Acţiune în constatare. Decizia nr. 1673/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1673/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-11-2014 în dosarul nr. 21299/3/2012
Dosar nr._
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.1673R
Ședința publică de la data de 05.11.2014
CURTEA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE - C. M. STELUȚA
JUDECĂTOR - S. M.
JUDECĂTOR - F. L. E.
GREFIER - D. L.
Din partea Ministerului Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București a participat doamna procuror C. C..
Pe rol pronunțarea asupra cererii de recurs formulate de recurentele – reclamante M. C. A. și C. R. P. împotriva sentinței civile nr. 462/16.04.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cauza având ca obiect „ pretenții – acțiune în răspundere delictuală – Legea nr.221/2009 și acțiune în anulare”.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 29.10.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea va amâna pronunțarea la data de 05.11.2014, când a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând, asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a IV-a Civilă la data de 11.06.2012, reclamantele M. C. A. și C. R. P. au chemat în judecată pârâtul S. R., reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună: în temeiul art. 1 alin. 1 si alin.2 lit. a din Legea 221 din 2 iunie 2009 privind condamnările cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronunțate in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, să se constate că are de drept caracter politic condamnarea părinților lor D. A. și D. A., precum și a bunicilor lor D. G. și D. S. prin sentințele penale nr. 1560 din 11.12.1951,1170 din 13.08.1951.
În baza 5 alin. 1 lit. a din Legea nr.221 din 2009 raportat la art. 3 și art.998-999 din Codul Civil, precum și la art. 5 pct.5 si art. 6 pct. 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului si a Libertăților au solicitat obligarea pârâtului la plata echivalentului în lei a sumei de 500 000 dolari USA, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral, civil, social, fizic și psihic, suferit de părinții și bunicii lor și familia acestora, urmare condamnărilor politice sus arătate.
În baza 5 alin. 1 lit. b din Legea nr.221 din 2009, au solicitat obligarea pârâtului la acordarea de despăgubiri materiale pentru imobilul teren și construcție (actualmente demolată), situat în .. 51, sector 5 proprietatea bunicilor lor D. G. și D. S. donată fiicei lor D. A. mama reclamantelor și confiscat prin sentințele penale sus menționate.
Totodată, au solicitat restituirea tuturor decorațiilor și ordinelor primite si
menționate în tabelul anexat.
Temeiul juridic al cererii este reprezentat de prevederile art. 3 alin. 1 si alin. 2 lit. a art. 5 lit. a si b din Legea nr. 221 din 2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, așa cum a fost modificat prin Legea nr.202 din 2010. raportat la art. 3 si art.998-999 din Codul civil, art.5 pct.5 si art.6 pct. l din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului si a Libertăților.
Potrivit art. 20 alin 2 din Constituția României prevede că: Dacă exista neconcordante între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile".
Constatarea de către Curtea Constituțională a României, că prevederile art. 5 lit. a din Legea nr.221 din 2009 încalcă dispozițiile Constituției României, nu împiedică instanțele de judecată să facă aplicarea dispozițiilor art. 20 din legea fundamentală și să dea prioritate pactelor și tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte.
Potrivit Deciziei Curții Constituționale nr. 186/1999 care statuează printre altele că, atunci când legiuitorul nu a adoptat legi prin care să procedeze la detalierea reglementării constituționale, instanțele de judecată pot aplica în mod direct dispozițiile legii fundamentale", se va face aplicare directă în cauză a normelor Constituției României.
Referitor la prevederile art. 998 - 999 din cod civil raportat la art. 1, 3 și art. 7 și 8 din Decretul - Lege nr. 167/1958, termenul de prescripție de 3 ani începe să 3curgă de la data când s-a născut dreptul la acțiune al persoanei prejudiciate printr-un fapt ilicit. Ori, dacă fapta ilicită a Statului cauzatoare de prejudicii s-a produs în anul 1951-1968, dreptul la acțiune s-a născut doar la data apariției Legii nr. 221/2009, publicată în Monitorul Oficial nr. 396 din 11.06.2009.
Legea nr. 221 din 2009, prin prevederile cuprinse în art. 5 alin. 1 realizează o repunere în termenul de prescripție de 3 ani pentru obținerea de despăgubiri morale și materiale.
Or, cum sediul materiei este în art. 998-999 din Codul civil, prin raportare la prevederile art. 5 alin. 1 din Legea specială nr.221 din 2009, consideră că acțiunea privind acordarea și de daune morale este formulată în termen.
În ceea ce privește aplicarea Deciziilor nr. 1354. 1358 si 1360 din 21.10.2010 ale Curții Constituționale cauzei în speță, se reține că potrivit dispozițiilor art. 11 al. 3 din Legea nr. 47/1992 deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii, erga omnes și au putere numai pentru viitor, ex tune.
Prin urmare, aplicarea deciziilor Curții Constituționale mai sus arătate cu consecința lipsirii de eficiență juridică a dispozițiilor din Legea nr. 221/2009 ar conduce la înlăturarea caracterului previzibil și accesibil al legii, putând fi asimilată intervenției legislativului în timpul procedurii juridice, ceea ce creează o discriminare între persoanele, care deși se găsesc în situații obiective identice, având speranțe legitime să obțină o despăgubire pentru prejudiciul suferit, beneficiază de un tratament juridic diferit.
În acest sens este relevantă și cauza Klaus și Louri Kiladze contra Georgiei (2010), în care se reține că existența unei legi cu caracter general, de reparație pentru persoanele care au suferit condamnări cu caracter politic, reprezintă o „speranță legitimă"1, chiar dacă la momentul sesizării primei instanțe legea în cauză făcea trimitere la un alt act normativ, care să detalieze condițiile obținerii unei reparații morale.
Astfel, art. 3 din Codul civil prevede că: "Judecătorul care va refuza de a judeca, sub cuvânt că legea nu prevede, sau că este întunecată sau neîndestulătoare, va putea fi urmărit ca culpabil de denegare de dreptate."
Practica judecătorească și doctrina au statuat în legătură cu aceste dispoziții legale, între altele, următoarele: 4Textul art. 3 din Codul Civil (inclusiv forma reiterată de art. 4 alin(2) din Legea nr. 303/2004, republicată, prevede, pentru ipoteza prezenței unei lacune a legii, obligația legală a judecătorului de a judeca, ca principiu general al organizării judiciare(D., vol.l, p.60).
Simultan, textul sancționează denegarea de dreptate, adică încălcarea obligației de a judeca sub pretextul tăcerii, obscurității sau insuficienței legii.
În dreptul roman, dacă judecătorul nu găsea soluția în normă, pronunța sub jurământ, formula rem sibi non liquere(afacerea este lămurită) și se retrăgea.
În dreptul român, art. 3 din Codul Civil obligă judecătorul să se pronunțe și atunci când legea este neclară sau tace. Această regulă este dictată de interesele ordinii publice și de autoritatea justiției( E. M.C.,D. civil, p.259).
Atunci când reglementarea legală este neclară sau lipsește, judecătorul va căuta în alte norme pentru a găsi o rezolvare a cazului( prin analogie cu o dispoziție asemănătoare). Dacă el nu găsește o asemenea normă, va soluționa pe baza principiilor dreptului (E. M.C., op.cit.p. 259).
Două norme se impun judecătorului care completează legea, și anume:" să nu deroge de la principiile generale ale dreptului și să urmeze spiritul legii, iar nu numai litera sa.
Fără a nesocoti prescripțiile legii, judecătorul nu trebuie să piardă din vedere un element foarte important: echitatea; ori de cate ori textele îi permit el trebuie să introducă în hotărârile sale principiile de echitate și de dreptate socială"(Rosetti -B. l.ș.a.,p.29).
În speță, există si un alt temei legal al acțiunii si anume art. 5 pct. 5 din CEDO care prevede că: "Orice persoană care este victima unei arestări sau a unei dețineri în condiții contrare dispozițiilor acestui articol are dreptul la reparații."
Conform dispozițiilor art. 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, S. R. are obligația de a recunoaște și respecta oricărei persoane aflate sub jurisdicția sa drepturile și libertățile definite în Titlul I al prezentei convenții. 5 Condamnarea părinților noștri D. A. și D. A., precum și a bunicilor noștri D. G. și D. Sofiajjrin sentințele penale nr. 1560 din 11.12.1951, 1170 din 13.08.1951. reprezintă condamnări politice de drept.
III.) Potrivit prevederilor art. 5 lit. b) din Legea nr. 221 din 2009 se pot solicita si acorda "despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. republicată, cu modificările si completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății si justiției, precum si unele măsuri adiacente, cu modificările si completările ulterioare;"
Consideră că au dreptul să fie despăgubite material pentru imobilul teren și construcție situat în .. 51, sector 5(actualmente demolat proprietatea bunicilor noștri D. G. și D. S. donata fiicei lor D. A. mama reclamantelor și confiscat prin sentințele penale sus menționate.
Totodată, solicită restituirea tuturor decorațiilor și ordinelor primite si menționate în tabelul anexat.
Răspunderea morală a pârâtului, inclusiv drepturile fundamentale care au fost, precum și unele aspecte referitoare la stabilirea cuantumului despăgubirilor.
În raport de prevederile legale sus menționate, consideră că se impune acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral, civil, social, fizic și psihic, suferit de familia lor, urmare condamnărilor politice sus arătate.
În drept acțiunea a fost întemeiată pe prevederile art. 1 alin. l și alin. 2 lit. a, art. 5 lit. a și b din Legea nr. 221 din 2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, așa cum a fost modificat prin Legea nr.202 din 2010, raportat la art. 3 și art.998-999 din Codul civil, art.5 pct.5 si art.6 pct. l din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților.
La data de 19.02.2013, reclamantele au depus prin intermediul serviciului registratură al instanței cerere precizatoare la acțiunea introductivă prin care au arătat că sunt fiicele lui D. A. (născută D.) și D. A. iar, D. G. este bunicul lor - tatăl mamei lor D. A. (născută D.): D. S. este sora mamei lor D. A. (născută D.). D. G. și fiicele acestuia D. S. și D. A. (născută D.) - mama lor au fost condamnați politic prin sentința penală nr. 1560 din 11.12.1951 pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute în art. 190-191 din fost cod penal, respectiv pentru crima de înaltă trădare.
D. A.-tatăl reclamantelor a fost condamnat politic prin sentința penală nr. 1170 din 13.08.1951(grupul R.) pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute în art. 190-191 din fost cod penal, respectiv pentru crima de înaltă trădare, degradarea militară și confiscarea averii.
Măsura executării confiscării averii în integralitate compusă din imobilul situat în Parcul Rahova, ., parcela 7 (..51)rezultă din adresa nr._ din 14 august 1951 a MAI, prin care se solicita Tribunalului M. București următoarele" vă rugăm a ne da sentințele de condamnare prin delegatul lor pentru a putea trece la preluarea bunurilor mobile și imobile până nu le înstrăinează cei interesați".
Fișa militară a lui D. A. 01.12._40- batalion garda regala: 13.09._40-adjunct comandant batalion; 20.08._44-comandant batalion garda regală;10.11._45-inspector general infanterie;15.02.1945-decembrie 1946-cabinet ministru de R. P.; decembrie_47- comandant trupe grăniceri ; 15.07._47-CT Ilfov -30.12.1947-trecut în rezerva fără drept de pensie.
Imobilul situat în ..51(fostă Parcul Rahova, ., ., a fost cumpărată de mama lor D. A.(D.) prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr._ din 5 iulie 1933 și a fost adusă în căsătorie prin actul dotai din 23 ianuarie 1935.
În sentința penală nr.1170 din 13.08.1951 și 1560 din 11.12.1951, domiciliul părinților lor este situat în ..51(Parcul Rahova).
La data promovării recursului extraordinar împotriva sentințelor penale nr.1170 din 9 august 1951și 1560 din 11.12.1951, D. G., D. A. și D. A. au fost citați la domiciliul cunoscut din Parcul Rahova, ., parcela 7 (..51) deși părinții lor și reclamantele au fost obligați să părăsească acel imobil la data de 14 august 1951, iar imobilul fusese cu mult timp în urmă demolat.
În susținerea cererilor lor au depus următoarele înscrisuri în copii conform cu originalul(reprezentat de înscrisurile ridicate de la CNSAS-deoarece la data evacuării din locuință reclamantele și părinții lor nu au avut dreptul să ia nici un bun).
Sentința penală nr. 1170 din 9 august 1951 prin care D. A. a fost condamnat pentru infracțiunea de înaltă trădare la 16 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.184, 190, 191 din fostul cod penal, degradarea militară și confiscarea averii.
Decizia penală nr. 860 din 5 aprilie 1996 pronunțată în dosarul nr. 285 din 1996, a fost admis recursul extraordinar formulat de procurorul general împotriva sentinței penale nr.1170 din 9 august 1951 și s-a dispus achitarea tuturor inculpaților, inclusiv D. A.(domiciliat în ..51) pentru crima de înaltă trădare, precum și înlăturarea măsurii confiscării averii.
Sentința penală nr. 1560 din 27 decembrie 1951(grupul Răscanu) prin care bunicul D. G.(domiciliat în ..51), mătușa D. S. și mama reclamantelor-D. A.( în ..51) au fost condamnați pentru săvârșirea infracțiunii de crimă de înaltă trădare prevăzută de art.184,190,191 din fostul cod penal, după cum urmează: D. G.-15 a nu muncă silnică și confiscarea integrală a averii; D. A.-15 a nu muncă silnică și confiscarea integrală a averii; D. S. -3 ani temniță grea; decizia penală nr.4531 din 24 octombrie 2001, pronunțată de Curtea Supremă în dosarul nr. 1686 din 2001, a fost admis recursul extraordinar formulat de procurorul general împotriva sentinței penale nr. 1560 din 27 decembrie 1951 și s-a dispus achitarea tuturor inculpaților,inclusiv D. G.(domiciliat în ..51), mătușa - D. S. și mama reclamante-D. A.( în ..51) și alții, pentru crima de înaltă trădare, precum și înlăturarea măsurii confiscării averii.
D. G. a fost executat la Penitenciarul Jilava în anul 1952 împreună cu alți 3 inculpați. D. S. a executat pedeapsa integral-06.07._53 D. A.-pusă în libertate la 18.01.1963 D. A.-pus in libertate la 16.01.1963.
Contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr._ din 5 iulie 1933 prin care mama lor D. A. (D.) a cumpărat imobilul situat în ..51 (fostă Parcul Rahova, ., .>
Nomenclatorul stradal extras PMB/din care rezultă că nu a fost formulată până la data de 7 februarie 2013 nici o altă cerere de restituirea in natură sau acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat în ..51(fostă Parcul Rahova, ., .>
Prin încheierea de ședință pronunțată la data de 22.05.2013 Tribunalul a dispus suspendarea judecății în temeiul art. 242 alin. 1 pct. 2 C.proc.civ. pentru lipsa părților.
La data de 13.06.2013 reclamantele au formulat cerere de repunere pe rol a cauzei.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 462/16.04.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV -a Civilă, s-au respins capetele de cerere nr. 1 și 2 in acțiune, formulate de reclamantele M. C. A. și de C. R. P., în contradictoriu cu pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, ca neîntemeiate, au fost disjunse celelalte capete de cerere cu formarea unui nou dosar civil, a fost acordat termen în dosarul nou format la 18.06.2014, complet F8, ora 8,30 pentru când au fost citate părțile.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, prin primul capăt de cerere din acțiunea introductivă la instanță, reclamantele au solicitat să se constate caracterul politic al condamnării părinților lor D. A. și D. A., precum și a bunicilor lor D. G. și D. S. prin sentințele penale nr. 1560 din 11.12.1951, nr. 1170 din 13.08.1951, indicând ca temei de drept art. 1 alin. 1 si alin.2 lit. a din Legea 221 din 2 iunie 2009 privind condamnările cu caracter politic și masurile administrative asimilate acestora, pronunțate in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, iar pe capătul doi au solicitat acordarea unor reparații morale și materiale.
Din certificatul de moștenitor nr. 50/17.04.200 emis de BNP „Fiducia” a rezultat că de pe urma defunctei D. A., decedată la data de 21.10.1999, au rămas ca moștenitori M. I. A., în calitate de nepoată de fiică, M. C. A., în calitate de fiică și C. R. P., în calitate de fiică (fila 105).
Din certificatul de moștenitor nr. 20/30.06.2010 emis de BNP „Silvana B. T. și C. P.”, a rezultat că de pe urma defunctului D. A., decedat la 13.08.1992, au rămas ca moștenitori D. A., în calitate de soție supraviețuitoare, M. C. A., în calitate de fiică și C. R. P., în calitate de fiică (fila 106).
Din certificatul de naștere ..w. nr._ coroborat cu certificatul de căsătorie . nr._ /fila 101), a rezultat că D. A., căsătorită cu D. A., era fiica defuncților D. G. și D. Sevastița.
Potrivit dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009 „(1) Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare (…).”
Prin sentința penală nr. 1170/13.08.1951 a Tribunalului M. București – secția I pronunțată în dosarul nr. 1427/1951, numitul D. A. a fost condamnat la 16 ani muncă silnică, 10 ani degradare civică, degradare militară și confiscarea averii pentru crimă de înaltă trădare, în baza art. 184,190, 191 combinate cu art. 1 lit. a și b și art. 5 din Legea nr. 16/1949, art. 25 pct. 6 C.pen., art. 103 și 157 din D.L. nr. 199/1950 (filele 34-52).
Prin decizia nr. 860/05.04.1996 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție (fosta Curtea Supremă de Justiție) în dosarul nr. 285/1996 a fost admis recursul în anulare declarat împotriva sentinței penale nr. 1170/13.08.1951 a Tribunalului M. București – secția I și decizia nr. 3511/27.02.1951 a Curții Militare de Casație și Justiție, privind pe inculpații D. A., V. Valjan I. și O. T., s-au casat hotărârile atacate și în baza art. 11 pct. 2 lit. a și art. 10 lit. d C.proc.pen. au fost achitați inculpații pentru crimă de înaltă trădare prevăzută de art. 184,190 și 191 C.pen. anterior, combinat cu art. 1 lit. a și art. 5 din Legea nr. 16/1949.
Așa fiind, a rezultat că la data sesizării tribunalului cu prezenta acțiune, autorul reclamantelor, numitul D. A., era deja achitat cu privire la săvârșirea infracțiunii de înaltă trădare printr-o hotărâre definitivă și trecută în putere de lucru judecat, astfel încât tribunalul nu a constatat în prezent existența condamnării, efectele acesteia fiind înlăturate, fără a se mai putea repune în discuție fără a se încălca efectele puterii de lucru judecat ale deciziei nr. 860/05.04.1996 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție (fosta Curtea Supremă de Justiție) în dosarul nr. 285/1996 (filele 58-60).
Prin sentința penală nr. 1560/11.12.1951 pronunțată de Tribunalul M. București în dosarul nr. 1929/1951, D. N. a fost condamnat la 15 ani muncă silnică, 5 ani degradare civică și confiscarea averii pentru crimă de înaltă trădare, pe D. Gheoghe la 15 ani temniță grea, 5 ani degradare civică și confiscarea averii pentru crimă de înaltă trădare, pe D. A. la 15 ani muncă silnică, 5 ani degradare civică și confiscarea averii pentru crimă de înaltă trădare (filele 64-76).
Prin decizia nr. 4531/24.10.2001 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție (fosta Curtea Supremă de Justiție) în dosarul nr. 1686/2001 a fost admis recursul în anulare declarat împotriva sentinței penale nr. 1560/11.12.1951 și nr. 20/09.01.1951 ale Tribunalului M. București și deciziei nr. 1128/21.03.1952 a Curții Militare de Casare și Justiție privindu-i pe inculpați, între care se numărau și D. S., D. N. și D. A., au fost casate hotărârile aminte și rejudecând fondul, în baza art. 11 pct. 2 lit. combinat cu art. 10 lit. d C.proc.pen. au fost achitați inculpații, inculpatul D. N. pentru crimă de înaltă trădare prevăzută de art. 190 combinat cu art. 191 C.pen. anterior, iar inculpatele D. S. și D. A. pentru complicitate la crimă de înaltă trădare prevăzută de art. 121 pct. 1 și 3 combinat cu art. 190 raportat la art. 191 C.pen. anterior.
Așa fiind, a rezultat că la data sesizării tribunalului cu prezenta acțiune, și autorii reclamantelor, numiții D. S., D. N. și D. A., erau deja achitați cu privire la săvârșirea infracțiunii de înaltă trădare, respectiv complicitate la infracțiunea de înaltă trădare, printr-o hotărâre definitivă și trecută în putere de lucru judecat, astfel încât tribunalul nu mai poate constata în prezent existența condamnării, efectele acesteia fiind înlăturate, fără a se mai putea repune în discuție această chestiune fără a se încălca efectele puterii de lucru judecat ale deciziei nr. 4531/24.10.2001 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție (fosta Curtea Supremă de Justiție) în dosarul nr. 1686/2001.
Chiar în ipoteza în care aceste decizii nu ar fost pronunțate, iar autorii reclamantelor nu ar fi fost achitați, tribunalul a reținut că:
- prin Hotărârea nr. 457/28.09.1990 emisă în baza D-L- 118/1990, S. R. i-a recunoscut numitului D. A. calitatea de persoană persecutată din motive politice și i-a acordat o . drepturi cu titlul de reparație morală și materială.
- prin Hotărârea nr. 458/23.10.1990 emisă în baza D-L- 118/1990, S. R. i-a recunoscut numitei D. S. calitatea de persoană persecutată din motive politice și i-a acordat o . drepturi cu titlul de reparație morală și materială.
- prin Hotărârea nr. 459/26.09.1990 emisă în baza D-L- 118/1990, S. R. i-a recunoscut numitei D. A. calitatea de persoană persecutată din motive politice și i-a acordat o . drepturi cu titlul de reparație morală și materială.
În ceea ce îl privește pe numitul D. G., tribunalul a reținut că reclamantele nu au depus actele de stare civilă din care să rezulte că au calitate de moștenitori, iar lipsa mențiunilor privindu-l pe acesta din cuprinsul deciziei nr. 4531/24.10.2001 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție (fosta Curtea Supremă de Justiție) în dosarul nr. 1686/2001, nu este de natură a înlătura efectele deciziei, câtă vreme sentința penală de condamnare care îl privește a fost anulată, astfel încât efectele acesteia au încetat cu efect retroactiv.
Pe de altă parte, numita D. S. putea solicita și recunoașterea calității de urmaș a unei persoane persecutate politic în baza aceluiași Decret-lege nr. 118/1990, demers pe care însă soția supraviețuitoare ori alți succesori ai acestuia nu au înțeles să îl întreprindă.
Tribunalul a reținut că reclamantele nu au administrat probe din care să rezulte că reparația atât morală cât și materială acordată de S. R. pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a condamnărilor penale care i-a vizat pe autorii lor, nu au fost suficiente și rezonabile.
În ceea ce privește reparația morală, tribunalul a reținut în primul rând, faptul că titularul drepturilor, respectiv autorii reclamantelor, nu au înțeles să adreseze și alte astfel de cereri instanțelor, deși după 22 decembrie 1989, au fost emise mai multe acte normative cu caracter reparatoriu, alături de dispozițiile dreptului comun.
De asemenea, tribunalul a reținut că reclamantele, la rândul lor, nu au administrat probe din care să rezulte că reparațiile morale și materiale și morale acordate de S. R. autorilor lor, vizați de măsurile prejudiciale, apoi, în continuare de către reclamante în calitate de moștenitori, nu au fost suficiente și rezonabile, deși obligația probațiunii le revenea potrivit art. 129 alin. 1 C.proc.civ. coroborat cu art. 1169 C.civ.
Tribunalul nu a analizat cererea din perspectiva dispozițiilor dreptului comun, respectiv art. 998-999 C.civ., ori 504 C.proc. pen, întrucât se aplică prioritar dispozițiile Legii nr. 221/2009, ca lege specială, potrivit principiului specialia generalibus derogant.
Cât privește convenționalitatea legilor de reparație cu principiile statuate în CEDO și jurisprudența Curții EDO, tribunalul a apreciat că legislația națională nu este contrară CEDO.
În acest sens, tribunalul a reținut și decizia nr. 1358/2010 pronunțată de Curtea Constituțională.
În decizia nr. 1358/2010, Curtea Constituțională reținea că: „aceste despăgubiri sunt menite a produce satisfacția morală a recunoașterii faptelor nelegale, a încălcărilor drepturilor omului, comise în perioada comunistă, iar nu a compensa în bani suferința persoanelor persecutate.”
Pe de altă parte, tribunalul a reținut că unul dintre motivele care au condus la declararea ca neconstituționale a dispozițiilor art. 5 lit. a din legea nr. 221/2009 a fost și acela că legea încalcă principiul „evitării paralelismului” din Legea nr. 24/2000, legiuitorul prevăzând în acte normative succesive reparații morale și materiale.
Astfel, Curtea reține că: „în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă - există reglementări paralele, și anume, pe de-o parte, Decretul - lege nr.118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, cu numeroase modificări și completări, și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România, iar, pe de altă parte, Legea nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.”
Așa fiind, tribunalul a apreciat că autorii reclamantelor au beneficiat de o reparație morală și materială, suficientă și echitabilă, acordată în baza altor legi speciale de reparație iar reclamantele nu au administrat probe din care să rezulte o situație contrară, ori că au solicitat completarea acestora în baza altor legi speciale ori potrivit dreptului comun anterior intrării în vigoare a Legii nr. 221/2009 și nu au primit satisfcație, obligația revenindu-le potrivit art. 129 alin. 1 C.proc.civ. coroborat cu art. 1169C.civ.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului precum și Curtea Constituțională din România au apreciat că nu poate exista decât o obligație „morală” a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate în perioada comunistă.
Totodată, Curtea E.D.O. are o jurisprudență constantă în sensul că art.1 din Protocolul nr.1 la Convenție nu garantează dreptul de a dobândi un bun (Hotărârea din 23 noiembrie 1983 în Cauza V. der Mussele contra Belgiei, Hotărârea din 9 octombrie 2003 în Cauza Slivenko contra Letoniei, Hotărârea din 18 februarie 2009 în Cauza Andrejeva contra Letoniei). Referindu-se la problema restituirii bunurilor confiscate de către stat, aceeași Curte a stabilit că nu se poate interpreta că ar exista vreo obligație generală a statului de a restitui proprietăți care au fost expropriate înainte de ratificarea Convenției ori că ar exista posibilitatea impunerii unor restricții asupra libertății statelor de a stabili scopul și condițiile oricărei restituiri către foștii proprietari. (Hotărârea din 28 septembrie 2004 în Cauza Kopecký contra Slovaciei, Hotărârea din 4 martie 2003 în Cauza Jantner contra Slovaciei, Decizia asupra admisibilității din 13 decembrie 2005 în Cauza Bergauer și alții contra Cehiei). În materia reglementărilor privind reabilitarea, restituirea proprietăților confiscate sau acordarea de compensații pentru acestea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că statele contractante au o largă marjă de apreciere în stabilirea măsurilor specifice de implementare a politicilor sociale și economice, a condițiilor de acordare a despăgubirilor (Hotărârea din 23 noiembrie 2000 în Cauza Ex-Regele Greciei și alții contra Greciei).
În ceea ce privește jurisprudența C.E.D.O. tribunalul a reținut, de asemenea, că în Cauza B. împotriva României, Curtea a statuat următoarele: „32. Curtea reafirmă imediat că Convenția nu impune statelor contractante nicio obligație specifică de a repara nedreptățile sau prejudiciile cauzate înainte de a ratifica Convenția (a se vedea, mutatis mutandis, Kopecky împotriva Slovaciei [GC], nr._/98, paragraful 35, CEDO 2004-IX).”
În acest sens, tribunalul a reținut și Decizia nr. 12 pronunțată de Înalta Curte de Casație și justiție în recursul în interesul legii, prin care ÎCCJ „Admite recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de Apel București și Colegiul de conducere al Curții de Apel G. și stabilește că, urmare a deciziilor Curții Constituționale nr.1358/2010 și nr.1360/2010, dispozițiile art.5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsuri administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.”, decizie care este obligatorie, potrivit art. 3307 alin.4 din Codul de procedură civilă.
În sfârșit, a apreciat tribunalul că însuși faptul recunoașterii de către stat a caracterului condamnărilor ca fiind de natură politică prin declarații și acte normative reparatorii valorează acte de reparație morală, în sensul în care această reparație nu poate fi calificată ca fiind pretium doloris, astfel cum doresc și afirmă reclamantele.
În acest sens, Curtea Constituțională a reținut în decizia nr. 1360/2010 următoarele: „Așa cum a arătat Curtea, aceste despăgubiri sunt menite a produce satisfacția morală a recunoașterii faptelor nelegale, a încălcărilor drepturilor omului, comise în perioada comunistă, iar nu a compensa în bani suferința persoanelor persecutate.”
Pentru toate aceste motive, tribunalul a respins ca neîntemeiate capetele de cerere nr. 1 și 2 din acțiune.
În ceea ce privește restul capetelor de cerere din acțiune, tribunalul, în temeiul art. 165 C.proc.civ., a dispus disjungerea cu formarea unui nou dosar civil, în care se va continua judecata.
Împotriva acestei hotărâri reclamantele M. C. A. și C. R. P. au declarat recurs considerând soluția primei instanțe ca fiind nelegală, întrucât a fost dată cu încălcarea si aplicarea greșită a legii și, pe cale de consecință, în temeiul art. 304 -304 1 raportat la art. 312 alin.(3) si următoarele din Codul de procedură civilă, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a soluției primei instanțe, constatând în temeiul art.1 alin. 1 si alin.2 lit. a din Legea 221 din 2 iunie 2009 privind condamnările cu caracter politic si masurile administrative asimilate, pronunțate in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, că are de drept caracter politic condamnarea părinților reclamantelor D. A. si D. A., precum si a bunicilor acestora D. G. si D. S., prin sentințele penale nr. 1560 din 11.12.1951,1170 din 13.08.1951.
De asemenea, în baza 5 alin. 1 lit.a din Legea nr.221 din 2009 raportat la art. 3 si art.998-999 din Codul Civil, precum si la art. 5 pct.5 si art. 6 pct.1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților, reclamantele au solicitat obligarea pârâtului la plata echivalentului în lei a sumei de 500 000 dolari USA, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral, civil, social, fizic si psihic, suferit de părinții si rudele reclamantelor de întreaga familie, urmare condamnărilor politice sus arătate. Respingerea de către prima instanță a primului capăt din cerere ca fiind lipsită de interes este consecința faptului că prima instanță nu a procedat la analiza în concret a probelor administrate în cauză si a ignorat faptul că, în esența sa, Legea nr.221 din 2009 asigură o reparație morală tuturor celor condamnați politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, acesta fiind de fapt scopul adoptării legii. De asemenea, reclamantele consideră că prima instanță a ignorat importanța morală si civilă pentru reclamantele recurente a constatării caracterului politic al condamnărilor sus arătate printr-o hotărâre judecătorească.
Prima instanță reține că, la data-sesizării tribunalului, autorul reclamantelor, numitul D. A., precum si D. S., D. N. și D. A. erau deja achitați cu privire la săvârșirea infracțiunii de înaltă trădare printr-o hotărâre definitivă și trecută în putere de lucru judecat, si concluzionează că tribunalul nu mai poate constata existența condamnării, efectele acesteia fiind înlăturate, fără a se mai putea repune în discuție fără a se încălca efectele puterii de lucru judecat ale deciziei nr. 860/05.04.1996 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție (fosta Curtea Supremă de Justiție) în dosarul nr. 285/1996 si ale deciziei nr. 4531/24.10.2001 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție (fosta Curtea Supremă de Justiție) în dosarul nr. 1686/2001.
| ← Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 848/2014. Curtea... | Legea 10/2001. Decizia nr. 1018/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
