Legea 10/2001. Decizia nr. 256/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 256/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 20-05-2015 în dosarul nr. 16479/3/2014
Dosar nr._
(464/2015)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILA NR.256 A
Ședința publică din 20.05.2015
Curtea constituită din:
Președinte - MĂDĂLINA GABRIELA RĂDULESCU
Judecător - A. D. T.
Grefier - E. C.
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulate de apelantul pârât M. București, prin Primarul General împotriva sentinței civile nr.1552 din 21.11.2014, pronunțate de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimata reclamantă K. L. și cu intimata pârâtă C. Națională pentru Compensarea Imobilelor.
Cauza are ca obiect acțiune civilă întemeiată pe dispozițiile Legii nr.10/2001.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, se prezintă consilierul juridic B. R. I. în calitate de reprezentant al apelantului pârât M. București, prin Primarul General, în baza delegației aflate la fila 16 din dosar și avocatul Chiacu A. în calitate de reprezentant al intimatei reclamante K. L., în baza împuternicirii avocațiale pe care o depune la dosar; lipsește intimata pârâtă C. Națională pentru Compensarea Imobilelor pe care o depune la dosar.
Se face referatul cauzei de către grefier, care învederează faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, iar intimata C. Națională pentru Compensarea Imobilelor a depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare.
Părțile prezente, prin reprezentanți, arată că nu au cereri prealabile de formulat, iar instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra cererii de apel.
Reprezentantul apelantului pârât M. București, prin Primarul General invocă excepția prematurității pentru toate capetele cererii de chemare în judecată.
Invocă Decizia nr.5/16.03.2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, care a statuat că este prematură cererea introdusă după . Legii nr.165/2013 dar anterior termenului stabilit prin această lege. În speță, în raport de data promovării acțiunii, 15.05.2014, adică după . Legii nr.165/2013, se impune respingerea, ca prematură, a cererii de chemare în judecată.
Avocatul intimatei reclamante K. L. solicită respingerea apelului și menținerea, ca fiind temeinică și legală a hotărârii pronunțate de prima instanță.
Astfel, susține că apelantul invocă prematuritatea acțiunii prin raportare la legea intrată în vigoare în anul 2013, dar omite a observa că reclamanta a formulat notificarea încă din anul 2001, iar până la promovarea prezentei acțiuni partea nu a stat în pasivitate. În acest sens, arată că în anul 2006 s-a pronunțat o hotărâre judecătorească prin care M. București a fost obligat să soluționeze notificarea, dar nu a respectat această obligație stabilită de instanță. Deci, reclamanta nu s-a adresat acum pentru prima dată instanței, ci ca urmare a neîndeplinirii obligației de către M. București.
Solicită, în concluzie, respingerea apelului și arată că urmează a solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.
CURTEA
Asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a III-a Civilă sub nr._ la data de 15.05.2014, reclamanta K. L., în contradictoriu cu pârâtul M. București prin Primarul General, a solicitat tribunalului ca prin hotărârea ce o va pronunța, să constate ca reclamanta este persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în echivalent pentru apartamentele nr. 1 și 2 din București, . fost 7, ce au aparținut tatălui sau Landman I. și care au fost naționalizate cu încălcarea prevederilor Decretului nr. 92/1950 și să fie obligat pârâtul să emită o dispoziție conținând propunerea motivată de acordare de despăgubiri în condițiile Legii nr. 165/2013 pentru aceste două apartamente.
La data de 26.09.2014,reclamanta a formulat o cerere intitulată precizatoare prin care a chemat în judecată și pe pârâta C. Națională pentru Compensarea Imobilelor pentru a fi obligată să emită o decizie de compensare pentru cele două apartamente.
Cererea a fost întemeiata pe disp. art. 17 alin.1 lit. b din Legea nr. 165/2013.
Prin sentința civilă nr.1552/21.11.2014, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a admis excepția prematurității cererii precizatoare, a respins cererea precizatoare, ca prematur formulată, a admis în parte acțiunea reclamanta K. L., în contradictoriu cu pârâtul M. București prin Primarul General și cu pârâta C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, a constatat că reclamanta este persoana îndreptățită la măsuri compensatorii și a obligat pârâtul M. București prin Primar General să emită în favoarea reclamantei dispoziție motivată, prin care să propună acordarea de măsuri compensatorii prin echivalent constând în compensarea prin puncte stabilită conform Legii nr. 165/2013 pentru apartamentele nr. 1 și 2 din București, . (fost 7) ce nu pot fi restituite în natură, fiind înstrăinate în conformitate cu disp. Legii nr. 112/1995 prin contractele de vânzare-cumpărare nr.2135/_/13.12.1996 și nr. 4619/_/24.06.1997.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarele:
Reclamanta Kirsh L., a formulat notificarea nr. 2049/03.08.2001 în temeiul Legii nr. 10/2001, prin care a solicitat restituirea în natura a celor doua apartamente nr. 1 și 2 din București, . fost 7, ce au aparținut tatălui sau Landman I. sau în echivalent, în măsura în care nu este posibila restituirea în natura a acestora.
Potrivit art.1 din Legea nr.10/2001, imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite se restituie, de regulă în natură, în condițiile prezentei legi, iar în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent.
Potrivit art.3, sunt îndreptățite, în înțelesul prezentei legi, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent, printre altele persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora, iar de prevederile prezentei legi beneficiază și moștenitorii persoanelor fizice îndreptățite.
Totodată, potrivit art.22, persoana îndreptățită va notifica în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi persoana juridică deținătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului. În cazul în care sunt solicitate mai multe imobile, se va face câte o notificare pentru fiecare imobil.
Potrivit art.25 din același act normativ, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art.23 unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură.
Tribunalul a constatat că, pe de o parte termenul de 60 de zile pentru îndeplinirea obligației unității deținătoare de a se pronunța asupra cererii de restituire este un termen imperativ și poate avea două date de referință fie data depunerii notificării, fie data depunerii actelor doveditoare, iar pe de altă parte în prezenta cauză nici nu se poate interpreta că a fost prorogat conform art.25 pct.1 din HG nr.250/2007.
De asemenea în cazul în care pârâta consideră că nu au fost depuse toate actelor solicitate acesta are posibilitatea emiterii unei dispoziții prin care să respingă notificarea, astfel încât reclamanta să poată contesta această dispoziție prin căile prevăzute de lege și nu de rămânere în pasivitate.
În consecință, în raport de considerentele arătate în cele ce de mai sus, tribunalul a constatat că pârâta nu și-a îndeplinit obligația legală prevăzută de art. 25 din Legea nr. 10/2001 și având în vedere dispozițiile Deciziei XX din 19.03.2007 a ICCJ prin care s-a stabilit ca în aplicarea dispozițiilor art. 26 alin.3 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, instanța de judecata este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația împotriva deciziei sau dispoziției de respingere ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate, astfel că instanța a analizat pe fond cererea de restituire în natură a imobilului formulată de reclamanți.
În ceea ce privește calitatea de persoana îndreptățita în sensul art.3 din Legea nr. 10/2001, tribunalul a constatat în primul rând că la data de 09.08.1945, tatăl sau Landman I. a cumpărat apartamentele nr. 1 și 2 din București, . fost 7, cu actul autentificat sub nr._ de la numitul M. G. E..
Conform certificatului de deces nr. 156-75-_, rezulta ca Landman I. a decedat la data de 17.05.1975 iar conform certificatului de naștere rezulta ca reclamanta este fiica acestuia, aceasta schimbându-și numele de Landman în K. ca urmare a căsătoriei cu Marvin K..
Conform certificatului de moștenitor nr. S260/26.07.1957, mama reclamantei Landman M. Ruhla a decedat la data de 21.03.1957 reclamanta fiind unica moștenitoare ce a acceptat succesiunea, tatăl său Landman I., fiind renunțător la succesiune conform declarației de renunțare nr. 35/1957.
Apartamentele nr. 1 și 2 din București, . fost 7 au fost naționalizate în baza prevederilor Decretului nr. 92/1950, la poziția nr. 4257 din anexa la acest decret figurând Landman I..
Conform art. 24 din Legea nr. 10/2001, se instituie o prezumție de proprietate, în absența unor probe contrare, atât în ceea ce privește calitatea de proprietar cât și în ceea ce privește întinderea dreptului de proprietate, în persoana care a fost individualizată în actul prin care s-a dispus măsura preluării abuzive. Astfel conform acestui articol „în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive. (2) În aplicarea prevederilor alin. (1) și în absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar.”
Mai mult, în privința calității de persoana îndreptățită, instanța a reținut ca prin sentința civila nr. 2162/12.04.2005 pronunțata de Judecătoria Sectorului 5 București, schimbata parțial prin decizia nr. 263A/17.02.2006 a Tribunalului București, pârâtul a fost obligat să emită dispoziția de soluționare a notificării nr. 2049/03.08.2001.
Din relațiile de la AFI, reiese că pentru apartamentele nr. 1 și 2 din București, ., au fost încheiate contracte de vânzare-cumpărare în temeiul Legii nr. 112/1995, respectiv contractele de vânzare-cumpărare nr. 2135/_/13.12.1996 și nr. 4619/_/24.06.1997.
Potrivit dispozițiilor art.1 din Legea nr. 165/2013 (1) Imobilele preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist se restituie în natură.(2) În situația în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, singura măsură reparatorie în echivalent care se acordă este compensarea prin puncte, prevăzută în cap. III.(3) În situația în care titularul a înstrăinat drepturile care i se cuvin potrivit legilor de restituire a proprietății, singura măsură reparatorie care se acordă este compensarea prin puncte potrivit art. 24 alin. (2), (3) și (4).
Tribunalul a reținut ca dispozițiile acestei legi sunt incidente în cauza având în vedere ca potrivit disp. art. 4 din lege se prevede expres ca dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Astfel, potrivit disp. art. 21 din Lege alin. 6, evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi de către Secretariatul Comisiei Naționale și se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu. (7) Numărul de puncte se stabilește după scăderea valorii actualizate a despăgubirilor încasate pentru imobilul evaluat conform alin. (6).(8) Ulterior verificării și evaluării, la propunerea Secretariatului Comisiei Naționale, C. Națională validează sau invalidează decizia entității învestite de lege și, după caz, aprobă punctajul stabilit potrivit alin. (7).(9) În cazul validării deciziei entității învestite de lege, C. Națională emite decizia de compensare prin puncte a imobilului preluat în mod abuziv.
Ca urmare a modificărilor legislative intervenite conform Legii nr. 165/2013, în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă, măsura reparatorie prevăzuta este acordarea de puncte compensatorii.
Prin urmare, având în vedere art.1, 6, 10 și 26 alin.1 din Legea nr. 10/2001 republicată, text ce reglementează situația în care restituirea în natură nu este posibilă și care face trimitere expresă la legea specială privind regimul de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, aceasta fiind Legea nr.165/2013, titlu ce reglementează regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv și prevede în acest sens o altă procedură administrativă, tribunalul a admis în parte cererea și a obligat paratul M. București prin Primar General emită în favoarea reclamantei dispoziție motivata, prin care sa propună acordarea de măsuri compensatorii prin echivalent constând în compensarea prin puncte stabilita conform Legii nr. 165/2013 pentru apartamentele nr. 1 și 2 din București, . (fost 7) ce nu pot fi restituite în natură, fiind înstrăinate în conformitate cu disp. Legii nr. 112/1995 prin contractele de vânzare-cumpărare nr.2135/_/13.12.1996 și nr. 4619/_/24.06.1997.
Asupra excepției de prematuritate a introducerii acțiunii precizatoare,tribunalul a reținut următoarele:
Cererea de chemare în judecată a fost formulată la 15.05.2013, așadar, ulterior intrării în vigoare a Legii nr.165/2013.
Art. 4 din Legea nr.165/2013 reglementează aplicabilitatea în timp a Legii nr.165/2013, în sensul că aceasta se aplică atât cererilor de chemare în judecată formulate anterior intrării în vigoare a legii, care nu au primit încă o soluție definitivă, precum și cererilor ce se vor formula după . legii.
Dacă poate exista o problemă de neconstituționalitate a acestor dispoziții pentru cererile de chemare în judecată formulate înainte de . legii, pentru cererile formulate după . legii, tribunalul a apreciat ca fiind evidentă aplicabilitatea dispozițiilor legii noi.
Aplicabilitatea Legii nr.165/2013 atrage aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 33 din cuprinsul acesteia, care prevede că „(1) Entitățile învestite de lege au obligația de a soluționa cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi și de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează:
a) în termen de 12 luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de până la 2.500 de cereri;
b) în termen de 24 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr cuprins între 2.500 și 5.000 de cereri;
c) în termen de 36 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de peste 5.000 de cereri.
(2) Termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data de 1 ianuarie 2014.
(3) Entitățile învestite de lege au obligația de a stabili numărul cererilor înregistrate și nesoluționate, de a afișa aceste date la sediul lor și de a le comunica Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților. Datele transmise de entitățile învestite de lege vor fi centralizate și publicate pe pagina de internet a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.
(4) Cererile se analizează în ordinea înregistrării lor la entitățile prevăzute la alin. (1).”
Cu alte cuvinte, legiuitorul a stabilit un termen limită până la care notificările trebuie soluționate, în caz de nerespectare a acestui termen, persoanele interesate având dreptul să se adreseze instanței pentru soluționarea notificărilor, în condițiile art. 35 alin.2 din legea nr.165/2013.
Totodată, tribunalul a retinut ca Titlul VII din Legea nr. 247/2005 – Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, care în Capitolul III – Măsuri instituționale stabilește că instituția abilitată a analiza și stabili cuantumul despăgubirilor ce se acordă potrivit acestei legi este C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, din subordinea Cancelariei Primului Ministru.
Prin . Legii nr. 165/2013, au fost modificate proceduri administrative, astfel:
Conform disp. art.17(1) În vederea finalizării procesului de restituire în natură sau, după caz, în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, se constituie C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, denumită în continuare C. Națională, care funcționează în subordinea Cancelariei Primului-Ministru și are, în principal, următoarele atribuții: a)validează/invalidează în tot sau în parte deciziile emise de entitățile învestite de lege care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii; b)dispune emiterea deciziilor de compensare a imobilelor; c)asigură coordonarea procesului de licitare/atribuire a imobilelor din Fondul național al terenurilor agricole și al altor imobile;d)ia alte măsuri legale necesare aplicării prezentei legi.
Conform art. 18 alin.3 din legea C. Națională preia atribuțiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și funcționează până la finalizarea procesului de retrocedare.
Articolul 21(1) În vederea acordării de măsuri compensatorii pentru imobilele care nu pot fi restituite în natură, entitățile învestite de lege transmit Secretariatului Comisiei Naționale deciziile care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii, întreaga documentație care a stat la baza emiterii acestora și documentele care atestă situația juridică a imobilului obiect al restituirii la momentul emiterii deciziei, inclusiv orice înscrisuri cu privire la construcții demolate.(2) Deciziile entităților învestite de lege vor fi însoțite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii în compensare totală sau parțială a unor alte imobile/bunuri/servicii disponibile deținute de entitatea învestită de lege.(3) Dispozițiile autorităților administrației publice locale emise potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se transmit Secretariatului Comisiei Naționale după exercitarea controlului de legalitate de către prefect. Dispozițiile art. 11 alin. (1) și (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, rămân aplicabile.(4) Comisiile județene de fond funciar și C. de Fond Funciar a Municipiului București pot propune Comisiei Naționale soluționarea cererilor de retrocedare prin acordare de măsuri compensatorii potrivit prezentei legi numai după epuizarea suprafețelor de teren agricol afectate restituirii în natură, identificate la nivel local.(5) Secretariatul Comisiei Naționale, în baza documentelor transmise, procedează la verificarea dosarelor din punctul de vedere al existenței dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii. Pentru clarificarea aspectelor din dosar, Secretariatul Comisiei Naționale poate solicita documente în completare entităților învestite de lege, titularilor dosarelor și oricăror altor instituții care ar putea deține documente relevante.(6) Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi de către Secretariatul Comisiei Naționale și se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu.(7) Numărul de puncte se stabilește după scăderea valorii actualizate a despăgubirilor încasate pentru imobilul evaluat conform alin. (6).(8) Ulterior verificării și evaluării, la propunerea Secretariatului Comisiei Naționale, C. Națională validează sau invalidează decizia entității învestite de lege și, după caz, aprobă punctajul stabilit potrivit alin. (7).(9) În cazul validării deciziei entității învestite de lege, C. Națională emite decizia de compensare prin puncte a imobilului preluat în mod abuziv.
Prin urmare, având în vedere ca dosarul administrativ al reclamantei nu a fost soluționat încă, instanța obligând paratul M. București prin Primar General să emită în favoarea reclamantei dispoziție motivată, prin care să propună acordarea de măsuri compensatorii prin echivalent constând în compensarea prin puncte stabilita conform Legii nr. 165/2013 iar ulterior înaintării dosarului, CNCI va emite o decizie de validare/invalidare în termen de 60 luni de la înregistrarea dosarului, tribunalul a apreciat că cerere precizatoare a reclamantei prin care solicita obligarea pârâtei C. Națională pentru Compensarea Imobilelor să emită o decizie de compensare pentru cele două apartamente, este prematur introdusă.
Împotriva sentinței primei instanțe a declarat apel pârâtul M. BUCUREȘTI prin PRIMARUL GENERAL, pe care o consideră greșită, pentru următoarele motive:
În raport de data introducerii acțiunii 15.05.2014 și decizia CCR nr. 88/27.02.2014, prin care s-a tranșat incidența dispozițiilor Legii nr. 165/1013, apelantul - pârât invocă excepția prematurității pentru toate capetele de cerere de chemare în judecată.
Prin dispozițiile art.33 alin. 1 din Legea nr.165/2013, entitățile investite de lege au obligația de a soluționa cererile formulate potrivit Legii nr.10/2011 republicată cu modificările și completările ulterioare, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi și de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora după cum urmează:
a) în termen de 12 luni, entitățile investite de lege care mai au de soluționat un număr de până la 2.500 de cereri;
b) în termen de 24 luni, entități le investite de lege care mai au de soluționat un număr cuprins între 2.500 și 5000 de cereri;
c) în termen de 36 luni, entitățile investite de lege care mai au de soluționat un număr de peste 5.000 de cereri.
2) termenele prevăzute la alin.1 curg de Ia data de 1 ianuarie 2014.
Apelantul – pârât constată că pentru soluționarea notificării, s-a instituit un nou termen în sarcina unității deținătoare, altul decât cel stabilit prin art.25.1 din Legea nr. 10/2001 mai mult prin art.32.1 din Legea nr.165/2013 se instituie un termen de decădere în procedura administrativa de 90 zile în care persoanele care se considera îndreptățite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entitățile investite de lege.
Mai mult prin dispoziția art.4 din Legea nr.165/2013, dispozițiile prezentei legi se aplica cererilor formulate și depuse în termen legal, la entitățile investite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii pilot din 12 octombrie 2010 pronunțata în cauza M. A. împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Astfel, apelantul - pârât apreciază că dreptul persoanelor care se considera îndreptățite la măsuri reparatorii în soluționarea notificărilor nu s-a născut.
Mai mult decât atât prin raportare la dispozițiile, art. 33 alin. 4 „cererile se analizează în ordinea înregistrării lor la entitățile prevăzute la alin. 1, respectiv entitățile investite cu soluționarea cererilor formulate potrivit Legii nr. 10/2001."
Față de textul de lege invocat, apelantul - pârât consideră că nu poate fi obligat la a soluționa dosarul reclamantei, câtă vreme legiuitorul a stabilit ca rezolvarea cererilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 să se facă în ordinea depunerii acestora.
Pentru aceste motive, apelantul – pârât solicită admiterea apelului, schimbarea sentinței atacate, în sensul respingerii cererii ca neîntemeiată.
Examinând apelul prin prisma criticilor formulate, curtea constată că este fondat pentru următoarele considerente.
Critica formulată de apel vizează exclusiv prematuritatea cererii de chemare în judecată formulată la data de15.05.2014, prin raportare la dispozițiile legii 165/2013, nu și soluția dată cererii precizatoare din data de 26.09.2014.
Astfel, trebuie observat că la data de 20.05.2013, anterior sesizării instanței cu cererea de față, a intrat în vigoare Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.
Art. 3 lit. a) din această lege prevede că prin noțiunea de „cereri” se înțeleg (și) notificările formulate în temeiul Legii nr.10/2001 aflate în curs de soluționare la entitățile învestite de lege sau, după caz, la C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Art. 4 din actul normativ prevede că dispozițiile sale se aplică tuturor cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a legii, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii pilot din 12.10.2010 pronunțată în cauza M. A. și alții împotriva României.
Potrivit art. 33 alin. 1 din Legea nr.165/2013, entitățile învestite de lege au obligația de a soluționa cererile formulate potrivit Legii nr.10/2001 republicată, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi și de a emite decizie de admitere sau de respingerea a acestora, c) în termen de 36 de luni, entitățile învestite de lege care au de soluționat un număr de peste 5000 de cereri, acesta fiind cazul Primăriei Municipiului București.
Cât privește incidența în cauză a dispozițiilor Legii nr. 165/2013, Curtea constată că aceasta trebuie reținută ca decurgând în mod cert din reglementarea cuprinsă în art. 4 din lege, la care s-a făcut referire anterior.
Mai mult, trebuie observat că prin decizia Curții Constituționale nr. 88/2014 publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 281 din data de 16 aprilie 2014, a fost analizată constituționalitatea acestei norme prin raportare la art. 21 alin. 1 și 2 din Constituție. Astfel, fiind admisă excepția de neconstituționalitate vizând art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013, Curtea Constituțională a reținut că dispozițiile art. 4 teza a doua din acest act normativ sunt constituționale în măsura în care termenele prevăzute la art. 33 din aceeași lege nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii, respectiv 20 mai 2013.
S-a apreciat că prin aplicarea retroactivă a termenelor procedurale prevăzute de art. 33 din Legea nr. 165/2013 se aduce atingere dreptului de acces liber la justiție al persoanelor îndreptățite la măsurile consacrate prin legile reparatorii, drept de care aceste persoane beneficiază de la momentul învestirii instanței de judecată până la soluționarea definitivă a cauzei. Efectul juridic al soluțiilor pronunțate de instanțele judecătorești, în sensul respingerii acțiunilor menționate ca “devenite premature”, constituie o evidentă încălcare a liberului acces la justiție și, prin urmare, o nesocotire a dispozițiilor constituționale ale art. 21 alin. (2) potrivit cărora “Nicio lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept”.
De asemenea, Curtea Constituțională constată în cuprinsul aceleiași decizii că dispozițiile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 sunt constituționale în măsura în care termenele prevăzute la art. 33 din aceeași lege nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii, respectiv 20 mai 2013.
Așadar, pe baza celor reținute în cuprinsul deciziei menționate, concluzia ce rezultă este aceea că nu poate fi considerată o aplicare retroactivă a dispozițiilor legale în discuție, cuprinse în Legea nr. 165/2013, aceea privind cauzele în care instanțele au fost sesizate ulterior intrării în vigoare a acestui act normativ, aceasta fiind și situația reclamantei.
Așa fiind, trebuie observat că Legea nr. 165/2013, act normativ aplicabil în prezenta cauză, așa cum s-a arătat prin cele expuse anterior, a introdus noi termene în procedura administrativă, astfel că, având de soluționat peste 5000 de notificări, Primăria Municipiului București are la dispoziție un termen de 36 de luni pentru soluționarea notificării, termen care, conform art.33 alin. 2 din Legea nr.165/2013, începe să curgă de la data de 1 ianuarie 2014, astfel că, aflându-se în interiorul termenului legal de soluționare a notificării, nu poate fi reținut, la acest moment, refuzul nejustificat al pârâtului de soluționare a notificării.
Totodată, nicio prevedere legală nu a suspendat procedura administrativă în cazul notificărilor nesoluționate până la momentul apariției Legii 165/2013 și în privința cărora a fost sesizat tribunalul pentru soluționarea pe fond a notificării, această procedură desfășurându-se în continuare, pârâtul având obligația soluționării notificării, dar, aflându-se în interiorul noului termen de 36 luni.
Ca atare, câtă vreme termenul în care procedura administrativă trebuie finalizată nu s-a împlinit, beneficiarul acestei proceduri nu se poate adresa instanței de judecată pentru a cere constatarea existenței și întinderii dreptului de proprietate și a dreptului la acordarea de măsuri reparatorii în condițiile Legii nr.10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 165/2013, termenul menționat fiind unul legal, prohibitiv.
Pe de altă parte, Curtea trebuie să menționeze și faptul că în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a realizat, în cuprinsul hotărârii pronunțate la 29.04.2014, în cauza P. și alții împotriva României, o analiză a Legii nr. 165/2013 din perspectiva încălcărilor reclamate, privitoare la art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului și la art. 1 din Protocolul 1 la Convenție. Curtea de la Strasbourg a observat faptul că Legea nr. 165/2013 nu a înlocuit, ci a completat și suplimentat prevederile vechilor legi de restituire. S-a apreciat că modul de calcul și de acordare a despăgubirilor instituite prin noul act normativ se încadrează în marja de apreciere de care se bucură statul, ținând seama și de contextul economic, iar modul de eșalonare prevăzut de lege poate fi justificat de complexitatea mecanismului de restituire, dar și de numărul mare de cereri. S-a considerat, astfel, că noua reglementare are un caracter efectiv și accesibil, și, în majoritatea cazurilor, nu este de natură să aducă violări ale dreptului de proprietate. Cât privește termenele instituite, chiar dacă a constatat că ele pot conduce la finalizarea procesului de restituire peste un număr mare de ani, CEDO a apreciat că această situație excepțională este inerentă, având în vedere complexitatea factuală și juridică a chestiunii privind restituirea imobilelor naționalizate. De asemenea, câtă vreme Legea nr. 165/2013 reglementează un control judecătoresc util cât privește desfășurarea și rezultatul procedurilor administrative, Curtea a apreciat că accesul la justiție este, la rândul său, efectiv si util. Concluzia acestei analize a fost aceea că noile prevederi legale incidente în materia restituirii proprietăților naționalizate oferă, în principiu, posibilitatea de soluționare adecvată a cererilor de restituire, iar titularii acestora trebuie să le parcurgă.
În consecință, în raport de cele expuse, Curtea constată că hotărârea pronunțată de prima instanță încalcă dispozițiile legale,în condițiile în care, tribunalul a procedat la soluționarea pe fond a notificării, deși pârâtul beneficiază încă de termenul prevăzut de art. 33 din Legea nr. 165/2013 în care trebuie să soluționeze notificarea, astfel că acesta nu poate fi decât obligat în limitele instituite de lege.
În același sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr.5 din 10.03.2015, fiind admise sesizările formulate de Curtea de Apel București Secția a III-a Civilă și Secția a IV-a Civilă și stabilindu-se este prematură cererea de chemare în judecată privind soluționare pe fond a notificării de către entitățile deținătoare, introdusă după . Legii nr.165/2013, dar anterior îndeplinirii termenelor din procedura prealabilă reglementate de acest act normativ.
Având în vedere aceste considerente, Curtea constată că apelul este fondat, motiv pentru care, în temeiul art. 480 alin. 2 C.pr.civ., îl admite, schimbă în parte sentința apelată, în sensul că respinge ca prematură în tot acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de apelantul - pârât M. BUCUREȘTI prin PRIMARUL GENERAL, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.291 – 293, sector 6, împotriva sentinței civile nr.1552 din 21.11.2014, pronunțate de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimata - reclamantă K. L., cu domiciliul ales la Av.L. P., în București, . nr.5, sector 1 și cu intimata - pârâtă C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR, cu sediul în București, Calea Floreasca nr.202, sector 1.
Schimbă în parte sentința apelată în sensul că respinge ca prematură în tot acțiunea.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 20.05.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
M. G. R. A.-D. T.
GREFIER
E. C.
Red.A.D.T.
Tehdact.R.L./A.D.T.
5 ex./08.06.2015
TB-S.3 - I.P.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 261/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 250/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
