Legea 10/2001. Decizia nr. 224/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 224/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 06-05-2015 în dosarul nr. 14582/3/2013
Dosar nr._
(308/2015)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.224 A
Ședința publică din 06.05.2015
Curtea constituită din:
Președinte - Andreea Doris Tomescu
Judecător - M. G. R.
Grefier - E. C.
- XX -
Pe rol se află soluționarea apelurilor formulate de apelantele reclamante M. (născută T.) M., B. (născută T.) E. și O. (născută T.) V., precum și de apelantul pârât M. București, prin Primarul General împotriva sentinței civile nr.1099 din 12.09.2014, pronunțate de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă.
Cauza are ca obiect acțiune civilă promovată în temeiul Legii nr.10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocatul B. E. M. în calitate de reprezentant al apelantelor reclamante M. (născută T.) M., B. (născută T.) E. și O. (născută T.) V., în baza împuternicirii avocațiale aflate la fila 4 din dosarul de fond și consilierul juridic B. Raluica I. în calitate de reprezentant al apelantului pârât M. București, prin Primarul General, în baza delegației aflate la fila 20 din prezentul dosar.
Se face referatul cauzei de către grefier, învederându-se faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, iar apelantele reclamante au depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare în dublu exemplar, unul fiind comunicat apelantului pârât.
La prima strigare a cauzei, reprezentantul apelantului pârât solicită proba cu înscrisuri referitoare la istoricul de număr poștal al imobilului aflat în litigiu, întrucât a observat o inadvertență în actul de vânzare cumpărare din anul 1926. Astfel, în actul respectiv se menționează că vânzătoarea D. Pădurăleanu, domiciliată în ..119 vinde imobilul de la o altă adresă, .. Or, dacă la acel moment denumirea străzii era P. N. (potrivit mențiunii de domiciliu a vânzătoarei), se pune întrebarea de ce a fost înstrăinat imobilul de pe ., prin notificare, se solicită restituirea imobilului de pe .>
Avocatul apelantelor reclamante arată că nu cunoaște amănunte despre problema sesizată de partea adversă.
Curtea constată că la dosar nu se regăsesc informații cu privire la istoricul de adresă poștală, astfel că dispune lăsarea cauzei la o nouă strigare, pentru a le da posibilitate părților să verifice actele în raport de acest aspect.
La reluarea pricinii, avocatul apelantelor reclamante susține că proba solicitată de partea adversă nu este utilă, întrucât este clar că în cauză se află imobilul din . actului de naționalizare. De fapt, este vorba despre imobilul din ..119 colț cu . G. P.. Problema sesizată de reprezentantul Municipiului București ar fi de interes în cazul în care s-ar contesta titlul reclamantelor, dar nu în litigiul de față care are drept obiect soluționarea notificării.
După deliberare, Curtea respinge cererea formulată de apelantul pârât M. București, prin Primarul General, prin reprezentant, de administrare a probei cu înscrisuri, constând în istoricul de adresă poștală a imobilului în litigiu, motivat, în primul rând, de faptul că prin apel nu au fost formulate astfel de critici și, în al doilea rând, prin raportare la actele aflate la dosar care conțin suficiente elemente pentru rezolvarea acestei chestiuni.
Avocatul apelantelor reclamante reiterează cererea formulată și în fața instanței de fond, aceea de a se efectua o expertiză evaluatoare, pentru stabilirea valorii de circulație a imobilului, în vederea pronunțării și asupra despăgubirilor cuvenite reclamantelor, în acest fel soluționându-se notificarea în întregime. Își motivează cererea pe faptul că soluția pronunțată de instanța de fond nu face altceva decât să reia procedura administrativă, iar prin respingerea apelului s-ar ajunge iar la momentul introducerii cererii de chemare în judecată.
Reprezentantul apelantului pârât solicită respingerea cererii de administrare a probei cu expertiză, deoarece entitatea în măsură să stabilească valoarea despăgubirilor este Comisia Națională de Compensare a Imobilelor.
După deliberare, Curtea respinge cererea apelantelor reclamante de efectuare a expertizei de evaluare a imobilului, apreciind că, prin raportare la motivele de apel, instanța urmează să analizeze aplicarea corectă sau nu în cauză a dispozițiilor legale incidente, astfel încât proba solicitată nu este concludentă.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat în cauză, instanța constată pricina în stare de judecată și acordă cuvântul asupra cererilor de apel.
Avocatul apelantelor reclamante M. M., B. E. și O. V. susține că practica judecătorească și deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție au statuat că instanțele au obligația de a stabili calitatea reclamantelor de persoane îndreptățite și de a obliga pârâtul la stabilirea despăgubirilor. Or, trimiterea pentru emiterea unei dispoziții înseamnă o derobare de răspundere și, astfel notificarea nu va mai fi soluționată deși s-a stabilit calitatea reclamantelor de persoane îndreptățite.
În opinia sa, menținerea unor hotărâri ce stabilesc obligații generice sunt izvor de noi cereri pentru punerea în executare. Și instituțiile europene au dat indicații în sensul ca persoanele îndreptățite să nu fie trimise la calea administrativă la nesfârșit.
Arată că înțelege să solicite cheltuielile de judecată pe cale separată.
Reprezentantul apelantului pârât M. București, prin Primarul General solicită admiterea apelului acestei instituții, astfel cum a fost formulat și respingerea apelului declarat de reclamante. Consideră că, prin raportare la dispozițiile Legii nr.165/2013, instanța putea doar să constate calitatea de persoane îndreptățite, urmând ca despăgubirile să fie stabilite de Comisia Națională de Compensare a Imobilelor.
Avocatul apelantelor reclamante solicită a se constata că apelul pârâtului este lipsit de interes, având în vedere că instanța a obligat instituția pârâtă doar să respecte legea.
CURTEA
Asupra apelurilor civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a III – a Civilă, sub nr._, reclamantele M. M. (născută T.), B. E. (născută T.) și O. V. (născută T.), în nume propriu și în calitate de moștenitoare legale ale defunctei lor mame, T. Wilhelmina, și de persoane îndreptățite conform Legii nr.10/2001, având calitatea de moștenitoare ale defunctului lor tată, T. I., prin împuternicit, D. Cluj N. D., au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M. București prin Primarul General, soluționarea Notificării nr. 1238/19.07.2001 (dosar intern PMB nr. 5286/2001), să se constate ca au calitatea de persoane îndreptățite la acordarea de despăgubiri pentru apartamentul nr. 6 aflat la mansarda imobilului din .. 119, sector 3; să se stabilească cuantumul despăgubirilor ce li se cuvin la valoarea de circulație pentru apartamentul nr. 6 situat în imobilul din .. 119, sector 3.
Să fie obligat pârâtul să înainteze dosarul notificării către ANRP – Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor în termen de 30 de zile de la data pronunțării hotărârii definitive; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâtul M. București prin Primarul General a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii de chemare în judecata formulata de reclamanți ca neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Potrivit Legii nr. 165/2013 nu mai sunt aplicabile dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2007, deci unitatea deținătoare nu mai poate fi obligată să emită dispoziție cu propunere de acordare a măsurilor reparatorii.
Conform art. 1 alin. 1 și alin.2, art. 4, art. 16 și art. 50 lit. b din Legea nr. 165/2013 M. București urmează să fie obligat să emită dispoziția, în sensul art. 1 alin. 2, respectiv compensarea prin puncte pentru imobilul în litigiu.
Art. 50 lit. b menționează expres faptul ca orice dispoziție referitoare la evaluarea imobilelor potrivit standardelor internaționale de evaluare și măsura reparatorie a compensării cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent, prevăzute în Legea nr. 10/2001, republicata, cu modificările și completările ulterioare se abroga.
În ceea ce privește obligația stabilita în sarcina paratului de a înainta dispoziția către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în vederea evaluării și acordării titlurilor de despăgubire, va rugam a avea în vedere dispozițiile art.16 alni.2 ind. 1 din O.U.G. nr. 81/2007 ce modifica Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Potrivit prevederilor invocate mai sus dispozițiile autorităților administrației publice locale vor fi centralizate pe județe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de referatul conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta.
În consecința, pârâtul considera că nu poate fi obligat la înaintarea directa a dispoziției către Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor deoarece o astfel de soluție ar priva instituția Prefectului de exercitarea controlului de legalitate, atribuție conferita acestuia și de Legea nr. 215/2001, legea administrației publice locale.
Prin sentința civilă nr.1099/12.09.2014, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a admis în parte cererea formulată de reclamantele M. M. (născută T.), B. E. (născută T.) și O. V. (născută T.) prin împuternicit D. Cluj N. Dunitru, în contradictoriu cu pârâtul M. București prin Primarul General, a obligat pârâtul să emită în favoarea reclamantelor, în calitate de persoane îndreptățite, dispoziție motivată cu propunerea de acordare de măsuri compensatorii pentru apartamentul nr. 6, mansardă, situat în imobilul din București, .. 119, sector 3, compus din 2 camere, bucătărie, wc, coridor, cămară, cămară, balcon, în suprafață utilă de 55,83 mp, din cota de 5,26% din părțile de folosință comune ale imobilului și din teren situat sub construcție, în suprafață de 11,62 mp, vândut în baza Legii nr. 112/1995, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 3360/12.12.1996, imposibil de restituit în natură și a respins celelalte capete de cerere, ca neîntemeiate.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
Prin notificarea nr. 1238/19.07.2001, reclamantele au solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a apartamentului nr. 6, situat în București, .. 119, mansardă, sector 3, apartament intrat în proprietatea statului, în baza Decretului nr. 92/1950, poziția 7679, fost proprietatea soțului și respectiv tatălui reclamantelor, T. I..
Tribunalul a observat că prin sentința civilă nr. 3467/4.04.2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, în dosarul nr._, rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului, prin decizia civilă nr. 94/2010 a Curții de Apel București, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantele din prezenta cauză, în contradictoriu cu pârâta P. M., prin care au solicitat lăsarea în deplină proprietate și liniștită posesie a apartamentului nr. 6, situat în București, .. 119, mansardă, sector 3.
Așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, apartamentul notificat a fost înstrăinat în baza contractului de vânzare – cumpărare nr. 3360/12.12.1996 către P. M., chiriaș – cumpărător, în baza Legii nr. 112/1995.
Tribunalul a reținut că în cauză, s-a făcut dovada calității de persoană pretins îndreptățită, așa cum rezultă din actul de act de vânzare – cumpărare autentificat sub nr._/1926, prin care I. Gr. T. și T. Gr. T., au dobândit imobilul situat în București, ., tot terenul și clădirile și îmbunătățirile aflate pe acesta, precum și prin actul de partaj voluntar încheiat la data de 11.06.1945, prin care autorul reclamantelor autentificat sub nr._/11.06.1945 și a autorizației nr. 25/N/25.09.1935 eliberate de Primăria Municipiului București, I. T., a dobândit în lotul său imobilul în care se află apartamentul notificat, nr. 6, situat la mansardă.
Prin Decretul nr. 92/1950, poziția 7679 au fost preluate de stat apartamentele din imobilul situat în București, .. 119, aflate în proprietatea autorului reclamantelor, T. I..
Reclamantele sunt unicele moștenitoare ale defunctului T. I., decedat la data de 4.11.1976, așa cum reiese din certificatul de moștenitor nr. 55/17.12.2002, astfel că, în cauză sunt incidente disp. art. 4 alin.2 și disp. art. 3 alin. 1 lit. a din Legea nr. 10/2001.
Potrivit art. 18 lit. c din Legea nr. 10/2001 măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent în cazul în care imobilul a fost înstrăinat cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.
Reclamantele nu au contestat imposibilitatea restituirii în natură, cu atât mai mult cu cât actul de vânzare încheiat în baza Legii nr. 112/1995 nu a fost desființat, însă au solicitat în mod constant, și prin cererea de chemare în judecată și pe parcursul judecății cauzei, stabilirea cuantumului despăgubirilor aferente apartamentului nr. 6, situat în București, .. 119, mansardă, sector 3.
Însă, tribunalul a observat totodată că pe parcursul soluționării cauzei (și a notificărilor) a intrat în vigoare Legea nr. 165/2013, care a stabilit o anumită procedură pentru acordarea de măsuri compensatorii în cazurile în care restituirea în natură nu mai este posibilă, procedură distinctă și subsecventă procedurii de soluționare a notificării de către unitatea deținătoare (ori de către instanța civilă, în condițiile Deciziei nr.20/2007 a ICCJ).
Astfel, la art. 4 se prevede că dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, iar la art. 50 lit. a prevede că la data intrării în vigoare a prezentei legi sintagma "despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv", cuprinsă în Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se înlocuiește cu sintagma "măsuri compensatorii în condițiile legii privind unele măsuri pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv, în perioada regimului comunist în România".
Tribunalul a considerat că este necesar a se arăta că și în condițiile admiterii excepției de neconstituționalitate prin Decizia nr. 88/27.02.2014, dar prin care s-a constatat că dispozițiile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituționale în măsura în care termenele prevăzute la art. 33 din aceeași lege nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii, reclamantele nu sunt îndreptățite la stabilirea cuantumului despăgubirilor ce li se cuvin la valoarea de circulație pentru apartamentul nr. 6, în acest stadiu al soluționării notificării.
Astfel, pe de o parte, chiar și anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, unitatea deținătoare emitea o dispoziție/decizie motivată cu propunerea de acordare de despăgubiri care însă de acordau în condițiile prevederilor speciale, privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv. Pe de altă parte, împrejurarea că prin Legea nr. 165/2013, se propun măsuri compensatorii prin puncte, astfel cum este prevăzută în Capitolul III al legii, s-a observat că evaluarea este atributul Secretariatului Comisiei Naționale, iar această operațiune are loc după emiterea propunerii de acordare de măsuri compensatorii.
În acest stadiu de soluționare a notificării, pârâta nu poate fi obligată decât la emiterea în favoarea reclamanților a unei dispoziții motivate, urmând ca după rămânerea definitivă a acestei hotărâri să se continue procedura reglementată de Legea nr. 165/2013.
În atare condiții reținând ca reclamantele au făcut dovada calității de persoane îndreptățite în sensul Legii nr.10/2001, pentru apartamentul nr. 6, mansardă, situat în imobilul din București, .. 119, sector 3, că imobilul preluat de abuziv de stat nu mai poate fi restituit în natură, tribunalul apreciază ca reclamantele sunt îndreptățite la măsuri reparatorii, după cum rezultă din dispozițiile art.6 alin.1, art.7 alin.11, 18 lit. c din Legea nr.10/2001.
S-a constatat că în cauză nu s-a susținut ori dovedit că Primăria Municipiului București are posibilitatea de a oferi bunuri ori servicii în compensare, astfel că reclamantele sunt îndreptățite la măsuri reparatorii prin echivalent în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv (în prezent, Legea nr.165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor reluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, aplicabilă proceselor în curs conform art.4).
Tribunalul, în cadrul contestației împotriva refuzului unității deținătoare de a soluționa notificarea, nu poate dispune altceva ori mai mult decât ar fi dispus unitatea deținătoare însăși, dacă ar fi respectat legea. Tribunalul soluționează în fond notificarea formulată, potrivit celor arătate, dar nu poate anticipa și sancționa preventiv eventuale încălcări ale legii, ulterioare emiterii dispoziției de restituire prin echivalent.
În ceea ce privește solicitarea reclamantelor de obligare a pârâtului M. București să înainteze dosarul notificării către ANRP – Comisia Centrala de Stabilire a Despăgubirilor în termen de 30 de zile de la data pronunțării hotărârii definitive se reține, astfel cum s-a arătat anterior, tribunalul reține că Legea nr.165/2013 a reglementat o procedură nouă ulterioară etapei administrative derulată conform Legii nr.10/2001.
Potrivit art.17 alin.1 din Legea nr.165/2013 în vederea finalizării procesului de restituire în natură, sau după caz prin echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, se constituie Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, cu atribuții specifice, astfel că odată ce lega specială stabilește o anumită procedură și anumite etape pentru finalizarea procesului de restituire, cererea reclamanților, chiar analizată prin raportare la entitatea nou înființată, apare ca a fi neîntemeiată.
În concluzie, având în vedere disp. art. 26 alin. 3 coroborat cu art. 2 alin.1 lit. a și art. 7 și 25 din Legea nr.10/2001, precum și dispozițiile Deciziei nr. XX din 19.03.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în recurs în interesul legii, dar și disp. art. 4 și 50 lit. a din Legea nr. 165/2013, tribunalul va admite în parte cererea și va obliga pârâtul să emită în favoarea reclamantelor, în calitate de persoane îndreptățite, dispoziție motivată cu propunerea de acordare de măsuri compensatorii pentru apartamentul nr. 6, mansardă, situat în imobilul din București, .. 119, sector 3, compus din 2 camere, bucătărie, wc, coridor, cămară, cămară, balcon, în suprafață utilă de 55,83 mp, din cota de 5,26% din părțile de folosință comune ale imobilului și din teren situat sub construcție, în suprafață de 11,62 mp, vândut în baza Legii nr. 112/1995, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 3360/12.12.1996, imposibil de restituit în natură.
Tribunalul a respins celelalte capete de cerere, ca neîntemeiate.
Împotriva sentinței primei instanțe au declarat apel reclamantele și pârâtul.
Apelantele – reclamante consideră sentința apelată netemeinică și nelegală pentru următoarele motive:
1.instanța de fond avea obligația de a soluționa integral notificarea reclamantelor, așa cum au solicitat prin cererea introductivă de instanță, cu atât mai mult cu cât a constatat reaua credință a pârâtei intimate în ceea ce privește respectarea legii.
Practic, dispozitivul hotărârii atacate reiterează obligațiile legale pe care pârâta le avea de îndeplinit, făcând inutil demersul reclamantelor în instanță și fără a se reține culpa exclusivă a pârâtei în ceea ce privește neîndeplinirea acestor obligații.
Derobându-se de obligația de a soluționa notificarea apelantelor - reclamante, în mod eronat, instanța de fond le trimite către pârâtă în vederea soluționării pretențiilor acestora, rămânând la bunul plac al acesteia când și daca va emite o decizie favorabilă sau nu, ceea ce presupune că vor fi din nou la dispoziția pârâtei pentru ca aceasta, la rândul ei, să stabilească dacă li se cuvin sau nu despăgubiri și în ce cuantum, precum și modalitatea de plată a acestor despăgubiri.
Consideră apelantele - reclamante incalificabilă soluția adoptată de către prima instanță, deoarece, după opinia acestora, aceasta a refuzat să judece până la capăt cererea lor, trimițându-le către aceeași pârâtă care se face vinovată de nerespectarea legii prin refuzul de a răspunde notificării reclamantelor.
D. consecință a celor arătate mai sus, apelantele – reclamante apreciază că prima instanță, pentru a soluționa corect speța dedusă judecății, trebuia, substituindu-se pârâtei:
-să constate calitatea reclamantelor de persoane îndreptățite Ia măsuri reparatorii (ceea ce din fericire a făcut);
-să stabilească cuantumul despăgubirilor ce li se cuveneau pentru imobilul expropriat (procedura simplă în condițiile în care valoarea despăgubirilor se regăsește cu ușurință în grilele notariale);
-să oblige pârâta să trimită dosarul notificării reclamantelor către ANRP-Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor - în termenul solicitat de acestea sau într-un alt termen rezonabil.
Această soluție este, după opinia apelantelor - reclamante conformă atât cu legea cât și cu practica judiciară în materie și ar fi reprezentat și o soluționare efectivă a notificării acestora.
Apelantele - reclamante solicită să li se încuviințeze proba cu înscrisuri și expertiza evaluatoare imobiliară.
Apelantul – pârât consideră greșită soluția instanței de fond prin care s-a admis acțiunea pentru următoarele motive:
Legiuitorul a stabilit prin art.22 din Legea nr.10/2001 că unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau după caz, dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură sau de acordare de măsuri reparatorii.
Unitatea deținătoare este singura abilitată de legiuitor să emită decizie sau dispoziție de măsuri reparatorii prin echivalent sau de restituire în natură.
Potrivit Legii nr.165/2013 nu mai sunt aplicabile dispozițiile Titlului VII din Legea nr.247/2007, deci unitatea deținătoare nu mai poate fi obligată să emită dispoziție cu propunere de acordare a măsurilor reparatorii.
Conform art.1 alin.1 și alin.2, art.4, art.16 și art.50 lit. b din Legea nr.165/2013 M. București urmează să fie obligat să emită dispoziția, în sensul art.1 alin.2, respectiv compensarea prin puncte pentru imobilul în litigiu.
Prin art.4 al Legii nr. 165/2013 se arată în mod expres că această lege este aplicabilă și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanțelor de judecată, la data intrării în vigoare a prezentei legi, respectiv 16.05.2013.
Art. 50 lit. b menționează expres faptul că „orice dispoziție referitoare la evaluarea imobilelor potrivit standardelor internaționale de evaluare și măsura reparatorie a compensării cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent, prevăzute în Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare se abrogă”.
Prin raportare la dispozițiile art. 33 alin 4 „cererile se analizează în ordinea înregistrării lor la entitățile prevăzute la alin. 1, respectiv entitățile învestite cu soluționarea cererilor formulate potrivit Legii nr. 10/2001."
Față de textul de lege invocat, apelantul – pârât consideră că nu poate fi obligat la a soluționa dosarul reclamantelor, cată vreme legiuitorul a stabilit ca rezolvarea cererilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 să se facă în ordinea depunerii acestora.
Pentru aceste motive, apelantul – pârât solicită admiterea apelului, schimbarea sentinței atacate, în sensul respingerii cererii ca neîntemeiată.
Examinând apelurile prin prisma criticilor formulate, curtea reține următoarele aspecte.
Apelul declarat de apelantele – reclamante este în parte întemeiat.
Prima critică formulată vizează dispozitivul sentinței atacate, din perspectiva faptului că, deși constată calitatea apelantelor de persoane îndreptățite, totuși, în dispozitiv obligă apelantul – pârât la emiterea dispoziției, reiterând practic obligațiile legale ale acestei instituții, pe care însă nu și le-a îndeplinit.
Sub acest aspect, curtea reține că, instanța de fond a procedat la analiza pe fond a notificării formulate de reclamante, reținând calitatea acestora de persoane îndreptățite, respectând astfel dispozițiile deciziei nr. XX/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, motiv pentru care se impune ca și dispozitivul sentinței să fie în concordanță cu solicitările formulate prin cererea de chemare în judecată (în ceea ce privește primul capăt de cerere) și analizate în considerente.
Prin urmare, curtea reține că se impune modificarea dispozitivului deciziei în sensul de a se constata că reclamantele au calitatea de persoane îndreptățite la măsuri compensatorii pentru apartamentul nr.6, mansardă situat în București, ..119, sector 3, compus din două camere, bucătărie, WC, coridor, cămară, balcon în suprafață utilă de 55,83 mp din cota de 5,26 din părțile de folosință comună și din teren situat sub construcție în suprafață de 11,62 mp imposibil de restituit în natură.
Cel de-al doilea motiv de apel vizând necesitatea stabilirii cuantumului despăgubirilor pentru imobilul în litigiu, imposibil de restituit în natură, de către instanța de judecată, nu este fondat
Astfel,reținând că tribunalul a constatat că reclamantele au calitatea de persoane îndreptățite în condițiile legii 10/2001 pentru imobilul în litigiu situat în .. 119, sector 3, apartament 6, ce a fost preluat abuziv și este imposibil de restituit în natură și că aceste aspecte nu au fost contestate prin motivele de apel formulate, curtea constată că în cauză reclamantelor le este aplicabilă procedura reglementată în prezent de legea 165/_.
În consecință, nu vor fi primite criticile formulate cu privire la stabilirea cuantumului despăgubirilor întrucât dispozițiile legii 10/2001 și în prezent ale legii 165/2013, prevăd o procedură ce trebuie parcursă pentru a se stabili cuantumul, instanța nefiind competentă, după . legii 247/2005 să stabilească ea cuantumul despăgubirilor.
Tot astfel, nu este întemeiată nici critica ce vizează necesitatea obligării pârâtei să înainteze dosarul notificării către ANRP – Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor întrucât prin legea 165/2013 au fost prevăzute anumite proceduri pentru această etapă ulterioară soluționării notificării.
Apelul formulat de apelantul – pârât pare să vizeze invocarea unei excepții de prematuritate a cererii de chemare în judecată prin raportare la prevederile art. 33 din legea 165/2013, excepție ce nu poate fi primită.
În cauză, este incontestabil că la data introducerii cererii de chemare în judecată, anterior intrării în vigoare a legii 165/2013, deci sub imperiul Legii nr. 10/2001, era născut, ca urmare a refuzului nejustificat al persoanei notificate de a răspunde la notificare, în intervalul de timp nerezonabil scurs între data formulării notificării și data sesizării instanței de fond și a interpretării obligatorii date art. 26 din Legea nr. 10/2001 respectiv a art. 6 din Curtea Europeană a Drepturilor Omului, de către instanța supremă, dreptul reclamantelor de a se adresa instanței de judecată pentru ca aceasta să soluționeze pe fond notificarea adresată pârâtului.
Este cert că, în cauză, până la data introducerii acțiunii în fața instanței de judecată, notificarea formulată de reclamante nu a fost soluționată de către pârâtă, deși trecuse un interval de timp de circa doisprezece ani. Pentru o astfel de ipoteză, instanța supremă a statuat cu consecvență că absența răspunsului persoanei juridice deținătoare la notificarea persoanei îndreptățite are valoarea unui refuz de acordare a măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr.10 /2001, refuz ce trebuie cenzurat de instanța de judecată.
Din această perspectivă, se constată că la expirarea termenului prevăzut de Legea nr. 10/2001, de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23 - ca situație juridică -, s-a născut - ca efect al acesteia - dreptul persoanei care a formulat notificarea de a se solicita instanței examinarea acesteia pe fond. Acest drept câștigat instantaneu de notificatoare - corelativ obligației entității notificate care intră în conținutul răspunderii civile, de a se supune hotărârii instanței fără să mai emită o dispoziție, care are titlu de sancțiune, în contextul celor anterior reliefate - nu a fost înlăturat prin nici o dispoziție legală ulterioară.
În situația contrară ar însemna că Legea nr. 165/2013 ar reglementa, în sensul negării (suprimării) dreptului notificatorului de a se adresa instanței la expirarea termenelor sus menționate, efecte pe care situația juridică (în concret, faptul juridic) constând în nesoluționarea notificării le-a produs înainte de . și deci ar fi retroactivă, ceea ce nu poate fi admis întrucât contravine art. 6 alin. 2 Noul Cod Civil.
În același sens, curtea are în vederea faptul că prin decizia nr. 88/27.02.2014 Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituționale, în măsura în care termenele prevăzute la art. 33 din aceeași lege nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii.
Pentru aceste considerente, curtea în baza dispozițiilor art.480 C. pr. civ. respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul – pârât. Admite apelul declarat de apelantele – reclamante, schimbă în parte sentința apelată, în sensul că se constată că reclamantele au calitatea de persoane îndreptățite la măsuri compensatorii pentru apartamentul nr.6, mansardă situat în București, ..119, sector 3, compus din două camere, bucătărie, WC, coridor, cămară, balcon în suprafață utilă de 55,83 mp din cota de 5,26 din părțile de folosință comună și din teren situat sub construcție în suprafață de 11,62 mp imposibil de restituit în natură.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul – pârât M. BUCUREȘTI prin PRIMARUL GENERAL, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.291 – 293, sector 6, împotriva sentinței civile nr.1099/12.09.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu apelantele - reclamante M. M. (născută T.), CNP_, B. E. (născută T.), CNP_ și O. V. (născută T.), CNP_, toate cu domiciliul ales la D. Cluj N. D., în București, ..52, sector 6.
Admite apelul declarat de apelantele – reclamante M. M. (născută T.), B. E. (născută T.) și O. V. (născută T.), împotriva aceleiași sentințe.
Schimbă în parte sentința apelată, în sensul că: constată că reclamantele au calitatea de persoane îndreptățite la măsuri compensatorii pentru apartamentul nr.6, mansardă situat în București, ..119, sector 3, compus din două camere, bucătărie, WC, coridor, cămară, balcon în suprafață utilă de 55,83 mp din cota de 5,26 din părțile de folosință comună și din teren situat sub construcție în suprafață de 11,62 mp imposibil de restituit în natură.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 06.05.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
A.-D. T. M. G. R.
GREFIER
E. C.
Red.A.D.T.
Tehdact.R.L./A.D.T.
6 ex./26.05.2015
TB-S.3 – I.L.M.
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 93/2015. Curtea de Apel... | Legea 10/2001. Decizia nr. 217/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
