Pretenţii. Decizia nr. 130/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 130/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 09-03-2015 în dosarul nr. 42670/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A-IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 130A
Ședința publică de la 9 martie 2015
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - ION POPA
JUDECĂTOR - D. F. B.
GREFIER - V. Ș.
Pe rol soluționarea cererii de apel formulată de apelantul pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București cu sediul în București ., sector 2 împotriva sentinței civile nr. 641/5.05.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a III-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă L. M. cu domiciliul ales la av. I. L. în București, ..36, ., sector 1, având ca obiect: pretenții - daune moratorii.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimata reclamantă reprezentată de avocat I. L. cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind apelantul pârât.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul intimatei reclamante arată că nu mai are de formulat cereri prealabile judecății.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Reprezentantul intimatei reclamante depune concluzii scrise și solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței apelate.
Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA
În deliberare asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 06.11.2012 la Tribunalul București, reclamanta L. M. a chemat în judecată pe pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice și a solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 1.161.761 lei reprezentând prejudiciul cauzat din diferența dintre cotația maximă cu care s-ar fi putut vinde pe B. de Valori București cantitatea de 3.314.583 acțiuni deținute la Fondul Proprietatea (vândute pe piața nereglementată) și valoarea nominală la care au fost atribuite – 1leu/ acțiune, conform creanței garantate asupra statului în cuantum de 3.314.583 lei conferită de Titlul de despăgubire nr.1265/28.06.2007 – Titlul de Conversie nr.60/17.01.2008 emise de Guvernul României prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor; obligarea pârâtului la actualizarea cu indicele de inflație a sumei de 3.314.583 lei, începând cu data de 28.06.2008 și până la momentul plății efective a sumei menționate și obligarea pârâtului la plata sumei de 200 Ron reprezentând daune moratorii pentru fiecare zi de întârziere începând cu 30 de zile de la data rămânerii definitive și executării a hotărârii ce se va da în cauză.
Prin cererea precizatoare depusă la termenul de judecată din data de 13.01.2014, reclamanta și-a restrâns pretențiile deduse judecății la suma de 497.187 lei arătând că urmare a listării la bursă a S.C. Romgaz S.A. și S.C. Nuclearelectrica S.A., cotația maximă a acțiunilor Fondului Proprietatea a atins valoare de 0,85 lei/acțiune.
Prin sentința civilă nr. 641/05.05.2014 Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a admis în parte acțiunea restrânsă formulată de reclamanta L. M. în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, a obligat pârâtul la plata sumei de 497.187 lei cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat, a respins ca neîntemeiate capetele de cerere privind actualizarea cu indicele de inflație și plata de daune moratorii în cuantum de 200 lei pe zi de întârziere și a respins ca neîntemeiate excepțiile privind inadmisibilitatea acțiunii și lipsa calității procesuală pasivă, invocate de pârât.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul București a reținut că Guvernul României - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis Decizia nr.1265/2007 reprezentând titlul de despăgubire în cuantum de 3.814.583 lei care a fost valorificat în favoarea reclamantei prin Titlul de plată nr.1901/05.11.2008 în cuantum de 500.000 lei și respectiv Titlul de conversie nr.60/17.01.2008 prin acordarea unui număr de 3.314.583 de acțiuni la Fondul Proprietatea, atribuite la o valoare nominală de 1 leu pentru fiecare acțiune.
Tribunalul București a reținut că reclamanta a fost nevoită să înstrăineze prin intermediul pieței de capital nereglementate cele 3.314.583 de acțiuni ce i-au fost atribuite la Fondul Proprietatea prin emiterea Titlului de conversie nr.60/2008, acțiunile fiind vândute la o valoare mai mică față de valoarea nominală de 1 leu/acțiune.
Instanța a respins ca neîntemeiată excepția lipsei de calitate procesuală pasivă invocată de pârât avându-se în vedere dispozițiile art. 3 lit. a din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, modificat prin Titlul 1 din O.G. nr. 81/2007. În cauza de față pârâtul S. R. prin Ministerul de Finanțe a fost chemat în judecată în mod nemijlocit și în nume propriu, așa încât nu s-ar putea susține că ar reveni calitatea procesuală pasivă Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților ori Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca emitente ale deciziei reprezentând titlul de despăgubire convertit în acțiuni la Fondul Proprietatea, aceste instituții, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005a având ca atribuții legale doar efectuarea unor operațiuni administrative. Cea de a doua excepție invocată de pârât și anume de inadmisibilitate a acțiunii este de asemenea nefondată și a fost respinsă în raport de prevederile art. 6 din CEDO care reglementează accesul liber la justiție al fiecărei persoane într-un stat de drept.
Instanța a reținut faptul că, deși Legea nr. 10/2001 a prevăzut încă de la aplicare faptul că, în măsura în care restituirea în natură a imobilului obiect al notificării nu este posibilă, se vor acorda măsuri reparatorii prin echivalent, cu toate acestea reglementarea cadrului necesar pentru realizarea efectivă a despăgubirii notificatorilor imobilelor imposibil de restituit în natură a fost prevăzută abia prin Legea nr. 247/2005 prin înființarea unor instituții menite să transpună în practică măsurile reparatorii prin echivalent, una dintre acestea fiind și Fondul Proprietatea.
Tribunalul a constatat că dispozițiile cuprinse în Titlul VII din Legea nr. 247/2005 au fost modificate prin Ordonanță de Urgență nr. 81/2007 în vederea accelerării procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, însă procedurile necesare pentru derularea de oferte publice de vânzare pentru pachete de acțiuni de minim 5% în vederea admiterii la tranzacționare la B. de Valori București, a acțiunilor societăților ce făceau parte din portofoliul de acțiuni al Fondului Proprietatea nu au fost finalizate în termenul legal.
Tribunalul a considerat că, deși crearea pe plan legislativ a Fondului Proprietatea s-a realizat încă din luna decembrie 2005, listarea la bursă a acestui fond s-a realizat de la data de 25.01.2011, fiind astfel evidentă culpa Statului R. pentru nefinalizarea în termenul stabilit de lege a măsurilor necesare pentru ca Fondul Proprietatea să poată fi listat la bursă. S. R. a stabilit în mod unilateral și artificial că valoarea de tranzacționare pe bursă a acțiunilor emitentului Fondul Proprietatea va fi una și aceeași cu valoarea nominală unitară a acțiunilor emitentului Fondului Proprietatea.
Tribunalul a reținut, așa după cum se arată în raportul de expertiză contabilă depus la dosarul cauzei, în anii 2009 – 2010 S. R. putea să prevadă faptul că valoarea de tranzacționare a acțiunilor fondului va fi mai mică decât valoarea nominală de 1 leu/acțiune. Răspunzând obiectivelor fixate, expertul desemnat concluzionează în sensul că neinițierea conform dispozițiilor art. 11 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 modificat prin art. 16 din OUG nr. 81/2007 a procedurilor legale necesare pentru inițierea, derularea și încheierea de oferte publice secundare de vânzare pentru pachete de acțiuni de minim 5%, emise de societățile comerciale prevăzute în anexa ce face parte integrantă din Titlul VII al legii nr. 247/2005 a influențat negativ prețul de tranzacționare pe bursă a acțiunilor.
Tribunalul a constatat că, în cauza de față, reclamantul a invocat ca temei de drept răspunderea civilă delictuală reglementată de art. 998 – 999 cod civil și respectiv de art. 1357 din Noul Cod Civil și care presupune îndeplinirea unor condiții și anume existența unei fapte ilicite, săvârșirea acesteia cu vinovăție, existența unui prejudiciu și legătura de cauzalitate dintre fapta respectivă și prejudiciul cauzat. Tribunalul a considerat că sunt îndeplinite aceste elemente, fiind evidentă culpa pârâtului care nu a listat la bursă Fondul Proprietatea în cadrul termenelor imperative stabilite de lege, nu a respectat termenele legale de listare la bursă a minimum 5% din acțiunile companiilor naționale aflate în portofoliul Fondului Proprietatea la care statul este acționar majoritar, iar ulterior listării datorită culpei pârâtului care a ignorat principiile elementare ale funcționării pieței de capital acțiunile s-au tranzacționat cu un discount semnificativ de 50-60% din valoarea nominală.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul solicitând schimbarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiate.
În motivarea apelului, pârâtul a arătat că în mod greșit instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice. Ministerul Finanțelor Publice nu are atribuții în emiterea titlurilor de despăgubire, care se emit de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, aflată în subordinea Cancelariei Primului Ministru. Ministerul Finanțelor Publice nu are atribuții în emiterea titlurilor de conversie și/sau a titlurilor de plată, care se emit de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților. Ministerul Finanțelor Publice nu are atribuții nici în plata despăgubirilor, care se face de către Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar aflată în structura Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și implicit, nici în plata diferenței dintre valoarea nominala de 1 leu și prețul mediu de tranzacționare din 24 iunie 2011 în valoare de 0,5325 lei pentru o acțiune la Fondul Proprietatea, așa cum solicită reclamantul în acțiunea sa.
Apelantul a arătat că, prin decizia nr. 27 pronunțată în dosarul 28/2011 a fost admis recursul in interesul legii și s-a stabilit că, în acțiunile întemeiate pe dispozițiile art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, prin care se solicita obligarea Statului R. să acorde despăgubiri bănești pentru imobilele preluate abuziv, S. R. nu are calitate procesuală pasivă. Criticabilă este hotărârea instanței de fond și sub aspectul admisibilității acțiunii, motiv pentru care a reiterat excepția inadmisibilității acțiunii. Apelantul a arătat că titlul în baza căruia s-au acordat despăgubiri menționează, în cuprinsul art. 2 din decizia respectivă, că aceasta poate fi atacată în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/200.
Apelantul pârât a considerat că și-a îndeplinit obligația de a institui un cadru legal care să descurajeze speculațiile pe piața neagră și să asigure foștilor proprietari o protecție a drepturilor recunoscute prin titlurile de despăgubire care să nu se transforme într-un izvor de îmbogățire fără justă cauză a speculanților. Or, în condițiile în care chiar intimatul a înțeles să încalce dispozițiile legale menite să-i protejeze drepturile stabilite prin titlurile de despăgubire apelând la modalități de transmitere a acestora în afara cadrului legal unor terțe persoane, încurajând astfel actele de speculă, a apreciat că nu are autoritatea de a invoca pretinsa culpă a statului român care a dispus măsurile necesare prin care a interzis încheierea unor acte de transmitere a drepturilor aparținând persoanelor îndreptățite la acordarea de despăgubiri.
Apelantul pârât a considerat că pierderea sau câștigul sunt de esența unor astfel de tranzacții, iar elementul speculativ este pregnant și motivează părțile la încheierea unor asemenea acte juridice, o dovadă în acest sens fiind și opțiunea intimatului pentru conversia titlurilor de despăgubire exclusiv în acțiuni.
Apelantul pârât a arătat că nici legea internă și nici legislația comunitară nu permit în prezent o nouă cale de valorificare, peste limitele legii speciale, a creanței izvorâte din naționalizarea imobilului, această creanță fiind transformată deja într-o valoarea patrimonială rezonabilă.
Analizând sentința apelată, prin prisma motivelor de apel invocate, Curtea reține următoarele:
Excepțiile invocate de intimată, și anume, excepția lipsei calității de reprezentant a A.N.A.F. Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, lipsa calității procesuale active a acestei instituții de a declara apel în cauză și lipsa calității procesuale pasive a A.N.A.F. Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, în sensul participației pasive în acest litigiu, sunt neîntemeiate. Astfel, reclamantul a chemat în judecată S. român prin Ministerul Finanțelor Publice iar acest pârât a participat ca atare la judecata în primă instanță, astfel încât nu se poate invoca în cauză lipsa calității procesuale pasive a A.N.A.F. Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, aceasta neavând calitatea de parte în prezentul proces, neputându-se discuta, în consecință, calitatea sa procesuală.
Calea de atac a fost declarată în cauză de S. român prin Ministerul Finanțelor Publice, parte chemată în judecată de către reclamant, astfel încât lipsa calității procesuale active a A.N.A.F. Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București de a declara apel în cauză nu poate fi reținută, calea de atac nefiind declarată de această persoană.
De asemenea, în cauză nu poate fi reținută lipsa calității de reprezentant a A.N.A.F. Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București, mandatul de reprezentare decurgând din lege, A.N.A.F. Direcția Generală a finanțelor publice având ca atribuție legală reprezentarea intereselor statului în fața instanțelor de judecată, astfel cum rezultă din art. 7 pct. 33 și art. 23 din H.G. nr. 520/2013.
Excepțiile lipsei calității procesuale pasive și inadmisibilității acțiunii invocate ca motive de apel de către apelantul pârât sunt, de asemenea, neîntemeiate, reclamantul chemând în judecată S. român prin Ministerul Finanțelor Publice, considerând că acesta a săvârșit cu vinovăție, fapta ilicită, în cadrul unei acțiuni întemeiate pe răspunderea civilă delictuală, a cărei formulare nu este interzisă de lege. În acest cadru procesual, astfel cum a fost fixat de reclamant, urmează a se stabili dacă sunt întrunite condițiile angajării răspunderii pârâtului chemat în judecată, problemă care ține de fondul raportului juridic dedus judecății.
Prin Decizia în interesul legii nr. 33 din 9 iunie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că, în conformitate cu principiul potrivit căruia specialul derogă de la general, concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială și că, atunci când sunt sesizate neconcordanțe între legea specială și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, aceasta din urmă are prioritate.
Prin urmare, câtă vreme în materie s-a adoptat o lege specială, care prevede în ce condiții persoana îndreptățită beneficiază de măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri și modalitatea de acordare a acestora, este evident că aplicarea dreptului comun, respectiv a instituției răspunderii civile delictuale invocate în speță, ar echivala cu încălcarea principiului expus mai sus.
O asemenea abordare nu încalcă exigențele art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție și nu generează neconcordanțe între Convenție și dreptul intern, întrucât jurisprudența instanței europene lasă la latitudinea statelor membre ale Uniunii adoptarea măsurilor legislative pe care le consideră oportune pentru restituirea proprietăților preluate de stat sau acordarea de despăgubiri. În acest sens, în cauza P. împotriva României, s-a reținut că art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție nu poate fi interpretat ca restrângând libertatea statelor contractante de a alege condițiile în care acceptă să restituie bunurile preluate anterior ratificării Convenției.
În această materie, statul a decis că restituirea în natură și acordarea măsurilor reparatorii au loc în condițiile impuse de Legea nr. 10/2001 și, respectiv, Legea nr. 247/2005. Prin Legea nr. 247/2005 au fost aduse o . modificări de substanță Legii nr. 10/2001, în special în ceea ce privește natura măsurilor reparatorii ce se cuvin persoanei îndreptățite și procedura de stabilire și acordare a acestora.
Potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 247/2005, măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv. Potrivit alin. (6) și (7) al textului de lege invocat, stabilirea cuantumului despăgubirilor se face de către evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată de Comisia Centrală care, pe baza raportului evaluatorului, va proceda la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, decizie pe care, partea nemulțumită de cuantumul despăgubirilor acordate, o poate ataca în contencios administrativ.
Ulterior, a fost adoptată Legea nr. 165/2013, prin care prevederile legislației aplicabile în domeniul restituirii proprietăților au fost completate cu dispoziții care conduc la reguli de procedură clare și simplificate în ceea ce privește procedura administrativă de stabilire și acordare a acestora, pentru a se evita interpretările divergente ale autorităților implicate în procedura de soluționare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001. În acest sens, prin art. 22 și următoarele din Legea nr. 165/2013 sunt stabilite regulile de urmat pentru stabilirea și acordarea măsurilor reparatorii.
Potrivit art. 4 din Legea nr. 165/2013, dispozițiile acestei legi se aplică proceselor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor.
Acest act normativ a urmărit realizarea unui cadru eficient pentru realizarea mecanismului de restituire, pentru a se evita situațiile în care se manifestă lipsa de diligență din partea autorităților competente.
Dispozițiile legale, care stabilesc un mecanism unitar de despăgubire, aplicabil tuturor persoanelor aflate în situații similare, nu pot fi eludate, nefiind posibilă înlăturarea de la aplicare a prevederilor legii pentru unele persoane în defavoarea altora, prin stabilirea de instanță a unor alte despăgubiri în condițiile în care legea prevede mecanismul de urmat în acest sens.
Astfel, legile menționate sunt destinate să ofere un remediu adecvat tuturor persoanelor afectate de legile de reparație, nefiind permisă eludarea sa în cauzele aflate pe rolul instanțelor. Procedura respectivă are scopul de a asigura, în mod nediscriminatoriu, accesul tuturor persoanelor îndreptățite la măsurile reparatorii cuvenite în temeiul Legii nr. 10/2001, egalitatea de tratament pentru toate persoanele îndreptățite putând fi asigurată numai cu respectarea procedurii prevăzute de lege.
În acest sens, prin Decizia nr. 27/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii s-a stabilit că exigențele coerenței și certitudinii statuate de C.E.D.O. în jurisprudența sa în ceea ce privește adoptarea măsurilor reparatorii pentru bunurile preluate în mod abuziv impun autorităților statale, inclusiv celor judiciare, să respecte regulile adoptate prin legi speciale pentru restituirea în natură sau aplicarea de măsuri reparatorii.
Obligarea directă a Statului R. la despăgubiri reprezintă nu doar o schimbare a debitorului obligației de plată, dar și schimbarea mecanismului de achitare a despăgubirilor stabilite. Instanțele de judecată nu pot institui mecanisme de eficientizare a acestor plăți în punerea în executare a hotărârilor prin care S. prin Ministerul Finanțelor Publice este debitor, substituindu-se legiuitorului.
În ceea ce privește mecanismul de acordare a despăgubirilor, astfel cum corect a considerat tribunalul, opțiunea de conversie a titlurilor de despăgubire în acțiuni poate conduce atât la obținerea unui câștig, a unei sume mai mari decât aceea care a stat la baza emiterii acțiunilor, care nu ar fi fost supusă restituirii, cât și la suportarea unei pierderi iar S. român nu are atribuția de a controla cotațiile la bursă, neputându-se reține o garanție din partea statului în obținerea unei anumite valori.
În ceea ce privește dispozițiile art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a considerat că acesta instituie o cerință pentru modul de protejare și garantare a drepturilor recunoscute prin Convenție, în sensul posibilității analizei în fond a cererii reclamantului și oferirea unui remediu adecvat, înțeles ca un "recurs efectiv" în fața unei autorități naționale (cauzele Kudla împotriva Poloniei, Rysovskyy împotriva Ucrainei, Kacmar împotriva Slovaciei etc.).
Art. 13 nu poate reprezenta un temei juridic de sine-stătător al unei acțiuni în pretenții adresate direct instanței de judecată și nici măcar un temei al unui control de convenționalitate, în ceea ce privește eventuala neconformitate a unei norme naționale cu dispozițiile Convenției.
Din perspectiva exigențelor art. 13, este suficient, după cum rezultă din considerentele deja expuse, că reglementarea actuală a legilor speciale de reparație a permis reclamantului recunoașterea unui "bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la C.E.D.O., iar în ceea ce privește valorificarea titlului de despăgubire, nu este posibilă intervenția instanței de judecată într-un alt cadru decât cel creat prin legile speciale, respectiv pe calea dreptului comun.
Apelantul a invocat deficiențe ale sistemului reparator instituit prin Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 247/2005, sancționate în mod constant în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, însă Curtea constată că judecătorul național nu poate înlătura o lege sub pretextul că nu corespunde Convenției europene, ci este obligat să aplice legea existentă în lumina principiilor degajate din blocul de convenționalitate. Este important de subliniat că și în hotărârea-pilot M. A., C.E.D.O. a reamintit că "statului pârât trebuie să i se lase o marjă largă de apreciere pentru a alege măsurile destinate să garanteze respectarea drepturilor patrimoniale sau să reglementeze raporturile de proprietate din țară și pentru punerea lor în aplicare" și că "punerea în balanță a drepturilor în cauză și a câștigurilor și pierderilor diferitelor persoane afectate de procesul de transformare a economiei și a sistemului juridic al statului constituie un exercițiu de o dificultate deosebită, presupunând intervenția diverselor autorități interne". Cauza care a antrenat constatarea numeroaselor violări ale dreptului garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, anterior hotărârii-pilot pronunțate în Cauza M. A. și alții împotriva României, rezidă din faptul că statul român nu a pus la punct un mecanism apt să asigure despăgubirea persoanelor îndreptățite într-un termen rezonabil, deoarece C.E.D.O. nu a constatat că soluțiile legislative adoptate sunt inadecvate, ci doar faptul că Fondul "Proprietatea", instituit prin Legea nr. 247/2005, nu este funcțional. Cu atât mai mult nu se poate vorbi de o încălcare a jurisprudenței C.E.D.O. după pronunțarea hotărârii-pilot în Cauza M. A. și alții împotriva României, din moment ce statul român a fost obligat, ca în termen de 18 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii instanței europene, să ia măsurile care să garanteze protecția efectivă a drepturilor enunțate de art. 6 paragraful 1 din Convenție și art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, în contextul tuturor cauzelor similare cu cauza de față, conform principiilor consacrate de Convenție. În acest sens, astfel cum s-a arătat mai sus, a fost adoptată Legea nr. 165/2013.
Reținând că motivele de apel sunt întemeiate, pentru considerentele de mai sus, prima instanță aplicând greșit legea, văzând prevederile art. 296 C. proc. civ., Curtea va admite apelul declarat de apelantul pârât, va schimba sentința în sensul că va respinge acțiunea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția lipsei calității de reprezentant a ANAF în declararea apelului.
Admite apelul declarat de apelantul pârât S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București cu sediul în București ., sector 2 împotriva sentinței civile nr. 641/5.05.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă L. M. cu domiciliul ales la av. I. L. în București, ..36, ., sector 1.
Schimbă sentința în sensul că respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Menține dispozițiile privind soluționarea excepțiilor.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09.03.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
I. P. D. F. B.
GREFIER
V. Ș.
Red. DFB
Tehnored. GC
2 ex/12.03.2015
Jud. fond C. T.
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 422/2015. Curtea de Apel... | Acţiune în constatare. Decizia nr. 303/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
