Legea 10/2001. Decizia nr. 113/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 113/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-03-2015 în dosarul nr. 41503/3/2012
Dosar nr._
(1143/2014)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.113 A
Ședința publică din 11.03.2015
Curtea constituită din:
Președinte - Andreea Doris Tomescu
Judecător - M. G. R.
Grefier - E. C.
Pe rol se află soluționarea apelului formulat de apelantul pârât S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr.1056 din 22.05.2013, pronunțate de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații reclamanți Ruși A. și Ruși C..
Cauza are ca obiect acțiune civilă întemeiată pe dispozițiile Legii nr.10/2001.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, se prezintă avocatul Țalupca I. în calitate de reprezentant al intimaților reclamanți Ruși A. și Ruși C., în baza împuternicirii avocațiale aflate la fila 15 din dosar; lipsește apelantul pârât S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice.
Se face referatul cauzei de către grefier, care învederează faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, iar expertul a depus la dosar, prin registratura instanței, răspunsul la obiecțiunile formulate la raportul de expertiză în trei exemplare, din care unul se comunică apărătorului intimaților.
Avocatul intimaților arată că nu are cereri prealabile de formulat, iar apelantul a solicitat judecarea cauzei în lipsă, împrejurare față de care Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra cererii de apel.
Avocatul intimaților reclamanți Ruși A. și Ruși C. invocă excepția inadmisibilității apelului de față, în modul în care a fost formulat; astfel, la ambele capete de cerere se susține că reclamanții nu au dat dovadă de bună credință, cerându-se ca expertiza să aibă în vedere o îmbogățire fără just temei a acestora, deși, prin sentințele civile nr.6535/1994 și nr.6480/05.04.2000 – irevocabile, s-a stabilit că sunt cumpărători de bună credință.
Precizează, la solicitarea instanței, că susține inadmisibilitatea apelului pe motiv că se referă la aspecte ce nu țin de situația reală a speței.
După deliberare, Curtea respinge excepția inadmisibilității apelului, invocată de intimații reclamanți, prin avocat, constatându-se că toate aspectele invocate în susținerea pretinsei excepții vizează caracterul fondat sau nefondat al apelului.
Avocatul intimaților reclamanți susține că apelul este nefondat și solicită respingerea acestuia, având în vedere că fiind cumpărători de bună credință, nu se poate reține îmbogățirea fără just temei a reclamanților; apreciază că suma stabilită prin expertiză este corect calculată.
Arată că nu solicită obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată.
CURTEA
Asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr._, reclamanții Ruși A. și Ruși C. au chemat în judecată S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând: obligarea pârâtului la plata contravalorii locuinței proprietatea căreia au pierdut-o în instanță, contravaloarea urmând a fi plătită în conformitate cu art. 501 din Legea nr. 10/2001 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 1/2009, respectiv, de către pârât conform art. 50 alin. 2 din aceeași lege, apreciind valoarea imobilului la suma de 900.000lei; obligarea pârâtului la plata unor daune morale de 100.000 lei pentru suferințele cauzate de evicțiunea din locuință.
Prin sentința civilă nr. 6918 din 21 mai 2009, Judecătoria Sectorului 1 București și-a declinat competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, conf. art. 2 pct. 1 lit. b C. pr. civilă, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a V-a Civilă sub nr._/3/2009.
La termenul de judecată din 16 februarie 2010 (filele 94-95 din acest dosar), reclamanții și-au completat acțiunea, în sensul că au solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 10.000 lei, cu titlu de daune morale, invocând starea de neliniște și incertitudine, materializată în multiple suferințe fizice și psihice, creată prin pierderea proprietății pe care o cumpăraseră de la S. R..
Prin sentința civilă nr. 563 din 27 aprilie 2010, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a disjuns capătul de cerere privind daunele morale și a acordat termen pentru soluționarea acestuia la data de 15 iunie 2010; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive și a respins capătul de cerere privind plata contravalorii locuinței, cerere privind pe reclamanții Ruși A. și Ruși C. în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Prin decizia civilă nr. 177A/21.02.2011 Curtea de Apel București secția a III a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelanții - reclamanți Ruși C. și Ruși A. în contradictoriu cu intimatul - pârât S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice.
Prin decizia civilă nr. 4578/18.06.2012, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția I Civilă a admis recursul declarat de reclamanții Ruși C. și Ruși A. împotriva Deciziei nr. 177A din 21 februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, a modificat decizia recurată, a admis apelul reclamanților declarat împotriva sentinței nr. 563 din 27 aprilie 2010 a Tribunalului București - Secția a V-a Civilă, a desființat în parte sentința și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, Tribunalul București.
Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că Ministerul Finanțelor Publice justifică legitimare procesuală pasivă în temeiul dispozițiilor art. 50 alin. 3 din Legea nr.10/2001.
Astfel s-a reținut că Ministerul Finanțelor Publice este cel care are calitate procesuală pasivă în acțiunile având ca obiect cererile de restituire a prețului actualizat sau de acordare a despăgubirilor echivalente cu valoarea de piață a unui imobil dobândit în baza unui act de vânzare-cumpărare încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995 și pierdut ulterior în disputa cu fostul proprietar sau cu moștenitorii acestuia.
Din perspectiva celor expuse și a legitimării procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, în condițiile în care instanța de fond a respins acțiunea pe excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului sus menționat, a fost admis recursul și în temeiul art. 312 pct. 5 Cod de procedură civilă, a fost modificată hotărârea instanței de apel în sensul admiterii apelului reclamanților împotriva sentinței civile nr. 563 din 27 martie 2010 a Tribunalului București și pe cale de consecință a fost desființa în parte hotărârea instanței de fond cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, Tribunalul București, păstrându-se soluția primei instanțe cu privire la disjungerea capătului de cerere referitor la daunele morale.
Cererea a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a V-a Civilă la data de 09.10.2012 sub noul nr._/3/2009.
În această fază procesuală a fost administrată proba cu expertiză tehnică de specialitate în construcții civile și evaluarea proprietății imobiliare, prin expertul ing. S. I. (filele 16-26 din dosar), expertul constatând că valoarea de circulație a imobilului de care au fost deposedați reclamanții este de 723.376 lei.
Prin sentința civilă nr.1056/22.05.2013, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis în parte cererea formulată de reclamanții RUȘI A. și RUȘI C., în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin DGFPMB, a obligat Ministerul Finanțelor Publice să le plătească reclamanților prețul de piață al imobilului situat în Municipiul București, ., ., în sumă de 723.376 lei și a respins ca neîntemeiată cererea reclamanților precizată la filele 94-95 din dosarul nr._/3/2009 privind acordarea unor daune morale, precum și cererea îndreptată împotriva Statului R. reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice.
Analizând probele administrate în cauză și cererea reclamanților, tribunalul a constatat că în temeiul Legii nr. 112/1995, Primăria Municipiului București, prin mandatarul său ., le-a vândut reclamanților Ruși A. și Ruși C., locuința care s-a aflat în fondul locativ de stat, situată în apartamentul nr. 3 din București, ., sector 1, pentru prețul de 30.741.853 lei (ROL), conform Contractului de vânzare-cumpărare nr. 445/112/6 decembrie 1996.
Prin decizia civilă nr. 1033 din 13 iunie 2006 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV-a civilă în dosarul nr._/2005, rămasă irevocabilă conform Deciziei civilă nr. 48 din 14 ianuarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr._/2005, ca urmare a admiterii acțiunii în revendicare imobiliară, formulată de moștenitorii proprietarilor prezumtivi ai imobilului, familia Condu, reclamanții au pierdut proprietatea și posesia apartamentului nr. 3 situat în ., sector 1.
Prin aceeași hotărâre judecătorească, a fost respinsă cererea de constatare a nulității absolute a Contractului de vânzare-cumpărare nr. 445/112/6 decembrie 1996.
Astfel, deși Contractul de vânzare-cumpărare nr. 445/112/6 decembrie 1996 a fost menținut ca valabil încheiat, cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, reclamanții au fost deposedați de imobil iar titlul lor a fost lipsit de efecte, tocmai prin admiterea acțiunii în revendicare.
În ceea ce privește dispozițiile legale relevante pentru cauză, conform art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, s-a reținut că „cererile sau acțiunile în justiție privind restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile sunt scutite de taxe de timbru”.
Art. 50 alin. (21) din Legea nr. 10/2001, prevede că „cererile sau acțiunile în justiție având ca obiect restituirea prețului de piață al imobilelor, privind contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, care au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, sunt scutite de taxele de timbru”.
„Restituirea prețului prevăzut la alin. (2) și (21) se face de către Ministerul Economiei și Finanțelor*) din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare”.
În fine, art. 501 din aceeași lege, prevede că „(1) proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare”, iar „(2) valoarea despăgubirilor prevăzute la alin. (1) se stabilește prin expertiză”.
În acest fel legiuitorul a înțeles ca în aceste situații, prin art. 50 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 să reglementeze un caz special de răspundere pentru evicțiune, derogatoriu de la dispozițiile dreptului comun prevăzute de art. 1337 și următoarele din Codul civil.
Potrivit art. 50 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, se conferă „ex lege" Ministerului Finanțelor Publice, legitimare procesuală pasivă în litigiile referitoare la restituirea prețului plătit, actualizat sau a valorii de circulație a imobilelor care au făcut obiectul unor contracte de vânzare-cumpărare în temeiul Legii nr. 112/1995, în situația în care cumpărătorii au fost evinși de foștii proprietari.
În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor, potrivit dispozițiilor coroborate ale art. 50 alin. 2, 21 și 3 din Legea nr. 10/2001, așa cum s-a reținut mai sus, legiuitorul a făcut distincție între contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu eludarea legii și contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea legii de către foștii chiriași, în funcție de această distincție, cumpărătorul evins, având dreptul la valoarea de piață a imobilului sau la restituirea prețului plătit actualizat.
În condițiile în care, nu s-a constatat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, dar a fost admisă acțiunea în revendicare împotriva foștilor chiriași-cumpărători, iar prin hotărârile judecătorești citate de reclamanți, instanțele au reținut buna-credință a cumpărătorilor la încheierea contractului, tribunalul a constatat că reclamanții-cumpărători au dreptul la restituirea valorii de piață a imobilului, nefiind vorba despre un contract încheiat cu eludarea legii (art. 50 alin. 21 din Legea nr. 10/2001).
Tribunalul a constatat că este astfel îndeplinită și cea de-a doua condiție prevăzută de art. 50l din Legea nr. 10/2001 pentru acordarea valorii de piață a imobilului, chiar dacă contractul nu a fost desființat prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, așa cum prevede dispoziția legală.
În consecință, Tribunalul a apreciat că acțiunea reclamanților este întemeiată, astfel că a admis-o în parte și a obligat Ministerul Finanțelor Publice, la plata valorii de piață a imobilului, astfel cum a fost stabilită în contradictoriu cu această instituție, prin raportul de expertiză întocmit de către expertul ing. S. I., respectiv suma de 723.376 lei.
Cum S. R. reprezentant prin Ministerul Finanțelor Publice, nu este titularul obligației de plată a despăgubirilor, conform dispozițiilor legii speciale citate mai sus și nu s-a dovedit că prin autoritățile sale le-ar fi cauzat reclamanților daune morale, tribunalul a respins ca neîntemeiată cererea reclamanților precizată la filele 94-95 din dosarul nr._/3/2009 privind acordarea unor daune morale, precum și cererea îndreptată împotriva Statului R. reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice prin care, reclamanții solicitau obligarea Statului la plata despăgubirilor prevăzute de legea specială.
Împotriva sentinței primei instanțe a formulat apel pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, având în vedere următoarele motive:
1. În mod eronat instanța de fond a apreciat ca acțiunea reclamanților este întemeiată pe fondul cauzei, deși, potrivit prevederilor ari. 50" din Legea nr.10/2001:
"(1) Proprietarii ale cărorcontracte de vânzare-cumpărare. încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr..112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au dreptul la restituirea prețului.de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare."
Astfel, pentru a se acorda despăgubiri la valoarea de piață este necesară îndeplinirea a două condiții: prima condiție este ca aceste contracte să fi fost încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, iar cea de-a doua condiție este ca ele să fi fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
Apelantul – pârât arătă, în cele ce urmează, faptul că în prezenta cauză nu este îndeplinită nici o condiție dintre cele două prevăzute imperativ de Legea nr. 10/2001:
a) cu privire la existenta unui contract de vânzare-cumpărare încheiat cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, apelantul – pârât consideră că reaua credință a reclamanților nu poate fi pusă la îndoială, dat fiind faptul că aceștia știau sau ar fi putut știi că imobilul este revendicat de către fostul proprietar, că ar fi putut sau ca ar fi trebuit să se informeze despre demersurile întreprinse de acesta și că pasivitatea îi este imputabilă (ex. Hotărârea nr. 510/2003 a Curții Supremă de Justiție).
Apelantul – pârât învederează instanței de apel faptul că nu există nici o hotărâre judecătorească prin care să se statueze că reclamanții ar fi fost de bună credință la încheierea contractului de vânzare - cumpărare, aceștia nedepunând minime diligențe înainte de cumpărare pentru a afla care este titlul în baza căruia statul a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului pe care urmau să-l achiziționeze, motiv pentru care consideră că, în speța de față, contractul de vânzare cumpărare a fost încheiat cu eludarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995.
b) Arătă, totodată, că nu este îndeplinită nici cea de-a doua condiție imperativă prevăzută de dispozițiile art. 501 din Legea nr.10/2001, respectiv, contractul să fi fost desființat prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
Or, de vreme ce reclamanții nu au făcut dovada existenței unei sentințe definitive și irevocabile în ceea ce privește constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu Primăria Municipiului București, nu se poate justifica obligarea Ministerului Finanțelor Publice la plata sumei reprezentând valoarea de piață a imobilului în cauză.
Având în vedere, pe de o parte, faptul că pentru acordarea despăgubirilor la valoarea de piață, art. 501 din Legea nr.10/2001 prevede îndeplinirea cumulativă a celor două condiții expuse mai sus, iar pe de altă parte faptul că reclamanții nu au făcut dovada îndeplinirii nici uneia dintre acestea, apelantul – pârât apreciază că speța nu se circumscrie dispozițiilor imperative prevăzute de art. 501 din Legea nr.10/2001.
Față de motivele expuse mai sus, apelantul – pârât solicită admiterea apelului, așa cum a fost motivat, schimbarea sentinței civile atacate în tot, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulată de reclamanți în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, ca neîntemeiată.
II. În al doilea rând, în mod eronat a fost omologat raportul de expertiză întocmit în cauză, deoarece acesta nu reflecta prețul real al imobilului în discuție.
Astfel, pe de o parte, în mod eronat instanța de fond nu a ținut cont de obiecțiunile pârâtului, în cuprinsul cărora demonstrează, în mod argumentat că în prețul apartamentului în cauză a fost inclus, în mod eronat, și prețul terenului aferent. Pe cale de consecință,dacă prețul de piață al apartamentului ar fi fost calculat în mod corect, suma rezultată ar fi fost mai mica.
Pe de altă parte, suma stabilita în raport este exagerat de mare pentru imobilul în cauza, reclamanții achiziționându-l la un preț social, preferențial, cu mult sub prețul pieței. Apelantul – pârât apreciază o diminuare a valorii cu cel puțin 30% din valoarea reală.
Prin urmare, apelantul – pârât consideră că în speță operează îmbogățirea fără justă cauză, fiind aberant ca reclamanții să încaseze în 2014 o diferență de sute de ori mai mare față de valoarea achitată în contractul de vânzare - cumpărare, valoare care depășește cu mult însăși valoarea imobilului pe piața imobiliară de la ora actuală.
O aplicare corectă a dispozițiilor privind obligarea la garanția pentru evicțiune și respectiv a stabilirii sporului de valoare, ar presupune luarea în calcul a următorilor indicatori:
-Stabilirea valorii de piață a imobilului la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare (și nu a prețului derizoriu plătit de reclamanți);
-Stabilirea valorii de piața la momentul evicțiunii;
- diferența între valoarea de piață a imobilului la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare și valoarea de piață a imobilului la momentul evicțiunii, această diferență constituind de fapt sporul de valoare reglementat de dispozițiile legale privind răspunderea pentru evicțiune.
Având în vedere că prețul plătit în temeiul Legii nr. 112/1995 este unul preferențial diferența dintre prețul plătit și sporul de valoare nu se poate stabili decât în condițiile arătate mai sus.
În caz contrar ar fi lipsite de eficiență dispozițiile legale privind răspunderea pentru evicțiune, acestea desigur au în vedere plata unui preț real la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare.
Astfel, în ceea ce privește imobilele vândute în baza Legii nr. 112/1995, obligația de garanție este particularizată, pe de o parte, de situația juridică specifică a bunului ce formează obiectul vânzării și, pe de altă parte de normele speciale adoptate în acest sens prin Legea nr. 10/2001.
Este evident că prețul de cumpărare al imobilelor vândute în temeiul Legii nr.112/1995, stabilit de art.16 din Normele metodologice de aplicare a acestei legi, era mult inferior valorii de piața a acestor imobile, la data edictării legii, precum și în perioada cumpărării acestor imobile de către chiriași, începând cu anul 1996.
Așa fiind, indemnizarea cumpărătorilor la valoarea de piața actuala a imobilelor constituie, în mod vădit, o îmbogățire fără justa cauza a acestora, care încalcă principiul egalității cetățenilor în fața legii.
Astfel, situația cumpărătorilor în temeiul Legii nr.112/1995 este esențial diferita de situația celor care cumpăra un imobil potrivit preturilor stabilite liber pe piață, așadar, la valoarea de piața.
Față de cele de mai sus, apelantul – pârât solicită admiterea apelului și efectuarea unui nou raport de expertiză, care să țină cont de obiecțiunile formulate în fața instanței de fond și din care să rezulte prețul corect de piață al apartamentului în cauză.
În apel,la solicitarea apelantului a fost încuviințată efectuarea unei noi expertize tehnice având ca obiectiv stabilirea valorii de circulație a imobilului în litigiu prin raportare la situația concretă a acestuia, la prețurile de circulație din zonă și la standardele internaționale de evaluare.
Examinând apelul prin prisma criticilor formulate, curtea constată că este în parte fondat pentru următoarele considerente.
Prima critică formulată de apelantul – pârât vizând neîndeplinirea condițiilor legii 10/2001, în sensul că, în speță contractul de vânzare – cumpărare a fost încheiat cu nerespectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995 și nu a fost desființat, nu este întemeiată.
Astfel, sub un prim aspect, pentru soluționarea motivelor de apel ce privesc fondul cauzei, curtea reține incidența dispozițiilor art. 20 alin. 2/1 din Legea nr.10/2001, prin care legiuitorul a stabilit că, prin contract desființat se înțelege atât situația în care contractul de vânzare – cumpărare a fost anulat printr-o hotărâre judecătorească, cât și situația în care, deși contractul nu a fost anulat, s-a admis acțiunea în revendicare introdusă de fostul proprietar al imobilului.
Ca urmare, termenul de desființare a contractului are în prezent, în accepțiunea legii 10/2001, un sens mai larg decât lipsirea de efecte a actului juridic ca urmare a declarării nulității acestuia, în același cadru fiind inclusă și „ ineficacitatea” actului juridic ca și titlu de proprietate asupra imobilului apărută în urma admiterii unei acțiuni în revendicare îndreptată împotriva titularului dreptului de proprietate, ce a exhibat un contract valabil încheiat.
Față de situația premisă avută în vedere de legiuitor – desființarea contractului – se impune ca instanța să analizeze condiția respectării Legii nr.112/1995, prin corelare cu celelalte dispoziții ale legii 10/2001, în vigoare, care conferă foștilor chiriași ale căror contracte au fost desființate dreptul la o despăgubire.
Dispozițiile art. 50 din Legea nr.10/2001 modificată, obligă instanța să distingă între „desființarea” contractului urmare a eludării prevederilor Legii nr. 112/1995 și „desființarea” contractului, deși acesta a fost încheiat cu respectarea prevederilor legale.
Pe de altă parte, analiza întrunirii cerințelor de valabilitate la momentul încheierii contractului de vânzare – cumpărare trebuie realizată exclusiv prin raportare la aspectele de fapt și de drept reținute prin hotărârea judecătorească irevocabilă, prin care contractul a fost desființat, hotărâre de desființare la care normele legale fac trimitere în vederea acordării despăgubirilor solicitate.
În cauză de față, curtea reține că, prin decizia civilă nr. 1033 din 13 iunie 2006 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV-a civilă în dosarul nr._/2005, rămasă irevocabilă conform Deciziei civilă nr. 48 din 14 ianuarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul Condu Eugeniu și au fost obligați pârâții Ruși A. și C. să lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul în litigiu, fiind respinsă ca nefondată cererea privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare – cumpărare nr._ .
Prin urmare, în condițiile în care, în litigiul anterior, intimații - reclamanți au pierdut proprietatea asupra imobilului în urma admiterii acțiunii în revendicare, fiind respinsă acțiunea în constatarea nulității contractului de vânzare – cumpărare, reținându-se că, în cauză, „contractul de vânzare – cumpărare încheiat în temeiul legii 112/1995 este salvat de nulitatea absolută, urmare bunei credințe a cumpărătorilor, chiar dacă imobilul a fost preluat de stat fără titlu valabil”, curtea nu mai poate decât să constate că au fost respectate dispozițiile legii 112/1995 la momentul încheierii contractului de vânzare – cumpărare, acest beneficiu fiind dat de aspectul pozitiv al puterii lucrului judecat, întrucât în mod irevocabil, într-un litigiu anterior instanțele de judecată au statuat asupra acestei chestiuni de drept.
În consecință, intimații – reclamanți sunt titularii dreptului instituit prin art.501 alin.1 din Legea nr. 10/2001, fiind îndeplinită condiția încheierii contractului de vânzare-cumpărare cu respectarea prevederilor Legii nr.112/1995, contract ce a fost încheiat cu bună credință de apelanții – reclamanți și care a fost desființat prin hotărâre judecătorească irevocabilă, critica formulată sub acest aspect fiind nefondată.
Cea de-a doua critică privind expertiza, este în parte fondată, curtea apreciind că se impune omologarea raportului de expertiză efectuat de expert P. A. A., în fața instanței de apel, care stabilește că valoarea de circulație a imobilului în litigiu este de 512.000 de lei, valoare ce include cota indiviză și terenul aferent apartamentului.
Nu este însă întemeiată critica vizând îmbogățirea fără justă cauză a intimaților – reclamanți, în condițiile acordării valorii de circulație a imobilului pe care l-au pierdut, prin raportare la prețul preferențial cu care au cumpărat imobilul, întrucât legiuitorul a tranșat această chestiune, stabilind, prin dispozițiile legale arătate anterior, că intimații – reclamanți au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare, arătând și modul de calcul, respectiv faptul că „valoarea despăgubirilor prevăzute la alin. (1) se stabilește prin expertiză”.
Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 296 C. pr. civ. curtea admite apelul, schimbă în parte sentința apelată, în sensul că obligă Ministerul Finanțelor Publice la prețul de piață al imobilului în litigiu în sumă de 512.000 lei. Menține restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de apelantul - pârât S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul ales la DGFPMB, în București, . Gerota nr.13, sector 2, împotriva sentinței civile nr.1056 din 22.05.2013, pronunțate de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații reclamanți RUȘI A. și RUȘI C., ambii cu domiciliul ales la SCA „Țalupca și Asociații”, în București, ..65, sector 4.
Schimbă în parte sentința apelată în sensul că obligă Ministerul Finanțelor Publice la prețul de piață al imobilului în litigiu în sumă de 512.000 lei.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 11.03.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
A.-D. T. M. G. R.
GREFIER
E. C.
Red.A.D.T.
Tehdact.R.L./A.D.T.
5 ex./23.04.2015
TB-S.5 – S.V.
| ← Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 111/2015. Curtea de... | Legea 10/2001. Decizia nr. 380/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
