Conflict de competenţă. Sentința nr. 93/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 93/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-05-2015 în dosarul nr. 24556/303/2014
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 93 F
Ședința din Camera de Consiliu din data de 15.05.2015
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE - M. STELUȚA C.
GREFIER - F. J.
Pe rol se află soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria sector 6 București, Tribunalului București Secția a II-a de contencios administrativ și fiscal și Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în cauza privind cererea formulată de reclamantul O. C. și pârâții P. M. București, P. G. al M. București, Mușeteanu V. A., Mușeteanu C., M. M., L. B. A. M., I. V. A., T. T. și I. A..
Fără citare părți, conform art. 135 alin. 4 C.pr.civ.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care Curtea, constatând cauza în stare de judecată, o reține pentru soluționarea conflictului de competență.
CURTEA
Deliberând asupra conflictului de competență de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 23.08.2013 reclamantul O. C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții P. M. București și P. G. al M. București, anularea dispoziției nr._ emise de P. M. București la data de 15.02.2010, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamantul a arătat că este proprietarul garajului nr. 2519 și este în posesia terenului aferent acestuia din anul 1971, situat în .. 15, sector 4, București, iar prin dispoziția contestată nr._/15.02.2010 s-a restituit în natură în proprietatea numiților M. F. V. (decedată), M. C., M. V. A., M. M. C., L. B. A. M. și I. V. Andre, terenul în suprafață de 42,90 m.p. situat în .. 16, sector 4, persoanele împroprietărite pretinzând că pe terenul ce le-a fost repartizat se află și garajul și terenul aferent aflate în posesia reclamantului.
În continuare, reclamantul a arătat motivele pentru care apreciază că dispoziția trebuie revocată/anulată și pentru care terenul nu trebuia să fie restituit persoanelor îndreptățite, acestora cuvenindu-li-se măsuri reparatorii prin echivalent conform Legii nr. 10/2001.
În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 554/2004, Legii nr. 10/2001, Constituția României, Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Pârâtul P. G. al M. București a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale funcționale a secției de contencios administrativ si fiscal, solicitând declinarea competenței materiale funcționale de soluționare a cauzei în favoarea secției civile a Tribunalului București, arătând că decizia_/2010 este un act de drept civil și potrivit art. 25 alin. 4 din Legea nr. 10/2001 are valoarea unui titlu de proprietate și constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie, prin urmare, s-a arătat, constatarea nevalabilității condițiilor de emitere trebuie să urmeze regimul juridic de drept comun.
Reclamantul a formulat cerere modificatoare prin care a solicitat introducerea în cauză a beneficiarilor actului atacat.
Prin sentința civilă nr. 3763/21.05.2014 Tribunalul București Secția a II-a de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței funcționale și a dispus declinarea cauzei în favoarea uneia dintre Secțiile Civile ale Tribunalului București.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalului București Secția a II-a de contencios administrativ și fiscal a reținut că prin prezenta cerere reclamantul solicită în esență anularea unei dispoziții emise de P. G. al M. București prin care s-a restituit în natură un imobil-teren, conform Legii nr. 10/2001.
Potrivit art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare.
În condițiile în care legea stabilește competența secției civile a tribunalului pentru exercitarea controlului judiciar asupra dispozițiilor sau deciziilor emise în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001, tribunalul nu vede niciun motiv pentru care o cerere prin care se solicită anularea unei dispoziții de restituire să fie supusă jurisdicției unei alte instanțe decât cea prevăzută la art. 26 alin. 3 din lege.
După cum s-a stabilit deja printr-o jurisprudență constantă și consolidată, în soluționarea notificărilor formulate de persoanele îndreptățite în procedura Legii nr. 10/2001, primarul nu acționează ca reprezentant al puterii executive locale, ci ca reprezentant al persoanei juridice (unitatea administrativ-teritorială) deținătoare a bunului. De aceea, dispoziția de restituire al cărei emitent este primarul nu întrunește caracteristicile unui act administrativ de autoritate, nefiind emisă în regim de putere publică (în soluționarea unor raporturi bazate pe inegalitate juridică, adică pe subordonarea părților, specifică raporturilor administrative).
Indiferent de calitatea entității deținătoare a bunurilor imobile (societate comercială, regie autonomă, instituție publică, organizație cooperatistă, unitate administrativ-teritorială) deciziile sau dispozițiile de restituire sunt acte de drept privat, respectiv acte juridice civile (mai exact, acte de dispoziție făcute asupra bunurilor din patrimoniu și care, potrivit art. 25 alin. 4 din Legea nr. 10/2001, au valoarea unui titlu de proprietate și constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie).
Ca urmare, întrucât în procedura reglementată de Legea nr. 10/2001 primarul nu acționează în calitate de autoritate publică, emitentă a unor acte administrative în regim de putere publică, nici nesoluționarea sau refuzul de soluționare de către primar a cererii reclamantului de anulare a dispoziției de restituire nu poate fi analizată din perspectiva unui act administrativ asimilat, care să atragă competența instanței de contencios administrativ.
Față de cele de mai sus, ținând cont și de dispozițiile art. 36 alin. 3 din Legea nr. 304/2004, conform cărora în cadrul tribunalelor funcționează secții sau, după caz, complete specializate pentru cauze civile, cauze penale, cauze cu minori și de familie, cauze de contencios administrativ și fiscal, cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale etc., în conformitate cu dispozițiile art. 136 raportat la art. 132 C.proc.civ. tribunalul a admis excepția necompetenței materiale funcționale a Secției a II-a C. administrativ și fiscal a Tribunalul București și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea uneia dintre secțiile civile ale Tribunalului București.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a IV-a Civilă sub nr._/3/2013**, la data de 14.07.2014.
La solicitarea instanței, la termenul din data de 17.09.2014 reclamantul prin apărător a estimat valoarea economică a litigiului, ca fiind sub valoarea de 200.000 lei.
Prin sentința civilă nr. 1010/17.09.2014 Tribunalului București Secția a IV-a Civilă a respins excepția necompetenței materiale a secției civile ca neîntemeiată, a admis excepția necompetenței materiale a tribunalului și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul București Secția a IV-a Civilă a reținut, cu privire la excepția necompetenței materiale a secției civile, că potrivit art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare, ceea ce înseamnă că legiuitorul a stabilit natura juridică a contestațiilor formulate împotriva deciziilor/dispozițiilor date în baza Legii nr. 10/2001.
Cu privire la excepția necompetenței materiale, tribunalul a reținut că dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001 stabilesc o competență specială în favoarea tribunalului, ca primă instanță de fond, numai în ipoteza în care contestația este formulată de persoana îndreptățită la restituire, însă reclamantul în cauză este terț prejudiciat ca urmare a emiterii dispoziției, întrucât pe acel teren a edificat o construcție și un garaj, pe o suprafață de 24 mp teren.
Potrivit art. 94 lit. j) NCPC judecătoriile judecă în primă instanță „j) orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști”.
Față de obiectul material al cererii, evaluarea fiind sub plafonul maximal de 200.000 lei, prevăzut de art. 94 lit. j) NCPC, precum și dispozițiile art. 95 alin. 1 pct. 1 NCPC, fiind înlăturate de la aplicare dispozițiile legii speciale de natură a atrage o competență specială în favoarea tribunalului, tribunalul a constatat că este învestit cu o acțiune de drept comun care are un obiect material evaluabil, la o sumă mai mică de 200 000 lei, rezultând competența generală a judecătoriei, ca instanță de fond, văzând și dispozițiile art. 98 alin. 1 NCPC.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 sub nr._, la data de 30.12.2014.
Prin sentința civilă nr. 2334/30.03.2015 Judecătoria sectorului 6 București a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată de reclamant, a declinat competența de soluționare a cauzei către Tribunalul București Secția a II-a C. administrativ și fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat cauza către Curtea de Apel București în vederea soluționării acestuia.
Pentru a pronunța această hotărâre, Judecătoria sector 6 a reținut că potrivit art. 22 alin. 5 C.p.c. judecătorul nu poate schimba denumirea sau temeiul juridic în cazul în care părțile, în virtutea unui acord expres privind drepturi de care, potrivit legii, pot dispune, au stabilit calificarea juridică și motivele de drept asupra cărora au înțeles să limiteze dezbaterile, dacă astfel nu se încalcă drepturile și interesele legitime ale altora.
Instanța a constatat că atât prin cererea de chemare în judecată, cât și oral în fața instanței, prin reprezentantul convențional al părții care are calitatea de avocat, reclamantul a arătat în mod expres că înțelege să își întemeieze cererea de anulare a dispoziției nr._ emisă de Municipiul București la data de 15.02.2010 pe dispozițiile art. 1 alin. 1 și art. 2 din Legea nr. 554/2004.
În aceste condiții, având în vedere faptul că dreptul reclamantului este un drept asupra căruia acesta poate să dispună, iar prin stabilirea calificării exprese a temeiului juridic al cererii prin raportare la dispozițiile art. 1 alin. 1 și art. 2 din Legea nr. 554/2004 nu se încalcă drepturile și interesele legitime ale altora, instanța a constatat că nu poate schimba calificarea juridică a cererii și motivele de drept invocate de reclamant.
Pe cale de consecință, raportat la aceste considerente și la obiectul prezentei cererii, prin care instanța de judecată este chemată să se pronunțe asupra valabilității unui act administrativ emis de o autoritate publică locală, instanța a constatat că în cauză devin incidente dispozițiile art. 10 din Legea 554/2004, potrivit cărora litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Conform art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012, dispozițiile noului Cod de procedură civilă se aplică proceselor începute după ..
În cauză este aplicabil noul Cod de procedură civilă, având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată de reclamant la data de 23.08.2013, după data intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă.
Potrivit dispozițiilor art. 133 pct. 2 teza a II-a noul C.pr.civ., există conflict de competență în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță investită își deplină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.
Curtea constată că sunt îndeplinite condițiile cerute de lege pentru existența conflictului de competență, întrucât Judecătoria sectorului 6 București și-a declinat competența în legătură cu aceeași pricină în favoarea uneia din instanțele care anterior își declinaseră reciproc competența, respectiv în favoarea Tribunalului București Secția contencios administrativ și fiscal.
La pronunțarea regulatorului de competență Curtea are în vedere obiectul acțiunii introductive de instanță, în raport de care se stabilește instanța competentă material și funcțional să soluționeze acțiunea. Astfel, obiectul acțiunii îl reprezintă cererea privind anularea dispoziției nr._/2010 emisă de P. M. București în temeiul Legii nr. 10/2001, formulată de reclamantul O. C., care este terț atât în raport cu emitentul, cât și cu beneficiarii dispoziției contestate.
În ceea ce privește competența funcțională, Curtea reține că, deși reclamantul a indicat drept temei juridic al cererii de chemare în judecată atât dispozițiile Legii nr. 554/2004 cât și ale Legii nr. 10/2001, la termenul din data de 30.03.2015 în fața Judecătoriei sector 6, acesta a precizat că anularea dispoziției contestate se impune întrucât este contrară prevederilor Legii nr. 10/2001. Prin urmare, nu se poate reține argumentul învederat de Judecătorie conform căruia reclamantul ar fi înțeles să limiteze dezbaterile doar la motivele de nulitate ale actului contestat, prevăzute de Legea nr. 554/2004, cu excluderea motivelor de nulitate ale actului întemeiate pe nerespectarea unor dispoziții din Legea nr. 10/2001, deoarece nu aceasta a fost intenția reclamantului.
După cum rezultă din examinarea motivelor de fapt și de drept ale cererii de chemare în judecată, reclamantul a pretins faptul că dispoziția contestată încalcă prevederile art. 3, 4 alin. 2-4, 5, 7 alin. 11, 10, 18 lit. c, 20 alin. 2, 22 alin. 1 și 5 din Legea nr. 10/2001 (pct. 5 lit. a-o din cererea de chemare în judecată.
Or, motivul de nulitate constând în nerespectarea, la data emiterii dispoziției contestate, a unor dispoziții substanțiale cuprinse în legea specială nr. 10/2001, nu intră în competența funcțională a instanței de contencios administrativ, cu atât mai mut cu cât dispoziția contestată de reclamant nu are natura juridică a unui act administrativ, ci a unui act civil.
Astfel, Curtea reține că, potrivit art. 25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, decizia sau, după caz, dispoziția de aprobare a restituirii în natură a imobilului face dovada proprietății persoanei îndreptățite asupra acestuia, are forța probantă a unui înscris autentic și constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie, după îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară.
Prin urmare, scopul urmărit de reclamant prin formularea cererii de chemare în judecată constă în anularea unui act juridic civil ce reprezintă titlul de proprietate al beneficiarilor actului, motiv pentru care competența funcțională aparține instanței civile de drept comun, iar nu instanței de contencios administrativ.
În ceea ce privește competența materială de soluționare a cauzei în primă instanță, Curtea constată că, dintre cele două instanțe civile aflate în conflict negativ de competență, Judecătoriei în revine competența de soluționare a cauzei, aplicând criteriul valoric prevăzut de art. 94 lit. j) C.pr.civ.
Curtea reține că nu sunt aplicabile - din punctul de vedere al stabilirii competenței materiale - dispozițiile art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, deoarece acestea sunt norme de excepție, deci de strictă interpretare, astfel încât se aplică strict la ipoteza reglementată de text și nu pot fi extinse prin analogie la alte categorii de litigii.
Astfel, se reține că, prin dispozițiile art. 26 alin. (3), Legea nr. 10/2001 a instituit o competență materială specială în favoarea secției civile a tribunalului, doar în ceea ce privește soluționarea contestațiilor formulate de persoanele care se consideră îndreptățite la restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii.
Nefiind în ipoteza reglementată cu caracter de excepție față de normele de competență de drept comun, deoarece reclamantul nu pretinde calitatea de persoană îndreptățită în sensul Legii nr. 10/2001 iar obiectul acțiunii nu este o contestație formulată de o persoană ce se pretinde îndreptățită la obținerea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, înseamnă că devin aplicabile normele de competență de drept comun, în concret normele care reglementează competența materială în cazul litigiilor având un obiect patrimonial, privind constatarea nulității unui act juridic,.
Potrivit propriei aprecieri a reclamantului exprimată la data de 17.09.2014, necontestată de pârâți, valoarea obiectului cauzei este sub pragul valoric prevăzut de art. 94 lit. j) C.proc.civ., motiv pentru care competența materială de soluționare a cauzei în primă instanță aparține Judecătoriei.
Pentru motivele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 135-136 C.pr.civ., Curtea va stabili competența soluționării acțiunii de față, în favoarea Judecătoriei sector 6 București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTARAȘTE:
Stabilește competența materială de soluționare a cauzei privind conflictul negativ de competență ivit între Judecătoria sector 6 București și Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în cauza privind cererea formulată de reclamantul O. C. cu domiciliul ales la C.Av. S. T. A. în București, ., nr. 4, ., sector 3 și pârâții P. M. București cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 291-293, sector 6, P. G. al M. București cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 291-293, sector 6, Mușeteanu V. A., Mușeteanu C., M. M., L. B. A. M., I. V. A. toți cu domiciliul procesual ales la C.Av. S. D. în București, .. 123, ., sector 1, T. T. și I. A. ambii cu sediul profesional în București, Splaiul Independenței, nr. 291-293, sector 6, în favoarea Judecătoriei sector 6 București.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 15.05.2015.
Președinte, Grefier,
M. Steluța C. F. J.
Red.dact.jud.MSC
Tehnored.MȘ/5 ex./22.05.2015
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 216/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 224/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
