Legea 10/2001. Decizia nr. 504/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 504/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 22-04-2015 în dosarul nr. 32737/3/2011
Dosar nr._
(1882/2014)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.504
Ședința publică din 22.04.2015
Curtea constituită din:
Președinte - Andreea Doris Tomescu
Judecător - M. G. R.
Judecător - A. P. B.
Grefier - Ș. P.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul pârât M. M. și Schimbărilor Climatice, împotriva sentinței civile nr.132 din 23.01.2013, pronunțate de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimata reclamantă C. M. și cu intimații intervenienți C. S. Național S. Polivalentă și S. R., prin M. Finanțelor Publice.
Cauza are ca obiect acțiune civilă întemeiată pe dispozițiile Legii nr.10/2001.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din 08 aprilie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta.
Pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise și având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea la data de 15 aprilie, apoi la 22 aprilie 2015, când a decis următoarele:
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 05.05.2011, pe rolul Tribunalului București - Secția a V-a Civilă, reclamanta C. M. a chemat în judecată pârâtul M. M., solicitând obligarea acestuia la restituirea în natură a terenului situat în București, ., sector 4, în suprafața de 203 mp.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin notificarea înregistrată sub nr. 2272/14.08.2001 la executorul Judecătoresc s-a adresat în temeiul Legii 10/2001 Primăriei Municipiului București, solicitând restituirea în natura a terenului.
Prin Dispoziția Primarului General nr. 9922/18.03.2008 s-a declinat competența de soluționare a notificării către pârâtul M. M., având în vedere ca terenul respectiv, astfel cum a fost identificat conform notei de reconstituire efectuate în dosarul întocmit la nivelul Primăriei Municipiului București, nu se află în administrarea acestei instituții, pârâtul fiind cel care are în administrare terenul respectiv.
Reclamanta a menționat că, împreună cu cei doi frați ai săi, N. V. și R. Ș., este moștenitoarea legală a părinților R. A. și R. M., astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 140/09.04.1998 eliberat de BNP A. Ș. - C..
A precizat reclamanta că autorii săi au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului menționat mai sus prin cumpărare de la M. G., astfel cum rezultă din cuprinsul contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 8752/09.07.1943 de Tribunalul Ilfov - Secția notariat.
Terenul împreună cu construcția edificată pe acesta au fost expropriate în temeiul Decretului nr. 143/1988, act normativ nepublicat și care nu cuprindea prevederi referitoare la despăgubirea proprietarilor deposedați de imobilele expropriate.
Prin Decretul Consiliului de Stat nr. 143/1988 a fost aprobată începerea execuției lucrărilor la obiectivul de investiții „Acumularea L. Văcărești”, precum și lucrările conexe și colaterale: parc, ștrand public, rețele electrice și telefonice, gaze naturale, alimentări cu apă, canalizare, refacerea Splaiului Dâmboviței ș.a.
Terenurile situate în zona lacului Văcărești au fost ocupate și scoase din circuitul agricol, iar construcțiile proprietate personală au fost demolate pentru realizarea obiectivului respectiv, în temeiul art. 4 și art. 6 din același decret.
Suprafața ocupată a fost în total de 260 de hectare, din care 198 hectare pentru realizarea lucrărilor hidrotehnice aferente acumulării și 62 hectare pentru realizarea de lucrări colaterale.
Investiția a fost aprobată de Direcția Generală pentru Agricultură a Municipiului București, prin avizul nr. 216 din 24 octombrie 1989, deci ulterior începerii lucrărilor, și apoi aprobată de primarul general al Capitalei.
Aceste lucrări nu au mai fost finalizate, astfel încât în prezent terenul a cărui restituire o solicită este liber și pretabil a fi restituit în natura.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 10 alin. 1 din Legea 10/2001.
În susținerea cererii, scutită de plata taxei judiciare de timbru conform art. 50 alin. 1 din legea nr. 10/2001 și a timbrului judiciar potrivit art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995, au fost depuse la dosar înscrisuri.
Prin întâmpinarea formulată la data de 07.12.2011, pârâtul M. M. și Pădurilor a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acțiunii.
A menționat pârâtul că acest teren a fost expropriat pentru cauză de utilitate publică anterior anului 1989 în vederea realizării unui obiectiv de investiții denumit „Acumularea L. Văcărești" și face la acest moment parte din domeniul public al statului, fiind menționat ca atare în H.G. nr. 1.326/2001 pentru aprobarea inventarelor din domeniul public al statului.
Potrivit art. 1 al Hotărârii de Guvern 556/1990 privind plata unor despăgubiri pentru demolarea unor imobile situate în mun. București și în sectorul agricol Ilfov „Imobilele compuse din terenuri, construcții și împrejmuirile aferente, situate în municipiul București și în sectorul Agricol Ilfov, demolate înainte de data Revoluției, se consideră trecute în proprietatea statului... .”
Având în vedere dispozițiile acestei hotărâri, terenul în litigiu a fost înscris în listele de inventar al bunurilor ce fac parte din domeniul public al statului, liste aprobate prin HG nr. 1.326/2001 (la acest moment acest HG este abrogat însă bunul a fost menționat în inventarele aprobate de toate HG-urile ulterioare).
De asemenea prin H.G. nr. 855/2002 se confirmă statutul de bun aparținând domeniului public al terenului în litigiu, la art. 1 al acestei hotărâri menționându-se că: „Se aprobă cesionarea bunurilor din domeniul public al statului ce alcătuiesc obiectivul de investiții Acumulare L. Văcărești ...".
Pârâtul a susținut că, având în vedere calitatea de bun public a terenului, rezultă în mod evident că acesta nu poate face obiectul unei acțiuni în revendicare, deoarece potrivit art. 136 alin. 4 din Constituția României astfel de bunuri sunt inalienabile.
Prin urmare, chiar și în situația în care ar fi îndeplinite în persoana reclamantei toate celelalte condiții pentru admisibilitatea pe fond a acțiunii, instanța nu va putea obliga pârâtul să restituie posesia bunului revendicat de vreme ce acesta este bun proprietate publică.
Reclamanta ar fi avut posibilitatea atacării în contencios administrativ a actelor administrative de trecere a bunului revendicat în domeniul public, urmând ca numai după anularea lor să treacă la revendicarea acestuia.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 115 și următoarele Cod procedură civilă.
La termenul din 26.09.2012, reclamanta a formulat cerere de introducere în cauză a Statului R. prin M. Finanțelor Publice și a Complexului S. Național „S. Polivalentă”, cerere calificată de instanță drept intervenție forțată.
Prin această cerere, reclamanta a solicitat obligarea intervenienților la restituirea în natură a terenului în suprafață de 203 mp situat în București, fosta ., sector 4.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că din analiza documentelor comunicate de Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară a rezultat că terenul se află în domeniul privat al statului și a fost transmis spre administrare Complexului S. Național „S. Polivalentă” – Ordinul nr. 256/18.06.2003 emis de M. Tineretului și Sportului, instituție cu personalitate juridică.
Intervenientul C. S. Național "S. Polivalenta" București a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii ca neîntemeiată și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecata.
A arătat intervenientul că nu are cunoștință despre faptul că acest teren în suprafața de 203 mp situat în București, ., sector 4, face parte din terenul proprietatea Statului R. și aflat în administrarea Complexului S. Național "S. Polivalentă".
Intervenientul a precizat, cu privire la situația juridică a terenului în suprafață de 172.302 mp pe care îl administrează, că acest teren a fost trecut în anul 1990 în administrarea Ministerului Tineretului și Sportului în baza Hotărârii nr. 115/1990 privind aplicarea Decretului - Lege nr. 30/1990 referitor la trecerea patrimoniului Partidului Comunist în patrimoniul Statului R..
Investiția constând în construcții și teren aferent, denumită la acea vreme Centrul Consiliilor Naționale ale Democrației Muncitorești și Revoluționare, se regăsește la anexa nr. 10 pct. 3 din H.G. nr. 115/1990 prin care se dispune trecerea acestui obiectiv în administrarea Ministerului Tineretului și Sportului. Încă de la acea dată, terenul și construcțiile aflate pe acesta se aflau în patrimoniul Statului R. ca urmare a preluării patrimoniului Partidului Comunist R., iar nu proprietatea municipalității.
Ulterior, terenul a fost trecut în folosința societății comerciale "Palatul Sportului" S.A. prin H.G. nr. 1930/1990.
Prin H.G. nr. 250/2003 societatea comercială "Palatul Sportului" S.A. a fost dizolvata și, după lichidarea societății, terenul a trecut în domeniul privat al Statului și în administrarea Ministerului Tineretului și Sportului - art. 3 alin. 2.
M. Tineretului și Sportului a transmis terenul în administrarea Complexului S. Național "S. Polivalenta" prin Ordinul nr. 256/18.06.2003, în cuprinsul căruia se arată că se transmit lucrări de construcții - montaj stabilite prin H.G. nr. 1230/1990 (fundație, obiectiv de investiție în curs) realizate pe amplasamentul Municipiul București, intersecția . Văcărești sector 4, și terenul proprietate privată a statului în suprafață de 172.302 mp aferent lucrărilor.
Ordinul nr. 256/18.06.2003 al MTS a fost abrogat de Ordinul nr. 204/17.12.2003 al Agenției Naționale pentru Sport, prin care se aprobă transmiterea din administrarea Agenției Naționale pentru Sport în administrarea Complexului S. Național "S. Polivalentă" București a bunurilor din domeniul privat al Statului reprezentând lucrări de construcții-montaj în valoare de_,80 lei stabilită potrivit H.G. nr. 1230/1990 (fundație, obiectiv de investiție în curs) realizate pe amplasamentul Municipiului București, intersecția . Văcărești, sector 4, precum și a terenului proprietate privată a Statului în suprafața de 172.302 mp aferent lucrărilor de mai sus.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 115 și următoarele Cod procedură civilă.
În apărare, intervenientul a solicitat probe cu înscrisuri și expertiza tehnică de specialitate.
Intervenientul S. R. prin M. Finanțelor Publice nu a depus întâmpinare.
În cauză au fost administrate probele cu înscrisuri și expertiză topocadastrală având ca obiective identificarea terenului în litigiu și determinarea situației acestuia – dacă este liber sau afectat de detalii de sistematizare. Expertiza a fost efectuată de expert ing. B.-S. D.-S., concluziile fiind în sensul că terenul în suprafață de 202 mp este afectat foarte puțin de detalii de sistematizare pe o porțiune de 0,95 mp și că se află pe o zonă de umplutură la nivelul coronamentului digului, astfel că nu este afectat de taluzarea digului.
În cadrul probei cu înscrisuri, pârâtul M. M. și Pădurilor a transmis copia dosarului administrativ constituit în baza notificării formulate de reclamantă.
Prin sentința civilă nr.132/23.01.2013, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis în parte cererea, a constatat că reclamanta este persoană îndreptățită la restituirea terenului în suprafață de 202 mp situat în București, ., sector 4, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză topografică întocmit de expert B. - S. D.-S., omologat de tribunal, a dispus restituirea în natură, în proprietatea reclamantei, a terenului în suprafață de 202 mp situat în București, ., sector 4, delimitat de punctele 1-2-3-4-5-6-7, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză topografică întocmit de expert B. - S. D.-S., a respins cererea de intervenție formulată în contradictoriu cu intervenienții S. R. prin M. Finanțelor Publice și C. S. NAȚIONAL S. POLIVALENTĂ, ca neîntemeiată, a obligat pârâtul M. M. și Pădurilor la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 800 lei către reclamantă și a obligat reclamanta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1000 lei către intervenientul C. S. Național S. Polivalentă, cu aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă.
A constatat tribunalul că la data de 14.08.2001, reclamanta C. M. a formulat notificarea nr. 2272 prin intermediul executorului judecătoresc P. S. în baza Legii nr. 10/2001, solicitând restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri în echivalent bănesc pentru imobilul - teren situat în București, ., sector 4, în suprafață de 203 mp.
Notificarea a fost înregistrată la Primăria Municipiului București sub nr._/2001.
Prin dispoziția nr. 9922/18.03.2008 a Primarului General al Municipiului București s-a declinat competența de soluționare a notificării către M. M. și Dezvoltării Durabile, motivat de faptul că imobilul - teren a fost identificat conform notei de reconstituire 05/2003 întocmită de D.E.I.C. pe malul talozat al Lacului Văcărești și nu se află în administrarea Municipiului București.
Dispoziția și dosarul administrativ au fost transmise Ministerului M. și Dezvoltării Durabile, unde au fost înregistrate sub nr._/27.03.2008.
Deși avea obligația legală de a soluționa notificarea, prin emiterea unei decizii motivate, pârâtul M. M. și Pădurilor nu a respectat dispozițiile legii, refuzând să comunice un răspuns.
Având în vedere dispozițiile obligatorii ale Deciziei nr. XX/19.03.2007 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție potrivit cu care instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate, tribunalul a analizat fondul cererii de restituire formulată de reclamantă.
Tribunalul a apreciat că cererea este întemeiată. Astfel, prin actul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 8752/10.07.1943 de fostul Tribunal Ilfov – Secția Notariat, autorii reclamantei, R. A. și R. M., au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului - teren situat în comuna Dudești C., ., în suprafață de 203,20 mp.
Pe acest teren, care a primit numărul 13 și apoi din 1948 nr. 9 pe . nr. 8411/12.09.2003 a Serviciului Nomenclatură Urbană al Primăriei Municipiului București, autorii reclamantei au edificat două corpuri de clădire și anexe.
Imobilul a fost preluat de stat în baza Decretului nr. 1943/1988, nepublicat, conform procesului-verbal din 18.05.1988 de la R. A. și R. M., preluarea fiind abuzivă conform art. 2 alin. 1 lit. f din legea nr. 10/2001. Ulterior, imobilul a fost demolat, figurând în anexa 26 a H.G. nr. 556/17.05.1990 privind plata despăgubirilor pentru demolarea unor imobile situate în municipiul București la poziția 330 pe numele R. A. și R. M., cu teren în suprafață de 202 mp și construcții în suprafață de 138,61 mp.
R. A. a decedat la data de 18.04.1994, de pe urma sa rămânând ca moștenitori R. M., în calitate de soție supraviețuitoare, cu cota de ¼ din masa succesorală, și copiii C. M., N. V. și R. Ș., fiecare cu cota de ¼ din masa succesorală, iar de pe urma defunctei R. M., decedată la 23.06.1997, au rămas ca moștenitori cei trei copii, C. M., N. V. și R. Ș., fiecare cu cota de 1/3 din masa succesorală, potrivit certificatului de moștenitor nr. 140/09.04.1998 eliberat de B.N.P. A. Ș.-C..
Identitatea dintre imobilul notificat și imobilul dobândit de autorii notificatoarei rezultă din cuprinsul notei de reconstituire întocmită de Direcția Patrimoniu din Primăria Municipiului București, dar și din cuprinsul raportului de expertiză dispus în cauză.
În conformitate cu art. 3 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, sunt îndreptățite la măsurile reparatorii prevăzute de lege persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora, iar potrivit art. 4 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, de prevederile prezentei legi beneficiază și moștenitorii legali și testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite. Sub acest aspect, tribunalul apreciază că reclamanta C. M. a justificat pe deplin calitatea sa de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în condițiile Legii nr. 10/2001, în calitate de succesoare în drepturi de pe urma autorilor, defuncții R. A. și R. M..
În același timp, întrucât ceilalți doi moștenitori ai foștilor proprietari nu au formulat notificare în termenul legal, tribunalul apreciază că operează în favoarea reclamantei notificatoare dreptul de acrescământ în condițiile art. 4 alin. 4 din Legea nr. 10/2001, aceasta fiind astfel îndreptățită la măsuri reparatorii pentru întregul imobil.
În ceea ce privește întinderea dreptului de proprietate, tribunalul a reținut că prin contract de vânzare - cumpărare autentic autorii reclamantei au dobândit în proprietate suprafața de 203,20 mp teren, dar în procesul-verbal de predare-preluare s-a menționat suprafața de 202 mp teren. Totodată, potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză, în urma măsurătorilor, a fost identificat fostul imobil din . cu o suprafață de 202 mp. În consecință, tribunalul apreciază că aceasta este suprafața reală a fostului imobil, determinată pe baza măsurătorilor efectuate cu aparate de precizie, și nu cea de 203,20 mp, menționată în actul de dobândire din 1943.
Referitor la modalitatea de restituire, tribunalul a avut în vedere dispozițiile art. 1 din Legea nr. 10/2001 conform cu care imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite se restituie în natură sau în echivalent, când restituirea în natură nu mai este posibilă, în condițiile prezentei legi; în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent, precum și dispozițiile art. 7 alin. 1 care stabilesc că, de regulă, imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură.
Potrivit dispozițiilor art. 10 alin. 1 din același act normativ, în situația imobilelor preluate în mod abuziv și ale căror construcții edificate pe acestea au fost demolate total sau parțial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber și pentru construcțiile rămase nedemolate, iar pentru construcțiile demolate și terenurile ocupate măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent. Sub acest aspect, tribunalul a reținut că reclamanta a solicitat măsuri reparatorii doar pentru teren, nu și pentru construcțiile demolate.
În privința terenului, conform dispozițiilor art. 10 și art. 11 din Legea nr. 10/2001 și art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, prin teren liber, restituibil în natură, se înțelege terenul neconstruit sau neafectat de amenajări de utilitate publică, ce nu afectează căile de acces (existența pe terenul respectiv a unor străzi, parcări, trotuare), existența sau utilizarea unor amenajări subterane (conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate de mare calibru).
Tribunalul a constatat că terenul în suprafață de 202 mp, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză efectuat în cauză, este liber și poate fi restituit în natură, concluziile expertizei fiind în sensul că doar o mică porțiune de 0,95 mp este afectată de detalii de sistematizare, respectiv de coronamentul digului de apărare. De asemenea, se menționează în concluziile raportului că terenul se află pe o zonă de umplutură la nivelul coronamentului digului, astfel că nu este afectat de taluzarea digului.
Referitor la calitatea de unitate deținătoare, tribunalul a constatat că prin H.G. nr. 855/16.08.2002, Guvernul României a aprobat concesionarea bunurilor din domeniul public al statului ce alcătuiesc obiectivul de investiții „Acumulare L. Văcărești” în vederea realizării și exploatării unui complex cultural-sportiv, stabilind că această concesionare se va efectua de M. Apelor și Protecției M., în calitate de concedent în numele statului.
În consecință, în raport de cele reținute și de principiul disponibilității care guvernează procesul civil, constatând că s-au solicitat măsuri reparatorii doar pentru teren, iar acesta este liber, tribunalul a admis în parte cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul M. M. și Pădurilor și a constatat calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la restituirea terenului în suprafață de 202 mp situat în București, ., sector 4, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză topografică întocmit de expert B. - S. D.-S., omologat de tribunal, dispunând totodată restituirea în natură a terenului către reclamantă.
Întrucât autorii reclamantei au primit despăgubiri în sumă de 67.829 lei în baza H.G. nr. 556/1990, după cum rezultă din adresa nr. 301/18.04.2003 a S.C. A.V.L. Berceni S.A. și din procesul-verbal din 19.03.1991, reclamantei îi incumbă obligația restituirii la momentul executării prezentei hotărâri a despăgubirilor primite pentru teren, actualizate cu coeficientul de actualizare stabilit conform legislației în vigoare, potrivit prevederilor art. 11 alin. 1 din Legea nr. 10/2001.
Având în vedere că s-a reținut calitatea de unitate deținătoare în înțelesul art. 25 și următoarele din Legea nr. 10/2001 a pârâtului M. M. și Pădurilor, tribunalul a respins ca neîntemeiată cererea de intervenție formulată în contradictoriu cu intervenienții S. R. prin M. Finanțelor Publice și C. S. Național S. Polivalentă.
În conformitate cu dispozițiile art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă, pârâtul M. M. și Pădurilor a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 800 lei către reclamantă, constând în onorariul de expert.
Totodată, în temeiul acelorași dispoziții, față de soluția dată cererii de intervenție, tribunalul a obligat-o pe reclamantă la plata către intervenientul C. S. Național „S. Polivalentă” a cheltuielilor de judecată în sumă de 1000 lei, reprezentând onorariul de avocat, redus în condițiile art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă, în raport de complexitatea cauzei și munca îndeplinită de avocat (redactarea întâmpinării și prezentarea la două termene de judecată).
Împotriva sentinței primei instanțe și a încheierilor premergătoare pronunțate în cauză a declarat recurs pârâtul M. M. și Schimbărilor Climatice (fost M. M. și Pădurilor), prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, se arată de către recurent că terenul cerut a fi restituit de reclamantă a fost expropriat în temeiul Decretului nr. 143/1988 și a Hotărârii de Guvern nr. 556/1990 în vederea realizării obiectivului de investiții „Acumulare L. Văcărești" și face parte din domeniul public al statului, fiind menționat ca atare în Hotărârea de Guvern nr.1326/2001.
În conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr. 556/1990 privind plata unor despăgubiri pentru demolarea unor imobile situate în mun. București și în sectorul agricol Ilfov se prevede că: „Imobilele compuse din terenuri, construcții și împrejurimile aferente, situate în municipiul București și în sectorul agricol Ilfov, demolate înainte de data Revoluției, pentru realizarea unor obiective de investiții, se consideră trecute în proprietatea statului, urmâmd ca foștii proprietari prevăzuți în tabelele anexa nr. 1-34*) la prezenta hotărâre, să primească despăgubirile cuvenite conform legii."
Potrivit documentelor depuse la dosarul cauzei, pentru terenul expropriat, conform anexelor hotărârii de guvern mai sus menționată, autorul reclamantei a primit o despăgubire justă în cuantum de 67.829 lei la data de 19.03.1991.
Conform prevederilor Legii nr. 10/2001 notificarea de restituire va fi însoțită de o declarație pe propria răspundere în conformitate cu prevederile art. 29 prin care se va învedera că nu au fost primite despăgubiri, ori în speța prezenta autorul reclamantei a obținut despăgubiri atât în ceea ce privește terenul, cât și imobilul demolat, art. 1 din H.G. 556/1990 referindu-se în mod expres atât la imobilele compuse din terenuri, construcții și împrejmuirile aferente.
Astfel, atât timp cât terenul solicitat fi restituit a fost expropriat cu acordarea despăgubirilor juste și legale către autorul reclamantei bunul fiind declarat proprietate publică și face parte din zona de utilitate publică, cererea de chemare în judecată este vădit neîntemeiată.
Recurentul – pârât învederează ca aceleași concluzii au fost reținute și de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr.2773/2003 cu privire la terenurile afectate de obiectivului de investiții „ Acumulare L. Văcărești":
„Acest obiectiv de investiții a fost aprobat prin Decretul nr. 143/1988, prin derogare de la Legea nr. 9/1980 privind investițiile, decret prin care au fost scoase din circuitul civil terenurile afectate de realizarea obiectivului de investiții „Lacul Văcărești".
Interpretând corect prevederile actelor normative sus-menționate, instanța de fond a stabilit judicios regimul juridic al terenului aferent obiectivului de investiții, care este bun din domeniul public al statului, fiind afectat unei utilități publice.
Aceeași situație a fost constatată cu autoritate de lucru judecat în sentința civilă nr. 940/1994, prin care Judecătoria Sectorului 4 București a respins acțiunea Asociației Foștilor Proprietari din zona lacului Văcărești, reținându-se că terenurile a căror restituire s-a solicitat au făcut obiectul Decretului nr. 143/1988 și Hotărârii Guvernului nr. 556/1990, fiind considerate ca trecute în proprietatea statului cu acordarea despăgubirilor legale și fac parte din zona de utilitate publică."
Or, având în vedere aceste considerente, astfel cum s-a afirmat și în fata instanței de fond, reclamanta a avut posibilitatea atacării în contencios administrativ a actelor administrative de trecere a bunului revendicat în domeniul public al statului, putând numai în cazul anulării acestora să poată trece la revendicarea terenului - terenul în cauză fiind inalienabil în conformitate cu prevederile art. 136 alin. 4 din Constituția României.
Faptul că prin raportul de expertiză depus la dosarul cauzei s-a constatat că nu este afectat de detalii de sistematizare nu duce la concluzia ca terenul nu este proprietatea publică a statului și nu face parte din zona de utilitate publică și cu atât mai puțin că ar fi fost expropriat fără acordarea unor despăgubiri legale.
Trecând peste aceste aspecte, recurentul – pârât învederează, de asemenea, că deși pe porțiunea de teren nu există lucrări de sistematizare, acest aspect nu este un temei suficient pentru restituirea în natură a terenului, atâta vreme cât el face parte dintr-un spațiu conceput și amenajat pentru satisfacerea nevoilor comunității.
Instanța de fond în raționamentul expus prin sentința pronunțată, nu a făcut distincția între noțiunile de „teren liber" și „ teren liber ce poate fi restituit în natură", știut fiind că posibilitatea restituirii în natură a terenului liber este subordonată afectațiunii sale. În cauză, restituirea suprafeței de 202 mp, situată în zona de umplutură a digului, ar fi de natură a afecta funcțional spațiul conceput a deservi nevoile comunității.
Din economia Legii nr.10/2001 se poate observa că realizarea scopului exproprierii nu are un înțeles restrictiv, neînsemnând numai zona în care se află lucrările de sistematizare efectuate, de vreme ce legea nu permite restituirea în natură în situația în care lucrările ocupă funcțional întregul teren sau când acesta ar fi afectat unor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale.
Sintagma „amenajări de utilitate publică", definită de dispozițiile art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001 are în vedere acele suprafețe de teren supuse unor amenajări destinate a servi nevoile comunității, respectiv căi de comunicație, dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spatii verzi. Or, deși, terenul efectiv nu este afectat de detalii de sistematizare, acesta face parte din terasamentul digului de apărare a Lacului Văcărești, neputând fi restituit în natură din acest considerent.
Concluzionat, recurentul – pârât apreciază că soluția instanței de fond este nelegală, în principal, întrucât terenul restituit în natură este proprietatea publică a statului urmare a exproprierii cu acordarea unor despăgubiri legale și, în subsidiar, întrucât terenul în cauza nu poate fi restituit în natură dat fiind ca este afectat de amenajări de utilitate publică.
Intimata – reclamantă C. M. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de pârât ca nefondat.
În motivare, se arată că bunul a cărui restituire o solicită intimata - reclamantă a intrat în domeniul privat al statului, astfel cum s-a stabilit prin HG nr. 250/2003 (art. 3 alin 2), ca urmare a dizolvării și lichidării Societății Comerciale "Palatul Sportului" S.A., după ce fusese dat în administrarea Complexului sportiv Național "S. Polivalentă", astfel cum rezultă din Ordinul nr. 256/2003.
HG nr.250/2003 este ulterioară HG nr. 1326/2001 la care face referire recurenta și care a fost abrogată prin HG nr.45/2003, astfel încât orice referire la HG nr. 1326/2001 este lipsită de consecințe de ordin juridic, așa cum s-a arătat, cu privire la întreaga suprafață de teren ce constituia "Acumulare L. Văcărești" statuându-se ca face parte din domeniul privat al statului.
Împrejurarea că acest teren ar putea face parte din domeniul public al statului nu este de natură să justifice o soluție prin care să i se respingă intimatei – reclamante această cerere perfect îndreptățită din moment ce potrivit art. 3 din Legea nr.213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia "(1) Domeniul public este alcătuit din bunurile prevăzute la art. 135 alin. (4) din Constituție, din cele stabilite în anexa care face parte integrantă din prezenta lege și din orice alte bunuri care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public și sunt dobândite de stat sau de unitățile administrativ-teritoriale prin modurile prevăzute de lege."
Așadar, o cerință imperativă a legii în ceea ce privește modul în care statul sau autoritățile administrative locale au dobândit bunurile ce fac parte din domeniul public este aceea de a fi fost dobândite prin modurile prevăzute de lege, or în cazul intimatei - reclamante, statul a dobândit suprafața de teren de care a fost expropriată fără nici un titlu, excluzându-se ideea unui mod de dobândire „prevăzut de lege".
Caracterul insesizabil al bunurilor ce fac parte din domeniul public care trebuie nuanțat cu necesitate în funcție de modalitatea în care aceste bunuri au trecut în proprietatea statului, potrivit art. 6 din același act normativ, acest caracter nu este unul absolut tocmai pentru ca legea permite în mod expres revendicarea acestor bunuri dacă ele au fost preluate fără titlu.
Tot astfel, prin Decizia nr. 136/1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 24 noiembrie 1998, cu referire la dispozițiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, Curtea Constituțională a statuat în jurisprudența sa că: "deoarece restituirea în natură foștilor proprietari ai unor asemenea bunuri ar urma să fie stabilita de lege, ea ar urma sa fie asimilată, pentru bunurile care aparțin domeniului public al statului, cu o prealabilă trecere a bunurilor respective în domeniul privat [...] Așadar, simpla apartenența a unui bun la domeniul public nu poate fi un obstacol pentru restituirea în natura vechiului proprietar [...]".
Nicio dispoziție a Legii nr.10/2001 nu condiționează restituirea în natură a imobilelor preluate de stat în perioada 6 martie 1945 — 22 decembrie 1989, de neapartenența acestora la domeniul public al statului sau al unităților administrativ - teritoriale, putând fi restituite în natură bunuri imobile care fac parte din domeniul public,
dacă au fost preluate abuziv de stat în perioada de referința a legii
speciale de reparație. (în acest sens I.C.C.J., secția civila și de proprietate
intelectuale, decizia nr. 6599 din 12 octombrie 2007)
H.G. nr. 1705/2006 prin care se pretinde ca bunul imobil revendicat ar fi trecut în domeniul public al statului este ulterioară notificării formulate de intimata – reclamantă în temeiul Legii nr.10/2001, ceea ce conduce la lipsirea de efecte juridice a unei astfel de măsuri sub aspectul posibilității restituirii în natura a bunului imobil către aceasta, bun care, la data formulării notificării făcea parte din domeniul privat al statului.
În ceea ce privește problema așa - ziselor despăgubiri pe care intimata – reclamantă le-ar fi primit pentru imobilul demolat, apare ca fiind evident faptul ca aceasta chestiune a fost soluționata de instanța de fond prin însăși hotărârea recurată, aceasta fiind obligata să restituie suma primită cu titlu de despăgubire.
În ceea ce o privește pe intimata – reclamantă nu a fost pronunțată nicio hotărâre judecătorească care să-i fie opusă cu putere de lucru judecat și care să fi tranșat definitiv și irevocabil problema restituirii terenului ce formează obiectul prezentului dosar, o sentința civila pronunțata în anul 1994, dată la care nu era în vigoare niciuna din legile
care reglementează restituirea proprietăților în prezent, într-un proces în care intimata – reclamantă nu a fost parte nu poate să constituie nici măcar o premisă de argumentație în acest dosar.
Nici argumentația referitoare la imposibilitatea restituirii în natură a terenului nu se poate reține, din moment ce chiar recurenta recunoaște expres faptul că "terenul respectiv nu este afectat de detalii de sistematizare", iar afectațiunea la care aceasta face referire nu este reală și a fost contrazisă de concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză la care nu au fost făcute niciun fel de obiecțiuni din aceasta perspectivă, iar un argument în plus îl constituie construirea în imediata vecinătate a Lacului Văcărești a complexului comercial Sun Plaza Mall.
Examinând actele dosarului, în raport de criticile formulate, Curtea constată că recursul este fondat, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare:
Critica adusă de recurent hotărârii pronunțate de prima instanță vizează exclusiv natura măsurii reparatorii dispuse, apreciind acesta că la restituirea în natură a terenului ce a făcut obiectul notificării se opunea apartenența sa la domeniul public al statului, în plus, instanța aplicând greșit dispozițiile art. 10 din Legea nr. 10/2001, prin aceea că a nu a reținut distincția dintre noțiunile de teren liber și teren liber ce poate fi restitui în natură, în cauză fiind necesar a se reține că restituirea terenului, situat în zona de umplutură a digului, este de natură a afecta funcțional spațiul conceput a deservi nevoile comunității.
Așadar, reținând că statuările primei instanțe sub aspectul calității reclamantei de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, pentru terenul expropriat în baza Decretului nr. 1943/1988 de la autorii săi R. A. și R., dar și sub aspectul caracterului abuziv al preluării nu au făcut obiect al criticilor formulate în recurs, Curtea urmează a analiza, sub aspectul legalității și temeiniciei, exclusiv soluția vizând măsura restituirii în natură a terenului.
În raport de situația de fapt ce a rezultat din probele administrate în fața primei instanțe, Curtea constată critica fondată.
Astfel, dispozițiile Legii nr. 10/2001 ce constituie temeiul pretențiilor reclamantei consacră principiul restituirii în natură, dar în același timp, reglementează și excepțiile care fac imposibilă restituirea în natură, art. 10 alin. 2 statuând că în cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcții preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcții, autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.
Potrivit art. 10.3. din HG nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, sintagma amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale are în vedere acele suprafețe de teren afectate unei utilități publice, respectiv suprafețele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunității, și anume căi de comunicație (străzi, alei, trotuare etc.), dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spații verzi din jurul blocurilor de locuit, parcuri și grădini publice, piețe pietonale și altele.
Așadar, una dintre excepțiile de la regula restituirii în natură se referă la terenurile afectate de amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale.
În cauză, potrivit constatărilor expertului tehnic ce a realizat expertiza topografică în fața primei instanțe, raport aflat la filele 139-141 din dosarul tribunalului, terenul a cărui restituire se solicită a fost identificat ca aflându-se pe malul digului acumulării hidrotehnice Văcărești. Terenul a fost descris ca fiind afectat „foarte puțin de detalii de sistematizare, respectiv de coronamentul digului de apărare”, rezultând o suprapunere pe lungimea de 1 m, expertul menționând, de asemenea, că terenul se află pe o zonă de umplutură la nivelul coronamentului digului, astfel că nu este afectat de taluzarea digului.
De asemenea, potrivit relațiilor solicitate Primăriei Municipiului București Direcția Patrimoniu, Serviciul Cadastru, cât privește situația juridică a terenului solicitat a fi restituit în natură, astfel cum a fost identificat și localizat prin expertiza tehnică judiciară, relații atașate la dosarul primei instanțe la filele 218-223, s-a stabilit că o parte din teren reprezintă o secțiune din imobilul „Acumulare L. Văcărești” căruia i s-a atribuit nr. 174 pe Splaiul Unirii și care reprezintă obiectiv de investiții înscris sub denumirea „Acumulare Văcărești” în inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului în anexa nr. 12 (la poziția nr._) întocmit de M. M. și Gospodăririi Apelor, aprobat prin HG nr. 1705/29.11.2006.
Potrivit acelorași relații, obiectivul de investiții a făcut obiectul HG nr. 855/2002 prin care s-a aprobat concesionarea în vederea realizării și exploatării unui complex cultural sportiv.
Cu privire la cealaltă secțiune a terenului s-a menționat că reprezintă teren liber de construcții de suprafață, fără număr administrativ atribuit.
Curtea apreciază că în raport de cele arătate, dată fiind localizarea terenului, acesta se încadrează în noțiunea de teren afectat de amenajări de utilitate publică. Astfel, acesta se află în zona de umplutură a digului acumulării Văcărești, fiind deci afectat funcțional digului. Or, potrivit relațiilor furnizate de Primăria Municipiului București și de M. M., Apelor și Pădurilor, Acumularea Văcărești face parte din domeniul public al statului, fiind inclus în inventarul aprobat prin HG nr. 1705/29.11.2006, făcând obiectul concesionării pentru realizarea și exploatarea unui complex cultural sportiv, aprobată prin HG nr. 805/2002.
Ca atare, încadrându-se într-o categorie de terenuri exceptate de la măsura restituirii în natură, repararea prejudiciului suferit de reclamantă prin preluarea abuzivă a terenului de la autorii acesteia urmează a se face prin echivalent, potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001, în procedura acordării de măsuri compensatorii prin puncte (dat fiind că în cauză nu s-a solicitat acordarea altor bunuri în compensare) instituită de Legea nr. 165/2013, aplicabilă în cauză în temeiul art. 4 din acest din urmă act normativ.
În consecință, în raport de cele arătate, Curtea constată că recurs este fondat, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. 2 C.pr.civ., îl va admite și va modifica în parte sentința civilă recurată în sensul că va respinge cererea de restituire în natură a terenului și va constata că reclamanta este persoană îndreptățită la acordarea de măsuri compensatorii prin puncte în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 165/2013.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentul – pârât M. M. ȘI SCHIMBĂRILOR CLIMATICE (fost M. M. și Pădurilor), împotriva sentinței civile nr.132/23.01.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimata – reclamantă C. M. și intimații – intervenienți S. R. prin M. FINANȚELOR PUBLICE și C. S. NAȚIONAL „S. POLIVALENTĂ”.
Modifică în parte sentința civilă recurată în sensul că respinge cererea de restituire în natură a terenului și constată că reclamanta este persoană îndreptățită la acordarea de măsuri compensatorii prin puncte în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 165/2013. Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 22.04.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
A.-D. T. M. G. R. A. P. B.
GREFIER
E. C.
Red.M.G.R.
Tehdact.R.L./M.G.R.
2 ex./28.04.2015
TB-S.5 – E.D.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 514/2015. Curtea de Apel... | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr.... → |
|---|
