Cereri. Decizia nr. 236/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 236/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-02-2015 în dosarul nr. 236/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 236 R
Ședința publică din data de 19.02.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: M. A. M.
JUDECĂTOR: G. D. M.
JUDECĂTOR: B. A. C.
GREFIER: M. D.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurentul reclamant M. A. INTERNE împotriva deciziei civile nr.903A/07.10.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți J. D. C. și J. G. ZUCA, cauza având, ca obiect, „evacuare; alte cereri”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă recurentul reclamant M. A. Interne prin consilier juridic Lipsa C., care depune la dosar delegație de reprezentare, și intimatul pârât J. D. C. personal, lipsind intimata pârâtă J. G. Zuca.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau acte de depus, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs.
Reprezentantul recurentului reclamant solicită admiterea recursului, apreciind că decizia recurată este nelegală, întrucât instanța de apel nu a analizat pe fond și în drept toate motivele invocate. Precizează că după 6 ani de la data semnării inițiale a contractului, instituția pe care o reprezintă nu poate utiliza locuința întrucât intimații nu o eliberează, deși nu locuiesc efectiv în aceasta. Mai arată că art.20 din contractul de închiriere vizează ocuparea efectivă a locuinței, iar la 8 luni după încheierea contractului o comisie de control a constatat că aceasta nu era ocupată efectiv, cum nu este nici în prezent, iar între-timp contractul a expirat. Solicită admiterea recursului, desființarea deciziei instanței de apel și menținerea sentinței instanței de fond, ca fiind legală și temeinică.
Intimatul pârât J. D. C., personal, solicită menținerea deciziei instanței de apel, arătând că printr-o adresă din data de 02.02.2013 a adus la cunoștința instituției faptul că nemaiavând o prelungire a contractului de închiriere, nu a putut prelungi și contractul de furnizare a energiei electrice, astfel că locuința nu mai are condiții pentru a fi locuită.
În replică, reprezentantul recurentului reclamant precizează că nici în momentul de față intimații nu mai dețin un titlu locativ, ceea ce reprezintă un motiv suplimentar pentru a se dispune admiterea recursului.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București la 05.04.2011, reclamantul M. A. Interne a solicitat evacuarea pârâților J. D. C. și J. G. Zuca din imobilul situat în București, .. 39, ., ..
In motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin procesul - verbal nr. 502.882 din 16.09.2009, pârâtului J. D. C. i s-a repartizat de către Comisia Centrală constituită la nivelul Ministerului Administrației și Internelor, locuința de intervenție situată în București, .. 39, .,etaj 1, .. In consecință, între pârât și Direcția Economico - Administrativă din cadrul Ministerului Administrației și Internelor (în prezent Direcția Generală Logistică), ca titular al dreptului de administrare privind fondul de locuințe proprietate de stat, s-a încheiat contractul nr. 1.086.409 din 24.09.2009, cu durata de 3 ani, având ca obiect închirierea apartamentului de la adresa menționată.
La nivelul unității de administrare a locuințelor de intervenție, în temeiul art. 32 din Normele metodologice privind utilizarea unor spații aflate în administrarea Ministerului Administrației și Internelor aprobate prin O.m.a.i. nr. 538/2008, s-a constituit o comisie a cărei activitate a constat în verificarea stării tehnice a locuințelor, precum și a ocupării efective a acestora de către persoanele cărora li s-a atribuit.
In urma verificărilor efectuate, Comisia a constatat că pârâtul nu s-a mutat efectiv în locuința repartizată din motive imputabile lui, în termen de 60 de zile de la data încheierii contractului de închiriere, stare de fapt consemnata in cuprinsul procesului verbal nr. 196.773/28.04.2010.
Dată fiind această situație, pârâtul a fost somat ca începând cu data de 20.07.2010 să predea locuința de intervenție (notificarea nr. 152.498/05.07.2010), având în vedere constatarea existenței unuia dintre cazurile de încetare a valabilității contractului de închiriere, prevăzut atât în cuprinsul contractului de închiriere (art. 20 lit. k)), cât și la art. 28 lit. k) din Normele metodologice privind utilizarea unor spații aflate în administrarea Ministerului Administrației și Internelor aprobate prin O.m.a.i. nr. 538/2008.
Unitatea de administrare nu a efectuat verificări în perioada imediat următoare datei la care au fost perfectate contractele de închiriere, având în vedere faptul că blocul a fost dat în folosință în luna iulie, urmând ca racordarea la utilități să se facă până în luna decembrie 2009.
La data de 14.07.2010, pârâtul a formulat contestație la notificarea nr. 152.498/05.07.2010, pentru soluționarea acesteia fiind constituită o comisie care a verificat documentele depuse de pârât, precum și situația locativă a acestuia, constatând ca urmare a acestei ultime activități un consum foarte mic atât la energie electrică (22K.W), cât și la gaze naturale (0,37 mc).
Având în vedere aspectele constatate, Comisia constituită la nivelul Direcției Economico - Administrative a decis că se impune evacuarea pârâtului și a soției sale din locuința de intervenție, fiind încheiat în acest sens procesul - verbal nr. 205.523 din 13.08.2010. În urma acestei decizii, unitatea de administrare a solicitat pârâtului prin adresa nr. 197.522/24.08.2010 să elibereze locuința de intervenție până la data de 13.09.2010, însă acesta nu a dat curs solicitării.
În drept, au fost invocate dispozițiile contractului nr. 1.086.409/24.09.2009 și pe prevederile art. 969 C.civ. și ale Normelor metodologice privind utilizarea unor spații aflate în administrarea Ministerului Administrației și Internelor aprobate prin O.m.a.i. nr. 538/2008.
La data de 27.02.2013, pârâții au depus la dosar întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
Instanța a administrat proba cu înscrisuri și proba cu martorul J. S..
Prin sentința civilă nr.8896/07.06.2013 Judecătoria Sectorului 3 București a admis cererea, a dispus evacuarea pârâtului din imobilul situat în București, .. 39, ., . și a luat act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentința, instanța a reținut următoarele:
La data de 24.09.2009, între reclamant și pârâtul J. D. C. s-a încheiat contractul de închiriere nr._, având ca obiect închirierea locuinței de intervenție situată în București, .. 39, ., ., sector 3. Art. 3 din contract prevede că perioada pentru care s-a încheiat contractul de închiriere este 24.09.2009 – 24.09.2012. Potrivit art. 20 lit. k din contractul de închiriere, acesta încetează dacă locatarul nu s-a mutat efectiv în locuința repartizată din motive imputabile lui, în termen de 60 de zile de la data încheierii contractului de închiriere.
Prin procesul-verbal nr._/28.04.2010 (f. 12) s-a consemnat că pârâtul și membrii săi de familie nu s-au mutat efectiv în locuință.
Din procesul-verbal nr._/5/12.08.2010 întocmit de către reclamantului cu privire la verificările efectuate la locuința de intervenție închiriată pârâtului a rezultat că garsoniera este parțial mobilată, bucătăria fiind complet utilată, că întreținerea este achitată la zi și că indexul contorului de energie electrică indică un consum de 22 KW, iar indexul contorului de gaze indică un consum de 0,37mc.
Prin notificarea nr._/05.07.2010, reclamantului a notificat pârâtul să predea locuința până la data de 20.07.2010, motivat de faptul că și-ar fi încălcat obligația prevăzută de art.20 lit.k din contractul nr._/24.09.2009 de a se muta în 60 de zile de la data perfectării contractului.
Instanța a constatat că este neîntemeiată susținerea reclamantului că pârâtul și familia sa nu s-au mutat efectiv în locuința de intervenție în 60 de zile din motive imputabile acestora.
Astfel, chiar din cuprinsul acțiunii a rezultat că garsoniera predată pârâtului la data de 24.09.2009 nu a fost racordată la utilități până în luna decembrie 2009, fapt confirmat și de pârât și de martorul J. S.. În consecință, pârâtul nu avea posibilitatea efectivă de a se muta în imobil până la împlinirea termenului de 60 de zile calculate de la 24.09.2009, în condițiile în care abia la data de 04.12.2009 s-a încheiat contractul de furnizare a gazelor naturale (f. 47) și la data de 27. 11.2009 (f. 43).
Instanța a reținut că la momentul controlului efectuat de reprezentanții reclamantului, la 28.04.2010, garsoniera era parțial mobilată, bucătăria era complet utilată, aspecte confirmate și de martorul J. S. care a arătat că l-a vizitat pe pârât în perioada noiembrie-decembrie 2009, când acesta nu avea lumină și a văzut o canapea, un aragaz și mobilă de bucătărie.
Totodată, pârâtul și soția sa au fost văzuți ocazional de același martor dimineața, în apropierea locuinței închiriate, îndreptându-se către mijloacele de transport în comun.
Toate acestea a format convingerea instanței în sensul că pârâții s-au mutat efectiv în imobil, chiar dacă consumul de gaze și energie electrică este foarte redus. Este posibil ca situația financiară precară a pârâților să nu le fi permis în perioada de 4 luni (decembrie 2009 – aprilie 2010) mobilarea completă a imobilului, însă piesele de mobilier descrise de martor se încadrează în strictul necesar pentru a permite pârâților să locuiască efectiv în garsonieră. Mutarea efectivă în locuință nu impune neapărat un consum ridicat de gaze, pârâții putând alege să ia masa în afara locuinței, la părinții soției. Consumul de gaze și energie electrică nu sunt criterii determinante pentru stabili dacă pârâții s-au mutat efectiv în locuință, ci sunt indicii care, în prezenta cauză nu s-au coroborat cu declarația martorului J. S..
În consecință, instanța a reținut că, într-adevăr, în 60 de zile de la data încheierii contractului de închiriere – 24.09.2009, pârâții nu s-au mutat în garsonieră datorită lipsei utilităților la care au fost racordați abia la 27.11.2009 și 04.12.2009, motive neimputabile pârâților, însă, ulterior, aceștia s-au mutat și au locuit efectiv în imobil.
Deși, la data introducerii cererii de chemare în judecată, acesta a fost motivul determinant pentru care reclamantul a solicitat evacuarea pârâților, instanța constată că, pe parcursul judecății, contractul de închiriere al pârâților a încetat prin ajungere la termen la data de 24.09.2012, neoperând tacita relocațiune, care a fost exclusă prin art. 5 din contract, pârâții fiind notificați la 05.07.2010 să predea garsoniera.
Instanța a reținut că pârâții nu mai justifică nici un titlu locativ legal pentru ocuparea spațiului menționat, nedepunând nici un contract de închiriere care să fie valabil la data pronunțării hotărârii.
Potrivit art. 480 Cod civil, dreptul de proprietate este un drept real absolut și exclusiv care conferă titularului prerogativele de posesie, folosință și dispoziție, prerogative pe care acesta le exercită în putere și în interes propriu, în limitele prevăzute de lege. Fiind un drept real absolut, tuturor celorlalți le revine obligația corelativă de a nu-i aduce atingere.
Pentru aceste considerente, deoarece contractul de închiriere a încetat prin ajungere la termen, instanța a admis cererea și a dispus evacuarea pârâților din imobilul situat în București, .. 39, ., ., sector 3.
Totodată, instanța a luat act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul J. D. C. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin decizia civilă nr.903A/07.10.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, s-a admis apelul, schimbându-se în tot sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
Tribunalul a reținut următoarele:
Principala critică adusă de apelanți este aceea prin care arată că, deși instanța, care a fost sesizată cu cererea în evacuare, pentru nerespectarea dispozițiilor contractuale de către apelanți, în sensul de a se muta efectiv în spațiul pus la dispoziție prin contract de închiriere de către intimatul-reclamant, a concluzionat, din probele administrate, că nu reiese o astfel de culpă contractuală a pârâților, a pronunțat o sentință de evacuare, pentru un alt motiv decât cel învederat de reclamant, anume lipsa unui titlu locativ la momentul pronunțării sentinței.
Tribunalul a apreciat această critică întemeiată, întrucât, procedând în acest fel, instanța de fond s-a pronunțat pe mai mult decât s-a solicitat, încălcând, astfel, principiul disponibilității. Nu se regăsește la dosarul cauzei o cerere modificatoare formulată de reclamant, în condițiile art. 132 C., prin care să se modifice cauza cererii de chemare în judecată, în sensul că instanța să dispună evacuare pentru lipsa titlului locativ al pârâților.
Astfel, tribunalul a reținut că analiză făcută situației de fapt este una riguroasă, fiind cercetate, în amănunt, toate probele administrate în fața instanței, concluzia la care s-a ajuns fiind una care corespunde realității: apelanții - pârâți nu se află în culpă contractuală, ei ocupând, efectiv imobilul pus la dispoziție pe o perioadă de 3 ani, prin contractul de închiriere nr._/24.04.2009.
Faptul că ulterior acestui moment, în cursul judecării cauze, s-a împlinit termenul de 3 ani prevăzut în contractul de închiriere, nu justifică pronunțarea unei soluții în sensul admiterii cererii de evacuare, atâta timp cât nu aceasta a constituit cauza cererii de chemare în judecată.
Prin urmare, văzând dispozițiile art. 297 C., tribunalul a admis apelul, cu consecința schimbării în tot a sentinței apelate, în sensul că se va respinge acțiunea formulată de reclamant, ca neîntemeiată.
Împotriva deciziei civile nr.903A/17.10.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a III a Civilă a declarat recurs reclamantul M. A. Interne.
În motivarea recursului, reclamantul a apreciat că decizia recurată este nelegală, întrucât instanța de fond nu s-a pronunțat pe mai mult decât s-a cerut, instituția solicitând evacuarea actualilor intimați-pârâți, iar instanța de fond dispunând doar acest lucru. Mai mult decât, faptul că, interpretând probele administrate în cauza, instanța a stabilit o anumita situație de fapt, care a dus în final la admiterea acțiunii, nu reprezintă plus petita.
În cauză, instanța de fond a stabilit că între părți s-a încheiat un contract de închiriere, a identificat obligațiile pe care părțile și le-au asumat și a aplicat în mod corect regulile de drept care guvernează acest contract.
De asemenea, a fost făcută precizarea că prin concluziile scrise formulate de către reprezentantul Ministerului A. Interne, a fost adus la cunoștința instanței de fond faptul că titlul locativ legal ocuparea acelei locuințe a expirat, iar tacita relocațiune, conform art. 5 din contract, nu operează.
Mai mult decât atât, a fost învederat instanței de recurs că prin adresa nr.28/28.01.2014 anexată, în fotocopie, Asociația de Locatari . M. V. nr. 39, sector 3, București, a comunicat instituției faptul că intimații-pârâți J. D. C. și J. G. Zuca locuiesc efectiv în această locuință de intervenție.
Față de cele de mai sus, a fost solicitată admiterea recursului astfel cum a fost formulat, să se desființeze decizia civilă recurată și, pe cale de consecință, să mențină ca temeinică și legală hotărârea instanței de fond.
Examinând decizia recurată prin prisma motivelor invocate și ținând seama de actele și lucrările dosarului, Curtea constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:
Evacuarea în speță, astfel cum a fost învestită instanța de fond, are drept cauză nerespectarea dispozițiilor contractuale de către pârâți, în sensul de a se muta efectiv în spațiul pus la dispoziție prin contractul de închiriere de către reclamant. Prin urmare, nu lipsa de titlu locativ a fost cea care a determinat acțiunea reclamantului, astfel cum în mod corect a consemnat instanța de apel, chiar dacă aceasta a intervenit pe parcursul judecății în primă instanță.
Curtea reține că trebuie efectuată distincția între cauza acțiunii și cauza cererii de chemare în judecată, aceasta din urmă fiind temeiul juridic al cererii, fundamentul raportului litigios. Distincția este necesară, de exemplu, pentru a determina autoritatea de lucru judecat, când se verifică și identitatea în privința cauzei cererii de chemare în judecată, iar nu în privința cauzei acțiunii care practic, este aceeași într-un anumit tip de acțiune.
Prin urmare, problema de drept în discuție se referă la incidența unei noi cauze de chemare în judecată, intervenită pe parcursul judecății și în raport de care prima instanță nu a fost sesizată în condițiile procedurale impuse de art. 132 C..
Pronunțându-se fără a exista o învestire efectivă, prima instanță a depășit într-adevăr limitele judecății, astfel cum a consemnat decizia recurată.
Față de aceste considerente, constatând că prin hotărârea atacată cu recurs, s-a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale anterior menționate, în raport de art. 304 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat, potrivit art. 312 alin.1 din Codul de procedură civilă, menținând ca legală decizia atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul reclamant M. A. INTERNE împotriva deciziei civile nr.903A/07.10.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți J. D. C. și J. G. ZUCA.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 19 februarie 2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. A. G. D. B. A.
M. M. C.
GREFIER
M. D.
RED.BAC
Tehnored.MȘ/ACB/ 2 ex.
| ← Evacuare. Decizia nr. 153/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 193/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
