Pretenţii. Decizia nr. 313/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 313/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 06-03-2015 în dosarul nr. 16956/299/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.313R
Ședința publică de la 6 martie 2015
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - AGLAIA VĂLAN
JUDECĂTOR - R. P.
JUDECĂTOR - P. F.
GREFIER - G.-M. V.
**************
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurentul-pârât . SA împotriva deciziei civile nr.1591A/16.10.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant T. P., cauza având ca obiect „pretenții, obligație de a face”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimatul-reclamant reprezentat de avocat S. M., care depune împuternicire avocațială la dosar, lipsind recurentul-pârât.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, care invederează faptul că recurentul-pârât a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru, ordinul de plată nr.XKU128 din 18.02.2015 în valoare de 2.384 lei și timbre judiciare în valoare de 5 lei. Intimatul-reclamant a depus întâmpinare, prin fax.
Apărătorul intimatului-reclamant invederează că nu are cereri de formulat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul intimatului-reclamant solicită respingerea recursului ca nefondat, conform motivelor invocate în întâmpinare și menținerea deciziei recurate, ca fiind temeinică și legală.
CURTEA
Prin cererea din 24.04.2012, astfel cum a fost precizată ulterior, reclamantul T. P. a chemat în judecată pe pârâta . SA, solicitând obligarea acesteia la plata contravalorii lipsei de folosință a terenului în suprafață de 1000 mp, amplasat în București, .. 46D, sector 3, afectat de lucrările și instalațiile pârâtei, pe ultimii 3 ani, în cuantum de 158.400 lei, la plata unei redevențe lunare reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului, de la data intentării acțiunii și până la eliberarea acestuia, precum și la ridicarea lucrărilor și instalațiilor ce aparțin pârâtei.
În motivare, a arătat că este titularul dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 1000 mp, situat în București, .. 46D, sector 3, dar pe acesta sunt amplasate instalații electrice aparținând societății pârâte, fapt ce conduce la imposibilitatea folosirii lui.
Deși a încercat să poarte discuții cu reprezentații pârâtei în sensul acoperirii prejudiciului creat, aceștia nu au dat curs solicitărilor sale, fie propunându-i acordarea unor remunerații compensatorii, dar amânând cuantificarea și plata acesteia, fie apreciind că este obligația sa de a muta instalațiile electrice. Pentru exercitarea dreptului de uz și servitute asupra proprietății sale, pârâta avea obligația de a încheia cu acesta o convenție-cadru prin care să se stabilească limitele și durata de exercitare a acelor drepturi în baza Hotărârii Guvernului nr. 135/2011.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 555, 582 alin. 1 lit. b), 585, 588 cod civil și HG nr. 135/2011.
La data de 21.06.2012, pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. În apărare, a arătat că deține capacități energetice pe terenul proprietatea reclamantului, însă potrivit dispozițiilor Legii nr. 13/2007, beneficiază de un drept de uz și servitute pe toată durata lucrărilor de realizare și retehnologizare, respectiv de funcționare a respectivelor capacități energetice. Toate capacitățile energetice au fost amplasate în cursul anului 1977, iar reclamantul a dobândit terenul ulterior, cunoscând situația de fapt și asumându-și riscul exploatării limitate, așa încât, exercitarea servituții este gratuită.
Prin sentința civilă nr._ din 03.07.2013, Judecătoria Sectorului 1 București a admis în parte acțiunea, în sensul că a obligat pe pârâtă să plătească reclamantului despăgubiri pentru lipsa de folosință a terenului în suma de 158.400 lei, pentru perioada 24.04._12, precum și în suma de 1.620 euro lunar, începând cu data de 25.04.2012 și până la scoaterea din funcțiune a capacității energetice. Capătul de cerere privind obligarea pârâtei la ridicarea lucrărilor și instalațiilor de pe terenul reclamantului, a fost respins, ca neîntemeiat. Pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 10.033 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că reclamantul este proprietarul terenului situat în București, .. 46D, sector 3, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat de notariatul de Stat Sector 3 București sub nr._/18.05.1994, înscris în Cartea Funciară nr._ a Municipiului București – Sector 3, cu nr. cadastral_.
Conform raportului de expertiză efectuat în cauză, imobilul proprietatea reclamantului este traversat de cabluri electrice al căror traseu leagă centrala electrică Dudești de platforma industrială București Est. Rețeaua este împământată pe terenul în litigiu în două grupe de cabluri la o distanță de 3 m inter-axe canale și alimentează cu energie electrică de medie tensiune (câte 6 kV) toată zona industrială din sud-estul Bucureștiului.
Terenul are 16 m lățime, fiind fragmentat astfel: 4 m până la limita sudică a proprietății, 2 canale cabluri de aproximativ 1,4 m, o distanță de aproximativ 2,6 m între canale, iar restul de 8 m până la limita nordică a terenului. De asemenea, expertul a arătat că trebuie luată în calcul și zona de siguranță a rețelelor electrice, respectiv 0,5 m pentru un șanț de 2 m adâncime, accesul utilajelor de intervenție, rămânând astfel reclamantului, pentru exploatare, două fâșii de teren înguste, improprii edificării unor construcții cu caracter definitiv. Traseul rețelelor electrice traversează terenul reclamantului pe toată lungimea sa, trecând pe sub gangul clădirii învecinate în vest.
Concluziile expertului se coroborează și cu depoziția martorului Frusescu O., care a precizat că este proprietarul unuia dintre terenurile ce se învecinează cu imobilul reclamantului, fiind traversat de aceeași rețea de cabluri electrice. Acesta a arătat că în urma unor săpături efectuate de personalul E. au fost revelată o rețea de aproximativ 49 de cabluri electrice amplasate la adâncimi de 0,5 – 2 m.
Una din limitele legale ale dreptului de proprietate este reglementată cu caracter general în cuprinsul art. 621 Cod civil., potrivit căruia proprietarul este obligat să permită trecerea prin fondul său a rețelelor edilitare ce deservesc fonduri învecinate sau din aceeași zonă, de natura conductelor de apă, gaz sau altele asemenea, a canalelor și a cablurilor electrice, subterane ori aeriene, după caz, precum și a oricăror alte instalații sau materiale cu același scop. În toate cazurile, proprietarul are dreptul la despăgubiri juste.
Dispozițiile Legii nr. 13/2007 privind energia electrică, în vigoare la data introducerii acțiunii, prevăd la art. 16 că asupra terenurilor și bunurilor proprietate privată a persoanelor fizice ori juridice și asupra activităților desfășurate de persoane fizice sau juridice în vecinătatea capacității energetice, titularii autorizațiilor de înființare și titularii licențelor beneficiază, în condițiile legii, pe durata lucrărilor de realizare și retehnologizare, respectiv de funcționare a capacității energetice, de următoarele drepturi: a) dreptul de uz pentru executarea lucrărilor necesare realizării sau retehnologizării capacității energetice, obiect al autorizației; b) dreptul de uz pentru asigurarea funcționării normale a capacității, obiect al autorizației de înființare, pentru reviziile, reparațiile și intervențiile necesare; c) servitutea de trecere subterană, de suprafață sau aeriană pentru instalarea de rețele electrice sau alte echipamente aferente capacității energetice și pentru acces la locul de amplasare a acestora, în condițiile legii; d) dreptul de a obține restrângerea sau încetarea unor activități care ar putea pune în pericol persoane și bunuri; e) dreptul de acces la utilitățile publice.
Drepturile de uz și de servitute au ca obiect utilitatea publică, au caracter legal și se exercită pe toată durata existenței capacității energetice sau, temporar, cu ocazia retehnologizării unei capacități în funcțiune, reparației, reviziei, lucrărilor de intervenție în caz de avarie.
Totodată, proprietarii terenurilor și titularii activităților afectați de exercitarea de către titularii de licență și autorizații a drepturilor prevăzute anterior, vor fi despăgubiți pentru prejudiciile cauzate acestora. La calculul despăgubirilor vor fi avute în vedere următoarele criterii: suprafața de teren afectată cu ocazia efectuării lucrărilor; tipurile de culturi și plantații, precum și amenajările afectate de lucrări; activitățile restrânse cu ocazia lucrărilor.
În speță, reținând din probatoriul administrat existența pe terenul reclamantului a rețelelor energetice administrate de pârâtă, instanța a constatat că asupra imobilului proprietatea acesteia, din București, .. 46D, sector 3, pârâta a dobândit, în temeiul dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 13/2007, un drept de uz pentru asigurarea funcționării normale a capacităților energetice, respectiv pentru reviziile, reparațiile și intervențiile necesare; un drept de servitute de trecere la suprafață, pentru instalarea de rețele electrice sau altor echipamente aferente capacității energetice și pentru acces la locul de amplasare a acestora; un drept de a obține restrângerea sau încetarea unor activități care ar putea pune în pericol persoane și bunuri; și un drept de acces la utilitățile publice.
În baza acelorași dispoziții, corelativ drepturilor pârâtei, în patrimoniul reclamantului s-a născut un drept de creanță având ca obiect despăgubirile datorate acestuia pentru restricțiile aduse dreptului de proprietate asupra terenului alocat exploatării rețelelor energetice.
Referitor la capătul de cerere având ca obiect contravaloarea lipsei de folosință pe ultimii trei ani, instanța a avut în vedere valoarea calculată de expert aferentă perioadei 24 aprilie 2009 – 24 decembrie 2010, la nivelul pieței libere de 35.520 euro.
Pentru perioada ulterioară lunii decembrie 2010, instanța nu a validat concluziile expertului, deoarece acesta în mod netemeinic s-a raportat la dispozițiile HCGMB nr. 340/17.12.2010. Acest act juridic nu este aplicabil în prezenta cauză și nu poate fi avut în vedere de către instanță în stabilirea contravalorii lipsei de folosință pentru imobilul reclamantului, deoarece hotărârea consiliului privește stabilirea unor taxe pentru utilizarea temporară a unor bunuri proprietate publică a Municipiului București. Nivelul respectivelor taxe este mult mai ridicat față de nivelul chiriilor practicate în zonă deoarece sunt avute în vedere criterii suplimentare, respectiv inconvenientele cauzate riveranilor și altor persoane pentru lipsirea de folosința unui bun de utilitate publică, precum și durata limitată în care respectivele lucrări sunt realizate.
Pentru aceste considerente, în calcularea contravalorii lipsei de folosință aferentă perioadei 24.12.2010 – 24.04.2012, instanța s-a raportat la cuantumul chiriei lunare de 1.620 euro stabilită de expert prin metoda comparației directe, stabilind pentru cele 16 luni valoarea de 25.920 euro.
În total, instanța a apreciat cuantumul contravalorii lipsei de folosință pentru ultimii 3 ani anteriori promovării prezentei acțiuni la 61.440 euro (35.520 euro+25.920 euro), echivalentul a 250.000 lei.
Având însă în vedere dispozițiile art. 129 alin. 6 Cod procedură civilă, potrivit cărora în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății, instanța constată că reclamantul a solicitat și a timbrat acest capăt de cerere pentru suma de 158.400 lei, motiv pentru care a admis și a dispus obligarea pârâtei la achitarea acestei sume de 158.400 lei, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință pe ultimii 3 ani anteriori introducerii acțiunii, pentru imobilului din București, .. 46D, sector 3.
Analizând cererea de plată a unei redevenței lunare, începând cu data introducerii acțiunii și până la scoaterea din funcțiune a capacității energetice, instanța a omologat în parte raportul de expertiză efectuat în cauză, constatând că în mod temeinic expertul a calculat suma de 1,62 euro/mp, prin raportare la prețurile similare percepute pentru terenurile din zona în care se află amplasat imobilul reclamantului.
Cu privire la cererea de ridicare a instalațiilor ce aparțin pârâtei, instanța a reținut că, în temeiul dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 13/2007, . SA a dobândit asupra terenului proprietatea reclamantului un drept de uz pentru asigurarea funcționării normale a capacităților energetice, respectiv pentru reviziile, reparațiile și intervențiile necesare; un drept de servitute de trecere la suprafață, pentru instalarea de rețele electrice sau altor echipamente aferente capacității energetice și pentru acces la locul de amplasare a acestora; un drept de a obține restrângerea sau încetarea unor activități care ar putea pune în pericol persoane și bunuri; și un drept de acces la utilitățile publice.
Aceste norme stabilesc o restrângere legală a dreptului de proprietate, reclamantul având exclusiv un drept de creanță pentru lipsa de folosință a imobilului afectat de utilități, însă nu și dreptul de a solicita repunerea bunului în situația anterioară. Ca urmare, a respins ca neîntemeiat acest capăt de cerere.
În temeiul dispozițiilor art. 276 coroborate cu art. 274 Cod procedură civilă, instanța a obligat pe pârâtă la achitarea către reclamant a sumei de 10.033 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând 4.768 lei taxă de timbru și 5 lei timbru judiciar, achitate pentru capetele de cerere pentru care acțiunea a fost apreciată întemeiată, 4460 lei onorariu avocat și 800 lei onorariu expert.
Împotriva sentinței a declarat apel pârâta care a susținut netemeinicia și nelegalitatea acesteia.
Prin decizia civilă nr. 1591A din 16.10.2014, Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă a respins apelul, ca nefondat.
Răspunzând motivelor de apel, instanța a reținut că prima instanță a stabilit în mod corect situația de fapt necontestată prin motivele de apel, iar soluția de admitere a acțiunii este una justificată de dispozițiile legale aplicabile.
Astfel, în mod corect prima instanță a constatat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 555 Cod civil, art. 621 Cod civil și art. 16 din Legea 13/2007, din acesta din urmă citând însă exclusiv dispozițiile art. 16 alin. 2 și 9, nu și alin. 5 și 6.
Art. 1 alin. 1 din Legea nr. 13/2007 stabilește cadrul de reglementare pentru desfășurarea activităților în sectorul energiei electrice și al energiei termice produse în cogenerare, în vederea utilizării optime a resurselor primare de energie în condițiile de accesabilitate, disponibilitate și suportabilitate și cu respectarea normelor de siguranță, calitate și protecție a mediului. Ca atare, tribunalul a înlăturat ca nefiind validă critica apelantei prin care a invocat inaplicabilitatea dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 13/2007, în condițiile în care numai dispozițiile alin. 5 și 6 ale art. 16 din Legea nr. 13/2007 reglementează situația cablurilor amplasate ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 13/2007.
De altfel, pârâta se prevalează de dispozițiile art. 16 din Legea nr. 13/2007 susținând faptul că în patrimoniul acesteia a luat naștere dreptul de uz și de servitute asupra terenurilor și bunurilor proprietate publică sau privată a altor persoane fizice sau juridice aflate în vecinătatea capacității energetice.
În plus, tribunalul a reținut că din motivarea deciziei nr. 324/23.03.2010 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 16 alin. 5 și 6 din Legea energiei electrice nr. 13/2007, invocată de către apelantă prin motivele de apel, rezultă cu claritate faptul că pentru lipsa de folosință a terenurilor proprietate privată afectate de capacități energetice, proprietarii terenurilor sunt îndreptățiți să beneficieze de despăgubiri, potrivit dispozițiilor dreptului comun, nefiind așadar pertinentă susținerea apelantei în sensul că singura concluzie confirmată și de judecătorii Curții Constituționale ar fi aceea că art. 16 din Lege ar institui o servitute legală specială și că dreptul s-ar exercita cu titlu gratuit pe toată durata existenței instalației.
Singura ipoteză prevăzută de lege care face trimitere la caracterul gratuit al servituții este alin. 4 al art. 16 din Legea 13/2007, potrivit cu care exercitarea drepturilor de uz și servitute asupra proprietăților statului și ale unităților administrativ-teritoriale afectate de capacitățile energetice se realizează cu titlu gratuit pe toată durata existenței acestora, care este în mod evident inaplicabilă, proprietatea afectată în cauză fiind una privată.
Pe de altă parte, instanța a apreciat că soluția de obligare a pârâtei la plata de despăgubiri răspunde imperativului derivat din art. 1 Protocolul 1 CEDO și a jurisprudenței CEDO aferente. În acest sens, a reținut că în cauză situația de fapt nu corespunde situației avute în vedere prin decizia nr. 167/1.04.2004, pe de o parte, prin aceea că dispozițiile legale analizate sub aspectul constituționalității în respectiva decizie erau dispoziții din Legea energiei electrice nr. 318/2003, abrogată de dispozițiile Legii 13/2007, de care pârâta a înțeles să se prevaleze în prezenta cauză, ca izvor al dreptului de uz și de servitute, iar, pe de altă parte, prin aceea că în cauză reclamantul nu este doar lipsit de o parte din veniturile imobiliare, ci prin faptul că îi rămân spre exploatare numai două suprafețe laterale de aproximativ 4,8 m, improprii ridicării unor construcții cu caracter durabil, este expropriat de facto.
Dreptul de uz și de servitute instituite prin lege asupra proprietății private a unui terț reprezintă o limitare adusă dreptului de proprietate al acestuia și în lipsa unei despăgubiri restrângerea exercitării folosinței bunului apare ca o sarcina excesiva și împovărătoare pentru proprietar – conform jurisprudenței CEDO.
Pentru menținerea unui just echilibru între interesul general și cel particular, în virtutea principiului echitații și al dreptului proprietarului la respectarea bunurilor sale este obligatorie acordarea unei despăgubiri care sa acopere prejudiciul suportat de proprietar prin restrângerea prerogativelor dreptului de proprietate.
Conform art. 44 alin.(5) din Constituție, pentru lucrări de interes general autoritatea publică este obligata a despăgubi proprietarul pentru daunele aduse solului plantațiilor ori construcțiilor, precum și pentru orice alta dauna.
Prin prisma dispozițiilor art.1 din Protocolul 1 la CEDO și jurisprudentei CEDO – posibilitatea reclamantului de a cere și obține despăgubiri este cu atât mai justificata.
În cauza Sporrong și Lonnroth c. Suediei – s-a reținut că interdicția de a construi – duce la pierderea posibilității de a vinde imobilul în condiții normale de piață și că deși din punct de vedere juridic dreptul a rămas intact – astfel de restrângeri reduc semnificativ posibilitatea practica de a-l exercita.
În consecință, dreptul de proprietate al reclamantului devine precar – afectat în însăși substanța sa – așa încât, interdicția de a construi devine o povara speciala și excesiva pe care ar fi putut-o face legitima numai posibilitatea de a reclama reparatii.
În cauza Mellacher contra Austriei, Curtea a recunoscut posibilitatea statului de a reglementa folosința unor bunuri atunci când se urmărește un scop de interes general, dar a stabilit că în aceeași măsură nu trebuie pierdute din vedere imperativele de protejare a interesului individual iar păstrarea raporturilor de proporționalitate implica acordarea unei despăgubiri, dreptul de indemnizare fiind un element constitutiv al dreptului de proprietate.
Ca atare, raportat la ultima aserțiune expusa din motivarea Curții Constituționale a României în cadrul deciziei nr. 324/23.03.2010 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 16 alin. 5 și 6 din Legea energiei electrice nr. 13/2007, potrivit cu care pentru lipsa de folosință a terenurilor proprietate privată afectate de capacități energetice, proprietarii terenurilor sunt îndreptățiți să beneficieze de despăgubiri, potrivit dispozițiilor dreptului comun, coroborat cu art. 44 alin. (5) din Constituție și art. 1 Protocolul 1 CEDO și jurisprudența CEDO aferentă, tribunalul a reținut că în cauză soluția de obligare a pârâtei la plata de despăgubiri pentru lipsa de folosință a terenului se impunea.
Împotriva deciziei a declarat recurs pârâtul, care în susținerea motivelor de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă, a pretins că:
- hotărârea este rezultatul greșitei interpretări a actului dedus judecății, ca urmare a faptul că instanța de apel a interpretat eronat și trunchiat motivele de apel în sensul că s-a limitat la analiza alin. 5 și 6 din art. 16 al Legii nr. 13/2007, fără a se raporta și la dispozițiile alin. 2 și 9 ale aceluiași articol, care permit exercitarea gratuită a dreptului de servitute pe toată durata existenței instalației, sens în care s-a exprimat și Curtea Constituțională prin decizia nr. 324/2010, când a analizat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 16 alin. 3, 6, 9 și 10 din Legea nr. 13/2007;
- hotărârea este lipsită de temei legal, fiind rezultatul unei greșite interpretări și aplicări a legii, în condițiile în care reclamantul a cumpărat terenul în anul 1994, iar amenajările erau edificate pe același teren din anul 1977. În realitate, terenul a rămas în proprietatea publică a statului conform art. 41 alin. 4 din Legea nr. 13/2007;
- dispozițiile art. 555 alin. 1 din Noul Cod civil, care consacră dreptul titularului de a poseda, folosi și dispune de un bun în mod exclusiv, are limitări stabilite prin art. 556 alin. 2 din Noul Cod civil. Limitele de exercitare a dreptului de proprietate sunt stabilite prin Legea nr. 13/2007 în concordanță cu dispozițiile art. 44 alin. 7 din Constituția României, care obligă pe proprietarii terenului la respectarea sarcinilor care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului;
- dispozițiile art. 16 alin. 5 din Legea nr. 13/2007, nu sunt aplicabile proprietarilor terenurilor afectate de capacități energetice, deja realizate anterior intrării în vigoare a actului normativ criticat, astfel cum rezultă și din decizia Curții Constituționale nr. 676/2012, astfel încât, nu exista temei legal pentru obligarea sa la despăgubiri.
Curtea reține că recursul nu este întemeiat.
Astfel, motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă, precum că instanța ar fi interpretat greșit actul juridic dedus judecății, sau ar fi schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, nu este dat, întrucât prin acesta legiuitorul a vizat cauza cererii de chemare în judecată și nu modul de interpretare a dispozițiilor legale în apel.
Prin Legea nr. 13/2007 privind energia electrică, s-au stabilit drepturi și obligații atât în sarcina agenților energetici, cât și în sarcina proprietarilor de terenuri.
Astfel, prin art. 16 alin. 2 – 10 din Legea nr. 13/2007, în vigoare la data intentării acțiunii, 24.04.2013, s-a prevăzut că: (2) Asupra terenurilor și bunurilor proprietate publică sau privată a altor persoane fizice ori juridice și asupra activităților desfășurate de persoane fizice sau juridice în vecinătatea capacității energetice, titularii autorizațiilor de înființare și titularii licențelor beneficiază, în condițiile legii, pe durata lucrărilor de realizare și retehnologizare, respectiv de funcționare a capacității energetice, de următoarele drepturi:
a) dreptul de uz pentru executarea lucrărilor necesare realizării sau retehnologizării capacității energetice, obiect al autorizației;
b) dreptul de uz pentru asigurarea funcționării normale a capacității, obiect al autorizației de înființare, pentru reviziile, reparațiile și intervențiile necesare;
c) servitutea de trecere subterană, de suprafață sau aeriană pentru instalarea de rețele electrice sau alte echipamente aferente capacității energetice și pentru acces la locul de amplasare a acestora, în condițiile legii;
d) dreptul de a obține restrângerea sau încetarea unor activități care ar putea pune în pericol persoane și bunuri;
e) dreptul de acces la utilitățile publice.
(3) Drepturile de uz și de servitute au ca obiect utilitatea publică, au caracter legal, iar conținutul acestora este prevăzut la art. 19 și se exercită pe toată durata existenței capacității energetice sau, temporar, cu ocazia retehnologizării unei capacități în funcțiune, reparației, reviziei, lucrărilor de intervenție în caz de avarie.
(4) Exercitarea drepturilor de uz și servitute asupra proprietăților statului și ale unităților administrativ-teritoriale afectate de capacitățile energetice se realizează cu titlu gratuit pe toată durata existenței acestora.
(5) Exercitarea drepturilor de uz și de servitute asupra proprietăților private afectate de capacitățile energetice, care se vor realiza după . prezentei legi, se face în conformitate cu regulile procedurale privind condițiile și termenii referitori la durata, conținutul și limitele de exercitare a acestor drepturi, prevăzute într-o convenție-cadru, precum și pentru determinarea cuantumului indemnizațiilor și a despăgubirilor și a modului de plată a acestora, care se aprobă, împreună cu convenția-cadru, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministerului de resort, în termen de 6 luni de la . prezentei legi.
(6) Proprietarii terenurilor afectate de exercitarea drepturilor de uz și de servitute de către titularii de licențe și autorizații pot solicita încheierea de convenții, conform prevederilor alin. (5).
(7) Titularii de licențe și autorizații sunt obligați să procedeze la încheierea convențiilor-cadru prevăzute la alin. (5) în termen de maximum 30 de zile de la solicitarea proprietarilor afectați.
(8) Dacă cu ocazia intervenției pentru retehnologizări, reparații, revizii sau avarii se produc pagube proprietarilor din vecinătatea capacităților energetice, titularii de licență au obligația să plătească despăgubiri în condițiile prezentei legi.
(9) Proprietarii terenurilor și titularii activităților afectați de exercitarea de către titularii de licență și autorizații a drepturilor prevăzute la alin. (2) vor fi despăgubiți pentru prejudiciile cauzate acestora. La calculul despăgubirilor vor fi avute în vedere următoarele criterii:
- suprafața de teren afectată cu ocazia efectuării lucrărilor;
- tipurile de culturi și plantații, precum și amenajările afectate de lucrări;
- activitățile restrânse cu ocazia lucrărilor.
Cuantumul despăgubirii se stabilește prin acordul părților sau, în cazul în care părțile nu se înțeleg, prin hotărâre judecătorească.
(10) Dreptul de uz și de servitute asupra terenurilor proprietate privată, restrângerea sau încetarea unor activități prevăzute la alin. (2) se stabilește și se exercită cu respectarea principiului echității, a dreptului de proprietate și a minimei afectări a acestuia.
Din examinarea prevederilor legale susmenționate rezultă cu evidență că, prin art. 16 alin. 5 și 6 din Legea nr. 13/2007 s-a făcut o evidentă diferențiere între proprietățile private afectate de capacități energetice care se vor realiza după . acestei legi și capacitățile energetice realizate înainte de . acestei legi, în ceea ce privește plata despăgubirilor către proprietar și obligativitatea încheierii unei convenții cadru pentru acoperirea prejudiciului cauzat acestora prin exercitarea drepturilor de uz și de servitute.
De altfel, prin decizia nr. 324 din 23.03.2010 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 16 alin. 5 și 6 din Legea energiei electrice nr. 13/2007, Curtea Constituțională a subliniat că legiuitorul a creat o diferențiere între cele două categorii de titulari ai dreptului de proprietate privată și anume, cei pe ale căror terenuri existau capacități energetice și cei pe ale căror terenuri urmează să se realizeze capacități energetice după . Legii nr. 13/2007. Legea nr. 13/2007 are în vedere capacitățile energetice realizabile după . și nu se referă la cele deja realizate la momentul intrării sale în vigoare într-un alt cadru legislativ, astfel că titularilor dreptului de proprietate privată asupra terenurilor afectate de capacitățile energetice li se aplică un tratament diferențiat. Pentru lipsa de folosință a terenurilor proprietate privată afectate de capacități energetice la data intrării în vigoare a Legii nr. 13/2007, proprietarii terenurilor sunt îndreptățiți să beneficieze de despăgubiri, potrivit dispozițiilor dreptului comun.
În raport de aceste dezlegări rezultate din interpretarea prevederilor art. 16 alin. 5 și 6 din Legea nr. 13/2007, de motivarea din decizia Curții Constituționale susmenționate, prin care a fost respinsă excepția de neconstituționalitate a acestor prevederi legale și de anul edificării capacităților energetice – 1977, Curtea reține că, în mod just a reținut tribunalul inaplicabilitatea prevederilor art. 16 alin. 5 și 6 din Legea nr. 13/2007 și aplicabilitatea dispozițiilor de drept comun.
Conform art. 44 alin. 5 din Constituția României, în vigoare din 29.10.2003, pentru lucrările de interes general, autoritatea publică poate folosi subsolului oricărei proprietăți imobiliare, cu obligația de a despăgubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantațiilor sau constricțiilor, precum și pentru alte daune imputabile autorității, iar conform art. 44 alin. 6, despăgubirile prevăzute mai sus se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergență, prin justiție.
Textele constituționale susmenționate sunt în consens cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care asigură respectarea dreptului de proprietate și lipsirea de unele atribute ale acestui drept numai în baza unei juste despăgubiri, dar și cu prevederile art. 555 și 556 din Noul Cod civil.
Conform acestor din urmă texte, proprietatea privată este dreptul titularului de a poseda, folosi și dispune de un bun în mod exclusiv, absolut și perpetuu, în limitele stabilite de lege. Prin lege poate fi limitată exercitarea atributelor dreptului de proprietate.
Aceste dispoziții legale sunt aplicabile raportului juridic dedus judecății în baza art. 6 alin. 6 din Noul Cod de procedură civilă, conform cu care, dispozițiile legii noi sunt, de asemenea, aplicabile și efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acesteia derivate din raporturile de proprietate … .
Ca urmare, în mod just instanțele au stabilit dreptul reclamantului la despăgubiri ca urmare a exercitării dreptului de uz și servitute asupra proprietății sale afectată aproape în integralitate de amenajările energetice, astfel cum au reținut primele două instanțe.
Dispozițiile art. 621 din Noul Cod civil, care instituie în mod expres dreptul la despăgubiri, inclusiv pentru proprietățile afectate de cabluri electrice, nu sunt incidente în cauză, căci, prin art. 59 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, se stipulează în mod expres că dispozițiile art. 602 – 625 din Codul civil nu se aplică situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acestuia.
Exercitarea gratuită a dreptului de uz și de servitute este asigurată conform art. 16 alin. 4 din Legea nr. 13/2007 doar asupra proprietăților statului și a unităților administrativ-teritoriale afectate de capacități energetice.
Or, cu contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._ din 18.05.1994, la Notariatul de Stat al Sectorului 3 București, reclamantul a făcut dovada dreptului său de proprietate privată asupra terenului.
Prevederile art. 44 alin. 7 din Constituția României, conform cu care dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor, care, potrivit legii sau obiceiului, se exercită, a fost respectat prin hotărârile judecătorești susmenționate, de vreme ce capătul de cerere privind ridicarea capacităților energetice a fost respins.
Referitor la cuantumul despăgubirilor, Curtea constată lipsa obiecțiunilor din partea pârâtei la raportul de expertiză și a criticilor din apel și recurs, astfel încât, soluția s-a pronunțat numai în limitele criticilor formulate.
În consecință, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, urmează a se respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul-pârât . SA împotriva deciziei civile nr. 1591A/16.10.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant T. P..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 06.03.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
A. V. R. P. P. F.
GREFIER,
G.-M. V.
Red. AV
Tehnored. PS 2 ex.
10.03.2015
Jud. apel: I. Târțău
E. A.
| ← Reparare prejudicii erori judiciare. Decizia nr. 128/2015.... | Pretenţii. Decizia nr. 362/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
