Restituire metale preţioase. Decizia nr. 565/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 565/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-03-2014 în dosarul nr. 1606/299/2009
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 565 R
Ședința publică de la 18.03.2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE – D. F. G.
JUDECĂTOR – D. Z.
JUDECĂTOR – DANIELA LAURA MORARU
GREFIER – S. V.
…………………..
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul reclamant A. D. B. C. și de recurenții intervenienți A. cezar M., A. M. și A. V., împotriva deciziei civile nr. 484A/07.05.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât S. R. prin Banca Națională a României, având ca obiect „restituire metale prețioase”.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se învederează instanței că recurentul reclamant A. D. B. C. a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București, la data de 29.01.2009, reclamantul A. D. B. C. a chemat în judecată pe pârâtul S. R. prin Banca Națională a României, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună, în principal, restituirea obiectelor din metal prețios menționate în procesul verbal din 29.09.1947 și procesul verbal din 15.11.1946, proprietatea autorului său A. M. ( M.) iar în subsidiar, obligarea pârâtului la plata echivalentului bănesc a obiectelor din metal prețios menționate în procesul din 29.09.1947 și procesul verbal din 15.11.1946, proprietatea autorului său A. M. ( M.).
În drept, au fost invocate disp. OUG nr. 190/2000, Legii nr. 312/1945 .
La data de 29.04.2009, intervenienții A. V., A. C. M., A. M. au solicitat ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună în principal revendicarea mobiliară a obiectelor din metal prețios menționate în procesul verbal din 29.09.1947 și procesul verbal din 15.11.1946, proprietatea autorului lor A. M. ( M.) iar în subsidiar, obligarea pârâtului la plata echivalentului bănesc a obiectelor din metal prețios, menționate în procesul din 29.09.1947 și procesul verbal din 15.11.1946, proprietatea autorului lor A. M. ( M.).
În motivarea cererii, s-a arătat că împreună cu reclamantul sunt moștenitorii autorului în baza certificatelor de moștenitor și a actelor de stare civilă atașate cererii de chemare în judecată, solicitând restituirea bunurilor sau obligarea la plata contravalorii acestora, pentru motivele identice celor expuse în cererea de chemare în judecată.
La termenul de judecată din data de 10.06.2009, instanța a încuviințat în principiu cererea de intervenție în interes propriu, iar la data de 17.06.2009, instanța a respins excepția inadmisibilității acțiunii.
Prin sentința civilă nr. 1025/25.01.2012, instanța de fond a respins acțiunea introductivă precizată formulată de reclamant, ca neîntemeiată; a respins cererea de intervenție în interes propriu precizată formulată de intervenienții în interes propriu, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că prin procesul verbal încheiat la data de 29.09.1947 de P. Tribunalului Ilfov, emis în dosarul nr._/946 s-au ridicat de la A. M. anumite bunuri, aceste obiecte fiind predate către Comisia Ministerului Finanțelor, iar prin procesul verbal încheiat la data de 15.11.1946 de P. Tribunalului Ilfov, emis în dosarul nr._/946, au trecut în patrimoniul Statului, conform art. 3 din Legea nr. 312/1945 de la numitul A. M. anumite bunuri ( monede).
Potrivit certificatelor de calitate de moștenitor si de mostenitor nr. 568/27.10.1998, nr. 591/21.11.1969, nr. 798/24.05.1994, reclamantii sunt succesorii in drepturi ai defunctului M. A..
Instanța de fond a constatat că la pct. 1 poziția 6, au fost enunțate 301 monede de aur a 20 franci elvețieni, cu titlul 900 %, în greutate totală de 1941,93 grame, cu un conținut de 1747,73 grame aur fin în valoare de 285 037,28 lei, iar la punctul 6.2 lit. b au fost menționate 280 monede de aur a 20 franci elvețieni cu titlul 900 %, în greutate totală de 1806,44 grame, cu un conținut de 125,79 grame aur fin în valoare de 265.150,09 lei, fiind reluate monedele de aur din procesul verbal încheiat la data de 29.09.1947.
Instanta a avut in vedere disp. art. 26 alin. 1 si 12 din O.U.G. nr. 190/2000, în forma de la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, si, raportat la acestea, a retinut ca operațiunea de preluare a bunurilor menționate în cele doua procese verbale nu reprezintă un act abuziv, atâta vreme cât operațiunea de preluare nu s-a efectuat în temeiul vreunuia dintre actele normative enumerate de art. 26 alin. 12 din O.U.G. nr. 190/2000 .
Din procesul verbal încheiat la data de 29.09.1947 rezultă că prin sentința nr. 17/17.05.1946 pronunțată de Tribunalul Poporului din București, autorul reclamantului și al intervenienților în interes propriu, A. M. a fost condamnat conform Legii nr. 312/24.04.1945 pentru urmărirea și sancționarea celor vinovați de dezastrul țării sau de crime de război, precum și la confiscarea averii în folosul Statului, cu titlu de despăgubire.
Așadar, transferul dreptului de proprietate din patrimoniul autorului reclamanților în cel al Statului s-a făcut în temeiul Legii nr. 312/24.04.1945 pentru urmărirea și sancționarea celor vinovați de dezastrul țării sau de crime de război.
S-a apreciat, contrar susținerilor reclamantului și intervenienților în interes propriu, că nu se poate considera că toate preluările prin care bijuteriile sau metalele prețioase au intrat în patrimoniul statului în perioada 1946-1989 au fost abuzive, întrucât, în acest caz, s-ar fi prevăzut restituirea nelimitată a metalelor prețioase, fără a se mai condiționa restituirea de preluarea abuzivă.
Prin decizia civilă nr. 484A din 07.05.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant si intervenient impotriva acestei sentinte.
Pentru a decide astfel, tribunalul retine, in esenta, ca in cauză nu sunt aplicabile dispozițiile legale din OUG nr. 190/2000, pentru ca reclamanții să poată beneficia de măsurile reparatorii instituite.
Atâta timp cât titlul statului îl reprezintă hotărârea penală de condamnare – nereformată prin intermediul unei căi legale de atac, confiscarea fiind dispusă în temeiul acesteia cu caracter complementar, orice analiză a caracterului just sau injust al acestei preluării ar aduce atingere autorității de lucru judecat a sentinței pronunțare în cauză.
Împotriva deciziei tribunalului au declarat, in termen legal, prezentul recurs reclamantul A. D. B. C. și intervenienții A. C. M., A. M. și A. V., invocand disp. art. 304 pct. 9 Cod proc. civ. Si dezvoltand urmatoarele critici:
Sentinta civila nr. 1025/25.01.2012 pronuntata de Judecatoria sectorului 1 Bucurersti este nelegala si netemeinica deoarece:
Reclamantul este mostenitorul autorului in baza certificatelor de mostenitor si a actelor de stare civila pe care le-am anexat cererii de chemare in judecata.
Prin procesul-verbal din 29.09.1947 si procesul-verbal din 15.11.1946 obiectele din metal pretios aratate in petitul actiunii au fost ridicate si predate de la autorul nostru catre parata BNR.
Potrivit art. 34/ 1 din OUG nr. 190/2000, aprobata si modificata prin Legea nr. 261/2002 si OG nr. 24/2003, persoanele fizice si juridice, ale caror obiecte din metale pretioase, de natura celor prevazute la art. 3, au fost preluate abuziv cu incalcarea reglementarilor in vigoare dupa anul 1946 si pana in anul 1990, pot solicita restituirea acestora instantelor de judecata. Sintagma „cu încălcarea reglementarilor in vigoare» nu poate fi inteleasa in sensul ca prin preluare abuziva se înțelege numai aceea realizata cu incalcarea strict a actelor normative in temeiul carora s-a luat aceasta masura.
Deoarece legea nu distinge, inseamna ca vizeaza incalcarea oricarui act normativ in vigoare in acea perioada, deci si a Constitutiei, ca lege fundamentala sau a altor dispozitii legale.
Notiunea de preluare nu a primit o definitie specifica in art. 26 din OUG nr. 190/2000 astfel incat ubi lex non distinguet nec nos distinguere debemus. Interpretarea sistematica a textelor de lege impune, de asemenea, coroborarea art. 34^1 cu normele care constituie dreptul comun in domeniul preluarii bunurilor de catre stat, si anume art. 6 din Legea nr. 213/1998, care prevede ca: "Fac parte din domeniul public sau privat al statului sau unitatilor administrativ-teritoriale si bunurile dobandite de stat in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, daca au intrat in proprietatea statului cu titlu valabil, cu respectarea Constitutiei, a tratatelor internationale la care Romania era parte si a legilor in vigoare la data preluarii lor de catre stat".
Aceeasi conceptie a fost urmata de legiuitor si in definirea notiunii de imobil preluat abuziv, data prin Legea nr. 10/2001 si nu exista nici o ratiune pentru care ar fi inteles sa adopte regimuri diferite pentru bunurile mobile si bunurile imobile.
Potrivit regulilor generale care guverneaza actiunea in revendicare, daca restituirea in natura nu mai este posibila, obligatia de restituire in natura va fi inlocuita print-o restituire prin echivalent, chiar cand bunul a pierit dintr-un caz fortuit, deoarece daca bunul s-ar fi aflat la adevaratul proprietar, acest lucru nu s-ar fi intamplat.
Recurentii isi mentin criticile formulate impotriva sentintei si in plus invoca urmatoarele aspecte:
Intrucat art. 34^1 nu distinge dupa cum bunurile preluate abuziv s-au aflat sau nu in pastrarea statului, sunt incidente in cauza nu numai regulile generale din materia revendicarii mobiliare, invocate ci si dispozitiile OUG nr. 190/2000, aprobata si modificata prin Legea nr. 261/2002 si OG nr. 24/2003.
Potrivit art. 40 alin. 2 din HG nr. 1344/2003, reprezentarea statului in fata instantelor de judecata in litigiile prevazute de art. 34^1, este asigurata de Banca N. a Romaniei atat in cazul proceselor aflate pe rol la data intrarii in vigoare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 190/2000, cat si in cele intentate in baza acestui act normativ.
Obligatia de restituire este deci in sarcina statului, care se pretinde proprietar, Banca N. a Romaniei avand numai calitatea de reprezentant si aceasta indiferent daca a avut sau• nu in gestiune monedele, intrucat textul de lege nu distinge. Dispozitia legala este fireasca, intrucat numai obligatia de restituire, nu si calitatea de reprezentant este legata de detinerea bunurilor respective. De altfel, potrivit art. 40 alin. 1 din acelasi act normativ, sumele platite de catre Banca N. a Romaniei cu titlu de despagubiri si cheltuieli de judecata se vor recupera de la Ministerul Finantelor Publice.
Toate legile speciale in materia retrocedarii metalelor pretioase enumerate in considerentele deciziei nu fac nici o distinctie in privinta obtinerii unei hotarari judecatoresti . atac de reformare a hotararii penale de condamnare, astIel incat se aplica pribcipiul ubi lex non distinguet nec nos distinguere debemus.
In consecinta, se solicita instantei sa aprecieze ca actiunea este intemeiata iar obligatia de plata a despagubirilor revine numai Statului R., prin Banca N. a Romaniei conform raportului de expertiza intocmit in cauza.
F. de aceste considerente in conditiile in care unele din obiectele pretioase nu se mai regasesc fizic in gestiunea de specialitate a Sucursalei Municipiului Bucuresti a Bancii Nationale a Romaniei, instanta urmeaza sa admita actiunea si sa oblige paratulla plata contavalorii metalului fin continut in respectivele obiecte, indicata de parat, calculata la pretul practicat de Banca N. a Romaniei la data platii, conform art. 39 alin. 2 din HG nr. 1334/2003, respectiv sa omologheze raportul de expertiza intocmit in cauza.
În drept, se invoca art. 299 - 316 Cod proc. civ, art. 1909 al. 2 Cod civil, Legea nr. 362/19.09.2003 privind aprobarea OG nr. 24/2003, Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 190/2000, Normele Metodologice pentru aplicarea prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 190/2000 privind regimul metalelor pretioase si pietrelor pretioase in Romania, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si orice alte dispozitii legale in materie.
Solutionand recursul declarat, in raport de criticile dezvoltate, Curtea constata urmatoarele:
In primul rand, Curtea constata ca obiectul recursului il constituie controlul de legalitate asupra deciziei pronuntata in apel, iar nu sentinta primei instante, aceasta din urma facand obiectul apelului.
Asadar, Curtea va avea in vedere criticile dezvoltate de recurenti cu prilejul criticarii sentintei ca fiind critici impotriva deciziei, avand in vedere mentiunea recurentilor ca isi mentin aceste sustineri si cu privire la decizie.
Curtea constata ca nu pot fi avute in vedere niciun fel de argumente referitoare la revendicarea mobiliara si extrase din dreptul comun reglementat de Codul civil, pentru ca in materia in discutie exista o lege speciala, OUG nr. 190/ 2000, care reglementeaza conditiile de restituire a obiectelor din metale si pietre pretioase preluate de catre statul comunist. Aceasta semnifica faptul ca legea speciala se aplica cu prioritate, cu excluderea normelor generale.
Curtea inlatura toate sustinerile recurentilor referitoare la faptul ca valoreaza preluare abuziva si preluarile facute cu incalcarea Constitutiei si a altor legi in vigoare la momentul preluarii, iar nu numai cele anumerate de art. 26 alin. 12 din OUG nr. 190/ 2000, aceasta interpretare fiind contrazisa de textul explicit al art. 26 alin. 12 si de principiul fundamental al aplicarii cu prioritate a legii speciale.
Astfel, art. 26 alin. 12 din OUG nr. 190/ 2000, in forma in vigoare la momentul introducerii actiunii, reglementeaza in mod expres si explicit ca ”în sensul prezentei ordonanțe de urgență, prin preluare abuzivă se înțelege preluarea efectuată în baza următoarelor acte normative”, enumerandu-se apoi un numar de 7 acte normative. Nu se afla printre acestea si ipoteza unei condamnari penale de natura celei suferita de autorul recurentilor.
Or, modalitatea de redactare este foarte clara si restrictiva, iar a interpreta ca in afara de aceste acte normative mai pot fi luate in considerare si alte modalitati de preluare reprezinta in mod evident o adaugare la lege, de fapt o incalcare in mod direct a legii, nepermisa judecatorului, oricare ar fi ratiunile care ar putea fi avute in vedere.
Asadar, de vreme ce prin legea speciala legiuitorul a inteles sa restranga sfera preluarilor considerate abuzive, in niciun caz nu se poate extinde aceasta sfera de catre judecator, prin aplicarea unor dispozitii generale.
Recurentii redau in cererea de recurs textul art. 34 indice 1 din OUG nr. 190/ 2000 care prevedea că persoanele fizice și juridice ale căror obiecte din metale prețioase de natura celor prevăzute la art. 3 au fost preluate abuziv, cu încălcarea reglementărilor în vigoare, de după anul 1946 și până în anul 1990, pot solicita restituirea acestora instanțelor de judecată, dezvoltand apoi argumente pe marginea acestui text, in sensul ca ar fi mai cuprinzator decat au retinut instantele de fond referitor la caracterul abuziv al preluarii.
Curtea constata insa ca acest text este anterior modificării OUG nr. 190/ 2000 prin Legea nr. 591/2004, iar dupa aceasta modificare textul art. 26 alin. 12 este foarte limitativ, astfel cum a fost redat de instantele de fond.
Tocmai aceasta restrangere a sferei notiunii de preluare abuziva demonstreaza fara dubiu vointa directa a legiuitorului de a exclude din sfera preluarilor considerate abuzive orice alte preluari operate de statul comunist.
Nu pot fi primite consideratiile facute de recurenti legat de Legea nr. 213/ 1998 si Legea nr. 10/ 2001, Legea nr. 213/ 1998 reprezentand lege generala in raportul cu OUG nr. 190/ 2000, deci este inlaturata de la aplicare, iar mecanismele reglementate de Legea nr. 10/ 2001 au reprezentat vointa legiuitorului in materia restituirii imobilelor, care nu poate fi extinsa dincolo de campul ei de aplicare. Astfel cum instanta europeana a transat in repetate randuri, nu exista o obligatie specifica a legiuitorului sa adopte anumite masuri de restituire a bunurilor preluate de statul comunist, statul dispunand de o largă marjă de apreciere în ceea ce privește stabilirea unor asemenea masuri. Legiuitorul roman a adoptat in acest sens OUG nr. 190/ 2000, in forma in discutie la acest moment, iar judecatorului nu ii este permis sa adauge la lege, ci doar sa asigure aplicarea legii.
In ce priveste consideratiile facute referitor la dreptul de reprezentare in instanta si faptul ca obligatia de restituire revine statului ( aspecte care ar viza cumva calitatea procesuala pasiva ), Curtea constata ca sunt straine cauzei, intrucat decizia recurata nu a fost intemeiata pe astfel de argumente, pentru a le pune in discutie in recurs.
Curtea constata ca tribunalul face referire la inexistenta unei cai de atac de reformare a hotararii penale de condamnare a autorului recurentilor nu pentru a sustine ca aceasta reprezinta o conditie de restituire instituita ca atare prin OUG nr. 190/ 2000, ci pentru a arata ca restituirea nu poate fi dispusa nici in conditiile generale, ale dreptului comun, anume drept consecinta a inlaturarii masurii confiscarii ca urmare a anularii insasi condamnarii penale.
In concluzie, Curtea constata ca nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 26 din O.U.G. nr. 190/2002 pentru a se dispune restituirea bunurilor in discutie catre recurenti, intrucat preluarea acestora de către stat nu poate fi considerata ca reprezentand o preluare abuzivă, atata timp cat nu se incadreaza in dispozitiile art. 26 alin. 12 din OUG nr. 190/ 2000.
Pentru toate aceste motive, in baza art. 312 C.pr.civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul-reclamant A. D. B. C. și de recurenții-intervenienți A. cezar M., A. M. și A. V., împotriva deciziei civile nr. 484A/07.05.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât S. R., prin Banca Națională a României.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.03.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
D. F. G. D. Z. D. L. M.
GREFIER,
S. V.
Red. DFG
Tehnored. DFG/PS 2 ex.
27.03.2014
Jud. apel: L. M. R.
A. C.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 1489/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 848/2014. Curtea... → |
|---|
