Obligaţie de a face. Decizia nr. 425/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 425/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-04-2015 în dosarul nr. 425/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.425R
Ședința publică de la 3 aprilie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - P. F.
JUDECĂTOR - A. V.
JUDECĂTOR - R. P.
GREFIER - G.-M. V.
**************
Pe rol pronunțarea asupra recursului formulat de recurenta-reclamantă R. A. C. împotriva deciziei civile nr.629A/ 27.05.2014 și a încheierii de ședință din data de 13.05.2014 pronunțate de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți A. S., B. F., B. L. V., B. M. A., U. L., Z. C. și Z. S., cauza având ca obiect „obligația de a face”.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică de la 27 martie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când, Curtea având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 3 aprilie 2015.
CURTEA
Prin sentința civilă nr._ din 11.09.2013 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Sectorului 1 București s-a admis acțiunea reclamantei R. A. C. în contradictoriu cu pârâții A. S., B. F., B. L. V., B. M. A., U. L., Z. C. și Z. S. și în consecință s-a dispus suplinirea consimțământului pârâților pentru intervențiile reclamantei la părțile și dependințele comune ale imobilului situat în București, ., . București, constând în lucrări de consolidare, supraetajare cu etaj și mansardă, precum și de modernizare a fațadei locuinței și de modificare a acoperișului, la nivelul mansardei pe perimetrul etajului 1, au fost obligați pârâții, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 2024 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxa timbru și onorariu expert.
Pentru a dispune în acest sens, instanța de fond, analizând ansamblul probator a reținut următoarele:
Reclamanta este proprietarul apartamentului nr. 1, situat în imobilului din București, ., sectorul 1, compus din două camere de locuit și dependințe,în temeiul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2626/16.12.2002 de BNP Asociați S. Ș. M. și C. N. D. (filele 4-5),dobândind bunul imobil de la N. D. C.; de asemenea, conform actului aditional la acest contract, reclamanta a dobândit si cota indiviza aferentă din părțile și dependințele comune ale imobilului, aflate în coproprietate perpetuă și forțată.
Prin convenția încheiată la data de 29.10.2003 și consemnată într-un înscris sub semnătură privată ce poartă încheierea de atestare nr. 1/2.10.2003 a avocatului C. A. M. (fila 6) reclamanta a dobândit și dreptul de proprietate cu privire la dependințele proprii cu intrare unică din apartamentul nr. 1 situat în imobilul din București, .,sectorul 1,respectiv beciul și podul.Conform deciziei nr. 1654/23.11.2005 a Curtii de Apel Bucuresti, aceasta conventie a fost revocată implicit prin Actul adițional nr.1/2004-fila8.
Pârâtele B. F. si M. A. sunt proprietarele apartamentului 4 situat în același imobil,conform contractului nr. 1519/2001 - fila 274.
A. S. și U. L. sunt titularii dreptului de proprietate asupra apartamentului nr. 2 din imobilul situat în București, ., sectorul 1, conform contractului nr .1890/28.09.2000.
Pârâții B. F. si B. L. V. detin proprietatea asupra apartamentului nr. 5, conform contractului nr.5778/1998 - fila 276, iar pârâții Z. C. si Z. S. sunt proprietarii apartamentului numarul 3 din imobilul situat în Bucuresti, ., în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 958/02.11.2011 de BNP M. Ș. S. – fila 432.
Prin contractele enumerate mai sus părțile au dobândit si cota parte indiviza aferenta părților si dependințelor comune ale imobilului.
La cererea reclamantei a fost eliberat certificatul de urbanism nr._/29/20.07.2011 - fila 33,de către Primăria Sectorului 1 București, privind efectuarea unor lucrări de consolidare, reamenajare, supraetajare, modificare acoperis, modificare fatada la imobilul din ., sectorul 1, actul menționând necesitatea obținerii acordului proprietarilor vecini numai în situatia în care lucrările executate la limita de proprietate impun luarea unor mĂsuri de interventie pentru protejarea imobilelor existente învecinate si dacă prin proiect se menține această obligativitate, precum si al coproprietarilor imobilului, pentru lucrările la părțile si dependințele comune ale imobilului,care prin natura lor sunt în coproprietate perpetua si fortata.Se menționează că, în final, regimul de înălțime al imobilului este de P-1E-M.
In conformitate cu raportul de expertiză întocmit de expert B. M., astfel cum a fost completat – fila 447, imobilul din ., sectorul 1 este compus din doua corpuri: A si B. Corpul A este ocupat la subsol si parter de apartamentul nr. 1, al reclamantei, și, în continuare, la parter, de apartamentul nr. 2, al pârâților U. L. si A. S.. De asemenea, în pod este realizată baia apartamentului nr. 4. Corpul B este ocupat, la parter, de apartamentele 2, și 3, iar, la subsol si etaj, de apartamentele 4 si 5.
De asemenea,expertul a constatat faptul că beciul de sub apartamentul 1 si 2 are o singura cale de acces, din apartamentul nr. 1, iar podul peste apartamentele 1 si 2 se considera proprietate . pentru apartamentele 1, 2 si 4, raportat la amplasare, destinatie si natura. Podul aferent apartamentelor 3, 4 si 5 din corpul B este considerat proprietate . pentru apartamentele 3, 4 si 5. Nu exista nici o corespondență între podul corpului A si podul corpului B, nici posibilitatea de a deschide acces, decât spărgând prin proprietățile exclusive. Accesul la podul și mansarda corpului B se face direct din curtea imobilului, pe lângă apartamentele 2, 3, 4 si 5.
Reclamanta a efectuat lucrări ce au constat în consolidarea si supraetajarea apartamentului nr. 1 cu un etaj si mansarda. Desi expertul a apreciat ca lucrarile de constructii efectuate de catre reclamanta încalcă proprietatea . subsolul corpului A sunt părți aflate în indiviziune perpetua si fortata, nu rezulta ca prin aceste lucrari proprietarii apartamentelor 2 si 4 sunt privați de accesul în subsol si pod sau ca situatia s-a schimbat prin realizarea acestor lucrari. De altfel, din anexa nr. 13 la raportul de expertiza – fila 468, reiese ca suprafata aferenta cotei indivize din subsol ce revine reclamantei este de 4,49 mp, iar cea care revine pârâților U. si A. este de 1,27 mp, aceștia fiind singurii dintre pârâți care detin cota indiviză din suprafața subsolului aferenta corpului A. Cu privire la pod, reclamantei îi revine o suprafață de 54,48 mp, pârâților U. si A. o suprafata de 13,65 mp, iar pârâților B. M. A. si B. F., în calitate de proprietari ai apartamentului nr.4, suprafata de 3,58mp; pentru apartamentul nr. 4.
Pentru apartamentele 3 și 5, nu se pune în discutie afectarea proprietății comune, acestea fiind situate în totalitate în corpul B, astfel că refuzul proprietarilor acestora de a-și da acordul cu privire la lucrările efectuate de către reclamanta este evident nejustificat, câtă vreme nu s-a dovedit în cauză necesitatea luării unor măsuri de intervenție pentru protejarea imobilului B.
Coproprietatea forțată reprezintă o formă specială a coproprietății indivize caracterizată prin juxtapunerea a două drepturi: un drept principal – dreptul de proprietate exclusivă asupra apartamentului ce aparține fiecărui proprietar și un drept accesoriu – dreptul de coproprietate – silită - forțată și perpetuă asupra porțiunilor din imobil care, prin natura lor, se află în folosința comună a tuturor proprietarilor din același ., zidurile exterioare,trotuarul de gardă, fundația,acoperișul,intrările, instalațiile comune, etc. În privința modului de folosință și administrare a părților comune, pentru eliminarea dificultăților ce apar din inaplicabilitatea partajului în această materie, a fost creat un corectiv care constă în faptul că fiecare coproprietar are dreptul de a folosi bunul comun și ca un adevărat proprietar cu câteva limitări, dintre care a amintit: un coproprietar trebuie să folosească bunul comun fără să aducă atingere drepturilor egale și reciproce ale celorlalți coproprietari și un coproprietar nu poate transforma modul de folosință și nu poate efectua acte de administrare nici măcar în folosul tuturor coproprietarilor, decât cu acordul unanim al acestora.
Deși pârâții susțin ilegalitatea lucrărilor de construire efectuate de catre reclamanta, instanta observa ca aceasta ilegalitate constand în lipsa autorizației de construire se datoreaza tocmai lipsei acordului pârâților în acest sens. De asemenea, deși pârâții sustin ca au fost lipsiti de dreptul de coproprietate asupra podului si acoperisului, acestia nu au mentionat care era modalitatea de folosire a podului, respectiv a acoperisului, cel puțin cu privire la proprietarii apartamentelor 2 si 4. De asemenea, sustinerile pârâților în sensul ca este afectata curtea din cauza lipsei de luminozitate prin ridicarea constructiei reclamantei, potrivit expertizei, curtea de lumina asigura lumina în apartamentul nr. 3 și apartamentele de la etaj, însă, nu s-a constatat o obstructie a luminozitatii ca urmare a lucrărilor efectuate de reclamanta. Nici cu privire la structura de rezistenta a imobilului si respectiv la streasina si sarpanta locuintelor pârâților nu s-a constatat vreo afectare de către expert.
Instanta a reținut de asemenea ca părțile se afla într-o relatie de vrăjmășie de aproximativ 10 ani si ca situatia reclamantei, de imposibilitate de intrare în legalitate cu privire la lucrarile efectuate, este cauzata de însăși aceasta relație tensionată cu pârâții, astfel încat, față de imposibilitatea partajarii coproprietatii perpetue, acesta situatie trebuie transata. Câtă vreme nu a fost dovedit de catre pârâți un motiv real pentru imposibilitatea reclamantei de obtinere a acordului acestora în vederea intrarii în legalitate, iar lucrarile efectuate de catre reclamanta nu încalcă accesul pârâților în pod, si, în plus, cele de consolidare sunt unele utile si necesare, ca urmare a expertizarii acestuia în grad I de risc seismic, instanta urmeaza a admite acțiunea si a suplini acordul pârâtilor cu privire la intervențiile efectuate de catre reclamanta la părțile si dependințele comune ale imobilului (pod si beci),constand în lucrările de consolidare, supraetajare cu etaj si mansarda, precum si de modernizare a fațadei locuinței, si de modificare a acoperisului la nivelul mansardei, pe perimetrul apartamentului 1 (suprafata acestuia). De altfel, în ceea ce priveste beciul din corpul A, pârâții nu au contestat faptul că nu l-au folosit niciodată, aceasta fiind, în fapt, în folosința exclusiva a reclamantei.
În plus, în speță, instanța nu a identificat vreun interes concret al pârâților,vreo modalitate concretă de exercitare de către acestia în utilizarea bunului comun astfel încât să se poată reține că reclamanta, prin construcțiile efectuate a exercitat o folosință prin care să le fi îngrădit pârâților utilizarea bunului comun.
Adaugă instanța și argumentul că din economia înseși a articolelor 35 și 36 din Legea nr. 114/1996, se desprinde principiul asigurării condițiilor de funcționare normală a locuinței.
Prin prisma chiar a acestuia, instanța nu identifică, odată în plus, modalitatea în care lucrarile efectuate de reclamanta afectează normala funcționare a spatiilor comune.
Împotriva sentinței au declarat apel pârâții B. F., B. L. V., B. M. A., U. L. și A. S..
Prin decizia civilă nr.629 A din 27.05.2014 pronunțată în dosar nr._ al Tribunalului București Secția a V a Civilă s-a admis apelul, s-a schimbat în tot sentința apelată în sensul că s-a respins, ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta R. A. C. și a fost obligată aceasta la 123,3 lei cheltuieli de judecată către apelanta – pârâtă B. F..
Pentru a dispune în acest sens, tribunalul analizând sentința apelată prin prisma criticilor formulate a reținut următoarele:
Astfel, Tribunalul a reținut că în mod corect instanța de fond a reținut coproprietatea forțată asupra spațiilor de folosință comună din imobilul situat în București, ., sectorul 1, însă, apreciază că în mod greșit aceasta a procedat la suplinirea consimțământului pârâților pentru lucrările efectuate de către reclamantă, pentru că pe de o parte aceasta nu a fost solicitat prin acțiunea introductivă și pentru că pe de altă parte nu erau întrunite condițiile în acest sens.
Regimul coproprietății impune anumite reguli particulare în privința actelor materiale și juridice asupra bunului ce formează obiectul coproprietății, printre care și regula unanimității în privința actelor de natură a afecta, în orice fel, drepturile coproprietarilor.
Manifestarea de voință a coproprietarilor trebuie să fie totdeauna realizată în folosul tuturor și cu respectarea principiului bunei credințe.
Lipsa acordului tuturor coproprietarilor pentru efectuarea unor acte materiale asupra bunului ce formează obiectul coproprietății, poate fi suplinită pe cale judiciară, la cererea coproprietarului interesat, numai dacă refuzul îmbracă forma abuzului de drept, în sensul că, prin voința discreționară, coproprietarii se opun efectuării unor acte materiale necesare și utile pentru conservarea bunului sau efectuării unor acte materiale care ar profita doar unuia dintre coproprietari, dar nu ar afecta în nici un fel drepturile celorlalți.
În speță, Tribunalul a constatat că nu există elemente care să califice lipsa acordului pârâților, coproprietari ai imobilului, ca reprezentând o formă a abuzului de drept.
Astfel, sub un prim aspect, Tribunalul are în vedere că, prin acțiunea formulată, reclamanta a solicitat obligarea pârâților să își dea acordul la lucrările pe care aceasta le-a executat cu privire la imobil, însă, la aproximativ 7 ani de la momentul la care acestea au fost executate și în condițiile în care au fost constate a fi nelegale de autoritatea în domeniu.
Prin urmare, prin formularea acestei acțiuni, reclamanta nu urmărește înlăturarea pe cale judiciară a impedimentelor la realizarea acestor lucrări, ci, suplinirea neîndeplinirii de către reclamanta însăși a cerințelor de autorizare a lucrărilor de construire potrivit Legii nr. 50/1991 și înlăturarea impedimentelor pentru ca aceasta să poată obțină înscrierea dreptului său asupra construcției nou realizată, în Cartea Funciară.
În consecință, o asemenea acțiune nu se încadrează în categoria mijloacelor procesuale puse la îndemâna coproprietarului pentru a obține realizarea dreptului său, întrucât aceasta ar fi trebuit exercitată în prealabil edificării construcțiilor, pentru ca, în temeiul hotărârii pronunțate să se poată obține autorizațiile necesare.
Nu trebuie omis faptul că între părți au existat mai multe judecăți anterioare, în toate reținându-se necesitatea obținerii de către reclamantă a acordului celorlalți coproprietari pentru realizarea lucrărilor la imobil, existând chiar și o acțiune a pârâților de obligare a reclamantei să sisteze lucrările de construire începute la imobil, intimata reclamantă ignorând opoziția manifestă a pârâților și drepturile invocate de aceștia .
Prin urmare nu se poate folosi de propria culpă pentru a promova o acțiune prin care să legalizeze o astfel de încălcare.
Sub un alt aspect, Tribunalul a reținut că lucrările realizate de către reclamantă nu pot fi considerate a fi necesare și a profita imobilului.
Astfel, pe de o parte, Tribunalul a reținut din raportul de expertiză efectuat în cauză de expert B. M. că,lucrările realizate de reclamantă au constat în consolidarea și supraetajarea apartamentului nr. 1, cu etaj și mansardă.
Or, aceste lucrări profită, în special, reclamantei, iar nu întregului imobil.
Pe de altă parte, în ceea ce privește lucrările de consolidare a corpului A, Tribunalul a reținut, potrivit înscrisurilor de la dosar și raportului de expertiză efectuat în cauză de expert B. M., că acestea sunt realizate fără proiect de execuție și fără autorizație de construire.
În aceste condiții nu se poate aprecia că aceste lucrări, executate în regie proprie, fără un proiect autorizat, deci, fără verificarea condițiilor tehnice specifice imobilului și fără verificarea regimului urbanistic, ar profita imobilului.
În ceea ce privește susținerile reclamantei, referitoare la necesitatea efectuării acestor lucrări pentru faptul că imobilul este încadrat în gradul I de regim seismic, Tribunalul a constatat că acestea nu au fost suficient dovedite, în condițiile în care nu există un raport de specialitate realizat de un expert tehnic în domeniul rezistenței și stabilității construcțiilor care să stabilească necesitatea unor lucrări de intervenție și care să arate lucrările care ar trebui efectuate pentru reducerea riscului seismic.
Sub un ultim aspect, Tribunalul a reținut că nu poate fi apreciat ca fiind abuziv refuzul pârâților de a-și da acordul pentru efectuarea lucrărilor care profită exclusiv reclamantei, în condițiile în care acestea afectează drepturile celorlalți coproprietari asupra spațiilor comune, cum este podul imobilului.
Dacă în privința pivniței se poate reține, potrivit probatoriului administrat, că aceasta se află sub apartamentul reclamantei și nu a fost folosită niciodată de ceilalți coproprietari, nu aceleași concluzii pot fi reținute în privința podului corpului A din imobil, asupra căruia justifică un drept de coproprietate alături de reclamantă și pârâții U. și A. și B. M. A. și B. F..
De esența coproprietății forțate este folosirea acesteia de către toți coproprietarii, indiferent de mărimea cotelor indivize din dreptul ce formează obiectul coproprietății. Din această perspectivă este lipsit de relevanță faptul că reclamanta are o cotă mai mare, în condițiile în care prin lucrările de transformare a podului într-un etaj și prin lucrările de mansardare, podul ce forma obiect al coproprietății forțate, destinat satisfacerii nevoilor tuturor coproprietarilor, a fost desființat, astfel încât nu mai există, iar dreptul pârâților nu mai poate fi exercitat.
Prin urmare, din acest punct de vedere nu pot fi reținute concluziile instanței de fond, în sensul că nu s-a arătat suficient în ce constă vătămarea suferită de pârâți prin lucrările efectuate de reclamantă.
Corespunde realității faptul că, între părți există o situație conflictuală veche și că este preferabil ca aceasta să își găsească o rezolvare, însă nu sunt corecte concluziile în sensul că imposibilitatea obținerii intrării în legalitate de către reclamantă se datorează abuzului de drept al pârâților, Tribunalul apreciind că, lipsa acordului acestora la efectuarea lucrărilor de către reclamantă, a reprezentat o manifestare normală a dreptului acestora și nu a fost urmată de o atitudine a reclamantei, care să permită rezolvarea în condiții de legalitate și în interesul tuturor a situației create.
Împotriva deciziei a formulat recurs, reclamanta R. A. – C. iar pârâții au depus întâmpinare.
În motivarea cererii de recurs, întemeiată pe art.304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă s-au susținut în sinteză următoarele critici:
Printr-un prim motiv s-a susținut că instanța de apel a făcut aplicarea unor principii generale și reguli de drept privind regimul coproprietății fără să-și fundamenteze decizia pe vreo dispoziție legală.
S-a mai susținut că instanța de apel a reținut greșit faptul că instanța de fond a suplinit consimțământul pârâților pentru lucrările executate de către reclamantă fără să se fi solicitat acesta prin cererea introductivă.
Printr-un al doilea motiv s-a susținut că instanța de apel a reținut greșit faptul că s-a solicitat acordul după 7 ani de la momentul la care lucrările au fost executate și în condițiile în care s-ar fi constatat ar fi nelegale de către autorități.
Printr-un al treilea motiv s-a susținut că instanța a ignorat complet probele din dosar și astfel a dat o soluționare greșită.
În dezvoltarea motivului s-a arătat că a solicitat emiterea autorizației încă de la primele momente ale lucrării de consolidare la care a fost obligată de agenții constatatori ai Inspectoratului de Stat în Construcții, apoi a făcut numeroase demersuri judiciare prin care a solicitat să se identifice părțile comune din imobil ieșirea din indiviziune ori întocmirea cărții funciare colective, intimații pârâți refuzând orice demers.
Printr-un al patrulea motiv s-a susținut că a fost încălcată și aplicată greșit – norma metodologică din art.27 din 12.10.2009 de aplicare a Legii nr.50/1991, norma care este citată.
În dezvoltarea motivului s-a arătat cerințele de la punctul 2 al normei citate nu se verifică, pentru că nu s-a adus nici un fel de prejudiciu privind rezistența mecanică și stabilitatea securitatea la incendiu, igiena, sănătatea și mediul ori siguranța în exploatare, și că în raport de aceste limite trebuie să se analizeze refuzul pârâților de a-și da acordul,față de actualul apartament nr.1, corp A.
Se mai arată de recurentă că deși instanța a reținut faptul că pârâții au cerut prin ordonanța președințială sistarea lucrărilor nu a observat că, ulterior acestui demers al pârâților, nu s-a intrat în părțile comune, fiind realizat un corp de clădire separat, cu fundație proprie, la care pârâții nu s-au opus.
Printr-un al cincilea motiv s-a susținut că este eronată și superficială reținerea instanței de apel potrivit cu care „lucrările realizate de reclamantă nu pot fi considerate a fi necesare și a profita imobilul”.
În dezvoltarea motivului s-a arătat că supraînălțarea și consolidarea realizată conform deciziei penale nr.2516/R/20.10.2006 este corectă și chiar necesară întregului imobil corp A și B pentru că se stabilizează și consolidează peretele despărțitor al apartamentelor 1 și 2; nu se afectează în nici un fel accesul în pod al apartamentului nr.2 care păstrează vechea configurație cu acces propriu; apartamentul nr.4 nu are nici un fel de intrare și folosință a podului corp A nu se umbresc proprietățile celorlalte apartamente;nu se afectează accesul la cele 3 intrări separate ale pârâților; se sporește gradul de comport; nu se ocupă nici o porțiune din curtea de acces din stradă; corpul A are branșamente separate pentru toate utilitățile; nu este necesar vreun acord din partea proprietarilor ., pentru că acestea nu au nici o legătură cu corpul A de clădire; la pod, deși apare o divizare forțată a spațiilor comune nu se încalcă dreptul proprietarilor apartamentelor nr.2 și 4 și nici nu s-au schimbat modalitatea de folosință a podului după efectuarea lucrărilor de supraînălțare.
Printr-un al șaselea motiv s-a susținut că sunt greșite considerentele instanței de apel potrivit cu care nu este abuziv refuzul pârâților de aș da acordul și că este lipsit de relevanță faptul că reclamanta are o cotă mai mare din imobil.
În dezvoltarea motivului s-a arătat că inițial s-a intenționat doar stabilizarea corpului de clădire și că apoi s-a înălțat pe verticală astfel că în prezent apartamentul reclamantei se află pe trei niveluri. În ce privește podul s-a arătat că nu exista o ușă de comunicare către partea de pod al apartamentului nr.3 care exista este funcțional și are acces separat pentru familia U. L. și A. S..
Recurenta arată că nu se poate reține că scara, coșul de fum, podul, acoperișul unui tronson/corp de clădire sunt comune și folosesc în vreun fel și celorlalți.
În finalul motivului, se arată că instanța de apel a greșit atunci când a considerat că prin lucrările executate s-au adus vătămare pârâților, iar din această perspectivă este un abuz de drept refuzul pârâților de aș da acordul.
De asemenea, se arată că numai prin demersul juridic inițial se poate ajunge la .>
În faza recursului s-au depus decizia penală nr.2516/R/20.10.2006, copie proiect locuința al recurentei – reclamante,adresă nr._/07.04.2006 a Primăriei Municipiului București, adresa nr.127/07.03.2005 a Inspectoratului de Stat în Construcții al Municipiului București,adresa nr.58381din 07.09.2006 a D.G.P. al Municipiului București, planșe foto. Recurenta și pârâții au depus concluzii scrise.
La termenul de astăzi s-a pus în discuție nulitatea recursului pentru lipsa motivelor de nelegalitate.
Excepția nulității recursului este nefondată.
Recursul este nefondat, pentru următoarele argumente:
Din examinarea motivelor de recurs, sintetizate dar și al punctului de vedere al recurentei reclamante pe aspectul excepției nulității recursului se constată următoarele:
Recurenta reclamantă a invocat ca temei legal dispozițiile art.304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă .
Din examinarea motivelor de recurs și al punctului de vedere al recurentei – reclamante în ce privește incidența art.304 pct.7 se constată că textul art.304 pct.7 nu privește lipsa motivării în drept a deciziei recurate iar din examinarea motivelor de recurs, nu se arată care sunt motivele contradictorii și care sunt motivele străine de natura pricinii deduse judecății.
În consecință nu exista formulate critici de nelegalitate sub aspectul dispozițiilor art.304 pct.7 Cod procedură civilă.
În ce privește incidența dispozițiilor art.304 pct.9 Cod procedură civilă, examinând motivele de recurs, sintetizate de către instanță, se constată următoarele: primul motiv de recurs se încadrează în art.304 pct.9 Cod procedură civilă; al doilea motiv de recurs nu se încadrează în art.304 pct.9 pentru că privește motive de netemeinicie și nu de nelegalitate; al treilea motiv de recurs nu se încadrează în art.304 pct.9, pentru că privește aprecierea de probatoriu care este un motiv de netemeinicie; al patrulea motiv de recurs se încadrează în art.304 pct.9 Cod procedură civilă, dar raportat la art.2 alin.2^1 lit.d și art.5 din Legea nr.50/1991 coroborat cu art.27 din Ordinul nr.839 din 12.10.2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții; al cincilea motiv de recurs nu se încadrează în art.304 pct.9 Cod procedură civilă, fiind de fapt o critică de netemeinicie și nu de nelegalitate; al șaselea motiv de recurs nu se încadrează în art.304 pct.9 Cod procedură civilă, nefiind un motiv de nelegalitate ci unul de netemeinicie.
În raport de cele constatate rezultă că cererea de recurs cuprinde și motive de nelegalitate alături de motive de netemeinicie astfel că, excepția nulității recursului va fi respinsă ca nefondată.
Procedând la examinarea criticilor formulate prin cererea de recurs, instanța va respinge motivele de recurs numărul doi, trei, cinci și șase pentru că nu se constituie în motive de nelegalitate și deci nu pot face obiectul cererii de recurs.
Referitor la primul motiv de recurs, care se încadrează în art.304 pct.9 Cod procedură civilă, din examinarea lucrărilor se constată că cererea de chemare în judecată din dosarul nr._ nu precizează temeiul de drept al acțiunii reclamantei, apoi în cererea de preschimbare a termenului de judecată din 28.07.2014 se invoca dispozițiile art.82 și 153 alin.3 Cod procedură civilă . Prin încheierea din 28.03.2012 s-a luat act că reclamanta și-a precizat obiectul acțiunii în sensul că a solicitat suplinirea acordului părților. Nu s-a făcut însă încadrarea în drept a acestei pretenții.
Din examinarea sentinței civile nr.1715/11.09.2013 nu rezulta textul de lege în temeiul căruia instanța de fond a admis acțiunea precizată a reclamantei și a dispus suplinirea consimțământului.
Prin apel pârâții nu au arătat ce text de lege s-ar fi aplicat greșit de către instanța de fond atunci când a admis acțiunea.
În decizia recurată instanța de apel deși reține că este vorba de un abuz al pârâților în aș da acordul, nu arată expres textul de lege care reglementează dreptul reclamantei de a pretinde suplinirea consimțământului pârâților pentru abuz de drept.
Anterior Codului civil român 2009 – dreptul la acțiune pentru exercitarea abuzivă a unui drept nu era consacrat expres în vreun text de lege. În doctrină un asemenea drept însă era dedus din dispozițiile art.57 din Constituția României „Cetățenii români, cetățenii străini și apatrizii trebuie să-și exercite drepturile și libertățile constituționale cu buna – credință, fără să încalce drepturile și libertățile altora” și din dispozițiile art.3 din Decretul nr.31/1954 privitor la persoanele fizice și persoanele juridice „ Drepturile civile sunt ocrotite de lege. Ele pot fi exercitate numai potrivit cu scopul lor economic și social”.
Noul cod civil a reglementat expres abuzul de drept în dispozițiile art.15 „Nici un drept nu poate fi exercitat în scopul de a vătăma sau păgubi pe altul ori într-un mod excesiv și nerezonabil, contrar bunei – credințe”.
Codul civil 2009 a intrat în vigoare la 01.10.2011, deci ulterior formulării cererii de chemare în judecată, care s-a înregistrat la 06.06.2011.
La data precizării cererii 28.03.2012 era însă în vigoare Codul civil 2009.
Cu toate acestea, având în vedere dispozițiile art.6 alin.2 din Codul civil – 2009 cererii precizate de reclamantă i se aplică dispozițiile din momentul săvârșirii abuzului, respectiv art.57 din Constituție și art.3 din Decretul nr.31/1954.
Faptul că instanța de apel nu s-a referit expres la aceste texte de lege nu rezulta însă că soluția dată de instanța de apel nu are temei legal ci doar că exista o omisiune de a se arăta și textul de lege, astfel că nu se poate reține incidența art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
De altfel s-a decis în practica judiciară că stabilirea cadrului procesual trebuie să se facă la instanța de fond, de stabilirea acestui cadru procesual fiind ținut în primul rând reclamantul. Odată stabilit cadrul procesual acesta nu mai poate fi modificat în apel sau în recurs. Cum la instanța de fond, reclamanta nu a arătat temeiul de drept al pretențiilor sale, și nici instanța de fond nu a arătat care este acest temei, instanța de apel a păstrat cadrul procesual deja stabilit și deci nu i se poate reproșa o critică privind lipsa temeiului legal al soluției pronunțate.
În consecință, nu se poate reține lipsa de temei legal al soluției date în apel.
Referitor la cel de-al patrulea motiv de recurs care se încadrează în art.304 pct.9 Cod procedură civilă, critica este nefondată pentru următoarele argumente: Textele art.2 alin.2^1 lit.d și art.5 din Legea nr.50/1991 instituie obligația de a se obține avizele și acordările necesare pentru emiterea autorizației de construcție și nu dreptul de a obține acordul de la pârâții persoane fizice.
În schimb, pârâții persoane fizice au dreptul de a da sau după caz de a refuza darea acordului .
Pentru a se stabili caracterul abuziv al refuzului de aș da acordul se examinează dispozițiile art.27 din Ordinul nr.839/2009, dar și drepturile civile ale pârâților care trebuie exercitate cu buna credință.
Textul art.27 din Ordinul nr.839/2009 reglementează situațiile în care este necesar acordul vecinilor. Caracterul abuziv al refuzului de aș da acordul poate rezulta din lipsa cerințelor prevăzute la alin.2 din art.27 dar și din lipsa vătămării altor drepturi ale pârâților.
Din examinarea deciziei recurate se constată că soluția instanței de apel s-a bazat pe încălcarea dreptului de proprietate a podului, care a fost divizat de către recurenți, fără acordul pârâților. Cele reținute de instanța de apel sunt confirmate prin expertiza întocmită în cauză, dar recunoscute expres și de către recurentă.
În consecință nu este suficient, pentru a se caracteriza ca fiind abuziv refuzul de aș da acordul, prin îndeplinirea dispozițiilor art.27 alin.1 lit.a și alin.2 din Ordinul nr.839/2009 al Ministerului Dezvoltării Regionale și Locuinței, ci este necesar să se verifice dacă refuzul s-a bazat pe vătămarea vreunui drept. Cum în speță s-a dovedit vătămarea dreptului de coproprietate, nu sunt întrunite dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Pentru toate aceste argumente, în temeiul art.312 Cod procedură civilă recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția nulității recursului.
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta-reclamantă R. A. C. împotriva deciziei civile nr.629A/ 27.05.2014 și a încheierii de ședință din data de 13.05.2014 pronunțate de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți A. S., B. F., B. L. V., B. M. A., U. L., Z. C. și Z. S..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 3 aprilie 2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
P. F. A. V. R. P.
GREFIER
G. – M. V.
RED.PF
Tehnored.MȘ/ 2 ex.
24.04.2015
| ← Anulare act. Decizia nr. 174/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Cereri. Decizia nr. 180/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
