Evacuare. Decizia nr. 164/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 164/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-02-2015 în dosarul nr. 164/2015
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 164 R
Ședința publică de la 03.02.2015
Curtea constituită din :
PREȘEDINTE – D. L. M.
JUDECĂTOR – D. Z.
JUDECĂTOR – D. F. G.
GREFIER – S. V.
……………………
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul reclamant pârât Ailișoaiei G., împotriva deciziei civile nr. 978R/03.04.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă F. (Ailișoaiei) D. și intimata reclamantă pârâtă I. D. M., având ca obiect „obligația de a face”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul reclamant pârât Ailișoaiei G. personal și intimata reclamantă pârâtă I. D. M. reprezentată de avocat Saidac I., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind intimata pârâtă F. (Ailișoaiei) D..
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Instanța procedează la identificarea recurentului reclamant pârât Ailișoaiei G., care se legitimează cu C.I. . nr._, eliberat de SPCEP Sector 5, la data de 14.02.2013.
Recurentul reclamant pârât Ailișoaiei G. personal depune la dosar înscrisur.
Apărătorul intimatei reclamante pârâte I. D. M. arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Având în vedere că nu mai sunt alte cereri prealabile de formulat, curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Recurentul reclamant pârât Ailișoaiei G. personal solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat. Nu se solicită cheltuieli de judecată.
Apărătorul intimatei reclamante pârâte I. D. M. solicită în principal respingerea recursului ca inadmisibil și în subsidiar ca nefondat. Solicită respingerea recursului ca inadmisibil deoarece deja s-a formulat un recurs, iar părțile nu pot exercita decât căile admise de lege. Solicită respingerea recursului ca nefondat deoarece cererea lor a fost o cerere evaluabilă în bani, refacerea unui perete și a ușii de acces, caracterul patrimonial al acesteia determinând competența și calea de atac.
Conform art. 282 alin. 1 C.pr.civ aplicabil la momentul soluționării cererii hotărârea era supusă apelului dacă privea litigii al căror obiect avea o valoare de până la 100.000 lei inclusiv, ceea ce nu era cazul în speța de față. Arată că în recursul soluționat de tribunal, recurentul nu a făcut referire la o calificare greșită a căii de atac, ci a criticat sentința pentru motivul necitării sale la primul termen de judecată.
Își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
CURTEA
Soluționând recursul civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 13.10.2009, sub nr._, reclamanta I. D. M. a solicitat in contradictoriu cu pârâtul Ailisoaei G., obligarea pârâtului la repunerea apartamentului nr. 24 situat in București, sector 5, ., ., in situația constructivă inițială prin refacerea peretelui despărțitor dintre . nr. 24 și refacerea ușii de acces individual; în subsidiar, a solicitat autorizarea părții reclamante de a dărâma peretele despărțitor dintre cele două spații locative individuale și de a realiza reconstrucția căii de acces pentru . proprii, dar pe cheltuiala pârâtului, permiterea necondiționată a accesului reclamantei și a membrilor familiei sale spre garsoniera nr. 24, proprietatea sa, prin garsoniera nr. 23 aflată in proprietatea/posesia pârâtului până la data la care va fi posibil in fapt accesul exclusiv pentru garsoniera nr. 24, acces împiedicat actualmente de zidirea ușii de acces, precum și evacuarea bunurilor mobile aparținând pârâtului din garsoniera nr. 24.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a dobândit dreptul de proprietate asupra . in București, sector 5, ., ., conform contractului de vânzare-cumpărare nr._/15.06.2009 încheiat cu CGMB – AFI.
De la data actului translativ de proprietate, partea nu a putut folosi și amenaja spațiul locativ achiziționat întrucât vecinul său – pârâtul din prezenta cauză a desființat peretele despărțitor dintre cele două unități locative – . nr. 24, respectiv a zidit ușa de acces de la garsoniera reclamantei.
Cu toate demersurile personale întreprinse de reclamantă – atât pe cale oficială – cât și particulară, pârâtul nu a înțeles să lase in deplină proprietate și liniștită posesie .>
În drept, au fost invocate disp. art. 480 Cod proc.civ.
La termenul din 03.02.2010, pârâtul pârâtul Ailisoaei G. a depus întâmpinare și cerere reconvențională.
Pe cale de întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată și inadmisibilă.
Pe cale de cerere reconvențională, pârâtul – reclamant a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat sub nr._/15.06.2009 între CGMB – AFI și numita I. D. M., pentru fraudă la lege și cauză ilicită.
În esență, pârâtul – reclamant a arătat că respectivele imobile nu puteau fi vândute decât persoanelor care aveau calitate de chiriași, conform disp. art. 5 alin. 2 din Legea nr. 16/1990, iar nu altor persoane cum s-a întâmplat in cazul de față. De asemenea, părțile contractante au urmărit fraudarea intereselor pârâtului – reclamant care avea vocație la cumpărarea apartamentului, de vrem de avea și calitatea de chiriaș, ocupând spațiul de mai bine de 10 ani.
In drept, au fost invocate disp. art. 5 Cod civil, ale art. 948 Cod civil, ale art. 968 cod civil și ale art. 116 Cod proc.civ.
La termenul din 03.03.2010, reclamanta a depus o cerere precizatoare, prin care a arătat că înțelege să se judece in contradictoriu și cu numita F. ( Ailisoaei ) D., aceasta fiind soția pârâtului.
La termenul din 21.04.2010, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârât, precum și excepția inadmisibilității capetelor de cerere doi și trei. De asemenea, a admis excepția inadmisibilității cererii reconvenționale, dispunând totodată disjungerea acesteia și formarea unui nou dosar.
Prin sentința civilă nr.1/03.01.2013, Judecătoria sector 5 a admis în parte cererea de chemare în judecată, astfel cum aceasta a fost precizată.formulată de reclamanta – pârâtă I. D. M., a dispus obligarea pârâtului la repunerea apartamentului numărul 24 situat în București, sector 5, ., ., în situația constructivă inițială, prin refacerea peretelui despărțitor dintre apartamentele nr. 23 (proprietatea pârâtului) și 24 (proprietatea reclamantei), precum și refacerea ușii de acces în apartamentul numărul 24, în termen de 45 de zile de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
A fost obligat pârâtul să permită accesul reclamantei și membrilor familiei acesteia spre apartamentul 24, prin apartamentul numărul 23, până la efectuarea lucrărilor mai-sus menționate.
S-a dispus evacuarea bunurilor mobile aparținând pârâtului aflate în apartamentul nr. 24.
S-a respins ca prematur, capătul de cerere privind autorizarea reclamantei de a efectua personal, dar pe cheltuiala pârâtului, lucrările necesare repunerii apartamentului numărul 24 în situația constructivă inițială.
S-a luat act că reclamanta a solicitat cheltuieli de judecată pe cale separată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, prin contractul de vânzare – cumpărare nr._ încheiat la data de 15.06.2009 între Consiliul General al Municipiului București, prin Administrația Fondului Imobiliar, în calitate de vânzător și reclamanta I. D. – M., în calitate de cumpărător, aceasta din urmă a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului – apartament nr. 24, situat în București, ., . 1, etaj 1, sector 5, pentru prețul de 1.058,78 lei, achitat în întregime la data încheierii contractului (fila 6). Imobilul este compus dintr-o cameră de locuit, cu o suprafață utilă de 14,90 lei mp și dependințele: loc de gătit, wc (releveu apartament, fila 27).
Din încheierea nr._/31.07.2009 emisă de Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară București Sector 5, rezultă că s-a dispus intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului mai-sus individualizat (fila 29).
Conform contractului de vânzare-cumpărare nr._/18.12.2006, pârâtul Ailisoaiei G. este proprietarul apartamentului nr. 23 situat în București, ., . 1, etaj 1, sector 5, compus dintr-o cameră în suprafață utilă de 14,90 mp și dependințele: loc de gătit și wc.
Din cuprinsul adreselor și notificărilor aflate la dosarul cauzei (filele 8, 20-22), susținerile pârâtului și depoziția martorului V. V., rezultă că pârâtul Ailisoaei G. folosea, în fapt, și imobilul – apartamentul nr. 24, situat în imediata vecinătate a imobilului ocupat de către acesta, respectiv apartamentul nr. 23.
Instanța a reținut că pârâtul a invocat, în esență, împrejurarea că cele două imobile – apartamentul nr. 23 și apartamentul nr. 24 formau o unitate locativă singulară și, în urma unor măsuri prin care a eludat dispozițiile legale, prin intermediul interpusului F. I., folosea și apartamentul nr. 24.
Instanța nu a primit această apărare, întrucât prin sentința civilă nr. 2063 pronunțată la data de 24.03.2010 de Judecătoria Sectorului 5, această chestiune a fost tranșată în mod definitiv și irevocabil. Astfel, în considerentele sentinței civile mai-sus invocate, s-a reținut că, din cuprinsul contractelor de vânzare – cumpărare ( nr._/15.06.2009 și_/18.12.2006), precum și din procesele – verbale de predare – primire anexe la acestea, rezultă cu prisosință faptul că cele două apartamente reprezintă două unități locative distincte.
În fapt, instanța a reținut, din depoziția martorului V. V. din ședința publică din data de 20.12.2012, faptul că pârâtul a zidit ușa de acces în imobilul nr. 24 și a demolat inclusiv zidul despărțitor dintre cele două apartamente, astfel încât, acestea două, în urma modificărilor aduse au format o singură unitate locativă.
Instanța a apreciat declarația martorului V. V. ca prezentând un grad ridicat de veridicitate, având în vedere că acesta a redat evenimente percepute în mod direct, cu propriile simțuri – ex propriis sensibus. Totodată, instanța a avut în vedere și împrejurarea că, legal citat cu mențiunea de a se prezenta la interogatoriu, sub sancțiunea aplicării sancțiunii prev. la art. 225 Cod procedură civilă, pârâtul nu s-a prezentat, motiv pentru care va aprecia pasivitatea acestuia drept un început de probă în folosul reclamantei, pe care îl va corobora cu probatoriul administrat în cauză.
În drept, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 480 Cod civil, potrivit cu care „proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de lege.”
În speță, instanța a constatat că, prin fapta unilaterală și lipsită de suport legal a pârâtului de ocupare a apartamentului – garsonieră nr. 24, reclamanta a suferit o ingerință în dreptul său de proprietate, care a fost golit de atributele posesiei și folosinței, impunându-se restabilirea situației de fapt anterioară faptei pârâtului.
Pentru toate aceste considerente de fapt și de drept, astfel cum acestea au fost expuse, instanța a apreciat că acțiunea formulată de reclamantă este întemeiată (în parte), sens în care a dispus obligarea pârâtului la repunerea apartamentului numărul 24 situat în București, sector 5, ., ., în situația constructivă inițială, prin refacerea peretelui despărțitor dintre apartamentele nr. 23 (proprietatea pârâtului) și 24 (proprietatea reclamantei), precum și refacerea ușii de acces în apartamentul numărul 24, în termen de 45 de zile de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
Dispunând obligarea pârâtului la readucerea imobilului nr. 24 în situația constructivă inițială și reținând că acesta a blocat zidul de acces în apartamentul nr. 24, instanța a apreciat întemeiat și capătul de cerere privind obligarea pârâtului de a permite accesul reclamantei și membrilor familiei acesteia spre apartamentul 24, prin apartamentul numărul 23, până la efectuarea lucrărilor mai-sus menționate.
Totodată, reținând că, în urma modificărilor efectuate de către pârât, acesta a mobilat imobilul apartament nr. 24 cu mai multe bunuri mobile (bibliotecă, comodă etc.), ca o consecință a admiterii primului capăt de cerere, instanța a dispus și evacuarea bunurilor mobile aparținând pârâtului aflate în apartamentul nr. 24.
În ceea ce privește capătul de cerere privind autorizarea reclamantei de a efectua personal, dar pe cheltuiala pârâtului, lucrările necesare repunerii apartamentului numărul 24 în situația constructivă inițială, față de prevederile art. 5802 Cod procedură civilă, având în vedere că nu s-a stabilit refuzul pârâtului de a se conforma dispozițiilor prezentei hotărâri, în cauză nefiind declanșată executarea silită, instanța a apreciat că acest capăt de cerere este prematur formulat și l-a respins, ca atare.
Împotriva acestei sentințe, a formulat recurs pârâtul Ailișoaiei G., solicitând casarea sentinței recurate cu trimiterea cauzei la rejudecare instanței de fond, în subsidiar, modificarea sentinței recurate in sensul respingerii cererii de chemare în judecată.
Prin decizia civilă nr. 987 R din 03.04.2013, Tribunalul București – Secția a V-a Civilă a respins ca nefundat, recursul.
Asupra excepției de nulitate a recursului, tribunalul a apreciat că aceasta este nefondată câtă vreme recurentul a indicat numărul dosarului în care a fost pronunțată hotărârea recurată, a indicat data pronunțării acestei hotărâri, astfel că sunt elemente pentru a identifica numărul hotărârii recurate.
Pe fondul recursului, singura critică adusă sentinței recurate constă în judecata pricinii în fond fără legala citare a pârâtului recurent în prezenta cauză.
Verificând procedura de citare în fața instanței de fond, tribunalul a constatat că într-adevăr, la data de 06.12.2012, instanța de judecată a rămas în pronunțare asupra cererii de stenografiere a ședinței de judecată, după soluționarea acestei acordând termen pentru continuarea judecății, la data de 20.12.2012, pentru când s-a dispus citarea părților, pârâtul Ailișoaiei G. fiind citat, citația fiind semnată de acesta, astfel cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare-fila 203.
Deși legal citat, pârâtul nu s-a prezentat la judecata pricinii, astfel că după amânarea pronunțării, instanța de fond a pronunțat sentința civilă nr.1/03.01.2013.
Constatând că la momentul la care cauza a fost în stare de judecată pârâtul a fost corect citat, criticile din recurs pe acest aspect sunt nefondate, motiv pentru care, în baza art.312 c.p.civ., tribunalul a respins recursul ca nefundat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul-pârât Ailisoaei G..
Prin motivele de recurs depuse prin memoriul separat din data de 06.11.2014, recurentul a arătat că obiectul principal al cauzei este „obligația de a face”, respectiv evacuarea recurentului din imobil, precum și realizarea unor lucrări materiale.
În consecință, recurentul apreciază că acest obiect nu este evaluabil în bani.
Cum regula o reprezintă judecata și în apel, afară de situațiile exceptate și, observând că nu ne găsim în vreuna dintre situațiile de excepție, înseamnă că prezenta cauză trebuia judecată în apel.
Astfel, observând că în mod nelegal tribunalul a judecat cauza în recurs în compunerea aferentă, în loc de apel, solicită casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare în apel.
Analizând actele și lucrările dosarului sub aspectul motivelor de recurs invocate,Curtea urmează să admită recursul pentru următoarele considerente:
Sub aspectul excepției inadmisibilității, Curtea consideră că, în ipoteza în care, prin intermediul căii de atac a recursului, se pune în discuție însăși calificarea unei căi de atac declanșată împotriva unei hotărâri pronunțate de o instanță de fond, această cale de atac nu poate fi inadmisibilă, ci instanța are obligația de a examina dacă a fost respectat în cauză principiul legalității căilor de atac.
Astfel, într-o ierarhie a principiului unicității căii de atac, invocat de intimată și a principiului legalității căii de atac, instanța de recurs consideră că are prioritate principiul legalității căii de atac, cu precizarea necesară că dispozițiile procesuale care instituie, într-un sistem de drept, căile de atac pe care o parte poate să le exercite trebuie să fie nu doar accesibile, dar și previzibile, calitatea legii, de a fi accesibilă și previzibilă, fiind o garanție a procesului echitabil în materie civilă, astfel cum este acesta protejat prin art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (a se vedea cauza R. împotriva României, hotărârea din 4 mai 2000, par. 52, 55).
Cum, în cauza dedusă judecății, prin prezentul recurs se pune în discuție greșita calificare de către tribunal a căii de atac soluționată prin decizia recurată, este evident că se impune verificarea aspectului legalității căii de atac, ce ar fi putut fi exercitată împotriva sentinței instanței de fond.
În acest context, Curtea apreciază că cercetarea admisibilității recursului, în cauza dedusă judecății, nu poate fi paralizată prin invocarea acestei excepții procesuale și se impune cercetarea motivelor de recurs și dezlegarea acestui aspect de legalitate.
Procedând la examinarea recursului, Curtea reține că obiectul acțiunii intimatei reclamante, cu care instanța a rămas învestită în urma disjungerii dispusă prin încheierea din 21.04.2010, este obligația de a face, respectiv de a fi obligat recurentul pârât de a repune apartamentul nr. 24 situat in București, sector 5, ., ., in situația constructivă inițială prin refacerea peretelui despărțitor dintre . nr. 24 și refacerea ușii de acces individual; în subsidiar, s-a solicitat autorizarea părții reclamante de a dărâma peretele despărțitor dintre cele două spații locative individuale și de a realiza reconstrucția căii de acces pentru . proprii, dar pe cheltuiala pârâtului, permiterea necondiționată a accesului reclamantei și a membrilor familiei sale spre garsoniera nr. 24, proprietatea sa, prin garsoniera nr. 23 aflată in proprietatea/posesia pârâtului până la data la care va fi posibil in fapt accesul exclusiv pentru garsoniera nr. 24, acces împiedicat actualmente de zidirea ușii de acces, precum și evacuarea bunurilor mobile aparținând pârâtului din garsoniera nr. 24.
Conform dispozitiilor art.2821 alin.1 Cod procedura civila anterior: „Nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind pensii de întreținere, în litigiile al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști, asupra acțiunilor posesorii, acțiunilor în evacuare, a celor referitoare la înregistrările în registrele de stare civilă și luarea măsurilor asigurătorii, asupra cererilor pentru repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare săvârșite în procesele penale și în alte cazuri prevăzute de lege”.
În speță, niciunul dintre capetele de cerere cu care intimata reclamantă a învestit instanța nu este inclus între cele enumerate în art. 2821 C.proc.civ. și pentru care singura cale de atac împotriva hotărârii primei instanțe este recursul și niciunul nu are caracter patrimonial pentru ca în funcție de valoare să devină aplicabil același text legal.
Prin urmare, în speță erau incidente dispozițiile art. 282 alin. (1) C.proc.civ., care prevede că „hotărârile date în primă instanță de judecătorie sunt supuse apelului la tribunal”, Tribunalul București, învestit cu calea de atac promovată împotriva sentinței civile nr.1 din 03.01.2013, pronunțată de Judecătoria Sector 5, prin aplicarea și interpretarea greșită a dispozițiilor 2821 alin.1 Cod de procedură civilă soluționând greșit calea de atac ca fiind recurs.
O consecință logică a calificării căii de atac drept apel constă în posibilitatea părții de a ataca cu recurs hotărârea pronunțată de către instanța de apel, astfel încât în prezenta cauză, se pun în dezbatere aspecte ce țin de dreptul de acces la un tribunal, ca o componentă materială a dreptului la un proces echitabil garantat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În acest sens, Curtea consideră necesar să precizeze că, dacă în materie civilă, instanța de contencios european a drepturilor omului nu instituie, în sarcina statelor contractante, obligația de a crea instanțe de apel sau de recurs (casație), nu mai puțin, în ipoteza în care, statul reglementează, în propriul sistem de drept, atât calea de atac a apelului, cât și a recursului, accesul la aceste grade de jurisdicție trebuie să fie efectiv, garanțiile fundamentale ale articolului 6 din Convenție fiind aplicabile (cauza Blandeau c. Franței, hotărârea din 10 iulie 2008).
În cauza dedusă judecății, câtă vreme cererea nu era evaluabilă în bani, Curtea apreciază că sentința Judecătoriei Sectorului 5 București era susceptibilă de a fi atacată cu apel și nu cu recurs, un argument suplimentar al acestui raționament fiind acela al rațiunii legii (ratio legis), în sensul în care rațiunea legiuitorului român, în actualul sistem procesual, este aceea de a institui, și în materie civilă, accesul la calea de atac a apelului și a recursului, dispozițiile art. 2821 Cod de procedură civilă reglementând excepția de la această regulă, respectiv de a se ataca doar cu recurs hotărârile pronunțate, în cauze de o importanță redusă. Excepțiile fiind de strictă interpretare și aplicare, Curtea apreciază că prin calificarea greșită a căii de atac drept apel i s-a produs recurentului pârât o vătămare procesuală esențială, constând în suprimarea unei căi de atac prevăzută de lege, singurul remediu efectiv în cauză, pentru a garanta părții dreptul de acces la un tribunal, ca o componentă materială a dreptului la un proces echitabil garantat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului este acela al casării deciziei recurate și rejudecării căii de atac.
Pe de altă parte, Curtea apreciază ca întemeiat și motivul referitor la încălcarea normelor referitoare la compunerea instanței care a judecat calea de atac, aceasta reprezentând o altă consecință a calificării greșite a căii de atac. Astfel, soluționarea de către tribunal a unui recurs împotriva sentinței Judecătoriei Sectorului 5 București s-a realizat în complet de 3 judecători, deși calea de atac împotriva respectivei hotărâri era apelul si se impunea a fi soluționat potrivit normelor legale imperative stabilite prevederile art. 54 alin. 2 din Legea nr. 304/2004 republicata în care se stipulează, în mod imperativ, ca, la tribunale si curțile de apel, apelurile se judeca în complet de 2 judecători.
În aceste condiții, vătămarea produsă prin încălcarea unei norme de compunere a instanței nu poate fi înlăturată decât prin trimiterea cauzei spre rejudecare care, de altfel, este strict reglementată de dispozițiile art. 304 pct.1 și art. 312 alin. (3) C.proc.civ.
Față de cele reținute, Curtea constată că sunt incidente dispozițiile art.304 pct.1 Cod procedură civilă, motiv pentru care va admite recursul, va casa decizia și va trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul București, ca instanță de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția inadmisibilității.
Admite recursul declarat de recurentul reclamant pârât Ailișoaiei G., împotriva deciziei civile nr. 978R/03.04.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă F. (Ailișoaiei) D. și intimata reclamantă pârâtă I. D. M..
Casează decizia civilă recurată și trimite la Tribunalul București pentru judecarea cauzei în apel.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03.02.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. L. M. D. Z. D. F. G.
GREFIER
S. V.
Red. D.L.M.
Tehnored. T.I./D.L.M.
2 ex./18.02.2015
Jud. fond:
O. S.
B. A. R.
L. F.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 179/2015. Curtea de Apel... | Succesiune. Decizia nr. 166/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
