Obligaţie de a face. Decizia nr. 514/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii civile / 2015

Decizia nr. 514/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 28-04-2015 în dosarul nr. 9254/300/2008**

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 514 R

Ședința publică din data de 28.04.2015

CURTEA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE – MEDIAN ANCA-MIHAELA

JUDECĂTOR: G. D. M.

JUDECĂTOR: B. A. C.

GREFIER: M. D.

Pe rol pronunțarea în recursul declarat de recurentul pârât N. G. împotriva deciziei civile nr.1265A/18.09.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimata reclamantă L. (fostă H.) G., cauza având, ca obiect, „obligație de a face”.

Dezbaterile cauzei și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 23.04.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, în temeiul art.156 alin.2 C.pr.civ., pentru a da posibilitatea recurentului pârât să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 28.04.2015, când a decis următoarele:

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 18.08.2008 sub nr._, reclamanta L. G. a chemat în judecată pe pârâtul N. G., solicitând instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâtul la darea consimțământului său autentificat pentru intervenții la părțile comune ale lotului din spate, situat în București, .. 145, sector 2.

Prin sentința civilă nr._/19.12.2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, instanța a admis acțiunea astfel cum a fost precizată și a obligat pârâtul să permită reclamantei accesul pe proprietatea sa situată în București, .. 147, sector 2, în vederea efectuării lucrărilor de reparații și refacere a zidului aferent imobilului proprietatea reclamantei situat în București, .. 145, sector 2.

Împotriva sentinței primei instanțe a declarat apel pârâtul, cale de atac ce a fost respinsă ca netimbrată prin decizia civilă nr. 796A/19.06.2009, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă.

De asemenea, împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs pârâtul, cale de atac ce a fost admisă prin decizia civilă nr. 1552/12.11.2009, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie, fiind casată în tot decizia civilă recurată și trimisă cauza pentru soluționarea apelului instanței competente.

Prin decizia civilă nr. 425A/26.03.2010, pronunțată de Tribunalul București, Secția a III-a Civilă, a fost admis apelul declarat de pârât, a fost desființată sentința apelată și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, reținându-se nelegala citare a acestei părți la judecarea cauzei.

Cauza a fost reînregistrară pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 20.01.2011 sub nr._ .

La termenele de judecată din datele de 04.03.2011 și 13.05.2011, reclamanta și-a precizat obiectul cererii de chemare în judecată, solicitând instanței pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să suplinească consimțământul pârâtului pentru intervenții la părțile comune ale imobilului situat în București, .. 145, sector 2, cu lotul din spate, în vederea extinderii, supraetajării și mansardării construcției existente la această adresă, arătând că în mod eronat prima instanță a reținut că obiectul litigiului vizează permiterea accesului reclamantei în imobilul pârâtului.

Prin sentința civilă nr. 7381/27.05.2011, Judecătoria Sectorului 2 București a admis cererea astfel cum a fost precizată de reclamanta L. G., în contradictoriu cu pârâtul N. G., prezenta hotărâre judecătorească suplinește consimțământul pârâtului pentru intervenții la părțile comune ale imobilului situat în București, .. 145, sector 2, cu lotul din spate, în vederea extinderii, supraetajării și mansardării construcției existente la această adresă, cu respectarea condițiilor legale.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că reclamanta L. G. este titularul dreptului de proprietate asupra imobilului situat în București, sector 2, .. 145, compus din teren în suprafață de 70 mp și construcție formată din terasă, dormitor și hol, în temeiul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/02.08.1993, de notariatul de Stat al Sectorului 2 București.

La solicitarea reclamantei, în vederea consolidării, remodelării și etajării construcției, precum și a refacerii împrejmuirii existente, Primăria Sectorului 2 București a emis certificatul de urbanism nr. 2191/85G/27.08.2005, în care s-a precizat că la clădirea parter a reclamantei se pot proiecta lucrări de consolidare, remodelare și supraetajare cu un nivel, obținându-se o construcție cu regim de înălțime P+1E, cu destinația de locuință, precum și lucrări de refacere a împrejmuirii.

În cuprinsul acestui certificat de urbanism sunt enumerate avizele și studiile ce trebuie să însoțească documentația tehnică, pe baza cărora se eliberează autorizația de construire, fiind menționat printre altele și acordul autentificat al proprietarului clădirii de la nr. 145 pentru toate lucrările solicitate.

Ulterior, ca urmare a expirării valabilității actului menționat anterior, a fost emis un nou certificat de urbanism nr. 669/19G/15.03.2007 de Primăria Sectorului 2 București, în care au fost reluate mențiunile anterioare, inclusiv cele vizând necesitatea obținerii de către reclamantă a acordului proprietarului imobilului situat la nr. 145, lotul din spate, pentru intervenții la părțile comune.

Reclamanta a obținut o parte a documentației necesare, printre care raportul de expertiză în specialitatea construcții, plan urbanistic de detaliu, aviz de urbanism, fișă tehnică pentru obținerea acordului de mediu, contract de prestări servicii privind ridicarea și transportul materialelor rezultate din demolări și construcții, aviz Romtelecom, aviz FDFEE Electrica Muntenia Sud, aviz Distrigaz Sud, aviz Apa N. București, plan de amplasament, pârâtul N. G., proprietarul imobilului situat în București, sector 2, .. 145 (calitate susținută și de către pârâtul însuși), refuzând însă să-i dea acordul autentificat necesar obținerii autorizației de construire de către reclamantă.

Instanța a reținut din cuprinsul raportului de expertiză extrajudiciară în specialitatea construcții că starea imobilului-construcție este mediocră, prezentând fisuri și degradări reprezentate prin crăpături și deformări la elementele de lemn, încadrându-se în clasa de risc seismic III. De asemenea, expertul a reținut că atât pentru punerea în siguranță a construcției la seism, cât și pentru etajare, extindere și mansardare, construcția va trebui consolidată.

Persoana care deturnează dreptul subiectiv de la scopul pentru care a fost recunoscut de lege și îl exercită cu rea-credință săvârșește un abuz de drept civil. Orice abuz de drept presupune două elemente constitutive și anume un element subiectiv, ce constă în exercitarea cu rea-credință a dreptului subiectiv civil și un element obiectiv, care constă în deturnarea dreptului subiectiv de la scopul pentru care a fost recunoscut, de la finalitatea sa legală, faptul săvârșit neputând fi explicat printr-un motiv legitim.

Instanța a considerat că prin refuzul pârâtului de a da acordul său autentificat cu privire la efectuarea lucrărilor de extindere, supraetajare și mansardare a construcției, necesar reclamantei în vederea obținerii autorizației de construire, pârâtul săvârșește un abuz de drept subiectiv civil, fiind întrunite ambele condiții constitutive ale acestuia.

Astfel, având în vedere că instituțiile implicate au considerat legală și oportună realizarea lucrărilor de construire solicitate de reclamantă, că premisa efectuării acestora o constituie consolidarea imobilului degradat, aspect de natură a profita inclusiv pârâtului, precum și că acesta nu a probat eventuala sa prejudiciere decurg din realizarea construcției, instanța a apreciat că refuzul său de a-și da acordul efectuarea lucrărilor este expresia relei-credințe în exercitarea dreptului de proprietate în componenta sa referitoare la exprimarea unui acord la efectuarea lucrărilor.

De asemenea, instanța a apreciat că pârâtul a deturnat dreptul subiectiv de a consimți la efectuarea lucrărilor de la scopul pentru care legea i-a recunoscut un astfel de drept și anume evitarea prejudicierii sale și întreținerea unor raporturi de bună vecinătate. Aspectele menționate de apelantul-pârât în întâmpinare vizând pretinsul prejudiciu la care l-ar expune efectuarea lucrărilor nu sunt relevante, din moment ce consecințele negative învederate pot fi înlăturate prin luarea unor măsuri specifice, de protecție, inerente construirii, nefiind rezultatul direct și inevitabil al realizării lucrărilor.

Apreciind că reclamanta este în drept să solicite pârâtului acordul său autentificat vizând efectuarea lucrărilor, în vederea obținerii autorizației de construire și, implicit a respectării dreptului său de proprietate, și considerând întrunite condițiile constitutive ale abuzului de drept subiectiv civil, instanța a admis cererea astfel cum a fost precizată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul Neremiza G. iar prin decizia civilă nr. 1265A/18.09.2014, Tribunalul București – Secția a IV-a Civilăa admis apelul declarat de apelantul-pârât și a schimbat în parte sentința civilă apelată în sensul că a admis cererea precizată, această hotărâre judecătorească suplinind consimțământul pârâtului pentru intervenții la părțile comune ale imobilului situat în București, .. 145, sector 2, cu lotul din spate, în vederea extinderii, supraetajării și mansardării construcției existente la această adresă, cu respectarea condițiilor legale precum și a următoarelor obligații de către reclamantă, menționate în raportul de expertiză realizat de expert O. M.: repararea crăpăturilor existente; consolidarea pereților și a fundațiilor pe zona de influență; ancorarea planșeului în pereți cu centuri exterioare din beton armat; consolidarea șarpantei din lemn pe zona viitoarelor aglomerări de zăpadă. Totodată, a obligat intimata la plata către apelant a sumei de 750 lei reprezentând ½ din onorariul de expertiză și a respins, ca neîntemeiată, cererea de acordare a celorlalte cheltuieli.

Pentru a decide astfel, analizând actele și materiale probator existent la dosarul cauzei, prin raportare și la motivele de apel formulate, tribunalul a apreciat că apelul este întemeiat pentru următoarele considerente:

Tribunalul a reținut că reclamanta L. G. este titularul dreptului de proprietate asupra imobilului situat în București, sector 2, .. 145, compus din teren în suprafață de 70 mp și construcție formată din terasă, dormitor și hol, în temeiul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/02.08.1993, de Notariatul de Stat al Sectorului 2 București.

Tribunalul a reținut că într-adevăr, în conținutul-cadru al documentației tehnice D.T. pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții anexă la Legea nr. 50/1991 se menționează la pct. 2.5.6. necesitarea acordului vecinilor, conform prevederilor legale în vigoare, exprimat în formă autentică, pentru construcțiile noi, amplasate adiacent construcțiilor existente sau în imediata lor vecinătate – și numai dacă sunt necesare măsuri de intervenție pentru protejarea acestora –, pentru lucrări de construcții necesare în vederea schimbării destinației în clădiri existente, precum și în cazul amplasării de construcții cu altă destinație decât cea a clădirilor învecinate.

Ca natură juridică, „acceptul" proprietarului vecin este un act unilateral de voință care se încadrează în categoria actelor permisive (autorizări).

Este neîndoielnic faptul că un asemenea accept «condiționează» exercițiul dreptului de proprietate de voința proprietarului vecin, în scopul ocrotirii interesului acestuia, ca titular al autorizării.

Cu toate acestea, o asemenea «condiționare» nu poate anihila vocația pe care titularul dreptului de proprietate, în calitate de beneficiar al autorizării, o are de a-și exercita dreptul în condițiile legii (art. 480 Cod civil).

În acest sens, devin aplicabile prevederile art. 3 din Decretului nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice și persoanele juridice, potrivit cărora: „Drepturile civile sunt ocrotite de lege. Ele pot fi exercitate numai potrivit cu scopul lor economic și social."

Prin urmare, în cazul în care persoana abilitată cu acordarea autorizării refuză emiterea acesteia, cel interesat se poate adresa instanței judecătorești pentru a obține autorizarea judiciară, chiar și în lipsa unei dispoziții legale exprese.

Așadar, este neîndoielnic faptul că refuzul proprietarului vecin poate fi cenzurat de instanța judecătorească, în sensul că, în măsura în care se constată că acest refuz este abuziv, instanța poate suplini consimțământul proprietarului vecin, dând astfel ea însăși autorizarea judiciară necesară.

Or, în speța dedusă judecății, tribunalul a constatat că, potrivit expertizei tehnice judiciare efectuate în apel de către expert O. M. rezultă că imobilul proprietatea reclamantei se încadrează în clasa de risc seismic I, cu risc ridicat de prăbușire la cutremur, prezentând o uzură avansată.

Potrivit expertului, se propune separarea proprietarilor prin realizarea unui rost de 5 cm și realizarea unui perete transversal nou, consolidarea corpului de la nr. 145, prin realizarea unei structuri din beton armat cu menținerea pereților perimetrali, precum și realizarea de fundații noi în vecinătatea fundațiilor de la nr. 145A.

Totodată, expertul a arătat că lucrările de consolidare și supraetajare sunt condiționate de realizarea unei consolidări de ansamblu a întregii clădiri, iar măsurile tehnice necesare constau în punerea în siguranță a structurii înaintea intervențiilor de la imobilul cu nr. 145 prin: repararea crăpăturilor existente; consolidarea pereților și a fundațiilor pe zona de influență; ancorarea planșeului în pereți cu centuri exterioare din beton armat; consolidarea șarpantei din lemn pe zona viitoarelor aglomerări de zăpadă (filele 86-91).

Din interpretarea art. 3 din Decretul nr. 31/1954, precum și din dispoziția cu caracter general prevăzută de art. 723 Cod procedură civilă, rezultă cu evidență că drepturile civile trebuie exercitate cu bună-credință și potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege.

Tribunalul a reținut că săvârșește un abuz de drept, cel care deturnează un drept civil de la scopul pentru care a fost recunoscut de lege și îl exercită cu rea-credință.

Or, în speța dedusă judecății se poate considera că există un refuz al pârâtului nejustificat la consolidarea și supraetajarea imobilului deținut de către reclamantă, care poate fi cenzurat prin prezenta acțiune.

Având în vedere că la prima instanță acțiunea a fost admisă fără a se efectua un raport de expertiză și întrucât tribunalul nu a putut face abstracție de conținutul raportului de expertiză susmenționat care este o probă tehnică efectuată de un specialist, urmând a se omologa acest raport de expertiză cu consecința admiterii apelului în sensul că suplinirea consimțământului pârâtului nu este pură și simplă ci se va face cu respectarea condițiilor legale și a obligațiilor reclamantei menționate în raportul de expertiză.

În consecință, în raport de aceste considerente, tribunalul a admis apelul, a schimbat în parte sentința civilă apelată, în sensul că hotărârea judecătorească suplinește consimțământul pârâtului pentru intervenții la părțile comune ale imobilului situat în București, .. 145, sector 2, cu lotul din spate, în vederea extinderii, supraetajării și mansardării construcției existente la această adresă, cu respectarea condițiilor legale precum și a următoarelor obligații de către reclamantă, menționate în raportul de expertiză realizat de expert O. M.: repararea crăpăturilor existente; consolidarea pereților și a fundațiilor pe zona de influență; ancorarea planșeului în pereți cu centuri exterioare din beton armat; consolidarea șarpantei din lemn pe zona viitoarelor aglomerări de zăpadă.

În ceea ce privește susținerea apelantului în sensul că imobilul în care locuiește a fost dobândit în cote egale în timpul căsătoriei de apelantul-pârât și soția sa N. V. conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 212/30.01.1998 de BNP F. N. și, prin urmare, nu are calitate procesuală pasivă, aceasta este nefondată întrucât obiectul prezentei acțiuni nu presupune o solidaritate procesuală pasivă.

Prin urmare, chiar dacă pârâtul nu este sigurul coproprietar al imobilului ce se învecinează cu imobilul reclamantei, nu suntem în prezența unei acțiuni în revendicare sau a unei alte acțiuni care să presupună o coparticipare procesuală obligatorie ci suntem în prezența unei acțiuni având în obiect „obligație de a face”, prin urmare, pârâtul are calitate procesuală pasivă atâta timp cât este coproprietar al imobilului.

Faptul că mai există și un alt coproprietar nu este un motiv de respingere a acțiunii întrucât hotărârea judecătorească va fi opozabilă numai pârâtului N. G., iar în măsura în care este necesar și consimțământul celuilalt coproprietar, reclamanta are posibilitatea formulării unei acțiuni separate.

Totodată, tribunalul a obligat intimata la plata către apelant a sumei de 750 lei reprezentând ½ din onorariul de expertiză, întrucât deși apelul a fost admis, totuși pârâtul a căzut în pretenții și a respins cererea de acordare a celorlalte cheltuieli, ca neîntemeiată.

Împotriva deciziei tribunalului a declarat recurs pârâtul N. G., cererea de recurs fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a IV-a Civilă sub nr._ .

În motivarea recursului, după expunerea istoricului litigiului, recurentul a arătat că decizia recurată este contrară concluziilor raportului de expertiză efectuat în apel.

Invocând motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, recurentul a arătat că decizia tribunalului este dată cu nerespectarea principiului agravării situației în propria cale de atac, întrucât prin admiterea apelului pârâtului, tribunalul putea efectua controlul judiciar numai în limitele celor hotărâte prin dispozitivul sentinței atacate.

După exercitarea căii de atac de către pârât, tribunalul nu putea să schimbe în parte sentința instanței de fond în situația în care, prin apărările făcute și în urma concluziei finale a raportului de expertiză în sensul că „soluția adoptată în proiect nu asigură protecția integrală a clădirii de la nr. 145A pe timpul lucrărilor de consolidare și supraetajare, precum și după construirea corpului P+E+M”, se încalcă principiul disponibilității în procesul civil.

Un alt motiv de recurs se referă la netemeinicia deciziei de recurs în raport cu materialul probator efectuat în cauză.

Astfel, la data formulării acțiunii, reclamanta a solicitat instanței suplinirea acordului de voință, fără a depune un raport de expertiză tehnică, de specialitate care să arate dacă prin lucrările ce se dorește a fi executate va fi afectată structura de rezistență a construcției proprietatea pârâtului și ce măsuri trebuie luate pentru protejarea acesteia.

Toate aceste aspecte nu au fost avute în vedere de instanțele de fond, astfel că nu se poate susține că din rea voință, recurentul a refuzat să-și dea acordul pentru efectuarea lucrărilor la imobilul proprietatea reclamantei.

Netemeinicia deciziei rezultă și din faptul că instanța de apel a apreciat necesare doar măsurile enumerate la obiectivul 3 omițând celelalte răspunsuri la obiective și concluzia finală a acesteia.

Instanța a ignorat precizările expertului și concluzia finală a expertizei, pe care nu a avut-o în vedere la pronunțarea deciziei.

Recurentul a invocat ca motiv de recurs dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă și sub aspectul lipsei calității procesuale pasive a acestuia, motivat de faptul că imobilul în care locuiește a fost dobândit în cote egale în timpul căsătoriei de acesta și soția sa. Prin urmare, recurentul nu este singurul proprietar al imobilului, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 50/1991, fiind necesar și acordul celuilalt coproprietar.

Recurentul a criticat decizia recurată și sub aspectul că în mod nelegal reclamanta nu a fost obligată la plata întregului onorariu de expertiză, întrucât raportul de expertiză și soluția propusă de instanță profită reclamantei, astfel că se impune obligarea acesteia la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

În consecință, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei, rejudecarea apelului și respingerea acțiunii formulată de reclamantă.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 296, 299, 300, 301, 302, 304 pct. 9 Cod procedură civilă, dispozițiile Legii nr. 50/1991.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului față de lipsa motivelor de nelegalitate, în conformitate cu art. 302¹ alin. 1 lit. c Cod procedură civilă.

Criticile referitoare la omologarea în mod eronat a raportului de expertiză nu sunt de nelegalitate, ci de netemeinicie, recurentul neindicând un text de lege care să fie incident situației deduse judecății.De asemenea, recurentul nu a indicat un asemenea text nici în privința criticii referitoare la lipsa calității procesuale pasive, faptul că mai sunt și alți coproprietari ai imobilului neavând drept consecință respingerea acțiunii în contradictoriu cu recurentul-pârât.

Pe fondul recursului, intimata a arătat că soluția instanței de apel este corectă și temeinică, recursul fiind nefondat.

În consecință, intimata a solicitat respingerea recursului ca nemotivat, iar în subsidiar, ca nefondat, și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.

Examinând cu prioritate excepția nulității recursului invocată de intimată, față de disp. art. 137 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:

Potrivit disp. art. 306 alin 3 Cod procedură civilă, indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului,dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304.

Analizând cererea de recurs, astfel cum a fost motivată, Curtea constată că recurentul a indicat formal ca temei al recursului dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

Din dezvoltarea motivelor de recurs, Curtea constată că reprezintă motive de nelegalitate, criticile referitoare la încălcarea principiului neagravării situației în propria cale de atac, cele referitoare la calitatea procesuală pasivă a recurentului și cele vizând aplicarea art. 274 Cod procedură civilă, privitor la cheltuielile de judecată.

Această constatare conduce la respingerea excepției nulității recursului, deși, astfel cum se va arăta în continuare, celelalte critici referitoare la aprecierea asupra probatoriului administrat în cauză vizează temeinicia soluției pronunțate, astfel încât nu pot face obiectul căii de atac a recursului.

În ceea ce privește critica referitoare la încălcarea principiului neagravării în propria cale de atac, ce poate fi încadrată în motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă, Curtea constată că aceasta este nefondată, hotărârea recurată fiind dată cu respectarea prevederilor art. 296 teza a II a Cod procedură civilă.

Astfel, prin sentința apelată, prima instanță a dispus că prezenta hotărâre judecătorească suplinește consimțământul pârâtului pentru intervenții la părțile comune ale imobilului situat în București, .. 145, sector 2, cu lotul din spate, în vederea extinderii, supraetajării și mansardării construcției existente la această adresă, cu respectarea condițiilor legale.

În apelul declarat de pârât, s-a dispus efectuarea unei expertize construcții, la solicitarea pârâtului care a criticat prin motivele de apel faptul că hotărârea a fost dată fără administrarea unei asemenea probe.

Prin decizia recurată tribunalul a reținut că refuzul abuziv al unei persoane de a-și da acordul la efectuarea lucrărilor de construire de către proprietarul vecin, poate fi cenzurat prin suplinirea consimțământului acestuia din urmă.

Constatând că potrivit raportului de expertiză imobilul proprietatea reclamantei se încadrează în clasa 1 de risc seismic, cu risc ridicat de prăbușire la cutremur, prezentând o uzură avansată, tribunalul a apreciat că refuzul pârâtului de a-și da acordul la efectuarea lucrărilor de construire pretinse este unul abuziv, astfel încât în mod corect a fost suplinit consimțământul acestuia prin hotărâre judecătorească.

Însă, constatând că acțiunea a fost admisă fără a se efectua un raport de expertiză, tribunalul a considerat că suplinirea consimțământului trebuie să fie făcută cu respectarea condițiilor legale și a obligațiilor reclamantei menționate în raportul de expertiză.

O asemenea soluție nu încalcă principiul neagravării situației apelantului pârât în propria cale de atac, ci dimpotrivă, stabilește noi obligații în favoarea reclamantei, soluție ce profită pârâtului și nu îl dezavantajează în raport cu soluția pronunțată prin hotărârea apelată, pentru a se putea susține încălcarea prevederilor art. 296 teza a II a Cod procedură civilă.

În același timp, Curtea constată că prin hotărârea recurată tribunalul nu a depășit limitele apelului și nu a fost încălcat principiul disponibilității invocat de recurentul pârât, motivele de apel formulate conducând la administrarea probei cu expertiză, care a determinat soluția pronunțată, de schimbare în parte a hotărârii primei instanțe.

În ceea ce privește criticile referitoare la aprecierea instanței de apel asupra expertizei efectuate în cauză, Curtea constată că, astfel cum le califică și recurentul, acesta vizează temeinicia deciziei recurate și nu nelegalitatea acesteia.

Or, asemenea critici nu pot fi valorificate pe calea extraordinară a recursului, față de actuala configurare a art. 304 Cod procedură civilă, care permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate limitativ prevăzute de textul legal enunțat.

Scopul acestei căi de atac este esențialmente de control al legalității, ceea ce înseamnă că orice susțineri care relevă erori ale instanței de apel în aprecierea probelor administrate în cauză, exced posibilității analizei de către instanța de recurs.

Punctul 11 al art. 304, singurul care permitea cenzurarea în recurs a greșelilor grave de fapt, consecutive greșitei aprecieri a probelor, a fost abrogat prin art. 1 pct. 112 din OUG 138/2000 aprobată prin Lg. 219/2005.

Prin urmare, criticile ce implică practic reanalizarea situației de fapt, în temeiul probatoriului administrat, (control privind temeinicia a hotărârii atacate), nu pot fi analizate, având în vedere limitele presupuse de art. 304 Cod procedură civilă.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, referitor la încălcarea prevederilor Legii nr. 50/1991 prin reținerea legitimării procesuale pasive a recurentului– pârât, deși nu este singurul proprietar al imobilului, Curtea constată că acesta este nefondat.

Pe de o parte, se constată că recurentul pârât nu a indicat cu exactitate ce articol din cuprinsul Legii nr. 50/1991 impune o solidaritate procesuală pasivă în cauza dedusă judecății.

Pe de altă parte, în mod corect a reținut tribunalul faptul că dat fiind obiectul acțiunii - „obligație de a face” - recurentul pârât are calitate procesuală pasivă, fiind proprietar al imobilului, iar faptul că mai există un alt coproprietar nu este un motiv de respingere a acțiunii, câtă vreme legea nu prevede obligativitatea unei coparticipări procesuale pasive.

În ceea ce privește critica referitoare la plata cheltuielilor de judecată, Curtea constată că hotărârea a fost dată cu aplicarea corectă a prevederilor art. 274 alin. 1 și 276 Cod procedură civilă, în condițiile în care, deși apelul a fost admis, hotărârea a fost schimbată doar în parte, pârâtul căzând la rândul său în pretenții, astfel încât se justifică obligarea reclamantei la plata doar a jumătate din onorariul de expertiză, iar nu a întregii sumei achitate cu acest titlu.

Pentru toate considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge excepția nulității recursului și va respinge recursul, ca nefondat .

În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea îl va obliga pe recurentul pârât la plata către intimată a sumei de 3.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, achitat conform chitanței nr. 13/31.03.2015(fila 22).

Văzând și dispozițiile art. 377 pct. 2 alin. 4 Cod procedură civilă,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul-pârât N. G. împotriva deciziei civile nr. 1265A/18.09.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă L. (fostă H.) G..

Obligă recurentul la plata către intimată a sumei de 3.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 28.04.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR M. A. M. G. D. M. B. A.

GREFIER,

M. D.

Red/Tehnored MAM

Tehnored. PS/2 ex.

Jud. apel: I. Târțău

E. A.

#Judecator Median Anca Mihaela

← Expropriere. Decizia nr. 415/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI		Legea 10/2001. Decizia nr. 504/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI →

Obligaţie de a face. Decizia nr. 514/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Decizia nr. 514/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI