Partaj judiciar. Decizia nr. 470/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 470/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 21-04-2015 în dosarul nr. 470/2015
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 470 R
Ședința publică de la 21.04.2015
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - D. F. G.
JUDECĂTOR – D. L. M.
JUDECĂTOR – D. Z.
GREFIER – S. V.
…………………
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul pârât C. M., împotriva deciziei civile nr. 983A/14.10.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă . IFN SA și intimata pârâtă R. I. A., având ca obiect „partaj judiciar”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul pârât C. M. personal, lipsind intimata reclamantă . IFN SA și intimata pârâtă R. I. A..
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se învederează instanței că s-a depus la dosar de către recurentul pârât C. M. dovada achitării taxei de timbru în sumă de 4 lei și timbru judiciar de 1 leu și răspuns la întâmpinare, iar de către intimata reclamantă . IFN SA s-a depus întâmpinare, în 2 exemplare.
Recurentul pârât C. M. personal depune la dosar concluzii scrise și arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Recurentul pârât C. M. personal solicită admiterea recursului.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 15.11.2012, pe rolul Judecătoriei Sector 4 București sub numărul_, reclamanta S.C. M. L. Credit IFN S.A. a chemat în judecata pe pârâții C. M. și R. I. A., pentru ca instanța, prin hotărârea ce va pronunța, să dispună partajarea în cote de 50% a bunului comun - imobilul soților C. M. și R. I. A., dobândit în timpul căsătoriei, situat în .. 8, ., ., sector 4, București; atribuirea în natură a imobilului pârâtului C. M. și obligarea acestuia la plata unei sulte către pârâtă, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat, în esență, că a formulat acțiunea în calitate de creditor personal al pârâtului C. M. pentru realizarea creanței ce rezultă din contractul de leasing financiar nr. F_, având ca obiect autoturismul marca Dacia L. MCV. Deoarece debitorul a renunțat să mai plătească ratele de leasing, contractul a fost reziliat, iar toate ratele neachitate au devenit scadente. Utilizatorul s-a prezentat la sediul societății și a predat autoturismul-obiect al contractului de leasing, bun ce a fost evaluat și valorificat de către reclamantă.
Prin sentința civilă nr. 2470/11.03.2013, pronunțată de Judecătoria Sector 4 București s-a admis excepția insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată invocată din oficiu de către instanță si s-a anulat cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta S.C. M. L. Credit IFN S.A. în contradictoriu cu pârâții C. M. și R. I. A., ca insuficient timbrată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, față de prevederile art. 3 lit. c din Legea nr. 146/1997, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată reclamanta avea obligația de a achita o taxa judiciară de timbru de 3% din valoarea imobilului a cărui partajare o solicită.
Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 300 lei raportat la valoarea de 10.000 lei a imobilului, indicată de reclamantă.
Întrucât reclamanta a indicat o valoare derizorie a imobilului a cărui partajare o solicită prin prezenta acțiune, la termenul de judecată din data de 17.12.2012 instanța a dispus citarea reclamantei cu mențiunea de a achita diferență de taxă de timbru raportat la valoarea de impunere a imobilului, sub sancțiunea anulării cererii ca insuficient timbrată.
Deși încă din data de 11.01.2013 reclamanta cunoștea dispozițiile instanței cu privire la timbraj, având în vedere citația de la fila 166 din dosar, aceasta abia la 01.03.2013 a înregistrat cererea la DGITL Sector 4 pentru comunicarea valorii de impunere a imobilului. Atunci când se pune în discuție timbrarea corespunzătoare a cererii, nu prezintă relevanță faptul că nu s-a indicat de către instanță un anumit cuantum al taxei. Modalitatea simplă de calcul a taxei de timbru și raportarea acesteia la o valoarea unică, respectiv valoarea de impunere a imobilului, permiteau reclamantei să determine taxa de timbru datorată. Într-o astfel de situație însă, neefectuarea de către reclamantă a demersurilor necesare pentru aflarea valorii de impunere a imobilului, nu este o obligație a cărei neîndeplinire să ducă la suspendarea cauzei, ci o obligație indisolubil legată de achitarea taxei judiciare de timbru, iar neîndeplinirea acesteia duce la anularea cererii. O altă interpretare ar permite reclamantei să eludeze dispoziția legală care stabilește un termen limită de achitare a taxei de timbru sub sancțiunea anulării cererii și ar fi contrară scopului avut în vedere de legiuitor atunci când a stabilit că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, deci chiar înaintea primului termen de judecată.
Potrivit dispozițiilor art. 9 al. 2 din O.G. nr. 32/1995, în cazul nerespectării prevederilor prezentei ordonanțe, se va proceda conform prevederilor legale în vigoare referitoare la taxa de timbru, iar în conformitate cu dispozițiile art. 20 al. 3 din Legea nr. 146/1997, neîndeplinirea obligației de plata până la termenul stabilit se sancționează cu anularea cererii.
Prin decizia civilă nr. 983 A/ 14.10.2013 Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis apelul formulat de apelanta reclamantă S.C. M. L. Credit IFN S.A. împotriva acestei sentințe civile, în contradictoriu cu intimații pârâți C. M. și R. I. A., a desființat sentința civilă apelată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut, in esenta, urmatoarele:
In conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. 3 din Lg. 146/1997, valoarea la care se calculează taxa de timbru este cea declarată în acțiune sau cerere.
În materia litigiilor de competența instanțelor judecătorești, valoarea obiectului cererii se stabilește de către reclamant, care trebuie să arate în cererea de chemare în judecată obiectul acesteia și valoarea lui, potrivit disp. art. 112 pct. 3 din C.pr.civ.
În ipoteza în care reclamantul nu indică valoarea obiectului cererii sale, deși instanța i-a pus în vedere că are această obligație, se poate dispune suspendarea judecării cauzei, în temeiul disp. art. 155 indice 1 din C.pr.civ.
Dacă această valoare este contestată de partea adversă sau apreciată de instanță ca derizorie, evaluarea se face potrivit normelor metodologice la această lege. Astfel, în art. 5 alin. 2 din Normele Metodologice, în situația menționată anterior, evaluarea se va face pe cale de expertiză, dispusă din oficiu sau la cererea oricărei părți, taxa calculându-se la valoarea rezultată din expertiză.
În speță, la înregistrarea cererii de chemare în judecată, constatându-se că reclamanta nu a indicat valoarea obiectului bunului a cărei partajare se solicita, s-a dispus citarea acesteia cu mențiunea de a preciza această valoare, reclamanta conformându-se prin indicarea valorii de 10.000 lei și timbrând corespunzător, prin achitarea sumei în cuantum de 300 lei și a timbrului judiciar în valoare de 3 lei.
Apreciind derizorie această valoare, instanța a dispus citarea reclamantei cu mențiunea de a achita diferența de taxă de timbru prin raportare la valoarea de impunere a imobilului. Deși reclamanta a depus la dosar dovada demersurilor întreprinse pentru a afla valoarea de impunere, învederând și împrejurarea că nu a primit un răspuns de la instituția solicitată, instanța a soluționat cererea prin admiterea excepției nulității cererii pentru insuficientă timbrare invocată din oficiu.
În acest context, Tribunalul găsește fondat apelul declarat de reclamantă, având în vedere că, pe de o parte, soluția impusă de Normele Metodologice precitate era aceea de efectuare a unei expertize evaluatorii și, în raport de valoarea rezultată, să i se comunice reclamantei cuantumul de taxă de timbru pe care o datorează în completare, iar pe de altă parte, în măsura în care instanța a impus achitarea diferenței de taxă de timbru prin raportare la valoarea de impunere a imobilului, aprecierea asupra neconformării reclamantei privind demersurile făcute în acest sens ar fi impus aplicarea sancțiunii prevăzute de disp. art. 1551 din C.pr.civ., iar nu anularea cererii pentru insuficienta timbrare.
In finalul deciziei, se arata ca, având în vedere soluția pronunțată în apel, instanța de fond va avea în vedere determinarea cadrului procesual, în raport de decesul pârâtei.
Împotriva deciziei tribunalului a declarat, in termen legal, prezentul recurs pârâtul C. M., dezvoltand urmatoarele critici:
1.Instanța a interpretat și aplicat greșit Legea 146/1997, respectiv art. 23.
Apelul s-a judecat în primă ședință la data de 07.10.2013, iar Decizia recurată s-a pronunțat în data de 14.10.2013.
Apelantul a achitat 4 lei și respectiv timbru judiciar de 0,3 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru.
Total greșit pentru că textul de lege supra citat arată clar că apelantul trebuia să achite 50% din taxa de timbru la fond, iar în toate variantele nu mai puțin de 20 lei.
Prin decizia recurată, instanța de apel a arătat că apelantul în fața primei instanțe a „timbrat" cu taxa de timbru de 300 lei.
Prin urmare, pe acest aspect legea a fost încălcată de către instanța de apel, iar apelul S.C. M. L. Credit IFN S.A fiind insuficient timbrat trebuie respins.
2.Instanța de apel a fost extrem de scrupuloasă și lipsită de îngăduință juridică privind respingerea cererii pârâtului de a se acorda un termen pentru „angajare apărător".
În speță, se dezbăteau probleme care vizau „liniștea și viitorul" vieții pârâtului și aL fiului său, iar pregătirea pârâtului nu-i permite susținerea și apărarea drepturilor legitime între care dreptul de proprietate violat de Societatea de L..
Instanța de apel a respins cererea pe acest aspect și prin urmare, a încălcat prevederile art. 24 din Constituție, anume l-a lipsit de legala posibilitate necesară și utilă cauzei de a-si apăra „calificat", în cadrul unui proces echitabil dreptul de proprietate asupra apartamentului în care locuieste el și fiul sau, C. V..
Decizia recurată pe acest aspect este greșită și intră în coliziune cu norma statuată de Legea fundamentală urmând a fi desființată de către Instanță de recurs.
Potrivit legislației CEDO și C.J.U.E. judecătorul național este debitorul aplicării în concret a legii și normelor cu privire la apărarea drepturilor fundamentale și legitime ale justițiabilului începând cu dreptul la apărare și accesul neîngrădit la justiție la un proces echitabil.
In speță, instanța de apel a ignorat, golind de conținut aceste norme de drept și prin urmare a pronunțat o decizie greșită care se cere a fi desființată de către instanța de recurs.
3. In al treilea rând instanța de apel a săvârșit o suspectă, impardonabilă greșeală față de instanța fondului care prin sentința civilă nr. 2470/11.03.2013, în realitate conform legii a sancționat rea credința reclamantului-apelant, comportamentul neconform și deviant de la lege, precum și nerespectul față de dispozițiile instanței fondului.
Reclamantul apelant a adus în fața instanței fondului o cerere care nu respectă normele imperative prevăzute de Codul de Procedură civilă:
Reclamantul apelant reprezentat de avocat nu a îndeplinit și nici nu a respectat dispozițiile instanței privind valoarea imobilului și normele stabilite de lege privind partajul;
Reclamantul apelant ignorând legea și sfidând instanța a fixat o valoare de 10.000 lei și drept consecință de pe o poziție de aroganță profesională dorea pe de o parte să obțină un apartament la un preț revoltător, lipsit de realism și raționament juridic normal, însemnând o îmbogățire fără just temei.
Iar pe de altă parte, după ce a timbrat doar cu 300 lei în modul cel mai evident, de pe fundamentul neîndoielnic al ignorării dispozițiilor instanței fondului, dorea să înșele statul și în final să il deposedeze de locuință.
Instanța fondului a sesizat comportamentul plin de suficiență și desconsiderat față de lege al reclamantului și drept consecință după ce prealabil i-a pus în vedere acestuia obligația de a respecta dispozițiile primite sub sancțiunea respingerii cererii și a constatat că reclamantul nu se supune legii, instanța a procedat în consecință pronunțând sentința apelată.
4.Prin cererea de chemare introductivă pe lângă pârâtul C. M., a chemat în judecată și pe R. I. A., o persoană care nu exista în realitate și nici nu se află în viață.
Instanța de apel, deși sesizată, a neglijat această realitate și a pronunțat o decizie greșită. Prin urmare, decizia recurată, din motivele arătate nu s-a pronunțat în „contradictoriu cu intimații C. M. și R. I. A., ambii cu domiciliul în București, Sectorul 4, .. 8, ., .".
Din aceste considerente și pe acest aspect decizia recurată este vulnerabilă motivelor de recurs prevăzute de art. 304 din codul de procedură civilă de la 1864.
5.) Susține faptul că instanța de apel se face responsabilă, dacă nu, de o suspectă atitudine față de normele legal procedurale privind motivarea unei soluții, atunci de o tergiversare, legal nejustificabilă, a motivării deciziei recurate.
Dezbaterile au avut loc în data de 07.10.2013, iar pronunțarea a fost dată în data de 14.10.2013.
Comunicarea motivată (după insistente cereri ale pârâtului sprijinite pe motive reale între care declanșarea în paralel cu această cauză a formelor de executare asupra imobilului a cărui partaj se solicită) a deciziei civile nr. 983 recurată a avut loc la data de 21.01.2015, adică după un an și trei luni (15 luni).
Din această perspectivă „termenul rezonabil" de desfășurare a „unui proces echitabil în fața unei instanțe independente și imparțiale" la care se referă Legea fundamentală, DUDO, CEDO și CJUE, au fost golite de conținut, iar menționarea soluției pronunțate de către instanța de apel capătă consecințe vătămătoare pentru pârât și ar aduce atingere justiției, în fine actului de justiție precum și profesiei de magistrat.
Din aceste considerente decizia recurată potrivit rigorilor și exigențelor impuse de art. 304 și urm. Codul de Procedură Civilă de la 1864, trebuie desființată de către instanța de recurs.
Soluționând recursul formulat, în raport de criticile dezvoltate, Curtea îl constată nefondat și, în baza art. 312 Cod procedură civilă, îl va respinge ca atare.
Curtea constată, în primul rând, că apelul a fost legal timbrat cu 4 lei taxă timbru și 0,3 lei timbru judiciar, în raport cu dispozițiile art.11 alin. 2 din Legea nr. 146/1997, conform cărora aceasta este taxa de timbru legal datorată în cazul în care calea de atac este formulată împotriva unei hotărâri prin care s-a anulat ca netimbrată cererea.
Oricum, sancțiunea incidentă în caz de insuficientă timbrare a apelului nu ar fi fost respingerea apelului, ci sancțiunea ar fi trebuit să fie anularea cererii de apel, dar numai sub condițiile legale, constând în aceea că instanța de apel ar fi trebuit să pună în mod expres în vedere părții să achite taxa de timbru datorată si sa ii acorde un termen pentru indeplinirea acestei cerinte..
Curtea constată legală soluția tribunalului, fiind nefondate criticile recurentului în acest sens.
Astfel, Curtea constată că potrivit art. 18 din Legea nr. 146/1997 determinarea cuantumului taxelor judiciare de timbru se face de către instanța de judecată, iar potrivit art. 20 din aceeași lege, dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată, neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit sancționându-se cu anularea cererii.
În cauză, reclamanta a achitat în fața primei instanțe suma de 300 lei calculată la valoarea imobilului declarată de ea,conform art. 112 Cod procedură civilă, iar așa cum corect arată tribunalul, în măsura în care această evaluare a fost considerată de prima instanță ca derizorie, valoarea imobilului se determina pe cale de expertiză, potrivit art. 5 alin. 2 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997.
Depășind faptul că prima instanță nu a respectat această dispoziție referitoare la modalitatea de evaluare și a dispus timbrajul raportat la valoarea de impunere, oricum soluția primei instanțe de anulare a cererii ca netimbrată a fost nelegală.
Astfel, față de dispozițiile menționate ale art. 18 și 20 din Legea nr. 146/1997 instanța este obligată să stabilească un cuantum exact al taxei de timbru datorată și este obligată să comunice părții în mod expres acest cuantum, numai în aceste împrejurări putând aplica sancțiunea anulării pentru netimbraj, nefiind suficienta indicarea catre parte in mod generic a modului de calcul al taxei de timbru, asa cum a considerat prima instanta.
Or, în cauză prima instanță nu a stabilit și nu a comunicat reclamantei o anumită sumă datorată cu titlu de taxă de timbru – lucru pe care nici nu ar fi putut să-l facă, de vreme ce nu avea stabilită valoarea imobilului, situație în care nu ii era deschisa legal aplicarea sancțiunii anulării cererii de chemare în judecată.
Devine evident acest lucru și când se face apel la logică, anume atata timp cât reclamanta achitase deja suma de 300 lei cu titlu de taxă de timbru, anularea cererii ca insuficient timbrată presupunea în mod inerent să se stabilească că se datorează o taxă de timbru mai mare, ceea ce implica stabilirea valorii imobilului și calcularea ca atare a taxei.
Or, fără să aibă niciun reper în acest sens și cu încălcarea art. 18 și 20 din Legea nr. 146/1997, judecătoria a anulat cererea reclamantei ca insuficient timbrată în mod nelegal.
Pentru aceste motive, este legală soluția tribunalului și sunt total irelevante toate dezvoltările recurentului din cererea de recurs referitoare la modalitatea în care reclamanta a formulat o cerere care nu respectă condițiile procedurale.
Nu au relevanță la acest moment nici susținerile recurentului referitoare la inexistența persoanei chemată în judecată R. I A., acest aspect care vizează capacitatea procesuală a pârâtei fiind subsidiar chestiunii timbrajului, urmand a fi lamurit in fata primei instante, asa cum corect a si aratat tribunalul in finalul considerentelor, iar în ce privește motivarea cu întârziere de către tribunal a deciziei recurate, Curtea constată că aceasta nu afectează legalitatea soluției pronunțată, fiind o chestiune ulterioara si extrinseca deciziei insasi.
Curtea respinge și criticile recurentului referitoare la respingerea cererii sale de amânare pentru a-și angaja apărător, nefiind încălcate prevederile art. 24 din Constituție și dreptul la un proces echitabil al recurentului, în condițiile în care acesta fusese citat cu două luni anterior termenului de judecată și nu a putut invoca și dovedi ca atare motive temeinice de amânare a judecății, astfel cum impune art. 156 alin. 1 Cod procedură civilă.
Dreptul la un proces echitabil nu implică obligația pentru instanță de a amâna judecata la cererea părții atunci când partea nu justifică motive temeinice pentru asemenea măsură, astfel cum arată expres art. 156 alin. 1 Cod procedură civilă, iar pe de altă parte Curtea constată că în cauză a fost amânată pronunțarea, dându-i-se așadar posibilitatea recurentului să depună note de concluzii scrise în condițiile art. 156 alin. 2 Cod procedură civilă.
Pentru aceste motive conform art. 312 Cod procedură civilă va fi respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul pârât C. M. împotriva deciziei civile nr. 983/A/14.10.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimata pârâtă R. I. A. și intimata reclamantă S.C M. L. Credit IFN SA.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21.04.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. F. G. D. L. M. D. Z.
GREFIER
S. V.
Red. DFG
Tehnored. CG 2 ex
24.04.2015
Jud. apel: S. V.
M. S.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 219/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 196/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
