Legea 10/2001. Decizia nr. 150/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 150/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-01-2015 în dosarul nr. 23055/302/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.150R
Ședința publică de la 30 ianuarie 2015
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - R. P.
JUDECĂTOR - P. F.
JUDECĂTOR - A. V.
GREFIER - G.-M. V.
**************
Pe rol pronunțarea asupra recursului formulat de recurentul-pârât M. Finanțelor Publice împotriva deciziei civile nr.42A/20.01.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă M. M., cauza având ca obiect „Legea nr.10/2001, pretenții”.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică de la 23 ianuarie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când, Curtea având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 30 ianuarie 2015.
CURTEA
Asupra cererii de recurs, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 20.09.2012 reclamanta M. M. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român reprezentat de M. Finanțelor Publice pentru a fi obligat la restituirea prețului de piață al imobilului situat în București, Calea Victoriei nr. 25, ., sector 3, cumpărat de reclamantă în baza Legii nr. 112/1995 și pierdut într-o acțiune în revendicare formulată de proprietarul bunului.
Prin sentința civilă nr. 6233 din 03.07.2013, Judecătoria Sectorului 5 București a admis acțiunea și a obligat pe pârât la plata sumei de 65.549 de euro – reprezentând prețul de piață al apartamentului în litigiu – în baza art. 50 alin. 1 din Legea nr. 10/2001.
Cu titlu particular, în prezenta speță, instanța de fond a reținut următoarele:
„Având în vedere că, deși reclamantei i s-a acordat prețul plătit pentru achiziționarea imobilului (2711,9 lei) actualizat cu rata inflației de la data vânzării și până la plata efectivă, prin sentința civilă nr. 1256/27.09.2007 a Tribunalului București, această hotărâre judecătorească nefiind executată (astfel cum susține reclamanta la termenul din 17.04.2013 – f. 63), instanța a acordat prețul de piață integral, nescăzând din această sumă prevăzută în hotărâre, întrucât refuzul de executare este imputabil autorității administrative (Municipiul București). În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Ș. contra României), Curtea a reamintit că nu este oportun să ceri unei persoane, care în urma unei proceduri judiciare a obținut o creanță împotriva statului, să recurgă la procedura de executare silită pentru a obține satisfacție. Curtea a concluzionat că, prin refuzul de a executa sentința, autoritățile naționale au lipsit reclamantul de un acces efectiv la justiție în faza de executare, fiind încălcat art. 6 alin. 1 din Convenție, iar refuzul autorităților de a aloca sumele necesare plății debitului constituie și o atingere adusă dreptului ce decurge din art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției. Așa cum rezultă din cele arătate anterior, art. 6 din Convenție, în maniera în care au fost interpretate de Curte, se impune statului (și instituțiilor publice) obligația pozitivă de a da curs hotărârilor judecătorești irevocabile prin care a fost obligat la plata unor sume de bani, nefiind oportun să se ceară unei persoane care a obținut o creanță împotriva statului să inițieze procedura executării silite pentru satisfacerea creanței sale. În aceste condiții, apreciind că nu este oportun și rezonabil ca instanța să acorde doar o parte din prețul de piață, iar reclamanta să fie nevoită să inițieze executarea împotriva a două instituții, a stabilit în sarcina Ministerului Finanțelor Publice obligația de dezdăunare pentru prețul integral. De altfel, această instituție nu este prejudiciată, întrucât, dacă va face plata prețului integral, se va putea îndrepta împotriva Municipiului București pentru recuperarea prețului plătit (2711,9 lei) actualizat cu rata inflației de la data de 17.01.1997 și până la data achitării creanței stabilite prin această hotărâre, în temeiul instituției îmbogățirii fără justă cauză. Pentru aceste argumente, instanța a admis cererea și a obligat pârâtul M. Finanțelor Publice la plata sumei de 65.549 euro echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de preț de piață pentru apartamentul nr. 17 din imobilul situat în București, Calea Victoriei nr. 25, .. În baza art. 274 Cod procedură civilă, a fost obligat pârâtul M. Finanțelor Publice la plata către reclamantă a sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu expert – f. 69)”.
Apelurile declarate de ambele părți din proces împotriva sentinței menționate au fost respinse prin decizia civilă nr. 42 din 20.01.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă.
Împotriva deciziei pronunțate în faza apelului a declarat recurs M. Finanțelor Publice susținând că dreptul la acțiune al reclamantei pentru obținerea despăgubirilor este prescris, deoarece dreptul cumpărătoarei evinse în acțiunea în revendicare s-a născut la data intrării în vigoare a Legii nr. 1/2009, respectiv la data de 06.02.2009, dată la care a început să curgă termenul de prescripție, care s-a împlinit la data de 06.02.2012; de asemenea, recurentul a criticat modul de aplicare a dispozițiilor art. 50/1 din Legea nr. 10/2001, cu consecința contestării dreptului reclamantei de a obține prețul de piață al imobilului, deoarece actul de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995 nu a fost desființat, iar obligația de garanție pentru evicțiune nu presupune acordarea valorii de piață a imobilului, cu atât mai puțin în situația imobilelor, ce au făcut obiectul Legii nr. 112/1995; recurentul a criticat și obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată susținând că nu este în culpă procesuală, deoarece nu se face vinovat de declanșarea litigiului.
Recursul este vădit nefondat.
Dreptul la acțiune al reclamantei pentru obținerea despăgubirilor pentru pierderea dreptului de proprietate asupra imobilului vândut de stat nu este prescris, deoarece hotărârea prin care actul de vânzare-cumpărare a rămas fără efecte juridice, ca urmare a comparării titlurilor de proprietate ale părților din proces, a rămas irevocabilă la data de 13.09.2010 (vezi fila 19 dosar fond – decizia nr. 4380 din 13.09.2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr._/3/2006), astfel că, dreptul reclamantei la despăgubiri s-a născut la data de 13.09.2010 și nu la data intrării în vigoare a Legii nr. 1/2009, dată la care reclamanta nu știa care va fi soluția finală în procesul său, aflat pe rolul instanțelor de judecată.
Instanța observă că dreptul de proprietate al reclamantei a fost desființat în urma admiterii unei acțiuni în revendicare, formulată de un terț, ea fiind evinsă de adevăratul proprietar al bunului, astfel că, dreptul de proprietate asupra bunului este irevocabil pierdut.
Dispozițiile art. 50 alin. 2/1 din Legea nr. 10/2001 au aplicabilitate în situația juridică ce a fost creată în speță, deoarece nu s-a stabilit că actul de vânzare-cumpărare a fost încheiat cu rea-credință sau cu eludarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995.
În speță, M. Finanțelor Publice neagă însăși existența legii speciale, propunând un algoritm de calcul al despăgubirilor care, deși nu este lipsit de logică, nu este prevăzut de lege. Astfel, indiferent dacă persoanele evinse în acțiunea în revendicare au cumpărat imobilul în baza Legii nr. 112/1995 cu un preț subvenționat, mai mic decât valoarea reală a bunului, legiuitorul a stabilit ca despăgubirea să se calculeze la valoarea de piață, aspect care este inutil a mai fi discutat și analizat, având în vedere atât claritatea textului legal cât și practica judiciară numeroasă și constantă a instanțelor în materia analizată.
În mod legal a fost obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată, deoarece a pierdut procesul, iar culpa sa procesuală este evidentă, având în vedere și persistența într-o acțiune similară multor altora, respinse de instanțe.
De aceea, recursul întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă (1865) va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondată, cererea de recurs formulată de recurentul-pârât M. Finanțelor Publice împotriva deciziei civile nr. 42A/20.01.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă M. M..
Irevocabilă.
Pronunțată azi 30.01.2015, în ședință publică.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
R. P.. P. F. A. V.
GREFIER,
G.-M. V.
Red. RP
Tehnored. PS 2 ex.
06.03.2015
Jud. apel TB: G. R.
E. D.
| ← Validare poprire. Decizia nr. 58/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 12/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
