Anulare act. Decizia nr. 382/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 382/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-09-2015 în dosarul nr. 17230/3/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.382A
Ședința publică de la 10 septembrie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - AGLAIA VĂLAN
JUDECĂTOR - R. P.
GREFIER - G.-M. V.
**************
Pe rol pronunțarea asupra apelurilor formulate de apelantele-reclamante O. E. și M. M., ambele cu domiciliul ales în București, .-138, corp B, parter, sector 5 și de apelanții-pârâți M. București prin Primarul General, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.291-293, sector 6 și C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, cu sediul în București, Calea Floreasca nr.202, sector 1, împotriva sentinței civile nr.1289/05.11.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._, cauza având ca obiect „anulare act – Legea nr.165/2013”.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică de la 4 septembrie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie când, Curtea având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 10 septembrie 2015.
CURTEA
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a IV-a Civilă la data de 22.05.2014, sub nr. de dosar_, reclamantele O. E. și M. M. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul M. București, prin Primarul General, anularea dispoziției nr._/17.04.2014, emisă de acesta; constatarea irevocabilității dispoziției nr. 9988/26.03.2008 emisă de M. București; acordarea de măsuri reparatorii conform art. 35 alin. 3 din Legea nr. 165/2013, pentru imobilul ce face obiectul dispoziției nr. 9988/26.03.2008 și obligarea aceluiași pârât la înaintarea dosarului administrativ nr._ aferent notificării nr. 4372/29.10.2001, împreună cu dispoziția nr. 9988/26.03.2008, Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, constatând efectuat controlul de legalitate de către prefect.
Totodată, reclamantele au solicitat, în contradictoriu cu pârâta C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, obligarea acesteia la reluarea procedurii administrative din stadiul de soluționare avut înainte de restituirea dosarului la Municipiului București și la stabilirea numărului de puncte ce li se cuvin, conform grilei notariale în vigoare din data de 21.05.2013, cu aplicarea dispozițiilor art. 21 alin. 6 și 7 din Legea nr. 165/2013, pentru imobilul compus din teren, în suprafață de 250,00 mp, situat în București, Șoseaua Fundeni, nr. 7, sector 2, imposibil de restituit în natură, conform dispoziției nr. 9988/26 martie 2008 a Primarului General al Municipiului București. În conformitate cu dispozițiile art. 21 alin. 9, au solicitat în contradictoriu cu același pârât obligarea acestuia la emiterea unei decizii de compensare prin puncte pentru terenul susmenționat.
În fapt, au arătat că prin notificarea nr. 4372/29.10.2001, transmisă prin executor judecătoresc pârâtului M. București, au solicitat, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001, acordarea de măsuri reparatorii, pentru imobilul situat în București, Șoseaua Fundeni nr. 7, sector 2, compus din suprafața de 250 mp teren.
În baza înscrisurilor depuse în dosarul administrativ, pârâtul M. București a soluționat notificarea emițând dispoziția nr. 9988/26.03.2008, prin care a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, pentru terenul în suprafață de 250,00 mp, situat în București, Șoseaua Fundeni, nr. 7, sector 2, și a respins cererea de acordare de măsuri reparatorii pentru construcție, motivat de faptul că a fost demolată de proprietari. Împotriva acestei dispoziții, ele nu au formulat contestație.
Prefectul Municipiului București a efectuat controlul de legalitate și cum nu a identificat nici un element de nelegalitate care să conducă la promovarea unei acțiuni de anulare în contencios administrativ, a transmis întreg dosarul către C. Centrală de Stabilire a Despăgubirilor, în condițiile Legii nr. 340/2004 și 554/2004, stare de fapt confirmată de adresa nr. STN /_/P/31.07.2009, emisă de Instituția Prefectului.
După ce a analizat dosarul administrativ, C. Centrală de Stabilire a Despăgubirilor a aprobat efectuarea raportului de evaluare, care după ce a fost acceptat și aprobat de toate părțile, s-a format dosarul nr._/CC pentru emiterea titlului de despăgubire,ce urma să fie emis după expirarea perioadei de suspendare prevăzută de OUG nr. 62/2010. Aceste informații le-au fost comunicate prin adresele nr._/RG/09.05.2010 emisă de ANRP și nr._/RG/05.11.2010.
În mod surprinzător, la data de 19.05.2011, le-a fost comunicată adresa nr. 5391/_/RG/06.04.2011, prin care li s-a făcut cunoscut faptul că dosarul administrativ a fost returnat Primăriei Municipiului București, cu adresa nr._/CC/l 07.01.2011.
Urmare adresei de returnare a dosarului, M. București prin Primarul General a emis o nouă dispoziție nr._/17.04.2014 a cărei nulitate absolută o solicită, întrucât, prin aceasta a fost modificată dispoziția nr. 9988/26.03.2008, în sensul respingerii, ca nedovedită, a notificării.
Or, dispoziția cu nr. 9988/26.03.2008, emisă de M. București, are caracter de act juridic irevocabil, care intrând în circuitul civil, a produs efecte juridice, astfel că el nu poate să fie modificat sau anulat, decât de o instanță de judecată și nicidecum într-o procedură administrativă prin act juridic unilateral.
Legalitatea dispoziției nr. 9988/26.03.2008, recunoscută oficial de M. București, Instituția Prefectului Municipiului București, precum și însăși Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (organ cu atribuții de coordonare și control) a condus la epuizarea procedurii de evaluare și aprobare a eliberării titlului de despăgubiri, stare de fapt dovedită cu adresa nr._/RG/09.05.2010.
Conform Titlul VII din Legea nr. 247/2005, C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor avea competența limitată de a analiza dispoziția emisă de primar, numai în ceea ce privește legalitatea cererii de restituire în natură, analiză pe care o efectua înainte de procedura de evaluare, neavând nici o competența de a face alte aprecieri asupra dispozițiilor emise de unitățile administrative trecute prin filtrul controlului de legalitate, cu privire la întinderea și existența dreptului de proprietate.
Prin abuz de putere, cu rea-credință și cu depășirea competenței ce i-a fost dată prin lege, fosta C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a returnat dosarul către M. București, prin adresa nr._/CC/17.01.2011, căreia îi aduce la cunoștință că a efectuat analiza documentației și a constatat că nu putem fi considerate persoane îndreptățite, astfel că aceasta trebuie să reanalizeze întreaga documentație.
În aceste condiții, această pârâtă a creat o procedură neprevăzută de lege, a ignorat irevocabilitatea actului juridic consolidată prin controlul de legalitate efectuat asupra calității de persoană îndreptățită și asupra întinderii și existenței dreptului de proprietate și de stadiul avansat de finalizare a procedurii de acordare de măsuri reparatorii, ca urmare a imposibilității restituirii în natură a imobilului.
În urma acestui abuz administrativ și cu exces de putere săvârșit în cadrul procedurii nelegale de returnare a dosarului administrativ, după aproximativ 3 ani, de la primirea dosarului, M. București a modificat dispoziția inițială prin noua dispoziție nr._/17.04.2014, respingând în întregime notificarea, pe baza motivării adresei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.
Dispoziția nr._/17.04.2014 a fost emisă cu nesocotirea art. 22 și urm. din Legea nr. 10/2001, care prevăd o procedură unică de soluționare a notificărilor, nefiind admis ca unitatea deținătoare să adopte mai multe decizii cu privire la aceeași notificare.
Au mai fost încălcate dispozițiile art. 25 alin. 4 din Legea nr. 10/2001 referitoare la forța probantă a dispoziției emise de unitatea deținătoare, raportate la dispozițiile art. 270 Cod procedură civilă (înscrisul autentic face dovadă până la înscrierea sa în fals), coroborat cu dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001 (dispoziția unității emitente poate fi atacată cu contestație în termenul și la instanța prevăzute de lege), art. 16 cap. V Titlul VII din Legea nr. 247/2005 (abrogat dar în vigoare la momentul emiterii dispoziției nule) referitor la controlul de legalitate al prefectului.
În ceea ce privește fondul cauzei, a arătat că imobilul situat în București, Șoseaua Fundeni, nr. 7, sector 2 (fostul Raion 23 August), a fost dobândit de la C. V. de către reclamanta O. E. împreună cu soțul său O. I., prin chitanța autentificată de către fostul notariat de Stat al Raionului 23 August sub nr. 1080/09.06.1955.
În evidențele fiscale, aceștia au figurat cu suprafața de teren de 250 mp și construcție în suprafață de 54 mp, până în anul 1973, când a fost preluat prin Decretul 408/12.07.1973, în anexele căruia, la poziția 65, sunt înscriși O. E. și I., cu teren în suprafață de 253 și construcție în suprafață de 103 mp.
În urma exproprierii, s-au stabilit despăgubiri în valoare de 633 ROL, pentru teren, iar pentru construcție nu s-au acordat despăgubiri, cu motivația că a fost demolată de proprietari. Despăgubirile astfel stabilite, nu au fost încasate, ele fiind virate la bugetul de stat, ca prescrise.
În urma decesului lui O. I., au rămas moștenitori O. E. în calitate de soție supraviețuitoare și reclamanta M. M., conform certificatului de moștenitor nr. 58/12 iunie 2000.
Dreptul lor de proprietate, conform Legii nr. 10/2001, este dovedit cu actul sub semnătură privată și cu înscrisurile din care rezultă că au fost titulare de rol fiscal.
În accepțiunea Legii nr. 10/2001, sintagma acte doveditoare ale dreptului de proprietate are un sens mai larg decât cel al noțiunii similare din dreptul comun.
În plus, dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001, instituie o prezumție de proprietate în persoana individualizată în actul normativ de preluare și atâta vreme cât nu există nici o probă care să contrazică mențiunile din actul de preluare, reclamantelor le sunt aplicabile aceste dispoziții.
Prin neexercitarea căii de atac a contestației împotriva dispoziției nr. 9998/26.03.2008, neexercitarea acțiunii în control administrativ de către prefect și însușirea propunerii unității deținătoare de către C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, care a dispus efectuarea raportului de evaluare, dreptul la despăgubiri a intrat în patrimoniul reclamantelor și în circuitul civil. Stabilirea și securitatea raporturilor juridice de drept civil ar fi grav periclitate, dacă s-ar admite că unitatea deținătoare beneficiază de o marjă de apreciere nelimitată, care să-i permită să dea mai multe soluții pentru o singură notificare în cadrul aceluiași dosar administrativ.
Conform jurisprudenței Curții Europene prin noțiunea de bun se înțeleg bunuri actuale și valori patrimoniale, inclusiv creanțe, în temeiul cărora o persoană poate spera legitim că va obține beneficiul efectiv al unui drept de proprietate. În cazul de față, din dispoziția emisă de primar, act administrativ irevocabil, reiese că reclamantele îndeplinesc toate condițiile prevăzute de lege pentru a beneficia de dreptul la despăgubiri.
În cauza V. contra României, Curtea Europeană a menționat în mod expres că prin decizia administrativă a autorității competente reclamantului i-a fost recunoscut dreptul la un bun, iar neexecutarea din partea statului a respectivei decizii administrative constituie o ingerință de natură să încalce art. 1 Protocol 1 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Cum bunul ce a intrat în patrimoniul reclamantelor prin dispoziția nr. 9988/26.03.2008, a fost și evaluat conform metodei de evaluare, urmează ca valoarea inițială să fie înlocuită cu puncte conform cadrului legislativ actual.
În drept, au invocat dispozițiile art. 22, art. 25, art. 26 din Legea nr. 10/2001, art. 6 par. 2, art. 1 al Protocolului 1 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 16 și urm. din titlul VII al Legii nr. 247/2005, Legea nr. 165/2013, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
La data de 23.06.2014, intimata pârâtă C. Națională pentru Compensarea Imobilelor a invocat excepția prematurității cererii de chemare în judecată formulată de reclamante, în raport de dispozițiile Legii nr. 165/2013.
Pârâtul M. București, prin Primarul General, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată, pe considerentul că reclamantele nu dețin un titlu de proprietate asupra terenului din litigiu.
Prin sentința civilă nr. 1289/05.11.2014, Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă a admis contestația formulată în contradictoriu cu pârâtul M. București prin Primar General, a anulat dispoziția nr._/17.04.2014, a obligat pârâtul Municipiului București prin Primar să emită dispoziție prin care să acorde măsuri reparatorii pentru terenul în suprafață de 250 mp situat în București, Șoseaua Fundeni nr. 7, sector 2, imposibil de restituit în natură, în condițiile Legii nr. 165/2013, a dispus înaintarea dosarului administrativ aferent acestei notificări către C. Națională pentru Compensarea Imobilelor și a respins capătul de cerere privind constatarea irevocabilității dispoziției nr. 9988/26.03.2008, ca neîntemeiat.
Totodată, în contradictoriu cu pârâta C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, a admis excepția prematurității și a respins capetele de cerere formulate în contradictoriu cu această pârâtă, ca fiind premature.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, prin notificarea nr. 4372/29.10.2001, transmisă prin executor judecătoresc pârâtului M. București, reclamantele au solicitat, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001, acordarea de măsuri reparatorii, pentru imobilul situat în București, Șoseaua Fundeni nr.7, sector 2, compus din teren în suprafață de 250 mp și construcție.
Prin dispoziția nr. 9988/26.03.2008 a fost soluționată această notificare, propunându-se acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, pentru terenul în suprafață de 250,00 mp, situat în București, Șoseaua Fundeni, nr. 7, sector 2, respingându-se cererea de acordare de măsuri reparatorii pentru construcție, motivat de faptul că a fost demolată de proprietari.
Fiind sesizată cu soluționarea acestui dosar, ulterior efectuării controlului de legalitate de către prefect, C. Centrală de Stabilire a Despăgubirilor,a aprobat efectuarea raportului de evaluare, care, după ce a fost acceptat și aprobat de toate părțile, s-a format dosarul nr._/CC pentru emiterea titlului de despăgubire, ce urma să fie emis după expirarea perioadei de suspendare prevăzută de OUG nr. 62/2010.
Prin adresa nr. 5391/_/RG/06.04.2011, s-a dispus returnarea dosarul administrativ către Primăria Municipiului București, cu adresa nr._/CC/l 7.01.2011.
Ca urmare, prin dispoziția nr._/17.04.2014 emisă de M. București prin Primarul General a fost modificată dispoziția nr. 9988/26.03.2008, în sensul respingerii notificării pentru terenul în suprafață de 250 mp, situat în București, Șoseaua Fundeni, nr. 7, sector 2, ca nedovedită.
În ceea ce privește solicitarea reclamantelor de a se constata irevocabilitatea dispoziției nr. 9988/26.03.2008, tribunalul a respins-o, ca neîntemeiată, motivat de faptul că posibilitatea organului administrativ de a revoca actul administrativ emis constituie un principiu fundamental al regimului juridic al actelor administrative. Deși nu exista un text care să consacre expres acest principiu, acesta rezultă din coroborarea articolului 21 și articolului 52 din Constituție, precum și din prevederile art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ care menține caracterul obligatoriu al procedurii prealabile. Prin această procedură prealabilă, legiuitorul a fundamentat dreptul administrației de a reveni oricând asupra actului emis. Se admite că, de la regula revocabilității sau a retractării actelor administrative există și excepții, în sensul că nu pot fi revocate acte administrative declarate irevocabile printr-o dispoziție expresă a legii, actele administrative cu caracter jurisdicțional, actele administrative de aplicare a sancțiunilor corespunzătoare formelor răspunderii din dreptul administrativ, actele administrative de punere in executare a actelor procedurale penale, actele administrative care au dat naștere la contracte civile, sau actele administrative care au fost executate material și care au produs deja efecte în ordinea juridică. Or, în cauza de față nu ne aflăm în prezența nici unei excepții stabilite prin lege sau prin jurisprudența constantă a instanțelor de judecată.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că dispoziția nr._/17.04.2014 este nulă.
Astfel, imobilul – teren compus din 250 mp situat în București, Șoseaua Fundeni, nr. 7, sector, a făcut obiectul unui contract intitulat chitanță intervenit între numita C. V. și soții O. I. și O. E., la data de 09.06.1955, astfel cum a fost completat prin declarația din data de 16.06.1955. Din cuprinsul acestor acte rezultă că aceștia din urmă au achitat suma de 11.000 lei reprezentând preț stabilit pentru acest imobil, în schimbul obligației numitei C. V. de a vinde acest imobil, după obținerea autorizațiilor legale. Aceste acte au fost încheiate în formă autentică, astfel cum rezultă din procesul verbal nr. 1133 din data de 16.06.1955, și din procesul verbal nr. 1080 din data de 09.06.1955. Natură juridică a acestui act este aceea de promisiune sinalagmatică de vânzare – cumpărare.
Din cuprinsul certificatului nr._/22.03.1973 eliberat de Consiliul Popular al Municipiului București – Circa Financiară a Sectorului 3, rezultă că defunctul O. I. figura înscris în evidențele fiscale, la matricola 432/1973, cu o casă evaluată la_ lei și teren în suprafață de 250 mp, pe Șoseaua Fundeni, nr. 7, sector 3.
Chiar dacă actele depuse la dosar nu fac dovada transmiterii dreptului de proprietate a terenului de la numita C. V. către soții O., autoritățile publice au recunoscut dreptul de proprietate asupra imobilului din Șoseaua Fundeni, nr. 7, sector 2, aspect care rezultă atât din înscrierea în evidențele fiscale, cât și din faptul că aceste persoane sunt menționate expres în decretul de expropriere. Acesta a făcut obiectul Decretului nr. 408/12.07.1973, menționându-se la poziția nr. 65 din anexă preluarea imobilului situat în Șoseaua Fundeni, nr. 7, sector 3 București, de la numiții O. I. și O. E..
Potrivit dispozițiilor art. 24 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive. Potrivit alin. 2, în aplicarea prevederilor alin. (1) și în absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar.
Din probele administrate în cauză, tribunalul a apreciat că raportului juridic dedus judecății îi este incidentă prezumția de proprietate instituită prin dispozițiile art. 24 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, astfel încât reclamantele își justifică calitatea de persoane îndreptățite ca urmare a menționării preluării imobilului din patrimoniul acestora și autorului lor, prin decretul de expropriere.
Din certificatul de moștenitor nr. 58/12.06.2000, eliberat de BNP M. I., rezultă că moștenitorii defunctului O. I. sunt O. E., în calitate de soție, căreia îi revine cota de ¼ din masa succesorală, și M. M., în calitate de fiică, căreia îi revine cota de ¾ din masa succesorală.
În consecință, tribunalul a admis contestația formulată împotriva dispoziției nr._/17.04.2014 emisă de M. București, pe care a anulat-o și, constând că s-a făcut dovada calității de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii de către reclamante, a obligat pe pârâtul Municipiului București, prin Primarul General, să emită dispoziție prin care să acorde măsuri reparatorii pentru terenul în suprafață de 250 mp situat în București, Șoseaua Fundeni nr. 7, sector 2, imposibil de restituit în natură.
De asemenea, tribunalul a constatat incidența în cauză a dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, potrivit cărora, dispozițiile acestui act normativ se aplică cererilor formulate și depuse în termen legal la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a legii, cauzelor aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010 pronunțată în cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Art. 16 din același act normativ prevede că cererile de restituire care nu pot fi soluționate prin restituire în natură se soluționează prin acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte, care se determină potrivit art. 21 alin. 6 și 7. Aceste din urmă prevederi legale statuează că evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a legii de către Secretariatul Comisiei Naționale și se exprimă în puncte, un punct având valoarea de 1 leu; numărul de puncte se stabilește după scăderea valorii actualizate a despăgubirilor încasate pentru imobilul evaluat conform alin. 6. Prin urmare, a dispus înaintarea dosarului administrativ aferent acestei notificări către C. Națională pentru Compensarea Imobilelor.
În ceea ce privește capetele de cerere formulate în contradictoriu cu pârâta C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, tribunalul a considerat că sunt premature și le-a respins ca atare, având în vedere prevederile art. 33 și art. 34 din Legea nr. 165/2013, prin care au fost instituite termene în vederea soluționării dosarelor aflate pe rolul autorităților implicate în procesul de soluționare a notificărilor. De asemenea, art. 35 alin. 2 din Legea nr. 165/2013 prevede posibilitatea persoanei care se consideră îndreptățită să se adreseze instanței judecătorești în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor, în cazul în care cererea sa nu este soluționată cu respectarea termenelor impuse de art. 33 și art. 34. Or, aceste termene nu sunt îndeplinite.
Împotriva sentinței au declarat apel reclamantele și pârâții M. București și C. Națională pentru Compensarea Imobilelor.
Prin apelul său, reclamantele au pretins că greșit instanța a obligat pe pârâtul M. București să emită o nouă dispoziție cu propunere de acordare de măsuri reparatorii pentru terenul în suprafață de 250 mp situat în București, Șoseaua Fundeni nr. 7, sector 2, și a respins cererea de constatarea a irevocabilității dispoziției nr. 9988/2008 emisă de M. București, atâta vreme cât, prin anularea dispoziției nr._ din 17.04.2014 emisă de unitatea deținătoare, dispoziția nr. 9988/2008 a rămas în vigoare. În consecință, M. București trebuia să fie obligat la înaintarea acestei dispoziții către C. Națională pentru Compensarea Imobilelor.
De asemenea, greșit a fost admisă excepția prematurității capetelor de cerere formulate în contradictoriu cu C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, întrucât dispozițiile art. 4, 33, 34 și 35 alin. 2 din Legea nr. 165/2013, nu își au aplicabilitate în cauză în raport de obiectul raportului juridic dedus judecății.
Apelanta a susținut că în ceea ce privește evaluarea imobilului, aceasta se face, într-adevăr, prin aplicarea grilei notariale la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, și se exprimă prin puncte, motiv pentru care au și solicitat stabilirea numărului de puncte în conformitate cu dispozițiile art. 21 alin. 6 și 7 din lege.
Prin apelul său, pârâtul M. București a criticat sentința sub aspectul greșitei sale obligării la emiterea unei noi dispoziții cu propunere de măsuri reparatorii în condițiile în care, anulându-se dispoziția nr._/2014, dispoziția nr. 9988/2008 a rămas în vigoare, astfel încât nu mai poate fi obligat la emiterea unei noi dispoziții.
De asemenea, a pretins că greșit a fost obligat la înaintarea dosarului administrativ către C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, în condițiile în care aceasta trebuie să fie supusă controlului de legalitate de către prefect.
Pârâta C. Națională pentru Compensarea Imobilelor a arătat că sentința este nelegală din următoarele considerente:
-conform dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 165/2013, dosarele de despăgubire se înaintează, mai întâi, prefecturilor în vederea acordării controlului de legalitate, astfel încât, greșit a fost obligată la transmiterea acestuia direct către C. Națională pentru Compensarea Imobilelor;
-reclamantele nu fac dovada dreptului de proprietate asupra suprafeței de 250 mp teren situat în București, Șoseaua Fundeni nr. 7, sector 2, întrucât acestea nu dețin un act translativ de proprietate în patrimoniul lor a acestui drept, iar dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001, prin care se instituie prezumția de proprietate în favoarea titularilor înscriși în decretul de expropriere, devin aplicabile numai în absența unor probe contrare, fapt ce implică obținerea unor negații referitoare la actele de proprietate, dublate de depunerea unor declarații olografe.
Curtea reține că apelurile declarate de către reclamante și M. București sunt întemeiate, iar apelul declarat de C. Națională pentru Compensarea Imobilelor este neîntemeiat.
Conform art. 25 alin. 4 din Legea nr. 10/2001, decizia sau, după caz, dispoziția de aprobare a restituirii în natură a imobilului face dovada proprietății persoanei îndreptățite asupra acestuia, are forța probantă a unui înscris autentic și constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie, după îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară.
Prin Legea nr. 10/2001 se reglementează astfel natura juridică de act autentic a dispoziției prin care s-a dispus restituirea în natură a imobilului, dar nu se statuează și asupra naturii juridice a dispoziției prin care unitatea deținătoare propune măsuri reparatorii.
Prin art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 se prevede că aceasta poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare, în terme de 30 de zile de la comunicare.
În speță, dispoziția nr. 9988 din 26.03.2008 emisă de Primarul General al M. București prin care, admițându-se în parte notificarea reclamantelor, s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul în suprafață de 250 mp situat în București, Șoseaua Fundeni nr. 7, sector 2, imposibil de restituit în natură, nu a fost atacată cu contestație de către acestea, în termenul de 30 de zile prevăzut de dispozițiile legale susmenționate.
În altă ordine de idei, prin art. 16 alin. 2 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 în vigoare la data emiterii dispoziției susmenționate, se prevede că dispoziția astfel emisă împreună cu dosarul administrativ se înaintează Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de referatul conținând avizul de legalitate al instituției prefectului.
În speță, un astfel de control de legalitate a fost efectuat de către prefect, de vreme ce dispoziția nr. 9988 din 26.03.2008 și dosarul administrativ au fost înaintate Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de . Legii nr. 165/2013.
Conform art. 16 alin. 4 din Legea nr. 247/2005, pe baza situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. 1 și 2 în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură.
După cum se poate constata, aceste prevederi legale, aflate în vigoare în anul 2010, când dosarul administrativ nr._/CC era pe rolul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor pentru emiterea titlului de despăgubire, limitau controlul acestui organism asupra dispoziției numai sub aspectul verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură.
Or, în speță, restituirea dosarului administrativ către Primăria Municipiului București, în anul 2010, nu s-a făcut în scopul restituirii în natură a imobilului, ci în vederea respingerii notificării în întregul ei, după ce, în prealabil a fost validat.
Dispozițiile art. 17 alin. 1 lit. a din Legea nr. 165/2013, conform cu care, C. Națională pentru Compensarea Imobilelor validează/invalidează în tot sau în parte deciziile emise de entitățile emise de lege care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii, nu își au aplicare în cauză, căci nu se aflau în vigoare la data sesizării Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și a înregistrării dosarului administrativ în vederea soluționării pe rolul acesteia.
Într-adevăr, prin aceste dispoziții legale s-a extins controlul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, dar acesta se exercită asupra dispozițiilor emise în condițiile acestei legi și nu a Legii nr. 10/2001 coroborată cu dispozițiile art. 16 din Legea nr. 247/2005.
Măsura restituirii dosarului administrativ împreună cu dispoziția nr. 9988 din 26.03.2008, luată de către C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, este dată cu nerespectarea prevederilor art. 16 alin. 4 din Legea nr. 247/2005, respectiv cu depășirea competențelor legale instituite prin acestea, astfel încât este nulă.
De asemenea, emiterea dispoziției nr._ din 17.04.2014 de către Primarul General al Municipiului București, prin care acesta s-a pronunțat a doua oară și fără ca dispoziția nr. 9988 din 26.03.2008 să fie anulată în cadrul contestației la instanța de judecată, este nelegală, așa încât just prima instanță a constatat nulitatea acesteia.
Într-adevăr, Primarul General al Municipiului București nu putea reveni asupra dispoziției inițiale, căci, prin Legea nr. 10/2001 este reglementată o procedură specială pentru anularea acesteia, ce implică și competențele organelor abilitate, ce nu pot deroga de la sine putere de la atribuțiile reglementate de lege.
Alegațiile primei instanțe în legătură cu revocabilitatea actului administrativ emis în condițiile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, nu se verifică în cadrul raportului juridic dedus judecății, dispoziția cu propunerea de acordare de măsuri reparatorii emisă în condițiile Legii nr. 10/2001, putând fi desființată doar în baza prevederilor acestei legi, care, așa cum s-a mai arătat, instituie o procedură specială în acest sens.
În consecință, anularea dispoziției nr._ din 17.04.2014 emisă de Primarul General al Municipiului București este legală, dar nu în raport de dispozițiile Legii nr. 554/2004, ci în raport de dispozițiile speciale ale Legii nr. 10/2001, care nu permit unității deținătoare să-și revoce propria dispoziția sau să emită a doua dispoziție asupra aceluiași imobil.
Ca urmare a anulării dispoziției nr._ din 17.04.2014, dispoziția nr. 9988 din 26.03.2008 a rămas în vigoare și nu mai poate fi supusă, conform aceluiași raționament, din nou, controlului de legalitate de către prefect, ci trebuie înaintată Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, care a luat locul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în baza dispozițiilor Legii nr. 165/2013.
În consecință, în mod greșit a fost obligată de către prima instanță, unitatea deținătoare, respectiv Primăria Municipiului București, să emită o nouă dispoziție cu propunere de măsuri reparatorii pentru același imobil și să înainteze această dispoziție către C. Națională pentru Compensarea Imobilelor.
Din aceste considerente, apelurile declarate de către reclamante și pârâtul M. București sunt întemeiate, cu excepția motivului de apel intentat de M. București, care pretinde că dispoziția nr. 9988/2008 ar trebui să fie supusă, din noi, controlului de legalitate de către prefect, pretenție care nu are acoperire legală.
Acest din urmă motiv de apel se regăsește și în apelul declarat de C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, care pretinde ca în baza dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 165/2013, dispoziția emisă de Primarul General să fie înaintată mai întâi prefectului, în vederea exercitării controlului de legalitate de către prefect.
Referitor la acest aspect, Curtea reține că decizia nr. 9988/2008 nu numai că a fost supusă controlului de legalitate de către prefect, dar a fost și înaintată Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în baza art. 16 din Legea nr. 247/2005, în vigoare la data emiterii ei.
Or, ca urmare a anulării măsurilor de restituire a dosarului administrativ către unitatea deținătoare de către C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, și a constatării retroactive a valabilității dispoziției nr. 9988/2008, obligarea unității deținătoare la înaintarea acesteia către C. Națională pentru Compensarea Imobilelor are drept temei repunerea în situația anterioară constatării nulității și nu dispozițiile art. 21 din Legea nr. 165/2013.
În raport de cele de mai sus, constatând caracterul definitiv al dispoziției nr. 9988/2008, reluarea aspectelor privind fondul dreptului devine inutilă, astfel încât și motivele de apel privind lipsa calității de persoane îndreptățite a reclamantelor, sunt nerelevante.
Întemeiat este și motivul de apel formulat de către reclamante privind greșita admitere a excepției prematurității capetelor de cerere intentate în contradictoriu cu C. Națională pentru Compensarea Imobilelor.
Într-adevăr, conform art. 4 alin. 2 din Legea nr. 165/2013, dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse în termen legal, la entitățile investite de lege nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor … .
De asemenea, conform art. 33 din aceeași lege, entitățile investite de lege au obligația de a soluționa cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001 în termene de 12 luni, 24 de luni și 36 de luni, care curg de la data de 1.01.2014, în raport de numărul de notificări nesoluționate la data intrării în vigoare a legii.
Tot asemenea, prin art. 34 din Legea nr. 165/2013 se prevede că dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la . prezentei legi, iar cele ce urmează a fi transmise aceluiași organism vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data înregistrării lor.
Curtea reține că aceste dispoziții legale nu sunt aplicabile raportului juridic dedus judecății, întrucât prevederile art. 4 din lege se aplică cererilor nesoluționate până la data intrării în vigoare a acestei legi, 20.05.2013, și dispozițiilor nedefinitive înregistrate pe rolul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor.
Aplicarea acestor dispoziții legale unor raporturi juridice ale căror efecte s-au produs sub imperiul legii vechi, ar fi contrară principiului neretroactivității legii consacrat prin art. 15 alin. 2 din Constituția României.
Într-adevăr, dispoziția nr. 9988/2008 a fost emisă, supusă controlului de legalitate de către prefect și înaintată Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, care nu s-a pronunțat în favoarea restituirii în natură a imobilului, ci a dispus efectuarea raportului de evaluare sub imperiul Legii nr. 10/2001 coroborată cu dispozițiile Legii nr. 247/2005.
Ca urmare, aceeași dispoziție trebuie să urmeze procedura administrativă, în ceea ce privește stabilirea cuantumului măsurilor reparatorii prin echivalent sub formă de puncte, din faza în care a fost întreruptă, respectiv aceea a emiterii deciziei de compensare în condițiile Legii nr. 165/2013, după evaluarea imobilului în condițiile art. 21 și 24 din această lege, în baza principiului aplicării legii noi.
Această dispoziție nu este supusă termenelor prevăzute de art. 33, 34 și 35 din Legea nr. 165/2013 și nici dispozițiilor art. 21 alin. 5 din Legea nr. 165/2013, conform cu care, Secretariatul Comisiei Naționale, în baza documentelor transmise, procedează la verificarea dosarelor din punctul de vedere al existenței dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii, căci nu a fost emisă în perioada de aplicare a Legii nr. 165/2013, iar verificarea acesteia s-a făcut în baza Legii nr. 247/2005, care nu avea prevăzute termene de soluționare și de emitere a titlului de despăgubire și nici termene suspensive de contestare.
În consecință, Curtea urmează a respinge excepția prematurității cererii de chemare în judecată formulată în raport de C. Națională pentru Compensarea Imobilelor.
D. urmare, urmează a se admite în parte acțiunea în raport de această pârâtă și a se dispune obligarea ei la emiterea deciziei de compensare prin puncte pentru imobilul susmenționat în condițiile Legii nr. 165/2013 și în baza dispoziției nr. 9988/26.03.2008 emisă de Primarul General a Municipiului București.
În același context, urmează a se admite apelurile declarate de reclamante și de M. București, în sensul înlăturării obligării M. București la emiterea unei noi dispoziții prin care să propună măsuri reparatorii pentru imobilul din litigiu și a obligării aceluiași pârât la înaintarea dispoziției nr. 9988/26.03.2008 împreună cu întreg dosarul administrativ aferent notificării, care a fost deja supusă controlului de legalitate de către prefect, către C. Națională pentru Compensarea Imobilelor.
Restul dispozițiilor sentinței vor fi menținute.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul formulat de C. Națională pentru Compensarea Imobilelor cu sediul în București, Calea Floreasca nr. 202, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 1289/05.11.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă.
Admite apelurile declarate de reclamantele O. E. și M. M., ambele cu domiciliul ales în București, .-138, corp B, parter, sector 5 și de apelanții-pârâți M. București prin Primarul General, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 291-293, sector 6, împotriva aceleiași sentințe; schimbă în parte sentința în sensul că: înlătură obligarea Municipiului București la emiterea unei noi dispoziții prin care să se propună măsuri reparatorii pentru terenul în suprafață de 250 mp situat în București, Șoseaua Fundeni nr. 7, sector 2, în condițiile Legii nr. 165/2013.
Obligă pe pârâtul M. București să înainteze dispoziția nr. 9988/26.03.2008 împreună cu întreg dosarul administrativ aferent notificării nr. 4372/29.10.2001, care au fost supuse deja controlului de legalitate de către prefect, Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor.
Respinge excepția prematurității capetelor de cerere formulate în raport de C. Națională pentru Compensarea Imobilelor.
Admite în parte acțiunea în raport de C. Națională pentru Compensarea Imobilelor.
Obligă pe pârâta C. Națională pentru Compensarea Imobilelor să emită o decizie de compensare prin puncte a imobilului susmenționat, în condițiile Legii nr. 165/2013 și în baza dispoziției nr. 9988/26.03.2008.
Menține restul dispoziției sentinței.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 10 septembrie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
A. V. R. P.
GREFIER,
G.-M. V.
RED. AV
Tehnored. MȘ/PS 6 ex.
22.09.2015
Jud. fond: A.M. B.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 790/2015. Curtea de Apel... | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|
