Revendicare imobiliară. Decizia nr. 371/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 371/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 20-03-2015 în dosarul nr. 8378/1748/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.371R
Ședința publică de la 20 martie 2015
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - AGLAIA VĂLAN
JUDECĂTOR - R. P.
JUDECĂTOR - P. F.
GREFIER - G.-M. V.
**************
Pe rol pronunțarea asupra recursului formulat de recurenta-pârâtă D. P. împotriva deciziei civile nr. 300/10.06.2014 pronunțată de Tribunalul Ilfov - Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant I. G., cauza având ca obiect „revendicare imobiliară”.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică de la 6 martie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie când, Curtea având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea la 12 martie 2015 și apoi la 20 martie 2015.
CURTEA
Deliberând, asupra cauzei de față, constată următoarele;
Prin cererea din 2.09.2011 reclamantul I. G., a chemat în judecată pe pârâta D. P., pentru a fi obligată să-i recunoasca dreptul de proprietate și să-i predea in deplină proprietate si linistita posesie imobilul teren in suprafata de 500 mp, tarlaua 17, ., situat in intravilanul comunei C., judetul Ilfov, . se constate nulitatea absoluta a contractului de vanzare-cumparare nr.1137/2003 si să se dispună rectificarea cartii funciare nr. 4351 a Comunei Cornetu in sensul radierii dreptului de proprietate asupra imobilului intabulat sub nr. 3369/27.11.2008 pe numele paratei.
În motivare, reclamantul a aratat ca in anul 1997 a cumparat terenul de la numita P. M., în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1036 de la 3.03.1997 la Biroul Notarului Public I. N. și de atunci și până în prezent a plătit impozitul pentru acesta, comportându-se ca un adevărat proprietar.
Vînzătoarea P. M. a dobandit același teren prin donatie de la N. M., căruia i se reconstituise dreptul de proprietate în baza Legii nr. 18/1991 prin procesul verbal de punere in posesie din 23.11.1997 si adeverința de proprietate nr. 342/31.01.1997. Când s-a hotarat sa instraineze terenul si să deschidă carte funciară a constatat ca acesta era trecut pe numele paratei D. P., care l-a cumparat in anul 2003, conform contractului de vanzare-cumparare nr.1137/16.07.2003, de la N. M., care nu mai era proprietarul acestuia deoarece il donase nepoatei sale P. M., înca din anul 1997. Din istoricul de rol al terenului a constatat ca, din anul 1997 figureaza el la numarul de rol 926, iar din anul 2003 si pârâta D. P., dar cu numarul de rol 890.
Prin contractul de vanzare-cumparare nr.1137/16.07.2003, parata D. P. il scuteste pe vanzatorul aparent proprietar de prezentarea caietului de sarcini si pe notar de cercetarea acestora, astfel incat aceasta nu poate invoca buna-credinta.
Cererea a fost intemeiata pe dispozițiile art.480 Cod civil.
Pârâta nu a depus întâmpinare.
Prin sentința civilă nr. 5130/15.10.2012, Judecătoria Cornetu a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că reclamantul a cumparat terenul de la P. M. in anul 1997, care-l dobandise prin donatie de la N. M.. Acesta obținuse terenul in baza procesului verbal de punere in posesie din 23.11.1997.
Parata a cumparat tot de la N. M., același teren, dar în baza titlului de proprietate nr._/2003 emis în baza Legii nr. 18/1991. Reclamantul isi invoca propria culpa, întrucât nu a intabulat terenul si nici nu a verificat actele vanzatorului.
Instanta a mai apreciat ca nu se poate invoca compararea titlurilor, întrucât N. M. nu era proprietar doar in baza procesului verbal de punere in posesie si adeverinței de proprietate, înscrisuri care nu tin loc de titlul de proprietate. N. M. a devenit proprietar la momentul emiterii titlului sau, in anul 2003, când l-a vandut paratei, care s-a înscris cu acesta în cartea funciară.
In ceea ce priveste capatul de cerere privind constatarea nulitatii absolute a contractului de vânzare - cumparare al paratei, instanța a reținut că reclamantul nu precizează care este temeiul nulității, simpla sustinere ca aceasta este de rea credinta, nedovedita, nefiind suficientă în acest sens.
Împotriva sentinței a declarat apel reclamantul care a susținut că în mod greșit prima instanță a reținut că nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului ignorând contractul de vânzare cumpărare nr.1036/05.03.1997, act autentificat în cuprinsul căruia se precizează în mod expres că la data încheierii, i se transmit proprietatea și posesia imobilului, certificatul de atestare fiscală nr.5680/14.06.2011, din care rezultă că în evidențele fiscale figurează înregistrat ca proprietar al terenului, istoricul de rol fiscal nr.8320/18.08.2011 și copia registrului agricol, eliberată de Primăria C., însoțită de adresa nr.7178/27.07.2011.
Instanța de fond ar fi trebuit să compare cele două titluri de proprietate și să observe faptul că acestea nu provin de la același autor și să stabilească partea care a dobândit de la autorul al cărui drept este preferabil. De asemenea, s-a aflat într-o gravă eroare reținând că atât contractul său de vânzare cumpărare cât și cel al pârâtei au fost încheiate, în calitate de vânzător al terenului de numitul N. M., deși reclamantul este cel care a dobândit bunul de la P. M., încă din anul 1997.
În anul 1997, numitul N. M. putea face dovada dreptului său de proprietate asupra terenului adeverința de proprietate nr.342/31.01.1997 și procesul verbal de punere în posesie din 23.11.1997, ambele eliberate de Primăria C., înlocuind provizoriu titlul de proprietate până la emiterea lui și având aceeași forță juridică.
În ceea ce privește capătul de cerere privind nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare nr.1137/16.07.2003, a arătat că s-a făcut o vânzare a lucrului altuia și că părțile, cu rea credință, au încheiat actul cunoscând că terenul este proprietatea unei terțe persoane, astfel încât acesta este fondat pe o cauză ilicită. Numitul N. M. cunoștea faptul că a donat acest teren încă din anul 1997 nepoatei sale, contractul de donație fiind înscris în registrul de transcripțiuni și inscripțiuni aflat la Judecătoria B., astfel că a vândut un drept pe care nu îl mai avea în patrimoniul său. Cumpărătoarea D. P. și-a asumat acest risc, solicitând încheierea contractului fără a se face verificări privind eventualele sarcini ce ar greva imobilul și fără a se asigura că persoana de la care a cumpărat imobilul este adevăratul proprietar.
Intimata, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței, însă a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
Prin decizia civilă nr. 300/10.06.2014, Tribunalul Ilfov – Secția Civilă a admis apelul, a schimbat în tot sentinta, a admis în parte acțiunea, în sensul că a obligat pârâta să lase în deplina proprietate si linistita posesie reclamantului terenul in suprafata de 500 mp, tarlaua 17, ., ., a respins, ca neîntemeiat, capatul de cerere avand ca obiect constatarea nulitatii absolute a contractului de vânzare cumparare nr.1036/05.03.1997, a dispus radierea inscrierii dreptului de proprietate al paratei asupra terenului in suprafata de 500 mp, tarlaua 17, ., . din cartea funciara nr.4351, la data ramanerii irevocabile a hotararii judecătorești, a obligat pârâta să plăteasca reclamantului suma de 3632 lei reprezentând cheltuieli de judecata, a obligat intimata sa plateasca apelantului suma de 1915 lei reprezentând cheltuieli de judecata și a dispus darea in debit a apelantului reclamant cu suma de 7440 lei reprezentând taxa de timbru.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prima instanța a fost învestita in principal cu o cerere în revendicare formulată de reclamantul I. G. împotriva pârâtei D. P., acesta solicitând obligarea paratei sa-i lase in deplina proprietate si liniștita posesie imobilul teren in suprafața de 500 mp, tarlaua 17, ., situat in intravilanul comunei C., județul Ilfov. Obiectul cererii este clar precizat atât prin petitul cererii de chemare in judecata, cât și prin temeiul de drept invocat, și anume dispozițiile art. 480 din Codul civil.
Atâta vreme cât ambele părți în litigiu au pretins un drept de proprietate asupra aceluiași imobil, revenea instanței învestite cu soluționarea cererii, căci obligația de a compara titlurile de proprietate ce se opun, simpla existență a două titluri de proprietate cu privire la același bun obligă instanța la analizarea celor două titluri, urmând a se da preferință celui mai caracterizat, astfel incat, în mod gresit, prima instanta a retinut faptul ca nu se poate invoca compararea titlurilor.
În cauză, atât reclamantul, cât și pârâta, invocă existența unor titluri de proprietate cu caracter translativ, provenite de la autori diferiți.
Titlul de proprietate al reclamantului îl constituie contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1036 la data de 5 martie 1997 de BNP I. N.. Prin contractul de vânzare cumpărare nr.1036/05.03.1997 autentificat sub nr. 1036 la data de 5 martie 1997 de BNP I. N., reclamantul a cumparat de la numita P. M. un teren intravilan in suprafata de 500 mp, ., lotul 11, situat in intravilanul Comunei C.. In cuprinsul acestui contract de vânzare cumpărare s-a menționat ca vânzătoarea a dobândit terenul prin donație, conform contractului de donație autentificat sub nr. 491/5 februarie 1997 de Biroul Notarului Public I. N., transcris sub nr. 971/1007 de Judecătoria SAI, de la numitul N. M., care l-a dobândit in baza procesului verbal de punere in posesie din 23.01.1997 eliberat de Primăria comunei C. si a adeverinței nr. 342/31.01.1997 eliberata de Primaria comunei C..
Titlul de proprietate al pârâtei îl constituie contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1137 la data de 16 iulie 2003 de BNP N. V. R.. Prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1137 la data de 16 iulie 2003 de BNP N. V. R., parata D. P. a cumpărat de la numitul N. M. terenul intravilan in suprafata de 500 mp, ., lotul 11, situat in .. In cuprinsul acestui contract de vânzare cumparare s-a menționat ca vânzătorul a dobândit terenul prin reconstituirea dreptului de proprietate, astfel cum rezulta din adeverința nr. 3647/2003 si titlul de proprietate nr._/20.06.2003 eliberat de Comisia Judeteana pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Judetul Ilfov. De asemenea, cumparatoarea D. P. a declarat ca cunoaste situatia juridica si de fapt a terenului cumparat, asa cum a fost prezentata de vanzator, ceea ce nu il exonereaza pe acesta de raspunderea pentru evictiune prevazuita de art. 1337 C.civ., scutindu-l de prezentarea certificatului de sarcini si pe notar de cercetarea acestora, intelegand sa cumpere in aceste conditii.
Analizând conținutul acestui contract și coroborându-l cu inscrisurile existente in dosarul notarial, instanța a reținut ca intimata pârâtă a cumparat terenul in litigiu pe riscul sau si desi acest aspect nu releva o rea credinta a intimatei parate, doveste faptul ca intimata nu a efectuat diligente pentru a cunoste starea juridica a terenului cumparat, avand posibilitatea să ia cunostinta de faptul ca persoana de la care a cumparat terenul nu avea inscris dreptul sau, ci o alta persoană era inscrisă ca proprietar în registrul de transcriptiuni si inscriptiuni.
Acțiunea în revendicare, în ipoteza în care titlurile părților provin de la autori diferiți, se soluționează prin mecanismul comparării titlurilor de proprietate invocate, în favoarea părții al cărei drept este preferabil.
Tribunalul a reținut că titlurile de proprietate ale apelantului reclamant și intimatei parate provin de la autori diferiți, dar apelantul a dobândit imobilul de la autoarea P. M., dreptul acesteia dobandit prin contractul de donatie fiind transcris sub nr. 971/1007 de JudecatoriaSAI.
În mod eronat prima instantă a retinut ca N. M., autorul vanzatoarei P. M., nu era proprietar in baza procesului-verbal de punere in posesie si adeverintei de proprietate, ci a devenit proprietar în momentul emiterii titlului de proprietate in anul 2003. Chiar daca încheierea actului de donatie s-a făcut numai în temeiul unei adeverințe de proprietate, nefiind finalizată procedura de eliberare a titlului prevăzută de Legea nr. 18/1991, la 5 februarie 1997, data incheierii contractului de donatie, N. M. putea face dovada dreptului de proprietate asupra terenului in suprafata de 500 mp, adeverința de proprietate impreuna cu procesul verbal de punere in posesie a terenului ce a facut obiectul reconstituirii dreptului sau de proprietate, înlocuind provizoriu titlul de proprietate, pana la emiterea acestuia. Adeverința de proprietate este un act administrativ, în baza căruia se creează raporturi juridice civile, vizând dreptul de proprietate. Adeverința de proprietate constituie un titlu de proprietate temporar, care dăinuie în timp numai până la eliberarea titlului de proprietate și reprezintă dovada existenței dreptului de proprietate reconstituit, singură ori împreună cu procesul-verbal de punere în posesie, adeverința de proprietate avand la acea dată forță juridică probantă și îndeplinind condițiile cerute de lege pentru înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară.
In consecința, comparând titlurile invocate de părți, potrivit regulilor aplicabile acțiunii în revendicare, tribunalul a constatat că titlul reclamantului este preferabil celui invocat de către pârâta, chiar daca intimata parata a îndeplinit formalitățile de publicitate imobiliara. Comparând cele doua titluri, Tribunalul a constatat că trebuie sa se dea preferința titlului mai bine caracterizat, acesta fiind titlul proprietarului initial, deoarece intimata pârâta a dobândit bunul de la un neproprietar, care nu putea transmite un drept ce nu mai exista în patrimoniul sau, desi aceasta putea si trebuia sa depună diligente pentru a se informa daca dreptul autorului sau era inscris in registrul de transcripțiuni si inscripțiuni.
In ceea ce priveste al doilea capat de cerere avand ca obiect nulitatea absoluta a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1137 la data de 16 iulie 2003 de BNP N. V. R., respectiv constatarea nulității absolute a titlului invocat de partea adversă, tribunalul a constatat că au fost respectate condițiile cerute de art. 948 cod civil pentru valabilitatea convențiilor, nici unul dintre motivele invocate de reclamant neconstituind un motiv de nulitate a titlului de proprietate, nefiind probată reaua-credință a părților la încheierea contractului, pentru a fi incidentă sancțiunea nulității absolute, pentru cauză ilicită.
In privința celui de-al treilea capăt de cerere, prin care reclamantul a solicitat rectificarea cartii funciare nr. 4351, in sensul radierii dreptului de proprietate inscris pe numele paratei D. P., în raport de solutia dată primului capat de cerere și de dispozitiile art. 33 și 34 din Legea nr. 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare, instanța a apreciat că actiunea in revendicare admisa are drept consecinta ineficacitatea actului juridic in temeiul căruia s-a efectuat înscrierea in cartea funciara.
Conform art. 34 din Legea nr. 7/1996 orice persoana interesata poate cere rectificarea inscrierilor din cartea funciara daca printr-o hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila s-a constatat ca: înscrierea sau actul in temeiul caruia s-a efectuat inscrierea nu a fost valabil; dreptul înscris a fost gresit calificat; nu mai sunt intrunite conditiile de existenta a dreptului înscris sau au incetat efectele actului juridic in temeiul caruia s-a făcut înscrierea; inscrierea din cartea funciara nu mai este in concordanta cu situația reala actuala a imobilului.
In speta, chiar in absenta unei acțiuni separate pe care sa se grefeze acțiunea in rectificare de carte funciara, este pe deplin admisibila,întrucât pârâta nu a dobandit in mod valabil dreptul de proprietate asupra terenului ce constituia in mod evident proprietatea apelantului.
Împotriva deciziei tribunalului a declarat recurs pârâta.
În susținerea motivelor de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, pârâta a susținut că în mod greșit tribunalul în operațiunea de comparare a titlurilor de proprietate a acordat preferabilitate titlului de proprietate al reclamantului.
Astfel, contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 1036 la 5 martie 1997 de către Biroul Notarului Public I. N. are la bază adeverința de proprietate nr. 342/31 ianuarie 1997 eliberată de Primăria comunei C. și procesul verbal de punere în posesie din 23.01.1997 eliberat de aceeași autoritate, înscrisuri care nu erau apte să transfere dreptul de proprietate și care în prezent nu se mai găsesc în arhiva primăriei.
În realitate, numai ei i-a transmis N. M. dreptul de proprietate asupra terenului în baza titlului de proprietate nr._ emis la data de 20 iunie 2003 de către Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Ilfov .
În plus, dreptul său a fost înscris în cartea funciară, astfel încât și sub acest aspect titlul său este preferabil celui al reclamantului.
Curtea reține că recursul nu este întemeiat.
Astfel, constată că reclamantul este proprietarul terenului din litigiu, dar nu în baza adeverinței de proprietate nr. 342/31 ianuarie 1997 și procesului verbal de punere în posesie din 23.01.1997 eliberate de Primăria Comunei C., ci în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1036 din 5.03.1997 de către Biroul Notarial Public I. N., prin care P. M. i l-a vândut în schimbul unui preț de 10.000.000 lei.
Vânzătoarea P. M. dobândise terenul tot în baza unui act notarial, respectiv în baza contractului de donație autentificat sub nr. 491 la 5.02.1997 de către Biroul Notarial Public I. N., transcris în registrul de transcripțiuni sub nr. 971 din 6.02.1997.
Acest act de donație a fost apt să-i transfere reclamantului dreptul de proprietate asupra suprafeței de 500 m.p.din tarlaua 17 ., situat în intravilanul Comunei C. și este opozabil pârâtei ca urmare a faptului că a fost transcris în registrul de publicitate imobiliară din acea perioadă.
Curtea reține că într-adevăr până în anul 1997, autoritățile abilitate de lege, apreciau că adeverința de proprietate și procesul verbal de punere în posesie eliberate în baza Legii nr. 18/1991, erau apte să reconstituie (constituie) dreptul de proprietate asupra terenului ce făcea obiectul lor în favoarea persoanelor înscrise în acestea.
Chiar dacă în baza art. 8 alin. 3 din Legea nr. 18/1991, am aprecia că numai titlul de proprietate eliberat în baza acestei legi este în măsură să confirme reconstituirea sau constituirea unui astfel de drept, nu putem nega caracterul provizoriu al adeverinței de proprietate și procesului verbal de punere în posesie instituite de lege pentru obținerea aceluiași efect.
Chiar dacă pârâta - recurentă pretinde că Primăria Comunei C. nu mai găsește în arhivele sale adeverința de proprietate nr. 342 din 31.01.1997 și procesul– verbal de punere în posesie din 23 ianuarie 1997, este evident că acestea au existat, de vreme ce au stat la baza întocmirii actului de donație nr. 491 din 5.02.1997 de o autoritate publică (Biroul Notarului Public I. N.) și a emiterii titlului de proprietate nr._ din 20 iunie 2003 a Comisiei Județene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Ilfov, în care apare înscrisă aceeași parcelă nr. 186 și . suprafață de teren.
Odată cu eliberarea acestui titlu de proprietate pe numele lui N. M., dreptul de proprietate provizoriu al nepoatei sale, donatara P. M. și al cumpărătorului, reclamantul I. G., s-a consolidat.
Ca urmare, la data de 16 iulie 2003, când s-a autentificat contractul de vânzare - cumpărare nr. 1137 la Biroul Notarului Public N. V. R., același N. M., titularul titlului de proprietate nr._ din 20.06.2003, nu mai era proprietarul terenului, acesta aflându-se în patrimoniul reclamantului, în baza contractului de vânzare-cumpărare și a actului de donație subsecvent.
Actul de donație prin care N. M. a donat terenul către P. M. era transcris în registrul de transcripțiuni și inscripțiuni sub nr. 971 din 6.02.1997, an din care reclamantul plătea și impozitul pentru acesta, fiind înregistrat cu el în registrul agricol.
Pârâta, cu minime diligențe, putea sau trebuia să aibă cunoștințe despre existența acestor mențiuni în registrele susmenționate de transcripțiuni și agricol, dar cu toate acestea în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1137/16 iulie 2003 se menționează că aceasta cunoaște situația juridică de fapt și de drept a terenului și că îl scutește pe vânzătorul N. M. de prezentarea certificatului de sarcini și pe notar de cercetarea acestora.
Or, conform art. 56 alin. 1 din Legea nr. 7/1996 republicată, în forma aflată în vigoare la data intentării acțiunii, înscrierile făcute în conformitate cu actele normative în vigoare în registrul de transcripțiuni și inscripțiuni, în cărțile funciare și în cărțile de publicitate funciară, înainte de . acestei legi, își vor produce și după această dată efectele prevăzute, cu excepția cazurilor în care drepturile de proprietate și celelalte drepturi reale au fost afectate în orice mod prin efectul legii.
În consecință, Curtea reține că chiar dacă contractul de vânzare cumpărare al reclamantului, dintr-o neglijență a notarului care l-a întocmit nu a fost înscris în registrul de transcripțiuni și inscripțiuni, actul de donație care a stat la baza acestuia era înscris în același registru, care confirma înstrăinarea terenului prin donație de către același N. M. și era opozabil pârâtei.
Ca urmare, aceasta nu poate invoca preferabilitatea titlului său pe considerentul că acesta era înscris în cartea funciară, transcrierea efectuată anterior în registrul de transcripțiuni și inscripțiuni a aceluiași teren și cu privire la aceeași persoană având efect de opozabilitate pentru aceasta și făcând să se acorde prioritate titlului de proprietate al reclamantului.
J. a fost admis și capătul de cerere privind radierea dreptului de proprietate al pârâtei din cartea funciară în raport de dispozițiile art. 34 din Legea nr. 7/1996, în forma aflată în vigoare la data intentării acțiunii, conform cu care orice persoană interesată poate cere rectificarea înscrierii din cartea funciară dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă s-a constatat că nu mai sunt întrunite condițiile de existență a dreptului înscris.
În speță, odată cu menținerea soluției de acțiune în revendicare care a rămas definitivă și irevocabilă prin prezenta hotărâre, titlul de proprietate invocat de pârâtă, respectiv contractul de vânzare –cumpărare a devenit ineficient, astfel încât nu mai sunt întrunite condițiile de existență a dreptului înscris.
Așa fiind, reținând netemeinicia tuturor motivelor de recurs, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă urmează a se respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă D. P. împotriva deciziei civile nr. 300/10.06.2014 pronunțată de Tribunalul Ilfov - Secția Civilă, în contradictoriu cu intimatul-reclamant I. G..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi,20.03.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
A. V. R. P. P. F.
GREFIER
G.-M. V.
Red. AV
Tehnored. TI 2 ex
24.03.2015
Jud. apel: D. C.
G. N. P.
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 126/2015. Curtea de Apel... | Acţiune în constatare. Decizia nr. 422/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
