Uzucapiune. Decizia nr. 412/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 412/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 02-04-2015 în dosarul nr. 412/2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV A CIVILĂ

DOSAR NR. _

DECIZIA CIVILĂ NR.412 R

Ședința publică de la 02 aprilie 2015

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE - A. C. B.

JUDECATOR - G. S.

JUDECĂTOR - D. M. G.

GREFIER - G. C. A.

Pe rol se află pronunțarea asupra cererii de recurs formulată recurenții reclamanți G. A., G. C., G. M., G. N. Ș. împotriva deciziei civile nr.3153R din 10.12.2013 pronunțată Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimații reclamanți A. D., D. M., G. G., S. N., G. S. și intimata pârâtă P. N..

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la 26 martie 2015, consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când, Curtea, pentru a da posibilitate părților să depună note scrise a amânat pronunțarea la 02 aprilie 2015.

CURTEA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată din data de 11.03.2009 și înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, sub nr._, reclamanții D. M., G. G., G. S., A. D., S. N. Și A. C. au solicitat în contradictoriu cu pârâta V. I. S. să se constate că autorul lor, G. T. a dobândit un drept de proprietate asupra suprafeței de teren de 368,15 m.p situată în curtea imobilului din București, .. 181, sector 1, ca efect al uzucapiunii de 30 de ani.

Prin sentința civilă nr. 9277 din 7.07.2009, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția nulității cererii de chemare în judecată și a anulat cererea de chemare în judecată, întrucât pârâta nu a fost suficient individualizată, domiciliul indicat în acțiune neexistând în realitate.

Prin decizia civilă nr. 2229 R din 18.10.2010, Tribunalul București, Secția a III-a civilă, a admis recursul formulat de reclamanți, a casat Sentința civilă nr. 9277 din 7.07.2009 și a trimis cauza spre rejudecare. Decizia a fost pronunțată în contradictoriu cu intimata-pârâtă V. S. care a fost citată prin publicitate (afișare la ușa instanței și publicarea citației într-un ziar de largă circulație).

Cauza s-a reînregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr._ *, la data de 10.12.2010.

Prin încheierea din 19.04.2011, instanța a admis excepția conexității și a dispus întrunirea dosarului nr._/299/2009 la prezentul dosar, constatând că cererea de intervenție formulată de G. M., G. C., G. N. și G. A. a rămas fără obiect, față de faptul că aceștia sunt părți în dosarul conexat.

În ceea ce privește dosarul conexat, instanța a constatat că la data de 28.04.2009 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr._/299/2009 cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții G. C., G. Ș.-N., G. A. Și G. M. împotriva pârâtei P. N., prin care au solicitat să se constate că, prin efectul uzucapiunii de 30 ani, respectiv prin joncțiunea posesiilor, au devenit proprietare asupra imobilului-teren în suprafață de 368,15 m.p. și, prin accesiune, asupra construcției compuse din trei camere și dependințe, situate în București, .. 181, sector 1.

Prin sentința civilă nr._/13.11.2012, Judecătoria Sectorului 1 București a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active, invocată din oficiu; a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâtă; a respins ca neîntemeiată acțiunea principală, a respins ca neîntemeiată acțiunea conexă și a luat act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții G. M., G. C., G. A., G. N. -Ș. din cererea conexă, precum și reclamanții D. M., G. S., G. G. și S. N., cereri înregistrate pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă, sub nr._, la data de 20.03.2013, calificate ulterior recursuri.

Prin decizia civilă nr. 3153/10.12.2013 Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurenții G. M., G. C., G. A. și G. N.-Ș. împotriva sentinței civile nr._/13.11.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în contradictoriu cu intimatul A. C. și cu intimata-pârâtă P. N., a admis recursul declarat de recurenții din cererea principală D. M., G. G., G. S., S. N. și A. C., a modificat în parte sentința recurată în sensul că a admis în parte cererea de chemare în judecată, a constatat că G. T. și G. A. au dobândit prin uzucapiunea de 30 de ani dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 367,9 m.p situat în București, .. 181, sectorul 1, identificat prin anexa 4 a raportului de expertiză întocmit de expertul P. C. M. – fila 405, vol. II dosarul judecătoriei și a menținut restul dispozițiilor sentinței.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții G. A., G. C., G. M. și G. N. Ș. criticând-o pentru nelegalitate, făcându-se în acest sens referiri cu privire la fondul litigiului.

În ceea ce privește calificarea căii de atac făcută de către tribunal, recurenții susțin că aceasta este făcută cu încălcarea dispozițiilor legale.

Se arată că recurenții reclamanți au susținut că în mod corect a fost indicată calea de atac

ca fiind apelul, deoarece valoarea obiectului cererii depășește pragul de 100.000 lei inclusiv, prevăzut de art. 2821 Cod procedură civilă.

Recurenții arată că în mod greșit instanța a apreciat și a calificat calea de atac ca fiind recursul, astfel că soluția pronunțată a fost dată de un complet care nu a fost alcătuit conform dispozițiilor legale și cu încălcarea competenței de ordine publică.

Recurenții precizează că potrivit concluziilor raportului de expertiză efectuat de către expertul B. N., în cauza de față este depășit pragul valoric stabilit de lege, astfel încât, în mod nelegal, a fost recalificată calea de atac de către tribunal ca fiind recurs, în loc de apel.

La dosar a fost depusă întâmpinare din partea intimaților reclamanți A. D., D. M., G. G., S. N., G. S. solicitând respingerea recursului, ca inadmisibil.

Asupra acestei excepții, Curtea de Apel constată că este întemeiată, urmând a fi admisă pentru considerentele care vor urma:

Conform art. 299 alin. 1 Cod procedură civilă, hotărârile date în apel, sunt supuse recursului, dispozițiile art. 282 alin. 2 Cod procedură civilă fiind aplicabile în mod corespunzător.

Conform art. 2 al aceluiași articol, nu sunt supuse recursului, hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 1 pct. 11.

În speță, prin decizia civilă nr. 3153R/2013 instanța s-a pronunțat asupra recursurilor declarate de către recurenți, hotărârea pronunțată în recurs fiind irevocabilă.

În ceea ce privește calificarea căii de atac de către tribunal, Curtea de Apel constată că aceasta a fost corect și legal realizată.

Astfel, în primul ciclu procesual, părțile au fost de acord cu valoarea imobiliară stabilită, nefiind emise obiecții referitoare la acest aspect, voința părților fiind reliefată și prin declararea căii de atac „recursul” împotriva hotărârii pronunțate.

Faptul că în cel de-al doilea ciclu procesual, imobilul a fost evaluat la o valoare de peste 10.000 lei nu are nici o relevanță în cauză, fiind importantă valoarea imobilului așa cum ea a fost stabilită în primul ciclu procesual.

Față de aceste considerente, Curtea de Apel constată că excepția inadmisibilității recursului îndreptat împotriva unei decizii pronunțate în soluționarea recursurilor declarate este întemeiată și drept consecință, va respinge, ca inadmisibil, recursul reclamanților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenții-reclamanți G. A., G. C., G. M. și G. N. Ș. împotriva deciziei civile nr. 3153R/10.12.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimații-reclamanți A. D., D. M., G. G., S. N., G. S. și intimata-pârâtă P. N..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 02.04.2015.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

A. C. B. G. S. D. M. G.

GREFIER

G. C. A.

Red. GS

Tehnored. GC 2 ex

22.04.2015

Jud. apel A. G. Țambulea

A. P.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Uzucapiune. Decizia nr. 412/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI