Acţiune în constatare. Decizia nr. 422/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 422/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 31-03-2015 în dosarul nr. 17257/301/2012
Dosar nr._
(233/2015)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.422
Ședința publică din 31.03.2015
Curtea constituită din:
Președinte - MĂDĂLINA GABRIELA RĂDULESCU
Judecător - C. B. T.
Judecător - I. B.
Grefier - E. C.
Pe rol se află pronunțarea asupra cererii de recurs formulate de recurenta pârâtă S. R. împotriva deciziei civile nr.1647 A din 31.10.2014, pronunțate de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în contradictoriu cu intimata reclamantă S. E..
Cauza are ca obiect acțiune în constatare.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din 25 martie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta.
Pentru a le da posibilitate părților să formuleze concluzii scrise și având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea la data de 31 martie 2015, când a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra recursului civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București, la data de 03.02.2011, sub nr._, reclamanta S. E. a chemat în judecată pe pârâta S. R., solicitând instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța, să constate ineficacitatea parțială a testamentului autentificat sub nr. 474/01.03.2007 de către BNP Asociați B., în măsura necesară consfințirii rezervei de 1/8 din moștenire către reclamantă, în calitate de soție supraviețuitoare; să dispună reducțiunea cu cota de 1/8 a testamentului menționat și să constate că reclamanta deține o cotă majoritară de 5/8 din imobilul ce face obiectul testamentului.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că numitul S. Nusen, care a decedat la data de 02.03.2010, a încheiat în timpul vieții testamentul autentificat sub nr. 474/01.03.2007 de către BNP Asociați B..
La data încheierii testamentului, defunctul suferea de Alzheimer, boală de care a și decedat, astfel că, fără știrea reclamantei, a dispus de întreaga sa avere în favoarea pârâtei, încheind testamentul a cărui reducțiune se solicită prin acțiune, prin care reclamanta este exheredată indirect, constituindu-i-se doar un drept de uzufruct viager asupra imobilului a cărui coproprietară este.
Reclamanta consideră că la data întocmirii acestui testament, defunctul nu avea consimțământul liber și neviciat, întrucât în cei 50 de ani de căsătorie, acesta nu i-a spus vreodată că intenționează să facă un testament prin care să o înlăture de la succesiune.
S-a mai arătat că reclamanta nu se opune ca partea din moștenirea defunctului său soț, respectiv nuda proprietate, să-i revină, în limita cotității disponibile de 7/8 fiicei acestuia din afara căsătoriei.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 112 coroborat cu art. 14 C.proc.civ., art. 847 – art. 855 C.civ.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, arătând că în data de 01.03.2007, tatăl său a încheiat un testament la Biroul Notarilor Publici Asociați B., autentificat sub nr. 474, prin care și-a împărțit avutul său între singurele sale moștenitoare, fiind menționat în chiar primul paragraf, că acesta se afla, în momentul încheierii testamentul autentic, în deplinătatea facultăților mintale.
Pârâta a mai arătat că tatăl său a fost internat la Spitalul Profesor Dr. A. O., în perioada 15.01._09, cu diagnosticul de Demență Degenerativă Alzheimer, tip mixt, stadiu moderat, însă, conform adresei nr.8435/15.09.2011 eliberată de Spitalul Profesor Dr.A. O., până în 2009, acesta nu a fost internat și nici nu a fost luat în evidență cu boala pe care o menționează reclamanta.
A susținut că, în urma cererii de deschidere a succesiunii, formulată chiar de reclamată și în baza actelor depuse în dosarul notarial, dar și în temeiul art.76 și 83 din Legea nr.36/1995, a fost eliberat certificatul de moștenitor legal și testamentar atât pentru pârâtă, cât și pentru reclamantă, în cuprinsul căruia s-a făcut o mențiune, intitulată „NOTĂ”, în care s-a inserat faptul că reclamanta este de acord cu respectarea testamentului autentificat sub nr.474 de Biroul Notarilor Publici Asociați B.. Acest acord de respectare a dorințelor defunctului cuprinse în testamentul autentificat sub nr.474 de Biroul Notarilor Publici Asociați B. a fost consemnat și într-o declarație dată în fața Notarului Public C. E., autentificată sub nr. 1674/31.05.2010, declarație ce este irevocabilă.
În opinia pârâtei, irevocabilitatea acestei declarații face ca acțiunea formulată de reclamantă, prin care revine practic asupra celor consemnate în declarație, să fie inadmisibilă.
Prin sentința civilă nr._/11.12.2012, Judecătoria Sectorului 3 București a respins excepția prescripției dreptului de opțiune succesorală, invocată de pârâtă, ca neîntemeiată, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă, a dispus reducțiunea testamentului autentificat sub nr. 474/01.03.2007 de BNPA B. până la limita cotității disponibile, respectiv 7/8 din masa succesorală, a constatat că reclamanta deține o cotă de 9/16 din apartamentul nr. 21 situat în București, .. 2, ., ..
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut, potrivit actelor depuse la doar, numitul S. Nusen a decedat la data de 2.03.2010. La data de 26.04.2010, reclamanta S. E. a solicitat deschiderea procedurii succesorale pentru defunctul său soț S. Nusen, iar la data de 31.05.2010 a fost eliberat certificatul de moștenitor nr. 38/31.05.2010, în cuprinsul căruia sunt menționate ca moștenitoare reclamanta și pârâta.
În consecință, s-a apreciat că, atâta timp cât dezbaterea succesiunii defunctului S. Nusen a avut loc la 31.05.2010, înainte de împlinirea termenului de opțiune succesorală de 6 luni calculat de la 02.03.2010, este evident că reclamanta, care a și solicitat deschiderea succesiunii, a acceptat tacit succesiunea defunctului său soț, motiv pentru care instanța a respins, ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului de opțiune succesorală invocată de pârâtă.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că prin testamentul autentificat sub nr. 474/01.03.2007 de BNPA B., S. Nusen a lăsat moștenire fiicei sale, S. R., dreptul de nudă proprietate asupra . în București, .. 2, .. 1, . și asupra anumitor bunuri mobile, iar soției sale S. E. i-a lăsat dreptul de uzufruct viager asupra . în București, .. 2, .. 1, ..
La data de 02.03.2010 acesta a decedat, iar prin declarația autentificată de BNPA C., S. și Asociații sub nr. 1674/31.05.2010, reclamanta S. E. a arătat că este de acord cu respectarea testamentului autentificat.
În urma dezbaterii succesiunii de pe urma defunctului S. Nusen, a fost emis de BNPA C., S. și Asociații certificatul de moștenitor legal și testamentar nr. 38/31.05.2010 în cadrul căruia s-a prevăzut că lui S. E., soție supraviețuitoare, în calitate de legatar cu titlu particular, îi revine dreptul de uzufruct viager asupra cotei indivize de ½ din apartamentul nr. 21 situat în București, .. 2, ..1, ., iar lui S. R., fiică, în calitate de legatară cu titlu particular îi revine nuda proprietate asupra cotei indivize de ½ din apartamentul mai sus-menționat. S-a menționat că soția supraviețuitoare a defunctului a fost de acord cu respectarea testamentului defunctului.
În ceea ce privește masa succesorală, instanța a constatat că, deși prin testamentul autentificat sub nr. 474/01.03.2007 de BNPA B., S. Nusen a lăsat moștenire și anumite bunuri mobile, cele două moștenitoare au renunțat la acele bunuri mobile, după cum rezultă din încheierea finală din data de 31.05.2010 emisă de BNPA Costesci, S. și Asociații în dosarul nr. 30/2010.
Totodată, deși defunctul a dispus cu privire la întregul apartament menționat în testament, în certificatul de moștenitor se precizează în mod corect că masa succesorală este reprezentată de cota indiviză de ½ din apartamentul nr. 21 situat în București, .. 2, .. 1, ..
Instanța a constatat că apartamentul nr. 21 a fost dobândit în devălmășie de soții S. E. și S. Nusen la data de 22.03.1991, prin contractul de vânzare-cumpărare aflat la filele 36, 37 din dosar, în timpul căsătoriei, fiind un bun comun, conform art. 30 din Codul familiei. La data decesului lui S. Nusen, 02.03.2010, starea de devălmășie se transformă într-o proprietate pe cote-părți, reclamanta S. E. având în proprietate cota indiviză de ½ din apartament, cealaltă cotă indiviză de ½ din apartament intrând în masa succesorală.
S-a reținut că, potrivit art. 1 din Legea nr. 319/1994, când vine la succesiune în concurs cu fiica defunctului, soția supraviețuitoare are o cotă de ¼ din moștenire, iar conform art. 2 din Legea nr. 319/1994, soțul supraviețuitor are o rezervă succesorală de ½ din drepturile prevăzute de art. 1, adică de 1/8 din masa succesorală.
Instanța a constatat că prin testamentul autentificat sub nr. 474/01.03.2007 de BNPA B., S. Nusen a depășit cotitatea disponibilă (7/8 din masa succesorală), întrucât acesta a dispus de întreaga masă succesorală compusă din cota indiviză de ½ din apartament, deși, potrivit art.2 din Legea nr. 319/1994, acesta avea dreptul de a face liberalități doar până la cota de 7/8 din masa succesorală (reprezentată de ½ din apartament).
Declarația autentificată de BNPA C., S. și Asociații sub nr. 1674/31.05.2010, prin care reclamanta S. E. a arătat că este de acord cu respectarea testamentului autentificat, s-a apreciat de instanța de fond că nu reprezintă o renunțare a reclamantei la rezerva succesorală, întrucât renunțarea nu poate fi decât expresă, cu arătarea clară a intenției de a renunța la rezerva succesorală. În plus, pentru opozabilitate, declarațiile de renunțare la moștenire se înscriu într-un registru special.
Instanța a apreciat că, din cuprinsul Declarației autentificate de BNPA C., S. și Asociații sub nr.1674/31.05.2010, nu rezultă în nici un fel că reclamanta ar fi renunțat la rezerva succesorală, motiv pentru care a constatat că prin testamentul autentificat sub nr. 474/01.03.2007 de BNPA B., S. Nusen a depășit cotitatea disponibilă (7/8 din masa succesorală).
În consecință, în baza art. 2 din Legea nr. 319/1994, instanța a dispus reducțiunea testamentului autentificat sub nr. 474/01.03.2007 de BNPA B. până la limita cotității disponibile, respectiv 7/8 din masa succesorală compusă din cota indiviză de ½ din apartamentul nr. 21 situat în București, .. 2, ., sector 3.
În ceea ce privește cota care revine reclamantei din apartamentul nr. 21, instanța a constatat că acesteia îi revine cota indiviză de ½ din apartament (bun dobândit în timpul căsătoriei), la care se adaugă rezerva succesorală de 1/8 din masa succesorală reprezentată de cota indiviză de ½ din apartamentul, în total 9/16 (1/2 + 1/16) din apartamentul nr. 21 situat în București, .. 2, .. 1, ..
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta S. R., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Prin motivele de recurs, a arătat că în data de 01.03.2007, tatăl său S. Nusen a încheiat un testament autentic la Biroul Notarilor Publici Asociați B., autentificat sub nr. 474, prin care își împărțea averea în favoarea recurentei și a intimatei, ca unice moștenitoare. În data de 02.03.2010 tatăl său a decedat, conform certificatului de deces nr. 879/02.03.2010, iar în data de 26.04.2010 soția tatălui său deschide succesiunea la BNP Asociați C. S. și Asociații, constituindu-se dosarul nr. 30/2010.
În cadrul dezbaterii acestei succesiuni, numita S. E., prin declarația autentificata sub nr. 1674/31.05.2010, arăta că este de acord cu respectarea testamentului autentificat sub nr. 474/01.03._ de notarul Public B. E..
În urmaacestei declarații s-a eliberat Certificatul de moștenitor legal și testamentar nr.38/31.05.2010, în care se stabilește că, cota indiviză de 1/2 din dreptul de proprietate se împarte între S. E., căreia, în calitate de legatar cu titlu particular, îi revine dreptul de uzufruct viager asupra cotei indivize de 1/2 din apartament, iar recurentei îi revine nuda proprietate asupra cotei indivize de 1/2 din apartament. În cuprinsul acestui certificat de moștenitor legal și testamentar s-a menționat și faptul că S. E. a fost de acord cu respectarea testamentului, conform declarației autentificate sub nr. 1674/31.05.2010.
În continuare, a arătat că, la mai bine de 8 luni după eliberarea acestui certificat, S. E. depune la Judecătoria Sectorului 2 o cerere de chemare în judecată, prin care solicită constatarea ineficacități parțiale a testamentului autentificat sub nr. 474/01.03.2007 la Biroul Notarilor Publici Asociați B., iar pe cale de consecință reducțiunea acestuia cu cota de 1/8 din succesiune și să se constate ca S. E. deține o cotă majoritară de 5/8 din imobilul ce face obiectul testamentului menționat mai sus.
Recurenta a solicitat instanței de control judiciar să observe că întreaga acțiune introductivă este bazată doar pe afirmații, fără niciun înscris care să susțină aceste afirmații, unele dintre ele fiind chiar jignitoare la adresa tatălui său.
În ciuda acestui fapt, instanța de fond, prin sentința civilă nr._/11.12.2012, a admis în parte solicitarea reclamantei, omițând însă să menționeze ce anume s-a respins din cererea introductivă de instanță.
În al doilea rând, recurenta consideră că instanța fondului a soluționat în mod greșit excepția invocată de ea, permițând în mod nelegal reclamantei să solicite recunoașterea rezervesi succesorale după aproape 12 luni de la deces și 9 luni de la dezbaterea succesiunii.
În opinia recurenteim, reclamanta, în momentul semnării declarației dată în fața Notarului Public C. E., autentificată sub nr. 1674/31.05.2010, a renunțat la rezerva succesorală ce i se cuvenea, conform legii (art. 686 cod civil), aspect care a fost însă ignorat de prima instanță.
În al treilea rând, recurenta a arăta că instanța fondului a interpretat în mod greșit înscrisurile aflate la dosarul cauzei, în special dosarul notarial, înscrisuri despre care nu a făcut vorbire în hotărârea sa.
La termenul din 7.03.2014, tribunalul a recalificat calea de atac incidentă în cauză ca fiind apel, iar prin decizia civilă nr.1647/A/31.10.2014, a dispus respingerea apelului ca nefondat.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că excepția privind prescripția dreptului de optiune succesorală a fost corect respinsă de judecătorie, în condițiile în care chiar dezbaterea succesiunii defunctului S. Nusen a avut loc la 31.05.2010, înainte de împlinirea termenului de opțiune succesorală de 6 luni, calculat de la 02.03.2010. Actiunea în reducțiunea testamentului formulată de moștenitorii rezervatari este, într-adevăr, supusă prescriptiei, însă și din această perspectivă, deși la fond pârâta nu a argumentat în acest sens excepția invocată, tribunalul a constatat că cererea este introdusă înlauntrul termenului de prescriptie de 3 ani, prevăzut de art. 3 din Decretul 167/1958.
Tribunalul a constatat că, în realitate, pârâta nu a lămurit ce excepție înțelege să invoce, iar în calea de atac s-a limitat a arăta că instanța de fond a interpretat greșit excepția invocată.
În ceea ce privește declarația dată în fața Notarului Public C. E., autentificată sub nr.1674/31.05.2010, tribunalul a apreciat că și aceasta a fost interpretată corect de prima instanță, în sensul că nu reprezintă o renunțare a reclamantei la rezerva succesorală, întrucât renunțarea nu poate fi decât expresă, cu arătarea clară a intenției de a renunța la rezerva succesorală. În plus, pentru opozabilitate, declarațiile de renunțare la moștenire se înscriu într-un registru special, renunțarea la moștenire fiind un act juridic solemn. D. urmare, în cauză nu se pune problema retractării renunțării, posibilă în anumite condiții, între care aceea de a se produce în termenul de prescripție a dreptului de opțiune succesorală.
Critica referitoare la aspectul neprecizării pretențiilor respinse de instanța de fond s-a apreciat de tribunal că nu poate conduce la admiterea căii de atac, apelanta pârâta nemotivând practic acest motiv de apel. Așa cum rezultă din considerentele sentinței, prima instanță a admis pretențiile reclamantei, astfel că mențiunea <în parte="">> poate constitui o eroare materială, ce nu poate fi invocată în apel.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 296 c.pr.civ tribunalul a respins apelul ca nefondat.
Și împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele de recurs, recurenta a susținut că instanța de apel a greșit atunci când a revenit asupra probei cu interogatoriul intimatei reclamante, încuviințată la termenul de judecată din 27.06.2014, deși anterior apreciase că administrarea unei astfel de dovezi este utilă pentru soluționarea căii de atac.
În continuare, a arătat că, deși legal citată la termenul stabilit de tribunal pentru administrarea probei cu interogatoriu, intimata a lipsit, ceea ce, în opinia recurentei, dovedește faptul că aceasta nu are cunoștință de proces și că, în realitate, prin declarația dată în fața notarului a înțeles să renunțe la rezerva succesorală și să respecte testamentul lăsat de soțul său.
În finalul motivelor de recurs, recurenta a susținut că intimata reclamantă nu a dovedit prin niciun înscris notarial că nu a înțeles să renunțe la rezerva succesorală, situație în care instanțele anterioare ar fi trebuit să considere susținerile acesteia ca fiind nefondate.
În drept a invocat dispozițiile art. 304 cpt. 8 și 9 cod procedură civilă.
Analizând decizia instanței de apel, în raport de dispozițiile legale invocate de recurentă și de criticile dezvoltate în scris de aceasta prin memoriul de recurs, Curtea va reține că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin decizia atacată, tribunalul a menținut, ca legală și temeinică, hotărârea instanței de fond, prin care s-a respins excepția prescripției dreptului de opțiune succesorală al reclamantei, s-a dispus reducțiunea testamentului autentificat sub nr. 474/01.03.2007 de BNPA B. până la limita cotității disponibile, respectiv 7/8 din masa succesorală și s-a constatat că reclamanta deține o cotă de 9/16 din apartamentul nr. 21 situat în imobilul din București, .. 2, ., ..
În motivare a reținut, în esență, că în mod corect prima instanță a apreciat că reclamanta și-a manifestat în termen dreptul de opțiune succesorală, prin înregistrarea la notar a cererii de deschidere a succesiunii rămasă de pe urma defunctului, iar reducțiunea testamentului era impusă de încălcarea prin dispozițiile acestuia a rezervei succesorale prevăzută de lege în favoarea reclamantei, în condițiile în care nu exista renunțarea expresă și solemnă a acesteia la rezervă, înregistrată, în condițiile legii, într-un registru special.
Criticând această decizie, recurenta a arătat că e nelegală, deoarece instanța de apel a revenit nejustificat asupra probei cu interogatoriul intimatei reclamante, încuviințată la termenul de judecată din 27.06.2014, deși anterior apreciase că administrarea unei astfel de dovezi este utilă pentru soluționarea căii de atac și a reținut nelegal că reclamanta nu a renunțat la rezerva succesorală, deși aceasta nu a administrat nici o probă din care să rezulte că nu ar fi renunțat.
În drept a invocat dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 cod procedură civilă .
Art. 304 pct. 8 cod procedură civilă reglementează modificarea hotărârii recurate în ipoteza în care a fost pronunțată cu interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, prin schimbarea naturii ori înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
Motivul de nelegalitate vizează situația în care, deși actul juridic dedus judecății este cât se poate de clar, fiind vădit neîndoielnic, instanța îi schimbă natura ori înțelesul. Dacă, însă, din probe ar rezulta un dubiu asupra naturii juridice sau a conținutului actului juridic, interpretarea dată de judecător constituie o chestiune de fapt, care nu poate fi criticată în recurs, conform art. 304 pct. 8 cod procedură civilă.
De asemenea, prin acest motiv nu se poate invoca omisiunea instanței ce a pronunțat hotărârea recurată de a analiza unele din înscrisurile depuse la dosar sau interpretarea greșită a acestora.
Criticând decizia instanței de apel, recurenta pârâtă reia, practic, apărările de fapt și de drept invocate în fața instanțelor anterioare prin întâmpinările depuse la dosar și susține nelegalitatea revenirii de către instanța de apel asupra administrării probei cu interogatoriul reclamantei și a considerentelor prin care s-a reținut că nu există renunțarea reclamantei la rezerva sa succesorală.
Astfel de critici nu pot fi subsumate motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 8 cod procedură civilă.
Cel de-al doilea motiv de nelegalitate invocat de recurentă, prevăzut de art. 304 alin. 1 pct. 9 cod procedură civilă reglementează ipoteza modificării hotărârii recurate în ipoteza în care este lipsită de temei legal, a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Hotărârea este lipsită de temei legal, atunci când din modul în care este redactată hotărârea nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată, ceea ce înseamnă că lipsa de temei legal nu trebuie confundată cu încălcarea legii sau cu nemotivarea, iar teza a doua are în vedere ipoteza în care instanța a recurs la textele legale aplicabile speței, dar, fie le-a încălcat, fie le-a aplicat greșit.
Textul consacră ipoteze diferite ale aceluiași motiv de recurs – lipsa de temei legal și pronunțarea hotărârii cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Deși invocă această normă, recurenta nu arată care este, efectiv, ipoteza pe care o susține, situație care nu echivalează cu o motivare legală a recursului, din punct de vedere al dispozițiilor art. 304 pct. 9 cod procedură civilă.
Trecând peste această motivare defectuoasă a recursului, dat fiind și caracterul acestuia, consacrat în doctrină, de motiv de modificare de ordine publică, ori de câte ori dispozițiile legale încălcate sunt imperative, Curtea constată că decizia instanței de apel este legală, fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a legii, respectiv, atât a dispozițiilor procedurale care reglementează administrarea probelor în apel, cât și cu respectarea dispozițiilor de drept material privind renunțarea la rezerva succesorală.
Conform art. 292 teza a II-a din vechiul Cod de procedură civilă, instanța de apel încuviințează și administrează probele a căror necesitate rezultă din dezbateri, iar conform art. 295 alin. 2 din vechiul Cod de procedură civilă, va putea încuviința refacerea sau completarea probelor administrate de prima instanță, precum și administrarea probelor noi propuse în condițiile art. 292, dacă le consideră ca fiind necesare pentru soluționarea cauzei.
În baza acestui text de lege instanța de apel a încuviințat la termenul de judecată din data de 27.06.2014, la cererea apărătorului apelantei pârâte, proba cu înscrisuri și interogatoriul intimatei reclamante, pentru a se verifica dacă aceasta are cunoștință de proces.
La termenul de judecată din data de 24.10.2014, stabilit de tribunal pentru administrarea probelor încuviințate, apărătorul intimatei reclamante a depus la dosar contractul de asistență juridică încheiat cu această parte, situație în care, reținând că aspectul ce se dorea de către apelantă să fie dovedit prin interogatoriu a fost deja lămurit prin prezentarea acestui înscris, tribunalul a revenit asupra probei cu interogatoriu ce fusese încuviințată.
Măsura este legală, fiind pronunțată în conformitate cu dispozițiile art. 167 alin. 1 cod procedură civilă coroborat cu art. 298 cod procedură civilă și cu respectarea principiului contradictorialității.
Conform textelor de lege anterior menționate, probele se încuviințează și se administrează de instanța de judecată doar dacă ajută la dezlegarea pricinii, iar aprecierea asupra necesității acestora pentru soluționarea cauzei, ca și revenirea asupra lor este atributul exclusiv al instanței de apel. Singura condiție de legalitate a măsurii de revenire o reprezintă punerea în discuția părților a acestei împrejurări, neputându-se susține că prin revenirea motivată a instanței de apel asupra administrării probei cu interogatoriul intimatei reclamante, după administrarea altei probe lămuritoare s-ar fi încălcat dreptul la apărare al apelantei pârâte.
Nefondată este și critica prin care se invocă de recurentă faptul că intimata reclamantă ar fi renunțat la rezerva sa succesorală, iar acest lucru ar fi rezultat din faptul că aceasta nu a administrat nici o probă din care să rezulte că nu a renunțat.
Potrivit art. 1169 cod civil sarcina probei acțiunii revenea reclamantei, dar în condițiile în care aceasta invoca un fapt negativ, respectiv inexistența renunțării la rezerva succesorală, dovada acestea nu se putea face altfel decât prin dovedirea faptului pozitive contrare, respectiv existența unei cereri legale de renunțare. În condițiile în care recurenta pârâtă era cea care susținea în fața instanței de judecată că există o astfel de renunțare, tot aceasta era și cea ținută să o dovedească.
În dovedirea susținerilor sale privind renunțarea intimatei reclamante la rezervă, recurenta pârâtă a invocat înscrisul depus la fila 41 din dosarul de fond, intitulat Declarație, autentificat sub nr. 1674/31.05.2010 de BNP Asociați C., S. și Asociații, prin care recurenta reclamantă declara că este de acord cu respectarea testamentului autentificat sub nr. 474/01.03.2007 de N. Public B. E., prin care defunctul său soț, S. Nusen a instituit legatar cu titlu particular pe recurentă și pe fiica acestuia, intimata S. R., fără nici o mențiune privind renunțarea sa la rezerva sa succesorală.
Potrivit legii, renunțarea la moștenire este actul juridic unilateral, expres și solemn prin care succesibilul declară, în cadrul termenului de prescripție a dreptului de opțiune succesorală, că nu își însușește titlul de moștenitor, desființând practic cu efect retroactiv vocația sa succesorală, devenind străin de succesiune, cum în mod corect au reținut și instanțele anterioare.
Rezultă că, spre deosebire de acceptarea succesiunii care poate fi expresă sau tacită, renunțarea la succesiune produce efecte juridice doar dacă este expresă, neputând fi dedusă din anumite circumstanțe de fapt, este făcută în formă solemnă și este înscrisă în Registrul special.
Declarația invocată de recurenta pârâtă nu este expresă, în cuprinsul ei neregăsindu-se voința clară a acesteia de a renunța la succesiune, voință ce nu poate fi dedusă indirect din mențiunile privind acceptarea testamentului.
Pe de altă parte, deși a fost dată în fața notarului public nu a fost înscrisă în registrul special de renunțări la succesiune ținut de biroul notarial, situație în care, în mod corect instanțele anterioare au apreciat că nu poate fi reținută renunțarea recurentei reclamante la succesiunea rămasă de pe urma soțului său, iar testamentul lăsat de acesta se impune a fi redus în limita rezervei succesorale încălcate.
Pentru toate aceste considerente, reținând că decizia instanței de apel este legală, Curtea va dispune, în baza art. 312 cod procedură civilă respingerea recursului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta pârâtă S. R. împotriva deciziei civile nr.1647/A/31.10.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimata reclamantă S. E..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 31.03.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. G. R. C. B. T. I. B.
GREFIER
E. C.
Red.I.B.
Tehnored.B.I.
2 ex/07.05.2015
-----------------------------------------
T.B.- Secția a III-a – L.C.
- T.S.
Jud.Sector 3 –F.G.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 371/2015. Curtea de Apel... | Pretenţii. Decizia nr. 130/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
