Pretenţii. Decizia nr. 148/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 148/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 31-03-2015 în dosarul nr. 32637/3/2013
Dosar nr._
(2214/2014)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III-A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 148 A
Ședința publică de la 31.03.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - CRISTINA GUȚĂ
JUDECĂTOR - I. S.
GREFIER - N. C. I.
***********
Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București este legal reprezentat de procuror N. F..
Pe rol fiind soluționarea cererii de apel formulate de apelantul-reclamant I. C. O. împotriva sentinței civile nr. 510 din 16.04.2014, pronunțate de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice.
P. are ca obiect pretenții – despăgubiri în temeiul Legii nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefier, învederându-se obiectul și stadiul dosarului, împrejurarea că pricina a fost suspendată la data de 16.12.2014 în baza dispozițiilor art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă și că la data de 19.02.2015 apelantul-reclamant a solicitat repunerea cauzei pe rol și judecarea cauzei în lipsă.
Curtea constată că, în speță, sunt îndeplinite condițiile art. 245 Cod procedură civilă și dispune repunerea pe rol a cauzei, a cărei soluționare fusese suspendată la data de 16.12.2014, pentru lipsa nejustificată a părților.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de propus și administrat ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a apelului, ca nefondat, apreciind că soluția pronunțată de instanța de fond este una legală și temeinică, câtă vreme măsura administrativă pentru care se solicită constatarea caracterului politic nu intră sub incidența Legii nr. 221/2009, fiind luată în februarie 1945, deci anterior datei de 06.03.1945, în acest sens pronunțându-se și Î.C.C.J. prin decizia nr. 15/2012.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 07.10.2013 pe rolul Tribunalul București - Secția a V-a Civilă sub nr._, reclamantul I. C. O. a chemat în judecată pe pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca prin sentința ce va pronunța să aplice dispozițiile Legii nr. 221/2009 cu privire la măsura deportării aplicate autoarei sale, Faul E..
Prin sentința civilă nr. 510/16.04.2014, Tribunalul București - Secția V-a Civilă a respins acțiunea ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că certificatele de naștere și de căsătorie depuse în copie la dosar dovedesc că Faul E., fiica lui Faul F. și a numitei Oppermann V., născută la data de 27.04.1922 în localitatea Stamora Germană, raionul Ciacova, este bunica paternă a reclamantului I. C. O..
Adeverința de arhivă nr. 195/20.01.1967 emisă de Ministerul Justiției - notariatul de Stat al României, Banat-Crișana, arată că Faul E. a lucrat la reconstruirea uzinei de aluminiu din orașul Zaporojie, de la 8.02.1945 și până la 15 decembrie 1945.
Din adeverința sus-menționată rezultă că măsura deportării a fost aplicată autoarei reclamantului anterior datei de 6 martie 1945.
Măsura de deportare la muncă forțată a cetățenilor români de etnie germană, în perioada anterioară datei de 6 martie 1945, nu este reglementată de art. 3 din Legea nr. 221/2009 ca o măsură care, de drept, este considerată ca având caracter politic.
Instanța a mai avut în vedere dispozițiile art. 4 alin. 2 din aceeași lege și faptul că, prin decizia nr. 15/2012, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 837/12.12.2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii, stabilind că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale respective raportat la art. 1 alin. 3 din același act normativ, și art. 2 alin. 1 din O.U.G. nr. 214/1999, deportarea și prizonieratul în fosta U.R.S.S. anterior datei de 6 martie 1945 nu reprezintă măsuri administrative cu caracter politic, în sensul Legii nr. 221/2009.
Astfel, deoarece reclamantul nu a dovedit că autoarea sa a fost o persoană care a suferit o condamnare cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, în speță nu au fost dovedite condițiile pentru a solicita despăgubirile prevăzute de art. 5 din Legea nr. 221/2009.
Împotriva acestei sentințe, la data de 27.08.2014 a declarat apel reclamantul I. C. O., care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie la data de 23.10.2014.
În motivarea cererii sale, apelantul-reclamant a arătat că singura vină a celor deportați a constat în faptul că erau etnici germani și astfel meniți la o condamnare politică. Deși înrădăcinați pe pământul României, nimeni nu le-a luat apărarea.
Legea nr. 221/2009 promitea în sfârșit dreptate și umanism. Suma care s-ar oferi, indiferent de valoarea ei, este nesemnificativă în raport de suferințele îndurate și traumatizarea psihică ulterioară.
Examinând sentința apelată prin prisma criticilor formulate și în conformitate cu prevederile art. 476 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat să constate caracterul politic al măsurii administrative a deportării la muncă forțată a bunicii sale, în U.R.S.S., în perioada 08.02._45.
Or, asupra caracterului de măsură administrativă cu caracter politic, în sensul Legii nr. 221/2009, al deportării în fosta U.R.S.S. anterior datei de 6 martie 1945, s-a pronunțat în sens negativ Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia în interesul legii nr. 15 din 12 noiembrie 2012 (publicată în Monitorul Oficial din 12.12.2012), obligatorie pentru instanța de apel conform art. 517 alin. 4 Cod procedură civilă.
Pe cale de consecință, dreptul reclamantului de a obține anumite despăgubiri nu există, pentru că nu există în ordinea juridică internă temeiul legal indicat pentru acordarea lor.
În aceste condiții, se constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a legii, astfel încât criticile formulate de apelantul-reclamant vizează însăși soluția legislativă. Din această perspectivă, instanța de apel constată că analiza respectivelor critici excede competenței sale, față de dispozițiile art. 124 din Constituție.
Față de aceste considerente, reținând că prima instanță a făcut o corectă aplicare a legii, Curtea urmează ca, în temeiul art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă, să respingă apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelantul-reclamant I. C. O. – CNP_, cu domiciliul ales la Tapuchievici V., în Timișoara, . ., împotriva sentinței civile nr. 510/16.04.2014 pronunțate de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în București, ., Sector 5, ca nefondat.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 31.03.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
C. G. I. S.
GREFIER
N. C. I.
Red. C.G.
Tehnored. C.S./CG
Ex. 5/08.05.2015
T.B. Secția a V-a Civilă - C. D. C.
| ← Anulare act. Decizia nr. 148/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Obligaţie de a face. Decizia nr. 389/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
