Strămutare. Sentința nr. 55/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 55/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-06-2014 în dosarul nr. 1842/2/2014
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV A CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 55
Ședința din Camera de Consiliu din 03.06.2014
Curtea compusă din :
PREȘEDINTE – DANIELA LAURA MORARU
GREFIER – S. V.
…………………
Pe rol soluționarea cererii de strămutare a dosarului nr._, aflat pe rolul Judecătoriei Călărași, la o altă instanță egală în grad, formulată de reclamantul ., cu sediul în Fetești, Aleea R. .. 1-4, jud. Ialomița, în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul București, Calea Giulești nr. 333, sector 6, și cu sediul ales la CAv. A. L. din București, ., sector 1.
La apelul nominal făcut în Camera de Consiliu se prezintă reclamantul . reprezentat de avocat V. M. C., cu împuternicire avocațială la dosar și pârâta . reprezentată de avocat A. L., cu împuternicire avocațială la dosar.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Apărătorul pârâtei . solicită admiterea excepției necompetenței materiale invocată prin întâmpinare și depune la dosar practică judiciară. Solicită a se stabili dacă prezenta cerere este întemeiată pe prevederile Noului Cod de Procedură Civilă sau pe vechiul Cod de procedură civilă. Mai solicită a se avea în vedere încheierea din data de 05.03.2014, prin care instanța a reținut că prevederile incidente în cauză sunt art. 400 alin. 4 C.pr.civ., atunci când s-a pus în discuție problema suspendării și nu dispozițiile art. 718 N.C.P.C. Din această perspectivă există o reținere a instanței de fond în sensul incidenței vechiului Cod de procedură civilă, ceea ce presupune în raport de art. 39 alin. 2 C.pr.civ. raportat la art. 158 alin. 3 C.pr.civ. să se dispună declinarea cauzei către Înalta Curte de Casație și Justiție.
Arată că în cauză contestația la executare împotriva unei executări silite este o cale de atac și se supune acelorași reguli ca a dosarului în cadrul căreia a fost începută executarea silită. Din această perspectivă, fiind o cale de atac, este supusă termenului de decădere și nu de prescripție, ceea ce înseamnă că în realitate suntem în sfera unei căi de atac care în vedere vechea lege, pentru că doar la acțiunile noi se dispune prescripția și din acest punct de vedere este logic că tot la aceeași concluzie se ajunge, în sensul că este aplicabilă vechea lege.
În măsura în care se dispune declinarea, solicită a se înainta dosarul de fond către Judecătoria Călărași.
Apărătorul reclamantei . solicită respingerea excepției ca neîntemeiată. Arată că textul invocat de pârâtă prin întâmpinare raportat la excepția de necompetență este art. 25 alin. 1 N.C.P.C. care spune foarte clar că procesele în curs de judecată, precum și executările silite începute sub imperiul vechii legi se supun vechiului Cod de procedură civilă. Să se constate că ne aflăm în fața unui proces nou, iar cererea de strămutare nu este încadrată nici ca cerere în dispozițiile Codului de procedură în procedura executării silite, fiind o cerere de sine stătătoare și un proces nou și care urmează regulile de procedură noi.
Solicită a se avea în vedere dispozițiile art. 24 N.C.P.C. care prevede că dispozițiile legii noi se aplică numai proceselor și executărilor silite după . legi. Mai solicită a se observa că ne aflăm în fața unui proces nou și în consecință sunt aplicabile dispozițiile Noului Cod de procedură civilă.
Apărătorul pârâtei . arată că această chestiune a fost invocată și la instanța de fond, iar instanța a reținut că sunt incidente normele de procedură ale vechii legi.
Apărătorul reclamantei . arată că în cauză concluziilor lor nu sunt în sensul că dosarul de la Judecătoria Călărași nu este supus vechiului Cod de procedură civilă, ci invocă că cererea de strămutare reprezintă un proces nou, chiar dacă vizează strămutarea unui proces care se judeca potrivit dispozițiilor vechii legi. Ipotetic învederează că motivele de strămutare pot privi o anumită bănuială legitimă și se poate formula o nouă cerere de strămutare pentru motive noi.
Apărătorul pârâtei . arată că cererea de strămutare nu ar mai fi o cerere incidentală și ar însemna că toate cauzele au fost declinate în mod greșit.
CURTEA
Soluționând cererea de strămutare de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel sub nr._, petenta S.C. A. H. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu S.C. A. P. S.A., strămutarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr._ aflat pe rolul Judecătoriei Călărași, având ca obiect contestație la executare, în care petenta are calitatea de intimat și desființarea tuturor actelor de procedură săvârșite de către instanță, pentru motiv de bănuială legitimă.
În motivare cererii, petenta a arătat că intimata, prin toate mijloacele procedurale posibile (cereri de recuzare, strămutare etc), exercitate de multe ori la limita abuzului procedural, tergiversează soluționarea dosarului, astfel încât petenta se află în imposibilitate de a pune în executare un titlu executoriu.
Petenta a arătat că unul dintre acționarii petentei este S.C. A&S International 2000 S.R.L., al cărei director este domnul Ș. G., fratele Președintelui Tribunalului Călărași, domnul Ș. G. C., fost judecător la Judecătoria Călărași, legătură de rudenie care probează „bănuiala legitimă” ce planează asupra imparțialității magistraților Judecătoriei Călărași.
Bănuiala legitimă se circumscrie noțiunii de „presupunere” ca nepărtinirea, imparțialitatea judecătorilor ar putea fi știrbită datorită calității părților și nicidecum nu trebuie probate.
Bănuiala legitimă izvorăște și din actele procedurale întocmite de către magistratul ce soluționează fondul dosarului având ca obiect contestație la executare.
Astfel, odată cu formarea dosarului de fond, judecătorul desemnat a fost învestit și cu o cerere de suspendare a executării silite până la soluționarea cererii de suspendare din cadrul contestației.
Până la data de 05.03.2014, pe sistemul ECRIS nu a apărut nicio informație cu privire la stabilirea vreunui termen de judecata pentru aceasta cerere (acest aspect se poate constata prin verificarea sistemului).
Cu toate acestea, a precizat petenta, deși încheierea a fost data in Camera de Consiliu fără citarea părților, avocatul intimatei, S. Gaița, are acces la ședința de judecata si pune concluzii pe cererea de suspendare.
Petenta a arătat că pe extrasul de pe portalul instanțelor de judecata, la termenul din data soluționării cererii de suspendare apare mențiunea "ședința secretă” și cu toate acestea apărătorul contestatoarei a formulat concluzii pe cererea de suspendare.
De asemenea pe dovada de comunicare a acestei hotărâri, primita la data de 14.03.2014, se face mențiunea: „Procedura legal îndeplinită. Fără citare părți”.
Petenta a învederat aceste aspecte, chiar daca actele procedurale pot suporta modificări in căile de atac, tocmai pentru a învedera că o astfel de "maniera de soluționare" a cererii de suspendare formulate de către ., nu poate decât să nască îndoieli cu privire la imparțialitatea judecătorului fondului.
Se precizează că deși este are calitatea de creditor ș urmărește de peste 9 ani dobândirea sumelor de bani, petenta se află în situația de a formula aceasta cerere de strămutare, cerere dilatorie cu privire la soluționarea unei contestații, ce împiedica rezolvarea finala a litigiului, considerând ca exista motive temeinice ce dovedesc existenta unei bănuieli legitime cu privire la soluționarea imparțiala a dosarului de către magistrații Judecătoriei Călărași.
Contradictorialitatea constă în posibilitatea conferită de lege părților de a discuta și combate orice element de fapt și de drept al procesului civil. Acest principiu domină întreaga activitate de soluționare a litigiului, cu unele excepții cum ar fi si soluționarea cererii de suspendare a executării silite pana la soluționarea cererii de suspendare din cadrul contestației la executare. Simpla încălcare a acestui principiu, ignorat de către instanța de fond într-o procedură care nu implică contradictorialitatea, dă o valența deosebita sintagmei de bănuiala legitima.
În final, petenta a solicitat să se aibă în vedere argumentele invocate, probatoriul administrat odată cu depunerea prezentei cereri, si pe cale de consecința pronunțarea unei hotărâri prin care sa se admită cererea de strămutare așa cum a fost formulata, cu desființarea tuturor actelor procedural săvârșite de către instanța de fond.
In drept au fost invocate dispozițiile art. 140 alin. (2) NCPC si urm.
La termenul din 03.06.2014, intimata a invocat excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București și a solicitat trimiterea cauzei spre soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În acest sens, intimata a arătat că litigiul a cărui strămutare se solicită are ca obiect o contestație la executare cu suspendare de executare silită împotriva actelor de executare efectuate de B. M. si S. in dosarul de executare 515/MS/2005 - dosarul nr._ pe rolul Judecătoriei Călărași.
Intimata a mai arătat că executarea silită a fost începută sub imperiul vechiului cod de procedura civila. Art. 25 alin. 1 NCPC prevede expres că executările silite începute sub legea veche rămân supuse legii vechi.
Așadar, în speța de față, în materie de executare silita, sunt aplicabile regulile vechiului cod de procedura civilă.
Din aceasta perspectiva si contestația la executare împotriva executării silite formulata de intimată si care face obiectul dosarului nr._ pe rolul Judecătoriei Călărași este suspusa acelorași reguli, atât din perspectiva faptului ca reprezintă o cale de atac fiind supusa unui termen de decădere si nu unui termen de prescripție, cat si din perspectiva faptului ca executarea silita reprezintă, in esența, tot o faza a procesului civil.
De aceea, în opinia intimatei, contestația la executare este guvernata de prevederile vechiului cod de procedura civila.
De altfel, si instanța de judecata, prin încheierea de ședința din data de 05.03.2014, a reținut în cauză prevederile art. 403 alin. 4 Cod procedură civilă în ceea ce privește suspendarea provizorie a executării, ci nu prevederile art. 718 alin. 7 NCPC.
Așa fiind, este limpede că si cererea de strămutare formulata de A. H. SRL, fiind asimilată unui incident procedural in cadrul unui litigiu, trebuia întemeiată pe art. 37 si urm. din vechiul cod de procedura civila, ci nu pe prevederile art. 140 NCPC.
Din aceasta perspectivă, raportat la prevederile art. 39 alin. 2 C.proc civ. instanța competenta material sa soluționeze cererea de strămutare este Înalta Curte de Casație și Justiție, conform legii procesuale vechi.
Analizând în prealabil, potrivit art. 137 Cod Procedură Civilă, excepția de procedură, absolută și de ordine publică invocată, Curtea reține următoarele:
Litigiul a cărui strămutare se solicită are ca obiect contestația la executare formulată de intimată împotriva actelor de executare efectuate de B. M. si S. in dosarul de executare 515/MS/2005 - dosarul nr._ pe rolul Judecătoriei Călărași.
Potrivit dispozițiilor art. 24 Noul Cod de Procedură Civilă „Dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după .”.
În cazul executării silite, este aplicabilă legea în vigoare la data depunerii cererii de executare silită la executorul judecătoresc, concluzie care se impune, prin raportare la dispozițiile art. 622 alin. 2 Noul Cod de Procedură Civilă, din care rezultă că executarea silită începe odată cu sesizarea organului de executare.
În măsura în care executarea silită a început sub imperiul legii vechi, aceasta va fi aplicabilă tuturor chestiunilor privitoare la acea executare silită, inclusiv tuturor procedurilor judiciare incidente, ocazionate de respectiva executare silită, precum contestațiile la executare. Această calificare, de incident apărut în cursul executării silite, se întemeiază pe dispozițiile exprese ale art. 650 alin. 2 Noul Cod de Procedură Civilă, potrivit cărora „Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe”.
Prin intermediul cererilor formulate în faza executării silite, de regula, nu este dedus pentru prima oară judecății un conflict de drept substanțial, pentru a obține o rezolvare cu privire la fondul raporturilor juridice dintre părți și, eventual, constituirea unui titlu executoriu. Dimpotrivă, aceste cereri se formulează cu privire la o executare silită deja începută și au ca obiect verificarea regularității executării silite sau a actelor de executare, precum și soluționarea altor situații litigioase în legătură cu executarea silită în curs.
În cazul contestației la executare, se discută regularitatea executării silite ori a actelor de executare raportate la legea în vigoare la data pornirii executării silite ori, după caz, la data săvârșirii actului de executare silită.
Executarea silită este un proces de sine stătător, cu incidente procedurale, căi de atac etc. În raport de dispozițiile art. 3 din Legea nr. 76/2012, legea veche este incidentă, în ansamblul său, asupra tuturor actelor de procedură, incidentelor și căilor de atac aferente procedurii de executare silită.
Nu trebuie confundate dispozițiile generale ale art. 3 alin. 1 cu cele ale art. 3 alin. 2, care se referă la o chestiune particulară: determinarea lex temporis processus în ipoteza înregistrării (nu comunicării) unei cereri introductive de instanță după 15 februarie 2013.
Or, prin „proces”, în sensul art. 3 alin. 1 din Legea nr. 76/2012, se înțelege un proces de fond, ori cel puțin de sine stătător, iar nu o procedură judiciară în legătură cu executarea silită.
Chiar și în situația în care contestația la executare reprezintă un proces de sine stătător, respectiv în situația în care aceasta este formulată de un terț care invocă un drept real asupra bunului sau bunurilor urmărite, problema legii aplicabile trebuie rezolvată în mod asemănător. Deși în aceste cazuri avem de a face cu o veritabilă judecată în fond, ceea ce trebuie să primeze în analiza legii aplicabile este natura incidentală a acestei cereri față de executarea silită și intenția legiuitorului de a evita aplicarea dispozițiilor vechiului și noului cod în una și aceeași procedură.
Ca urmare, din perspectiva dreptului intertemporal și a intenției legiuitorului, de a permite stabilirea certă a legii aplicabile întregii faze a procesului civil (în cazul de față, întregii executări silite), cererile formulate în legătură cu o executare silită în curs constituie incidente procedurale, care păstrează un anumit caracter „accesoriu” sau numai ,,incidental” față de executarea silită și care trebuie supuse aceleiași legi ca și executarea silită însăși.
În concluzie, pentru toate executările începute anterior intrării intrării în vigoare a noului cod, legea veche va guverna atât regulile după care se va stabili legalitatea sau nelegalitatea actelor de executare contestate, cât și regulile de procedură: competența instanței, calitatea părtilor, forma cererii de chemare în judecată, înregistrarea acesteia la instanță (nu se aplică dispozițiile art. 200 si 201 NCPC), regulile privind suspendarea judecății (inclusiv modul de calcul al cauțiunii), forma hotărârii judecătorești și căile de atac susceptibile de a fi exercitate.
În ceea ce privește strămutarea, pornind de la situarea Titlului VI, care reglementează această materie, în Cartea I a Codului de procedură civilă - „Competența instanțelor judecătorești”, se apreciază că aceasta constituie o formă de prorogare judecătorească de competență. Prin strămutare se desemnează trecerea unei cauze, în situațiile strict determinate de lege, de la o instanță competentă la o altă instanță de același grad. Or, aceasta presupune prin concept existența unei cauze - deci a unui proces declanșat - aflate pe rolul unei instanțe de la care să fie trecută la o altă instanță în urma formulării unei cereri de către partea interesată.
De altfel, potrivit punctelor de vedere exprimate în doctrină, cererea de strămutare constituie un incident de procedură, sintagmă prin care se înțelege orice contestație care se grefează pe cererea principală și care este de natură să suspende, să întrerupă sau să stingă cursul judecății sau să modifice soluția. Instanța sesizată cu o cerere este competentă să soluționeze toate incidentele propriu zise, precum cele referitoare la compunerea și constituirea instanței (incompatibilitatea, abținerea, recuzarea, greșita compunere sau constituire a instanței); la competență (excepția de necompetență); la probele administrate (verificarea de scripte, procedura falsului); la nulitatea actelor de procedură; la suspendarea judecății; la perimarea cererii etc. Sunt însă unele cazuri în care asupra incidentelor de procedură se pronunță în mod obligatoriu o altă instanță: cererea de delegare a instanței se rezolvă de Înalta Curte de Casație și Justiție (art. 23 Cod procedură civilă); cererea de strămutare este de competența instanței ierarhic superioare sau a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în funcție de motivele invocate (art. 39 Cod procedură civilă). Între cele două tipuri de incidente de procedură nu este nicio diferență de natură juridică, astfel încât, având un anumit caracter „accesoriu” sau numai ,,incidental” față de cererea principală, trebuie supuse aceleiași legi ca și aceasta.
Pe cale de consecință, dispozițiile noului Cod de procedură civilă nu se aplică și cererilor de strămutare formulate în cauze cărora le sunt aplicabile dispozițiile legii vechi.
Or, potrivit dispozițiilor art. 39 alin. 2 din vechiul Cod procedură civilă, „Cererea de strămutare întemeiată pe motive de bănuială legitimă sau de siguranță publică se depune la Înalta Curte de Casație și Justiție”.
Având în vedere că petentul a invocat în cererea de strămutare cazul de bănuială legitimă reglementat de dispozițiile art. 37 al.2 vechiul Cod de Procedură Civilă, Curtea urmează ca, în temeiul art. 158 alin. 1 Cod procedură civilă, să admită excepția de necompetență materială și să decline competența de soluționare a cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Declină competența materială a cauzei privind pe reclamanta ., cu sediul în Fetești, Aleea R. .. 1-4, jud. Ialomița, în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul București, Calea Giulești nr. 333, sector 6, și cu sediul ales la CAv. A. L. din București, ., sector 1, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03.06.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
D. L. M. S. V.
Red. D.L.M.
Tehnored. C.G./D.L.M. 2 ex
13.06.2014
| ← Validare poprire. Decizia nr. 842/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Cereri. Decizia nr. 688/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
