Legea 10/2001. Decizia nr. 40/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 40/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 13-01-2015 în dosarul nr. 40/2015
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 40 R
Ședința publică de la 13.01.2015
Curtea constituită din :
PREȘEDINTE – D. Z.
JUDECĂTOR – D. F. G.
JUDECĂTOR – D. L. M.
GREFIER – S. V.
…………….
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulate de recurentul-pârât M. București prin Primarul General împotriva sentinței civile nr. 606/23.04.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți P. I. C., P. L. și . SA și intimatul-pârât M. Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, având ca obiect „Legea 10/2001”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimatul-reclamant S. P. I. C. reprezentat de avocat Toia P., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind recurentul pârât M. București prin Primarul General, intimații reclamanți P. L. și . SA și intimatul pârât M. Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se învederează instanței că s-a depus la dosar de către intimatul pârât M. Dezvoltării Regionale și Administrației Publice o cerere prin care se solicită comunicarea motivelor de recurs și amânarea cauzei pentru pregătirea apărării.
După deliberare, Curtea apreciază nu este necesar a se comunica motivele de recurs către intimatul pârât M. Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, având în vedere că soluția pronunțată de instanța de fond a fost de constatare a lipsei calității procesuale pasive a acesteia, iar această soluție a rămas irevocabilă, nefiind recurată.
Apărătorul intimatului reclamant P. I. C. arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Apărătorul intimatului reclamant P. I. C. solicită respingerea recursului, ca nefondat. Apreciază că, în cauză, criticile aduse de recurent sunt neîntemeiate, ținând cont de faptul că în mod legal, în raport de dispozițiile art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, instanța a soluționat pe fond notificarea, în raport de refuzul de soluționare. Să se constate că au fost dispuse măsuri compensatorii așa cum dispune Legea nr. 165/2013 atât pe numele lui P. I. C., cât și pe numele lui P. L. în cotele care au fost reținute conform certificatului de moștenitor.
Critica privind aplicarea dispozițiilor Legii nr. 165/2013 este neîntemeiată pentru că instanța a făcut o corectă aplicare a acestor dispoziții, în raport de decizia Curții Constituționale nr. 88/2014.
Cu cheltuieli de judecată. Depune la dosar note scrise.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a III-a civilă la data de 27.01.2012, sub nr. de dosar_, reclamanții P. I.-C., P. L. și S.C. R. G. INVEST S.A. au chemat în judecată pe pârâții M. București, Statul Român prin Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor (CCSD), pentru soluționarea pe fond a notificării nr. 3167/2001 în sensul de a dispune măsuri reparatorii constând în restituirea în natură și/sau echivalent pentru imobilul compus din teren în suprafață de 190 m. p. și construcție cu suprafață de 105,30 m. p. situat în București ., sector 3, constatând calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în echivalent stabilite la valoarea de piață a imobilului de la momentul soluționării, pe baza standardelor internaționale de evaluare, precum și imposibilitatea restituirii în natură.
Se solicită obligarea Municipiului București să transmită imediat și direct către CCSD dosarul nr._ (conexat cu_), aferent notificării 3167/2001 însoțit de hotărârea judecătorească, obligarea Municipiului București să identifice corect unitatea deținătoare a terenului și să transmită dosarul acesteia în vederea soluționării notificării pe aspectul restituirii în natură /echivalent a imobilului.
Se solicită obligarea Statului Român prin Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor (CCSD) să înregistreze dosarul transmis de M. București și obligarea Municipiului București la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul proces.
În motivarea cererii de chemare în judecata reclamanții arată că în temeiul dispozițiilor Legii 10/2001, au solicitat, prin notificarea transmisă sub nr. 3167/01.06.2001, acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul ce a fost situat în București, ., sector 3, compus din teren în suprafață de 190 mp și construcție de 105,30 mp demolată, imobil care a fost preluat abuziv.
Notificarea a fost înregistrată la P.M.B., formând obiectul dosarului nr._, nesoluționat până în prezent. Pentru același imobil s-a constituit și dosarul nr._, dosarele fiind conexate.
Imobilul compus din teren și construcție, situat în ..7 a fost dobândit de P. E., prin actul de partaj autentificat sub nr._/1939 și transcris sub nr._/1939, încheiat cu privire la împărțirea între moștenitori a averii defunctei lor mame P. R. (născută S.). Aceasta din urmă, dobândise la rândul său dreptul de proprietate asupra imobilului prin actul de partaj autentificat sub nr. 7439/1895 .
Urmare decesului mătușii G. E. (născută P., sora tatălui P. I.), s-a dezbătut succesiunea acesteia și reclamantul P. I.-C., împreună cu fratele,P. M., au rămas unicii moștenitori, fiecare cu o cotă de 1/2 din imobil, astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 948/1984.
Imobilul compus din teren și construcție a fost înregistrat în evidențele fiscale din anul 1952, la matricola acestuia fiind rectificat numele proprietarului în baza certificatului de moștenitor nr. 948/1984, figurând ca titulari ai dreptului de proprietate P. I. - C. și P. M., astfel cum a rezultat din adresele privind istoricul de rol (nr. 7227/2006) și situația juridică (_/_), aceștia stăpânind imobilul revendicat până în anul 1987.
Ulterior depunerii notificării, P. M. a decedat, reclamanții P. I. C. (frate) și P. L. (soție supraviețuitoare) fiind singurii moștenitori, astfel cum s-a precizat în certificatul de moștenitor nr. 15/12.07.2010.
În ceea ce privește calitatea procesuală a S.C. R. G. INVEST S.A., aceasta este dovedită prin Contractul de cesiune nr. 2403/2011, prin care P. I. C. a cesionat 37% din drepturile la măsuri reparatorii prin echivalent privind terenul din București, ., sector 3 .
Întregul imobil, compus din teren în suprafață de 190 mp și construcție de 105,30 mp din care suprafață utilă de 84,34 mp, a fost expropriat în baza HG 556/1990, dar preluarea efectivă a avut loc în anul 1987 astfel cum rezultă din adresa D.I.T.L. 7227/2006.
Pentru imobilul expropriat nu s-au achitat despăgubiri, deși valoarea acestora a fost stabilită prin procesul verbal de evaluare nr. 517/10.01.1991 (adresa S.C. TITAN AL S.A. nr.3740/2006).
Construcția preluată a fost demolată, terenul fiind inclus în planul de sistematizare a zonei, fiind ocupat în prezent de obiectivul „ESPLANADA", astfel cum a rezultat din adresa PMB din 01.06.2010.
Reclamanții au arătat că în conformitate cu dispozițiile Legii 10/2001, la data de 24.04.2007 au depus la dosar toate documentele pe care le-au anexat în original sau, după caz, în copie legalizată, prin care au făcut dovada calității de proprietar al imobilului la momentul preluării abuzive, preluarea abuzivă, continuitatea dreptului de proprietate până la momentul preluării abuzive, situația juridică a imobilului, situația juridică a despăgubirilor, situația urbanistică, solicitând expres pârâtului emiterea Dispoziției în sensul art. 25 alin.1 din Legea nr. 10/2001.
Pârâtul M. București a refuzat să respecte termenul imperativ de 60 de zile de la data solicitării emiterii dispoziției prevăzut de art. 25 alin. 1 și 26 din Legea 10 /2001 și a pct. 25 din H.G. 250/2007, și nu a emis dispoziția în termenul de 60 de zile de la data depunerii adresei de solicitare și a declarației că nu mai sunt alte acte de depus, respectiv până la data de 24.06.2007.
Pârâtul avea obligația înlăuntrul acestui termen să fi informat cu privire la situația în care, fundamentarea și emiterea dispoziției cu privire la imobilul în discuție, ar fi fost condiționate de depunerea și a altor probe, iar lipsa unei asemenea solicitări, reprezintă o confirmare a faptului că dosarul este complet, iar în termenul de 60 de zile pârâta era obligată să emită decizia/dispoziția motivată.
Sesizarea instanței pentru a tranșa asupra dreptului pretins de către persoane îndreptățite la restituire s-a datorat atitudinii culpabile a primarului care, învestit cu notificare în anul 2001 și cu cererea de emitere a dispoziției formulată la 24.04.2007, nu a procedat la soluționarea acesteia, nesocotind flagrant dispozițiile art. 22 din Legea nr. 10/2001.
M. București încalcă și dreptul la un proces echitabil, privind soluționarea în termen rezonabil a notificării, principiu consacrat prin art. 6, paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale la care România a devenit parte.
Într-un astfel de caz, lipsa oricărui răspunsul din partea Municipiului București echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat.
ÎCCJ- Secțiile Unite, prin Decizia XX/19 martie 2007 a admis recursul în interesul legii, privind aplicarea dispozițiilor art.26 alin 3 din Legea 10/2001.
În conformitate cu dispozițiile art. 10 din legea specială, restituirea în natura este o măsură reparatorie prevalentă față de măsurile reparatorii prin echivalent.
Atunci când este imposibil că imobilul să fie restituit în natură, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent, astfel cum este stipulat de art. 1 alin. 2 din Legea 10/2001, constând fie în compensare cu alte bunuri sau servicii, fie în despăgubiri cu acordul persoanei îndreptățite.
Cuantumul măsurilor reparatorii se va stabili în funcție de valoarea de piață a imobilului la momentul soluționării notificării, potrivit standardelor de internaționale de evaluare, conform art. 10 și 11 din Legea 10/2001, și a H.G. nr.250/2007 privind aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.
Dispozițiile autorităților publice locale „se centralizează la nivelul Prefecturilor", acest lucru implicând obligația respectivelor autorități de a transmite respectivele dispoziții, însoțite de actele doveditoare, către Prefectură. În absența unui termen care să fie prevăzut de legea specială, se aplică termenul general de 30 de zile prevăzut de art. 2 lit. h din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Instanța civilă este competentă conform art. 17 din C. proc. civilă deoarece obligația de transmitere a notificării către autoritatea administrativă superioară reprezintă o obligație accesorie obligației principale, respectiv aceea de a soluționa notificarea. Art.17 instituie ceea ce se cheamă prorogare legală de competență, instanța civilă având competența să judece un capăt de cerere care în mod normal ar intra în competența instanței de contencios administrativ. Un astfel de capăt de cerere prezintă de altfel și o legătură de conexitate cu capătul de cerere privind soluționarea pe fond a notificării (art. 164 C. proc. civ.)
Controlul de legalitate exercitat de un judecător este superior celui ce ar putea fi exercitat de către prefect deoarece are loc cu respectarea tuturor garanțiilor prevăzute de lege pentru ocrotirea dreptului la un proces corect și echitabil: accesul liber la justiție, imparțialitatea magistratului, contradictorialitatea, egalitatea de tratament, dreptul la apărare, dreptul la un recurs efectiv.
Nu este admisibil și s-ar afecta cu consecințe deosebit de grave securitatea juridică dacă prefectul ar putea reforma, prin mijloace care ar decurge din interpretarea eronată a legi, o hotărâre judecătorească care se bucură de autoritate de lucru judecat. Un control al prefectului asupra legalității unei hotărâri judecătorești, chiar nedefinitive, ar reprezenta o gravă imixtiune care ar rupe principiul separației puterilor în stat.
Omisiunea statului de a crea proceduri administrative clare și eficiente cu privire la soluționarea notificărilor este culpa exclusivă a acestuia, instanțele de judecată având plenitudinea de competență de a înlătura de la aplicare acele norme care ar conduce la a prelungirea procedurilor administrative dincolo de limitele unui termen rezonabil sau care ar produce încălcări ale ordinii și securității juridice.
Potrivit dispozițiilor art. 28 din Legea 10/2001 „ în termen de 30 de zile primăria notificată este obligată să identifice unitatea deținătoare și să comunice persoanei îndreptățite elemente de identificare a acesteia".
Numeroasele adrese prin care s-au solicitat date despre stadiul dosarului nu au primit răspuns din partea Primăriei Municipiului București, până în 01.06.2010 când înștiințează că dosarul este trimis Ministerului Transportului și Infrastructurii care urmează să se pronunțe cu privire la terenul din ., sector 3, „ce face obiectul investiției ESPLANADA".
Cu adresa nr. 1177/10.05.2010, M. Transportului și Infrastructurii restituie dosarul aferent notificării, motivând că nu are calitate de unitate deținătoare în accepțiunea Legii 10/2001 întrucât, M. Dezvoltării Regionale și Turismului s-a substituit în drepturile și obligațiile sale cu privire la amplasamentul „ESPLANADA".
Reclamanții au interesul legitim de a obține o hotărâre opozabilă autorității care devine competentă în faza administrativă superioară deoarece, conform art. 16 cap. V, Titlul, VII din Legea nr. 247/2005, CCSD va analiza dispoziția cu privire la legalitatea respingerii cererii de restituire în natură.
Or, în cauza o asemenea analiză nu este posibilă întrucât notificarea va fi soluționată în fond de instanță, iar pârâta ar putea opune lipsa opozabilității hotărârii judecătorești care constată existența dreptului.
De asemenea, pârâta, tot din cauză de lipsă de opozabilitate, ar putea refuza primirea dosarului de la primărie pe motiv că potrivit dispozițiilor legii nr. 247/2005 obligația de a transmite dosarul către CCSD aparține Prefecturii, nu primăriei, aspect ce este necesar, măcar preventiv, pentru a obține o hotărâre care să aibă efecte obligatorii și pentru CCSD.
Aceleași argumente referitoare la încălcarea ordinii și securității juridice sunt valabile și pentru CCSD în situația în care acesta, invocând inopozabilitatea hotărârii ce se va pronunța, va aprecia asupra legalității respingerii cererii de restituire în natură, tinzând în această manieră să lipsească de efecte o hotărâre judecătorească căzută în puterea lucrului judecat, în condițiile în care reclamantul este deja victimă a tergiversărilor produse de autoritățile statului român și deja dreptul acestuia este afectat de durata nerezonabilă a procedurilor administrative de restituire.
În drept, cererea s-a întemeiat pe dispozițiile legii 10/2001, Decizia XX a ÎCCJ, art. 1 din Primul Protocol Adițional CEDO, art. 25, art.6 din CEDO, art. 16 cap. V, Titlul VII din Legea nr. 247/2005, art. 1073 din vechiul Cod civil, și celelalte acte normative menționate în cuprinsul cererii.
P. I.-C., P. L., și S.C. R. G. INVEST S.A au depus precizare si completare a cererii de chemare în judecată, în temeiul disp. art. 132 C.p.civ, în sensul că:
În subsidiar, în situația în care se va aprecia că, față de soluționarea pe cale judecătorească a notificării, sunt totuși aplicabile disp. art. 16 alin 2 ind. 1 din Legea nr. 247/2005, solicită obligarea Municipiului București să transmită dosarul nr._ (conexat cu_) către Prefectura Municipiului București, în vederea centralizării și continuării procedurii administrative.
S-a restrâns cadrul procesual, renunțând la judecarea capătului de cerere, respectiv obligarea CCSD la înregistrarea dosarului administrativ transmis de M. București.
La termenul din data de 1.04.2013 tribunalul a dispus citarea în cauză a Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice în calitate de pârât față de împrejurarea că acesta a comunicat ca obiectivul ,,Esplanada,, se află în administrarea acestei instituții.
Prin notele scrise depuse la dosarul cauzei la data de 17.12.2013 Ministerului Dezvoltării Regionale si Administrației Publice a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive întrucât acest minister a preluat drepturile de administrare asupra obiectivului de investiții ,,Esplanada”, dreptul de proprietate aparținând domeniului privat al statului.
Prin sentința civilă nr. 606/23.04.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a III- a Civilă,s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și s-a respins cererea formulată împotriva acestui pârât pentru acest motiv, s-a admis în parte cererea completată și restrânsă, formulată de reclamanții P. I. – C., P. L. și . SA, în contradictoriu cu pârâții M. București Prin Primar General, și M. Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, a fost obligat pârâtul M. București prin Primar General să emită dispoziție motivată de acordare a măsurilor compensatorii pentru reclamantul P. I. C. de 63% din cota de 3/4 din imobilul compus din teren și suprafață de 190 mp și construcția amplasată pe acest teren în suprafață construită de 105,30 mp situat în București ., sector 3 și pentru reclamanta . SA de 37% din cota de 3/4 din același imobil imposibil de restituit în natură, s-a respins în rest cererea ca nefondată și a fost obligat pârâtul M. București prin Primar General la plata către reclamanți a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1440 lei.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
La data de 1.06.2001 reclamantul P. I. C. si P. M. au formulat notificare în baza Legii nr.10/2001 pentru acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat in București . sector 3 compus din teren si construcție.
Notificarea a fost înregistrată la nr._ fiind conexată cu cea de la nr._.
Din actele de stare civilă depuse la dosarul cauzei a rezultat că reclamantul P. I. C. și P. M. sunt nepoții lui G. E.- născuta P..
Astfel, din actul de naștere al acesteia rezultă că era fiica lui P. I. si R., căsătorindu-se la data de 25 noiembrie 1939.
Potrivit actului de partaj încheiat la data de 23.11.1939 P. E. a primit ca urmare a partajului imobilul situat în București ..7.
Potrivit certificatului de moștenitor nr.948/30.08.1984 eliberat de fostul notariat de Stat al sectorului 3 București rezulta ca G. E. a decedat la data de 16.05.1984 lăsând ca moștenitori pe reclamantul P. I. C. si P. M. in calitate de nepoți de frate.
La data de 28.04.2010 a decedat P. M. lăsând ca moștenitori pe reclamanții P. L. în calitate de soție supraviețuitoare și pe P. I. C. în calitate de frate așa cum a rezultat din certificatul de moștenitor nr.15/12.07.2010 eliberat de BNP A. L. din București.
Prin contractul de cesiune autentificat la nr. 2403/17.11.2011 la BNP F. M. din București reclamantul P. I. C. a cedat 37% din drepturile la masurile reparatorii ce i se cuvin din imobilul situat în București ., sector 3.
Tribunalul a constatat potrivit adresei nr.3740/23.08.2006 eliberată de . si adresei nr._/15.01.2007 eliberată de Serviciul Evidența Proprietății din cadrul Primăriei Municipiului București imobilul situat in . sector 3 București a fost expropriat în baza HG nr.556/1990 stabilindu-se despăgubiri în cuantum de 48.054 lei care nu au fost plătite. S-a menționat că despăgubirile au fost calculate având în vedere suprafața de teren de 190 m.p. și construcție cu suprafața utilă de 84,34 m. p.
. anterior anului 1973 denumirea de . de la nr.7 fiind același și după schimbarea denumirii străzii astfel cum a rezultat din adresa nr._/2008 eliberată de Serviciul Nomenclatura Urbană din cadrul Primăriei Municipiului București. S-a menționat în aceeași adresă ca .>
Astfel cum a rezultat din înscrisurile depuse la dosarul cauzei a rezultat că reclamanții au făcut dovada calității de persoane indreptatite în conformitate cu dispozițiile art.4 alin 2 din Legea nr.10/2001 și că imobilul a fost preluat abuziv în sensul prevăzut de art. 2 alin 1 lit. i din Legea nr.10/2001 fiind preluat de stat fără a fi acordate despăgubiri.
Astfel cum a rezultat din raportul de expertiză tehnică în specialitatea topografie întocmit în cauză ce se coroborează cu nota de reconstituire și cu situația juridică a imobilului comunicată de Direcția Patrimoniu din cadrul Primăriei Municipiului București la data de 21.01.2013 construcția ce a existat pe teren este în prezent demolată. Terenul în suprafața de 190 m.p. face parte din obiectivul de investiții ,,Esplanada,, în prezent fiind teren viran. Expertul a constatat că nu există pe teren amenajări destinate căilor de acces sau tehnico edilitare,subterane sau spatii verzi sau alte obiective cu destinație publică, nu există construcții ușoare sau demontabile.
Astfel cum a rezultat din situația juridică comunicată de Direcția Patrimoniu din cadrul Primăriei Municipiului București prin HG nr.937/2003 obiectivul de investiții, proprietatea privata a statului, trece din administrarea Ministerului Culturii și cultelor in administrarea Ministerului Transporturilor,Construcțiilor si Turismului.
Potrivit adresei comunicate de M. Transporturilor nr.1177/2010 prin HG 361/2007 M. Dezvoltării, Lucrărilor Publice si Locuinței -devenit M. Dezvoltării Regionale si Turismului – a preluat drepturile ce decurg din obiectivul de investiții.
Prin reorganizarea succesivă a Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului devenit M. Dezvoltării Regionale si Administrației Publice acesta din urma are în administrare obiectivul de investiții ,,Esplanada,, așa cum a rezultat din adresa nr._/2013.
La dosar, la solicitarea instanței, s-a depus hotărârea Consiliului General al Municipiului București nr.119/30.08.2012 și expunerea de motive la aceasta din care rezultă că se solicita Guvernului României trecerea obiectivului de investiții din proprietatea privată a statului în proprietatea publică a Municipiului București și în administrarea Consiliului General al Municipiului București.
Până în prezent nu a rezultat că s-ar fi dat curs acestei cereri.
Prin urmare, terenul ce face obiectul cauzei se află înglobat in obiectivul de investiții ,,Esplanada,, ce este în proprietatea privată a statului și în administrarea Ministerului Dezvoltării Regionale si Administrației Publice, astfel ca unitate deținătoare in sensul dispozițiilor art.21 alin 4 din Legea nr.10/2001 este M. București prin Primar General.
În consecința, tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice si a respins acțiunea in contradictoriu cu acesta pentru acest motiv constatând ca acesta are numai in administrare obiectivul de investiții, deținător în sensul Legii nr.10/2001 fiind M. București prin Primar General.
Având în vedere cele arătate, tribunalul a obligat pârâtul M. București să emită în baza art.25 din Legea nr.10/2001 dispoziție motivată de acordare a măsurilor compensatorii, inclusiv pentru construcția demolată în suprafață construita de 105,30 m. p.
În ceea ce privește natura acestor masuri tribunalul a constatat că potrivit dispozițiilor art.1 din Legea nr.10/2001 prevalează restituirea în natură.
În ceea ce privește construcția demolată aceasta nu mai poate fi restituită în natură, astfel că s-a acordat numai măsuri reparatorii pentru suprafața construită, suprafață ce a rezultat din fisa tehnica imobilului la data preluării.
Deși conform raportului de expertiza terenul în suprafața de 190 m. p. este viran nefiind afectat de utilități sau alte lucrări de interes public, tribunalul a constatat că dată fiind natura obiectivului de investiții astfel cum a fost aprobat, respectiv o amenajare de utilitate publică, în baza art.10 alin 2 din Legea nr.10/2001 ținând seama si de dispozițiile art. 1 alin 2 din Legea nr. 165/2013 și art.16 din aceeași lege reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii prin puncte.
Având în vedere înscrisurile depuse la dosarul cauzei a rezultat că reclamantul P. I. C. are dreptul la a primi 63 % din cota de ¾ din imobil, 37% din această cota revine . SA în conformitate cu dispozițiile art. 24 alin 2 din Legea nr.165/2013, iar cota de 1/4 din imobil revine reclamantei P. L..
În ceea ce privește celelalte capete de cerere, respectiv obligarea Municipiului București să transmită imediat și direct către CCSD dosarul nr._ (conexat cu_), aferent notificării 3167/2001 însoțit de hotărârea judecătorească și în subsidiar, în situația în care se va aprecia că, față de soluționarea pe cale judecătorească a notificării, sunt totuși aplicabile disp. art. 16 alin 2 ind. 1 din Legea nr. 247/2005, solicită obligarea Municipiului București să transmită dosarul nr._ (conexat cu_) către Prefectura Municipiului București, în vederea centralizării și continuării procedurii administrative,tribunalul a constatat că sunt nefondate.
Astfel, tribunalul a constatat că potrivit dispozițiilor art.17-18 din Legea nr.165/2013 se înființează Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor care preia atribuțiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și funcționează până la finalizarea procesului de retrocedare.
Art.21 alin 3 din Legea nr.165/2013 prevede că dispozițiile autorităților administrației publice locale emise potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se transmit Secretariatului Comisiei Naționale după exercitarea controlului de legalitate de către prefect. Dispozițiile art. 11 alin. (1) și (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, rămân aplicabile.
Prin urmare,controlul de legalitate efectuat de prefect a fost menținut și prin noua reglementare. Controlul exercitat de prefect se referă numai la condițiile de eliberare a dispoziției motivate emisă de pârât,iar nu la un control administrativ al hotărârii judecătorești,control ce nu este permis de lege.
În ceea ce privește capătul de cerere subsidiar, tribunalul a constatat că este nefondat având în vedere că dispozițiile art.21 alin 3 din Legea nr.165/2013 prevede respectarea dispozițiilor art. art. 11 alin. (1) și (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 .
În baza art.274 Cod procedura civila tribunalul a obligat pârâtul M. București prin Primar General la plata către reclamanți a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1440 lei, respectiv 1000 lei onorariul de expertiză și 440 lei onorariul de avocat conform chitanțelor depuse la dosar în original.
Prin sentința civilă nr. 1339/14.10.2014, Tribunalul București a admis cererea de completare a sentinței civile nr. 606/23.04.2014 și a dispus obligarea Municipiului București prin Primar General să emită dispoziție motivată de acordare a măsurilor compensatorii și pentru reclamanta P. L. în cotă de ¼ din imobilul compus din teren în suprafață de 190 mp și construcție amplasată pe acest teren în suprafață construită de 105,30 mp.
Împotriva hotărârii nr. 606/23.04.2014 pronunțată de către Tribunalul București a declarat recurs recurentul - pârât M. București prin Primar General, arătând următoarele:
Prima critică formulată referitoare la termenul de soluționare a notificării, la posibilitatea instanței de judecată de a soluționa pe fond notificarea și la aplicarea dispozițiilor Legii nr. 165/2013, este nefondată, pentru următoarele motive:
Legiuitorul a stabilit prin art.22 din Legea nr. 10/2001 că unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau după caz, dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură sau de acordare de masuri reparatorii.
Unitatea deținătoare este singura abilitată de legiuitor să emită decizie sau dispoziție de măsuri (reparatorii prin echivalent sau de restituire în natură.
Potrivit Legii nr. 165/2013 nu mai sunt aplicabile dispozițiile Titlului VII din Legea nr.247/2007, deci unitatea deținătoare nu mai poate fi obligată să emită dispoziție cu propunere de (acordare a măsurilor reparatorii).
Conform art. 1 al. 1 și al.2, art.4, art. 16 și art.50 lit. b din Legea nr. 165/2013 M. (București urmează să fie obligat să emită dispoziția, în sensul art. 1 alin. 2 respectiv compensarea prin puncte pentru imobilul în litigiu.
Prin art. 4 al Legii nr. 165/2013 se arată în mod expres că această lege este aplicabilă și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanțelor de judecata la data intrării în vigoare a prezentei legi, respectiv 16.05.2013.
Art. 50 lit. b menționează expres faptul ca « orice dispoziție referitoare la evaluarea imobilelor potrivit standardelor internaționale de evaluare și măsura reparatorie a compensării cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent, prevăzute in Legea nr. 10/2001, republicată cu modificările și completările ulterioare se abroga. «
Prin dispozițiile art.33 alin. 1 din Legea 165/2013 entitățile investite de lege au obligația de a soluționa cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2011 republicată cu modificările și completările ulterioare, înregistrate și nesoluționate până la data intrare in vigoare a prezentei legi și de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora după cum urmează: în termen de 12 luni, entitățile investite de lege care mai au de soluționat un număr de pana la 2.500 de cereri; în termen de 24 luni, entitățile investite de lege care mai au de soluționat un număr cuprins între 2.500 si 5000 de cereri; în termen de 36 luni, entitățile investite de lege care mai au de soluționat un număr de peste 5.000 de cereri. 2) termenele prevăzute la alin. 1 curg de la data de 1 ianuarie 2014.
Recurentul – pârât constată că pentru soluționarea notificării s-a instituit un nou termen în sarcina unității deținătoare, altul decât cel stabilit prin art.25.1 din Legea nr.10/2001. Mai mult, prin art.32.1 din Legea nr. 165/2013 se instituie un termen de decădere în procedura administrativa de 90 zile în care persoanele care se consideră îndreptățite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entitățile investite de lege.
Mai mult prin dispoziția art.4 din Legea nr. 165/2013, dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse in termen legal, la entitățile investite de lege, nesoluționate până la data în intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate temeiul Hotărârii pilot din 12 octombrie 2010 pronunțată în cauza M. A. împotriva României, la data intrării in vigoare a prezentei legi.
Astfel recurentul – pârât apreciază că dreptul persoanelor care se consideră îndreptățite la masuri reparatorii în soluționarea notificărilor nu s-a născut.
Mai mult decât atât prin raportare la dispozițiile art. 33 alin 4 ,,cererile se analizează în ordinea înregistrării lor la entitățile prevăzute la alin. 1, respectiv entitățile investite cu soluționarea cererilor formulate potrivit Legii nr. 10/2001."
Față de textul de lege invocat, recurentul - pârât consideră că nu poate fi obligat la a soluționa dosarul reclamanților, câtă vreme legiuitorul a stabilit că rezolvarea cererilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 să se facă în ordinea depunerii acestora.
A doua critică se referă la obligarea Municipiului București la plata cheltuielilor de judecată.
Referitor la obligarea Municipiului București la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 1440 lei, recurentul – pârât învederează următoarele:
Recurentul-pârât consideră că în mod greșit (eronat) instanța a admis acest capăt de cerere, având în vedere că la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală a părții, or în cazul de fată nu se poate reține culpa instituției.
Recurentul –pârât invocă jurisprudența C.E.D.O. care prevede că partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli, decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil.
În cazul onorariului de avocat nepotrivit de mare sancțiunea este reglementată de art.274 alin.3 C.proc. civ. și constă în dreptul suveran al instanței de judecată de a micșora onorariul, dacă este nepotrivit de mare în raport de valoarea pricinii sau de muncă îndeplintă de avocat.
Cheltuielile de judecată sunt o suma de bani în care se regăsesc toate cheltuielile pe care partea care a câștigat procesul le-a făcut cu ocazia litigiului soluționat prin hotărâre judecătoreasca, fundamentul fiind culpa procesuala a pârtii care cade in pretenții.
Legiuitorul a prevăzut posibilitatea practicării unor onorarii încadrate în anumite limite, însa în mod cert a avut în vedere complexitatea cauzei și a actelor de executare, reflectate în demersurile efectuate și munca prestată.
Realitatea cheltuielilor ține de justificarea ca ele au fost concepute într-o legătură strictă și indisolubilă cu litigiul, au precedat sau au fost contemporane acestuia și concepute de partea care le-a plătit ca având caracter indispensabil din perspectiva sa, spre a obține serviciul avocatului, o garanție a succesului sau.
Prin urmare, nu este nici etic, nici moral și nici legal ca recurentul -pârât să fie obligat la plata unor sume «justificate, din banii publici cu titlu de cheltuieli de judecata.
Pentru aceste motive, recurentul – pârât solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 309 alin. (1) pct. 9) .C.proc.civ.
În calea de atac a recursului, nu a fost formulată întâmpinare de către intimații-reclamanți, însă aceștia au depus concluzii scrise, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
În calea de atac a recursului, nu a fost administrat nici un mijloc de probă.
Analizând recursul declarat din prisma criticilor formulate, care se subsumează motivului de recurs prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 9) din Codul de procedură civilă, Curtea constată că este nefondat, pentru următoarele motive:
Prima critică formulată referitoare la termenul de soluționare a notificării, la posibilitatea instanței de judecată de a soluționa pe fond notificarea și la aplicarea dispozițiilor Legii nr. 165/2013, este nefondată, pentru următoarele motive:
La momentul înregistrării prezentei cereri de chemare judecată, interesul reclamanților era născut, actual și legitim, moment în raport de care instanța trebuia să analizeze cererea de chemare în judecată, potrivit principiului constituțional al neretroactivității legii.
Astfel, Curtea învederează că procedura de restituire a imobilelor naționalizate a fost scindată în trei etape distincte obligatorii:
1.etapa administrativă, în cadrul căreia unitatea deținătoare soluționează notificarea prin emiterea unei dispoziții motivate.
2. etapa jurisdicțională, cea prevăzută de Legea nr. 10/2001 al cărei punct final (în cazul în care s-a stabilit calitatea de persoană îndreptățită și au fost excluse celelalte măsuri reparatorii prevăzute de lege – regula restituirii în natură și celelalte subsidiare și alternative, prin echivalent – compensare cu alte bunuri sau servicii), îl reprezintă hotărârea judecătorească prin care se analizează pe fond notificarea, din prisma condițiilor prevăzute de art. 1-3 din Legea nr.10/2001.
3. procedura execuțională derulată sub imperiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005 de stabilire și plată, până la apariția Legii nr.165/2013.
În cauza de față, ne aflăm în etapa jurisdicțională, iar cererea de chemare în judecată a fost promovată în luna ianuarie 2012, anterior intrării în vigoare a Legii nr.165/2013 și a avut ca temei legal Legea nr. 10/2001, Titlul VII al Legii nr.247/2005 și nu, în ultimul rând, decizia nr. XX/2007 pronunțată în recursul în interesul legii de către Înalta Curte de casație și Justiție, sub imperiul cărora s-a născut raportul juridic dedus judecății.
În cadrul etapei jurisdicționale, instanța de judecată soluționează cauza pendinte, în raport de dispozițiile Legii nr.10/2001, în ceea ce privește condițiile de fond cu privire la preluarea abuzivă și cu privire la calitatea de persoană îndreptățită.
Față de aceste considerente, instanța de recurs constată că, în mod corect, a analizat prima instanță pe fond cauza dedusă judecății.
Legea nr. 165/2013 stabilește prin art. 33-34, termene în interiorul căror se pot soluționa notificările formulate în baza Legii nr. 10/2001, inaplicabile în cazurile particulare ale fiecărei notificări în parte, dar care au caracter de obligativitate pentru entitățile învestite de lege, fiind corelate cu drepturile persoanelor notificatoare de a li se soluționa cererile de restituire.
Prelungirea termenelor de soluționare prevăzute de dispozițiile art. 33 din Legea nr.165/2013 se referă numai la faza administrativă de soluționare a notificărilor de către unitățile deținătoare, și nu la instanțele de judecată învestite cu soluționarea pe fond a notificărilor, care au plenitudine de competență, în conformitate cu decizia în interesul legii nr. XX/2007 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție.
Noua lege nu abrogă dispozițiile art. 25 și 26 din Legea nr. 10/2001, singurul element de schimbare fiind modificarea art. 31 referitor la recalcularea valorii acțiunilor în raport de măsurile instituite de Legea nr. 165/2013.
O interpretare corectă și sistemică a Legii nr.165/2013 nu atrage și nu poate conduce la ideea unei prematurități a cererii de chemare în judecată, cu atât mai mult cu cât această susținere trebuie analizată în raport de momentul introducerii cererii – moment la care este aplicabilă legea în vigoare la acea dată, respectiv Legea nr.10/2001, neabrogată.
O interpretare contrară, în sensul că este suspendată și soluționarea cauzelor în fața instanțelor de judecată ar însemna nu numai încălcarea deciziei în interesul legii menționate, dar și o încălcare a dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care reglementează dreptul de acces la instanță neîngrădit și existența unui proces echitabil.
De asemenea, instanța învederează că Legea nr. 165/2013 este o lege specială care reglementează "măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist", altfel spus reglementează modalitățile de stabilire și acordare a măsurilor reparatorii ce se vor acorda persoanelor îndreptățite, al căror drept la reparație a fost recunoscut și analizat în conformitate cu disp. Legii nr. 10/2001.
Dispozițiile art. 4 din Legea nr.165/2013 - privind aplicabilitatea dispozițiilor acestei legi și cauzelor aflate pe rolul instanțelor de judecată -trebuie interpretate corelat cu întregul act normativ, astfel încât rezultă cu evidență că cererile aflate pe rolul instanțelor se vor soluționa în concordanță cu noua lege, doar în ce privește modalitatea de despăgubire.
Astfel, Curtea învederează că Legea nr.165/2013 este aplicabilă numai etapei administrative și execuționale, nefiind aplicabilă etapei jurisdicționale.
În ceea ce privește acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, instanța de recurs învederează că acordarea acestora se realizează în cea de-a treia etapă, respectiv etapa execuțională, în conformitate cu art. 50 din Legea nr.165/2013.
Instanța de recurs constată că a intrat în vigoare Legea nr.165/2013, care a abrogat dispozițiile art. art.16 din Titlul VII din Legea nr.247/2005, fiind instituită o nouă procedură execuțională prin dispozițiile art.21 din Legea nr.165/2013.
Numai valorificarea acestor drepturi se vor realiza, prin procedura instituită de Legea nr.165/2013, urmând ca noțiunea de măsuri reparatorii să fie înțeleasă ca fiind măsuri compensatorii, având în vedere dispozițiile art. 50 din Legea nr.165/2013.
Având în vedere toate aceste considerente, Curtea constată că nu este fondată prima critică formulată.
Ultima critică referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată este neîntemeiată.
Se constată că prima instanță a aplicat, în mod corect, dispozițiile art.274 din Codul de Procedură Civilă, având în vedere că recurentul se află în culpă procesuală prin declanșarea prezentului litigiu.
De asemenea, nesoluționarea notificării pe o perioadă îndelungată de timp se datorează culpei Municipiului București, care a lăsat în nelucrare notificarea formulată o perioadă îndelungată de timp, astfel încât nu se poate susține că nu există nicio culpă procesuală a acestuia.
În ceea ce privește cuantumul cheltuielilor de judecată, instanța constată că a fost acordat numai onorariul de expert în sumă de 1.000 lei și onorariul de avocat, în cuantum de 440 lei, nu și alte cheltuieli ocazionate de soluționarea cauzei, motiv pentru care nu este fondată critica recurentului cu privire la acordarea unor cheltuieli de judecată într-un cuantum exagerat de către instanță.
Astfel, nu se poate reține că onorariul de avocat în cuantum de 440 lei reprezintă un onorariu exagerat, având în vedere complexitatea cauzei, munca depusă de către apărător, dar și durata de soluționare a cauzei, care a implicat administrarea unui probatoriu complex.
Pentru toate considerentele expuse, în conformitate cu art. 312 din Codul de Procedură Civilă, constatând că nu sunt fondate criticile formulate, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 9) din Codul de Procedură Civilă, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de către recurentul-pârât M. București prin Primarul General împotriva sentinței civile nr. 606/23.04.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți P. I. C., P. L. și . SA și intimatul-pârât M. Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.
În temeiul art. 274 din Codul de Procedură Civilă, având în vedere că recurentul se află în culpă procesuală prin declanșarea prezentei căi de atac, va dispune obligarea acestuia la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata S.C. R. G. Invest SA, conform chitanței nr.1240/07.01.2015, aflată la dosarul C..
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de către recurentul-pârât M. București prin Primarul General împotriva sentinței civile nr. 606/23.04.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți P. I. C., P. L. și . SA și intimatul-pârât M. Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.
Obligă pe recurent la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată către intimata . SA.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 13.01.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
D. Z. G. D. FlorelaMoraru D. L.
GREFIER,
S. V.
Red. D.Z./16.01.2015
Tehnored. T.I.
2 ex./05.01.2014
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 46/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Poprire asigurătorie. Decizia nr. 18/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
