Legea 10/2001. Decizia nr. 591/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 591/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 02-12-2015 în dosarul nr. 591/2015
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV A CIVILĂ
DOSAR NR. _
DECIZIA CIVILĂ NR.591A
Ședința publică de la 02 decembrie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - E. M. CRIȘCOV
JUDECATOR - M. D.O.
GREFIER - G. C. A.
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulată de apelanții reclamanți N. A., N. D. și S. E. E., toți cu domiciliul ales la Cabinet de avocat D. D. Ș. din București, ., nr. 1-7, ., ., împotriva sentinței civile nr. 1437 din 08.12.2015 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă Primăria M. București, prin Primar General, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 291-293, sector 6.
Cererea de chemare în judecată are ca obiect „Legea nr.10/2001”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelanții reclamanți N. A., N. D. și S. E. E., reprezentați de avocat Ș. D. D. și C. F., cu împuternicirea avocațială .-_/2015, fila 6 dosar, lipsind intimata pârâtă Primăria M. București.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorii apelanților reclamanți N. A., N. D. și S. E. E. arată că nu au cereri de formulat și nici probe de solicitat.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat și nici probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă părților cuvântul pe fondul cererii de apel.
Apărătorul apelanților reclamanți N. A., N. D. și S. E. E., avocat Ș. D. D., solicită admiterea apelului. În ceea ce privește reținerea instanței de fond în sensul că reclamanții ar fi făcut o greșită interpretare a Legii nr.10/2001, în sensul că ar fi susținut că în redactarea inițială a acesteia nu s-ar fi prevăzut restituirea în natură a terenului liber de construcții, deși acesta a fost motivul pentru care reclamanții nu l-au solicitat inițial prin notificare, arată că această susținere este total eronată întrucât din nicio probă a dosarului nu a rezultat această argumentație pe care Tribunalul o face soluției sale, sens în care solicită ca instanța să aibă în vedere cererea de chemare în judecată din cuprinsul căreia rezultă o altă situație de fapt. Arată că apelanții reclamanți au arătat, în realitate, că în redactarea inițială a Legii nr.10/2001, art. 7 făcea referire la noțiunea de imobile, alin. 1 și alin. 11 ale acestui articol stipulând că, de regulă, imobilele preluate abuziv se restituie în natură și doar prin echivalent dacă acestea nu au fost înstrăinare în baza Legii nr.112/1995, fiind evident că prin acest articol s-a avut în vedere situația imobilelor, apartamentelor, vândute în baza Legii nr.112/1995. Mai mult decât atât în cuprinsul acțiunii a arătat, în mod expres, că în redactarea inițială a Legii nr.10/2001 legiuitorul la art. 7 alin. 3 s-a referit doar la sintagma „terenuri libere de construcții” de unde concluzia că se referea la terenurile din intravilanul localităților, pe care nu s-au edificat construcții. În acest context, așa cum a arătat și prin cererea de chemare în judecată, a apreciat că în redactarea inițială a Legii nr. 10/2001 nu a fost reglementată și situația terenurilor pe care se aflau amplasate construcții, respectiv terenurile aferente construcțiilor, acest vid legislativ a fost rezolvat numai prin Legea nr. 1/2009, în sensul că articolului 7 i-a fost adăugat alin. 5 în care sintagma „teren liber de construcții” a fost înlocuită cu sintagma „teren aferent construcțiilor”. Mai arată că prin Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 se specifică la art. 7 alin. 3 că prin noțiunea de teren aferent imobilelor înstrăinate în temeiul Legii nr.112/1995 se înțelege terenul pe care se află amplasată construcția, respectiv amprenta construcției, cât și terenul din împrejmuirea construcției necesar bunei utilizări a acesteia, indiferent de categoria de folosință, iar stabilirea suprafeței de teren necesară bunei utilizări a construcției se face motivat, de către entitatea investită cu soluționarea notificării. În acest sens, cu ocazia dezbaterii în fața instanței de fond, în primul ciclu procesual, s-a efectuat și o expertiză tehnică specialitatea topografie, care identifică terenul și stabilește și care este suprafața necesară pentru buna utilizare a construcției, respectiv indiferent de suprafața liberă aferentă construcției de 855 mp. Prin introducerea alin. 5 la art. 7 din Legea nr. 10/2001, la 9 iulie 2013, anterior soluționării notificării de către Primăria M. București la 03.07.2014, și respectiv anterior pronunțării deciziei civile nr. 1929 a Curții de apel București la 14.11.2013, reclamanții au precizat notificarea inițială, în sensul restituirii și a terenului aferent construcției în suprafață de 855 mp. Practica constată a instanțelor de judecată este unanimă, în sensul că posibilitatea precizării și completării notificării inițiale, urmare a unor modificări legislative ulterioare, a fost recunoscută în mod constant și în acest sens a invocat decizia civilă nr. 574 A/07.06.2011 a Curții de Apel București Secția a III-a Civilă și decizia pronunțată de Curtea de Apel C., în spețe similare cu cea de față. În ambele hotărâri judecătorești se reține aplicabilitatea art. 7 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 1/2009, în sensul că este de strictă interpretare și se aplică și cauzelor aflate în curs de judecată, neoperând principiul neretroactivității legii, prevăzută de art. 15 din Constituția României. Depune note scrise.
Apărătorul apelanților reclamanți N. A., N. D. și S. E. E., avocat C. F., cu privire la pretinsa autoritate de lucru judecat, pe care o apreciază ca fiind greșit reținută de instanța de fond, arată că Tribunalul București motivează excepția spunând că două din cele trei elemente ale autorității de lucru judecat nu se regăsesc în speță și cu toate acestea admite excepția. După pronunțarea hotărârii instanței de fond și înainte de pronunțarea hotărârii de către instanța de recurs, în condițiile în care litigiul se judeca sub vechiul Cod de procedură civilă și, deci, se aplicau prevederile art. 3041 c.pr.civ., instanța, neexistând apel, era datoare să examineze cauza sub toate aspectele, ceea ce nu a făcut, dar cel mai relevant este faptul că instanța de fond reține că reclamanții, nesolicitând nici prin notificare și nici printr-o cerere ulterioară de precizare restituirea terenului, aceștia nu pot solicita ca instanța să se pronunțe asupra a ceea ce nu s-a cerut, neputând fi încălcat principiul disponibilității. Deci, instanța nu s-a pronunțat asupra cererii referitoare la restituirea terenului în suprafață de 855 mp, considerând că nu este investită cu soluționarea acestui capăt de cerere și, în aceste condiții, se pronunță asupra excepției autorității de lucru judecat. Solicită, pentru ambele motive invocate, admiterea apelului, în baza dispozițiilor art. 480 alin.2 teza a II-a c.pr.civ., schimbarea în tot a sentinței atacate și, pe fondul cauzei, admiterea contestației formulate și restituirea în natură a terenului aferent construcției în suprafață de 855 mp . Cheltuielile de judecată urmează să fie solicitate pe cale separată.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă sub nr._, la data de 31.07.2014, contestatorii N. A., N. D. și S. E., în contradictoriu cu pârâta Primăria M. București, prin Primar General, au formulat contestație împotriva dispoziției nr._/03.07.2014 emisă de pârâtă, prin care s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii, în echivalent, pentru apartamentul nr. 2 parter și apartamentul situat la mansarda imobilului situat în București, .. 23, sector 3, București, imobil imposibil de restituit în natură în condițiile vânzării acestor apartamente conform prevederilor Legii nr. 112/1995 prin contractele de vânzare-cumpărare nr. 7255/01.07.1997 și_/19.03.1998, precum și respingerea ca neîntemeiată a cererii de restituire în natură a terenului liber de construcții cât și a terenului în suprafață de 81 mp (corpul C2), astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiza efectuat de expertul D. I..
În motivarea cererii s-a arătat că aceasta vizează soluționarea greșită a capătului de cerere privind restituirea în natură a terenului (liber de construcții astfel definit prin dispoziție de către pârâta conform prevederilor Legii nr. 10/2001, art. 7 alin. 1 și 3 în redactarea inițială a Legii nr. 10/2001, respectiv a terenului aferent construcțiilor conform art. 7 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, astfel cum aceasta a fost modificată și completată prin Legea nr. 1/2009) în suprafață de 855 mp, situat în .. 23, sector 3, în baza raportului de expertiză întocmit de expert D. I..
Motivându-și dispoziția de respingere a capătului de cerere privind restituirea în natură a terenului aferent construcțiilor, pârâta a făcut trimitere la sentința civilă nr. 767/05.04.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția IV-a în dosarul nr._/3/2011, care a reținut că „prin notificare nu s-a solicitat și restituirea terenului liber de construcții."
Contestatorii au apreciat că motivația adusă de către pârâta este superficială și tendențioasă, aceasta ignorând și motivarea făcută de către Curtea de Apel – Secția a IV-a Civilă, care, prin decizia civilă nr. 1929R/14.11.2013, respingând recursul formulat de contestatori, a conchis că "nesolicitând nici prin notificare și nici prin vreo cerere ulterioară de precizare restituirea terenului cumpărat, aceștia nu pot solicita ca instanța să se pronunțe asupra a ceea ce nu s-a cerut, neputându-se încălcă principiul disponibilității părții".
Asupra acestui aspect, contestatorii au precizat că la data de 09.07.2013, deci anterior soluționării notificării de către pârâtă și respectiv pronunțării deciziei nr. 1929R din 14.11.2013 de către Curtea de Apel București – Secția a IV-a Civilă, prin cererea înregistrată sub nr._ din 09.07.2013 la Primăria M. București, contestatorii au precizat notificarea inițială (înregistrată la Biroul Executorului Judecătoresc P. S. sub nr. 1222/19.07.2001) în sensul restituirii în natură și a terenului aferent imobilului din .. 23, sector 3, în suprafața de 855 mp, făcând în același timp trimitere la modificarea și completarea adusă Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 1/2009 și care prin prevederile art. 7 alin. 5 a stabilit că "nu se restituie în natură terenurile aferente imobilelor care au fost înstrăinate în temeiul dispozițiilor Legii nr. 112/1995.”
Prin această cerere precizatoare contestatorii au arătat că prin contractele de vânzare-cumpărare nr. 7255 din 01.07.1997 și nr._ din 19.03.1998 încheiate în baza prevederilor Legii nr. 112/1995 au fost cumpărate doar apartamentele situate la parterul și mansarda imobilului din .. 23, sector 3, și cotele părți indivize de câte 46,81% și 6,84% din părțile de folosință comună ale imobilului, respectiv 123,12 mp și 28,14 mp din terenul de sub construcție, rezultând deci, că nu a fost vândut celor doi foști chiriași și terenul aferent imobilului, astfel încât sunt incidente prevederile art. 7 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, astfel cum aceasta a fost modificată și completată prin Legea nr. 1/2009.
Întrucât cele două contracte de vânzare-cumpărare au vizat doar apartamentele situate la parterul și mansarda imobilului și cotele părți indivize de câte 46,81% și 6,84% din părțile de folosință comună ale imobilului, nu și terenul aferent imobilului, contestatorii au solicitat restituirea în natură a acestuia în baza prevederilor art. 7 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, astfel cum aceasta a fost modificată și completată prin Legea nr. 1/2009, teren a cărui suprafața este de 855 mp conform raportului de expertiză topo efectuat de expertul D. I..
În legătură cu aceste aspecte, contestatorii au susținut și faptul că în redactarea inițială a Legii nr. 10/2001, art. 7 făcea referire la noțiunea de "imobile", alin. 1 al acestui articol stipulând în sensul că "de regulă imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură și doar prin echivalent, dacă imobilele au fost înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995". Este deci, cât se poate de evident că la acel moment, legiuitorul a avut în vedere prin sintagma "imobil" doar construcțiile, știut fiind faptul că prin Legea nr. 112/1995 foștii chiriași puteau cumpăra doar apartamentele în care locuiau și cotele indivize din părțile comune.
Cu toate acestea, în redactarea inițială a Legii nr. 10/2001 nu s-a făcut referire la noțiunea de "teren aferent construcțiilor", ci doar la noțiunea de "teren liber de construcții" (art. 7 alin. 3), deci, la terenurile din intravilanul localităților, libere de construcții.
Aceștia au considerat că este vorba de două noțiuni total diferite: imobil-construcție astfel cum este definit prin art. 7 alin. 1 și imobil-teren pe care nu este edificată vreo construcție (art. 7 alin. 3). În opinia contestatorilor în redactarea inițială a Legii nr. 10/2001 nu a fost reglementată și situația terenurilor pe care se află amplasate construcții, respectiv a terenurilor aferente acestor construcții.
Această neconcordanță a fost rezolvată abia prin Legea nr. 1/2009 în sensul că la art. 7 a fost adăugat alin. 5 în care sintagma de "teren liber de construcții" a fost înlocuită cu sintagma „teren aferent construcțiilor". Potrivit acestui alineat nou, nu se restituie în natură terenurile aferente imobilelor care au fost înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995.
per a contrario, întrucât foștii chiriași, în baza Legii nr. 112/1995 nu au putut cumpăra decât apartamentele în care locuiau și cotele părți indivize din părțile ce folosința comună, este evident că terenurile aferente acestor imobile, de vreme ce nu puteau fi cumpărate în baza Legii nr. 112/1995, pot fi restituite în natură foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora.
Fiind astfel creat un nou cadru legislativ, prin introducerea alin. 5 la art. 7 al Legii nr. 10/2001 în baza Legii nr. 1/2009, la data de 09.07.2013 deci, anterior soluționării Notificării nr. 1222/19.07.2001, contestatorii și-au precizat notificarea inițială în sensul restituirii în natură și a terenului aferent imobilului din .. 23, sector 3, în suprafața de 855 mp, însă, pârâta a ignorat total precizarea pe care aceștia au făcut-o și pe care au transmis-o la 09.07.2013, respingând cererea de restituire în natură a terenului aferent imobilului, deși de la data formulării acestei cereri precizatoare a notificării inițiale (09.07.2013) și până la soluționarea efectiva a notificării (03.07.2014) a trecut o perioadă de circa 1 an.
Mai mult, ulterior formulării cererii precizatoare a notificării (09.07.2013), la data de 07.01.2014 contestatorii au transmis pârâtei și copiile celor două hotărâri judecătorești, respectiv sentința civilă nr. 767/05.04.2013 a Tribunalului București și decizia civilă nr. 1929R din 14.11.2013 a Curții de Apel București prin care aceasta a stipulat extrem de clar faptul că recursul contestatorilor nu poate fi admis deoarece "nu au solicitat nici prin notificare și nici prin vreo cerere ulterioară precizatoare restituirea terenului cumpărat" deși la acea data, 14.11.2013 încă din 09.07.2013 aceștia formulaseră o astfel de cerere precizatoare.
Cu toate că s-a aflat în posesia ambelor hotărâri judecătorești pârâta le-a analizat trunchiat și vădit subiectiv, limitându-se la invocarea sentinței civile nr. 767/05.04.2013 a Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă, ignorând cu desăvârșire să ia în considerare motivația Curții de Apel București prin Decizia civilă nr. 1929R/14.11.2013 cu referire la o pretinsă lipsă a unei cereri precizatoare ulterioară față de notificarea inițială cu privire la restituirea în natură a terenului aferent imobilului, în pofida faptului că s-a comunicat și cererea precizatoare încă din data de 09.07.2013, cerere înregistrată la Registratura Primăriei Capitalei sub nr._.
În drept, a invocat dispozițiile Legii nr. 10/2001.
A solicitat, și instanța a încuviințat, proba cu înscrisuri.
Pârâta nu a depus întâmpinare, însă a transmis la solicitarea instanței actele din dosarul administrativ aferent notificării.
Prin sentința civilă nr. 1437 din 08.12.2014, Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de contestatorii N. A., N. D. și S. E. în contradictoriu cu intimata Primăria M. București, prin Primar General.
Pentru a hotărî astfel, analizând actele dosarului, tribunalul a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr. 767/05.04.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._/3/2011, instanța a constatat că reclamanții N. A., N. D. și S. E.-E. au calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul situat în București, .. 23, sector 3, compus din: apartamentul situat la parter și terenul în suprafață de 123,12 mp situat sub construcție, ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 7255/01.07.1997 și apartamentul situat la mansardă și terenul în suprafață de 18,38 mp situat sub construcție, ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr._/19.03.1998. A respins, ca neîntemeiată, cererea de restituire a terenului liber de construcții și a terenului în suprafață de 81 mp ocupat de construcția C2, astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză efectuat de expert D. I., situate la adresa din București, .. 23, sector 3. Cu privire la terenul liber de construcții și la suprafața de 81 mp, tribunalul a reținut că prin notificare reclamanții nu au solicitat și restituirea terenului liber de construcții.
Prin decizia civilă nr. 1929R/14.11.2013, Curtea de Apel București – Secția a IV-a Civilă a respins ambele recursuri formulate în cauză. Cu privire la recursul reclamanților, care a privit tocmai soluția de respingere referitoare la restituirea terenului, Curtea de Apel a reținut că „așa cum reiese din notificarea formulată de către reclamanți, atașată la fila 61 din dosarul instanței de fond și precum precizează chiar recurenți-reclamanți prin motivele de recurs, prin notificarea formulată, aceștia nu au solicitat decât acordarea de măsuri reparatorii pentru cele două apartamente vândute în baza Legii nr. 112/1995.
Nesolicitând nici prin notificare și nici prin vreo cerere ulterioară de precizare restituirea terenului cumpărat, aceștia nu pot solicita ca instanța să se pronunțe asupra a ceea ce nu s-a cerut, neputându-se încălca principiul disponibilității părții.
De asemenea, reclamanții fac o greșită interpretare a legii în sensul că arată că în redactarea inițială a Legii nr. 10/2001 nu s-ar fi prevăzut restituirea în natură a terenului liber de construcții, reieșind că aceasta ar putea fi explicația nesolicitării restituirii terenului însă, aspectele invocate nu sunt reale din dispozițiile acestei legi reieșind contrariul afirmațiilor părților”.
Reclamanții susțin că și-au precizat notificarea la 09.07.2013, anterior soluționării ei, însă această precizare este făcută după pronunțarea hotărârii definitive a tribunalului asupra notificării în cauză. Cum instanța fusese învestită cu soluționarea notificării în forma ei inițială, hotărârea a fost dată în consecință.
Dispoziția contestată a fost emisă de pârâtă ca urmare a pronunțării hotărârilor de mai sus.
Tribunalul a reținut că solicitarea reclamanților, de modificare a dispoziției în sensul restituirii în natură a terenului pentru care anterior cererea a fost respinsă, vizează în realitate reluarea în discuție a fondului cauzei ce a făcut obiectul dosarului nr._/3/2011 soluționat prin sentința civilă nr. 767/ 05.04.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, irevocabilă prin respingerea recursului prin decizia civilă nr. 1929R/14.11.2013 pronunțată de Curtea de Apel București. Or, deși nu este incidentă autoritatea de lucru judecat, lipsind identitatea de cauză și de obiect a cererilor, tribunalul a fost ținut de puterea de lucru judecat în care au intrat constatările respectivelor instanțe cu privire la terenul liber de construcții. Prin urmare, tribunalul nu a putut proceda la soluționarea unei astfel de cereri fără a încălca această putere de lucru judecat, întrucât dispoziția emisă și contestată în cauză are la bază exclusiv hotărârea judecătorească arătată.
Faptul că pe parcursul soluționării primului litigiu reclamanții au depus o cerere de precizare (completare) a notificării inițiale nu face ca aceste concluzii să se schimbe. Lipsa unei notificări exprese privind terenul și formulată în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001 face ca instanța să nu se poată pronunța asupra cererii, având în vedere caracterul imperativ al termenelor legale incidente coroborate cu concluziile instanțelor care s-au pronunțat anterior. Prin urmare, tribunalul a reținut drept nefondată solicitarea reclamanților și a respins-o ca atare.
Împotriva sentinței tribunalului reclamanții N. A., N. D. și S. E. au declarat apel.
În motivarea apelului s-a arătat că prin sentința civilă apelată a fost respinsă ca nefondată contestația pe care au formulat-o împotriva dispoziției nr._ din 03.07.2014 emisă de intimata Primăria M. București, prin Primar General, prin care au solicitat restituirea în natură a terenului aferent imobilului din .. 23, sector 3, în suprafața de 855 mp.
Motivându-și soluția pronunțată tribunalul a reținut, în esență, pe de o parte faptul că ei au făcut o greșită interpretare a prevederilor Legii nr. 10/2001 în redactarea inițială și, pe de altă parte, că în cauză operează excepția puterii de lucru judecat în raport de sentința civilă nr. 767/05.04.2013 a Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă, irevocabilă prin respingerea recursului formulat la Curtea de Apel București - Secția a IV-a Civilă, prin decizia civilă nr. 1929R/14.11.2013.
Apreciază ambele motivații aduse de tribunal ca fiind greșite.
1. Referitor la motivarea tribunalului potrivit căreia au făcut o greșită interpretare a Legii nr. 10/2001 în sensul că în redactarea inițială a Legii nr. 10/2001 nu s-ar fi prevăzut restituirea în natură a terenului liber de construcții, reieșind că aceasta ar putea fi explicația nesolicitării restituirii terenului, în realitate, apelanții-reclamanți arată că au precizat că în redactarea inițială a Legii nr. 10/2001, art. 7 făcea referire la noțiunea de "imobile", alin. 1 și alin. 11 ale acestui articol stipulând că, de regulă, imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură și doar prin echivalent dacă acestea au fost înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995, fiind deci, evident că la acel moment legiuitorul prin sintagma „imobile", s-a referit doar la construcții. Totodată, au arătat că în redactarea inițială a Legii nr. 10/2001 nu s-a făcut referire la noțiunea de "teren aferent construcțiilor", ci doar la noțiunea de "teren liber de construcții" (art. 7 alin. 1) la terenurile din intravilanul localităților libere de construcții.
În acest context, au apreciat că în redactarea inițială a Legii nr. 10/2001 nu a fost reglementată și situația terenurilor pe care se află amplasate construcții, respectiv a terenurilor aferente acestor construcții.
Aceasta neconcordanță a fost rezolvată abia prin Legea nr. 1/2009, în sensul că articolului 7 i-a fost adăugat alineatul 5 în care sintagma "teren liber de construcții" a fost înlocuită cu sintagma "teren aferent construcțiilor".
Fiind astfel creat un nou cadru legislativ în introducerea alineatului 5 la articolul 7 al Legii nr. 10/2001, la data de 09.07.2013, deci anterior soluționării notificării nr. 1222/19.07.2001 și respectiv anterior pronunțării deciziei civile nr. 1929 R/14.11.2013 de către Curtea de Apel București, Secția a IV-a Civila, și-au precizat notificarea inițială în sensul restituirii în natură și a terenului aferent imobilului din .. 23, sector 3, în suprafața de 855 mp.
Aceasta a fost precizarea pe care au făcut-o în legătură cu sintagma "teren liber de construcții" în redactarea inițială a Legii nr. 10/2001 și nu cea reținută în mod eronat de tribunal.
2. În ceea ce privește excepția puterii de lucru judecat, aceasta apare cel puțin discutabilă dacă se ia în vedere faptul că se face trimitere la decizia Curții de Apel nr. 1929R, care în mod eronat a reținut că ei nu au solicitat nici prin notificarea inițială și nici printr-o precizare ulterioară, restituirea terenului liber de construcții, respectiv a terenului aferent imobilului.
Or, pe acest aspect rezultă în mod indubitabil că la 09.07.2013, deci anterior pronunțării deciziei civile nr. 1929R/14.11.2013, și-au precizat notificarea inițială solicitând și restituirea terenului aferent imobilului din .. 23, sector 3, București.
În raport de aceste considerațiuni și în conformitate cu prevederile art. 480 Cod procedură civilă, apelanții-reclamanți solicită admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței tribunalului, iar pe fondul cauzei să se dispună admiterea contestației formulate împotriva dispoziției nr._/3.07.2014, emisă de intimată, dispunând astfel restituirea în natură a terenului aferent imobilului situat în .. 23, sector 3, București, în suprafața de 855 mp.
În drept, invocă dispozițiile 466-482 Cod procedură civilă.
În apel nu au fost administrate probe noi.
Analizând lucrările dosarului în raport cu motivele de apel formulate, Curtea reține următoarele:
Referitor la primul motiv de apel, prin care se susține că instanța ar fi înțeles greșit susținerile părților cu privire la înțelesul unor noțiuni utilizate de legiuitor în forma inițială a textului Legii nr. 10/2001, Curtea constată că este fără legătură cu sentința apelată.
Astfel, soluția pronunțată de Tribunalul București în prezenta cauză se fundamentează pe puterea de lucru judecat a unei sentințe anterioare. În considerentele pentru care Tribunalul a pronunțat sentința apelată în prezentul dosar nu se face vreo referire la modul în care reclamanții au interpretat dispozițiile legale și nici la cum ar fi trebuit acestea interpretate.
Este adevărat că Tribunalul a reprodus în considerente unele aspecte analizate în decizia civilă nr. 1929/14.11.2013, iar reclamanții, în contestația formulată, au justificat completarea ulterioară a notificării pe care au formulat-o susținând că redactarea inițială a notificării a fost realizată în considerarea formei inițiale a textului Legii nr. 10/2001 care i-ar fi condus la anumite concluzii referitoare la imobilele avute în vedere de textele legale și că în opinia lor modificările legislative ulterioare ar fi determinat și modificarea sferei imobilelor care intrau sub incidența legii. Însă Tribunalul, reținând că aceste aspecte au făcut deja obiectul analizei în decizia civilă nr. 1929/14.11.2013, nu le-a mai analizat, ci a reținut doar că ele au fost deja analizate cu putere de lucru judecat prin sentința civilă nr. 767/5.04.2013, irevocabilă prin decizia civilă nr. 1929/14.11.2013.
Curtea constată că este nefondat și cel de-al doilea motiv de apel, prin care se critică reținerea de către Tribunalul a puterii de lucru judecat a sentinței 767/5.04.2013, devenită irevocabilă prin decizia civilă nr. 1929/14.11.2013.
Astfel, obiectul cererii soluționate prin sentința civilă nr. 767/5.04.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă a fost reprezentat de cererea reclamanților de a fi soluționată pe fond notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001.
Prin sentința sus-menționată a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de restituire a terenului liber de construcții și a terenului de 81 mp ocupat de construcția C2, situate în București, .. 23, sector 3, reținându-se că reclamanții nu au solicitat prin notificare și restituirea terenului liber de construcții. Această soluție a fost menținută prin decizia nr. 1929r/14.11.2013 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IV-a Civilă, iar în recursul soluționat prin această decizie au fost invocate și respinse de Curte argumentele prezentate de reclamanți și în prezenta cauză cu privire la înțelesul noțiunilor folosite în textele Legii nr. 10/2001 în redactarea inițială și în redactările ulterioare.
Ca atare, în cauza soluționată prin sentința civilă nr. 767/5.04.2013, irevocabilă prin decizia civilă nr. 1929/14.11.2013, a fost soluționată pe fond notificarea formulată de reclamanți în baza Legii nr. 10/2001, iar soluția dată în cauza respectivă se impune și în prezenta cauză, aspectul pozitiv al lucrului judecat impunând a nu fi contrazisă soluția dată în chestiunea litigioasă dezlegată anterior, reglementarea autorității de lucru judecat în forma prezumției venind să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești.
Totodată, așa cum corect a reținut și Tribunalul, este irelevantă împrejurarea că reclamanții au formulat, după expirarea termenului legal prevăzut de Legea nr. 10/2001 pentru depunerea notificărilor, o completare a notificării inițiale. Astfel, completarea notificării inițiale cu alte imobile sau alte părți din imobil care în mod evident nu erau avute în vedere de notificarea inițială echivalează cu formularea unei notificări peste termen, care nu mai poate fi primită întrucât ar conduce la eludarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001, care a instituit un termen limită înlăuntrul căruia pot fi formulate notificările. Mai mult decât atât, completarea notificării nu numai că a intervenit tardiv în raport cu dispozițiile Legii nr. 10/2001, dar ea a intervenit și după pronunțarea sentinței civile nr. 767/5.04.2013, care avea caracter definitiv și care soluționase deja pe fond notificarea legal formulată de reclamanți, stabilind totodată care este conținutul notificării cu care reclamanții au investit legal unitatea deținătoare/entitatea investită cu soluționarea notificării, stabilind că obiect al aceste notificări au făcut doar apartamentele vândute în temeiul Legii nr. 112/1995.
Cum dispoziția atacată în prezenta cauză a fost emisă în temeiul sentinței civile nr. 767/5.04.2013, prin care a fost soluționată pe fond notificarea formulată de reclamanți în temeiul și cu respectarea termenului de formulare instituit de Legea nr. 10/2001, în mod corect Tribunalul a respins contestația formulată împotriva acestei dispoziții ca neîntemeiată. O altfel de soluție ar conduce la încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat și, în mod indirect, s-ar ajunge la cenzurarea unor hotărâri judecătorești irevocabile pe alte căi decât cele legale.
În consecință, Curtea va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelanții-reclamanți N. A., N. D. și S. E. E., toți cu domiciliul ales la Cabinet de avocat D. D. Ș., în București, ., nr. 1-7, ., ., împotriva sentinței civile nr. 1437 din 08.12.2015 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Primăria M. București, prin Primar General, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 291-293, sector 6.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 02.12.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
E. M. Crișcov M. D. O.
GREFIER,
G. C. A.
Red. EMC
Tehnored. EMC/PS 6 ex.
07.12.2015
Jud. fond: R. S.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 1278/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 1270/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
