Obligaţie de a face. Decizia nr. 766/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 766/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 06-07-2015 în dosarul nr. 766/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A-IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 766R
Ședința publică de la 6 iulie 2015
Curtea compusă din
PREȘEDINTE - D. F. B.
JUDECĂTOR - I. P.
JUDECĂTOR - B. A. S.
GREFIER - V. Ș.
Pe rol se află pronunțarea asupra cererilor de recurs formulate de recurentul reclamant M. G. și recurentul pârât F. C. împotriva deciziei civile nr. 1247A/09.12.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, având ca obiect: obligația de a face.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică de la 29.06.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise și având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea la data de 6.07.2015.
CURTEA
În deliberare asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 29.04.2010, reclamantul M. G. l-a chemat în judecată pe pârâtul F. C., solicitând desființarea construcției edificate de pârât începând cu luna iunie 2009, amplasată cu latura de vest pe hotarul despărțitor dintre proprietățile lor pe o lungime de 8 m, obligarea pârâtului să aducă în starea inițială gardul despărțitor dintre proprietățile lor, gard desființat abuziv de către pârât la data începerii edificării construcției, obligarea pârâtului la daune cominatorii în cuantum de 50 lei pe fiecare zi de întârziere, pentru neexecutarea obligației de desființare a construcției și reconstruirea gardului despărțitor dintre proprietățile lor începând cu data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii până la data executării efective și întocmai a obligației. În final, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că pârâtul a edificat construcția fără acordul său, fără autorizație de construcție, la o distanță mai mică de 2 m de linia de hotar. Reclamantul a mai arătat că interesul său în promovarea acțiunii rezultă din faptul că, prin edificarea acestei construcții, curtea și locuința sa sunt lipsite de soare, sunt în permanență în umbra imobilului construit abuziv, fapt ce dăunează sănătății sale și a familiei, iar casa de locuit va face igrasie, întrucât pereții, fiind lipsiți de razele solare, nu se vor usca, va genera un grav disconfort habitatului și rezistența construcției sale va fi afectată grav și prematur.
În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 1076 Cod civil, art. 1078 cod civil și art. 274 Cod procedură civilă.
Prin sentința civilă nr. 5921/29.06.2012, Judecătoria Sectorului 5 București – Secția a II-a Civilă a respins, ca neîntemeiate, obiecțiunile formulate de reclamant la raportul de expertiză și a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul M. G., ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că reclamantul M. G. este proprietarul suprafeței de teren de 100 mp, situată în ., sector 5, București, precum și al casei existente pe acest teren, casă edificată în anul 1971, compusă din 3 camere, bucătărie, hol și dependințe, după cum reiese din cuprinsul sentinței civile nr. 4772 din 20.09.1996 a Judecătoriei Sectorului 5 București. Pe de altă parte, pârâtul F. C., împreună cu soția sa F. V., este proprietarul suprafeței de teren de 155,29 mp și al construcțiilor casă de locuit, un garaj și un WC, împrejurare atestată prin sentința civilă nr. 810 din 27.01.2009 a Judecătoriei Sectorului 5 București.
Instanța a reținut că, în cursul anului 2009, pârâtul F. C. a demarat lucrări de construcție pentru o clădire de locuit, amplasată spre limita de proprietate cu imobilul din ., prin consolidarea garajului menționat în sentința civilă nr. 810 din 27.01.2009 și înglobarea acestuia în noua construcție, după cum reiese din raportul de expertiză depus la dosar în data de 21.03.2011, realizat de expert tehnic J. C. E.. La momentul începerii acestei lucrări pârâtul nu avea o autorizație de construcție, motiv pentru care a fost sancționat contravențional prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 28 din data de 03.02.2010, încheiat de Primăria Sectorului 5. În baza cererii nr._ din 14.04.2010, adresate de Fierăscu C., Primăria Sectorului 5 a eliberat, la data de 22.06.2010, Autorizația de construire nr. 198-E, prin care s-a autorizat executarea lucrărilor de consolidare, extindere și supraetajare a construcției existente, rezultând un corp P+1 E pe terenul situat în municipiul București, sector 5, ..
Instanța a reținut că lucrările de consolidare, extindere și supraetajare construcție existentă, rezultând un corp P+1E, realizate de către pârât începând cu anul 2009 sunt realizate în interiorul proprietății acestuia și nu ocupă hotarul despărțitor dintre proprietățile părților, iar reglementările privind disciplina în construcții se consideră respectate prin eliberarea Autorizației de construire nr. 198-E din 22.06.2010 de către Primăria Sectorului 5, prin serviciile de specialitate, astfel cum a concluzionat raportul de expertiză. Mai mult decât atât, răspunzând obiectivelor stabilite prin suplimentul la expertiza tehnică, s-a conchis, pe baza documentației tehnice depuse la dosar, precum și a actelor eliberate de Primăria Sectorului 5, că noua construcție P+1E edificată de pârât trebuia realizată prin consolidarea și extinderea garajului existent, în plan orizontal și pe verticală, în continuarea garajului, spre limita de proprietate cu imobilul situat pe ., iar din punct de vedere al configurației – sistem constructiv, număr de niveluri, compartimentare – clădirea de locuit P+1E respectă planurile proiectului care a stat la baza emiterii Autorizației de construire nr. 198-E din 22.06.2010.
Față de concluzia expertului, instanța a reținut că pârâtul nu a edificat construcția pe linia de hotar dintre cele două proprietăți, linie delimitată în fapt de peretele fostului garaj C2 și de peretele din zidărie de cărămidă provenit de la fostele anexe gospodărești dinspre proprietatea reclamantului.
Instanța a considerat că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 599 C.civ., care impun proprietarului să ceară consimțământul vecinului în cazul alăturării vreunei lucrări la zidul comun. În acest sens, în speță pârâtul nu a alăturat construcția sa unui zid comun, ci unor ziduri ce îi aparțin (peretele fostului său garaj și cel al fostelor sale anexe gospodărești), care, chiar dacă se află la limita proprietății, sunt, totuși, în interiorul proprietății sale.
Cu privire la aceste ziduri vechi cărora le-a fost alăturată construcția nouă, din coroborarea răspunsurilor reclamantului de la întrebările 4 și 5 din interogatoriul propus de către pârât, instanța a reținut că reclamantul nu a avut vreodată vreo obiecție referitoare la amplasamentul lor pe linia de hotar dintre proprietăți.
Instanța a considerat că dispozițiile art. 607 C.civ., care interzic plantarea arborilor care cresc înalți la o distanță de cel mult 2 metri de la linia despărțitoare a celor două proprietăți și a celorlalte plantații la o distanță de cel mult 1,5 m de această linie, nu se aplică în cazul construcțiilor, ele reglementând doar situația plantațiilor.
Instanța a reținut că acel zid al garajului, care despărțea cele două proprietăți, nu a fost demolat, motiv pentru care solicitarea reclamantului de a fi obligat pârâtul la aducerea în starea inițială a gardului este neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul.
În faza apelului, la termenul din 18.11.2013, apelantul - reclamant a invocat excepția de nelegalitate a actului administrativ, respectiv autorizația de construire, autorizație care ar fi trebuit să fie eliberată înaintea lucrărilor de construcție, or în cauză aceasta a fost eliberată după începerea construcțiilor și după introducerea prezentei acțiuni. Apelantul - reclamant a apreciat că autorizația a fost eliberată după termenul legal, prevăzut de art. 28 alin. 3 din Legea 50/1991. Ordinul nr. 839/2009 prevede în art. 27 pentru ce categorie de construcție este necesar a se obține acordul vecinilor, iar la art. 27 lit. a) și b) se încadrează și această construcție, care și-a schimbat destinația inițială și care afectează gradul de însorire a clădirii vecine. Apelantul - reclamant a arătat că nu s-a obținut acordul vecinilor și nici nu a fost prezentat proiectul clădirii, așa cum prevede legea.
Prin decizia civilă nr. 1247A/09.12.2013, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis apelul reclamantului, a anulat sentința apelată și, rejudecând în fond, a admis excepția de nelegalitate a autorizației de construire nr. 198E/22.06.2010 eliberată de Primăria Sector 5 București, a admis în parte acțiunea, a obligat pârâtul să desființeze construcția edificată la adresa din București, ., sector 5, în baza autorizației de construire nr. 198E/22.06.2010 și a respins, ca neîntemeiate, capetele de cerere privind refacerea gardului despărțitor și plata daunelor cominatorii.
Pentru a decide astfel, Tribunalul București a reținut că este fondat primul motiv de apel, întrucât instanța a acordat cuvântul asupra fondului fără a se pronunța asupra obiecțiunilor formulate de apelantul - reclamant la expertiza administrată în cauză, deci fără ca probatoriul să fie finalizat, părțile fiind puse în situația de a formula concluzii asupra fondului fără a ști dacă pot invoca sau nu concluziile raportului de expertiză în susținerea, respectiv combaterea cererii. Procedând astfel, instanța a nesocotit principiul fundamental al dreptului la apărare, soluționând cauza cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 din Codul de procedură civilă. Față de această dispoziție vătămarea suferită de apelant, ce nu a putut să își susțină cererea în raport de toate probele administrate și a pierdut procesul, este presupusă, constând în imposibilitatea acestuia de a se apăra, cu consecința pronunțării în cauză a unei hotărâri nefavorabile. Această vătămare nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii și rejudecarea cauzei. Față de aceste considerente, tribunalul a admis apelul și, în temeiul art. 297 alin. 2 teza finală din Codul de procedură civilă, a anulat hotărârea primei instanțe și a rejudecat în fond cauza.
În privința autorizației de construire, tribunalul a constatat că sunt incidente dispozițiile art. 27 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, aprobate prin Ordinul nr. 839/2009 al Ministrului Dezvoltării Regionale și Locuinței. Tribunalul a reținut, din cuprinsul raportului de expertiză efectuat în primă instanță, că imobilul edificat de pârât la adresa din . este amplasat în spatele peretelui din blocheți de beton ai garajului și a peretelui din zidărie de cărămidă provenit de la fostele anexe gospodărești, deci foarte aproape de linia de hotar care desparte cele două proprietăți. În această situație, față de suprafețele reduse ale proprietăților învecinate (100 mp imobilul apelantului - reclamant de la nr. 9, și 155,29 mp imobilul intimatului - pârât de la nr. 7) și cum construcția pârâtului are regim de înălțime parter plus etaj, este evident că această nouă construcție afectează gradul de însorire a imobilului reclamantului.
Ca urmare, în conformitate cu dispozițiile art. 27 din normele de aplicare a Legii nr. 50/1991, tribunalul a reținut că, pentru obținerea autorizației de construire, era necesar acordul vecinilor, respectiv al reclamantului, acord care trebuia dat în formă autentică, iar în cazul refuzului acestuia de a-și da acordul pârâtul avea posibilitatea obținerii unei hotărâri judecătorești care să suplinească acest acord. În lipsa acestui acord sau a unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, care să constate refuzul nejustificat al vecinului de a-și da acordul, autorizația nu putea fi eliberată de autoritatea administrativă; eliberarea autorizației în aceste condiții s-a făcut în mod nelegal, cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare.
În privința capătului de cerere având ca obiect refacerea gardului despărțitor, tribunalul a reținut că apelantul - reclamant nu a făcut dovada desființării acestui gard de către intimatul - pârât, deși sarcina probei îi revenea în conformitate cu dispozițiile art. 1169 din Codul civil de la 1864, în vigoare potrivit art. 230 din Legea nr. 71/2011. Dimpotrivă, din probele administrate în cauză rezultă că „gardul” care desparte cele două proprietăți există și în prezent. Astfel, din cuprinsul raportului de expertiză întocmit de expert J. C. E. în primă instanță rezultă că proprietățile învecinate de la nr. 7 și nr. 9 pe . de un perete realizat din blocheți de beton ai garajului și de un perete din zidărie de cărămidă provenit de la fostele anexe gospodărești din proprietatea de la nr. 7, acești pereți reprezentând limita de proprietate dintre cele două imobile.
Tribunalul a respins ca neîntemeiat și capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata daunelor cominatorii, față de dispozițiile art. 5803 alin. 5 Cod procedură civilă.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantul și pârâtul.
Recurentul reclamant a solicitat ca, în urma reanalizării probelor administrate în cauză și a lucrărilor efectuate, să se dispună admiterea recursului și modificarea în parte a deciziei atacate în sensul obligării intimatului la aducerea în starea inițială a gardului despărțitor și la plata daunelor cominatorii solicitate prin acțiune.
În motivarea recursului, recurentul reclamant a arătat că, prin decizia atacată, instanța de apel a respins capetele de cerere privind refacerea gardului despărțitor și obligarea intimatului la daune cominatorii, soluție pronunțată cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.
În ceea ce privește obligarea pârâtului la refacerea gardului despărțitor, recurentul reclamant a precizat că între proprietățile părților a existat gard despărțitor, format dintr-un zid de beton și un zid de cărămidă. La edificarea noii construcții, cele două ziduri ce delimitau proprietățile au fost înglobate în noua construcție, astfel gardul despărțitor dintre proprietăți a dispărut apărând în locul acestuia peretele din spatele construcției edificate nelegal de către intimat.
Recurentul reclamant a mai arătat că, dacă este amplasată clădirea la jumătate de blochete sau cărămidă de linia de hotar, vechiul gard face corp comun cu clădirea ilegal edificată de intimatul-pârât, jumătate de blochet sau cărămidă fiind pe terenul recurentului.
Cu referire la capătul de cerere privind obligarea intimatului-pârât la daune cominatorii, recurentul a considerat că invocarea de către instanță a prevederilor art. 5803 alin. 5 din codul de procedură civilă reprezintă o greșită aplicare a legii întrucât textul de lege se referă la faza procesuală a executării silite, iar speța se află în faza procesuală a judecării cauzei. Daunele cominatorii se acordă în temeiul art. 1078 din Codul civil din 1864.
Recurentul pârât a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei instanței de apel, respingerea apelului reclamantului și a excepției de nelegalitate a autorizației de construcție invocată de către reclamantul-apelant, menținerea sentinței instanței de fond ca legală și temeinică și obligarea reclamantului la suportarea cheltuielilor de judecată.
Recurentul pârât a invocat motivele de recurs prevăzute art. 304 pct. 7, 8 și 9 din Codul de procedură civilă.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, deoarece în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 27 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 aprobate prin Ordinul 839/2009 al Ministerului Dezvoltării Regionale și Locuinței, pentru a fi necesar acordul vecinilor. Prin urmare, excepția de nelegalitate a autorizației de construire invocată de reclamant nu este întemeiată și trebuie respinsă.
În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 din Codul de procedură civilă, recurentul a arătat că nu au fost respectate exigențele procedurale dispuse de art. 261 pct. 5 din Codul de procedură civilă. Motivarea din considerentele deciziei privind afectarea gradului de însorire a imobilului reclamantului are la bază o prezumție proprie a instanței, nesusținută de probatoriul administrat în cauză, cu atât mai mult cu cât în apel nu s-au administrat probe noi. Construcția realizată respectă autorizația de construire și toată documentația tehnică ce a stat la baza acesteia, aspect confirmat de suplimentul la raportul de expertiză tehnică depus la termenul din 25.05.2011 în dosarul de fond. Lucrările efectuate nu sunt considerate lucrări noi în înțelesul Legii nr. 50/1991, cum greșit a apreciat instanța de apel, care a interpretat astfel greșit actul juridic dedus judecății, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 din Codul de procedură civilă.
Recurentul a arătat că instanța de apel a aplicat eronat dispozițiile art. 27 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 aprobate prin Ordinul 839/2009 al Ministerului Dezvoltării Regionale și Locuinței. În cauză nu era necesar acordul vecinilor, întrucât nu a fost edificată o construcție nouă, ci a fost consolidat, extins și supraetajat un imobil existent cu un etaj, proprietate exclusivă a recurentului pârât.
Recurentul a arătat că raportul de expertiză tehnică nu a avut niciun obiectiv prin care să se stabilească dacă gradul de însorire al imobilului reclamantului a fost afectat sau nu. Pe de altă parte reclamantul nu a înțeles nici în apel să solicite să se stabilească acest aspect prin proba cu expertiză.
În speță, reclamantul-apelant nu a administrat nici o probă care să-i dovedească susținerile, iar afectarea gradului de însorire nu se poate determina prin prezumții sau raționamente logice, întrucât numai printr-un studiu de specialitate se putea stabili acest aspect, luându-se în considerare atât suprafața mică de teren a reclamantului, de 100 mp, construcțiile ce ocupă aproape întreaga suprafață, cât și efectuarea unor calcule privind durata de însorire (lumina solară primită de construcție poate fi directă și difuză).
Analizând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea reține următoarele:
Prin autorizația nr. 198E/22.06.2010 s-a autorizat executarea lucrărilor de consolidare, extindere și supraetajare a construcției existente aparținând recurentului pârât, rezultând un corp P+1 E, pe terenul situat în București, ., Sector 5. Expertiza imobiliară încuviintată de prima instanță prin încheierea de ședință din 23.11.2010 a avut ca obiective identificarea construcției edificate de pârâtul și stabilirea datei edificării acesteia; identificarea lucrărilor de construcții realizate de pârât începând din anul 2009. De asemenea, obiectivele suplimentare au avut în vedere distanța la care au fost amplasate construcțiile față de linia de hotar.
Prin expertiză, s-a constatat că lucrările de consolidare, extindere și supraetajare construcție existentă, rezultând un corp P+1E, realizate de pârât începând cu anul 2009, sunt realizate în interiorul proprietății acestuia situată în . sector 5 București și nu ocupă hotarul despărțitor dintre proprietățile părților. Expertul a considerat că reglementările privind disciplina în construcții se consideră respectate prin eliberarea Autorizației de construire nr. 198-E din 22.06.2010 de către autoritatea administrativă locală - Primăria Sectorului 5, prin serviciile de specialitate.
Ulterior, instanța a încuviințat efectuarea suplimentului expertizei judiciare dispuse în cauză, pentru a se stabili dacă, în speță, construcția realizată de către pârât începând cu anul 2009 respectă autorizația de construire și documentația tehnică ce a stat la baza acesteia din punctul de vedere al configurației și amplasamentului clădirii, iar în caz contrar să se arate care sunt abaterile sesizate.
Expertul a constatat că, pentru realizarea construcției P+1E din . sector 5 București s-a procedat astfel: a fost menținut peretele din blocheți de beton ai garajului C2 și peretele din zidărie de cărămida provenit de la fostele anexe gospodărești dinspre proprietatea de la nr. 9, care au devenit elemente de separație a celor două proprietăți învecinate; s-a realizat construcția P+1E, edificată de pârât începând cu anul 2009 în interiorul proprietății de la nr. 7, amplasată în spatele peretelui din blocheți de beton ai garajului C2 și a peretelui din zidărie de cărămidă provenit de la fostele anexe gospodărești dinspre proprietatea de la nr. 9 și nu pe structura garajului C2, cu menținerea și consolidarea pereților acestuia, amplasamentul noii construcții fiind decalat față de documentația pentru autorizare, spre interiorul proprietății de la nr. 7, cu o distanță egală cu grosimea peretelui din blocheți de beton ai garajului C2. Din punct de vedere al configurației - sistem constructiv, număr de niveluri, compartimentare - clădirea de locuit P+1E edificată în ., Sector 5 București respectă planurile proiectului care a stat la baza emiterii Autorizației de construire nr. 198-E/22.06.2010.
Motivul de recurs invocat de recurentul pârât, prevăzut de art. 304 pct. 8 din Codul de procedură civilă, în sensul că instanța de apel ar fi intepretat greșit actul juridic reprezentat de autorizația de construcție nu este întemeiat. Curtea constată că, în susținerea acestui motiv de recurs, recurentul pârât a invocat greșita aplicare a unei dispoziții legale la situația de fapt din speță, motiv de recurs ce urmează a fi analizat de Curte prin prisma art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.
Motivul de recurs invocat de recurentul pârât, prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, în sensul că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. art. 27 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 aprobate prin Ordinul 839/2009 al Ministerului Dezvoltării Regionale și Locuinței, este întemeiat. Potrivit alin. 1 lit. a) al articolului menționat, acordul vecinilor pentru autorizarea executării lucrărilor de construire este necesar pentru construcțiile noi, amplasate adiacent construcțiilor existente sau în imediata lor vecinătate - și numai dacă sunt necesare măsuri de intervenție pentru protejarea acestora. Situațiile prevăzute la alin. (1) lit. a) corespund cazurilor în care, prin ridicarea unei construcții noi în vecinătatea imediată a unei construcții existente, pot fi cauzate acesteia prejudicii privind rezistența mecanică și stabilitatea, securitatea la incendiu, igiena, sănătatea și mediul ori siguranța în exploatare. Cauzele acestor situații pot fi, de exemplu, alipirea la calcan, fundarea la o cotă mai adâncă decât cea a tălpii fundației construcției existente, afectarea gradului de însorire, astfel cum se arată în alin. 2 al aceluiași articol.
Tribunalul a reținut aplicabilitatea acestor dispoziții, considerând că noua construcție afectează gradul de însorire a imobilului reclamantului, fără a-și întemeia această constatare pe probele administrate în cauză. Astfel cum corect a susținut recurentul pârât, raportul de expertiză tehnică nu a avut niciun obiectiv prin care să se stabilească dacă gradul de însorire al imobilului reclamantului a fost afectat sau nu. Contrar însă susținerii recurentului pârât, în apel reclamantul a solicitat proba cu expertiza tehnică judiciară pentru a se stabili această împrejurare, proba fiind respinsă de instanța de apel, deși era utilă cauzei.
În acest context, Curtea constată că, deși s-a contestat încadrarea construcțiilor edificate de pârât în dispoziția aplicată de instanță precum și afectarea gradului de însorire a imobilului reclamantului, aceste aspecte nu au fost lămurite prin expertizele efectuate în cauză, deși de ele depindea concluzia privind necesitatea acordului reclamantului, și, pe cale de consecință, soluția cu privire la excepția de nelegalitate a autorizației de construcție și cu privire la demolarea construcției astfel edificate.
În lipsa stabilirii acestor împrejurări de fapt, respectiv încadrarea construcțiilor edificate de pârât în categoria celor descrise în textul legal menționat, și anume, dacă acestea reprezintă o construcție nouă față de cele existente, prin care să fie afectat gradul de însorire al imobilului reclamantului, aplicarea art. 27 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 în sensul că, pentru emiterea autorizației de construcție este necesar acordul vecinilor, nu este posibilă. Curtea constată că, în aceste condiții, criticile privind insuficiența motivării primei instanțe, întemeiate pe pct. 7 al art. 304 din Codul de procedură civilă, sunt întemeiate, instanța învestită cu recursurile declarate în cauză neputând realiza un control judiciar asupra temeiniciei hotărârii prin care nu a fost stabilită situația de fapt, cercetarea fondului cauzei presupunând lămurirea tuturor aspectelor de fapt și de drept expuse mai sus.
Având în vedere cele expuse mai sus, în temeiul art. 312 alin. 3 din Codul de procedură civilă, pentru a asigura o judecată unitară, Curtea va admite ambele recursuri și va casa hotărârea atacată. Dată fiind insuficiența motivării primei instanțe rezultând din împrejurarea că nu a fost stabilită situația de fapt, Curtea constată incidente prevederile art. 312 alin. 5 din Codul de procedură civilă, urmând a trimite cauza spre rejudecare instanței de apel.
Având în vedere motivul care a determinat casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare, Curtea consideră că nu se impune cercetarea motivelor de recurs invocate de reclamant vizând situația de fapt privind gardul dintre proprietățile părților, întrucât judecata cauzei urmează a fi reluată în apel, astfel încât, dat fiind caracterul devolutiv al acestei căi de atac și împrejurarea că starea de fapt urmează a fi stabilită conform celor arătate în prezenta decizie, argumentele reclamantului vor fi analizate în rejudecare, prin raportare la împrejurările de fapt care se vor stabili.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de recurentul reclamant M. G. și recurentul pârât F. C. împotriva deciziei civile nr. 1247A/09.12.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a Civilă.
Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare în apel, la Tribunalul București.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 06.07.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. F. B. I. P. B. A. S.
GREFIER
V. Ș.
Red. DFB
Tehnored. GC 2 ex
07.07.2015
Jud. apel G. R.
E. D.
| ← Succesiune. Decizia nr. 817/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 215/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
