Conflict de competenţă. Sentința nr. 53/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 53/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 06-04-2015 în dosarul nr. 4943/94/2014
Dosar nr._
(515/2015)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI-SECTIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
SENTINȚA CIVILĂ NR. 53 F
Ședința din camera de consiliu de la 06.04.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - DANIELA ADRIANA BÎNĂ
GREFIER - L. C.
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea conflictului negativ de competență intervenit între Judecătoria Sectorului 3 București și Judecătoria B., în cauza civilă privind pe contestatoarea B. SA și intimații B. T. G. și I. F..
Cauza a fost soluționată în camera de consiliu, fără citare părți.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Curtea constatând cauza în stare de judecată reține dosarul în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 07.06.2014 pe rolul Judecătoriei B. sub nr._, contestatoarea B. SA a formulat contestație la executare împotriva refuzului B. T. G. de a îndeplini acte de executare silită în dosarul nr. 466/2012 prin care se solicită obligarea B. T. G. de a continua executarea silită în dosarul de executare menționat și anularea adresei emise de executor, iar în subsidiar, dacă instanța apreciază că este în sarcina creditorului achitarea în avans a cheltuielilor solicitate de executor, diminuarea cuantumului acestora și pe cale de consecință anularea în parte a proceselor verbale din data de 06.07.2010 și 27.03.2014.
În fapt, a arătat că în data de 15.02.2012 s-a încheiat contractul privind efectuarea activității de executare silită nr. 51.6A/4732 prin care părțile au agreat modalitatea desfășurării procedurii executării silite în privința debitorilor B.. În cadrul dosarului de executare, B. a achitat în întregime sumele reprezentând avans de onorariu și de cheltuieli de executare silită, în conformitate cu dispozițiile contractului. Deoarece B. nu a fost în măsură să recupereze de la debitor sumele cuprinse în titlul executoriu, acesta i-a pus în vedere creditoarei să achite întregul cuantum al cheltuielilor de executare stabilite prin procesele verbale de cheltuieli, reținând în cuprinsul adresei contestate că B. a dat dovadă de lipsă de stăruință cu privire la dosarele de executare, ceea ce ar echivala cu o manifestare tacită de renunțare la executare.
În drept a invocat dispozițiile art.371 indice 7 alin. 2, art. 399 alin. 1 C.pr.civ., art. 1 din Ordinul 2550/2006, art. 1166 și urm NCC.
În dovedirea cererii a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a depus la dosar înscrisuri doveditoare.
Cererea legal timbrată.
Intimatul a depus întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei B..
Prin sentința civilă nr. 4447/02.10.2014 s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei B. și s-a dispus declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 3, cererea fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 10.12.2014 sub nr._ .
La termenul din 12.03.2015 instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sector 3.
Prin sentința civilă nr.3477/12.03.2015, Judecătoria Sectorului 3 București a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 3 București; a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei B. și, constatând ivit conflict negativ de competență, a trimis dosarul Curții de apel București în vederea soluționării conflictului de competență, pe calea regulatorului de competență.
Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Sectorului 3 București, având în vedere motivele și temeiul juridic indicat de către contestatoare, a constatat ca acțiunea formulată de aceasta este o contestație la executare împotriva refuzului B. T. G. de a îndeplini acte de executare silită în dosarul nr. 466/2012, art. 399 alin.1 teza finală C. deschizând această cale procedurala creditorului interesat în începerea sau continuarea executării silite, pentru satisfacerea creanței sale. Acțiunea nu este o plângere împotriva refuzului executorului judecătoresc, reglementată de art. 56 din Legea nr.188/2000, astfel cum a reținut Judecătoria B..
Or, în materia contestației la executare, competența de soluționare revine judecătoriei în circumscripția căreia se va face executarea, conform art. 400 al. 1 C.p.civ raportat la art. 373 al. 2 C.p.civ, de regulă, judecătoriei în circumscripția căreia se află domiciliul debitorului, în aplicarea prezumției simple că în acea circumscripție se află bunurile supuse urmăririi.
Insa, în situația în care executarea silita se efectuează prin poprire, locul în care ar urma sa se desfășoare executarea este acela unde se afla bunurile supuse urmăririi, în principiu domiciliul sau sediul terțului poprit unde se găsesc în mod obișnuit. În cazul particular al unei bănci terț poprit, pentru determinarea instanței de executare interesează însă locul în care se afla depozitați în moneda scripturală banii debitorului, mai precis unde se afla deschise conturile acestuia, putând fi vorba chiar de o sucursala sau agenție, deoarece din aceasta perspectiva nu prezintă nici o relevanța împrejurarea ca ea nu are personalitate juridica.
Executarea silita ce face obiectul prezentei contestații s-a desfășurat prin poprire, contestatorului fiindu-i indisponibilizate sumele aflate în conturile deschise la o . unități bancare. Din actele dosarului de executare nu reiese că debitorul deținea sume de bani în conturile deschise la terții popriți .
În aceste condiții, în lipsa dovezilor privind existența unor bunuri ale debitorul situate . decât ce a domiciliului sau, instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află domiciliul .
Întrucât debitorul I. F. are domiciliul în ., nr. 12, J. Ilfov, instanța de executare este Judecătoria B., acesta fiind și instanța competentă să soluționeze prezenta contestație la executare.
Prin urmare, în cauza de față, instanța a admis excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Sectorului 3 București și a declinat competența în favoarea Judecătoriei B..
Potrivit art. 20 pct. 2 din codul de procedură civilă instanța urmează să constate ivit conflictul negativ de competență, Judecătoria Sectorului 3 București și Judecătoriei B. declarându-se deopotrivă necompetente și declinându-și reciproc competența. Potrivit art. 22 alin. 3 din Codul de procedură civilă, conflictul negativ de competență ivit în cauză, urmează a fi rezolvat pe calea regulatorului de competență, de către instanța superioară comună celor două instanțe, respectiv Curtea de apel București, motiv pentru care, s-a trimis dosarul la Curtea de Apel București, în vederea soluționării conflictului negativ de competență, pe calea regulatorului de competență.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie sub nr._, la data de 26.03.2015.
Analizând cauza sub aspectul competenței de soluționare a cauzei, Curtea reține următoarele:
Prin cererea formulată la 03.06.2014, creditoarea S.C. B. S.A. a formulat, în contradictoriu cu B. T. G. și I. F., contestație la executare împotriva refuzului B. T. G. de a îndeplini acte de executare silită în dosarul nr.466/2012, refuz manifestat în mod expres prin transmiterea adresei ce reprezintă anexa 1 la prezenta contestație. S-a solicitat continuarea executării silite în dosarul susmenționat.
Dispozițiile aplicabile în prezenta cauză sunt cele prevăzute în Codul de procedură civilă, respectiv dispozițiile art.399 teza finală C.proc.civ., care prevăd că împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.
Textul arată că se mai poate face contestație și în cazul în care organul de executare refuză să înceapă executarea silită ori să îndeplinească un act de executare în condițiile prevăzute de lege.
Prin Legea nr.188/2000 privind executorii judecătorești, este reglementată întreaga activitate a corpului executorilor judecătorești, atât în ceea ce privește modalitățile de executare, cât și atribuțiile ce le revin în mod expres.
Atribuțiile executorilor judecătorești sunt menționate la art.7, care le enumeră astfel: „a) punerea în executare a dispozițiilor cu caracter civil din titlurile executorii; b) notificarea actelor judiciare și extrajudiciare; c) comunicarea actelor de procedură; d) recuperarea pe cale amiabilă a oricărei creanțe; e)aplicarea măsurilor asigurătorii dispuse de instanța judecătorească; f) constatarea unor stări de fapt în condițiile prevăzute de Codul de procedură civilă; g) întocmirea proceselor-verbale de constatare, în cazul ofertei reale urmate de consemnarea sumei de către debitor, potrivit dispozițiilor Codului de procedură civilă; h) întocmirea, potrivit legii, a protestului de neplată a cambiilor, biletelor la ordin și a cecurilor, după caz; i) orice alte acte sau operațiuni date de lege în competența lui”.
Art. 56 din același act normativ arată că: „ (1) Refuzul executorului judecătoresc de a îndeplini atribuțiile prevăzute la art. 7 lit. b) - i) se motivează, dacă părțile stăruie în cererea de îndeplinire a acestora, în termen de cel mult 5 zile de la data refuzului. (2) În cazul refuzului nejustificat de îndeplinire a atribuțiilor prevăzute la alin. (1), partea interesată poate introduce plângere, în termen de 5 zile de la data la care a luat cunoștință de acest refuz, la judecătoria în a cărei rază teritorială își are sediul biroul executorului judecătoresc. (3) Judecarea plângerii se face cu citarea părților. (4) Hotărârea judecătoriei este supusă numai apelului. (5) executorul judecătoresc este obligat să se conformeze hotărârii judecătorești rămase definitivă”.
Se poate observa că între cele două reglementări există deosebiri esențiale în ceea ce privește procedura prevăzută de lege. Pe de o parte, împotriva refuzului organului de executare de a îndeplini un act de executare, în condițiile prevăzute de lege, sau de a începe executarea, se face contestație la executare, astfel cum este reglementată de art.400 C.proc.civ., în timp ce, dispozițiile art.56 din legea nr.188/2000 prevăd procedura plângerii împotriva refuzului executorului judecătoresc de a îndeplini atribuțiile prevăzute la art.7 lit.b-i).
Curtea apreciază că în raport de aceste două dispoziții și a faptului că art.56 din Legea nr.188/2000 exclude de la procedura plângerii lit.a) din art.7, respectiv punerea în executare a dispozițiilor cu caracter civil din titlurile executorii, precum și în temeiul principiul disponibilității părților în procesul civil, prezenta cauză reprezintă o contestație la executare întemeiată în drept pe dispozițiile art.399 C.proc.civ., și nu o plângere întemeiată pe Legea nr.188/2000.
Acest aspect rezultă cu claritate și din cuprinsul cererii de chemare în judecată, care este întemeiată în drept exclusiv pe dispozițiile Codului de procedură civilă.
Față de această situație, Curtea stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei B..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe contestatoarea B. SA, cu sediul în București, . intimații B. T. G., cu sediul în București, Splaiul Unirii nr.35, ., ., sector 3, și I. F., domiciliat în ., ., județ Ilfov, în favoarea JUDECĂTORIEI B..
Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 06.04.2015.
PREȘEDINTE
D. A. B. GREFIER
LUCREȚIA C.
Red.D.A.B.
Tehnored.B.I.
5 ex/22.04.2015
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 433/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 475/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
