Anulare act. Decizia nr. 148/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 148/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-03-2015 în dosarul nr. 6967/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A-IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 148A
Ședința publică de la 16 martie 2015
Curtea compusă din
PREȘEDINTE - ION POPA
JUDECĂTOR - D. F. B.
GREFIER - V. Ș.
Pe rol pronunțarea asupra cererii de apel formulată de apelantul pârât G. S. Ș., cu domiciliul ales la av. I. S. în București, .. 12, ., . împotriva sentinței civile nr. 1286/11.06.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți PRIMĂRIA M. BUCUREȘTI, cu sediul în Splaiul Independenței nr. 291-293, sector 6, ., cu sediul în București, ., sector 1 și intimata reclamantă G. M. R. A., domiciliată în București ., ., mezanin, . și cu domiciliul ales în București, ., .. 4, ., având ca obiect: anulare act.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică de la 9.03.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise și având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea la data de 16.03.2015.
CURTEA
Asupra apelului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 1286/2013 a Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă, s-a admis acțiunea reclamantei G. M. R. A. în contradictoriu cu pârâții G. S. Ș., Primăria M. București și . și s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 5394/1998 încheiat între pârâți în baza Legii nr. 112/1995 cu privire la imobilul situat în București, .. 11, ..
A fost obligat pârâtul persoană fizică să lase reclamantei în proprietate și posesie imobilul de mai sus.
S-a reținut că pârâții, în baza unui „concert fraudulos” au încheiat contractul de vânzare-cumpărare și că titlul de proprietate al reclamantei este preferabil celui al pârâtului persoană fizică.
Împotriva sentinței a declarat apel pârâtul persoană fizică arătând că a cumpărat legal apartamentul în baza Legii nr. 112/1995, că reclamanta nu și-a dovedit calitatea sa de moștenitoare a proprietarei imobilului, că a fost de bună-credință, că era notorie calitatea de proprietar a Statului Român și că deține un „bun” în înțelesul Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Apelul este fondat.
Prin cererea precizată, reclamanta a solicitat în cauza de față să se constate nulitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat de pârâți sub nr. 5394/1998, în baza Legii nr. 112/1995 pentru apartamentul de la adresa de mai sus.
A mai solicitat reclamanta ca pârâtul persoană fizică să fie obligat să-i lase reclamantei apartamentul în proprietate și posesie, temeiul acestei cereri fiind art. 480 și urm. Cod civil.
În mod corect judecătorul fondului a apreciat că aspectele referitoare la calitatea procesuală activă a reclamantei, pe ambele capete de cerere, au fost tranșate prin deciziile de casare din ciclurile procesuale anterioare, astfel încât acestea nu mai pot fi puse în discuție.
Vom analiza distinct fiecare capăt de cerere.
În legătură cu nulitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995 vom constata că acesta a fost legal încheiat.
Din actele depuse la dosar (p. 31-34 dosar nr._/299/2006 Judecătoria Sectorului 1 București) rezultă neechivoc că la data încheierii contractului nr. 5394/1998 nu erau înregistrate în evidențele autorității administrative locale înființate pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, nici pe rolul instanțelor de judecată, demersuri din partea reclamantei care să vizeze imobilul în care locuia pârâtul persoană fizică în calitate de chiriaș, situat în .. 11, ..
În acest context probatoriu, apreciem că mențiunea judecătorului fondului privind existența unui „concert fraudulos” între pârâții contractanți, mențiune neargumentată, nu constituie decât o simplă speculație a judecătorului, ce va fi înlăturată.
Este adevărat că reclamanta a formulat o cerere către Comisia de aplicare a Legii nr. 112/1995 în luna iulie 1996, în legătură cu întregul imobil în care se află și apartamentul în litigiu, indicând însă o adresă greșită a acestuia, fapt care, pe de o parte, a justificat adresele emise de Primărie în sensul inexistenței vreunei cereri a fostului proprietar pentru imobilul din .. 11, iar pe de altă parte, l-a îndreptățit pe pârâtul persoană fizică să solicite cumpărarea apartamentului în litigiu, în baza Legii nr. 112/1995, în calitatea sa de chiriaș și beneficiar al legii amintite.
În opoziție cu judecătorul fondului apreciem că demersurile ambelor părți contractante au fost și necesare, dar și suficiente pentru încheierea cu bună-credință a tranzacției, eroarea reclamantei privind indicarea greșită a adresei poștale, neputând fi transferată sub formă de sancțiune în sarcina pârâților. Apreciem, de asemenea, că a pretinde pârâtului să efectueze cercetări istoric-urbanistice constituie o sarcină nerezonabilă și disproporționată în raport chiar cu prevederile legale în vigoare la acea dată.
În același timp, vom reține că este disproporționat să se impute pârâților că nu au avut în vedere calitatea de neproprietar a Statului, în condițiile în care imobilul fusese preluat în baza unui act normativ, Decretul nr. 92/1950, nu exista nicio hotărâre judecătorească privind eventuala preluare abuzivă a imobilului în baza respectivului act normativ și în condițiile în care, la nivel legislativ, calificarea ca abuzivă a preluării prin Decretul nr. 92/1950 a fost consacrată ulterior, în timp, încheierii contractului, prin Legea nr. 10/2001.
În legătură cu acțiunea în revendicare vom reține că în urma unei practici neunitare la nivelul instanțelor de judecată în materia revendicării imobiliare pe calea dreptului comun în concurs cu legea specială de reparație, Legea nr. 10/2001, s-a adoptat pe calea recursului în interesul legii, decizia nr. 33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a statuat preeminența legii speciale în raport cu dreptul comun. În același sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit în cauza M. A. vs România, caracterul subsidiar al demersului de revendicare imobiliară pe calea dreptului comun în raport cu legea specială de reparație. Curtea a mai stabilit admisibilitatea acțiunii în revendicare pe dreptul comun, pe cale principală, dar numai în condițiile preexistenței unei hotărâri judecătorești de recunoaștere a dreptului pretins, condiție neîndeplinită în cauza de față.
În ciclurile procesuale anterioare ale speței s-a clarificat faptul că acțiunea în revendicare prezentă este admisibilă în principiu.
Achiesând la această situație de necombătut, vom constata însă că prezenta acțiune în revendicare este neîntemeiată.
Este de necontestat că reclamanta deține un titlu de proprietate asupra imobilului revendicat. Dar, potrivit deciziilor amintite mai sus, ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și ale Curții Europene, respectivul titlu de proprietate afectat în exercițiul său de intervenția Decretului nr. 92/1950, trebuie validat juridic pe calea legii speciale, în termenele și condițiile acolo prevăzute.
În lipsa unei atari recunoașteri/validări, titlul de proprietate al reclamantei este lipsit de eficiență juridică, atestând doar o realitate formală ce poate fi valorificată în concretețea efectelor sale juridice pe calea specială de reparație adoptată în acest scop de legiuitorul român.
Nu se pune problema, în contextul de mai sus, a unei aplicări retroactive a deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție sau a hotărârii Curții Europene, pentru că acestea nu au făcut altceva decât să statueze, ca obligație, o opțiune exprimată și anterior adoptării lor, aceea a aplicării principiului specialia generalibus derogant în materia revendicării imobiliare, principiu aplicat într-o jurisprudență neunitară, dar acceptat ulterior, cu nuanțele de mai sus în interpretarea celor două Curți.
Așa fiind, în compararea celor două titluri vom constata că ne aflăm pe de o parte în fața unui titlu valid juridic și legal încheiat în baza Legii nr. 112/1995, aparținând pârâtului G., iar pe de altă parte, în fața unui titlu exhibat de reclamantă, afectat în existența lui de efectele Decretului nr. 92/1950 și susceptibil de a produce efecte juridice numai în urma validării sale pe calea legii speciale de reparație, conform deciziilor neechivoce ale Înaltei Curți din România și ale Curții Europene.
În aceste condiții, vom acorda preferabilitate singurului titlu producător de efecte juridice, contractul de vânzare-cumpărare încheiat de pârât în baza Legii nr. 112/1995.
Pentru toate aceste considerente, în baza art. 296 Cod procedură civilă, vom admite apelul, vom schimba sentința și vom respinge acțiunea reclamantei ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de apelantul-pârât G. S. Ș., cu domiciliul ales la av. I. S. în București, .. 12, ., împotriva sentinței civile nr. 1286/11.06.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele-pârâte Primăria M. București, cu sediul în Splaiul Independenței nr. 291-293, sector 6, ., cu sediul în București, ., sector 1 și intimata-reclamantă G. M. R. A., domiciliată în București, ., ., mezanin, . și cu domiciliul ales în București, ., .. 4, ..
Schimbă în tot sentința în sensul că respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16.03.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
I. P. D. F. B.
GREFIER,
V. Ș.
Red. IP
Tehnored. PS 7 ex.
23.03.2015
Jud. fond: R. E. G.
| ← Anulare act. Decizia nr. 142/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 148/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
