Legea 10/2001. Decizia nr. 1489/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1489/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-10-2014 în dosarul nr. 67519/3/2011
Dosar nr._
(1446/2014)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Decizia civilă nr.1489
Ședința publică din 15.10.2014
Curtea constituită din:
Președinte - R. M. G.
Judecător - T. C. B.
Judecător - I. M.
Grefier - I. N. - C.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul-pârât M. București prin Primar General, împotriva deciziei civile nr.383A din 20.03.2014, pronunțată de Tribunalul București Secția a III a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți B. I., B. S. V., C. I..
Cauza are ca obiect: acțiune civilă în temeiul Legii nr.10/2001.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă consilier juridic M. I., în calitate de reprezentant al recurentului-pârât M. București prin Primar General, în baza delegației ce o depune la dosar, avocat Pașala D., în calitate de reprezentant al intimaților-reclamanți B. I., B. S. V. – prezent și personal, și C. I..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se obiectul și stadiul dosarului, împrejurarea că motivele recursului declarat în cauză au fost comunicate intimaților-reclamanți.
Intimații-reclamanți B. I., B. S. V. și C. I. au formulat Întâmpinare, depusă prin serviciul registratură la data de 06.10.2014, un exemplar al acesteia fiind comunicat recurentului-pârât.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de propus și administrat ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul recurentului – pârât M. București prin Primar General solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 C.pr.civ., modificarea sentinței pronunțate de instanța de fond, în sensul respingerii contestației formulate de reclamanții B. I., B. S. V. și C. I., ca neîntemeiată, și menținerii dispoziției Primarului General nr._/29.08.2011 câtă vreme notificatorii nu și-au dovedit dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu. Înscrisurile de care aceștia se prevalează, avute în vedere de instanța de fond, nu fac dovada dreptului de proprietate.
Intimații-reclamanți B. I., B. S. V. și C. I., prin avocat, solicită respingerea recursului promovat de M. București prin Primar General, arătând că în mod corect instanța de fond a reținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.24 (1) din legea nr.10/2001 și că reclamanții fac dovada calității de persoane îndreptățite la restituire conform art.4 alin.3 din Legea nr.10/2001.
Solicită obligarea recurentului M. București prin Primar General la plata cheltuielilor de judecată din recurs, în cuantum de 800 lei, sens în care depune chitanța și factura nr.532/15.10.2014.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a III-a Civilă sub nr._ contestatorii B. I., B. S. V. și C. I. au solicitat în contradictoriu cu intimata PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BUCUREȘTI anularea Dispoziției nr._/29.08.2011 și acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul situat în ., sector 4.
Intimata Primăria municipiului București a respins notificarea nr. 832/2002 formulată de autorii contestatorilor B. I., fără a avea în vedere înscrisurile anexate notificării. Dispoziția Primarului ce face obiectul prezentei contestații face doar trimiteri generale neprecizând care au fost motivele respingerii ca nedovedită și fără a atașa raportul Comisiei interne pentru a se vedea ce anume lipsește și modul în care s-a ajuns la concluzia că cererea nu este dovedită.
În drept contestatorii și-au motivat cererea pe dispozițiile Legii 10/2001.
Prin cererea precizatoare formulată la 20.01.2014 contestatorii au arătat că la momentul preluării imobilului situat în ., prin Decretul de expropriere nr.143/1974 sunt menționați autorii B. I. și B. I., în calitate de proprietari în anexa decretului, la poziția 376 cu suprafața de teren de 273 mp și construcții în suprafață desfășurată de 62 mp.
La momentul preluării abuzive s-a întocmit fișa tehnică a imobilului din . din care reiese suprafața terenului și descrierea construcției formată din două corpuri: A și B.
Potrivit adresei nr._/16.11.2001 a P.M.B. – terenul nu poate fi restituit în natură fiind afectat de o construcție nouă, blocul nr. 64 din . și spațiu verde.
Construcția a fost demolată și potrivit adresei S.C. AVL Berceni S.A. nr. 424/13.09.2005 foștii proprietari B. I. și B. I. nu au fost despăgubiți nici pentru teren și nici pentru construcție. Mai arată că în Dispoziție se menționează greșit faptul că B. I. a decedat la data de 03.02.2004.
Moștenitori ai lui B. I. sunt B. I., soția supraviețuitoare cu o cotă de 2/8 din masa succesorală, C. I. în calitate de fiică căreia îi revine o cotă de 3/8 și B. S. V. cu o cotă de 3/8 în calitate de fiu.
Din înscrisurile anexate notificării rezultă calitatea de proprietari ai imobilului la data preluării abuzive (art. 24 din Legea 10/2001, art. 24 pct. 1 din HG nr. 250/2007 prin Decretul nr. 143/1974 unde în tabelul anexă sunt menționați cei doi autori, B. I. și B. I..
Calitatea de proprietari este dovedită, susțin contestatorii și prin înscrierea la rol fiscal, care atestă continuitatea dreptului de proprietate - adresa nr._ /16.09.2005 a Serviciului Public pentru Finanțe Publice Locale, Primăria Sector 4 București.
În dovedirea contestației au fost administrate probe cu înscrisuri și s-a dispus atașarea dosarului administrativ constituit în baza notificării.
Prin sentința civilă nr.383/20.03.2014, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a admis contestația formulată de contestatorii B. I., B. S. V. și C. I., în contradictoriu cu pârâtul M. BUCUREȘTI, a anulat dispoziția nr._/29.08.2011, a obligat pârâtul M. București să emită decizie/dispoziție cu propunere de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent pentru imobilul din ., compus din teren în suprafață de 273 mp și construcție în suprafață de 62 mp. pe numele contestatorilor și a obligat pârâtul la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către contestatori.
Analizând Dispoziția contestată și probele administrative în cauză tribunalul a constatat că aceasta a fost emisă cu încălcarea prevederilor Legii nr. 10/2001.
Astfel, contestatorii B. I., B. S. V. și C. I. fac dovada calității de moștenitori legali ai defuncților proprietari B. I. și B. I. cu Certificatul de moștenitor nr. 97/09.08.2013 eliberat de BNP Lux . actele de stare civilă și prin aceasta fac dovada calității de persoane îndreptățite la restituire conform art. 4 alin. 3 din Legea 10/2001.
De asemenea, în cauză sunt aplicabile prevederile art. 24 din Legea nr. 10/2001, republicată, în conformitate cu care în absența unor probe contrare existența și întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura de preluare abuzivă.
Prin aceste dispoziții legiuitorul a instituit o prezumție relativă de proprietate în favoarea persoanelor înscrise în actul normativ prin care s-a dispus măsura de preluare abuzivă.
Conform chitanței sub semnătură privată din 26.04.1967 numita Ciocoiaș F. și A. A. vând lui B. I. terenul din ., în suprafață de 269 mp.Prin procesul verbal încheiat la 01.12.1970 de Circa Financiară nr. 5 autorul B. I. a fost înscris cu un imobil în ..
Prin notificarea nr. 823/13.02.2002 contestatorii B. I. și B. I. au solicitat acordarea de despăgubiri pentru imobilul din . compus din teren și construcție.
În cauză titulari ai dreptului de proprietate asupra imobilului notificat sunt contestatoarea B. I. și autorul contestatorilor B. I., în prezent decedat, aceștia fiind înscriși în anexa decretului de expropriere nr. 143/1974 la poziția 376 cu imobil compus din teren în suprafață de 269 mp și construcții la adresa din ., prezumția instituită de legiuitor nefiind înlăturată de nici o altă probă.
Tribunalul a reținut caracterul abuziv al decretului de expropriere în conformitate cu art.2 litera i) din lege, având în vedere că la data emiterii Decretului erau în vigoare dispozițiile art.481 Cod civil, în conformitate cu care nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire, dispoziții care nu au fost respectate, autorul contestatorilor neprimind nici o despăgubire.
Din raportul comisiei pentru aplicarea legii rezultă că terenul pe care s-a aflat imobilul expropriat și demolat este afectat de lucrări de utilitate publică și elemente de sistematizare, respectiv . spațiu verde, zonă pietonală) nefiind liber în sensul art.7 din lege și deci nu poate fi restituit în natură.
În conformitate cu art.10 din Legea 10/2001, în situația imobilelor preluate abuziv ale căror construcții edificate pe acestea au fost demolate total sau parțial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber și pentru construcțiile rămase nedemolate, iar pentru construcțiile demolate și terenurile ocupate, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.
În cazurile în care pe terenurile pe care s-au aflat construcții preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcții autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămasă liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.
Față de considerentele reținute și în temeiul art. 26 din Legea 10/2001, republicată, tribunalul a admis contestația, a anulat dispoziția contestată și a obligat intimatul M. București să emită decizie sau dispoziție cu propunerea de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent pentru imobilul situat în București, . compus din teren în suprafață de 273 mp și construcție în suprafață desfășurată de 62 mp pe numele contestatorilor B. I., B. S. V. și C. I..
În conformitate cu art.274 C.pr.civ. tribunalul a admis cererea de obligare la plata cheltuielilor de judecată formulată de contestatori și a obligat pârâtul M. București la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.
Împotriva sentinței primei instanțe a declarat recurs pârâtul M. BUCUREȘTI prin PRIMARUL GENERAL, arătând următoarele:
Motivul respingerii notificării ca nedovedita îl constituie nedepunerea la momentul soluționării dosarului administrativ de către reclamanți de înscrisuri care sa facă dovada calității de persoana îndreptații potrivit Legii nr. 10/2001.Așa cum rezulta din dispozițiile art. 21-23 din Legea nr.10/2001 notificarea formulata înăuntrul termenului legal de persoana ce se considera îndreptățita la restituire trebuie însoțită de actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum și în cazul moștenitorilor foștilor proprietari, de acte doveditoare privind calitatea de moștenitor a acestor persoane - aceste acte putând fi depuse și ulterior, în condițiile legii. În aplicarea acestor texte legale, art.21.1 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 498/2003 prevede în concordanță, de altfel cu dreptul comun în materia acțiunii în revendicare imobiliara (Legea nr.10/2001 nederogând sub acest aspect de la normele generale, respectiv normele cuprinse în Codul Civil) - ca prin acte doveditoare a dreptului de proprietate se înțelege «orice acte juridice translative de proprietate, care atesta deținerea proprietății de către o persoana fizica sau juridica».Același articol arata ce acte sunt considerate potrivit Legii nr. 10/2001 ca fac dovada calității de moștenitor, respectiv certificat de moștenitor, testament, acte de stare civila care atesta filiația sau rudenia cu titularul inițial al dreptului de proprietate. Totodată, în Capitolul I pct.1 lit.e din același act normativ se arata ca sarcina probei proprietății și a deținerii legale a acesteia la momentul deposedării abuzive revine persoanei care se pretinde a fi îndreptățită.
Astfel se constată că notificatorii au dobândit terenul printr-un act sub semnătura privată încheiat( chitanța sub semnătură privată încheiata) în data de 01.12.1970, ulterior intrării în vigoare a Decretului nr.221/1950, conform căruia împărțirile sau înstrăinările între vii, de orice fel, terenurilor cu sau fără construcții nu se pot face decât prin acte autentice. Așadar, analizând înscrisul la care recurentul – pârât a făcut anterior referire rezulta fără putința de tăgada ca principala condiție ceruta de Legea nr. 10/2001 în ceea ce privește dovada dreptului de proprietate nu este îndeplinita în sensul respectării condiției obligatorii privind forma autentica a actului de proprietate.
În aceste condiții vorbim de nerespectarea unor condiții expres și limitativ prevăzute de lege și de dreptul comun.Or, prin raportare la dispoziții legale recurentul – pârât constată ca actul sub semnătura privata nu are aptitudinea de a produce efectul translativ al dreptului de proprietate în favoarea dobânditorului, iar în lumina principiului conversiunii actelor juridice, deși nul absolut ca act autentic de vânzare-cumpărare, înscrisul sub semnătura privata are valoarea juridica a unui antecontract de vânzare-cumpărare în privința imobilului menționat. Față de dispozițiile legale menționate anterior se constata ca deși instanța de judecata retine ca dovedita calitatea de persoana îndreptățita la restituire a reclamantului cu privire la imobilul în litigiu, actele depuse și avute în vedere de către Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 10/2001 la pronunțarea deciziei contestate nu pot constitui o dovada în acest sens. Astfel, înscrisurile avute în vedere de către_ instanța de judecata la soluționarea cauzei și considerate de către instanța de fond ca acte doveditoare a calității de persoana îndreptățită la restituire nu fac aceasta dovada și nu suplinesc necesitatea probării dreptului, inclusiv în cea ce privește întinderea acestuia și a raporturilor dintre autorii, reclamanților referitor la proprietatea imobilului în litigiu precum și_ determinarea precisa a imobilului ce a_făcut obiectul acestui drept.
Invocă recurentul – pârât și dispozițiile art.5 alin.2 Titlul X din Legea nr.247/2005 conform căruia în situația în care după încheierea unui antecontract de vânzare-cumpărare cu privire la teren, cu sau fără construcții, una din părți refuza sa încheie contractul, partea care și-a îndeplinit obligațiile poate sesiza instanța competenta care poate pronunța o hotărâre care sa țină loc de contract. În speța reclamanții au încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare cu persoane fizice. Ulterior aceștia puteau perfecta actul de vânzare-cumpărare. Reclamanții nu au făcut dovada refuzului promitenților vânzători de a încheia actul în formă autentică.Cu privire la chitanțele de vânzare-cumpărare, recurentul – pârât solicită să se aibă în vedere ca acestea dau naștere în patrimoniul promitentului-cumpărător unui drept de creanța, personal, patrimonial, corelativ obligației promitentului-vânzător de a face, respectiv de a încheia în viitor contractul de vânzare - cumpărare. Promisiunea bilaterala de vânzare - cumpărare nu are ca efect transmiterea dreptului de proprietate, transferul proprietății operand de la data perfectării contractului în forma autentica. În aceste condiții, nu se aprecia ca persoana îndreptățită, reclamanții care nu dețin nici hotărâre care sa țină Ioc de act de vânzare - cumpărare și nici nu s-a dovedit refuzul pârtii și aceasta în condițiile în care exista o norma legala care dispune cu privire la procedura prealabila.
Pentru aceste motive, recurentul – pârât solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecata ca neîntemeiată.
Intimații au depus întâmpinare în sensul respingerii recursului ca nefundat si obligării recurentului la cheltuieli de judecată.
Analizând actele și lucrările dosarului, conform art. 304 pct. 9, art. 304 ind. 1 C.proc.civ., Curtea constată că sentința recurată s-a pronunțat cu aplicarea corectă a legii, nu greșită cum susține recurentul pârât.
Deși prima instanță a motivat că titulari ai dreptului de proprietate asupra imobilului notificat sunt contestatoarea B. I. și autorul contestatorilor, B. I., în prezent decedat(fila 24 dosar prima instanță, certificat de deces depus chiar de pârât din dosarul întocmit la acesta în baza Legii nr.10/2001), aceștia fiind înscriși în anexa Decretului de expropriere nr. 143/1974 la poziția 376(reținută de prima instanță pe baza probei cu înscrisuri –filele 37, 38 depuse chiar de pârât din dosarul întocmit la acesta în baza Legii nr.10/2001, precum și filele 36 și 66-70 dosar prima instanță) cu imobil compus din teren în suprafață de 273 mp și construcții de 62 mp la adresa din .(fila 70 dosar prima instanță), și că prezumția instituită de legiuitor(art.24 din Legea nr.10/2001) nu este înlăturată de nicio altă probă, recurentul-pârât susține că notificatorii au dobândit terenul printr-un act sub semnătura privată încheiat( chitanță sub semnătură privată încheiata) în data de 01.12.1970, ulterior intrării în vigoare a Decretului nr.221/1950, conform căruia împărțirile sau înstrăinările între vii, de orice fel, terenurilor cu sau fără construcții nu se pot face decât prin acte autentice. Or, în loc să combată calitatea reclamanților de persoane îndreptățite la măsurile reparatorii stabilite de Legea nr.10/2010, recurentul-pârât invocă un act sub semnătură privată care, după cum arată recurentul în dezvoltarea recursului, s-ar corobora cu mențiunea din anexa Decretului invocată de prima instanță(fila 70 dosar prima instanță). Înscrisul sub semnătură privată, aflat în copie in dosarul primei instanțe, este încheiat la 26.04.1967 și a și fost urmat de înscrierea ca proprietar supus impozitării a autorului B. I. în evidențele fiscale(înscrisurile coroborate de la filele 21, 33, 36 dosar prima instanță depuse chiar de pârât din dosarul întocmit la acesta în baza Legii nr.10/2001).
Legea nr. 10/2001 prevede: „ART. 1 (1) Imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite se restituie în natură sau în echivalent, când restituirea în natură nu mai este posibilă, în condițiile prezentei legi.
ART. 2 (1) În sensul prezentei legi, prin imobile preluate în mod abuziv se înțelege:
a) imobilele naționalizate prin Decretul nr. 92/1950 pentru naționalizarea unor imobile, cu modificările și completările ulterioare, prin Legea nr. 119/1948 pentru naționalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere și de transporturi, precum și prin alte acte normative de naționalizare;
b) imobilele preluate prin confiscarea averii, ca urmare a unei hotărâri judecătorești de condamnare pentru infracțiuni de natură politică, prevăzute de legislația penală, săvârșite ca manifestare a opoziției față de sistemul totalitar comunist;
c) imobilele donate statului sau altor persoane juridice în baza Decretului nr. 410/1948 privind donațiunea unor întreprinderi de arte grafice, a Decretului nr. 478/1954 privind donațiile făcute statului și altele asemenea, neîncheiate în formă autentică, precum și imobilele donate statului sau altor persoane juridice, încheiate în forma autentică prevăzută de art. 813 din Codul civil, în acest din urmă caz dacă s-a admis acțiunea în anulare sau în constatarea nulității donației printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă;
d) imobilele preluate de stat pentru neplata impozitelor ca urmare a unor măsuri abuzive impuse de stat, prin care drepturile proprietarului nu puteau fi exercitate;
e) imobilele considerate a fi fost abandonate, în baza unei dispoziții administrative sau a unei hotărâri judecătorești pronunțate în temeiul Decretului nr. 111/1951 privind reglementarea situației bunurilor de orice fel supuse confiscării, confiscate, fără moștenitori sau fără stăpân, precum și a unor bunuri care nu mai folosesc instituțiilor bugetare, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989;
f) imobilele preluate de stat în baza unor legi sau a altor acte normative nepublicate, la data preluării, în Monitorul Oficial al României, Partea I, sau în Buletinul Oficial;
g) imobilele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și care nu au fost restituite ori pentru care proprietarii nu au primit compensații echitabile;
h) orice alte imobile preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum este definit la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare;
i) orice alte imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării, precum și cele preluate fără temei legal prin acte de dispoziție ale organelor locale ale puterii sau ale administrației de stat.
ART. 24 (1) În absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.
(2) În aplicarea prevederilor alin. (1) și în absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar”.
Dispozițiile art. 24 au rolul de a facilita proba cu înscrisuri în procedura specială a Legii nr. 10/2001, atunci când preluarea s-a dispus prin acte normative sau s-a pus în executare prin acte de autoritate, în sensul că nu mai pretinde și actul de proprietate în asemenea situații ci prezumă calitatea de proprietar și întinderea dreptului de proprietate și în lipsa actului de proprietate.
Prin dispoziția contestată s-a respins nelegal notificarea reclamantilor pentru nedepunerea unui act translativ de proprietate, față de prevederile art. 24 din Legea nr.10/2001 și de Normele Metodologice de Aplicare a acestei legi(HG 250/2007), norme ce prevăd: 23.1. Prin acte doveditoare se înțelege:… d) orice acte juridice care atestă deținerea proprietății de către persoana îndreptățită sau ascendentul/testatorul acesteia la data preluării abuzive (extras carte funciară, istoric de rol fiscal, proces-verbal întocmit cu ocazia preluării, orice act emanând de la o autoritate din perioada respectivă, care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparținea persoanei respective).
În consedcință, conform art. 312 C.proc.civ., recursul se va respinge ca nefondat.
Conform art. 274 C.proc.civ. pârâtul va fi obligat la plata către intimați a 800 lei, cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial avansat în recurs conform chitanței de la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul – pârât M. BUCUREȘTI prin PRIMARUL GENERAL, împotriva sentinței civile nr.383/20.03.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimații – reclamanți B. I., B. D. V. și C. I..
Obligă recurentul la plata către intimați a sumei de 800 lei, cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 15.10.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. G. R. C. B. T. M. I.
GREFIER
N. C. I.
Red.C.B.T.
Tehdact.R.L./C.B.T.
2 ex./…
TB-S.3 – S.M.
| ← Expropriere. Decizia nr. 844/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Restituire metale preţioase. Decizia nr. 565/2014. Curtea de... → |
|---|
