Anulare act. Decizia nr. 614/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 614/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-12-2015 în dosarul nr. 614/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.614A
Ședința publică de la 10 decembrie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - S. T.
JUDECĂTOR - P. F.
GREFIER - G.-M. V.
**************
Pe rol pronunțarea asupra apelului formulat de apelantul-pârât G. R. – Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, cu sediul în București, Calea Floreasca nr.202, sector 1, împotriva sentinței civile nr.608/11.05.2015 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți R. I. și L. M., ambii cu domiciliul ales în C., ..C, ., județ D., cauza având ca obiect „anulare act”.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică de la 4 decembrie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când, Curtea având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 10 decembrie 2015.
CURTEA
Prin acțiunea înregistrată la data de 01.10.2014 la Tribunalul București, reclamanții Rădăuți I. și L. M. au chemat în judecată pe pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor – G. R. și au solicitat să se dispună anularea Deciziei de validare parțială nr. 1473/30.07.2014, urmând ca pârâta să emită o nouă decizie de validare totală a Dispoziției Primarului Municipiului C. nr._/2006, având ca obiect întregul imobil situat în Municipiul C. alcătuit din teren în suprafață de 300 mp și construcția demolată în suprafață de 118,10 mp.
În motivarea acțiunii a arătat că decizia emisă de intimată este nelegală întrucât CNCI nu are posibilitatea legală să revoce Dispoziția nr._/2006 a Primăriei Municipiului C., act care atestă calitatea reclamanților de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001, această decizie intrând în circuitul civil.
Că potrivit Legii nr. 10/2001, desființarea acestei decizii era posibilă doar pe calea contestației formulată de persoana îndreptățită, în caz contrar s-ar ajunge la încălcarea principiului securității și irevocabilității actelor juridice civile.
Reclamanții au făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu în conformitate cu prevederile art. 22 din Legea nr. 10/2001.
Că prin sentința civilă nr. 276/2008 pronunțată de Tribunalul D. a fost admisă contestația precizată formulată de reclamanți,fiind anulată Dispoziția nr._/27.06.2006,dispoziție care a fost încredințată Secretariatului Comisiei centrale din cadrul ANRP.
În cauză au fost administrate probe cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr.608/11.05.2015 pronunțată de Tribunalul București Secția a III a Civilă s-a admis acțiunea formulată de reclamanții R. I. si L. M. în contradictoriu cu pârâtul G. R. - COMISIA NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR, a dispus anularea deciziei nr.1473/30.07.2014 emisă de pârât cu privire la invalidarea parțială a Dispoziției nr._/2006 pentru terenul în suprafață de 300 mp situat în C., Drumul Public, ., județ D., a obligat pârâta să emită o nouă decizie de validare și cu privire la terenul în suprafață de 300 mp situat în Municipiul C., județ D..
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut că prin Dispoziția nr._/2006 emisă de Primăria Municipiului C. s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 către Rădăuți I. și L. M. pentru imobilul notificat, imposibil de restituit în natură, situat în C., ..
Prin Decizia nr.1473/2014 emisă de C.N.C.I. a dispus validarea parțială a acestei dispoziții dată de Primăria C. doar pentru construcția demolată situată în Municipiul C., emițându-se decizia de compensare prin 929 puncte, totodată invalidându-se parțial dispoziția dată de primar pentru terenul în suprafață de 300 mp situat în orașul C., întrucât notificatorii nu au fost proprietarii terenului.
Acțiunea introdusă de reclamanți este întemeiată urmând să fie admisă pentru considerentele ce se vor arăta.
Dispozițiile art. 23 (fost 22) din Legea nr. 10/2001 stabilesc că actele doveditoare ale dreptului de proprietate pot fi depuse până la data soluționării notificării formulată de persoana îndreptățită, această normă legală impunându-se a fi avută în vedere în strânsă legătură cu dispozițiile art. 23.1 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aceste dispoziții definind ce se înțelege prin acte doveditoare și anume orice acte juridice translative de proprietate, care atestă deținerea proprietății de către o persoană fizică sau juridică, acte juridice care atestă calitatea de moștenitor, orice acte juridice care permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă…ori din examinarea acestor prevederi legale se observă că dispozițiile cuprinse în legea specială nu impun dovedirea dreptului de proprietate pe calea dreptului comun, astfel că sunt admisibile și alte mijloace de probă cum s-a menționat mai sus pentru a se stabili că bunul imobil a aparținut autorului persoanei îndreptățite la măsuri reparatorii.
A rezultat astfel că în accepțiunea legii, sintagma „acte doveditoare ale dreptului de proprietate are un conținut mai larg, comparativ cu noțiunea similară din dreptul comun.
Instanța are în vedere și dispozițiile art. 24 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 modificată care stabilesc că „In absența unor probe contrare existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive”.
Pe de altă parte la alin. 2 al aceluiași articol se prevede că „În absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar”.
În cauza de față a constatat că sunt îndeplinite cerințele impuse de aceste prevederi legale, reclamanții achiziționând terenul în suprafață de 300 mp situat în C. pe bază de chitanță sub semnătură privată încheiată în anul 1961, care nu este translativă de proprietate însă această situație se impune a fi corelată cu actele de preluare a imobilului în integralitatea sa și anume ca efect al exproprierii dispuse, în temeiul DCS nr. 115/1985, măsură abuzivă care a condus la deposedarea reclamanților de terenul și construcția aflată pe acesta.
Instanța are în vedere la admiterea acțiunii și împrejurarea că prin Sentința civilă nr. 276/2008 pronunțată de Tribunalul D. în Dosar nr._/63/2008 a fost admisă contestația introdusă de reclamanții Rădăuți I. și Lucas M. în contradictoriu cu Primăria Municipiului C. și s-a dispus anularea Dispoziției de revocare nr._/13.06.2008, fiind menținută Dispoziția nr._/27.06.2006 prin care se propuneau măsuri reparatorii pentru întregul imobil alcătuit din construcția în prezent demolată și teren în suprafață de 300 mp, sentința menționată având putere de lucru judecat.
Date fiind considerentele expuse, întrucât reclamanții au calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii cu privire la întregul imobil situat în Municipiul C., instanța în baza art. 35 din Legea nr.165/2013 a dispus admiterea acțiunii și în consecință a anulat Decizia de validare parțială nr. 1473/2014 emisă de pârât, urmând ca pârâtul să emită o nouă decizie de validare și referitor la terenul în suprafață de 300 mp situat în Municipiul București,
Împotriva sentinței civile nr.608/11.05.2015 pronunțată de Tribunalul București Secția a III a Civilă a declarat apel pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor.
În motivarea apelului apelanta pârâtă critică sentința pentru următoarele motive:
Sentința civilă nr. 608/11.05.2015 pronunțată de Tribunalul București pe fondul cauzei este netemeinică și nelegală în raport cu situația de fapt și de drept dedusă judecății, precum și cu dispozițiile legale în materia retrocedărilor.
1. Instanța de fond, în mod netemeinic și nelegal, a reținut puterea de lucru judecat a Sentinței civile nr. 276/2008 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/63/2008.
1. Prin Sentința civilă nr. 276/2008, Tribunalul D., în dosarul ante-menționat, nu a pus în discuție calitatea de persoană îndreptățită a domnilor R. I. și L. M..
Deși Tribunalul D. s-a pronunțat asupra Dispoziției nr._.06.2008 emisă de Primarul mun. C., acesta a analizat dispoziția doar formal, prin raportare la principiul irevocabilității actelor administrative intrate în circuitul civil.
Dacă ar extinde raționamentul Tribunalului București potrivit căruia efectele hotărârii judecătorești s-ar răsfrânge și asupra calității de persoană îndreptățită a notificatorilor,în contextul în care în dosarul nr._/63/2008 instanța nu a cercetat pe fond dreptul acestora la despăgubiri, în contextul noilor modificări legislative, Legea nr.165/2013 ar rămâne fără efecte, din moment ce este evident că toate dispozițiile emise în procedura administrativă prevăzute de Legea nr. 10/2001 au aceeași natură juridică.
Prin urmare, în considerarea aceluiași raționament, CNCI nu ar mai putea să își exercite atributul de verificare și control asupra acestora.
Or, din moment ce textele de lege care reglementează atribuțiile comisiei au fost declarate constituționale, aprecierile instanței sunt nelegale și contravin celor statuate chiar de Curtea Constituțională a R..
Înțelege să invoce și punctele 46-48 din Decizia nr. 269/2014, pronunțată de C.C.R., potrivit cărora:
« Nu se poate pune problema unor atingeri aduse unui drept câștigat, câtă vreme decizia/dispoziția entității investite cu soluționarea notificării, conținând propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, confirmată prin emiterea avizului de legalitate de către prefect, nu a produs efecte directe în patrimoniul persoanei îndreptățite la restituire. Aceasta, deoarece până la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire de către Comisia Centrală pentru stabilirea Despăgubirilor - conform Legii nr. 247/2005 - sau a deciziei de compensare în puncte de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor - ulterior intrării în vigoare a Legii nr._ - persoana îndreptățită la restituire are o simplă expectanță de a dobândi măsurile reparatorii instituite prin lege, iar nu un drept efectiv, concretizat într-un drept de creanță izvorât din titlul de despăgubire/decizia de compensare în puncte. "
În concret, problema care se pune în speța de față este cea legată de aplicarea legii civile în timp.
Instanța constituțională a statuat faptul că aceste hotărâri judecătorești nu pot fi invocate cu putere de lucru judecat atunci când C.N.C.1. soluționează pe fond. un dosar de despăgubire.
A învederat instanței faptul că dispozițiile art. 17 alin. (1) lit. a) și ale art. 21 alin. (5) si (8) din Legea 165/2013 au fost declarate constituționale în măsura în care nu se aplică deciziilor/dispozițiilor entităților investite cu soluționarea notificărilor, emise în executarea unor hotărâri judecătorești prin care instanțele s-au pronunțat irevocabil/definitiv asupra calității de persoane îndreptățite și asupra întinderii dreptului de proprietate (Decizia Curții Constituționale a R. nr. 686/2014).
Prin Decizia nr. 269/2014, C.C.R. a statuat că, "obligația de a verifica existența dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat, de a aprecia cu privire la întinderea acestuia și de a evalua despăgubirile cuvenite în cazul în care, după examinarea dosarului, aceasta ajunge la concluzia că solicitantul este titularul dreptului de proprietate, precum și de a emite decizia de compensare în puncte a acestora.", iar prin Decizia nr. 686/26.11.2014, a constatat că dispozițiile legale (n.n.- referitoare la control) nu se aplică deciziilor/dispozițiilor entităților investite cu soluționarea notificărilor, emise în executarea unor hotărâri judecătorești prin care instanțele s-au pronunțat irevocabil/definitiv asupra calității de persoane îndreptățite și asupra întinderii dreptului de proprietate.
În aceste condiții există o singură excepție de la regula controlului exercitat de C.N.C.I., și anume situația în care instanța însăși a exercitat controlul de legalitate a măsurilor dispuse și a stabilit, în mod concret, întinderea drepturilor persoanelor îndreptățite la despăgubiri.
Pentru identitate de raționament se impune că această hotărâre judecătorească să aibă aceleași consecințe ca cele pronunțate în contradictoriu cu autoarea subscrisei, C.C.S.D.
În legătură cu aceste hotărâri C.C.R. a statuat prin Decizia nr. 715/2015 faptul că "este firesc ca obligația emiterii titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 să fie executată în condițiile noii legi, aceasta fiind tocmai expresia concretă a principiului tempus legit actum și a principiului aplicării imediate a legii noi.
Prin urmare, Sentința civilă nr. 276/2008 pronunțată de Tribunalul D. nu se poate bucură de putere de lucru judecat, cum în mod greșit a reținut instanța de fond din moment ce nu au fost cercetate aspectele legate de existența și întinderea drepturilor reclamanților.
Tribunalul București, în mod netemeinic și nelegal, a apreciat că sunt întrunite condițiile necesare aplicării dispozițiilor art.24 din legea nr. 10/2001.
În ce privește prezumția relativă de proprietate instituită de art. 24 din legea nr.10/2001 și reținută de instanță, aceasta a fost răsturnată prin proba contrară reprezentată tocmai de chitanța de mână depusă la dosar:
Art. 24 din lege, alin.(1) din Legea nr. 10/2001, republicată, prevede faptul că în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.
În aplicarea prevederilor alin. (1) și în absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar.
Aplicarea prevederilor art. 24 din lege operează numai în absența unor probe contrare, fapt ce implică, pe de o parte, condiția obținerii de către solicitant a negațiilor referitoare la actele de proprietate, obținute ca urmare a cererilor adresate Arhivelor Naționale și primăriei în a cărei rază este situat imobilul revendicat,dublate de depunerea unei declarații olografe, prin care solicitantul declară pe propria răspundere că nu mai deține alte înscrisuri, și, pe de altă parte, coroborarea informațiilor furnizate de actele normative sau de autoritate, prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în aplicare măsura preluării abuzive, cu celelalte informații aflate la dosarul de restituire (pct. 24.2 din HG 250/2007, normele metodologice de aplicare a legii nr._, republicată).
Intenția legiuitorului a fost aceea de a institui o prezumție relativă de proprietate, iar nu una absolută, acesta având în vedere, în principal, acele situații în care actele de proprietate au fost distruse, nu și acele situații în care nu au fost încheiate astfel de contracte.
Prevederile art. 24 din legea nr.10/2001, nu își găsesc aplicabilitatea în speța de față, însăși chitanța reprezentând proba contrară.
Tribunalul București a interpretat în mod eronat dispozițiile art. 23 din legea nr. 10/2001 atunci când a reținut că sintagma de acte doveditoare ale dreptului de proprietate ar avea un conținut chiar atât de larg comparativ cu noțiunea similară din dreptul comun.
Hotărârea nr. 250/2007(pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989) definește sintagma acte doveditoare, astfel: "orice acte juridice translative de proprietate, care atestă deținerea proprietății de către o persoană fizică sau juridică (act de vânzare-cumpărare, tranzacție, donație, extras carte funciară, act sub semnătură privată încheiat înainte de . Decretului nr._ privitor la împărțeala sau înstrăinarea terenurilor cu sau fără construcțiuni și la interzicerea construirii fără autorizare și în măsura în care acesta se coroborează cu alte înscrisuri și altele asemenea)" .
Contrar celor reținute de instanța de fond, legiuitorul a înțeles să prevadă expres faptul că actul sub semnătură privată poate fi folosit ca probă în susținerea dreptului de proprietate dacă a fost încheiat înainte de . Decretului nr. 221/1950. Or în speța de față, chitanța a fost încheiată în anul 1961.
Fiind vorba despre o chitanță de mână, a subliniat faptul că, spre deosebire de înscrisul autentic care se bucură de o prezumție de validitate fiindcă a fost întocmit de către o autoritate, înscrisul sub semnătură privată nu se bucură de o astfel de prezumție. Spre deosebire de data înscrisului autentic, care face parte din mențiunile ce conțin constatările personale ale agentului instrumentator,data înscrisului sub semnătură privată este rezultatul consemnărilor făcute de părți fără a fi supusă controlului vreunei autorități. Data înscrisului sub semnătură privată este lipsită de orice forță probantă, până în momentul în care devine dată certă.
Sunt considerate de lege ca împrejurări care dau data certă: prezentarea înscrisului la o instituție de stat; înregistrarea într-un registru public; menționarea înscrisului, chiar într-o formă prescurtată, într-un act oficial, întocmit de o persoana care deține o funcție de stat sau obștească; decesul oricăreia din persoanele care au subscris actul sub semnătură privată; darea de dată certă la cererea celui interesat, de către un organ notarial.
Inițial, în materia circulației juridice a bunurilor imobile, sistemul Codului civil a consacrat două principii: principiul libertății contractuale și principiul consensualismului. Sub imperiul acestor principii, contractele de vânzare - cumpărare având ca obiect un bun imobil se puteau perfecta prin simplul acord de voință al părților.
Potrivit art. 971 cod civil "în contractele ce au ca obiect translația proprietății sau unui alt drept real, proprietatea sau dreptul se transmite prin efectul consimțământului părților și lucrul rămâne in rizico - pericolul dobânditorului, chiar când nu s-a făcut tradițiunea bunului. "Astfel, art. 1295 Cod civil prevede că " vinderea este perfectă între părți și proprietatea este de drept strămutată la cumpărător, în privința vânzătorului, îndată ce părțile s-au învoit asupra lucrului și asupra prețului, deși lucrul încă nu se va fi predat și prețul nu se va fi numărat. ”
Cu privire la terenuri, Codul civil nu cuprinde reglementări în materia înstrăinării acestora, dar cât timp au fost în vigoare dispozițiile unor acte normative, care au instituit restricții circulației juridice a bunurilor imobile, în doctrina și în jurisprudență s-a considerat că terenurile la care se refereau aceste acte normative au fost scoase din circuitul civil. În perioada 1947 - 1990 prin mai multe acte normative a fost instituit un control administrativ prealabil al înstrăinărilor tuturor categoriilor de terenuri și a fost impusă condiția formei autentice a actului.
Legea nr.203/1947 pentru reglementarea circulației și stabilirea regimului juridic imobilelor agricole a impus pentru înstrăinarea prin acte juridice între vii, obținerea unei autorizații administrative și încheierea actului în formă autentică.
Decretul nr._ pentru comasarea și circulația bunurilor agricole a instituit condiția obținerii unei autorizații administrative prealabile, emisă de Ministerul Agriculturii sau de fostele sfaturi populare, după cum terenurile erau situate în afara sau în interiorul vetre lor localități lor, precum și forma autentica a actelor juridice între vii, având ca obiect înstrăinarea terenurilor agricole, sub sancțiunea nulității.
Decretul nr._ cu privire la împărțeala sau înstrăinarea terenurilor cu sau fără construcții și la interzicerea construirii fără autorizare a prevăzut, sub sancțiunea nulității absolute, forma autentică și autorizația administrativă prealabilă pentru împărțeli și înstrăinări între vii, de orice fel, a terenurilor cu sau fără construcții.
Decretul nr.144/1958 privind reglementarea eliberării autorizațiilor de construire, reparare și desființare a construcțiilor, precum și a celor referitoare la înstrăinările și împărțelile terenurilor cu sau fără construcții a prevăzut în art.11 că înstrăinarea sau împărțeala, prin acte între vii, a terenurilor cu sau fără construcții, aflate în orașe, comune, reședințe de raioane, localități balneoclimaterice și centre muncitorești, se face numai cu autorizație prealabilă și în forma autentică, sub sancțiunea nulității absolute.
Pe cale de consecință, reclamanții nu pot fi considerați persoane îndreptățite cu privire la imobil în accepțiunea Legi nr.10/2001, având în vedere că nu se face dovada proprietății. Actul pe care își întemeiază calitatea de proprietari este nul absolut pe considerentele expuse mai înainte.
Prin urmare, Decizia nr. 1473/30.07.2014 prin care C.N.C.I. a invalidat parțial dispoziția emisă de Primarul municipiului C. în favoarea domnilor R. I. și L. M., pentru imobilul situat în C., .. 7, județul D., a fost dată cu respectarea dispozițiilor legale în materia retrocedărilor și motivat de faptul că nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului teren în suprafață de 300 mp.
Pentru considerentele expuse și invocând art. 476 din Noul Cod de procedură civilă, a solicitat să se anuleze hotărârea primei instanțe și în temeiul dispozițiilor imperative ale legii, să se pronunțe o hotărâre prin care să respingă cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
In urma analizei actelor si lucrarilor dosarului, a sentintei apelate, prin prisma si a motivelor de apel formulate, Curtea retine urmatoarele :
Prin Dispozitia nr._/ 2006, emisa de Primarul Municipiului C. s-a propus acordarea despagubirilor numitilor Raduti I. si Lucasi M., pentru imobilul notificat sub nr. 278/N/2001, imposibil de restituit in natura, ce face obiectul prezentei cauze .
Prin Dispozitia nr._ /2008 Primaria Municipiului C. a emis o noua dispozitie prin care s-a dispus respingerea cererii de restituire in natura sau prin echivalent a imobilului teren in suprafata de 300 mp, cu motivarea ca solicitantii nu au calitatea de persoane indreptatite, intrucat nu au facut dovada dreptului de proprietate asupra acestui bun . Cat priveste constructia notificata, s-a propus acordarea de despagubiri in conditiile Titlului VII din lg. 247/2005 .
Prin ., pronuntata de Judecatoria C., definitiva si irevocabila prin nerecurare, a fost admisa contestatia formulata de reclamantii Radut I. si Lucas M. si s-a dispus anularea dispozitiei nr._, emise de primarul Mun . C., cu motivarea ca dispozitia nr._/2006, emisa anterior, a intrat in circuitul civil si nu putea fi revocata de unitatea publica emitenta, incalacandu-se in mod grav principiul nerevocabilitatii actelor administrative intrate in circuitul civil.
La 30.07.2014 Comisia N. pentru Compensarea Imobilelor, avand in vedere propunerea de validare partiala formulata de Secretariatul Comisiei Nationale pentru Compensarea Imobilelor, pentru dosarul de despagubiri constituit in baza dispozitiei nr._/2006 ,a dispus validarea partiala a dispozitiei susmentionate, pentru constructia demolata si invalidarea partiala a dispozitiei pentru terenul in suprafata de 300 mp . In motivarea acestei decizii s-a retinut ca aceasta masura se impune intrucat chitanta sub semnatura privata pe care isi intemeiaza petentii calitatea de proprietar este lovita de nulitate absoluta .
Hotararea primei instante, de admitere a actiunii, este motivata raportat la dispozitiile art. 23 din legea 10/2001, respectiv ale art. 23.1 din Normele Metodologice, in sensul ca sintagma de ” acte doveditoare ale dreptului de proprietate ” are un continut mai larg comparativ cu notiunea din dreptul comun, iar reclamantii au facut aceasta dovada cu chitanta de vanzare cumparare sub semnatura privata, coroborat cu actul de preluare a imobilului in proprietatea statului, care este emis pe numele reclamantilor. Instanta a avut in vedere si anularea Deciziei nr._/2008 si mentinerea Dispozitiei nr._/2006, ca efect al Sentintei Civile nr. 276/2008, retinandu-se puterea de lucru judecat a acestei hotarari .
Cat priveste prima critica formulata de apelanta parata, Curtea o apreciaza ca fiind intemeiata, retinand urmatoarele:
Sentinta Civila nr. 276/2008, retinuta de instanta de fond in motivarea admiterii cererii ,a fost pronuntata . un obiect diferit fata de obiectul prezentei pricini si intre parti diferite, existand identitate numai in ceea ce-i priveste pe reclamanti, insa nu si parata . Prin urmare, solutia pronuntata de Judecatoria C. in prima pricina nu poate fi opusa, ca avand autoriate de lucru judecat in prezenta cauza .
Totodata, sentinta civila nr. 276/2008 este definitiva si irevocabila, ceea ce inseamna ca se bucura de putere de lucru judecat cat priveste aspectele asupra carora s-a statuat .
Curtea retine in acest sens ca prin sentina mai sus mentionata, instanta nu a statuat asupra calitatii de persoane indreptatite a celor doi petenti, ci doar asupra incalcarii principiului irevocabilitatii actelor administrative .
Se va retine totodata ca ”autoritatea de lucru judecat” si „puterea de lucru judecat” nu sunt sinonime. Autoritatea de lucru judecat constituie o parte a puterii de lucru judecat. Cu alte cuvinte, existenta unei hotarari judecatoresti poate fi invocata in cadrul unui alt proces, cu autoritate de lucru judecat, atunci cand se invoca exclusivitatea hotararii, sau cu putere de lucru judecat, cand se invoca obligativitatea sa, fara ca in cel de-al doilea proces sa fie aceleasi parti, sa se discute acelasi obiect si aceeasi cauza .Astfel, pentru a se invoca obligativitatea unei hotarari judecatoresti irevocabile privind solutionarea unei probleme juridice nu este necesara existenta triplei identitati de parti, cauza si obiect, ci este necesara doar probarea identitatii intre problema solutionata irevocabil si problema dedusa judecatii, instanta de judecata fiind tinuta sa pronunte aceeasi solutie, deoarece, in caz contrar s-ar ajunge la situatia incalcarii componentei res judicata a puterii de lucru judecat. Cum prin sentinta susmentionata nu s-a statuat asupra aceleiasi probleme de drept, astfel cum s-a retinut mai sus, rezulta ca in mod gresit a retinut prima instanta, cu efect probatoriu in prezenta cauza, puterea de lucru judecat a .>
In cauza nu se poate pune problema anularii propriului act juridic, retinuta prin . vreme decizia nr._/2006 a fost emisa de Primarul Municipiului C., iar Decizia nr. 1473/2014, ce face obiectul prezentei pricini este emisa de Comisia N. pentru Compensarea Imobilelor.
Se va retine totodata ca in conformitate cu dispozitiile art. 17 din Lg. 165/2013 :” (1) În vederea finalizării procesului de restituire în natură sau, după caz, în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, se constituie Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, denumită în continuare Comisia Națională, care funcționează în subordinea Cancelariei Primului-Ministru și are, în principal, următoarele atribuții:
a) validează/invalidează în tot sau în parte deciziile emise de entitățile învestite de lege care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii; ”
Totodata, conform dispozitiilor art. 21 alin 5 si 8 din lege:
” Secretariatul Comisiei Naționale, în baza documentelor transmise, procedează la verificarea dosarelor din punctul de vedere al existenței dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii. Pentru clarificarea aspectelor din dosar, Secretariatul Comisiei Naționale poate solicita documente în completare entităților învestite de lege, titularilor dosarelor și oricăror altor instituții care ar putea deține documente relevante.
(8) Ulterior verificării și evaluării, la propunerea Secretariatului Comisiei Naționale, Comisia Națională validează sau invalidează decizia entității învestite de lege și, după caz, aprobă punctajul stabilit potrivit alin.
Curtea retine ca prin Decizia nr. 686/ 2014 a Curtii Constitutionale, dispozitiile art. 17 alin 1 lit a si art. 21, privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România au fost declarate constitutionale ,” în măsura în care nu se aplică deciziilor/dispozițiilor entităților învestite cu soluționarea notificărilor, emise în executarea unor hotărâri judecătorești prin care instanțele s-au pronunțat irevocabil/definitiv asupra calității de persoane îndreptățite și asupra întinderii dreptului de proprietate. ”
Prin dezlegarea obligatorie ce a fost data prin aceasta hotarare problemei de drept supusa analizei, s-a retinut ca nu poate fi admisa ideea ca un organ administrativ ar putea exercita in mod indirect atributiile puterii judecatoresti, respectiv ca ar putea cenzura /revoca hotarari administrative ce au fost date ca urmare a pronuntarii unor hotarari judecatoresti prin care s-a statuat asupra calitatii de persoana indreptatita sau asupra intinderii dreptului de proprietate .
Prin urmare, cum decizia nr. 1473/2014, a carei anulare se solicita, ori decizia anterioara, cu nr._/2006, nu au fost emise in executarea unor hotarari judecatoresti prin care instanta sa se fi pronuntat asupra calitatii de persoana indreptatita, rezulta ca masura luata de Comisia N. privind Compensarea Imobilelor, prin care s-a validat partial dispozitia Primarului Municipiului C., este una legala si constitutionala, astfel cum s-a retinut mai sus.
Curtea apreciaza ca fiind intemeiate si criticile formulate de apelanta parata, in sensul ca instanta de fond a interpretat si aplicat in mod gresit dispozitiile art. 24 din Lg. 10/2001 si respectiv dispozitiile art 23.1 din Normele Metodologice de aplicare a Lg.10/2001, stabilind in mod gresit calitatea de persoane indreptatite a reclamantilor cat priveste terenul in suprafata de 300 mp.
Astfel, in cuprinsul dispozitiilor art. 24 din legea speciala a fost instituita o prezumtie relativa privind dovedirea calitatii de proprietar si intinderea dreptului de proprietate, prin actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus masura preluarii abuzive, mentionandu-se in cuprinsul alin 2 al acestui text de lege ca ” in absenta unor probe contrare, persoana individualizata in actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus ,sau dupa caz, s-a pus in executare masura preluarii abuzive este presupusa ca detine imobilul sub nume de proprietar ”.
In cauza aceasta prezumtie relativa a fost rasturnata, prin depunerea chitantei de mana incheiata de reclamanti in anul 1961, respectiv dupa . Decretului 221/1950 prin care legiuitorul a prevazut, sub sanctiunea nulitatii absolute, forma autentica pentru instrainari intre vii, avand ca obiect terenuri cu sau fara constructii .
Se va retine in acest sens ca in cuprinsul dispozitiilor art. 23.1 din Normele Metodologice de aplicare a Lg. 10/2001 legiuitorul a definit notiunea despre care se face vorbire in cuprinsul art. 23 din lege, respectiv ” acte doveditoare ale dreptului de proprietate ori, după caz, ale calității de asociat sau acționar al persoanei juridice, precum și, în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate și, după caz, înscrisurile care descriu construcția demolată și orice alte înscrisuri necesare evaluării pretențiilor de restituire decurgând din prezenta lege”, enumerand in acest sens o . inscrisuri care pot produce aceasta dovada.
Intradevar, astfel cum a retinut si prima instanta, notiunea de ” acte doveditoare ” in sensul Lg. 10/2001 are un continut mai larg decat in dreptul comun, insa legiuitorul a prevazut si anumite limitari, cum este si aceea cuprinsa in dispozitiile art. 23.1 lit a din Normele Metodologice, unde se face intradevar vorbire despre inscrisuri sub semnatura privata, insa se mentioneaza in mod expres ca acestea sa fie incheiate inainte de . Decretului 221/1950 .
Chiar instanta de fond a retinut ca acest inscris sub semnatura privata nu este translativ de proprietate, insa a interpretat si aplicat in mod gresit dispozitiile art. 24 din lege si art. 23.1 lit a din Normele Metodologice, in sensul ca inscrisul sub semnatura privata nu trebuia considerat ca fiind un act doveditor al dreptului de proprietate, prin coroborarea acestuia cu actul de preluare, ci un inscris care conduce la rasturnarea prezumtiei relative de proprietate instituite in cuprinsul art. 24 din lege, cata vreme actul a fost emis dupa . Decretului 221/1950.
Avand in vedere considerentele mai sus retinute, Curtea apreciaza ca cererea de apel este fondata, urmand ca in baza disp. Art. 296 C.pr.civila sa o admita si sa dispuna schimbarea in tot a sentintei apelate, in sensul respingerii actiunii, ca nefondata .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de apelantul-pârât G. R. – Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, cu sediul în București, Calea Floreasca nr.202,sector 1,împotriva sentinței civile nr.608/11.05.2015 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți R. I. și L. M., ambii cu domiciliul ales în C., ..C, ., județ D..
Schimbă în tot sentința apelată în sensul că respinge acțiunea, ca nefondată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 10 decembrie 2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
S. T. P. F.
GREFIER
G. – M. V.
RED.ST
Tehnored.MȘ/ 5 ex.
…………
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 1270/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 1324/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
