Obligaţie de a face. Decizia nr. 1209/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1209/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-11-2015 în dosarul nr. 1209/2015
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 1209
Ședința publică de la 12.11.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - M. I.
JUDECĂTOR - M.-A. N.-G.
JUDECĂTOR - I. D.
GREFIER - M. C.
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului formulat de recurenții reclamanți S.C. A. I. 1996 S.R.L., C. A. K. și C. VIDAȘCU C., împotriva deciziei civile nr.560 A din 18.02.2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimata pârâtă S.C. E. D. S.R.L.
P. are ca obiect – obligația de a face.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc la termenul de judecată din data de 5.11.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la data de 12.11.2015, când a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 5 București, la data de 16.01.2012, sub nr._ /2011, reclamanții . SRL, C. A. K. și C. Vidașcu C. au solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta ., instanța să dispună: obligarea pârâtei la astuparea pe cheltuiala sa a ferestrelor construite în zidul clădirii sale cu încălcarea disp. art. 615 C.civ.; obligarea pârâtei la construirea strașinei clădirii edificate fără autorizație, astfel încât apele provenite de la ploi să nu se scurgă pe fondul . SRL, ci astfel de ape să se scurgă pe proprietatea pârâtei; în situația în care o astfel de streașină nu poate fi construită, să se demoleze pe cheltuiala pârâtei clădirea cu destinație de magazie pentru încălcarea disp. art. 611 C.civ.; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor judiciare ocazionate de prezenta cauză.
În motivare, reclamanții au arătat că pârâta are o clădire de-a lungul hotarului cu terenul reclamanților.
Această clădire are trei ferestre, acestea fiind paralele, asigură direct vederea asupra fondului reclamanților, încălcându-se dispozițiile legale în vigoare.
Reclamanții au mai arătat că pârâta a mai construit o clădire lipită de cea mare, iar în lipsa strașinei apele de pe această clădire se scurg pe trenul reclamanților.
În drept, au fost invocate disp. art. 611, 615 și 616 C.civ.
Pârâta a depus întâmpinare și cerere reconvențională.
Prin întâmpinare aceasta a solicitat respingerea cererii reclamanților arătând că respectiva construcție proprietatea lor a fost ridicată de . SRL, iar la data construirii a avut acordul reclamanților.
Pârâta a mai precizat că fereastra cu pricina este o fereastră de vedere care este acoperită cu un autocolant, iar în cazul în care ar fi acoperită, camera ar deveni lipsită de lumină, iar conform prevederilor legale pârâta are acest drept, aspect consfințit și de ICCJ.
Cu privire la ridicarea strașinei aceasta a arătat că cererea adresată de reclamanți este una șicanatorie deoarece reclamanții nu au permis pârâtei ridicarea strașinei.
Prin cererea reconvențională, pârâta a solicitat obligarea reclamanților pârâți la închiderea pe cheltuiala lor a ferestrelor și golurilor de ferestre care sunt orientate spre proprietatea pârâtei reclamante încălcându-se disp. art, 612 C.iv.; obligarea reclamanților la a-i permite pârâtei accesul pe proprietatea lor în vederea efectuării de reparații, construirea unei streașini și jgheaburi de colectare și deviere a apelor pluviale pe laturile unde proprietatea pârâtei se învecinează cu cea a reclamanților; obligarea reclamanților pârâți să ridice, demoleze o parte din construcția ridicată fără autorizație la mai puțin de 50 cm de proprietatea pârâtei.
În motivare, pârâta a arătat că reclamanții au construit o clădire pe partea de Est-Nord-Est a proprietății acesteia și nu au respectat limitele legale privind construirea sau distanța de vedere.
Reclamanții nu au permis accesul pârâtei pe proprietatea lor pentru efectuarea de reparații, construirea unei streașini și jgheaburi de colectare și deviere a apelor pluviale.
Pârâta a mai precizat că reclamanții au construit pe partea de Est, Nord-Est a proprietății pârâtei, fără autorizație și fără a respecta limitele legale privind construirea sau pe cele privind distanța de vedere față de proprietatea acesteia.
Prin cererea precizatoare, reclamanții au arătat temeiurile invocate, respectiv 611-614, 615 C. civ.
Prin sentința civilă nr. 8168/3.10.2013, pronunțată de Judecătoria sectorului 5 București, dosar nr._, a fost admisă în parte cererea principală și obligată pârâta reclamantă la astuparea ferestrei existente la grupul sanitar de la parter și reamplasarea ferestrei grupului sanitar de la construcția P+E+P. pe latura de est, astuparea golului de trecere directă în curtea reclamanților de la anexă parter, respectiv la schimbarea pantei acoperișurilor (șarpantelor) și montarea unui sistem de burlane care să preia apa ce se scurge de pe streașina clădirilor pârâtului situate pe hotar cu reclamanta identificate în raportul de expertiză B. A.. A fost admisă în parte cererea reconvențională formulată de pârâta - reclamanta și obligați reclamanții pârâți să permită pârâtei reclamante accesul pe proprietatea acestora în vederea edificării reparații și construcției șarpantelor și jgheaburilor de colectare a apei pluviale pe laturile în care cele 2 proprietăți se învecinează, cu obligarea pârâtei reclamante la plata către reclamanta pârâtă a sumei de 3000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut cu privire la cererea reclamantului ca pârâtul să-și astupe ferestrele construite cu nerespectarea normelor legale, că din probele administrate a rezultat că fereastra de la anexa parter cu destinație de grup sanitar are vedere directă spre proprietatea reclamantului fiind amplasată șa 50 cm de linia de proprietate.
Având în vedere aceste aspecte, precum și destinația încăperii, instanța a considerat că se impune astuparea acesteia, pârâtul având posibilitatea să facă un sistem de aerisire pentru această cameră.
Totodată, a apreciat că ferestrele de la mansarda în construcție orientate spre reclamanți respectă prevederile legale.
Din raportul de expertiză s-a reținut că la construcția P+E+P. există două ferestre mobile, cea de la grupul sanitar poate fi reamplasată motiv pentru care instanța a dispus ca aceasta să fie reamplasată pe peretele din est (spre curtea interioară).
Tot din cercetări a rezultat că respectiva construcție anexă parter (identificată prin raportul de expertiză întocmit de expertul B. A.), prezintă o zonă liberă, de trecere directă în curtea interioară a imobilului proprietatea reclamanților, instanța considerând că acesta trebuie zidit.
Din probele depuse la dosar, înscrisuri, martori, expertiză rezultă că sunt 3 construcții aparținând pârâtului care sunt edificate pe linia de hotar cu reclamanții.
În raportul de expertiză au fost identificate ca fiind construcție anexă, șopron și anexă parter.
Apele pluviale de pe acoperișul celor 3 construcții se scurg pe proprietatea reclamanților.
Potrivit art. 615 C.civ. proprietarul este dator a-și face streașina casei sale astfel încât apele din ploi să se scurgă pe terenul său, iar nu pe locul vecinului.
În aceste condiții s-a apreciat că se impune ca pârâtul, cu respectarea prevederilor legale, să schimbe panta acoperișurilor (șarpantelor) astfel încât aceasta să fie orientată către propria curte și să monteze un sistem de burlane care să preia apa ce se scurge de pe streașina clădirilor pârâtului situate pe hotar cu reclamanții.
Analizând cererea reconvențională a pârâților reclamanți, instanța de fond a constatat că din probele administrate nu a rezultat că la clădirile reclamanților ar exista ferestre orientate spre pârâtă care să nu respecte prevederile legale.
Din probele administrate a rezultat că pârâta are 2 construcții edificate pe linia de hotar cu reclamanta.
Deoarece la acele construcții este necesar a se face modificări la acoperiș, instanța a apreciat că se impune ca reclamanții să permită pârâtei accesul pe proprietatea acestora în vederea edificării de reparații și construcția șarpantelor și jgheaburilor de colectare a apei pluviale pe laturile în care cele 2 proprietăți se învecinează.
Din probe a rezultat că reclamanții au fost primi care au edificat construcțiile, iar construcțiile edificate de pârâtă nu au destinația de locuit motiv pentru care nu sunt aplicabile normele PSI.
Față de culpa procesuală a părților, în temeiul art. 274 Cpciv, s-a dispus obligarea pârâtei reclamante la plata către reclamanta pârâtă a sumei de 3000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta pârâtă ., la data de 4.03.2014, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului București - secția a IV a civilă, la data de 20.03.2014.
Prin calea de atac formulată, recurenta pârâtă a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței civile recurate, în sensul admiterii cererii reconvenționale și obligarea reclamanților pârâți la închiderea pe cheltuiala acestora a ferestrelor și golurilor pentru ferestre care sunt orientate spre proprietatea acestora cu încălcarea dispozițiilor art. 612 C. civ. și art. 613 C.civ., astfel cum au fost indicate de expert la pagina 10 și 11 din raportul de expertiză de la construcția P+2E la parter, etajul 1 și etajul 2, precum și diminuarea cheltuielilor de judecată la care au fost obligați.
În ceea ce privește admiterea cererii reconvenționale, au arătat că instanța de fond, cu interpretarea și aplicarea greșită a legii a considerat că nu a rezultat că la clădirile reclamanților nu ar exista ferestre orientate spre pârâtă care să nu respecte prevederile legale.
Astfel, s-a susținut că instanța de fond nu a observat paginile 10 și 11 din raportul de expertiză, ce reprezintă răspunsul la obiectivul trei din raportul de expertiză. Astfel, expertul a identificat ferestre ale imobilului aparținând reclamantei care au vedere, în mod direct sau indirect sau în diagonală, spre proprietatea sa, și care nu respectă distanța prevăzută de art. 612 C.civ, respectiv la parter, în zona grupului sanitar aparținând halei, o fereastră cu dimensiunile în plan 50 x 50 cm, amplasată la cca 1,70 m față de cota terenului natural, la cca. 10 cm în diagonala față de limita de proprietate a recurentei, neidentificând alte surse de iluminat natural în încăpere. La etajul 1, în zona de birou și de grup sanitar, a fost identificată o fereastră cu dimensiunile în plan de 50 x 50 cm, cu ochi mobil destinată iluminării și ventilării la cca 60 cm față de limita de proprietate, neidentificând alte surse de iluminat natural în încăpere, iar la etajul 2, care este zona de locuit, a fost identificată o fereastră cu dimensiunile în plan L 1,15 m și h 1,15 m, cu ochiuri mobile, amplasată la limita de proprietate pe verticala imaginară a împrejmuirii, fereastra nerespectând servituțile de vedere impuse de C.civ., din fotografiile de la dosar putându-se observa posibilitatea reamplasării unei ferestre chiar spre proprietatea intimatei.
A mai precizat că aceste ferestre nu sunt prevăzute cu sisteme care să împiedice vederea, în condițiile în care ar accepta că acestea sunt de iluminat natural. Chiar în situația în care s-ar înlocui geamul cu unul semiopac sau s-ar aplica un autocolant semiopac care să permită doar trecerea luminii, acestea se deschid permițând vederea directă către proprietatea recurentei, de unde rezultă că acestea sunt ferestre de vedere.
Consideră că, prin modul de soluționare a cererii de către prima instanță, care încalcă inclusiv dreptul său la un proces echitabil prevăzut de art. 6 CEDO, deși cererea acesteia a fost respinsă, instanța a admis cererea intimatei de obligare a recurentei la astuparea unei ferestre și reamplasarea alteia.
În ceea ce privește cererea de modificare a sentinței civile recurate, în sensul diminuării cheltuielilor de judecată, a arătat că instanța de fond în mod greșit a obligat-o la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3000 lei, în condițiile în care capătul 1 al cererii reconvenționale trebuia admis și s-a admis și capătul doi al cererii, recurența renunțând la capătul trei al cererii la ultimul termen de judecată. În plus, a subliniat și faptul că cererea intimaților reclamanți fusese admisă doar în parte, aspect care trebuia apreciat în sensul diminuării cheltuielilor de judecată.
Or, în raport de dispozițiile art. 274 alin. 3 C.pr.civ., instanța trebuia să aprecieze în mod obiectiv asupra valorii cheltuielilor la care au fost obligați. Consideră că se impune diminuarea cheltuielilor și prin raportare la soluția ce urmează a fi pronunțată asupra prezentului recurs, în cazul admiterii acestuia.
Cererea de recurs nu a fost motivată în drept.
Intimata reclamantă pârâtă . SRL a formulat la data de 11.11.2014 întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, arătând că recurenta pârâtă nu a adus critici raportului de expertiză cu privire la cele trei ferestre ale reclamantei, pe care le reclamă în recurs și pe care susține că le-a solicitat prin cererea reconvențională, la modul general.
A subliniat că imobilul intimaților reclamanți are destinația de locuință și a fost construit anterior clădirilor ce aparțin recurenței pârâte, în timp ce imobilul recurentei pârâte nu are destinația de locuință, este o hală industrială care a fost ridicată fără autorizație de construire și prin nerespectarea distanței legale dintre clădiri.
Față de destinația celor două clădiri, a invocat prevederile art. 2 din Anexa la Ordin nr. 536/23.06.1997, potrivit cărora amplasarea clădirilor destinate locuințelor trebuie să asigure însorirea acestora pe o durată de minimum 1 1/2 ore zilnic, la solstițiul de iarnă, a tuturor încăperilor de locuit. Distanța dintre clădiri trebuie să fie mai mare sau cel puțin egală cu înălțimea clădirii celei mai înalte, pentru a nu se umbri reciproc. A mai prezentat în cuprinsul întâmpinării și prevederile planului urbanistic general al Municipiului București.
În ceea ce privește fereastra de la parter, a arătat că instanța de judecată s-a pronunțat în mod corect având în vedere raportul de expertiză, cât și cercetarea la fața locului. Din constatările celor doi experți, această fereastră este dotată cu un ochi mobil și este destinată ventilării și iluminării vestiarului, fereastra având o vedere limitată datorită împrejmuirii gardului din tablă, care este mai înaltă, pe cale de consecință nu are vedere spre proprietatea recurenței, aceasta fiind amplasată sub tabla gardului. Prin urmare, în mod corect nu s-a dispus desființarea acestei ferestre, intimitatea recurentei nefiindu-i atinsă în niciun fel.
În ceea ce privește fereastra de la etajul 1, a arătat că aceasta servește exclusiv grupului sanitar și nu are vedere directă înspre proprietatea recurentei pârâte, fiind îndreptată spre cea de-a doua proprietate a intimatei reclamante, respectiv înspre lotul 2 de teren, vederea ei fiind pe diagonală și respectând prevederile art. 613 C.civ.
În ceea ce privește fereastra de la etajul 2, respectiv din zona de locuit, a invocat prevederile Ordinului nr. 536/1997, subliniind că prin destinația pe care o are nu se identifică alte surse de iluminat natural în încăpere și nicio altă posibilitate de reamplasare, astfel încât instanța în mod corect nu a dispus desființarea acesteia. A mai arătat că deschiderea unei ferestre de lumină în zidul care este înspre proprietatea unui vecin, nu constituie o manifestare abuzivă a dreptului de proprietate, vecinul nefiind cu nimic lezat, aerul și lumina de pe proprietatea sa nefiind susceptibile de apropriere. Chestiunea dacă o deschidere făcută într-un zid are caracterul unei ferestre de vedere sau numai pentru lumina reprezintă o chestie de apreciere a judecătorului, care s-a deplasat la fața locului. A subliniat faptul că obiectul acțiunii consacrate de art. 611 - 613 C.civ fiind ambivalent, cuprinde atât impunerea obligației de respectare a anumitor distanțe în cazul servituților de vedere, cât și recunoașterea servituții de lumină și aerisire a locuinței. Acesta este considerentul pentru care instanța nu a desființat ferestrele pârâtului, instanța neînlăturând beneficiul servituții de lumină, ceea ce ar fi contrar finalității drepturilor prevăzute de textele de lege, și, prin urmare, inadmisibil, fiind dovedit că ambele părți au beneficiat la egalitate de aceleași prevederi legale.
În ceea ce privește diminuarea cheltuielilor de judecată, a arătat că acest capăt de cerere nu constituie un motiv de recurs potrivit prevederilor art. 304 C.pr.civ. Consideră că, analizată ca o cerere de sine stătătoare, aceasta este neîntemeiată întrucât în cauză au fost făcute cheltuieli de judecată, astfel cum rezultă din chitanțele anexate, pârâtul fiind obligat la pata sumei de 3000 lei din totalul de 3737,75 lei. Nici faptul că la ultimul termen de judecată, acesta a renunțat la capătul trei de cerere, nu constituie un motiv de diminuare a cheltuielilor deja efectuate.
În drept, au fost invocate prevederile art. 115 - 118 C.pr.civ.
La termenul de judecată din data de 21.01.2015, în raport de obiectul cererii, respectiv obligație de a face, Tribunalul a calificat ca fiind apel calea de atac formulată.
Prin decizia civilă nr.560/18.02.2015, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă .; a schimbat în parte sentința civilă apelată, în sensul că a obligat intimații reclamanți pârâți la astuparea următoarelor ferestre aflate la imobilul proprietatea . situat în București, . E: - fereastra aflată la parter din construcția P+2E etajul în construcție, din zona grupului sanitar aparținând halei (la vestiar), cu dimensiunile în plan 50 cm x 50 cm cu ochi mobil; - fereastra aflată la etajul 1 din construcția P+2E etajul în construcție, la un grup sanitar, cu dimensiunile în plan 50 cm x 50 cm, cu ochi mobil; - fereastra aflată la etajul 2 din construcția P+2E etajul în construcție, în zona presupus de locuit, cu dimensiunile în plan 1,15 m x 1,50 m; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței civile apelate și a obligat intimații reclamanți pârâți la plata sumei de 3750 lei către apelanta pârâtă reclamantă, reprezentând cheltuieli de judecată în apel – onorariu avocat.
Analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul a reținut următoarele considerente:
În ceea ce privește primul motiv de apel, referitor la greșita respingere a cererii reconvenționale, Tribunalul a constatat că, prin raportul de expertiză efectuat în cauză de expert B. A., au fost identificate următoarele ferestre la construcția tip Hală P + E: la parter, în zona de producție, o fereastră cu dimensiunile 5,20 x 0,80 m, care este amplasată la circa 3 m de cota pardoselii finite și la aproximativ 1,20 m de limita de proprietate din vest, cu vedere directă; la etaj, în zone presupus de locuit, un gol pentru o viitoare fereastră, cu dimensiunile în plan de 2,30 x 2,00 m cu vedere directă, la o distanță de 1,20 - 1,55 m față de limita de proprietate cu imobilul pârâtei. În ceea ce privește construcția P+2E, a fost identificată la parter o fereastră cu dimensiunile de 25 x 25 cm, amplasată la o înălțime de trei metri de cota pardoselii finite, cu vedere indirectă către proprietatea pârâtei, la o distanță de 73 cm de limita de proprietate, precum și o fereastră cu dimensiunile de 50 x 50 cm, amplasată la cca. 1,70 de cota terenului natural, la 10 cm de limita de proprietate, având o vedere limitată din cauza gardului de tablă care este mai înalt, expertul precizând că nu a fost identificată altă sursă de iluminat natural în încăpere. La etajul 1, a fost identificată o fereastră la un grup sanitar, cu dimensiunile de 50 x 50 cm, amplasată la cca. 60 cm de limita de proprietate, fără a fi identificate alte surse de iluminat natural în încăpere. La etajul doi, în zona presupus de locuit, a fost identificată o fereastră cu dimensiunile de 1,15 x 1,15 m, expertul precizând că nu respectă servituțile de vedere.
Sub aspect probator, Tribunalul a mai avut în vedere și faptul că, din cuprinsul procesului verbal de constatare la fața locului efectuat în judecata în fața primei instanțe, s-a reținut că la etajul 1 al construcției reclamantei s-a observat o deschidere pentru o fereastră care este acoperită integral cu lemn, precum și existența a mai multor ferestre la parter și etajul 1 despre care s-a constatat că au vedere oblică spre proprietatea pârâtei, fără a se constata care este distanța dintre aceste ferestre și limita proprietății.
În raport de mijloacele de probă astfel prezentate, Tribunalul a admis apelul formulat de apelanta pârâtă reclamantă și a obligat intimații pârâți . la astuparea următoarelor ferestre aflate la imobilul proprietatea acestora: fereastra cu dimensiunile de 50 x 50 cm, amplasată la cca 1,70 de cota terenului natural, la 10 cm de limita de proprietate, de la parterul construcției tip P + 2E, fereastră la un grup sanitar, cu dimensiunile de 50 x 50 cm, amplasată la cca 60 cm de limita de proprietate, aflată la etajul 1 al aceleiași construcții și fereastra cu dimensiunile de 1,15 x 1,15 m, aflată la etajul 2 al construcției menționate, în zona presupus de locuit.
Pentru a decide astfel, Tribunalul a avut în vedere prevederile art. 612 C.civ., potrivit cărora nimeni nu poate avea vedere sau ferestre spre vedere, nici balcoane sau alte asemenea asupra proprietății îngrădite sau neîngrădite a vecinului său, de nu va fi o distanță de 19 decimetri între zidul pe care se deschid aceste vederi și proprietatea vecină, precum și ale art. 613 C.civ. care reglementează situația ferestrelor cu vedere oblică, stabilind că nimeni nu poate avea vederi pieziș pe proprietatea vecinului de nu va fi o distanță de șase decimetri. Tribunalul a considerat că textul art. 611-613 C. civ. limitează exercițiul dreptului de proprietate prin obligarea proprietarilor fondurilor limitrofe de a nu deschide ferestre, balcoane, etc. la o distanță mai mică de 1,90 ml, dacă vederea este directă asupra fondului vecin sau de 0,60 ml, când vederea este oblică asupra acestuia, aceste reguli limitând, ca atare, exercițiul dreptului de proprietate în cazul vederii directe sau oblice asupra fondului vecin.
Astfel, în ceea ce privește fereastra de la parterul construcției tip P + 2E cu dimensiunile de 50 x 50 cm, Tribunalul a reținut că aceasta este amplasată la 10 cm de limita de proprietate, la o înălțime de 1,70 de cota terenului natural. Având în vedere amplasarea acesteia, Tribunalul a considerat că această fereastră este una care are în principal un scop de aerisire și iluminare, dar care are și scopul de vedere către fondul vecin. Sub acest ultim aspect, Tribunalul a considerat că este relevant faptul că fereastra este situată la o înălțime de doar 1,70 față de cota terenului liber, putând oferi prin urmare o vedere spre fondul vecin. Tribunalul a apreciat că nu poate fi reținută apărarea intimatei reclamante pârâte, care a susținut că această vedere este una exclusiv de aerisire și de iluminare, întrucât, pentru a se reține exclusiv acest scop, fereastra ar fi trebuit amplasată la o înălțime mult mai mare în interiorul corpului sanitar, astfel încât aceasta, în mod normal, să nu poată oferi o vedere spre fondul vecin. Nici faptul că gardul împrejmuitor este mai înalt decât această fereastră nu poate duce la o altă soluție, întrucât prin raportul de expertiză s-a stabilit că această fereastră are o vedere limitată, fără a se stabili că vederea acesteia este blocată complet de gardul împrejmuitor. Simplul fapt că aceste ferestre sunt deschise la o distanță mai mică de 1,90 m respectiv 0,60 m de fondul vecin și că permit vederea spre acesta este suficient pentru a atrage admiterea acțiunii, întrucât aceste reguli instituie o garanție a exercitării depline a dreptului de proprietate, independent de existenta sau nu a prejudiciului care, în condițiile nerespectării distanței legale sau în lipsa consimțământului vecinilor, nu trebuie dovedit.
Nici apărările formulate de intimată referitoare la fereastra la un grup sanitar, cu dimensiunile de 50 x 50 cm, amplasată la cca 60 cm de limita de proprietate, aflată la etajul 1 al aceleiași construcții nu au fost reținute, din aceleași considerente precum cele expuse anterior. Astfel, chiar dacă se susține că această fereastră are vedere oblică, aspect nedovedit în cauză, limitarea dreptului de proprietate se referă și la situația unei ferestre cu vedere oblică, aceasta fiind amplasată la o distanță sub limita legală stabilită.
Referitor la fereastra cu dimensiunile de 1,15 x 1,15 m, aflată la etajul 2 al construcției menționate, în zona presupus de locuit, se rețin concluziile expertului, care a stabilit că fereastra este construită la o distanță de fondul apelantei sub cea legală, fără a avea relevanță sub acest aspect dacă amplasarea acesteia este de natură a afecta sau nu intimitatea apelantei, o astfel de condiție nefiind prevăzută de lege. Astfel, nu prezintă relevanță faptul că se află poziționată pe diagonală față de clădirea apelantei și nu are vedere directă spre vreo încăpere de locuit, nefiind necesară probarea vreunui prejudiciu sub acest aspect. Nici invocarea Ordinului nr. 536/1997 nu poate duce la o altă soluție, întrucât aceste dispoziții legale instituie obligații în sarcina proprietarilor de locuințe, care trebuie avute în vedere la momentul edificării lor, neputând fi interpretate în sensul impunerii unor restricții pentru proprietarii fondurilor vecine, în cazul construirii cu nerespectarea distanței de vedere instituite de art. 613 C.civ. A reține astfel, ar însemna practic să fie validat un comportament ilegal al intimatei, care își invocă propria culpă pentru a obține o restrângere a dreptului de proprietate al apelantei, invocând în acest sens o "servitute de lumina". Chiar dacă ar fi reglementată o astfel de servitute, ceea ce nu e cazul, fereastra în discuție, cu dimensiunile de 1,15 x 1,15 m nu poate fi considerată ca având unicul scop de a lumina o încăpere, aceasta având în mod evident un dublu rol, de iluminare și de vedere. Faptul că nu poate fi identificată o altă sursă de lumină apare ca fiind irelevantă în prezenta cauză, întrucât nicio dispoziție legală nu restrânge dreptul de proprietate al fondului vecin ca urmare a faptului că o încăpere dintr-o locuință nu beneficiază de lumină naturală, intimata reclamantă urmând a suporta acest inconvenient care decurge din propria sa faptă culpabilă.
Tribunalul a considerat celelalte afirmații ale pârâtei, referitoare la încălcarea unui proces echitabil, ca fiind în mod evident nefondate, de vreme ce judecătorul fondului a administrat probele și a condus procesul în fond cu deplina respectare a drepturilor procesuale ale pârâtei reclamante. Respingerea unui capăt de cerere nu echivalează cu încălcarea dreptului la un proces echitabil, ci este doar expresia puterii cu care este învestit judecătorul căruia îi este dedus spre judecată litigiul.
Tribunalul a respins și critica adusă modului de soluționare a capătului de cerere referitor la plata cheltuielilor de judecată. Astfel, admiterea în parte a cererii reconvenționale nu are ca efect diminuarea cheltuielilor solicitate de reclamantă, ci obligarea acesteia la plata, în mod proporțional, a cheltuielilor solicitate de pârâtă. Or, întrucât la termenul de judecată din data de 19.09.2013, când instanța a rămas în pronunțare, pârâta a arătat că va cere plata acestora pe cale separată, Tribunalul a apreciat că în mod corect prima instanță nu s-a pronunțat asupra acestei cereri, acordând însă cheltuielile care au fost solicitate. Nici faptul că pârâta reclamantă a renunțat la cel de-al treilea capăt de cerere nu poate duce la respingerea cererii reclamantei pârâte la plata cheltuielilor de judecată, această situație fiind reglementată de art. 246 C.pr.civ., care stabilesc dreptul pârâtului de a solicita cheltuieli de judecată dacă renunțarea a intervenit după comunicarea cererii de chemare în judecată, cum este cazul și în prezentul litigiu.
Având în vedere soluția pronunțată asupra apelului formulat, Tribunalul a constatat culpa procesuală a intimaților reclamanți pârâți și, în baza art. 274 alin. 1 C.pr.civ., au fost obligați, în solidar, la plata către apelantă a sumei de 3750 lei reprezentând cheltuieli de judecată în apel, respectiv onorariu de avocat.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamanții S.C. A. I. 1996 S.R.L., C. A. K. și C. VIDAȘCU C., solicitând casarea hotărârii recurate cu consecința menținerii sentinței civile nr.9168/3.10.2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București ca fiind temeinică și legală.
În motivare, recurenții reclamanți au susținut că în mod greșit instanța a făcut aplicarea prevederilor art.611-613 C.civ., privind admiterea capătului de cerere cu referire la închiderea ferestrelor intimatei reclamante, dispunând „astuparea” acestor ferestre.
Potrivit raportului de expertiză omologat, rezultă că ferestrele S.C. A. I. 1996 S.R.L., respectiv: fereastra de 50x50 cm a grupului sanitar – parter hală, cât și fereastra 50x50 cm situată la etajul 1 – grup sanitar, au destinație principală de iluminat și aerisire.
Fereastra de la etajul 2 – zonă de locuit, dimensiune 1,15x 1,15 m, are un ochi fix (dreapta imagine) și un ochi mobil (stânga), cu deschidere în sus, se află poziționată la o înălțime de sol de aproximativ 7 m, iar vederea sa este înspre acoperișul din spatele imobilului pârâtei, situat pe linia de graniță dintre cele două fonduri aservite. La nici una dintre aceste ferestre nu se identifică alte surse de iluminat și aerisire și nici posibilități de alt amplasament.
Or, în raport de această situație, au susținut recurenții, deși prin considerentele sentinței, instanța a consemnat că toate ferestrele reclamate au destinație, pe lângă aceea de vedere, și destinația de lumină și aerisire, în mod greșit a făcut aplicarea prevederilor art.611-613 C.civ., dispunând „astuparea” tuturor ferestrelor, neluând în considerare utilitatea principală a acestor ferestre – lumina și aerisirea – cu atât mai puțin apărarea reclamantei, care și-a susținut punctul de vedere, arătând că toate ferestrele au destinație de lumină și aerisire cu prioritate, că nu se identifică alte surse de iluminat și aerisire, că nu aduc niciun fel de atingere, nu s-a făcut dovada în cauză că produc vreo pagubă dreptului de proprietate pârâtei.
per a contrario, prevederile art.611-613 C.civ. limitează dreptul proprietarului în cazul vederii directe asupra fondului vecin, dar, concomitent, ele recunosc neîngrădit, existența servituții de lumină. Limitarea, în sensul arătat, a exercițiului dreptului de proprietate și, corelativ, recunoașterea existenței unei servituți de lumină au un caracter reciproc în sarcina și, respectiv, beneficiul tuturor proprietarilor unor fonduri limitrofe.
Față de aceste prevederi legale, recurenții consideră că soluția instanței de apel prin care se dispune obligarea reclamantei la astuparea tuturor ferestrelor nu este una întemeiată și legală, dat fiind faptul că prin însăși prevederile art.611-613 C.civ., pe care își întemeiază raționamentul și, pe cale de consecință, soluția, sunt recunoscute servituțile de lumină și aerisire, chiar și în cazul în care limitele de distanță nu au fost respectate.
Pe de altă parte, dincolo de situația creată prin amplasarea ferestrelor la o distanță mai mică decât cea la care face trimitere disp.art.611-613 C.civ., în cauză apelanta nu a făcut în niciun fel dovada că intimata i-ar fi stânjenit exercitarea prerogativelor dreptului său de proprietate, cu atât mai mult cu cât, la data dobândirii imobilului (în urmă cu 13 ani) când a cumpărat imobilul, aceasta a constatat existența acestor ferestre.
Chestiunea dacă o deschidere făcută într-un zid are caracterul unei ferestre de vedere sau de lumină și aerisire reprezintă o chestie de apreciere a judecătorului de fond, care în speța de față s-a deplasat la fața locului, astfel încât acesta și-a format propria-i convingere, motiv pentru care a constatat că nu sunt încălcate prevederile art.611-613 C.civ.
Recurenții au susținut că, cel mult, instanța de apel, ar fi putut dispune înlocuirea ferestrelor de vedere cu ferestre de lumina și aerisire, dar în nici un caz "astuparea ", adică desființarea în totalitate, atâta timp cât rezultă clar din probatoriul administrat în cauză, că la aceste ferestre nu există alte posibilități de amplasare și nu se identifică alte surse de iluminat natural în încăpere.
Recurenții au susținut o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor art.611-613 C.civ, pentru că servitutea de lumină este reglementată prin însăși aceste dispoziții.
Mai mult, deschiderea unei ferestre de lumina în zidul care este înspre proprietatea unui vecin, nu constituie o manifestare abuziva a dreptului de proprietate, vecinul nu este cu nimic lezat, aerul și lumina de pe proprietatea sa nefiind susceptibile de apropriere.
Dreptul de a practica deschideri pentru lumina la orice distanță și înălțime de fondul vecin este un atribut al dreptului de proprietate, care nu aduce niciun prejudiciu vecinului și nu reprezintă niciun comportament ilegal.
Se asigură astfel protecția dreptului de proprietate al fiecăruia dintre vecini, neputându-se impune proprietarului unui imobil închiderea ferestrelor ce servesc doar pentru lumina, neasigurând vederea spre proprietatea vecină, pentru că în speța de față, nici una dintre ferestre reclamate nu asigura vedere directa înspre proprietatea vecină.
Instanța de fond, având de altfel același raționamentși cu referire la fereastra care servește camera cu destinație de bucătărie/cantină situată la construcția P+E +P., aparținând intimatei pârâte-apelante . (pag. 9 pct.3 din Raportul de expertiza), a cărei amplasare este cu vedere directă înspre proprietatea recurenților, și sub limita distanței impuse de art.611-613 C.civ., fiind acoperită cu o folie din plastic, dar căreia instanța de fond i-a recunoscut servitutea de lumină și aerisire.
Recurenții au apreciat că instanța de apel putea dispune cel mult schimbarea destinației celor 3 ferestre reclamate, din destinația de vedere - în ferestre cu destinație de luminași aerisire (utilitatea lor reală de fapt), dar în niciun caz de "astupare", adică zidire, pentru că această soluție contravine în totalitate prevederilor art. 611-613 C.civ.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.304 pct.9 C.proc.civ.
Curtea, analizând criticile de recurs, prin raportare la dispozițiile legale incidente, constată următoarele:
Normele juridice incidente în cauză sunt reprezentate de art. 611-613 cod civil care reglementează servitutea de vedere.
Potrivit doctrinei de specialitate, aceste dispoziții obligă reciproc pe proprietarii imobilelor învecinate de a nu deschide ferestre, balcoane sau altele asemenea la o distanță mai mică de 1,9 m, dacă vederea este directă asupra fondului vecin sau de 0,6 m, când vederea este oblică față de acesta. Dispozițiile legale citate instituie o garanție a exercitării depline a dreptului de proprietate, independent de existența sau nu a prejudiciului, care, în condițiile nerespectării distanței legale sau în lipsa consimțământului vecinilor, nu trebuie dovedit.
Norma juridică înscrisă în art. 611-613 Cod civil este de ordine publică astfel încât, dacă sunt întrunite cerințele acestui text, instanța trebuie să dea finalitate acestei norme juridice în cazul în care o persoană invocă nerespectarea acesteia de către o alta chemată în judecată.
În practica judecătorească s-a decis însă că deschiderile care să servească numai pentru aerisire și iluminatul natural al imobilului – așa numitele deschideri de aer și lumină – pot fi practicate la orice înălțime și distanță față de fondul vecin, deoarece ele constituie un atribut al dreptului de proprietate și nu sunt de natură a-l prejudicia pe proprietarul vecin. Instanța poate stabili, în funcție de dimensiunea și tipul construcției, dacă deschiderile practicate sunt numai pentru aerisire sau și pentru vedere, caz în care poate dispune închiderea acestora din urmă (CSJ, Secția civilă, decizia nr.195/1992, în Dreptul nr.2/1993, p. 76).
De altfel, aceasta era și practica judiciară a fostului Tribual Suprem în sensul că prin lege s-a restrâns dreptul de a deschide ferestre de vedere spre proprietatea vecinului fără îndeplinirea condițiilor stabilite de legiuitor, practicarea deschiderilor pentru aer și lumină se poate efectua însă la orice înălțime și distanță față de fondul vecin (TS, ./1974, RRD nr.1/1975, p. 64).
În cauza de față, Curtea are în vedere situația de fapt reținută de către instanța de apel potrivit cu care: 1. fereastra de la parterul construcției tip P + 2E cu dimensiunile de 50 x 50 cm, este amplasată la 10 cm de limita de proprietate, la o înălțime de 1,70 de cota terenului natural, fiind o fereastră care are în principal un scop de aerisire și iluminare, dar care are și scopul de vedere către fondul vecin; 2. fereastra de la un grup sanitar, cu dimensiunile de 50 x 50 cm, amplasată la cca 60 cm de limita de proprietate, aflată la etajul 1 al aceleiași construcții este o fereastră de vedere, nefiind dovedit că are vedere oblică; 3. fereastra cu dimensiunile de 1,15 x 1,15 m, aflată la etajul 2 al construcției menționate, în zona presupus de locuit, „nu poate fi considerată ca având unicul scop de a lumina o încăpere, aceasta având în mod evident un dublu rol, de iluminare și de vedere”. Aceste concluzii au trase de către instanța de apel în urma analizării probatoriului, cu deosebire raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză.
Or, asupra acestei situații de fapt instanța de control judiciar nu poate interveni, dat fiind că recursul reprezentă o cale de atac extraordinară, potrivit calificării consacrate expres în capitolul I titlul V din Codul de procedură civilă, fiind pusă la dispoziția părților numai pentru motivele limitativ și expres prevăzute de lege, enumerate în art. 304 pct. 1-9 codul de procedură civilă și care vizează numai nelegalitatea hotărârii atacate, controlul judiciar putându-se exercita doar asupra problemelor de drept discutate în speță. Această soluție a fost impusă de faptul că părțile au avut la dispoziție o judecată în fond în fata instanței de fond și o rejudecare a fondului în fața instanței de apel.
Ca urmare, situația de fapt, astfel cum a fost determinată în urma administrării probatoriului nu poate face obiectul controlului de legalitate care cade în competența instanței de control judiciar în recurs.
Recurenții au susținut că la niciuna dintre aceste ferestre nu se identifică alte surse de iluminat și aerisire și nici posibilități de alt amplasament, astfel încât în mod greșit instanța de apel a făcut aplicarea dispoz.art.611–613 C.civ. dispunând astuparea tuturor ferestrelor reclamanților, neluând în considerare utilitatea principală a acestor ferestre, lumină și aerisire, respectiv faptul că toate ferestrele au destinație de lumină și aerisire cu prioritate.
Din cele arătate mai sus, Curtea constată că recurenții nu contestă cele reținute de către instanța de apel, în sensul că ferestrele despre care s-a făcut referire mai sus au și destinația de vedere pe lângă aceea de iluminat și aerisire. Or, așa cum s-a arătat mai sus, articolele 611 – 613 C.civ. interzic construirea unor ferestre de vedere în afara prescripțiilor legale arătate anterior.
Mai mult, recurenții au arătat că aceste ferestre nu aduc nici un fel de atingere dreptului intimatei pârâte, respectiv că nu s-a făcut dovada în cauză că produc vreo pagubă dreptului de proprietate al intimatei.
Curtea, în referire la această susținere, apreciază că nu poate fi validată întrucât, așa cum s-a arătat mai sus, dispozițiile legale sus enunțate instituie o garanție a exercitării depline a dreptului de proprietate a fondului vecin, independent de existența sau nu a prejudiciului - care, în condițiile nerespectării distanței legale de construire a ferestrelor de vedere sau în lipsa consimțământului proprietarului fondului vecin - nu trebuie dovedit.
În mod greșit au susținut recurenții că trebuie recunoscut dreptul de servitute de lumină și aerisire chiar și în cazul în care limitele de distanță nu au fost respectate, întreaga literatură de specialitate, cât și practica judiciară impunând recunoașterea servituții de lumină și aerisire, chiar dacă distanțele impuse de art.611-613 Cod civil nu au fost respectate, nu însă și în cazul în care aceleași ferestre au și destinația de vedere, cum este cazul și celor din prezenta speță.
Cum ferestrele la care s-a făcut referire mai sus au o triplă destinație de lumină, aerisire și vedere, în mod corect instanța de apel a pronunțat soluția în sensul obligării reclamanților pârâți la astuparea respectivelor ferestre.
În cuprinsul motivelor de recurs, recurenții au arătat că la data dobândirii imobilului, intimata pârâtă a constatat existența acestor ferestre. Or, această precizare nu vine în sprijinul recurenților reclamanți, de vreme ce aceștia nu au făcut dovada unui consimțământ expres al intimatei pârâte, în sensul achiesării acesteia la practicarea respectivelor ferestre, cu destinațiile arătate, indiferent de distanțele față de granița dintre cele două fonduri.
Curtea nu poate valida susținerea recurenților, în sensul că problematica dacă o deschidere făcută într-un zid are caracterul unei ferestre spre vedere sau și de lumină și aerisire, reprezintă doar o „chestiune de apreciere a judecătorului fondului” care s-a deplasat la fața locului, astfel încât acesta și-a format propria-i convingere, motiv pentru care a constatat că nu sunt încălcate prevederile art.611-613 C.civ.
Aceasta deoarece, cercetarea la fața locului reprezintă o probă care a fost încuviințată și administrată de către instanța de fond și care trebuie coroborată cu ansamblul probelor administrate în cauză.
Instanța de apel a avut în vedere procesul verbal de constatare la fața locului, reținând din conținutul acestuia faptul că la etajul 1 al construcției reclamantei s-a observat o deschidere pentru o fereastră care este acoperită integral cu lemn, precum și existența mai multor ferestre la parter și etajul 1, despre care s-a constatat că au vedere oblică spre proprietatea pârâtei, fără a se constata care este distanța dintre aceste ferestre și limita proprietății.
Ca urmare, instanța s-a raportat și la celelalte probe administrate în cauză, apreciind că proba cu cercetarea la fața locului este insuficientă în raport de dispoz.art.611-613 C.civ., care impun a se avea în vedere anumite distanțe față de limita proprietății cu fondul vecin.
Principiul examinării probelor presupune examinarea fiecărei probe în parte și a tuturor în ansamblul lor, instanța de judecată având dreptul și obligația de a da eficiență unei probe atunci când aceasta este concludentă, pertinentă și utilă soluționării cauzei, și mai ales, dacă aceasta se coroborează cu alte probe administrate în cauză. Cerința bunei administrări a justiției impune ca judecătorul să aibă la dispoziție o probă de o anumită greutate, de natură să susțină soluția exprimată în dispozitiv.
Or, raportul de expertiză întocmit în cauză este un mijloc de probă încuviințat de către instanța de judecată în care este expusă părerea unui specialist în raport de actele aflate la dosar și constatările la fața locului care includ și măsurători.
De altfel, este atributul instanței devolutive de control judiciar, așadar al instanței de apel, de a analiza legalitatea și temeinicia hotărârii instanței de fond, în raport de criticile formulate, dar și de întregul material probator administrat în cauză, cercetarea la fața locului nefiind o probă care asigură supremația în luarea soluției.
Au menționat recurenții că, cel mult, instanța de apel ar fi putut dispune înlocuirea ferestrelor de vedere cu ferestre de lumină și aerisire, de vreme ce din probatoriul administrat a rezultat că nu se identifică alte surse de iluminat natural în încăperile respective.
Or, Curtea nu poate să nu țină seama de faptul că principiul disponibilității include dreptul părților de a determina limitele procesului, instanța fiind obligată să se pronunțe numai cu privire la ceea ce s-a cerut (art. 130 alin. 3 Cod procedură civilă), neputând să se pronunțe asupra unui lucru care nu s-a cerut, să dea mai mult decât s-a cerut (art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă). Ca urmare, instanța nu ar fi putut dispune altceva în afara obiectului cererii reconvenționale formulate de pârâtă care a învestit instanța de fond cu o cerere în sensul obligării reclamanților la închiderea ferestrelor de vedere care sunt orientate spre proprietatea sa cu încălcarea art. 611- 613 Cod civil.
Cum ferestrele reclamate au și această destinație de vedere, în mod corect instanța de apel a soluționat pricina în sensul arătat, raportat și la obiectul cererii reconvenționale cu care a fost învestită.
Ca urmare, nu poate fi primită susținerea recurenților reclamanți, în sensul că dacă instanța de apel și-a format o convingere mai solidă decât judecătorul ce s-a prezentat la fața locului, avea la îndemână posibilitatea de a dispune cel mult schimbarea destinației celor trei ferestre reclamate, din destinația de vedere în ferestre cu destinația de lumină și aerisire, dar în nici un caz de zidire. De altfel, în dispozitivul deciziei recurate nu s-a stabilit o atare modalitate de respectare a servituții de vedere, respectiv zidirea ferestrelor în discuție.
Soluția luată de instanță nu contravine prevederilor art.611-613 C.civ., așa cum au susținut recurenții reclamanți, de vreme ce aceștia au încălcat normele înscrise în aceste dispoziții legale, instanța de apel nefăcând decât să constate temeinicia cererii de chemare în judecată, pronunțându-se în consecință asupra obiectului concret al cererii reconvenționale cu care aceasta a fost sesizată.
De altfel, recurenții reclamanți, în raport de soluția dată în prezenta cauză, prin raportare și la dispoz.art.611-613 C.civ., au posibilitatea pe viitor de a practica asemenea ferestre de lumină și vedere, față de fondul vecin, care să respecte dispozițiile mai sus enunțate, ferestre care să nu aibă și destinația de vedere, astfel cum o au cele în discuție, în prezenta speță.
De vreme ce aceleași ferestre, cum sunt cele din prezenta cauză, au și destinația de vedere, în mod corect instanța de apel a dispus astuparea acestora, fiind însă la îndemâna recurenților reclamanți fie de a practica alte ferestre, fie de a proceda la utilizarea acelor mijloace tehnice care permit transformarea ferestrelor de vedere în simple ferestre de aerisire și lumină, pentru a avea beneficiul doar a servituții de lumină și aerisire, dând astfel valoare finalității drepturilor prevăzute de textele de lege invocate mai sus în favoarea proprietarului fondului vecin.
Într-adevăr, așa cum au susținut și recurenții, aerul și lumina nu sunt susceptibile de apropiere, însă în lumina normelor juridice prevăzute în art.611-613 C.civ., recurenții sunt obligați să respecte servitutea de vedere, neputându-se aprecia că aceasta reprezintă o manifestare abuzivă a dreptului de proprietate de către proprietarul fondului vecin, de vreme ce însăși legiuitorul a instituit aceste norme juridice, independent de existența sau nu a prejudiciului pe care l-ar încerca proprietarul fondului vecin.
Ca urmare, orice alegație a recurenților reclamanți, în sensul că vecinul nu este cu nimic lezat nu poate fi primită, acesta nefiind obligat a dovedi vreun prejudiciu, textul de drept instituind o prezumție în acest sens, care scutește proprietarul fondului vecin de la dovada prejudiciului.
În consecință, Curtea, în temeiul art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
În baza art. 316 raportat la art. 298 cu referire la art. 274 Cod procedură civilă, Curtea va respinge cererea recurenților având ca obiect obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată ca nefondată, având în vedere că recurenții au căzut în pretenții prin respingerea recursului lor.
Totodată, Curtea va lua act că intimata și-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții reclamanți S.C. A. I. 1996 S.R.L., C. A. K. și C. VIDAȘCU C., împotriva deciziei civile nr.560/A/18.02.2015 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimata pârâtă S.C. E. D. S.R.L.
Respinge cererea recurenților având ca obiect obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată, ca nefondată.
Ia act că intimații și-au rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată.
Irevocabilă
Pronunțată în ședința publică din 12.11.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. I. M.-A. I. D.
N.-G.
GREFIER
M. C.
Red.I.D.
Tehnored.I.D/B.I.
2 ex/2.12.2015
------------------------------------------
T.B.-Secția a IV-a – C.R.R.
- A.M.B.
Jud.Sector 5 – I.D.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 1222/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 1144/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
