Pretenţii. Decizia nr. 215/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 215/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 20-04-2015 în dosarul nr. 215/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A-IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.215A
Ședința publică de la 20 aprilie 2015
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - I. P.
JUDECĂTOR - D. F. B.
GREFIER - V. Ș.
Pe rol pronunțarea asupra cererilor de apel formulate de apelanții pârâți G. M. cu domiciliul ales la Cav. C. M. în București, Calea Griviței nr. 174, ., . și S. R. PRIN M. FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în București, . Gerota nr. 13, sector 2, apelanta reclamantă A. M. R. domiciliată în București, ., sector 1, împotriva sentinței civile nr. 2176/13.12.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, PRIMĂRIA M. BUCUREȘTI cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 291-293, sector 6 și S.C. A. B. S.A. cu sediul în București, ..45, sector 4, având ca obiect: Legea nr. 10/2001, despăgubiri, acțiune în constatare, pretenții.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică de la 6.04.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise și având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea la data de 14.04.2015 și apoi la 20.04.2015.
CURTEA
În deliberare asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a IV-a Civilă la data de 20.07.2009 sub nr._ reclamanta A. M.-R. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții S. R. prin M. Finanțelor Publice, M. Finanțelor Publice, M. București prin Primarul General, Primăria M. București și G. M.: obligarea în solidar a pârâților persoane juridice la restituirea prețului de piață al apartamentului nr. 2 și teren situat în București, sector 4, ., în cuantum de 200.000 euro; obligarea pârâtului G. M. în solidar cu persoanele juridice la plata sumei de 40.000 euro reprezentând contravaloarea actualizată a cheltuielilor necesare, utile și voluptuarii și sporul de valoare adus imobilului în perioada 19.09.1996 – 4.12.2007; obligarea pârâților persoane juridice în solidar la plata dobânzii calculată la suma de 200.000 euro; obligarea pârâților la plata în solidar a sumei de 5.000 euro ca despăgubiri civile echivalente cu contravaloarea cheltuielilor necesare mutării din imobil; constatarea dreptului de retenție asupra imobilului, cu cheltuieli de judecată.
La termenul din data de 06.05.2011 Tribunalul a admis excepția litispendenței și a conexat dosarul nr._/4/2010 la prezenta cauză. Dosarul nr._/4/2010 a avut ca obiect cererea reclamantei de obligare a acelorași pârâți la plata contravalorii îmbunătățirilor aduse imobilului începând din 1939 când familia sa a început să îl folosească, constatarea dreptului de retenție și obligarea la plata unei sume necesare cumpărării unui imobil similar (cererea a fost formulată în cadrul dosarului nr. 8900/1997 al Judecătoriei sectorului 4, și, ca urmare a trimiterii spre rejudecare prin decizia civilă nr. 2079/4.12.2007 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IV-a civilă în dosarul nr._, a fost înregistrată apoi sub nr._/4/2009 la Judecătoria sectorului 4, și apoi, ca urmare a regulatorului de competență, sub nr._/4/2010).
Prin sentința civilă nr. 2176/13.12.2013, Tribunalul București, Secția a IV-a Civilă a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților S. R. prin M. Finanțelor Publice, și M. Finanțelor Publice; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților M. București, Primăria M. București și A. B.; a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. M.-R.; a obligat pârâții S. R. prin M. Finanțelor Publice și M. Finanțelor Publice să plătească reclamantei suma de 40.335 lei reprezentând preț actualizat; a obligat pârâtul G. M. să plătească reclamantei suma de 130.670,07 lei reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor necesare și utile; a respins ca neîntemeiată cererea de obligare a pârâților la plata valorii de circulație a imobilului și a cheltuielilor cu mutarea din imobil; a respins ca rămasă fără obiect cererea reclamantei de constatare a dreptului de retenție asupra imobilului în favoarea sa; a respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâții M. București, Primăria M. București, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă; a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul București a reținut că, prin decizia civilă nr. 2079/4.12.2007 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IV-a civilă în dosarul nr._ a fost admis recursul și casată decizia civilă nr. 116/31.03.2006 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IV-a civilă în dosarul nr._, și, fiind admis apelul împotriva sentinței civile nr. 67/28.01.2004 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a civilă, a fost desființată în tot sentința în sensul că a fost admisă cererea precizată, s-a constatat nevalabilitatea titlului Statului și nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 279/19.09.1996 și nr. 214/11.09.1996, au fost obligați pârâții A. M. R., L. E., M. București, prin Primarul General și S.C. A. B. să lase reclamantului G. M. în deplină proprietate și posesie imobilul din București, ., sector 4, a fost respins capătul din cererea reconvențională privind constatarea că pârâții persoane fizice sunt cumpărători de bună-credință și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare cu privire la capătul de cerere din cererea reconvențională privind constatarea dreptului de retenție și despăgubiri și cererea de chemare în garanție.
Tribunalul a constatat că, în acel proces, Curtea de Apel a stabilit că nu poate fi reținută buna-credință a cumpărătorilor care au încheiat contractele de vânzare-cumpărare nr. 279/19.09.1996 și nr. 214/11.09.1996 privind un bun imobil a cărui situație juridică era incertă, atâta timp cât notificarea formulată în temeiul Legii nr. 112/1995 nu fusese soluționată. Prin urmare, Tribunalul a constatat că, prin această decizie, s-a reținut cu putere de lucru judecat că nu au fost respectate dispozițiile Legii nr. 112/1995 la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare prin care reclamanta din prezenta cauză a dobândit imobilul, fiind incidente, astfel, dispozițiile art. 50 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 care prevăd dreptul chiriașilor numai la restituirea prețului actualizat al imobilului. Întrucât restituirea prețului de piață al imobilului este, potrivit art. 501 din Legea nr. 10/2001, condiționată de încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu respectarea Legii nr. 112/1995, ceea ce nu este cazul în cauza de față, cererea reclamantei este, sub acest aspect, neîntemeiată.
Având în vedere că potrivit art. 50 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 restituirea prețului actualizat se face de către M. Economiei și Finanțelor, precum și faptul că S. R. este cel care răspunde (atât față de foștii proprietari, cât și față de celelalte persoane prejudiciate) pentru prejudiciile rezultând din preluarea abuzivă a imobilelor, Tribunalul a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de aceste două părți. Sub acest aspect, Tribunalul a mai avut în vedere că dispozițiile art. 50 alin. 3 conferă calitate procesuală pasivă Ministerului Finanțelor Publice în acțiunile având acest obiect, fiind o normă specială, care se aplică în mod prioritar față de regulile de drept comun privind răspunderea pentru evicțiune. În cauză nu sunt aplicabile dispozițiile de drept comun privind răspunderea pentru evicțiune, excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții M. București, Primăria M. București și A. B. este întemeiată. Pentru aceste considerente, Tribunalul a obligat pârâții S. R., prin M. Finanțelor Publice și M. Finanțelor Publice să plătească reclamantei suma de 40.335 lei reprezentând preț actualizat, astfel cum a fost calculat prin raportul de expertiză întocmit de Comisia de experți, aflat la filele 17-27 din vol. 2 al prezentului dosar.
În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâților la plata cheltuielilor efectuate de reclamantă pentru mutarea din imobil, Tribunalul a constatat că aceste pretenții sunt neîntemeiate, nefiind făcută nici o probă în acest sens.
Tribunalul a respins ca rămas fără obiect capătul de cerere având ca obiect constatarea unui drept de retenție în favoarea reclamantei, constatând că aceasta a părăsit deja imobilul pentru care solicită obligarea la îmbunătățiri.
În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect obligarea la îmbunătățirile aduse imobilului, Tribunalul a reținut, în primul rând, că potrivit art. 48 din Legea nr. 10/2001 chiriașii au dreptul la despăgubire pentru sporul de valoare adus imobilelor cu destinația de locuință prin îmbunătățirile necesare și utile; indiferent dacă imobilul a fost preluat cu titlu valabil sau fără titlu, obligația despăgubirii revine persoanei îndreptățite. Prin urmare, pentru stabilirea cuantumului pretențiilor reclamantei sub acest aspect, Tribunalul a avut în vedere îmbunătățirile identificate prin raportul de expertiză întocmit de comisia de experți și modul de calcul al acestora.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta și pârâții G. M. și S. R. prin M. Finanțelor Publice.
Apelanta reclamantă a solicitat admiterea apelului său, schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul de a obliga pârâții S. R., prin M. Finanțelor Publice și M. Finanțelor Publice la plata sumei de 339.280 lei, reprezentând prețul de piață al apartamentului nr. 2, situat în București, ., parter, sector 4 și la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariul de expert. În subsidiar, a solicitat schimbarea în parte a hotărârii atacate și și obligarea pârâților S. R., prin M. Finanțelor Publice și M. Finanțelor Publice la plata prețului apartamentului mai sus indicat, actualizat cu indicele de inflație, în cuantum de 40.335 lei, aferent perioadei 19 septembrie 1996 - 31 decembrie 2012 și în continuare până la plata efectivă, precum și obligarea pârâtului G. M. la plata sumei de 161.386 lei, reprezentând cheltuieli necesare și utile aduse apartamentului în cauză.
În motivarea apelului, apelanta reclamantă a arătat că în mod netemeinic instanța de fond a considerat că nu este îndreptățită la plata prețului de piață al apartamentului, în cauză, nefiind aplicabile dispozițiile art. 501 din Legea nr. 10/2001. Apelanta a arătat că hotărârea judecătorească de desființare a contractului trebuie să prevadă, în mod expres, că acel contract s-a încheiat cu nerespectarea unei dispoziții a Legii nr. 112/1995, pentru ca proprietarul să nu fie îndreptățit la plata prețului de piață al apartamentului. Apelanta reclamantă a arătat că motivul de nulitate al contractului de vânzare-cumpărare prevăzut în decizia civilă nr. 2079/04.12.2007 nu l-a constituit încălcarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, ci a dispozițiilor art. 46 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, respectiv s-a reținut reaua - credință a cumpărătorului și vânzătorului la încheierea actului juridic, acest aspect neavând nici o legătură cu dispozițiile Legii nr. 112/1995.
Apelanta reclamantă a considerat că în mod netemeinic instanța de fond a redus cuantumul cheltuielilor necesare și utile și l-a obligat pe pârâtul G. M. numai la plata cheltuielilor necesare și utile efectuate la apartamentul nr. 2 din ., parter, sector 4, în cuantum de 130.670,07 lei, în loc să-I oblige la plata sumei de 161.386 lei, așa cum s-a stabilit prin raportul de expertiză.
Apelanta reclamantă a considerat că instanța fondului în mod greșit a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
Apelantul S. R. prin M. Finanțelor Publice a reiterat excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului R. prin M. Finanțelor Publice, cât și a Ministerului Finanțelor Publice, considerând că în mod greșit, instanța de fond a apreciat că în cauza dedusă judecății are calitate procesuala pasivă S. R. prin M. Finanțelor Publice, cât și M. Finanțelor Publice, stabilind în sarcina acestora obligația de restituire a prețului actualizat. S. R. prin M. Finanțelor Publice cât și M. Finanțelor Publice, nefiind părți la încheierea contractului dintre reclamanta și Primăria M. București prin . sunt terți față de aceasta, având doar calitatea de depozitari al fondului extrabugetar în care se vărsa sumele încasate de Primăria M. București. Fiind lămurit acest aspect de drept substanțial, pe plan procesual calitatea procesuala pasiva nu poate avea, într-o astfel de acțiune, decât unitatea administrativ - teritorială vânzătoare, în speță M. București.
Pe fondul cauzei, apelantul a apreciat că în mod greșit instanța de fond a admis acțiunea având în vedere dispozițiile art. 1337 cod civil care instituie răspunderea vânzătorului pentru evicțiune totală sau parțială prin fapta unui terț. Această tulburare de drept este de natură să angajeze răspunderea contractuală pentru evicțiunea totală a vânzătorului, respectiv M. București, față de pretențiile privind restituirea prețului pentru imobilul în cauză.
Apelantul G. M. a solicitat admiterea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei A. M. R. pe capătul de cerere privind plata în solidar de către pârâtul G. M. și persoanele juridice pârâte în cauza, a sumei actualizate a reparațiilor necesare, utile și voluptuarii efectuate la imobil și respingerea acestuia ca fiind introdus de o persoană fără calitate procesuala activă iar în subsidiar, respingerea ca nefondat a capătului de cerere privind plata în solidar de către G. M. și persoanele juridice pârâte în cauză, a sumei actualizate a îmbunătățirilor necesare, utile si voluptuarii efectuate la imobil, din acțiunea ce formează dosarul nr._ al Tribunalului București, Secția a IV-a civilă precum și respingerea cererii reconvenționale formulate de A. M. R. în cadrul dosarului nr. 8900/1997 al Judecătoriei Sectorului 4 București conexat la dosarul nr._ urmare admiterii excepției litispendenței.
Analizând sentința apelată, prin prisma motivelor de apel invocate, Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește apelurile declarate de reclamantă și pârâtul G. M. împotriva sentinței civile nr. 2176/13.12.2013 pronunțată de Tribunalul București, Secția a IV-a civila în dosarul nr._ pe capătul de cerere privind obligarea pârâtului G. M. să plătească reclamantei A. M. R. suma de 130.670,07 lei reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor necesare și utile ce face obiectul acestui dosar, Curtea constată că părțile au încheiat o tranzacție, autentificată de notarul public M. G.. În această tranzacție, părțile au arătat că înțeleg să renunțe la apelurile declarate împotriva sentinței menționate, compensându-și creanțele reciproce. Având în vedere renunțarea expresă la calea de atac și prevederile art. 283 din Codul de procedură civilă, Curtea va lua act de renunțările reclamantei A. M. R. și pârâtului G. M. la apelurile declarate.
Motivul de apel invocat de S. R. prin M. Finanțelor Publice privind lipsa calității sale procesuale pasive este întemeiat. Astfel, conform art. 50 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, restituirea prețului plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, precum și restituirea prețului de piață al imobilelor, privind contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, care au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, se face de către M. Finanțelor din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.
Această dispoziție legală stabilește calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanțelor în procesele pentru restituirea prețului de piață sau a prețului plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desființate. Astfel, M. Finanțelor este partea obligată în cadrul raporturilor juridice avute în vedere de textul menționat.
Nu se poate susține că în cauză ar fi aplicabile dispozițiile generale în materie de evicțiune prevăzute de Codul civil în situația în care au fost adoptate dispozițiile speciale derogatorii menționate.
În consecință, Curtea constată că în mod greșit instanța a apreciat că, în baza art. 50 din Legea nr. 10/2001, calitatea procesuală pasivă în cadrul acțiunilor prevăzute de textul legal aparține și Statului R., în situația în care, față de prevederile legale examinate mai sus, această calitate aparține Ministerului Finanțelor Publice. În consecință, în temeiul art. 296 din Codul de procedură civilă, Curtea va admite apelul S. R. prin M. Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 2176/13.12.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV-a Civilă, pe care o va schimba în parte în sensul că debitorul obligației de plată a prețului este M. Finanțelor Publice.
Restul dispozițiilor sentinței urmează a fi păstrate. În acest sens, Curtea constată că dispozițiile art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, consacră dreptul chiriașilor cumpărători, ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești, la restituirea prețului actualizat, iar dispozițiile art. 501 alin. (1) din același act normativ consacră dreptul chiriașilor cumpărători ale căror contracte de vânzare- cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, de a obține restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare.
Prin acțiunea formulată, reclamanta a pretins acordarea prețului de piață, arătând în motivarea cererii sale că a încheiat contractul cu respectarea dispozițiilor legale, formulând însă și o cerere expresă în sensul obligării pârâților la plata prețului actualizat al imobilului prin cererea completatoare depus la data de 08.10.2010.
Prin sentința primei instanțe, reclamantei i-a fost acordat prețul actualizat în temeiul art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Curtea constată că regulile de acordare a despăgubirilor sunt prevăzute de legea specială care derogă, sub aspectul cuantumului acestora, de la dispozițiile Codului civil în materie de evicțiune. Astfel, în cazul contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu încălcarea prevederilor Legii nr. 112/1995, despăgubirile acordate sunt limitate de legiuitor la valoarea prețului actualizat, nefiind aplicabile regulile dreptului comun referitoare la acordarea contravalorii bunului de la data producerii evicțiunii. Acordarea despăgubirilor la valoarea actuală a imobilului este prevăzută de Legea nr. 10/2001 doar pentru cazul contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995.
Condiția esențială prevăzută de art. 501 din Legea nr. 10/2001 pentru ca titularul unui contract de vânzare-cumpărare desființat să beneficieze de însăși valoarea de piață a imobilului este aceea ca respectivul contract să fi fost încheiat cu respectarea legii, împrejurare analizată în hotărârea judecătorească prin care s-a constatat nulitatea absolută a actului juridic, ale cărei considerente, în susținerea soluției adoptate, se impun cu putere de lucru judecat în cauză, fără a putea fi reevaluate.
Astfel, în cauză, în procesul anterior s-a stabilit cu putere de lucru judecat nevalabilitatea contractului de vânzare – cumpărare în raport de dispozițiile Legii nr. 112/1995, contractul fiind încheiat cu toate că notificarea formulată în baza acestei legi nu a fost soluționată. În consecință, respectivele împrejurări nu mai pot fi repuse în discuție în prezentul proces, urmând a se constata că în cauză a intervenit desființarea titlului de proprietate al reclamantei ca urmare a nerespectării dispozițiilor Legii nr. 112/1995, situație ce exclude aplicabilitatea dispozițiilor art. 501 din Legea nr. 10/2001, astfel încât reclamanta nu are dreptul la restituirea valorii de piață a imobilului. Această constatare este confirmată prin interpretarea sistematică a Legii nr. 10/2001, care reglementează distinct, în art. 50 alin. 2, ipoteza încheierii contractului „cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995", ceea ce înseamnă că legiuitorul a intenționat un regim juridic al dezdăunării diferit, în raport de respectarea ori nerespectarea legii pe baza căreia s-a încheiat contractul de vânzare - cumpărare.
În ceea ce privește criteriul de proporționalitate la care trebuie să se raporteze orice ingerință în dreptul de proprietate, Curtea constată că, în cauză, reglementarea de către legiuitor a cazurilor și condițiilor în care se acordă despăgubirile pentru persoanele ale căror contracte de vânzare – cumpărare au fost desființate nu încalcă art. 1 din Primul protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Astfel, este necesar să existe un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit prin orice măsură aplicată de stat, inclusiv măsurile care privează o persoană de proprietatea sa, urmând a se verifica dacă persoana în cauză a fost nevoită să suporte o sarcină disproporționată și excesivă. Curtea consideră că, prin acordarea prețului actualizat reclamantei care a încălcat Legea nr. 112/1995, aceasta nu suferă o sarcină disproporționată și excesivă, ea primind prețul pe care l-a plătit, actualizat, și nu prețul de piață, ca o sancțiune pentru încălcarea legii la dobândirea bunului.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că Art. 1 din Protocolul nr. 1 nu garantează un drept la o compensație integrală în orice circumstanțe, o compensație numai parțială nefăcând privarea de proprietate nelegitimă în toate cazurile. În mod special, niște obiective legitime "de utilitate publică", precum cele care urmăresc măsuri de reformă economică sau de dreptate socială pot milita pentru o rambursare mai mică decât valoarea de piață integrală.
În cauză, rambursarea unei valori mai mici decât valoarea de piață se datorează faptului că, prin hotărâre judecătorească irevocabilă, s-a constatat încălcarea legii de către reclamantă la dobândirea bunului, iar pentru astfel de situații, Legea nr. 10/2001 a limitat cuantumul despăgubirilor. Instituirea criteriului constând în respectarea legii la încheierea contractului de vânzare – cumpărare pentru acordarea despăgubirilor la valoarea de piață respectă exigențele art. 1 din Protocolul nr. 1, fiind realizat un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit. Astfel, reclamanta a primit prețul reactualizat pe care l-a plătit, neputând invoca propria culpă rezultând din încălcarea legii la dobândirea bunului pentru a obține o compensație la valoarea de piață.
Mai mult, în decizia Curții Constituționale nr. 380 din 26 aprilie 2012, s-a constatat că este nefondată pretinsa contrarietate față de dispozițiile art. 16 din Constituție, deoarece textul legal criticat nu ocrotește în mod egal dreptul de proprietate dobândit de foștii chiriași în temeiul Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, și dreptul de proprietate dobândit prin nerespectarea cerințelor legii sau chiar prin fraudarea ei. În acest sens, Curtea a reținut că principiul egalității impune aplicarea aceluiași tratament juridic unor persoane aflate în aceeași situație juridică. Or, este evident că, în speță, persoanele menționate se află în situații juridice diferite. Este, deci, echitabilă soluția ca prima categorie să beneficieze de plata unor despăgubiri ca urmare a desființării pe cale judecătorească a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în mod valabil, la prețul de piață al imobilelor, care să permită cumpărarea unor noi locuințe, având în vedere că, la data dobândirii lor, cumpărătorii au plătit prețul lor real. În ceea ce privește a doua categorie de persoane, care au încheiat contracte de vânzare-cumpărare cu nerespectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, acestea sunt lovite de nulitate absolută și, ca atare, și despăgubirile obținute sunt diferite de prima categorie.
Având în vedere aceste aspecte, Curtea va păstra restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Ia act de renunțările reclamantei A. M. R. domiciliată în București, ., sector 1, împotriva sentinței civile nr. 2176/13.12.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți M. București prin Primarul General, Primăria M. București cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 291-293, sector 6 și . cu sediul în București, ..45, sector 4 și pârâtului G. M. cu domiciliul ales la Cav. C. M. în București, Calea Griviței nr. 174, ., . la apelurile declarate.
Admite apelul S. R. prin M. Finanțelor Publice cu sediul în București, . Gerota nr. 13, sector 2 împotriva sentinței civile nr. 2176/13.12.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV a Civilă .
Schimbă în parte sentința în sensul că debitorul obligației de plată a prețului este M. Finanțelor Publice.
Păstrează restul dispozițiilor sentinței.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 aprilie 2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
I. P. D. F. B.
GREFIER
V. Ș.
RED.DFB
Tehnored.MȘ/ 8 ex.
21.04.2015
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 766/2015. Curtea de Apel... | Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 218/2015. Curtea de... → |
|---|
