Legea 10/2001. Decizia nr. 1222/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1222/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-12-2015 în dosarul nr. 1222/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1222R
Ședința publică de la 4 decembrie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - S. T.
JUDECĂTOR - P. F.
JUDECĂTOR - A. V.
GREFIER - G.-M. V.
**************
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurentul-reclamant . împotriva sentinței civile nr.1122/03.10.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți P. P. V. și M. București, cauza având ca obiect „Legea nr.10/2001”.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care invedrează faptul că s-a prorogat discutarea calificării căii de atac exercitată împotriva hotărârii atacate. Recurentul-reclamant a depus precizări prin care solicită calificarea căii de atac ca fiind apelul, astfel cum corect s-a menționat în dispozitivul sentinței apelate. Consideră că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art.26 din Legea nr.10/2001, astfel cum au fost modificate prin art.XII din Legea nr.202/2010. Pe de altă parte, în situația în care instanța va califica calea de atac ca fiind recursul, solicită să se aibă în vedere faptul că nemotivarea recursului în termenul de 15 zile nu este imputabil părții, astfel încât nu sunt aplicabile dispozițiile art.306 C.pr.civ. privind nulitatea recursului pentru nemotivare în termen.
Curtea deliberând, constată că față de momentul introducerii acțiunii – 31.10.2012, de obiectul cererii de chemare în judecată și de dispozițiile Legii nr.10/2001 astfel cum au fost modificate prin Legea nr.202/2010, în vigoare la acea dată, califică calea de atac exercitată în cauză ca fiind recursul.
Având în vedere că recurentul-reclamant a solicitat judecarea cauzei în lipsă, o reține spre soluționare.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă sub nr._, la data de 31.01.2013, reclamanta S.C. H. P. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții P. P.-V. și M. București, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea Dispoziției nr. 4835/27.11.2005, emisă de Primarul General al Municipiului București în baza Legii nr.10/2001; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că a deținut în baza contractului de asociere din 15.01.1996 (anexa 2), încheiat cu Primăria Municipiului București, spațiul comercial in suprafața de 41,40 m.p., situat la parterul imobilului din ., sector 1. In baza acestui contract de asociere, reclamanta a renovat si a adus îmbunătățiri imobilului in toata aceasta perioada, și in prezent spațiul fiind utilizat tot de către reclamantă, pe rolul instanțelor de judecata existând o cerere de evacuare formulate de către pârâtul P. P.-V..
Prin Dispoziția nr. 4835/27.12.2005, reclamanta a menționat că a fost restituit în natură numitului P. P.-V. (în calitate de moștenitor al defunctei Ș. I., notificatoare în baza Legii nr.10/2001), imobilul din ., mai puțin imobilele vândute in temeiul Legii 112/1995. Motivele pentru care reclamantul a solicitat anularea dispoziției de restituire țin atât de situația îndoielnica privind proprietarul de la care a fost naționalizat imobilul, prin Decretul nr. 92/1950, cât și de lipsa de identitate existenta între imobilul proprietatea autorilor la nivelul anilor 1930-1945 si imobilul ce a fost restituit.
În primul rând, partea reclamantă a precizat că urmează a constata că prin dispoziția de restituire contestată au fost restituite către notificator „spatiile cu alta destinație”, fără a fi identificate sau individualizate, în condițiile în care, în lista anexă la Decretul 92/1950, autoarea acestora, Ș. V. E., apare ca fiind naționalizata cu un număr de 31 apartamente, fără nici o mențiune cu privire la naționalizarea spatiilor comerciale. Aceste neclarități, situații juridice incerte au fost sesizate chiar de către reprezentanții Primăriei București in dosarul de revendicare nr. 1248/2002 al Curții de Apel București Secția a IV-a Civilă.
Din analiza înscrisurilor depuse inițial de către notificatoarea Ș. I., reprezentând înscrisuri în dovedirea cererii de restituire, a specificat recurenta, se pot constata următoarele:
1. Ordonanța de adjudecare nr._/1931, ce reprezinta actul de proprietate invocat de către notificatoare în vederea restituirii, se refera la adjudecarea unui imobil situat în .. 10 „In virtutea legii - a adjudecat definitiv asupra d-nei A. E. V. Ș. cu autorizația soțului său, V. Ș. prin procurator ..... cu prețul de 1.296.000 lei, imobilul din București .. 10, astfel cum este descris in afipte si publicațiuni ...”
Mențiunea privind identificarea imobilului ce a făcut obiectul adjudecării ca fiind în .. 10 si nu în ., astfel cum se menționează în dispoziția de restituire, apare în cuprinsul acestei ordonanțe de adjudecare de cinci ori. In Decretul de naționalizare nr. 92/1950 apare ca fiind naționalizat proprietarul „Ș. V. E.”, de asemenea mențiune menita sa determine suspiciuni cu privire la adevăratul proprietar naționalizat.
2. Aceste neconcordante au fost sesizate de către instanțele de judecata, în cursul proceselor de revendicare, deschise de către moștenitoarea Ș. I.. Astfel, reclamanta a menționat ca, prin decizia civila nr. 1369/3.04.2003, pronunțata în dosar nr. 3667/2002, Curtea Suprema de Justiție - Secția Civila a admis recursul formulat de către Primăria Municipiului București, cu următoarea motivare: „.. referitor la locul situării imobilului, numele si prenumele proprietarului, exista discrepanțe intre titlul de proprietate, anexa decretului de naționalizare si actul de sesizare al instanței. Fără a încerca elucidarea lor, instanțele au acceptat simplist, susținerile orale si scrise ale reclamantei, bazate exclusiv, pe elementele de identificare extrase din titlu, planul de situație incorporat autorizației administrative de construcție, emisa în anul 1935 si actul de intabulare, in totalitatea lor eliptice, confuze si îndoielnice.”
Întors spre rejudecare, dosar nr. 3122/2003 al Tribunalului București - Secția a III-a Civila - și urmare a probelor solicitate de către instanța de judecata, reclamanta a preferat, după scurgerea a 14 termene si a imposibilității de completare a probelor doveditoare a dreptului de proprietate, sa solicite, în data de 15.03.2005, suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 47 din Legea 10/2001. Ulterior, în data de 27.12.2005, se restituie imobilul în baza Dispoziției nr. 4835. Ceea ce surprinde, a precizat reclamanta, este însă poziția Primăriei Municipiului București care, deși a semnalat neconcordantele din actele de proprietate ale notificatoarei Ș. I. în cadrul procesului de revendicare, ulterior a dispus restituirea imobilului, pe cale administrativa.
Interesul reclamantei în promovarea prezentei acțiuni rezida din faptul că aceasta deține un spațiu comercial prin contract de asociere în participațiune cu Primăria Capitalei, contract, ce ulterior dispoziției, a fost anulat, în condițiile în care o perioada de peste 10 ani aceasta a posedat spatiul si a investit o suma mare de bani în modernizarea acestuia .
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001.
Pârâtul P. V. P., legal citat, a depus întâmpinare, solicitând respingerea cererii de chemare în judecată, în principal, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă și, în subsidiar, ca neîntemeiată.
La termenul de judecată din data de 11.10.2013, tribunalul a luat act de precizarea reclamantului, în sensul că a solicitat anularea parțială a dispoziției în ceea ce privește spațiul cu altă destinație, situat la parterul imobilului. Totodată, tribunalul a luat act de precizarea valorii obiectului cererii, fiind indicată valoarea de 600.000 lei.
Pentru considerentele expuse în cuprinsul încheierii din data de 11.10.2013, tribunalul a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active.
Prin cererea depusă la dosar la data de 12.05.2014, pârâtul P. P.-V. a invocat excepția netimbrării cererii de chemare în judecată.
Pentru considerentele expuse în cuprinsul încheierii din data de 16.05.2014, tribunalul a respins ca neîntemeiată excepția de netimbrare.
Prin sentința civilă nr.1122/3.10.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV a Civilă a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. H. P. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții P. P.-V., și M. BUCUREȘTI, a Iuat act că pârâtul și-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Prin dispoziția nr. 4835/27.12.2005 emisă de Primarul Municipiului București a fost dispusă în favoarea pârâtului P. P. V. restituirea în natură a apartamentului nr. 5 și a spațiilor cu altă destinație, împreună cu cota de teren aferentă acestora și cota parte indiviză din părțile comune ale imobilului situat în București, sector 1, .. 5 (fila 59).
Unul dintre spațiile restituite în natură este și cel „cu altă destinație” pe care reclamanta îl folosește în temeiul contractului de asociere încheiat în anul 1996 cu Consiliul General al Municipiului București (filele 186 - 190).
Tribunalul a reținut că reclamanta, în calitate de terț interesat, prin demersul judiciar de față tinde la declararea nulității parțiale absolute a Dispoziției nr. 4835/2005, afirmând că soluționarea notificării formulate de autoarea pârâtului, respectiv de către defuncta Ș. I. nu ar fi fost realizată cu respectarea dispozițiilor legale. În esență, reclamanta a susținut că ar exista neconcordanțe între imobilul preluat în baza decretului nr. 92/1950 și cel restituit pârâtului, precum și dubii cu privire la identitatea de persoane între autorii pârâtului și proprietarul inițial al imobilului, invocând în sprijinul afirmațiilor sale considerentele deciziei nr. 1369/03.04.2003 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în dosarul nr. 3667/2002 (filele 7-8).
Aceste susțineri vor fi examinate punctual în cele ce succed astfel:
Cu prioritate, se are în vedere că decizia 1369/03.04.2003 ale cărei considerente sunt preluate de reclamantă în prezenta cauză a fost pronunțată pe baza unui probatoriu administrat în cadrul acțiunii în revendicare (întemeiată pe dispozițiile dreptului comun), cu privire la care Tribunalul nu poate face supoziții în sensul că ar fi același cu cel administrat în dosarul de față, la care se va raporta instanța în soluționarea acțiunii prezente.
Astfel fiind, sub aspectul situației de fapt, se reține că prin ordonanța de adjudecare nr._/15.12.1931 defuncta Ș. V. A. E., cu încuviințarea soțului său, Ș. V., a dobândit proprietatea imobilului – teren și construcție compusă din subsol, parter, trei etaje și mansardă, situat în mun. București, . (filele 99-120).
Dreptul de proprietate al defunctei Serbănescu V. A. E. a fost evidențiat în regim de carte funciară, astfel cum rezultă din procesul verbal din 10.07.1940 al Comisiunii pentru Înființarea Cărților Funciare în București, imobilul dobândit în baza actului de adjudecare fiind cel din . – colț cu . (filele 121-123).
Din adresa nr._/7064/11.06.2014 a PMB – Direcția Patrimoniu rezultă că doar cu începere din 1933 (așadar după dobândirea proprietății prin ordonanța din 1931) imobilul este evidențiat la numărul administrativ de ordine nr. 5 aflat pe . mun. București. Acesta este și motivul pentru care, în aprecierea instanței, în actul de dobândire a proprietății adresa imobilului este menționată ca fiind cea din ..
Aceste aspecte, coroborate cu concluziile expertizei extrajudiciare administrate în cauză (în cadrul probei cu înscrisuri), lucrare elaborată în 2010, așadar după pronunțarea deciziei nr. 1369/03.04.2003 de Înalta Curte de Casație și Justiție, fundamentează concluzia identității de imobil între cel menționat în ordonanța de adjudecare (din .) și cel din ., fiind vorba despre un imobil amplasat la intersecția celor două străzi (filele 242-243).
Concluziile expertizei amintite, care face trimitere și la autorizația clădirii emisă în 1935 pentru imobilul din . colț cu ., care nu au fost combătute prin probe contrare de către reclamantă îndreptățesc concluzia in sensul mai sus indicat.
În ceea ce privește identitatea de persoană între adjudecatara Serbănescu V. A. E., căsătorită cu Ș. V. (fila 160) și Sebănescu V. E., de la care a fost preluat imobilul din ., se vor avea în vedere următoarele:
În primul rând, din lecturarea actului de adjudecare nr._/15.12.1931 a rezultat că numele adjudecatarei a fost menționat succesiv ca fiind E. V. Ș. (fila 108), căsătorită cu V. Ș. și A. E. V. Ș. (filele 111,114) sau doar A. E. Ș. (fila 103, 113).
În evidențele DITL Sector 1 figura ca proprietară a imobilului din . numita E. V. Ș. (fila 81), iar din adresa nr._/21.01.2002 rezultă că imobilul din ., precum și alte două imobile – din . și cel din .. 2, au fost preluate de la Ș. V. E. (fila 87). Tribunalul observă faptul că, în ceea ce privește imobilul din . era impus ca proprietar Ș. V. (fila 82).
Totodată, în certificatul de moștenitor nr. 29/1957, autoarea pârâtului figurează ca fiind Ș. V. E.-A. (filele 83).
Cele de mai sus expuse converg spre concluzia că adjudecatara Serbănescu V.A. E.,căsătorită cu Ș. V. și Sebănescu E. este una și aceeași persoană.
Împrejurarea că în unele dintre documentele oficiale defuncta nu figurează cu ambele prenume (A. și E.) nu este aptă să demonstreze contrariul, cât timp chiar în unele părți ale actul de adjudecare – titlu primar de proprietate este omis prenumele „A.”.
Totodată, având în vedere că prin Decretul nr. 92/1950 au fost preluate de la ambii soți Ș. imobile, aceasta este explicația pentru care în anexa la decret apare mențiunea preluării de la Ș. V. E. (Ș. V. și Ș. E.). De asemenea, inițiala „V” care urmează numele defunctei în unele acte oficiale se explică prin obiceiul vremii, ca femeia căsătorită să se recomande și cu numele (și uneori și cu profesia) soțului.
În continuare, pârâtul a reținut că P. V. este persoană îndreptățită la restituire, fiind moștenitorul notificatoarei Ș. I. (certificat de moștenitor fila 167), aceasta din urmă fiind succesoarea în drepturi a lui Ș. V.-C., descendent și moștenitor la rândul său al foștilor proprietari Ș. V. și Ș. E. A. (filele 83 și 126).
În considerarea argumentelor ce preced, văzând și dispozițiile art. 26 din Legea nr.10/2001, Tribunalul a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată și a luat act de manifestarea de voință a pârâtului în sensul că își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Împotriva sentinței civile nr.1122/03.10.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV a Civilă a declarat apel reclamanta ..
In sedinta publica de la 4.12.2015 Curtea a calificat calea de atac exercitata in cauza, ca fiind recursul .
În motivarea recursului recurenta reclamanta critică sentința pentru următoarele motive:
1.In primul rând, în mod greșit instanța de fond a respins cererea recurentei, ca proba în dosar, de efectuare a unei adrese către Tribunalul București - Secția a III a Civila, în vederea atașării dosarului înregistrat sub nr._ .
În justificarea cererii de atașare a respectivului dosar, a arătat:
În dosarul respectiv a fost pronunțata decizia de casare nr. 1369/3.04.2003, (dosar nr. 3667/2002), Curtea Suprema de Justiție - Secția Civila, a admis recursul formulat de către Primăria Municipiului București, cu următoarea motivare:
„referitor la locul situării imobilului, numele și prenumele proprietarului, exista discrepante între titlul de proprietate,anexa decretului de naționalizare și actul de sesizare al instanței. Fără a încerca elucidarea lor, instanțele au acceptat simplist, susținerile orale și scrise ale reclamantei, bazate exclusiv, pe elementele de identificare extrase din titlu, planul de situație incorporat autorizației administrative de construcție, emisă în anul 1935 și actul de intabulare, în totalitatea lor eliptice, confuze și îndoielnice".
Întors spre rejudecare, - dosar 3122/2003 Tribunalul București - Secția a III a civila - si urmare a probelor solicitate de către instanța de judecată, reclamanta a preferat după scurgerea a 14 termene și a imposibilității de completare a probelor doveditoare a dreptului de proprietate, să solicite în data de 15.03.2005 suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 47 din Legea 10/2001.
Ulterior,în data de 27.12.2005, se restituie imobilul în baza Dispoziției
. nr.4835, fiind cel puțin surprinzătoare poziția Primăriei Municipiului București, care deși a semnalat neconcordantele din actele de proprietate ale notificatoarei S. I. în cadrul procesului de revendicare ( neconcordante ce au determinat Înalta Curte să desființeze o hotărâre judecătoreasca),ulterior a dispus restituirea imobilului,pe cale administrativă.
Prin Încheierea din data de 12.09.2014, Tribunalul București a respins solicitarea sa cu (Încheiere de asemenea contestata prin prezentul apel), pe motiv că nu s-a făcut dovada imposibilității de obținere a dosarului respectiv.
Aceasta motivare este nefondata, în condițiile în care, este evident și notoriu, ca în condițiile în care recurenta nu a fost parte în respectiva cauza, avea restricționat accesul la dosarul respectiv.
2. În al doilea rând în mod greșit instanța de fond a concluzionat ca exista identitate de imobil, respectiv între cel naționalizat și cel revendicat de moștenitori. Astfel:
Ordonanța de adjudecare nr._/1931- actul de proprietate invocat de către notificatoare ca proba a dreptului de proprietate în vederea restituirii - se refera la adjudecarea unui imobil situat în ..10 " In virtutea legii - a adjudecat definitiv asupra d-nei A. E. V.serbanescu cu autorizația soțului său, V. S. eseu prin procurator ..... cu prețul de 1.296.000 lei, imobilul din București ..10 astfel cum este descris în afipte și publicațiuni.:"
Mențiunea privind identificarea imobilului ce a făcut obiectul adjudecării ca fiind în ..10 și nu în ., astfel cum se menționează în Dispoziția de restituire, apare în cuprinsul acestei Ordonanțe de adjudecare de cinci ori.
În Decretul de naționalizare 92/1950, apare ca fiind naționalizat proprietarul "Șerbanescu V. E.", de asemenea mențiune menită să determine suspiciuni cu privire la adevăratul proprietar naționalizat.
In urma analizei actelor si lucrarilor dosarului, a sentintei recurate, prin prisma si a motivelor de recurs invocate, raportat la dispozitiile art. 304 ind 1 C.pr.civila, Curtea retine urmatoarele:
Cat priveste exceptia nulitatii recursului, invocata de intimatul parat, Curtea urmeaza sa o respinga, ca nefondata, avand in vedere ca in cauza sunt incidente dispozitiile art. 304 ind 1 C.pr. civila, in virtutea carora instanta poate sa examineze cauza sub toate aspectele, analiza nefiind ingradita de motivele de recurs prevazute limitativ in cuprinsul dispozitiilor art. 304 C.pr.civila .
Pe fondul cererii de recurs, se va retine ca fiind nefondata critica prin care se sustine gresita respingere de catre instanta de fond a cererii in probatiune formulata de recurenta reclamanta, in sensul atasarii dosarului nr._ aflat pe rolul Tribunalului Bucuresti, Curtea apreciind ca aceasta proba nu era utila cauzei, cata vreme Tribunalul nu a pronuntat o hotarare definitiva pe fondul actiunii in revendicare, cererea fiind perimata la 28.04.2010, astfel incat prezenta pricina nu putea fi solutionata in baza probatoriilor administrate ., avand un alt obiect si care nu a primit o solutie definitiva pe fond . Totodata, dispozitia contestata a fost emisa in baza probatoriilor depuse de petent in dosarul administrativ, format ca urmare a notificarii emise in baza lg.10/2001.
Se va retine in acest sens ca instanta de fond, in virtutea rolului sau activ, reglementat de legiuitor in cuprinsul dispozitiilor art. 129 alin 4 si 5 C.pr.civila avea indatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale . Consacrând acest principiu, legea dispune că judecătorul este îndreptățit să ceară părților să prezinte explicații, oral sau în scris, precum și să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt sau de drept care duc la dezlegarea pricinii, chiar dacă nu sunt cuprinse în cererea introductivă de instanță sau în întâmpinare; el va putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc.
Curtea retine in acest sens ca instanta de fond a dovedit rol activ in solutionarea pricinii, incuviintand probele solicitate de parti, care erau utile cauzei si totodata a ordonat din oficiu probe menite sa lamureasca situatia de fapt si in baza carora sa poata verifica sustinerile reclamantei privind nulitatea partiala a deciziei nr. 4835/2005 .
Astfel ,Tribunalul a dispus efectuarea unei adrese catre PMB, in vederea comunicarii planului –anexa la dispozitia nr. 4835 /2005, precum si adresa la Serviciul de Nomenclatura Urbana pentru a fi inaintat istoric de artera si numar postal al imobilului din . si a incuviintat partilor proba cu inscrisuri, in cadrul careia paratul a depus un raport de expertiza extrajudiciara privind imobilul in cauza .
Prin motivele de recurs se sustine si situatia juridica incerta a imobilului, respectiv neconcordanta dintre adresa mentionata in cuprinsul actului de adjudecare si cea mentionata in decizia de restituire, precum si neconcordante privind numele autoarei paratului.
Curtea apreciaza ca aceasta critica este nefondata, instanta de fond retinand in mod corect ca in cauza s-a facut dovada identitatii dintre adresa imobilului mentionat in actul de proprietate si cel restituit, astfel cum rezulta din procesul –verbal de inscriere a imobilului in cartea funciara, incheiat la 10.07.1940, unde se mentioneaza adresa din . – colt cu G. nr. 10, precum si din concluziile raportului de expertiza extrajudiciara administrat in cauza, in cuprinsul caruia se mentioneaza si autorizatia de construire emisa in anul 1935 pentru acelasi imobil . Totodata si in cuprinsul adresei PMB nr._/2014 se mentioneaza ca imobilul este evidentiat cu nr. 5 pe . cu anul 1933, respectiv dupa incheierea actului de adjudecare .
Se mai retine ca Decizia nr. 1369/2003, pronuntata de ICCJ . ca obiect revendicarea imobilului, invocata de recurenta reclamanta, nu are valoare probatorie in cauza, cata vreme instanta de casare nu a statuat definitiv asupra situatiei juridice a imobilului, ci doar a retinut ca exista anumite neconcordante cat priveste locul situarii imobilului si numele proprietarului, aspecte ce urmau a fi lamurite de instanta de rejudecare, care nu a pronuntat insa o solutie pe fondul pricinii, ci a dispus suspendarea cauzei, iar la 28.04.2010 s-a pronuntat o sentinta de perimare a cererii ( astfel cum rezulta din fisa listata din sistemul Ecris ) .
Curtea retine ca intre paratul in cauza si cumparatorii spatiilor ce nu au fost restituite prin decizia contestata, s-au purtat o . litigii, avand ca obiect constatarea nevalabilitatii titlului statului si revendicare, cererile fiind admise, conform deciziilor nr. 737/2008, 3745/2007, 3368/2007 si_/2007, pentru primele trei hotarari paratul facand dovada ca sunt definitive si irevocabile, astfel incat se bucura de putere de lucru judecat .
Prin urmare, cat priveste calitatea de proprietar a paratului asupra imobilului situat in ., cat si a autoarei sale, au statuat cu putere de lucru judecat instantele care au solutionat aceste cauze, aceasta situatie fiind invocata de catre paratul in cauza, cu valoare probatorie .
Totodata s-a dovedit ca intre reclamanta in cauza si parat a mai existat un litigiu, avand ca obiect actiune in revendicare a spatiului comercial proprietatea paratului in prezenta cauza, care este ocupat de ., solicitandu-se totodata si obligarea paratei la plata contravalorii lipsei de folosinta aferenta perioadei 15.05._10, actiune care a fost admisa in parte prin . . Astfel, instanta care a solutionat litigiul mai sus mentionat a retinut calitatea de proprietar a paratului ( reclamant in acea pricina ) cat priveste spatiul comercial ocupat de parata .
Astfel, cele retinute cu putere de lucru judecat in aceste cauze au valoare probatorie si in prezentul litigiu, urmand a fi coroborate cu probatoriile administrate in cauza .
Curtea apreciaza ca anumite neconcordante intre numele autoarei paratului, astfel cum este trecut in actul de adjudecare si respectiv cum este mentionat acesta in certificatul de mostenitor si respectiv in actul de preluare, in sensul ca in unele acte sunt trecute prenumele A. E., iar in alte acte este trecut un singur prenume, E., nu sunt de natura sa conduca la concluzia ca S. V A. E. si S. E. nu este una si aceeasi persoana, cata vreme chiar in cuprinsul actului de adjudecare este mentionata adjudecatara, atat cu numele de A. E. S., cat si cu numele de E. V. S. .
Totodata, paratul in cauza a facut dovada calitatii sale de persoana indreptatita, in sensul disp. Art. 2 si 4 din Lg. 10/2001, conform certificatului de mostenitor nr. 13/ 2005 .
F. de cele mai sus retinute, Curtea apreciaza ca solutia pronuntata de prima instanta este temeinica si legala, cata vreme in cauza nu s-a dovedit ca dispozitia a carei anulare s-a solicitat este lovita de nulitate .
Pentru aceste considerente, Curtea, in temeiul dispozitiilor art. 312 C.pr.civila, rap. la art. 304 ind.1 C.pr.civila, urmeaza sa respinga recursul, ca nefondat .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția nulității recursului.
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul-reclamant . împotriva sentinței civile nr.1122/03.10.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți P. P. V. și M. București.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 4 decembrie 2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
S. T. P. F. A. V.
GREFIER
G. – M. V.
RED.ST
Tehnored.MȘ/ 2 ex.
…………
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 1252/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Obligaţie de a face. Decizia nr. 1209/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
