Pretenţii. Decizia nr. 285/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 285/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 02-03-2015 în dosarul nr. 54449/299/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A-IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 285R
Ședința publică de la 2 martie 2015
Curtea compusă din
PREȘEDINTE - DIANA FLOREA-BURGAZLI JUDECĂTOR - I. P.
JUDECĂTOR - C. M. SPRINCEANĂ
GREFIER- V. Ș.
Pe rol pronunțarea asupra cererilor de recurs formulate de recurentul reclamant H. K. și recurenții pârâți F. L. și F. O. G. împotriva deciziei civile nr. 292A/13.03.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, având ca obiect: pretenții.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică de la 23.02.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise și având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea la data de 2.03.2015.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București la data de 19.12.2011, sub nr. dosar_, reclamantul H. K. a solicitat obligarea pârâților F. L. și F. O. G. la plata, în solidar, a sumei de 28.800 euro, în echivalent lei la cursul BNR din data plății și la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea cererii, reclamantul a susținut că părțile din prezenta cauză au încheiat contractul de vânzare cumpărare nr. 1683/02.12.2010, autentificat de BNP I. și Asociații, având ca obiect dreptul de proprietate asupra . imobilul situat în București, .-12, sector 1, a locurilor de parcare nr. 12 și 16 situate la subsolul imobilului, precum și cotele indivize din părțile, dependințele comune și terenul aferent. Conform art. 2.3 lit. a din contract, pârâții s-au obligat să realizeze, pe cheltuiala lor, racordarea blocului, montarea unui nou transformator și montarea contoarelor definitive până la data de 1 mai 2011. Părțile au stabilit prin art. 4.8 din contract că, pentru neexecutarea acestei obligații, vânzătorii datorează daune interese de 200 euro pentru fiecare zi de întârziere. Pârâții și-au executat obligația asumată de abia la 21.09.2011, fiind datorate penalitățile de întârziere pentru perioada 1 mai 2011 – 21 septembrie 2011, adică pentru 144 de zile. Obligația de plată este solidară, conform art. 4.9 din contract, iar din înmulțirea nr. de zile de întârziere cu valoarea de 200 euro/zi reiese suma cerută prin prezenta acțiune, de 28.800 euro. Reclamantul a precizat că a îndeplinit procedura concilierii. În drept a invocat art. 969, art. 1066 și urm., art. 1073, art. 1082 cod civil (1964) .
Pârâții au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. De asemenea, au formulat cerere reconvențională, arătând că solicită ca instanța să constate nulitatea clauzei prevăzute la art. 4.8 din contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1683/02.12.2010, pentru cauză ilicită.
În cauză au fost administrate proba cu înscrisuri, proba cu interogatorul reclamantului interogatoriul pârâtului F. O. G. interogatoriul pârâtei F. L. proba testimonială, fiind audiați martorii I. E., propus de reclamant, T. M. C., propus de pârâți, V. S. T..
Prin Sentința civilă nr. 911/22.01.2013, Judecătoria Sectorului 1 București a respins acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată, și a admis cererea reconvențională, constatând nulitatea absolută a clauzei de la art. 4.8 din contractul de vânzare cumpărare și obligând, totodată, pe reclamantul pârât la plata sumei de 4202 lei cheltuieli de judecată către pârâții reclamanți.
Din considerente de logică juridică, instanța a analizat cu prioritate cererea reconvențională, având ca obiect constatarea nulității absolute a clauzei cuprinse în art. 4.8 din contractul de vânzare cumpărare, deoarece de soluționarea cererii reconvenționale depinde soluția cererii principale.
Cu privire la cererea reconvențională, instanța a reținut că pârâții reclamanți s-au aflat, la data încheierii contractului de vânzare cumpărare, într-o stare de constrângere morală, pe care reclamantul o cunoștea, și pe care a folosit-o pentru a obține inserarea clauzei de la art. 4.8 din contract. Astfel, s-a apreciat că art. 4.8 din contract este lovit de nulitate absolută, pentru cauză falsă, ilicită și imorală, pentru următoarele considerente:
Pentru realizarea imobilului din .- 12, București, sector 1, pârâții reclamanți (F. L. ca debitor, F. O. G. ca garant, dar cu aceleași obligații financiare) au încheiat la data de 13.12.2007 contractul de credit nr.646 cu CREDIT EUROPE BANK, pentru suma de 1.800.000 euro, sumă care trebuia restituită în termen de 1 an, conform art. 8.1 din contract. Având în vedere că între 13.12.2007 și momentul când a putut pune în vânzare apartamentele, pârâții reclamanți au putut restitui numai o parte din credit, respectiv 500.000 euro, a rămas de achitat suma de 1.250.000 euro. La data de 30.11.2009, s-a încheiat actul adițional nr. 6 cu CREDIT EUROPE BANK,, prin care termenul de restituire a creditului s-a prelungit până la 30.11.2010, pentru această prelungire fiind necesară plata unui comision de 168.300 euro, conform art. 3 din actul adițional.
În drept, s-a reținut aplicabilitatea dispozițiilor art. 966, 967 și 968 cod civil, întrucât, prin neaducerea la cunoștința pârâților reclamanți a obligațiilor inserate la art. 2.2 sub sancțiunea clauzei penale de la art. 4.8 din contract, nici la perfectarea antecontractului de vânzare cumpărare, și nici anterior datei de semnare a contractului de vânzare cumpărare, folosind informațiile dobândite la 29.11.2010 privind situația economică a pârâților reclamanți, reclamantul a stipulat clauza penală în scop ilicit, nu pentru a evalua convențional un beneficiu viitor, ci pentru a obține un beneficiu necuvenit și imoral.
În acest sens, instanța a reținut că apartamentul reclamantului a beneficiat de energie electrică pe toată perioada de la momentul semnării contractului de vânzare cumpărare, aspect necontestat de acesta. Din punct de vedere calitativ, nu există nicio diferență de tensiune, de voltaj, diferența intre contoarele electrice individule și cele comune fiind strict legată de plata contravalorii curentului electric consumat. Or, cu privire la acest aspect, reclamatul nu a invocat nici un prejudiciu, nu a arătat că ar fi plătit mai mult. De altfel, din răspunsurile părților la interogatoriu, reiese că, după montarea contoarelor individuale, s-a efectuat o încurcătură între . și . de la un apartament înregistra consumul de la celălalt și invers. Din aceleași răspunsuri, rezultă, încă, faptul că acest element a fost în favoarea reclamantului, care a locuit în imobil împreună cu familia, în total 4 persoane, în vreme ce . nelocuit și, deci, a prezentat un consum mult mai mic.
Având în vedere că art. 4.8 din contractul de vânzare cumpărare se întemeiată pe o cauză juridică exclusivă de obținere a unor beneficii necuvenite, și nu de reparare a unei pagube, instanța a admis cererea reconvențională și a constatat nulitatea absolută a clauzei de la art. 4.8 din contractul de vânzare cumpărare.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie
Prin decizia civilă nr. 292 A/13.03.2014 Tribunalul București Secția a V -a Civilă a admis apelul, a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a admis în parte acțiunea și au fost obligați pârâții, în solidar la plata către reclamant a sumei de 5600 euro despăgubiri pentru întârzierea obligației. A fost respinsă cererea reconvențională. Au fost obligați, în solidar, pârâții la 1675,73 lei cheltuieli de judecată la fond.
Pentru a se pronunța în acest mod, instanța de apel a reținut în esență, următoarele:
Împrejurarea că reclamantul a profitat de o constrângere financiară a pârâților, impunându-le acceptarea unei clauze penale nestipulate în convenția inițială, nu a fost dovedită în cauză, prima instanță ajungând la această concluzie greșită în urma unei defectuoase valorificări a probelor administrate.
În consecință, tribunalul a reținut că, între părți, clauza penală menționată în contractul autentic la pct.4.8 este valabilă și produce, de principiu, efectele avute în vedere la momentul semnării contractului, în înțelesul art.969, raportat la art.1066, 1069 Cod civil.
Prin înscrisurile prezentate, pârâții au dovedit pe deplin că au acționat cu bună credință și cu diligența unui bun proprietar, purtând corespondență permanentă cu firma care executa lucrarea de alimentare cu energie electrică, pentru care ei au achitat integral taxa de racordare încă din luna februarie 2010, când s-a încheiat contractul de prestări servicii cu . SRL, entitate agreată de furnizorul de energie electrică (iar debitorii nu aveau, practic, alegere în a contracta cu un alt agent economic aceste servicii, pentru a li se imputa culpa în alegerea făcută). Această societate a confirmat, prin scrisoarea adresată pârâtei la 25.05.2011 că executarea lucrărilor de alimentare cu energie electrică a fost întârziată pentru că a fost condiționată de faze anterioare, ce nu s-au executat datorită lipsei de diligență (neachitarea taxelor) din partea altor deținători învecinați, iar punerea sub tensiune a instalațiilor este condiționată de programul de lucrări impus de . SA; s-a arătat, în cuprinsul aceluiași înscris, că execuția efectivă a început în ziua următoare obținerii autorizației de construire pentru traseul electric, care, la rândul său, a fost condiționată de obținerea autorizației de construire pentru postul de transformare din ., pentru care se depusese documentația la primărie încă din data de 22.12.2010, autorizația fiind obținută la 25.08.2011, iar cea de-a doua autorizație (care permitea începerea lucrărilor) a fost obținută la 15.04.2011.
Așadar, cu toată punerea în întârziere a pârâților, aceștia au demonstrat că a existat o cauză exterioară lor, care, în concret, cu toată diligența unui bun proprietar, nu a putut fi înlăturată și pentru care obligația a fost executată cu întârziere, în înțelesul art.1083 Cod civil. Singura situație pentru care debitorul răspunde și pentru cazul fortuit, riscul aparținându-i după punerea sa în întârziere, este pieirea obiectului obligației, potrivit art.1156 Cod civil, însă nu aceasta este situația în speță, obligația fiind, finalmente îndeplinită. S-a reținut că, ceea ce rămâne totuși, în sarcina pârâților, întârzierea nemaifiind acoperită de existența cazului fortuit, este plata de daune pentru intervalul 24.08._11; odată cu obținerea, de la ENEL, a procesului verbal de recepție la terminarea lucrărilor pârâții nu mai pot invoca o împiedicare cu puterea exoneratoare a cazului fortuit, nemaiaflându-se, de această dată, sub protecția art.1083 Cod civil; de la acest moment (24.08.2011) și până la momentul când obligația a fost, finalmente, îndeplinită (21.09.2011), ei datorează despăgubirea prevăzută în clauza penală pentru cele 28 de zile calendaristice, însumând 5.600 Euro.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești au formulat recurs în termen legal atât reclamantul H. K., cât și pârâți F. L. și F. O. G., criticând-o pentru nelegalitate.
Astfel, reclamantul H. K. a formulat următoarele critici în ceea ce privește hotărârea judecătorească recurată.
Se arată că hotărârea judecătorească pronunțată de Tribunalul București este nelegală, fiind afectată de dispozițiile art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă, în sensul că valorifică argumente neaduse în apărare și care nu au fost puse în discuția părților, respectiv cele legate de existența cazului fortuit ca element exonerator al răspunderii contractuale.
Se mai susține că hotărârea judecătorească este nelegală pentru că au fost greșit interpretate și aplicate dispozițiile art. 1083 raportat la dispozițiile tezei finale de la art. 1082 Cod civil, fiind greșit calificată obligația asumată prin contract ca fiind de diligență, deși pârâții și-au asumat o obligație de rezultat, fiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
A treia critică se referă la modul de soluționare a cererii de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Se arată că, în mod greșit, instanța de apel a acordat numai cheltuieli de judecată suportate la instanța de fond de către reclamant fără a acorda și cheltuieli de judecată efectuate în apel, potrivit dispozițiilor art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă .
Pârâții F. L. și F. O. G. au formulat critici întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă, arătând că recursul vizează modul de soluționare a cererii reconvenționale.
În ceea ce privește dispozițiile art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă se susține că, în mod greșit, instanța de apel a apreciat că nu există o legătură cauzală între înserarea clauzei penale și starea de constrângere în care s-au aflat pârâții la momentul respectiv.
Recurenții pârâți arată că s-au aflat în situația de a semna în orice condiții contractul de vânzare – cumpărare, incluzând clauze noi și excesive față de antecontract la data vânzării.
Recurenții – pârâți arată că esențial pentru dovada caracterului ilicit și imoral este cuantumul clauzei penale și nu efectiva sa inserare.
De asemenea, instanța de apel a ignorat adresa băncii privind calculul sumelor de plată pe care recurenții le-ar fi datorat fără sumele avansate de dl. K. și de asemenea a ignorat adresa băncii de ridicare a popririi de pe apartamentul promis spre vânzare acestuia conform antecontractului.
De asemenea, neperfectarea i-ar fi obligat pe recurenții pârâți la restituirea sumelor deja achitate fapt ce ar fi echivalat cu falimentul acestora, deoarece banii erau deja virați în contul creditului, dovada fiind de asemenea adresa băncii și adiționalul de prelungire din care s-a scăzut suma achitată de apelantul – reclamant.
În ceea ce privește motivul prev. de dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, recurenții pârâți arată că este o interpretare greșită a legii argumentarea făcută de instanța de apel vis a vis de termenul stabilit prin contract, dar cu clauză penală de 200 euro pe zi.
Recurenții pârâți consideră că, la aprecierea reconvenționalei, instanța de apel nu a înțeles să interpreteze actele deduse judecății și în spiritul legii.
Recurenții pârâți subliniază că relevante sunt toate aspectele analizate odată cu judecata fondului de către prima instanță și care în mod greșit nu au fost păstrate de instanța de apel.
Solicitările recurenților pârâți sunt susținute prin întreg probatoriul administrat în dosarul de fond, fiind reiterate pe larg cu susținerile adecvate din întâmpinarea formulată în faza de apel, însă aceștia se simt obligați față de aprecierile neadevărate și jignitoare din acea fază procesuală, și solicită instanței să aprecieze și următoarele aspecte ce țin de persoana acestora și a apelantului -reclamant: în contextul în care, recurenții pârâți au reușit cu mare greutate, stres, muncă asiduă și prin avansarea de sume imense pentru a reuși să-și îndeplinească obligațiile asumate prin Antecontractele și Contractele de vânzare - cumpărare, cererea vecinului și cumpărătorului
acestora este nu doar injustă din punct de vedere moral, însă este chiar dovada intenției sale de a insera această clauză abia la perfectarea contractului final de vânzare - cumpărare în speranța obținerii unui venit viitor necuvenit.
Or, întreg contextul de la data perfectării vânzării vine și zugrăvește condițiile de la data inserării clauzei penale.
Este cunoscut că la acel moment starea psihică a recurenților – pârâți era evident supusă unui imens stres, bine-cunoscut de cumpărătorii acestora iar simpla afirmație a instanței de apel, de la finalul filei 16 și începutul filei 17 este tot o interpretare greșită a actului dedus judecății, și anume adresa băncii care dovedește ce suma am fi plătit în plus fără perfectare.
Instanța de apel nu a înțeles principiul reținut corect de instanța de fond privind rambursarea sumelor față de perfectarea vânzării.
Astfel, banca a calculat comisionul de prelungire (așa cum s-a arătat că s-a perfectat concomitent cu vânzarea către apelant) fără suma de 233.000,00 Euro, calculând comisioanele la o sumă mai mică.
Neperfectarea vânzării ar fi condus la calculul comisionului cu suma de 233.000,00 Euro.
Se mai invocă și faptul că este un element de notorietate faptul că efectele crizei pe piața financiară și imobiliară au creat adevărate „cazuri sociale” pentru persoane ce au avansat sume serioase în diverse proiecte rezidențiale către dezvoltatori ce s-au blocat și s-au aflat în imposibilitate de restituire a creditelor către bănci și către dezvoltătorii aflați în proceduri de insolvență.
Analizând actele și lucrările de la dosarul cauzei în raport de criticile formulate cât și de dispozițiile legale incidente în materie, Curtea reține că recursurile sunt nefondate.
Pentru considerente de logică juridică vor fi analizate mai întâi criticile formulate de către pârâți.
Astfel, tribunalul a făcut o cercetare și a reținut în mod corect netemeinicia cererii reconvenționale pronunțând o hotărâre legală, neafectată de motivele de modificare prev. de dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă.
Contrar susținerilor pârâților, starea de constrângere financiară precum și momentul inserării clauzei penale în contractul de vânzare – cumpărare nu pot conduce la concluzia că respectiva clauză penală este nulă pentru cauza ilicită.
Conform dispozițiilor art. 948, 966 și 968 Cod civil una din condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții este existența unei cauze licite, Cauza este nelicită când este prohibită de lege sau când este contrarie bunelor moravuri sau ordinii publice.
Așadar starea psihică în care s-au aflat reclamanții la data semnării contractului de vânzare – cumpărare datorată mecanismelor financiare la care ar fi fost supuși în condițiile în care nu s-ar fi semnat contractul de vânzare – cumpărare nu poate conduce la concluzia existenței unei cauze ilicite, imorale ce a stat la baza inserării clauzei penale în contract, în condițiile în care aceștia susțin că se aflau în situația unor „dezvoltatori imobiliari”.
Această situație presupune negocierea și semnarea unui număr relativ mare de contracte ceea ce exclude posibilitatea ca pârâții să fi fost „constrânși” să semneze clauza penală fără a avea în vedere consecințele juridice ale acesteia, aflându-se în situația imposibilității rambursării creditului bancar.
Rezultă explicit din cuprinsul contractelor de credit depuse la termenul din 30 octombrie 2012 că rambursarea împrumutului a fost anterioară datei încheierii contractului de vânzare-cumpărare cu reclamantul.
Prin anexa la actul adițional nr. 6 din data de 30 noiembrie 2009 la contractul de credit și de garanție nr. 646 din data de 13 decembrie 2007 privind acordarea unui credit pentru nevoi personale de către Credit Europe Bank (România ) SA, banca și pârâții au stabilit un nou scadențar al împrumutului. A fost stabilit ca termen final de rambursare a împrumutului data de 30 noiembrie 2010.
Așadar, se reține că în mod corect tribunalul a constatat că cererea reconvențională este neîntemeiată.
În ceea ce privește critica formulată de recurentul – reclamant vizând incidența dispozițiilor art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă Curtea reține că tribunalul a cercetat fondul dreptului dedus judecății și a valorificat argumentele expuse de pârâți, dând o calificare juridică susținerilor formulate în apărare, conform cu dispozițiile art. 129 alin. 4 Cod procedură civilă.
Se constată, contrar susținerilor recurentului reclamant, că împrejurările calificate de tribunal ca fiind cauză exoneratoare de răspundere au fost invocate și susținute de pârâți pe tot parcursul soluționării litigiului, fiind inserate în întâmpinarea formulată în fața instanței de fond la data de 12.06. 2011, arătându-se că s-au depus toate diligențele necesare executării obligației asumate prin clauza penală iar motivul pentru care obligația a fost executată cu întârziere se datorează faptei firmei care executa e lucrarea de alimentare cu energie electrică, operațiune pentru care s-a achitat integral taxa de racordare încă din luna februarie 2010, deci înainte de asumarea obligației.
Așadar, în mod corect tribunalul a calificat apărările formulate de pârâți ca fiind de natura cazului fortuit, care conduce la exonerarea de răspundere.
În ceea ce privește calificarea obligației asumate de pârâți ca fiind una de diligență și nu de rezultat, Curtea reține că ceea ce este caracteristic pentru obligația determinantă (de rezultat) este faptul că obligația este strict precizată sub aspectul obiectului și scopului urmărit, debitorul obligându-se ca, desfășurând o anumită activitate să atingă un rezultat bine stabilit.
Caracteristica obligației de prudență și diligență este aceea că obligația debitorului constă în îndatorirea sa de a depune toată diligența necesară pentru ca rezultatul dorit să se realizeze.
Or, față de conținutul obligației asumate de pârâți, Curtea reține că aceștia și-au asumat o obligație de diligență și nu de rezultat, de vreme ce îndeplinirea obligației este condiționată de fapta unui terț și de îndatorirea pârâților de a depune toată diligența pentru ca fapta terțului să se producă. Neatingerea rezultatului prevăzut nu face să se presupună ipso facto, lipsa de diligență din partea debitorului și ca urmare revine creditorului obligația de a dovedi culpa în care s-a aflat debitorul.
În cauză reclamantul nu a făcut dovada culpei în care s-ar afla pârâții în ceea ce privește neexecutarea la termen a obligației, mai mult aceștia au probat intervenirea cazului fortuit ca și cauză exoneratoare de răspundere civilă.
Critica formulată de recurenții reclamanți în ceea ce privește modul de acordare a cheltuielilor de judecată nu poate fi reținută întrucât așa cum rezultă din toate înscrisurile din dosarul cauzei în apel acesta nu a solicitat cheltuieli de judecată prin cererea de apel întâmpinare sau concluzii scrise.
Așadar, dispozițiile art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă nu sunt îndeplinite în cauză și ca urmare acordarea cheltuielilor de judecată efectuate la instanța de fond este legală întrucât la instanța de fond reclamantul a solicitat aceste cheltuieli de judecată.
Față de aceste considerente, Curtea în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă urmează a respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurentul reclamant H. K. și recurenții pârâți F. L. și F. O. G. împotriva deciziei civile nr. 292A/13.03.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a Civilă în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 02.03.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. F. B. I. P. C. M. S.
GREFIER
V. Ș.
Red. C.M.S.
Tehnored. T.I.
2 ex./13.03.2015
Jud.apel:
D. M. P.
| ← Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 314/2015. Curtea... | Fond funciar. Decizia nr. 353/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
