Partaj judiciar. Decizia nr. 1252/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1252/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 24-11-2015 în dosarul nr. 1252/2015
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1252
Ședința publică din 24.11.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - I. S.
JUDECĂTOR - C. G.
JUDECĂTOR - M. H.
GREFIER - N. - C. I.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul –pârât D. I., împotriva deciziei civile nr.177 din 29.04.2015 pronunțate de Tribunalul G. Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant E. F. și intimata-pârâtă D. G..
Cauza are ca obiect: partaj judiciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă intimatul-reclamant E. F., legitimat cu CI . nr._, asistat de avocat T. C. S., în baza împuternicirii avocațiale nr._ din 24.11.2015, emise de Baroul București, pe care o depune la dosar, lipsind recurentul-pârât D. I. și intimata-pârâtă D. G..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefier, învederându-se obiectul și stadiul procesual al dosarului, modalitatea de îndeplinire procedurii de citare, precum și împrejurarea că recurentul-pârât D. I., deși legal citat, nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru stabilite în sarcina sa pentru soluționarea recursului.
Reprezentantul intimatului-reclamant E. F. invocă excepția netimbrării cererii de recurs, solicitând, în principal, admiterea excepției și anularea recursului ca netimbrat. În subsidiar, în situația în care se va timbra până la sfârșitul ședinței de judecată solicită respingerea recursului ca nemotivat.
Curtea reține cauza în pronunțare.
După închiderea dezbaterilor dar înainte de terminarea ședinței de judecată, se prezintă recurentul-pârât D. I., legitimat cu CI . nr._ și depune chitanța nr._ din 24.11.2015 în sumă de 665 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru având aplicat timbru judiciar în valoare de 3 lei.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. la data de 10.02.2012, sub nr._/236/2012, reclamantul E. F., a chemat în judecată pe pârâții D. I. și D. G. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună partajarea bunului comun dobândit de pârâți în timpul căsătoriei, situat în com. Vedea, ., jud. G., constând în casă de locuit – 4 camere și dependințe în suprafață de 112 m.p. și terenul aferent de 3000 m.p., imobil înscris în Cartea Funciară sub nr._ a localității Vedea și număr cadastral 26-C1, cu o contribuție de 50% fiecare, să se dispună ieșirea din indiviziune pentru a se putea trece ulterior la executarea silită efectivă a bunului imobil sau a sumelor de bani ce vor reveni debitorului D. I. ca sultă. Se solicită totodată cheltuieli de judecată.
Prin încheierea de admitere în principiu pronunțată în acest dosar în data de 09.04.2013, s-a stabilit, în baza art. 6736 rap. la art. 6735 alin. (1) din Codul de procedură civilă, că pârâții D. I. și D. G. au dobândit în timpul căsătoriei, în cote egale de ½ fiecare, un imobil constând în casă de locuit – 4 camere și dependințe în suprafață de 112 m.p. și terenul aferent de 3000 m.p., imobil înscris în Cartea Funciară sub nr._ a localității Vedea și număr cadastral 26-C1. Totodată s-a dispus, prin aceeași încheiere, efectuarea specialitatea „construcții civile și industriale și evaluarea proprietății imobiliare” având următoarele obiective: identificarea, evaluarea și lotizarea în funcție de cotele stabilite a imobilului situat în com. Vedea, ., jud. G., precum și a unei expertize judiciare tehnice specialitatea „topografie, cadastru și geodezie” având următoarele obiective: identificarea și lotizarea imobilului – teren aferent construcției menționat anterior, în funcție de cotele stabilite de ½ pentru fiecare dintre cele două părți, fixându-se onorariul provizoriu de 800 de lei, respectiv 700 de lei, în sarcina reclamantului, dovezile plății celor două onorarii fiind depuse până la urătorul termen de judecată.
Prin sentința civilă nr.7815/14.11.2013 a Judecătoriei G. s-a admis acțiunea formulată de reclamantul E. F., în contradictoriu cu pârâții D. I. și D. G..
A dispus ieșirea din indiviziune a soților pârâți D. I. și D. G. cu privire la imobilul situat în com. Vedea, ., jud. G..
A atribuit în proprietate și posesie pârâtului D. I. imobilul situat în ., jud. G., compus din casă de locuit cu suprafața de 112 m.p. (conform documentației de carte funciară) și teren cu suprafața de 2.102 m.p. (conform coordonatelor din planul de amplasament și delimitare a imobilului), respectiv de 3.000 m.p. (conform documentelor de proprietate).
A obligat pe pârâtul D. I. la plata către pârâta D. G. a sumei de 67.504 lei cu titlu de sultă, în termen de 6 luni de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri.
A obligat în solidar pe pârâții D. I. și D. G. la plata către reclamant a sumei de 5825 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (1325 taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, 800 de lei onorariu provizoriu pentru expertiză specialitatea „construcții civile și industriale și evaluarea proprietății imobiliare”, 700 de lei onorariu pentru expertiză specialitatea „topografie, cadastru și geodezie” și 3000 de lei onorariul avocatului reclamantului).
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut că sub aspectul posibilității reclamantului de a solicita partajarea bunurilor soților în timpul căsătoriei, instanța reține că, prin înscrisurile depuse la dosar de reclamantă, reclamantul a dovedit faptul că are calitatea de creditor al pârâtului D. I., cu o creanță în valoare de 85.000 lei, în temeiul contractului de împrumut între cele două părți din data de 15.05.2008, atestat cu privire la dată, identitatea părților și conținutul lui de către avocat C. L.. Pentru această creanță, întrucât pârâtul D. I. nu a mai achitat sumele de bani datorate, a fost începută executarea silită în dosarul de executare nr. 27/2011 al B. G. P. F., iar din Sentința civilă nr. 5381/06.10.2011 pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._, definitivă prin nerecurare, rezultă că a fost încuviințată executarea silită împotriva debitorului D. I. cu privire la această creanță.
Din Raportul de expertiză tehnică judiciară în specialitatea “construcții civile, industriale, agricole și proprietăți imobiliare”, efectuat de expert tehnic judiciar I. N. L., rezultă că imobilul în cauză are valoarea de piață totală (casă și teren) de 135.008 lei (evaluare ipotetică întrucât pârâții nu au permis accesul expertului în curte). Conform Raportului de expertiză tehnică judiciară în specialitatea „topografie, cadastru și geodezie”, efectuat de expert tehnic judiciar S. Stelică G. (filele 56-58) și completarea la acest raport (filele 63-65), nu se poate stabili dacă imobilul în cauză este este comod partajabil în natură întrucât expertul nu a cunoscut arhitectura casei de locuit, fiind propuse primele două variante de împărțirea bunului în natură l în mod ipotetic. Expertul a propus și o a treia variantă de lotizare, respectiv atribuirea bunului întreg (teren și construcție) către o singură parte, propunere care ar elimina în întregime drumurile de servitute propuse la primele două variante.
În speța de față, este necontestat că nu este comod partajabilă în natură locuința care, dacă ar fi divizată, nu s-ar mai prezenta ca o unitate închegată datorită numărului redus de camere de locuit ce ar trebui împărțite iar, pe de lată parte, diviziunea materială i-ar afecta valoarea și utilitatea. Terenul în suprafață de 2.102 m.p. (conform coordonatelor din planul de amplasament și delimitare a imobilului), respectiv de 3.000 m.p. (conform documentelor de proprietate), ar putea fi partajat în natură, însă numai cu consimțământul pârâților prin crearea unui drum de servitute în acest sens, consimțământ care nu a putut fi dat în fața instanței de judecată. Mai mult decât atât, cele două variante propuse pentru împărțire în natură de către expert au în vedere și casa de locuit, însă aceasta, astfel cum s-a stabilit anterior nu este comod partajabilă în natură, necunoscându-se nici arhitectura acestuia. În acest sens, pârâții au fost citați pentru termenul de judecată din data de 02.04.2013 cu mențiunea de a depune acte de proprietate a terenului din . doveditoare care să ateste construirea casei.
În acest context, imobilul nefiind comod partajabil în natură, partajarea nu se poate face decât prin atribuirea bunului către unul dintre pârâți care dețin acest imobil în proprietate devălmașă, cu obligarea celui căreia i se va atribui imobilul la plata sultei corespunzătoare către celălalt pârât.
Instanța reține că în cauză nu s-a făcut dovada privind persoanele care folosesc efectiv acest imobil, ocupația pârâților, dacă unul dintre ei a făcut construcții, îmbunătățiri cu acordul celuilalt. Pe de altă parte, rezultă că ambii pârâți au domiciliul în imobilul ce face obiectul partajului, iar pentru ambii s-au stabilit cote egale de contribuție, imobilul în cauză fiind și unicul bun supus partajării în prezentul dosar.
De asemenea, niciunul dintre pârâți, proprietari ai imobilului, deși au fost legal citați, nu au solicitat, nici verbal și nici în scris, atribuirea bunului respectiv, însă reclamantul a solicitat atribuirea bunului către pârâtul D. I., deci prin intermediul acțiunii oblice (care reprezintă, conform art. 1560 alin. (1) din Codul civil, mijlocul juridic prin care creditorul exercită drepturile și acțiunile debitorului, atunci când acesta refuză sau neglijează să le exercite în prejudiciul creditorului), instanța urmând să țină cont de acest unic criteriu la atribuirea bunului către pârâtul D. I..
Împotriva încheierii din 9.04.2013 și sentința civilă nr.7815/2013 ale Judecătoriei G. a formulat apel pârâtul D. I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului său pârâtul arată că suma despre care se face vorbire în titlul executoriu, nu a fost achitată niciodată către acesta și e fapt acel act a fost întocmit ca o garanție în derularea unor relații comerciale pe care la vremea respectivă firma al cărei administrator era . SRL le-a avut cu societatea reclamantului, acestuia din urmă cedându-i ulterior părțile sociale pe care e deținea acesta devenind asociat unic la societatea pe care o deținea, preluând de fapt toate contractele în derulare și bunurile societăți.
De asemenea deși a invocat în fața instanței de fond faptul că soția sa nu are un venit și avea în întreținere un copil minor, instanța de fond fără a ține cont de acest aspect, dorind să dea o finalitate favorabilă acțiunii reclamantului, acesta având practic un obiect al executării îi atribuie în integralitate imobilul supus partajului, fără a se ține cont de interesele unui copil minor.
Mai mult expertiza în cauză a fost efectuată doar prin vizionarea de pe stradă și de pe actele și documentația cadastrală, expertul sunându-l să se prezinte când era plecat iar acesta se afla deja în localitatea Vedea.
Expertiza în cauză nu corespunde realități în sensul că în acte este intabulată casa veche care avea o suprafață mult mai mică, el, după nașterea minorului a început să extindă construcția aceasta ajungând în prezent la suprafața menționată de expert de 112 m.p.
Întrucât reclamantul a venit de nenumărate ori la poarta imobilului său cu mai multe persoane amenințându-l pe el și p soția sa, a formular deja plângere penală împotriva acestuia pentru șantaj și înșelăciune, ce face obiectul dosarului penal nr. 316/P/2014.
În drept, se rețin dispozițiile art.466 și urm.C.pr.civ.
Prin întâmpinarea formulată în cauză reclamantul E. F. a solicitat respingerea apelului ca nefondat arătând că apelantul invocă în apărare chestiuni legate de modul în care a fost încheiat contractul de împrumut chestiuni dezlegate de instanțele de judecată, apelantul invocându-le cu ocazia judecării contestației la executare ce a fost respinsă de Judecătoria G. în dosarul nr._ la data de 6.10.2011.
Aceste apărări nu pot fi primite neavând legătură cu obiectul prezentei cereri, apelantul invocând în cadrul contestației la executare ce a făcut obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei G. următoarele aspecte, că nu a primit niciodată suma de bani înscrisă în contractul de împrumut, fiind vorba de o simulație, în sensul că suma de bani ar fi constituit o garanție în vederea desfășurării unor activități comerciale, că înscrisul reprezentând contract de împrumut nu reprezintă titlu executoriu și că acesta nu se poate executa un bun deținut în comun, cu referire la disp.art.493 C.pr.civ.
În opinia apărării această cerere de atribuire în cotă de 1/1 putea să o facă soția apelantului pârât și ea parte în proces, aceasta nedeclarând calea de atac, fiind mulțumită de soluția instanței de fond.
Apelantul mai solicită efectuarea unei noi expertize și partajarea în natură a imobilului, chestiune ce a fost dezbătută în raportul de expertiză deja efectuat în cauză, imobilul așa cum este construit nu poate fi partajat în natură fiind conceput ca o singură unitate locativă, având spații comune ce nu pot fi partajate încercându-se diminuarea valorii ce poate fi executată de creditor sun orice formă.
În probațiune părțile au depus la dosarul cauzei înscrisurile aflate la filele 18-19, 60-62.
Ținând seama de anumite deficiențe ale raportului de expertiză tehnică specialitatea construcții civile și industriale întocmit fără posibilitatea inspectării fizice a construcției din cauza opoziției apelantului de a permite accesul, dar și de pretenția acestuia din urmă că există mai multe construcții care nu au fost evidențiate, tribunalul a dispus efectuarea unei noi expertize în construcții, raportul fiind întocmit de expert S. I. V. și depus la dosarul cauzei, evidențiind existența construcțiilor C2 ( extindere la casa de locuit C1), C3 – dependințe și C4 –clădire, pe care le-a identificat și evaluat.
La termenul de judecată din data de 22.04.2015 tribunalul a acordat cuvântul părților asupra cererii de suspendare a judecării apelului formulată de către apelant, cât și asupra fondului judecății de față.
Prin decizia civilă nr.177/29.04.2015 Tribunalul G. a respins, cererea de suspendare a judecății apelului formulată de apelantul pârât D. I., a admis apelul declarat de apelantul pârât D. I. împotriva încheierii din 09.04.2013 și a sentinței civile nr.7815/14.11.2013 pronunțate de Judecătoria G. în contradictoriu cu intimatul reclamant E. F. și cu intimata pârâtă D. G., a omologat raportul de expertiză tehnică specialitatea construcții civile întocmit de expert S. I., cu consecința schimbării, în parte, a încheierii apelate în sensul introducerii la masa partajabilă și a construcțiilor identificate în raportul de expertiză menționat anterior respectiv :C2 - extindere la casa de locuit C1, în suprafață de 100,92 m.p., C3 dependințe, în suprafață de 27,88 m.p., C4 - clădire în suprafață de 25,34 m.p. fiecare dintre soți având o contribuție de 50% la dobândirea acestora.
A atribuit în deplină proprietate și posesie pârâtului D. I. alături de terenul în suprafață de 2,102 m.p și casă de locuit C1 și construcțiile C2-C4 descrise anterior valoarea totală lot atribuit 229.474 lei.
A obligat pârâtul D. I. să plătească pârâtei D. G. suma de 114.737 lei cu titlu de sultă, în loc de 67.504 lei stabilit de instanța de fond în termen de 6 luni de la data rămânerii irevocabile a prezentei decizii.
A menținut celelalte dispoziții ale încheierii și sentinței apelate, în măsura în care nu contravin celor stabilite prin prezenta decizie și a obligat intimatul reclamant E. F. să plătească apelantului pârât D. I. suma de 3.025 lei cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în faza procesuală a apelului.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut următoarele:
1.În ceea ce privește cererea de suspendare a judecării cauzei formulate de apel, tribunalul a constatat că este neîntemeiată și a respins-o în consecință.
Astfel, apelantul și-a întemeiat cererea de suspendare a cauzei pe dispozițiile art.244 alin.1, pct.1 din Vechiul Cod de procedură Civilă sub imperiul căruia se soluționează procesul menționând că a intentat pe rolul Judecătoriei G. o acțiune în anularea contractului de împrumut din 15.05.2013 care reprezintă izvorul creanței în baza căruia este urmărit de reclamant și în temeiul căruia a solicitat partajul judiciar al bunurilor comune, acest proces fiind intentat sub nr.1297/236 din 27.01.2015.
Acest caz de suspendare invocat de apelant este unul facultativ ,rămânând la aprecierea suverană a completului de judecată, în funcție de împrejurările cauzei, temeinic motivate.
Tribunalul a avut în vedere faptul că procedura de partaj judiciar pendinte a fost inițiată de către creditorul E. F. la data de 10.02.2012, după ce, în prealabil, între părți au existat și alte litigii, începerea unei executări silite (în prezent întrerupte), plângeri penale, etc., moment de la care s-au scurs aproximativ 3 ani până la data intentării acțiunii în anulare a actului de împrumut.
Acțiunea de anulare a actului de împrumut se află într-o fază incipientă și este dificil de apreciat asupra unei durate de soluționare, creditorul fiind prejudiciat în dreptul său de a obține în termen rezonabil finalizarea procedurii de partaj, fiind evidentă intenția pârâtului debitor de a tergiversa urmărirea sa silită.
2.În ceea ce privește fondul cauzei tribunalul a reținut că apelul pârâtului D. I. este întemeiat în parte, urmând a fi admis cu consecința schimbării în parte a încheierii și sentinței apelate.
Astfel, în cauză s-a încuviințat efectuarea unui noi expertize tehnice specialitatea construcții civile raportul fiind întocmit de către expert tehnic S. I. V. care a identificat la fața locului și alte 3 construcții (C2 – C4) existente, dar necuprinse în raportul de expertiză întocmit de expert tehnic desemnat de prima instanță, acest raport prezentând deficiențe din cauza imposibilității inspecției locației în urma opoziției pârâtului.
Construcțiile C2-C4 reprezintă extindere la casa de locuit (C2), dependințe (C3) și clădire (C4), fiind evaluate de către expert la valoarea de circulație și necontestate de către părți.
În consecință, construcțiile C2-C4 reprezintă bunuri comune ale celor doi soți și care intră la masa partajabilă, încheierea din 9.04.2013 urmând a fi schimbată corespunzător în sensul adăugării la masa partajabilă, gradul de contribuție la dobândirea lor urmând a rămâne egal, niciunul dintre cei doi soți nepretinzând o contribuție mai ridicată la dobândirea bunurilor comune.
În ceea ce privește atribuirea construcțiilor nou identificate tribunalul a apreciat că se impune atribuirea acestora tot către pârâtul D. I., cu refacerea calculelor și a sultelor pe care trebuie să le plătească către cealaltă pârâtă.
Pe lângă criteriile de atribuire în natură menționate de prima instanță în conformitate cu prevederile art.673/9 C.pr.civ. tribunalul a apreciat că atribuirea în natură a tuturor bunurilor imobile către pârâtul D. este de natură să faciliteze continuarea executării silite inițiate de creditor ale cărei interese trebuie protejate cu prevalență, întrucât formarea de loturi în natură pentru fiecare dintre soți ar fi de natură să paralizeze practic finalizarea executării, atât timp cât ar rezulta loturi de teren și construcții cu forme diverse și care nu ar mai prezenta interes de valorificare pentru terți, ținând seama și de mediul rural unde se află situate imobilele.
Pe de altă parte, tribunalul a avut în vedere și faptul că împrumutul de la creditor a fost contractat de către pârâtul D. I. în timpul căsătoriei, astfel încât și pârâta a beneficiat, cel puțin indirect, de împrumutul luat de soțul său, urmând să-i suporte și efectele prin atribuirea bunurilor în natură către soțul urmărit silit, tocmai pentru a facilita continuarea executării și protejării terțului creditor.
Oricum, pârâta D. G. nu a participat activ la procedură, nu a criticat soluția primei instanțe și nici nu a solicitat o anumită modalitate de partajare în natură sau prin echivalent.
În situația atribuirii în natură în totalitate a imobilelor nu s-a probat că pârâta D. G. ar deține mijloacele materiale necesare plății de sulte importante, singurul care obține venituri în familie fiind soțul acesteia.
În ceea ce privește criticile pârâtului apelant D. I. referitor la actul de împrumut, tribunalul nu le-a putut primi și cerceta în acest cadru procesual, întrucât nu face obiectul investirii sale cercetarea valabilității sau nevalabilității contractului de împrumut pentru a stabili realitatea acestuia, pârâtul pretinzând că este vorba despre un împrumut fictiv.
Pentru aceste motive tribunalul va respinge cererea de suspendare a judecății apelului formulată de apelantul pârât D. I., va admite apelul declarat de apelantul pârât D. I. împotriva încheierii din 9.04.2013 și a sentinței civile nr.7815/2013 pronunțate de Judecătoria G..
Împotriva acestei decizii, la data de 07.10.2015 a declarat recurs pârâtul D. I. care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie la data de 15.10.2015.
În motivarea recursului său, recurentul – pârât a arătat decizia recurată este nelegală și netemeinică, prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 309 pct. 9 Cod procedură civilă vechi, întrucât în opinia sa, instanța de apel a nesocotit dispozițiile art.673 ind 9 și 10 Cod procedură civilă vechi privind partajarea bunurilor. Astfel, recurentul a arătat atât în fața instanței de fond și în fața celei de apel că dorește ca imobilul să îi fie atribuit intimatei D. G., invocând interesul superior al copilului minor pe care aceasta îl are de întreținut. Era datoria sa, fiind cel care - de bună credință fiind - a semnat acel contract de împrumut, care de altfel nu s-a realizat, să încerc să rezolv problemele apărute din acest motiv. Acesta este motivul pentru care soția sa, D. G. nu a participat la acest proces, nefăcându-și apărări, lăsând toate aceste aspecte în seama sa. Pe de altă parte, recurentul nefiind bine consiliat de apărătorii pe care i-a consultat și cu care a demarat tot felul de proceduri - civile, ori penale - nu a avut cunoștință că D. G. ar fi trebuit să își construiască o apărare, să se prezinte în fața instanței, să apeleze sentința, etc.
A mai reținut Tribunalul că și pârâta ar fi beneficiat de împrumutul pe care l-ar fi contractat de la creditorul E. F., cel puțin indirect, fapt neadevărat și nedovedit prin niciun mijloc de probă. Consideră că acest fapt, care s-a transformat într-o veritabilă reținere a instanței de apel, nu se poate prezuma, el trebuind dovedit, iar creditorul nu a făcut niciun fel-de dovadă nici la instanța de fond, nici la cea de apel, cu privire la acest aspect .
Recurentul consideră că în mod greșit, instanța de apel, a decis să îi atribuie imobilul, întrucât intimata împreună cu fiul lor minor, nu vor mai avea unde să locuiască, chiar dacă el va reuși într-un final al procesului ce formează obiectul dosarului numărul_ aflat însă în procedura de regularizare pe rolul Judecătoriei G., să desființeze titlul executoriu. După cum este bine cunoscut, executarea silită se demarează cu o foarte mare ușurință, executorul judecătoresc nemaiavând nevoie nici măcar de încuviințarea instanței, iar odată vânzarea la licitație realizată, va fi foarte greu de realizat o întoarcere a executării silite și o reintrare în posesie a imobilului.
În concluzie, Tribunalul a pronunțat o soluție nelegală, întrucât a încălcat dispozițiile art. 673 ind 10, atribuindu-i bunul, deși recurentul nu l-a solicitat, protejând doar drepturile unui așa zis creditor, și nesocotind interesul superior al unui minor.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Constatându-se legal investită și competentă să soluționeze calea de atac promovată, Curtea, analizând actele și lucrările dosarului și sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile, apreciază că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Așa cum rezultă din chitanța ., nr 28_ din data de 24 11 2015, depusă la dosar chiar în ziua ședinței de judecată, recurentul pârât a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, astfel cum a fost stabilită prin rezoluția de primire a dosarului, astfel că excepția netimbrării recursului apare ca nefondată, urmând a fi respinsă ca atare de către Curte.
Așa cum rezultă din economia dispozițiilor legale care reglementează această cale de atac extraordinară și nedevolutivă, instanța constată că recursul permite reformarea hotărârilor definitive, exclusiv pentru motivele de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art 304 pct 1-9 cod procedură civilă, legiuitorul sancționând cu nulitatea recursul, a cărui motivare nu se încadrează în nici unul din motivele de modificare sau de casare reglementate de lege.
Recurent și-a întemeiat calea de atac declarată pe prevederile art 304 pct 9 cod procedură civilă. Făcând aplicarea în speță a aspectelor teoretice anterior expuse, Curtea va examina criticile formulate din perspectiva motivului de reformare punctual precizat.
În privința acestui motiv de recurs, Curtea pornește în analiza sa de la dispozițiile procesuale invocate, reținând că acest motiv de recurs conține două ipoteze și anume situația în care hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal precum și ipoteza în care hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Suntem în situația în care hotărârea este lipsită de temei legal, atunci când din modul în care este redactată hotărârea nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată, de unde se deduce că lipsa de temei legal, la care face referire legiuitorul nu trebuie confundată cu încălcarea legii sau cu nemotivarea. Altfel spus, instanța de recurs este în situația de evalua dacă hotărârea nu este motivată în drept sau dacă în legislația în vigoare la data pronunțării hotărârii nu există un text de lege( de drept material) care să justifice soluția pronunțată. În cea de-a doua ipoteză, hotărârea este considerată a fi dată cu încălcarea sau cu aplicarea greșită a legii, în cazul în care instanța recurs la dispozițiile legale incidente, dar le-a încălcat în litera sau spiritul lor sau le-a aplicat eronat, cu precizarea că, în măsura în care nu se pot încadra în alte motive de recurs, acest motiv de critică include în mod excepțional și nerespectarea normelor procesual civile. Deși textul art 304 pct 9 cod procedură civilă face referire doar la normele legale, s-a statuat, atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară, faptul că intră sub incidența acestui motiv de reformare și situația în care soluția recurată a fost pronunțată cu nesocotirea unor principii juridice sau alte reguli de drept, create pe cale jurisprudențială sau doctrinară, care împreună conturează regimul juridic al instituției sau categoriei juridice respective.
Făcând aplicarea în cauza a acestor aspecte teoretice, Curtea constată că, în esență, pârâtul a criticat soluția instanței de apel sub aspectul greșitei interpretări și aplicări a dispozițiilor art 673 indice 9 și art 673 indice 10 cod procedură civilă, în sensul că s-a realizat o greșită atribuire a imobilului bun comun către recurentul pârât-debitor. Recurentul susține că imobilul trebuia atribuit soției sale în considerarea interesului superior al copilului pe care pârâții îl au în întreținere.
Curtea pornește în analiza de la prevederile legale invocate care, în art 673 indice 9 cod procedură civilă, statuează în sensul că la formarea și atribuirea loturilor, instanța va ține seama, după caz, și de acordul părților, mărimea cotei-părți ce se cuvine fiecăreia ori masa bunurilor de împărțit, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților, faptul că unii dintre coproprietari, înainte de a se cere împărțeala, au făcut construcții, îmbunătățiri cu acordul coproprietarilor sau altele asemenea. Prin dispozițiile art 673 indice 10 cod procedură civilă, legiuitorul stabilește că în cazul în care împărțeala în natură a unui bun nu este posibilă sau ar cauza o scădere importantă a valorii acestuia ori i-ar modifica în mod păgubitor destinația economică, la cererea unuia dintre coproprietari, instanța, prin încheiere, îi poate atribui provizoriu întregul bun. Dacă mai mulți coproprietari cer să li se atribuie bunul, instanța va ține seama de criteriile prevăzute la art. 673^9. Prin încheiere ea va stabili și termenul în care coproprietarul căruia i s-a atribuit provizoriu bunul este obligat să depună sumele ce reprezintă cotele-părți cuvenite celorlalți coproprietari. În ipoteza în care coproprietarul căruia i s-a atribuit provizoriu bunul depune, în termenul stabilit, sumele cuvenite celorlalți coproprietari, instanța, prin hotărârea asupra fondului procesului, îi va atribui bunul. În cazul în care coproprietarul nu depune în termen sumele cuvenite celorlalți coproprietari, instanța va putea atribui bunul altui coproprietar, în condițiile prezentului articol. În alineatul final se prevede că, la cererea unuia dintre coproprietari instanța, ținând seama de împrejurările cauzei, pentru motive temeinice, va putea să-i atribuie bunul direct prin hotărârea asupra fondului procesului, stabilind totodată sumele ce se cuvin celorlalți coproprietari și termenul în care este obligat să le plătească.
Așa cum rezultă din interpretarea acestor dispoziții, criteriile de atribuire nu sunt limitativ prevăzute de textul articolului anterior enunțat, enumerarea acestora cuprinsă în prevederile art 673 indice 9 cod procedură civilă având caracter exemplificativ. Principiul în privința atribuirii bunurilor indivize, care se degajă din această reglementare, este reprezentat de regula potrivit căreia bunurile se includ în lotul părții care apare mai îndreptățită să-l primească, atât din punct de vedere al situației de fapt cât și de drept.
Din această perspectivă, în raport de atitudinea procesuală pasivă pe care pârâții au avut-o pe toată durata procedurii în fața instanțelor de fond, în sensul că, așa cum reține și instanța de fond, nu au solicitat atribuirea imobilului și nici nu s-au formulat pretenții legate de stabilirea unei cote majoritare a soției recurentului la dobândirea imobilului, reclamantul( creditor) fiind singurul care a cerut atribuirea imobilului către pârâtul debitor, Curtea constată că maniera în care s-a soluționat chestiunea atribuirii imobilului corespunde exigențelor procedurale impuse de textul de lege.
În susținerea cererii de recurs, pârâtul se prevalează de interesul superior al copilului, pe care îl au în întreținere, pentru a justifica atribuirea imobilului către pârâta soție. Curtea reține că această apărare trebuie examinată în circumstanțiere cu mai multe aspecte: pe de o parte dreptul și interesul legitim al creditorului de a obține o modalitate de valorificare a creanței sale, iar pe de altă parte conduita procesuală a pârâților, caracterizată prin pasivitate în faza primelor două grade de jurisdicție, potrivit celor evidențiate anterior. În egală măsură se impune analizarea oportunității solicitării de atribuire efectuată de recurent și prin prisma consecințelor juridice ale acesteia și, implicit, în raport de măsura în care situația soților pârâți și a minorului pe care îl au în întreținere, s-ar modifica în sens pozitiv. Astfel, Curtea are în vedere faptul că atribuirea imobilului către soția recurentului, deși, așa cum s-a învederat în cele ce preced, aplicarea criteriilor legale prin raportare la situația concretă de fapt și de drept, nu se justifică, ar presupune obligarea acesteia la plata sultei corespunzătoare către soțul debitor, sultă ce ar putea fi urmărită de creditor pentru realizarea creanței sale. Este evident că plata acestei sulte presupune un efort financiar considerabil, în condițiile în care reprezintă jumătate din valoarea imobilului( teren și construcții) și se apropie(dacă nu chiar o depășește) ca valoare de suma împrumutată. În ipoteza în care sulta nu s-ar plăti, creditorul, pe calea acțiunii oblice, exercitând drepturile debitorului său, va putea face demersuri pentru valorificarea dreptului său, ajungându-se în final tot la o executare silită imobiliară.
Față de toate aceste aspecte, Curtea reține că s-a realizat o corectă aplicare a criteriilor de atribuire a imobilului, care s-a dovedit a fi incomod partajabil în natură, cu luarea în considerare și a specificului acțiunii pendinte, determinat de faptul că partajul este promovat de creditor, în vederea realizării creanței sale.
Faptul că pârâții nu au fost în mod eficient consiliați de apărătorii săi constituie un aspect nerelevant în cauză, în condițiile în care acestora le revenea obligația să-i asigure o asistență juridică calificată, având deplina libertate să-și aleagă apărătorul și să-l schimbe dacă considerau că nu corespunde exigențelor.
În ceea ce privește susținerea relativă la beneficiul pe care l-a avut pârâta de pe urma împrumutului acordat de reclamant, Curtea constată că este vorba de o chestiune de fapt, necenzurabilă de către instanța de recurs și care nu poate forma obiect de critică de nelegalitate în această fază procesuală.
În ceea ce privește susținerile formulate în finalul cererii de recurs (ultimul paragraf), Curtea observă, pe de o parte, că pârâtul nu a criticat soluția de respingere a cererii de suspendare a prezentului proces în temeiul prevederilor art 244 pct 1 cod procedură civilă, astfel că instanța de recurs nu este investită să verifice legalitatea unei astfel de măsuri, iar, pe de altă parte, susținerile relative la maniera în care se demarează executarea silită și la posibilitatea de a obține câștig de cauză în acțiunea în anularea titlului executoriu și de a mai obține o întoarcere a executării silite, constituie simple afirmații ale pârâtului recurent, fără să îmbrace forma unor critice concrete de nelegalitate, ce ar putea face obiect de analiză pentru instanța de control judiciar.
Pentru toate aceste considerente, față de dispozițiile art 312 cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondată excepția de netimbrare a recursului și va respinge ca nefondată calea de atac cu soluționarea căreia a fost investită.
Se va lua act că intimatul reclamant nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondată, excepția de netimbrare.
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul – pârât D. I. împotriva deciziei civile nr.177/29.04.2015 pronunțată de Tribunalul G., în dosarul nr._ 201* în contradictoriu cu intimatul – reclamant E. F. și intimata – pârâtă D. G..
Ia act că intimatul – reclamant nu a solicitat cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 24.11.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I. S. C. G. M. H.
GREFIER
N. C. I.
Red.I.S.
Tehnored.C.S./I.S.
2 ex.
Tribunalul G. – I.N.
- M.Z.U.
Judecătoria G. – M.O.
| ← Accesiune. Decizia nr. 1255/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 1222/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
