Contestaţie la executare. Decizia nr. 1234/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 1234/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 08-12-2015 în dosarul nr. 1234/2015

DOSAR NR._

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 1234 R

Ședința publică de la 08.12.2015

Curtea constituită din :

PREȘEDINTE – D. L. M.

JUDECĂTOR – D. Z.

JUDECĂTOR – D. F. G.

GREFIER – S. V.

………………….

Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul contestator S. D. E., domiciliat în Călărași, ., ..2, ., împotriva deciziei civile nr. 90/06.10.2015, pronunțată de Tribunalul Călărași – Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații R. B. SA Călărași, cu sediul în București, Clădirea Sky Tower, Calea Floreasca nr. 246C, sector 1 și C. Județeană de Pensii Călărași, cu sediul în Călărași, .-59, jud. Călărași, având ca obiect „contestație la executare”.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se învederează instanței că recurentul contestator S. D. E. a solicitat judecarea cauzei în lipsă, precum și că s-a depus la dosar de către acesta completări la motivele de recurs, care au fost comunicate intimaților.

Curtea pune în discuția părților inadmisibilitatea recursului, atât din perspectiva dispozițiilor art. 718 alin. 1 N.C.P.C. cât și a unicității căii de atac și reține cauza spre soluționare pe acest aspect, având în vedere că recurentul a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

CURTEA

Soluționând recursul civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Călărași la data de 04.09.2013 sub nr._, contestatorul S. E., domiciliat în Călărași, ., ., ., jud. Călărași, a formulat contestație la executarea silită începută împotriva sa de intimata R. B. SA, prin emiterea dispozițiilor de poprire, solicitând anularea formelor de executare silita emise de intimată împotriva sa, precum și suspendarea popririi de către terțul poprit.

Prin sentința civilă nr.167/17.01.2014, Judecătoria Călărași a admis în parte contestația la executare astfel cum a fost precizată formulată de contestatorul S. E., în contradictoriu cu intimata R. B. S.A. și terțul poprit C. Județeană de Pensii Călărași.

A respins cererea de anulare a executării silite efectuate în baza dispoziției de poprire nr.200/20.03.2008 din dosarul de executare silită nr.102/EB/2007 (și continuată în dosarul de executare nr.18/SI/2012) ca tardiv introdusă.

A constatat încetată executarea silită efectuată în dosarul de executare silită nr.102/EB/2007 începută în baza dispoziției de poprire nr.200/20.03.2008 (și continuată în dosarul de executare nr.18/SI/2012).

A dispus desființarea popririi înființate prin adresa emisă în data de 19.06.2013 de către B. S. I. în dosarul de executare nr. 18/SI/2012 privind pe debitorul S. E. și terțul poprit C. Județeană de Pensii Călărași.

A dispus restituirea de către intimată către contestator a sumelor încasate în urma popririi înființate prin dispoziția menționată anterior, în cuantum de 301 lei/lunar începând cu luna iulie 2013 la zi, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare în cuantum de 9%.

A constatat abuzive clauzele cuprinse la art.4.1, art. 4.2, 4.4 din contractul de credit nr. RC_ din data de 16.11.2004 privind pe creditorul - intimata R. B. S.A. și debitorul S. E..

A obligat intimata la plata către contestator a sumei de 2000 lei, cu titlu de daune morale.

A respins cererea privind plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatorul S. E. și intimata R. B. SA București.

Prin decizia civilă nr. 90 din 22.05.2014, Tribunalul Călărași – Secția Civilă a constat nul recursul formulat de recurentul-contestator S. E., a admis recursul formulat de recurenta R. B. SA – București împotriva sentinței civile nr. 167/2014 a Judecătoriei Călărași, care a fost casată în tot și trimisă cauza spre rejudecate aceleiași instanțe.

Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Judecătoriei Călărași la data de 09.07.2014 sub nr._ *.

Soluționând cauza prin sentința civilă nr.1486/2015, Judecătoria Călărași a admis în parte contestația la executare astfel cum a fost precizată formulată de contestatorul S. E., a restrâns executarea silită la suma de 1420,08 lei reprezentând debit principal la data punerii în executare a popririi dispuse prin adresa emisă în data de 19.06.2013 de către B. S. I. în dosarul de executare nr. 18/SI/2012 privind pe debitorul S. E. și terțul poprit C. Județeană de Pensii Călărași la care se adaugă cheltuielile de executare și accesoriile creanței ce vor fi calculate de executorul judecătoresc conform art. 3717 C.pr.civ.1865 și art. 3712 C.pr.civ.1865.

A anulat poprirea din data de 19.06.2013 dispusă de B. S. I. în dosarul de executare nr. 18/SI/2012 privind pe debitorul S. E. și terțul poprit C. Județeană de Pensii Călărași și procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare din data de 19.06.2013, urmând ca executorul judecătoresc să emită noi forme de executare luând în considerare și sumele executate prin poprirea dispusă la 19.06.2013.

A respins ca tardiv introdusă cererea de anulare a executării silite efectuate în baza dispoziției de poprire nr.200/20.03.2008 din dosarul de executare silită nr.102/EB/2007(și continuată în dosarul de executare nr.18/SI/2012).

A respins ca neîntemeiată cererea de constatare a caracterului abuziv al clauzelor cuprinse la art. 4.1, art. 4.2 și art. 4.4 din contractul de credit nr. RC_ din data de 16.11.2004 încheiat între intimata R. B. S.A. și debitorul S. E..

A respins ca neîntemeiată cererea formulată contestator referitoare la întoarcerea executării prin obligarea intimatei la plata daunelor materiale și morale rezultate din executare.

A respins ca neîntemeiată cererea privind plata cheltuielilor de judecată.

A obligat intimata la plata către stat a sumei de 1163,25 lei de care a beneficiat contestatorul cu titlu de ajutor judiciar sub forma scutirii parțiale de la plata taxei de timbru și scutirea integrală de la plata onorariului expertului.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal, la 20 mai 2015, contestatorul S. D. E..

Prin decizia civilă nr. 75 din 08.09.2015, Tribunalul Călărași – Secția Civilă a admis excepția nulității recursului invocată de intimata R. B. SA și în consecință a constatat nulitatea recursului declarat de către contestatorul S. E..

Prin decizia civilă nr. 90 din 06 Octombrie 2015, Tribunalul Călărași – Secția Civilă a respins contestația în anulare, constatând că prin decizia civilă nr.75 din 8 septembrie 2015 a fost constatată nulitatea recursului declarat de către contestatorul de față, pentru nemotivarea lui în termenul de 15 zile de la comunicarea sentinței.

Asupra incidenței dispozițiilor art.317 al.2 c.p.civilă, este adevărat că ele sunt proprii contestației în anulare, și posibil de aplicat și în cauza de față, dar în lipsa unor explicații asupra raportării lor concrete la cauză s-a apreciat că nu se poate verifica această incidență, că nu se poate verifica decizia prin prisma acestora, astfel încât acest motiv va fi respins.

Asupra incidenței dispozițiilor art.318 c.p.civilă, în raport de modul de soluționare a cererii de recurs-prin constatarea nulității pentru nemotivare, s-a apreciat că nu există nici o eroare materială din cele vizate de aceste dispoziții, care să ducă la anularea deciziei, după cum nici nu se poate spune că a fost omis la cercetare vreun motiv de recurs atât timp cât s-a reținut că nu este invocat nici unul în termen, și nici vreunul de ordine publică. Situația financiară delicată, calitatea de pensionar nu sânt motive de ordine publică, legea nerecunoscându-le, așa încât urmează și sub acest aspect să fie respinsă contestația.

De asemenea, dispozițiile legale cuprinse în Legea nr.31/90 și cel cuprinse în Legea nr.26/90, în raport de domeniul reglementării s-a constatat că nu au aplicarea aici, în cauză sub nici o formă astfel încât nu pot fi primite.

Referitor la aplicarea art.319 ind.1 c.p.civilă, dată fiind soluționarea contestației în modul arătat la primul termen, acestea nu-și mai găsesc aplicarea.

În fine, aspectele invocate legate de modificarea completului de judecată, acestea nu intră în sfera celor prevăzute de art.317 și urm., și au fost înlăturate.

Împotriva deciziei civile nr. 75 din 08.09.2015 și împotriva deciziei nr. 90 din 06.10.2015, dar și împotriva celorlalte hotărâri pronunțate în cauză, a declarat recurs contestatorul S. E..

La termenul stabilit în vederea soluționării recursului, Curtea, din oficiu, a pus în discuție excepția inadmisibilității recursului.

Analizând cu prioritate excepția inadmisibilității recursului, în raport de prevederile art. 248 alin. (1) Noul C.proc.civ., Curtea constată următoarele:

O hotarare judecatoreasca nu poate fi atacata pe alte cai decat cele expres prevazute de lege sau, cu alte cuvinte, caile de atac a hotararilor judecatoresti nu pot exista in afara legii.

Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevazand ca mijloacele procesuale de atac a hotararii judecatoresti sunt cele prevazute de lege, iar exercitarea acestora se realizeaza in condițiile legii.

În speță, obiectul cauzei l-a format contestația la executarea silită începută împotriva recurentului contestator de intimata R. B. SA, prin emiterea dispozițiilor de poprire, solicitându-se anularea formelor de executare silita emise de intimată împotriva sa, precum și suspendarea popririi de către terțul poprit.

Potrivit dispozițiilor art. 402 alin. 2 C.proc.civ., hotărârea pronunțată în contestație la executare nu este supusă apelului, ci doar recursului.

În legătură cu căile de atac trebuie să fie subliniată și regula potrivit căreia partea nu poate folosi decât o singură dată aceeași cale de atac. Aceasta înseamnă că o cale de atac din moment ce a fost exercitată ea se epuizează și nu mai poate fi reiterată.

În speță, contestatorul a declarat recurs împotriva sentințelor pronunțate în primă instanță de Judecătoria Călărași, iar acestea au fost judecate de către tribunal, prin decizia civilă nr. 90 din 22.05.2014 și prin decizia civilă nr. 75 din 08.09.2015, ambele pronunțate de Tribunalul Călărași – Secția Civilă.

Cum dreptul de a folosi calea de atac prevăzută de lege este unic, iar acesta a fost epuizat chiar prin exercițiul lui, contestatorul nu se poate judeca de mai multe ori în aceeași cale de atac, recursul declarat împotriva sentințelor pronunțate de Judecătoria Călărași fiind inadmisibil din această perspectivă.

În ceea ce privește recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 90 din 22.05.2014 și deciziei civile nr. 75 din 08.09.2015, pronunțate de Tribunalul Călărași – Secția Civilă, Curtea reține că în conformitate cu prevederile art. 299, coroborate cu art. 377 Cod procedură civilă, pot fi atacate cu recurs numai ”hotărârile definitive date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională’’.

Față de aceste dispoziții, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanțe de recurs este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs, potrivit dispozițiilor art. 377 alin. (2) pct. 4 C.proc.civ.

De altfel, și in dispozitivul celor două decizii pronuntate de Tribunalul Călărași, ca instanță de recurs, s-a mentionat ca hotararea este irevocabilă și, prin urmare, nesusceptibila de recurs.

În ceea ce privește recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 90 din 06 Octombrie 2015, Tribunalul Călărași – Secția Civilă, Curtea constată că prin această decizie a fost soluționată contestația în anulare formulată de recurent împotriva deciziei civile nr. 75 din 08.09.2015, prin care Tribunalul Călărași – Secția Civilă a constatat nulitatea recursului declarat de contestator.

Or, potrivit dispozițiilor art. 320 alin. (3) C.proc.civ.: „Hotararea data in contestatie in anulare este supusa acelorasi cai de atac ca si hotararea atacata”.

Cum decizia atacată cu contestație în anulare este irevocabilă, deci nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, astfel cum s-a arătat anterior, nici hotărârea dată în soluționarea contestației în anulare declarată împotriva hotărârii irevocabile nu poate fi atacată cu recurs, potrivit dispozițiilor art. 320 alin. (3) C.proc.civ.

F. de considerentele expuse, Curtea va respinge recursul declarat in cauza ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de recurentul-contestator S. D. E., domiciliat în Călărași, ., .. 2, ., județul Călărași, împotriva deciziei civile nr. 90/06.10.2015, pronunțată de Tribunalul Călărași – Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații R. B. SA Călărași, cu sediul în București, Clădirea Sky Tower, Calea Floreasca nr. 246C, sector 1 și C. Județeană de Pensii Călărași, cu sediul în Călărași, .-59, județul Călărași.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 08.12.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

D. L. M. D. Z. D. F. G.

GREFIER,

S. V.

Red. DLM

Tehnored. DLM/PS 6 ex.

16.12.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 1234/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI