Acţiune în constatare. Decizia nr. 303/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Motivele prezentate de recurenta – reclamantă au fost încadrate sub forma unor excepții – excepția lipsei calității de reprezentant și excepția nulității absolute a cererii reconvenționale privind cotele de întreținere.

În aprecierea sa, aceste motive sunt neîntemeiate solicitând a fi respinse.

Potrivit înscrisurilor depuse în cauză a făcut dovada că președintele asociației de proprietari și cenzorul, au calitatea de reprezentanți legali, întrucât aceștia au fost desemnați potrivit adunării generale statuate constituite prin votul majorității proprietarilor din anul 2011. Art.2 alin. 8 din Legea nr.230/2007 invocată de recurentă, se referă însă la modificarea statutului asociației, astfel încât numirea președintelui asociației de proprietari și a cenzorului nu avea nevoie de înregistrarea la judecătorie, motiv pentru care solicită respingerea acestor excepții, ca nefondate.

Pe fondul recursului, solicită a fi respins, ca nefondat, și menținerea hotărârilor anterioare ca legale și temeinice, nefiind incidentele motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art.7, 8 și 9 ale art.304 din Codul de procedură civilă.

Arată că reclamanta nu a respectat dispozițiile legale efectuării debranșării care a făcut-o anterior solicitării acordului asociației de proprietari.

Reclamanta a nesocotit prevederile Legii nr.325/2006 privind debranșării de la sistemele centralizate de încălzire și apă caldă menajeră, precum și Normele Metolodogice de aplicare a acestei legi aprobată prin HG nr.1589 din 12.02.2007, cât și a Regulamentului C. al Serviciului Public de Alimentare cu Energie Termică aprobat prin Ordinul nr.91/2006 al Președintelui ANRPC, Anexele 2 și 3 pe care le-a depus la dosar, reclamanta debranșându-se din proprie inițiativă de la sistemul centralizat.

Consideră că instanța de judecată trebuie să rețină și faptul că recurenta – reclamantă a fost sancționată de Primăria Municipiului București pentru încălcarea prevederilor art.45 alin. 1 lit. b din Legea nr.325/2006 privind sistemul de furnizare a energiei termice.

Recurenta a mai susținut că domnul Bițianul A. și-ar fi dat acordul, însă acesta a menționat, potrivit declarației depuse, că doar în condițiile în care și ceilalți locatari ar fi de acord. Lucrarea făcută de reclamantă este realizată fără autorizație, ulterior solicitând acordul asociației de proprietari. Singura autoritate recunoscută să comunice asociației efectuarea unei debranșări este RADET-ul, de altfel fiind și singura regie ce efectuează astfel de lucrări. Până în prezent RADET-ul nu a comunicat asociației efectuarea lucrărilor de debranșare, nu a modificat contractul de furnizare a energiei termice și a continuat furnizarea de energie termică pentru întregul imobil, astfel fiind inclus și apartamentul nr. 14, proprietatea reclamantei.

Potrivit procesului – verbal încheiat la data de 16.10 de asociația de proprietari, s-a hotărât respingerea cererii reclamantei privind acordul scris, comunicându-i-se acesteia soluția adoptată.

Solicită cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul de avocat, în cuantum de 1500 lei, potrivit chitanței nr.109 din data de 07.01.2015

CURTEA ,

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr._, pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București reclamanta I. M. a chemat în judecată pe pârâta A. DE P. . instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să constate dat acordul paratei pentru debranșarea sa de la sistemul centralizat de încălzire începând cu data de 1.11.2012, obligarea paratei la plata cotelor de întreținere impuse in mod abuziv începând cu data de 1.11.2012 si pana in prezent, cu cheltuieli de judecata.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în data de 12.10.2012 a transmis pârâtei o cerere prin care i-a adus la cunoștința ca începând cu data de 20.09.2012 . sa a fost debranșat de la sistemul centralizat de încălzire si apa menajera calda. In vederea efectuării acestor lucrări, a solicitat acordul vecinilor, a obținut toata documentația necesara in vederea montării centralei termice in condiții de siguranța, însa pârâta, prin procesul verbal din 16.10.2012 i-a respins cererea de debranșare astfel ca refuzul acesteia este de natura să o prejudicieze.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.1349, 1357 c civ.

Pârâta, legal citata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiata si cerere reconvențională prin care a solicitat obligarea pârâtei să readucă instalația termică si de alimentare cu apa calda menajera la starea inițială, anterioara debranșării, cu daune cominatorii pe zi de întârziere de 500 lei de la data rămânerii definitive a hotărârii, obligarea reclamantei pârâte la plata cotelor de întreținere aferente perioadei nov 2012-martie 2013 în valoare de 3677 lei, a penalităților în cuantum de 146,07 lei pentru perioada nov 2012-februarie 2013, cu cheltuieli de judecata.

La data de 21.06.2013, pârâta-reclamanta si-a majorat pretențiile, solicitând și suma de 530 lei cota întreținere luna aprilie 2013 și 178 lei penalități pentru perioada nov 2012-aprilie 2013.

Instanța a încuviințat si administrat părților proba cu înscrisuri și interogatorii reciproce.

Prin sentința civilă nr._/01.11.2013 Judecătoria sectorului 1 București a respins ca neîntemeiată cererea principală formulată de reclamanta I. M. în contradictoriu cu pârâta ASOCIAȚIA DE P. . 1 din București ., a admis cererea reconvențională formulată de pârâtă și a dispus obligarea reclamantei să readucă instalația tehnică și de alimentare cu apă caldă menajeră în starea inițială, anterioară debranșării cu daune cominatorii pe zi de întărziere de 500 lei de la data rămânerii definitive a hotărârii în caz de neexecutare și a obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 4207 lei cote de întreținere restante pe perioada noiembrie 2012 – aprilie 2013 și suma de 324,07 lei penalități de întărziere pe aceeași perioadă, dispunând totodată și obligarea acesteia la 1508,3 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut că reclamanta este proprietara apartamentului nr. 14 de la adresa din ., iar la data de 12.10.2012 a adresat pârâtei o cerere prin care solicita aprobarea cererii sale de debranșare de la sistemul centralizat de încălzire și apă caldă menajeră informând-o că apartamentul a fost debranșat prin punerea în funcțiune a unei centrale termice de apartament de către persoane autorizate.

Prin procesul verbal din 16.10.2012 al Adunării generale a Asociației de P. pârâta a respins cererea reclamantei de debranșare, aceeași soluție fiind menținută și după o notificare ulterioară adresată Asociației.

În aceste condiții instanța având în vedere prev. art. 246 din Regulamentul cadru al serviciului public de alimentare cu energie termică aprobat prin Ordinul nr. 91/2007, art. 30 din Legea nr. 325/2006 și art. 12 lit. h din Normele metodologice de punere în aplicare a acestei legi a reținut că întrucât reclamanta a procedat mai întâi la debranșarea prin propria inițiativă și abia ulterior s-a adresat pârâtei pentru obținerea acordului scris care nu a fost însă acordat, cererea acesteia nu justifica suplinirea de către instanță a acordului pârâtei față de modalitatea în care reclamanta a acționat, motiv pentru care a respins cererea formulată ca neîntemeiată.

Totodată instanța a luat act cu prilejul dezbaterilor în fond a cauzei că reclamanta a renunțat la judecată în privința capătului 2 de cerere prin care solicita obligarea pârâtei la plata cotelor de întreținere ce i-au fost impuse în mod abuziv începând cu data de 01.11.2012.

În ce privește cererea reconvențională formulată de pârâtă prin care aceasta solicita obligarea reclamantei de a readuce în starea inițială anterioară debranșării instalația termică și de alimentară cu apă caldă menajeră și obligarea ei la plata cotelor de întreținere aferente perioadei noiembrie 2012 – martie 2013 și a penalităților de întârziere, instanța a reținut că în raport de considerentele pentru care cererea principală a fost respinsă, se impune drept consecință admiterea primului capăt de cerere cererea reconvențională formulată întrucât reclamanta nu a respectat dispozițiile legale amintite pentru efectuarea debranșării aceasta realizându-se fără acordul scris al Asociației.

În privința cotelor de întreținere și a penalităților de întârziere datorate instanța a reținut prin prisma disp. art. 46 din Legea nr. 230/2007 dar și a art. 50 din același act normativ că pentru perioada menționată reclamanta datorează pârâtei suma de bani precizată cu acest titlu, sumă dovediră cu înscrisurile de la dosar.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal reclamanta a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul greșitei interpretări de către instanță a probelor administrate în cauză, respectiv a conținutului procesului verbal al Asociației încheiat la data de 16.10.2012 în apel invocând excepțiile lipsei calității de reprezentant legal al președintelui și a cenzorului Asociației de proprietari precum și cea a nulității absolute a cotelor de întreținere cu consecința anulării sumelor ce i-au fost pretinse.

Prin decizia civilă nr. 760A/11.06.2014 Tribunalul București - Secția III-a Civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta reclamantă pârâtă I. M., și a obligat-o să plătească intimatei suma de 1.000 lei, cheltuieli de judecată.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că prin motivele de apel formulate soluția pe fond a instanței a fost criticată prin prisma excepțiilor invocate, excepții ce nu au fost însă ridicate în fața primei instanțe și care în raport de motivarea acestora în fapt și în drept ar fi presupus administrarea de probe în primul ciclu procesual.

Cum acest lucru nu s-a dezbătut în condiții de contradictorialitate în fața instanței de fond, tribunalul văzând și disp. art. 294 alin. 1 C.pr.civ. a respins aceste motive de apel ca neîntemeiate.

Pe fondul cauzei tribunalul a constatat că în mod corect prima instanță a reținut că reclamanta nu a respectat în cauză dispozițiile legale efectuarea debranșării pe care a făcut-o anterior solicitării obținerii acordului Asociației de proprietari acord care de altfel nici nu a fost dat astfel cum rezultă din procesul verbal încheiat la 16.10.2012 iar faptul că prin acest proces verbal nu s-au calculat corect voturile persoanelor participante nu are relevanță în cauză atâta timp cât acest act nu a fost anulat.

În ce privește excepția netimbrării cererii având ca obiect plata de către pârâtă a sumelor nejustificate datorate de reclamantă, excepție invocată prin întâmpinarea depusă în apel de către pârâtă, tribunalul a constatat că aceasta nu mai are obiect în raport de faptul că la judecarea acestui capăt de cerere reclamanta a renunțat încă de la termenul din 18 10 2013.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta pârâtă, prin care s-a solicitat desființarea în tot a deciziei recurate, admiterea cererii principale, respingerea cererii reconvenționale și rejudecând cauza să se constate acordul adunării generale pentru montarea centralei de apartament, pe care o deține.

În motivarea căii de atac declarate, recurenta, după o amplă expunere a cursului procesual pe care l-a avut dosarul în fața instanței de apel, susține în esență faptul că în mod greșit tribunalul nu s-a pronunțat asupra excepțiilor invocate, referitoare la lipsa calității de reprezentant legal al președintelui și cenzorului asociației de proprietari și nulitatea cotelor de întreținere stabilite de asociație, precum și faptul că în mod greșit tribunalul a refuzat să se pronunțe asupra unei probe testimoniale solicitată de recurentă, îngrădindu-i astfel dreptul la apărare.

În drept, recurenta s-a prevalat de dispozițiile art 299-316 cod procedură civilă, încadrând motivele de critică în dispozițiile art 304 pct 7,8 și 9 cod procedură civilă.

La data de 07.01.2015 intimata – pârâtă Asociația de P. . depus întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat având în vedere următoarele considerente:

În ceea ce privește excepțiile invocate, respectiv excepția lipsei calității de reprezentant legal al președintelui și a cenzorului Asociației de proprietari precum și cea a nulității absolute a cotelor de întreținere cu consecința contestării sumelor pretinse recurentei, vă rugăm să le respingeți ca neîntemeiate pentru următoarele considerente:

În mod corect, instanța de apel a constatat, cităm: " ... că prin motivele de apel formulate soluția pe fond a instanței a fost criticată prin prisma excepțiilor invocate, excepții ce nu au fost însă ridicate în fața primei instanțe și care în raport de motivarea acestora în fapt și în drept ar fi presupus administrarea de probe în primul ciclu procesual.

Cum acest lucru nu s-a dezbătut în condiții de contradictorialitate în fata instanței

de fond, tribunalul văzând și dispozițiile art.294 alin.1 C.pr.civ. urmează să respingă aceste motive de apel ca neîntemeiate".

Acest aspect l-a învederat și prin întâmpinare, solicitând instanței de control judiciar să verifice, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către instanța de fond, potrivit dispozițiilor art.295 alin.1 Cod procedură civilă dar și în raport de normele imperative ale art.294 alin.1 Cod procedură civilă.

Cu înscrisurile depuse la dosar (Procesul verbal al Adunării Generale), a făcut dovada că președintele și cenzorul au calitatea de reprezentanți legali ai Asociației de P. întrucât au fost desemnați de Adunarea Generală statuar constituită, prin votul majorități și proprietarilor încă din anul 2011.

În mod greșit s-a invocat în susținerea excepției art.8 alin.2 din Legea nr.230/2007 dispoziții potrivit cărora cităm: " ... orice modificare sau completare se înregistrează la judecătoria care a emis încheierea judecătorească de înființare, iară alte formalități".

Dimpotrivă, articolul invocat nu se referă la desemnarea președintelui sau a cenzorului ci la "modificarea statutului asociației", astfel încât numirea celor doi de către Adunarea Generală nu avea nevoie de înregistrarea Ia judecătorie.

2) Pe fond, recursul declarat de recurenta reclamantă pârâtă I. M., astfel cum a fost motivat, solicită a fi respins ca nefondat, nefiind incidente în cauză, cazurile de nelegalitate încadrate în ipotezele reglementate de art.304 pct.7, 8 și 9 Cod procedură civilă, astfel cum au fost dezvoltate în criticile formulare, recurenta urmând a fi obligată la cheltuieli de judecată.

Criticile constând în faptul că excepțiile ridicate și motivare în apel n-au fost luate în considerare, dar și împrejurarea că instanța "nu a vrut să discute despre această probă solicitată de noi", sunt neîntemeiate, în considerentele deciziei recurate instanța de control judiciar expunând pe larg argumentarea respingerii apelului ca nefondat.

În mod corect Tribunalul, ca și instanța de fond, a constatat că reclamanta nu a respectat dispozițiile legale efectuării debranșării pe care a făcut-o anterior solicitării obținerii acordului Asociației de proprietari, acord care de altfel nici nu a fost dat astfel cum rezultă din probatoriul administrat în cauză.

Din toate înscrisurile depuse la dosar, rezultă că reclamanta a efectuat separarea alimentării cu gaz fără acordul proprietarilor exprimat în Adunarea Generală.

Nesocotind reglementările Legii nr.325/2006 privind debranșările de la sistemele centralizate de încălzire și apă caldă menajeră, precum și Normele Metodologice de aplicare a Legii nr.230/2007 aprobate prin H.G.nr.1588/19.12.2007 și Regulamentul cadru al Serviciului public de alimentare cu energic termică aprobat prin Ordinul nr.91/2007 al Președintelui JNRSC anexele 2 și 3, fără să fi obținut în prealabil aprobarea Adunării Generale a Proprietarilor, reclamanta s-a debranșat din proprie inițiativă de la sistemul centralizat.

Adeverință eliberată de administrație face dovada că la data respectivă reclamanta își achitase toate restanțele nemaiavând datorii față de asociație, în niciun caz neputând fi considerată aprobare scopului pentru care a fost solicitată, neputând fi asimilată cu o aprobare.

Folosind această adeverință drept aprobare, reclamanta a declanșat prin natura lucrurilor spargerea planșeelor de rezistență ale blocului de la parter până la ultimul etaj, fără ca ceilalți proprietari să-și dea acordul, punând In pericol viețile și bunurile acestora.

Urmare sesizărilor înregistrate la Poliția Locală Sector 1 și la Primăria Municipiului București, în baza verificărilor efectuate, reclamanta a fost sancționată contravențional pentru încălcarea prevederilor art.45 alin. 1 lit. b din Legea nr.325/2006 privind serviciul public de alimentare cu energic termică, constând în aceea că debranșarea s-a executat fără acordul scris al Asociației de proprietari, fără anunțarea furnizorului de energie termică, iar lucrările nu au fost realizate de furnizorul energiei termice, singurul abilitat legal să execute asemenea operațiuni.

Singura autoritate legal recunoscută să comunice Asociației efectuarea unei debranșări în imobil este RADET, care de altfel este și singurul autorizat să execute asemenea lucrări și nu reclamanta, care la data de 12.10.2012 a transmis Asociației de proprietari că începând cu data de 20.09.2012, apartamentul nr. 14 proprietatea sa, a fost debranșat de la sistemul centralizat de încălzire și apă caldă menajeră, solicitând un acord scris în acest sens.

RADET nu a comunicat nici până în prezent Asociației că apt.14 a fost debranșat, nici nu a modificat contractul de furnizare a energiei termice către Asociație în sensul reducerii suprafeței termice și a continuat să furnizeze energia termică conform contractului inițial.

Prin procesul verbal al Adunării Generale a proprietarilor din 16.10.2012 s-a hotărât respingerea cererii reclamantei privind acordul scris, comunicându-i-se acesteia soluția adoptată, dar și motivele care justifică legal acest refuz.

Pentru considerațiile expuse, solicită respingerea recursului motivat, menținerea sentinței civile nr._ din 01.11.2013 a Judecătoriei Sectorului 1 București ca fiind legală și temeinică, cu obligarea recurentei la cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art.115-118 Cod procedură civilă.

Constatându-se legal investită și competentă să soluționeze calea de atac promovată, Curtea, examinând hotărârea recurată prin prisma motivelor de critică și a dispozițiilor legale aplicabile, reține următoarele:

Așa cum rezultă din economia dispozițiilor legale care reglementează această cale de atac extraordinară și nedevolutivă, instanța constată că recursul permite reformarea hotărârilor definitive, exclusiv pentru motivele de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art 304 pct 1-9 cod procedură civilă, legiuitorul sancționând cu nulitatea recursul, a cărui motivare nu se încadrează în nici unul din motivele de modificare sau de casare reglementate de lege.

Recurenta și-a întemeiat calea de atac declarată pe prevederile art 304 pct 7, 8 și 9 cod procedură civilă. Făcând aplicarea în speță a aspectelor teoretice anterior expuse, Curtea va examina criticile formulate din perspectiva motivelor de reformare punctual precizate.

În ceea ce privește criticile referitoare la neregularitățile legate de motivarea soluției tribunalului, Curtea constată că aceste motive sunt întemeiate pe prevederile art 304 pct 7 cod procedură civilă, care consacră trei ipostaze ale aceluiași motiv de modificare a hotărârii și anume lipsa oricărei motivări, situația în care motivarea conține considerente străine de natura și obiectul litigiului precum și situația în care motivarea cuprinde motive care sunt contradictorii.

Existența unei motivări corespunzătoare se analizează prin raportare la exigențele impuse de dispozițiile art 261 pct 5 cod procedură civilă, care impun instanței să evidențieze motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea precum și cele pentru care au fost înlăturate cererile părților. Dând eficiență acestor criterii stabilite de legiuitor, Curtea reține că, pentru prima instanța, motivarea hotărârii trebuie să cuprindă situația de fapt și modul de stabilire a acesteia, precum și aplicarea dispozițiilor legale incidente cu consecințele juridice ce decurg pentru părți, iar pentru instanțele de control judiciar, motivarea hotărârilor trebuie să conțină răspunsul în fapt și în drept pentru toate motivele de critică formulate de părți.

De asemenea, trebuie avut în vedere și faptul că motivarea unei hotărâri judecătorești ridică o problemă de conținut, relevantă fiind consistența analizei juridice și pertinența argumentelor aduse de instanță în susținerea soluției pronunțate și nu o chestiune de cantitate. Pe cale de consecință, calitatea unei motivări și implicit respectarea exigențelor impuse de prevederile art 261 pct 5 cod procedură civilă nu este determinată de volumul considerentelor ci de valoarea juridică a argumentelor și de corectitudinea raționamentului care a stat la baza pronunțării soluției. În egală măsură trebuie avut în vedere și faptul că obligația judecătorului de a-și motiva soluția pronunțată, așa cum această obligație este impusă de prevederile art 261 pct 5 cod procedură civilă, presupune necesitatea motivării punctuale a fiecărui capăt de cerere, respectiv de a a fiecărui motiv de critică formulat și nu de a răspunde în detaliu fiecărui argument invocat de părți în susținerea, respectiv în combaterea pretențiilor/criticilor cu care a fost învestită. Esențial este ca instanța de judecată să examineze și să dea un răspuns argumentat problemelor esențiale de fapt și de drept care se pun în cauza dedusă judecății.

Făcând aplicarea acestor aspecte teoretice generale la speța de față și luând în considerare și aspectele critice învederate în apel, precum și maniera schematică în care au fost prezentate, Curtea reține că motivarea dată de prima instanță, deși succintă, este de natură să ofere o argumentație a soluției pronunțate. Așa cum s-a învederat deja în cele ce preced, esențial este ca motivarea să expliciteze concret raționamentul organului judiciar, care a condus la soluția dată și să evidențieze concepția instanței de judecată asupra chestiunii de fapt și de drept puse în discuție, și nu volumul argumentelor aduse pentru justificarea soluției. În ceea ce privește corectitudinea din punct de vedere juridic a acestor argumente, Curtea constată că aceasta este un aspect ce ține de legalitatea raționamentului urmat de instanță pentru pronunțarea soluției, chestiune care poate forma obiect de analiza pentru instanța de recurs în limitele oferite de prevederile art 304 pct 9 cod procedură civilă. Curtea apreciază că, la nivel teoretic, se mai impune o precizare legat de maniera în care se face departajarea între cele două motive de modificare, în sensul că instanța de control judiciar este în situația de examina criticile formulate din perspectiva dispozițiilor art 304 pct 9 cod procedură civilă, în situația în care nu se pune problema unei motivări care să conțină argumente contradictorii sau străine de natura cauzei, ci ele derivă dintr-o interpretare eronată a prevederilor legale.

În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs întemeiat pe prevederile art 304 pct 8 cod procedură civilă, acesta se referă la încălcarea principiului înscris în prevederile art 969 alin 1 cod civil, potrivit căruia convențiile legale au putere de lege între părțile contractante. Pornind de la semnificația acestor dispoziții de drept de material, care consacră principiul forței obligatorii a contractului și având în vedere și prevederile procedurale invocate de recurentă drept temei pentru critica formulată, Curtea constată că trebuie distins între următoarele ipoteze: situația în care instanța este sesizată cu un diferend legat de un act juridic, indiferent că este un act juridic unilateral sau bilateral, ale cărui clauze sunt clare și precise, judecătorul, soluționând fondul, având obligația să-l aplice în litera și spiritul său, nefiind îndrituită să-i dea un alt înțeles, precum și situația în care clauzele actului juridic dedus judecății sunt neclare, susceptibile de mai multe înțelesuri, judecătorului revenindu-i datoria de a-l interpreta, potrivit regulilor de interpretare a actelor juridice.

Motivul de recurs întemeiat pe prevederile art 304 pct 8 cod procedură civilă se referă la situația în care actul juridic care a generat litigiul este clar sub aspectul conținutului, dar instanța, pronunțându-se asupra pretențiilor cu care fost învestită, îi schimbă natura sau înțelesul, cu precizarea că în ipoteza în care din materialul probator administrat rezultă un dubiu cu privire la natura juridică sau conținutul actului juridic, interpretarea dată de instanțele de fond constituie o chestiune de fapt, care nu mai poate fi supusă cenzurii instanței de recurs.

Făcând aplicarea în cauză a acestor aspecte teoretice, Curtea constată că acest motiv de modificare a hotărârii nu este incident în cauză, în condițiile în care nu se pune problema interpretării clauzelor unui act juridic pentru calificarea naturii juridice a acestuia sau pentru clarificarea sensului acestora, ci trebuie soluționate pretențiile reclamantei relative la acordul pârâtei pentru debranșarea reclamantei de la sistemul centralizat de încălzire, precum și la plata cotelor de întreținere aferente apartamentului reclamantei.

În ceea ce privește motivul de critică întemeiat pe prevederile art 304 pct 9 cod procedură civilă, Curtea pornește în analiza sa de la dispozițiile procesuale invocate, reținând că acest motiv de recurs conține două ipoteze și anume situația în care hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal precum și ipoteza în care hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Suntem în situația în care hotărârea este lipsită de temei legal, atunci când din modul în care este redactată hotărârea nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată, de unde se deduce că lipsa de temei legal, la care face referire legiuitorul nu trebuie confundată cu încălcarea legii sau cu nemotivarea. Altfel spus, instanța de recurs este în situația de evalua dacă hotărârea nu este motivată în drept sau dacă în legislația în vigoare la data pronunțării hotărârii nu există un text de lege( de drept material) care să justifice soluția pronunțată. În cea de-a doua ipoteză, hotărârea este considerată a fi dată cu încălcarea sau cu aplicarea greșită a legii, în cazul în care instanța recurs la dispozițiile legale incidente, dar le-a încălcat în litera sau spiritul lor sau le-a aplicat eronat, cu precizarea că, în măsura în care nu se pot încadra în alte motive de recurs, acest motiv de critică include în mod excepțional și nerespectarea normelor procesual civile. Deși textul art 304 pct 9 cod procedură civilă face referire doar la normele legale, s-a statuat, atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară, faptul că intră sub incidența acestui motiv de reformare și situația în care soluția recurată a fost pronunțată cu nesocotirea unor principii juridice sau alte reguli de drept, create pe cale jurisprudențială sau doctrinară, care împreună conturează regimul juridic al instituției sau categoriei juridice respective.

Examinând cererea de recurs, din această perspectivă, Curtea constată că reclamanta critică nepronunțarea instanței de apel asupra celor două excepții invocate prin motivele de apel, prin raportare la prevederile art 294 cod procedură civilă.

Din economia dispozițiilor procedurale, care reglementează apelul, rezultă că fixarea cadrului în care are loc judecata acestei căi de atac este dată de regulile înscrise în prevederile art 292 și respectiv art 294 cod procedură civilă. Potrivit acestui ultim text de lege, legiuitorul urmărește conservarea în apel a cadrului procesual de la fond, atât sub aspectul părților cât și al obiectului, instituind interdicția, potrivit căreia în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi, cu precizarea că excepțiile de procedură și alte mijloace de apărare similare nu sunt considerate cereri noi. În alineatul al doilea, legiuitorul circumscrie domeniul de aplicare a acestei interdicții, statuând că este permisă solicitarea dobânzilor, ratelor, veniturilor ajunse la termen și a oricăror alte despăgubiri ivite după pronunțarea hotărârii primei instanțe, inclusiv putându-se solicita compensația legală. Având în vedere că aspectele invocate de reclamantă prin cererea de apel îmbracă forma unor excepții, Curtea constată că prezintă relevanță în speța de față cea de a doua teza a primului alineat care permite invocarea excepțiilor procesuale și a celorlalte mijloace de apărare. În doctrină, în privința excepțiilor procesuale, se face distincție în funcție de caracterul absolut și relativ al acestora, în funcție de care diferă condițiile în care pot fi valorificate în faza procesuală a apelului, în sensul că doar excepțiile absolute se pot invoca direct în fața instanței de apel, în schimb, cele relative pot fi invocate numai dacă au fost ridicate în termen în fața primei instanțe, care le-a respins a omis să se pronunțe asupra lor, excepție făcând situația în care ele vizează termenul de judecată sau hotărârea, acestea neputând fi valorificate în fața instanței de fond. În privința mijloacelor de apărare, din interpretarea textul procedural anterior enunțat, rezultă că sunt admisibile, indiferent că sunt de drept material sau procesual, având în vedere că dispozițiile legale nu fac nicio distincție, cu singura condiție de a-și păstra această natură.

Dând eficiență acestor chestiuni teoretice, Curtea constată că aspectele invocate de reclamantă prin cererea de apel se încadrează în categoria lato sensu a mijloacelor de apărare, care nu intră sub interdicția instituită de prevederile art 294 alin 1 cod procedură civilă, astfel că omisiunea instanței de apel de a analiza aceste chestiuni (omisiune care derivă dintr-o eronată interpretare și aplicare a dispozițiilor art 294 cod procedură civilă) este de natură să producă părții reclamante o vătămare procesuală, ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului de procedură realizat în aceste condiții. Prin neanalizarea chestiunilor respective, trebuie subliniat și faptul că s-a adus atingere dreptului la apărare al reclamantei, componentă esențială a dreptului la un proces echitabil, prevăzut de dispozițiile art 6 din CEDO. Pe cale de consecință, făcând aplicarea dispozițiilor art 312 cod procedură civilă, Curtea consideră că se impune admiterea recursului cu consecința casării deciziei atacate cu trimitere spre rejudecarea apelului la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurenta – reclamantă-pârâtă I. M. împotriva deciziei civile nr.760A/11.06.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția III-a Civilă în dosarul nr._ /212 în contradictoriu cu intimata – pârâtă-reclamantă ASOCIAȚIA DE P. .>