Conflict de competenţă. Sentința nr. 43/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 43/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-03-2015 în dosarul nr. 23307/3/2013
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI SECTI A III A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR._
(340/2015)
SENTINȚA CIVILĂ NR. 43 F
Ședința din camera de consiliu de la 4.03.2015
Curtea constituită din:
P. - M.-G. R.
GREFIER - Ș. P.
***** *****
Pe rol se află soluționarea conflictului negativ de competență intervenit între TRIBINALUL BUCUREȘTI – SECȚIA A III-A CIVILĂ și JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI, privind pe reclamanții T. A., S. S., T. D. și pârâta T. M. - M..
Cauza se soluționează în Camera de Consiliu, fără citarea părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA,
Asupra conflictului negativ de competență, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 28.06.2013 sub nr._ reclamanții T. D., S. S., T. A. au chemat în judecată pe pârâta T. M. M., solicitând instanței stabilirea calității de moștenitori a reclamanților de pe urma defunctului T. Ernest, decedat la 14.03.2012, stabilirea cotelor-părți ținându-se cont de rezerva reclamanților și de cotitatea disponibilă specială a soțului supraviețuitor în concurs cu copiii dintr-o căsătorie anterioară a defunctului, stabilirea masei succesorale și ieșirea din indiviziune.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că, la data de 14.03.2012, a decedat defunctul T. Ernest, de pe urma căruia au rămas ca moștenitori pârâta, în calitate de soție supraviețuitoare și reclamanții, în calitate de fii dintr-o căsătorie anterioară a defunctului.
Defunctul a lăsat cea mai mare parte a bunurilor sale pârâtei, prin testamentul încheiat la data de 13.03.2012, încălcând astfel rezerva ce se cuvine reclamanților, în calitate de copii, cu nesocotirea prev. art. 1090 C.civ.
Se mai arată, de către reclamanți, că masa succesorală se compune dintr-un autoturism marca Hyundai și din mai multe imobile.
În susținerea cererii reclamanții au depus la dosar înscrisuri și au precizat valoarea totală a masei partajabile.
La data de 04.12.2013, pârâta a formulat întâmpinare, prin care a arătat că toate bunurile precizate de reclamanți în acțiune au fost dobândite de pârâtă în timpul căsătoriei cu defunctul, cu excepția apartamentului nr.55 din ., care a fost dobândit de defunct înainte de căsătoria cu pârâta.
Se mai susține că raportarea reclamanților la art.1090 C.civ. este una greșită deoarece defunctul nu a dispus către pârâtă liberalități raportabile sau neraportabile, existând astfel numai bunuri dobândite în timpul căsătoriei.
La data de 16.06.2014, prin încheierea de admitere în principiu tribunalul a admis în principiu cererea principală, a constatat deschisă succesiunea de pe urma defunctului T. Ernest, decedat la data de 14.03.2012, a stabilit părțile ce au calitatea de moștenitori, cotele cuvenite acestora, bunurile ce compun masa succesorală.
La termenul din 17.09.2014, tribunalul, din oficiu, a pus în discuția părților excepția de necompetență materială a instanței.
Prin sentința civilă nr.1130 din data de 17.09.2014, Tribunalul București a admis excepția necompetenței materiale invocate din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București la data de 29.12.2014 sub nr._ .
Prin sentința civilă nr.871/03.02.2015, Judecătoria Sectorului 6 București – Secția Civilă a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 6 București, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București – Secția a III-a Civilă, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului Curții de Apel București în vederea soluționării conflictului negativ de competență ivit.
Cu privire la excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 6 București, invocată din oficiu, pe care instanța a analizat-o cu precădere în raport de prev. art.248, alin.1 C.pr.civ., s-a reținut că:
Potrivit art.95 alin.1 C.pr.civ.,,Tribunalele judecă, 1. în primă instanță, toate cererile care nu sunt date în competența altor instanțe,,.
Instanța a reținut că în actuala reglementare, tribunalul este instanță de drept comun în ceea ce privește judecata în primă instanță, astfel că ori de câte ori legiuitorul nu prevede instanța competentă a soluționa o anumită cerere, aceasta va fi judecată în primă instanță de către tribunal.
Instanța a constatat că cererile privind constatarea deschiderii succesiunii, a calității de moștenitor și a cotelor-părți sunt cereri principale, iar nu simple chestiuni prealabile, așa cum susține tribunalul în demersul de a justifica necompetența materială, fiind evident că fără soluționarea cu precădere a acestora nu se poate trece mai departe la partajul propriu zis, iar partajul nu reprezintă în mod necesar o finalitate, fiind nenumărate situațiile de speță, în care părțile solicită doar să se statueze asupra calității lor și cotelor succesorale ca urmare a deschiderii succesiunii, fără să ceară și împărțeala bunurilor succesorale.
Din interpretarea art. 94 lit.i) din Noul Cod proc.civ, reiese clar că dorința legiuitorului a fost în sensul de a da în competența Judecatoriei numai „cererile de împarțeală” iar nu toate „cererile privitoare la moștenire”.
S-a mai reținut și că potrivit art.131, alin.1 din Noul Cod proc.civ. „La primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. Încheierea are caracter interlocutorie. (2) În mod excepțional, în cazul în care pentru stabilirea competenței sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuția părților și va acorda un singur termen în acest scop”.
La data de 16.06.2014, tribunalul a admis în principiu cererea principală, a constatat deschisă succesiunea de pe urma defunctului T. Ernest, decedat la data de 14.03.2012, a stabilit părțile ce au calitatea de moștenitori, cotele cuvenite acestora, bunurile ce compun masa succesorală.
Prin sentința civilă nr.1130/17.09.2014, tribunalul a admis excepția de necompetență materială a acestei instanțe, invocată din oficiu și a trimis cauza spre competentă soluționare către Judecătoria Sectorului 6.
A mai reținut judecătoria că dispozițiile art.131 din Noul Cod proc.civ. sunt imperative, astfel că nici instanța, nici părțile nu pot invoca o atare excepție, fie ea și de ordine publică, după termenele reglementate la alin.1, respectiv alin.2, fiind mai mult decât evident că invocarea de către tribunal a excepției de necompetență materială, după ce a administrat probe și a pronunțat încheierea de admitere în principiu a cererii principale, s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor precitate.
După soluționarea cererilor privind constatarea deschiderii succesiunii, a calității de moștenitor și a cotelor-părți prin încheierea de admitere în principiu, tribunalul nu se putea desista de soluționarea cauzei, declinând, în fapt, către judecătorie numai cererea privind partajul, cererea pe care era obligat să o soluționeze potrivit art.99 alin.2 Cod proc civ. „În cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt.”
Cauza s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie la data de 27.02.2015, sub nr._ .
Examinând actele dosarului, ținând seama de motivele de fapt și de drept invocate de reclamanți prin cerere și având în vedere prevederile legale aplicabile, Curtea constată următoarele:
Reclamanții, fii ai defunctului, au învestit Tribunalul București cu o acțiune prin care, în contradictoriu cu soția supraviețuitoare, să se stabilească faptul că au calitatea de moștenitori ai defunctului, să fie stabilite cotele de moștenire în raport de rezerva succesorală și de cotitatea disponibilă a soțului supraviețuitor în concurs cu copiii din afara căsătoriei, să se stabilească masa succesorală și să se dispună ieșirea din indiviziune.
Curtea apreciază că acțiunea promovată de reclamanți face parte din categoria celor menționate de art. 94 pct. 1 lit. i C.pr.civ., cereri de împărțeală, date de lege în competența judecătoriilor, potrivit textului citat. O astfel de calificare a cererii trebuie reținută în principal din perspectiva scopului urmărit de reclamanți prin promovarea sa, aceștia urmărind să pună capăt stării de indiviziune rezultate din decesul defunctului, prin atribuirea bunurilor succesorale către fiecare din moștenitori.
Împrejurarea că cererea de chemare în judecată, alături de ieșirea din indiviziune, are și alte capete de cerere, cum sunt cele vizând constatarea calității de moștenitor în ceea ce îi privește pe reclamanți și pe pârâtă și a compunerii masei succesorale, nu poate conduce la concluzia că aceasta trebuie calificată altfel decât o cerere de împărțeală judiciară, câtă vreme pretențiile privind calitatea de moștenitor, a cotelor de moștenire și compunerea masei succesorale au, în cazul cererii formulate în prezenta cauză, un caracter accesoriu, dat fiind că acțiunea promovată de reclamanți urmărește sistarea, prin intermediul instanței de judecată, a stării de indiviziune, acesta fiind capătul principal al cererii. Partajarea bunurilor la care reclamanții au făcut referire în cerere presupunea constatarea apartenenței acestora la masa succesorală, dar și a calității părților din proces de moștenitori ai defunctului și a cotelor ce le revin din moștenirea acestuia.
O asemenea interpretare este susținută, ca argument de text, de prevederile art. 984 alin. 2 C.pr.civ., care, în cadrul procedurii speciale a partajului judiciar, dat de art. 94 pct. 1 lit. i C.pr.civ. în competența judecătoriilor, stabilește că în situația în care, în condițiile legii, s-au formulat și alte cereri în legătură cu partajul și de a căror soluționare depinde efectuarea acestuia, precum cererea de reducțiune a liberalităților excesive, cererea de raport a donațiilor și alte asemenea, prin încheierea arătată la alin. 1 (de admitere în principiu) instanța se va pronunța și cu privire la aceste cereri.
Cât privește momentul din proces la care a fost invocată excepția necompetenței materiale de către Tribunalul București, Curtea constată că reprezintă un aspect fără relevanță în acest cadru procesual. Astfel, câtă vreme Curtea a fost învestită potrivit dispozițiilor art. 134 C.pr.civ., cu pronunțarea unui regulator de competență asupra conflictului negativ de competență ivit între Tribunalul București și Judecătoria Sectorului 6 București în soluționarea acțiunii privind partajul bunurilor succesorale de pe urma defunctului, ca urmare a constatării calității de moștenitori, a cotelor de moștenire și a stabilirii masei succesorale, trebuie observat că aspectul legat de tardivitatea invocării excepției necompetenței materiale de către Tribunalul București privește un aspect ce vizează soluția dată prin sentința de declinare a competenței pronunțată de prima dintre instanțe.
Or, art. 132 alin. 3 Cod procedură civilă, dacă instanța se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanței judecătorești competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicțională competent.
Ca atare, după pronunțarea instanței în sensul admiterii excepției de necompetență, dezlegarea dată problemei de drept privind competența nu poate fi cenzurată prin exercitarea căilor de atac împotriva hotărârii de declinare și cu atât mai puțin, precum în speță, prin analizarea sa în cadrul regulatorului de competență pentru că, într-o astfel de ipoteză, s-ar eluda dispozițiile imperative ale art. 132 alin. 3 Cod procedură civilă anterior citate. Conflictul negativ de competență reprezintă un incident procedural privind instanța sesizată care se soluționează potrivit dispozițiilor art. 135 Cod procedură civilă, printr-o hotărâre pronunțată fără citarea părților, iar nu o cale de atac împotriva uneia dintre cele două hotărâri prin care instanțele și-au declinat competența. Fiind o modalitate specifică de a se decide asupra instanței competente în soluționarea unui litigiu, instanța sesizată pentru pronunțarea regulatorului trebuie să decidă exclusiv asupra unei probleme de drept, deci asupra chestiunii litigioase privind competența, aspect litigios între instanțele sesizate.
Ca atare, în raport de cele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. 1 și 4 C.pr.civ., Curtea va stabili, în soluționarea conflictului de competență, că Judecătoria Sectorului 6 București este instanța competentă material să judece cauza.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții T. A., domiciliat în București, ., nr. 32, ., ., S. S. și T. D., ambii cu domiciliul ales la C.. Av. Bodirlau M., în București, ..41, ..3, . și pe pârâta T. M.-M., domiciliată în București, ., .. A, ., sector 6, în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 04.03.2015.
PREȘEDINTE
M. G. R.
GREFIER
Ș. P.
Red.M.G.R.
Tehdact.R.L./M.G.R.
6 ex./ 09.03.2015
Jud.S.6 – G.A.
TB-S.3 – C.P.
| ← Anulare act. Decizia nr. 293/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 335/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
