Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 218/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 218/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 21-04-2015 în dosarul nr. 218/2015
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 218 A
Ședința publică de la 21.04.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – D. F. G.
JUDECĂTOR – D. L. M.
GREFIER – S. V.
…………………..
Pe rol soluționarea cererii de apel formulată de apelanta reclamantă Asociația G. a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din România, cu sediul ales la CIAv. D. A. S. din București, . la B. nr. 5, ., sector 1, împotriva sentinței civile nr. 968/28.10.2014, pronunțată de Tribunalul Călărași – Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți Agenția D. Statului, cu sediul în București, .. 43, sector 1 și Agenția Națională de Pescuit și Acvacultură, cu sediul în București, .-4, sector 3 și în București, ., sector 1, având ca obiect „constatare nulitate act juridic”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelanta reclamantă Asociația G. a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din România reprezentată de avocat S. D. A., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind intimata pârâtă Agenția D. Statului și intimata pârâtă Agenția Națională de Pescuit și Acvacultură.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Apărătorul apelantei reclamante Asociația G. a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din România arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de apel, având în vedere aspectele puse în discuție la termenul din data de 20.01.2015.
Apărătorul apelantei reclamante Asociația G. a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din România solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, să se constate nulitatea absolută a contractului de concesiune nr. 35/07.11.2000și obligarea pârâtelor la restituirea redevențelor astfel cum au fost nominalizate și calculate.
Cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal la data de 10.05.2012 sub nr._ reclamanta Asociația G. a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din România a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Agenția D. Statului și Agenția Națională de Pescuit și Acvacultură, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a contractului de concesiune nr. 35/07.11.2000 prin care ADS, antecesoarea ANPA, i-a concesionat terenul aflat permanent sub luciu de apă aferent amenajării piscicole Tătarul-Podul Pitarului în suprafață de 113 ha – tarlaua nr. 55, . care suprafață exploatată piscicol 81 ha și suprafață neexploatată piscicol 32 ha, situat în perimetrul localității F., jud. Călărași; obligarea pârâtei la restituirea redevențelor încasate în sumă de 5.461,39 lei, reactualizată cu rata de inflație și dobânda legală de la momentul încasării și data restituirii efective, precum și plata cheltuielilor de judecată, actualizate cu rata inflației și dobânda legală, calculată între momentul indisponibilizării și data restituirii efective.
În motivare, reclamanta a arătat că motivul nulității absolute a contractului este acela că ADS nu avea în administrare, la data încheierii contractului, suprafața de teren ce formează obiectul acestuia și nu putea să transmită ceea ce nu avea în posesie.
S-a arătat că în urma negocierii directe încheiate la data de 03.11.2000, conform procesului-verbal încheiat înregistrat la A.G.V.P.S. sub nr. 1894/07.11.2000, între reclamantă și pârâta A.D.S. s-a încheiat contractul de concesiune nr. 35/07.11.2000 ca o recunoaștere a faptului că A.G.V.P.S. edificase activele acestei amenajări piscicole în baza Decretului Consiliului de Stat al R.S.R. nr. 356/03.10.1983 și a Autorizației pentru executarea de lucrări nr. 121/06.10.1984 ca și un constructor de bună credință, active pe care nu le-a predat niciodată către S.C. PISCICOLA Călărași - S.A. și/sau A.D.S..
La data de 13.11.2000 s-a încheiat între A.D.S. și reclamantă procesul-verbal de predare-primire, prin care primul predă, iar secundul primește suprafața de teren de 113 ha (tarlaua nr. 55, . în contractul de concesiune, după planurile cadastrale puse la dispoziție de către reprezentanții O.C.A.O.T.A. Călărași și A.D.S. Călărași, predare care s-a făcut doar pe hârtie, din birou, reprezentanții A.D.S. evitând în mod sistematic predarea în fapt, a terenului.
Reclamanta a menționat că în procesul verbal de predare-primire s-a precizat expres că „Urmează ca pentru identificarea suprafeței de teren aflată permanent sub luciu de apă, a suprafeței de teren arabil, a suprafețelor de teren ocupate de lucrări hidrotehnice, a suprafețelor de teren ocupate de căi de acces și drumuri de exploatare și a suprafeței de teren ocupată de curți-construcții, să se facă ridicările topo de o firmă autorizată, planul urmând a fi vizat de OCAOTA Călărași și ADS Călărași”.
După semnarea procesului-verbal de predare-primire reclamanta a constatat că la momentul încheierii acestui contract și respectiv al predării fictive a terenului ce forma obiectul concesiunii, terenul era deținut de S.C. Rom Impex 96 - S.R.L., în baza contractului de închiriere nr. 784/1999 încheiat cu S.C. PISCICOLA Călărași - S.A., deci la data de 07.11.2000, A.D.S., în calitate de reprezentant al statului-concedent, nu putea să încheie un contract valid, cu privire la suprafața de teren amenajat pentru piscicultura în suprafață de 113 ha (tarlaua nr.55, . care: suprafață exploatată piscicol 81 ha și suprafață neexploatată piscicol 32 ha, situat în perimetrul localității F., județul Călărași, pentru simplul motiv că nu avea în administrarea și gestiunea sa acest teren și deci nu putea să ia nici o măsură cu privire la acesta.
Abia în anul 2009 S.C. PISCICOLA Călărași S.A. a predat efectiv către A.D.S. suprafața de teren de 113 ha, situat în T 55 P 432/1, de pe teritoriul comunei F., județul Călărași, respectiv suprafața de teren ce forma obiectul contractului menționat, predare făcută în baza procesului-verbal de predare-primire din data de 26 august 2009, încheiat între reprezentanții S.C. PISCICOLA Călărași S.A și reprezentanții A.D.S. - B.J.R.V.A. Călărași, în temeiul deciziei președintelui A.D.S. București nr. 214/25.08.2009. Acest înscris, emanând de la pârâta A.D.S., confirmă că aceasta, în calitate de reprezentant al statului-concedent, nu și-a îndeplinit obligația prevăzută la art. 7.22 din Contractul de concesiune nr. 35/07.11.2000, de predare efectivă a terenului care a făcut obiectul concesiunii și de asigurare a exercițiului de către concesionar a drepturilor și obligațiilor rezultate din contract pentru că nu putea face acest lucru neavând obiectul contractului în administrarea sa și deci nu putea să ia nici o măsură cu privire la acesta.
Prin sentința civilă nr.5544/2012, Curtea de Apel București a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Agenția D. Statului si a respins acțiunea formulată de reclamanta Asociația G. a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din România, în contradictoriu cu pârâtele Agenția D. Statului și Agenția Națională de Pescuit și Acvacultură, ca neîntemeiată .
Prin decizia nr.1285/2014 Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus admiterea recursului declarat de Asociația G. a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din România împotriva acestei sentințe, a fost casata sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Călărași - Secția civilă.
Pentru a pronunta aceasta decizie, instanta de recurs a retinut, in esenta, urmatoarele:
Înalta Curte reține că sentința atacată a fost pronunțată cu încălcarea competenței materiale a primei instanțe.
Astfel, recurenta-reclamantă a învestit instanța de C. administrativ cu o cerere vizând anularea Contractului de concesiune nr. 35/07.11.2000 încheiat între Agenția D. Statului, în calitate de concedent și Asociația G. a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din România, în calitate de concesionar. Contractul de concesiune privește un teren aflat în proprietatea privată a statului, conform cap.2 pct.2.1.1. din actul menționat.
Potrivit art.2 alin.(1) lit. c) din Legea nr.554/2004 modificată completată, sunt asimilate actelor administrative și contractele încheiate cu autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice. Prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ.
Contractul de concesiune a cărui anulare s-a cerut nu privește un bun aflat în proprietatea publică a statului, iar legile speciale care-l guvernează nu au prevăzut competența instanței de contencios administrativ.
Mai mult, potrivit cap.10, pct.10.1 din contract, litigiile de orice fel ce decurg din executarea contractului sunt de competența instanțelor judecătorești de drept comun.
Dupa casare, la tribunalul Călărași dosarul s-a înregistrat sub același număr.
In rejudecare, prin sentința civilă nr. 968/2014/ 28 Octombrie 2014 pronuntata de TRIBUNALUL CĂLĂRAȘI, SECȚIA CIVILĂ a fost respinsa excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de către pârâta Agenția D. Statului si a fost respinsa ca neîntemeiată acțiunea formulată de către reclamanta Asociația G. a Vânătorilor si Pescarilor Sportivi din România.
Pentru pronuntarea acestei solutii, tribunalul a avut in vedere urmatoarele:
S-a retinut, inainte de toate, ca, având în vedere data depunerii acțiunii, prezenta cauză este supusă procedurii prevăzută de codul de procedură civilă (1865). În ceea ce privește competența tribunalului aceasta a fost stabilită prin decizia ICCJ, obligatorie conf. art. 315 (1) cpc., neintervenind alte aspecte de la pronunțarea acesteia pentru a se pune în discuție competența.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de către pârâta Agenția D. Statului, Tribunalul reține că pârâta autoritatea emitentă a actului atacat deține calitate de subiect pasiv în cadrul raportului juridic obligațional. În aceste condiții, instanța apreciază că această pârâtă are calitate procesuală pasivă în cauză, chiar și în situația în care ulterior a intervenit o subrogație legală în drepturile și obligațiile sale în persoana celei de-a doua pârâte, decurgând din acest contract, conform Legii nr. 317/2009 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 23/2008, fiind necesar a fi respectat principiul opozabilității.
Pe fondul cauzei, Tribunalul reține că la data de 07.11.2000 între Agenția D. Statului, în calitate de concedent, și Asociația G. a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din România, în calitate de concesionar, s-a încheiat contractul de concesionare nr. 35 având ca obiect exploatarea terenului aflat permanent sub luciu de apă (amenajat pentru piscicultură) 113 ha din care suprafața exploatată piscicol 81 ha și suprafața neexploatată piscicol 32 ha, situat în perimetrul localității F., județul Călărași, din domeniul privat al statului aflat în patrimoniul Agenției D. Statului (f. 24-28). De asemenea, reține că, în baza acestui contract de concesionare, părțile au încheiat procesul-verbal de predare –primire încheiat la data de 13.11.2000, înregistrat la AGVPS sub nr. 1938/13.11.2000 (pg. 29), prin care au procedat la predarea, respectiv primirea de către reclamantă a suprafețelor de teren după planurile cadastrale puse la dispoziție de către reprezentații OCAOTA Călărași și ADS Călărași, precum și la identificarea în teren a suprafețelor propriu-zise, menționându-se că suprafața predată ca urmare a concesionării efectuate este de 113 ha (. nr. 432) (f. 29). Ulterior în conformitate cu dispozițiile Legii 317/2009 atribuțiile ADS au fost preluate de către Agenția Națională Pentru Pescuit și Acvacultura intervenind o subrogare legală.
În speță nu se contestă competența pârâtei ADS, la încheierea contractului sau dreptul acesteia, de administrare, asupra terenului concesionat, atribuții și drept conferite de art. 4 din OUG nr. 198/1999 (în vigoare la data încheierii contractului de concesiune).
Cel ce investește instanța de judecată cu o cerere trebuie să facă dovada celor pretinse.
Așadar, tribunalul constată că la momentul încheierii contratului de concesionare nr. 35/07.11.2000 pârâta Administrația D. Statului era titulara dreptului de administrare asupra terenului ce face obiectul contractului de concesionare contestat, exercitând în numele statului prerogativele dreptului de proprietate asupra acestor terenuri.
Predarea acestui teren s-a făcut conf. pr. verbal invocat de către reclamantă, încheiat în 13.11.2000, după planurile cadastrale puse la dispoziție de către OCAOTA Călărași și ADS Călărași.
Reclamanta arată că după semnarea procesului-verbal de predare-primire a constatat că la momentul încheierii acestui contract și respectiv al predării fictive a terenului ce forma obiectul concesiunii, nu era în posesia pârâtei ci terenul era deținut de S.C. Rom Impex 96 - S.R.L., în baza contractului de închiriere nr. 784/1999 încheiat cu S.C. PISCICOLA Călărași - S.A., și deci la data de 07.11.2000, A.D.S., în calitate de reprezentant al statului-concedent, nu putea să încheie un contract valid, pentru motivul că nu avea în administrarea și gestiunea sa acest teren. Apreciază că abia în anul 2009 S.C. PISCICOLA Călărași S.A. a predat efectiv către A.D.S. suprafața de teren de 113 ha, predare făcută în baza procesului-verbal de predare-primire din data de 26 august 2009, încheiat între reprezentanții S.C. PISCICOLA Călărași S.A și reprezentanții A.D.S. - B.J.R.V.A. Călărași, în temeiul deciziei președintelui A.D.S. București nr. 214/25.08.2009. Acest înscris, emanând de la pârâta A.D.S., confirmă că aceasta, în calitate de reprezentant al statului-concedent, nu și-a îndeplinit obligația prevăzută la art. 7.22 din Contractul de concesiune nr. 35/07.11.2000, de predare efectivă a terenului care a făcut obiectul concesiunii.
Tribunalul, reține că predarea terenurilor între ADS și Piscicola SA Călărași a avut loc la data de 22.04.2000 când s-a încheiat Protocolul nr. 292 prin care ADS a preluat de la această societate administrarea amenajării piscicole T., aspect reținut prin decizia comercială nr. 786/22.11.2005 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VI-a Comercială în dosarul nr. 769/2005 (f. 65-72), rămasă irevocabilă prin decizia nr. 1920/22.05.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Comercială în dosarul nr._ (f. 73-76).
În speță, deși se dovedește existența unui proces verbal de predare primire, reclamanta acreditează ideea, dar fără a face o dovadă în acest sens, că în realitate a avut loc o predare-primire fictivă, „din birou”. În lipsa altor dovezi, decât actele depuse tribunalul apreciază că nu se poate reține situația prezentată având în vedere și hotărârile menționate. Faptul că în 2009 s-a mai încheiat un proces verbal de predare primire între ADS și . este de natură a conduce la concluzia afirmată de către pârâtă.
În aceste condiții, fiind titulara dreptului de administrare asupra terenului aflat permanent sub luciu de apă (amenajat pentru piscicultură) în suprafață de 113 ha situat în perimetrul localității F., județul Călărași, Administrația D. Statului avea vocația de a încheia un contract de concesionare cu privire la acest teren.
Împrejurarea că, ulterior încheierii contractului de concesionare nr. 35/07.11.2000, reclamanta a fost tulburată în dreptul de a exploata suprafața concesionată nu este de natură a infirma dreptul de administrare pe care Administrația D. Statului îl avea asupra acesteia, ci deschidea pentru reclamantă calea unei acțiuni în justiție împotriva persoanei vinovate.
De altfel, instanța observă că reclamanta a utilizat în mod efectiv de acest drept, pe rolul instanțelor judecătorești din București și județul Călărași fiind promovate o . de procese cu privire la aceste terenuri, procese în cadrul cărora s-a stabilit că terenul este în administrarea ADS, iar reclamanta este titulara drepturilor conferite de contractul de concesiune.
Faptul că au existat o . de procese cu privire la acest teren, reprezintă riscul asumat, reclamanta având la dispoziție instrumente procesuale împotriva ADS.
Față de aceste considerente, tribunalul apreciază, că obiectul contractului, la data încheierii acestuia, a existat și ca terenul a fost predat reclamantei, și respectiv că motivul de nulitate absolută a contractului de concesionare nr. 35/07.11.2000 invocat de reclamantă este neîntemeiat. De asemenea, având în vedere aprecierile instanței cu privire la capătul principal de cerere, precum și de caracterul accesoriu al capătului de cerere privind obligarea pârâtelor la restituirea redevențelor în sumă de 5.461,39 lei, se reține că și această solicitare este neîntemeiată.
Impotriva acestei sentinte s-a declarat, in termen legal, prezentul apel de catre reclamanta Asociația G. a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din România, dezvoltandu-se urmatoarele critici:
1.Obiectul contractului de concesiune nr. 35/07.11.2000 a lipsit, întrucât terenul în litigiu nu se afla în administrarea intimatei la momentul încheierii contractului (art. 962 și 964 C.civ.).
Tribunalul Călărași a constatat în mod eronat faptul că „în speță nu se contestă competența pârâtei A.D.S. la încheierea contractului sau dreptul acesteia de administrare asupra terenului concesionat".
Recurenta reclamantă a arătat că, contractul de concesiune nr. 35/07.11.2000 încheiat între intimata A.D.S. și recurenta A.G.V.P.S.l este lovit de nulitate absolută, iar pârâta A.D.S. nu avea drept de administrare asupra terenului în cauză la momentul încheierii contractului.
Contractul de concesiune este nul absolut deoarece obiectul material al contractului nu era determinat și individualizat în patrimoniul A.D.S. la momentul încheierii contractului, în conformitate cu art. 964 Cod civil, neexistând așadar din punct de vedere material și faptic în posesia pârâtei. Cu alte cuvinte, prin intermediul contractului de concesiune menționat pârâta a transmis un drept iluzoriu, fără suport material, ale cărui prerogative nu au putut fi exercitate niciodată de reclamantă întrucât aceste prerogative nu puteau fi exercitate în mod efectiv nici de către pârâtă la momentul formării acordului de voința.
De fapt, la data încheierii contractului, pârâta A.D.S. avea numai vocația de a administra terenul în cauză, iar nu și un drept efectiv de administrare, cu atributele sale.
Nu putem contesta faptul că vocația de exercitare a drepturilor de administrare și concesionare a amenajării piscicole care face obiectul acestei cauze de către A.D.S. a preexistat formării contractului de concesiune, această vocație rezultând din art. 4 lit. a și b din O.U.G. nr. 198/1999 (în vigoare la data încheierii contractului). Vocația A.D.S. de administrare și concesionare a terenului în cauză rezultă și din prevederile art. 4 din H.G. nr. 46/2000 privind atribuțiile si structura organizatorică ale Agenției D. Statului.
Totuși, actele normative invocate, deși conferă A.D.S. vocație asupra administrării terenului în cauză, nu implică în mod automat luarea acestuia în posesie și dispunere. Legea, prin natura ei, nu naște drepturi individuale prin acte normative generale si impersonale, ci conferă drepturi potențiale care pot fi exercitate numai după îndeplinirea unor formalități de luare în posesie a bunurilor la care se referă.
Ideea este susținută de art. 7 alin. [4) din O.U.G. nr. 198/1999 care prevede că „predarea-preluarea terenurilor (...) și trecerea lor în patrimoniul Agenției D. Statului se fac pe bază de protocol încheiat între societățile comerciale, institutele si stațiunile de cercetări științifice, universitățile și unitățile de învățământ cu profil agricol și silvic, pe de o parte, si Agenția D. Statului, pe de altă parte, în termen de 15 zile de la data inventarierii lor" și este reluată de art. 4 lit. d din H.G. nr. 46/2000.
Cu alte cuvinte, pârâta A.D.S. nu putea concesiona amenajarea piscicolă care face obiectul prezentei spețe fără îndeplinirea unor proceduri clare, neechivoce, de împosedare care presupun, printre altele, inventarierea si individualizarea bunurilor si încheierea unor protocoale si procese-verbale de predare-primire a acestora.
Cea mai bună dovadă în acest sens sunt două documente provenind de la A.D.S. din august 2009, si anume:
a) Decizia nr. 214/25.08.2009, prin care A.D.S., reprezentată de președintele său, "împuternicește dl. Cotitu C. - Șef B.J.R.V.A. - Călărași, pentru preluarea (sublinierea noastră) pe bază de proces verbal a suprafeței de teren aflată în trecut în exploatarea S.C. PISCICOLA S.A. Călărași, de pe raza administrativ - teritorială a Comunei Frumusani. jud. Călărași":
b) Procesul-verbal de predare-primire dintre S.C. PISCICOLA S.A. Călărași și A.D.S. din data de 26.08. 2009, în care se menționează că "primul" a procedat la "predarea", iar "secundul" la "primirea" suprafeței de teren în discuție. A.D.S. a fost nevoită să încheie acest proces verbal de predare-primire cu S.C. PISCICOLA S.A. Călărași pentru primirea terenului pe care se află situată amenajarea piscicolă care face obiectul acestei cauze cu scopul de a o putea transmite mai departe, către A.N.P.A. Dacă terenul litigios s-ar fi aflat în posesia A.D.S. încă din anul 2000, atunci nu înțelegem rostul acestei "predări".
Apreciaza recurenta că motivul pentru care s-a încheiat acest proces-verbal reprezintă, de fapt, o recunoaștere tacită de către A.D.S. a greșelii din 2000 când nu a realizat toate procedurile necesare pentru a intra în posesia suprafeței în cauză.
Mai mult decât atât, după cum rezultă din Procesul-verbal încheiat la 27.08.2009 de către S.C. PISCICOLA S.A. Călărași, depus ca înscris nou în prezentul recurs, abia la acea dată s-a stabilit "situația reală a suprafeței de luciu de apă productive, a suprafeței stufizate, a digurilor și a terenului arabil" aferente suprafeței de 113 ha. aflată în T 55. P 431/1, teritoriu administrativ F., J. Călărași.
Se invoca si documentele cadastrale care au fost trimise de către OCPI Călărași, către Tribunalul Călărași, sub nr. 2045,2250 din 27.06.2014, documente care nu au fost avute în vedere deloc de către prima instanță.
Din aceste documente rezultă că niciodată ADS nu a fost înscrisă în Cartea Funciară cu terenul care face obiectul prezentului litigiu. Din "Extrasul de Carte Funciară pentru Informare"4, în Partea a Il-a (Foaie de proprietate) rezultă că la 23.02.2012 apărea ca proprietar al terenului "Statul român, domeniul public, în administrarea Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultura", iar în Partea a IlI-a ("Foaia de sarcini) apare că dreptul de concesiune a aparținut, conform actelor doveditoare de la dosar, concesionarului S.C. PISCICOLA Călărași S.A.
Prima instanță s-a aflat în eroare atunci când a apreciat că „predarea terenurilor între ( A.D.S. și Piscicola S.A. Călărași a avut loc la data de 22.04.2000 când s-a încheiat Protocolul nr. 292 prin care A.D.S. a preluat de la această societate administrarea amenajării piscicole Tătarii", fără a cerceta în profunzime documentul respectiv. Potrivit acelui Protocol, se transmite în mod generic și echivoc o suprafață totală de 2289,82 ha, fără ca terenurile care formează această suprafață să fie individualizate. De altfel, terenul de 113 ha care face obiectul prezentei cauze nu poate fi determinat, ceea ce ne duce la concluzia că, de fapt, acesta nu a fost inventariat si predat efectiv decât la data de 26.08.2009.
Faptul că în decizia comercială nr. 786/22.11.2005 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a Vl-a Comercială în dosarul nr. 769/2005, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 1920/22.05.2007 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Comercială în dosarul nr._, dar și în alte dosare amintite în sentința atacată, ; s-a susținut că predarea-primirea dintre PISCICOLA S.A. CĂLĂRAȘI si A.D.S. a avut loc în 2000 nu este de natură a conferi o recunoaștere de către reclamantă a dreptului de administrare și concesionare a terenului în cauză de către A.D.S. La acea dată, recurenta a considerat că exercitarea drepturilor de posesie și folosință a bunului care face obiectul acestei cauze au fost tulburate de terți. Este firesc ca în relația cu terții respectivi să invocăm dreptul conferit de contract pentru a intra în posesia terenului respectiv, ceea ce nu s-a petrecut niciodată in fapt, deși instanțele respective au dat reclamantei câștig de cauză.
Ce nu s-a înțeles la acele momente, dar nici de către completul de judecată de la Tribunalul Călărași, în primă instanță, este faptul că deși contractul de concesiune oferea vocația de a exercita prerogativele de posesie, folosință și culegere a fructelor, în mod subiectiv și teoretic, el nu conferea și dreptul material, substanțial, faptic, de a intra efectiv în posesia bunurilor.
Față de cele de mai sus rezultă că A.D.S. nu era titulara dreptului de administrare asupra amenajării piscicole în cauză, precum în mod eronat a apreciat prima instanță, ci avea doar vocația de a obține si, apoi, exercita acel drept. Abia în 2009, după preluarea amenajării piscicole de către A.N.P.A., A.D.S. a dobândit si un drept substanțial asupra terenului respectiv si, implicit, toate prerogativele care derivă din acesta.
II. Cauza juridică a contractului de concesiune nr. 35/07.11.2000 a lipsit întrucât A.G.V.P.S. nu a realizat niciodată scopul pentru care am încheiat acest contrat, și anume posesia si exploatarea amenajării piscicole în cauză (art. 966 C.civ.).
A.D.S. a încheiat un contract nul și deoarece scopul (cauza) actului nu s-a realizat niciodată, întrucât pârâta, în calitate de concedent, nu a transmis, iar societatea noastră nu a putut exercita atributele dreptului de concesiune (posesia, folosința și culegerea fructelor pentru terenul concesionat) asupra obiectului contractului, prerogativele dreptului de administrare asupra terenului fiind exercitate, la momentul încheierii contractului, de alte două societăți.
Cu alte cuvinte, potrivit principiului nemo dat quod non habet, A.D.S. se afla în imposibilitatea transmiterii atributelor dreptului de concesiune către A.G.V.P.S.. întrucât ea însăși nu avea acele prerogative la momentul încheierii contractului.
Contractul de concesiune prevede, în art. 2.1.1 ("Obiectul contractului"], că obiectul contractului îl constituie "exploatarea terenului". Acest obiect al contractului, si implicit scopul de a putea beneficia de "exploatarea terenului", nu au fost realizate niciodată de societatea reclamanta.
De fapt, în realitate:
i) Dreptul de dispoziție [abusus] asupra terenului a aparținut societății comerciale PISCICOLA S.A. CĂLĂRAȘI la momentul încheierii contractului de concesiune si a subzistat până la data de 26.08.2009, dată la care a fost întocmit procesul verbal de predare-primire dintre PISCICOLA CĂLĂRAȘI si A.D.S. cu privire la terenul contestat, iar
ii) Posesia, dreptul de folosință (usus) și dreptul de a culege fructele (fructus) au aparținut societății comerciale ROMIMPEX 96 S.R.L. în perioada 27.09._06, conform contractului de închiriere nr. 784/27.09.1999 încheiat între S.C. PISCICOLA S.A. CĂLĂRAȘI si S.C. ROMIMPEX 96 S.R.L .
Vina pentru această situație aparține în totalitate A.D.S. Pârâta a cunoscut la momentul încheierii contractului de concesiune faptul că suprafața de teren în discuție se afla efectiv în posesia materială a unui terț străin de contract, însă a ascuns situația de fapt cu rea-credință. Din derularea situației de fapt, rezultă concluzia că s-a săvârșit un abuz deliberat, al cărui scop a fost acela ca A.D.S.. prin mijloace dolosive. în lipsa cărora A.G.V.P.S. nu ar fi contractat, să încaseze sume de bani din redevențe fără a putea executa contraprestația. respectiv să predea efectiv bunul concesionat. A.D.S. s-a erijat astfel într-un administrator aparent al terenului respectiv si a indus în eroare reclamanta cu privire la transmiterea unor prerogative iluzorii prin intermediul contractului de concesiune.
Lungul șir de procese și acțiuni îndreptate împotriva societăților ROMIMPEX 96 S.R.L. și PISCICOLA S.A. CĂLĂRAȘI în care reclamantei i s-a dat parțial câștig de cauză a fost apreciat în mod greșit de prima instanță ca fiind determinant în stabilirea faptului că reclamanta ar fi avut prerogativele de posesie, folosință și culegere a fructelor izvorâte din contract, în realitate, contractul conferea atribute teoretice care nu puteau fi exercitate niciodată în mod practic atâta timp cât concedentul nu avea el însuși drepturile de posesie, folosință și dispoziție asupra obiectului material la momentul înstrăinării acestuia.
Reclamanta a dat dovadă de bună-credință la momentul încheierii contractului și nu a avut cunoștință de existența unor cauze de nulitate a contractului decât după ce a aflat de existența procesului verbal de predare-primire a bunului în cauză, încheiat de PISCICOLA SA CĂLĂRAȘI și A.D.S. din 26.08.2009.
Soluționând apelul formulat în raport de criticile dezvoltate, Curtea constată următoarele:
Curtea constata ca nu se poate aprecia ca in cauza a lipsit obiectul contractului de concesiune, motiv de nulitate invocat de apelanta reclamanta, caci lipsa obiectului unei conventii, ca situatie care atrage nulitatea acelui act juridic, semnifica faptul ca lipsesc drepturile si obligatiile asumate de parti sau obiectul material al acestora, in sensul nestabilirii acestora in contract sau inexistentei reale a obiectului material al conventiei, iar nu in sensul invocat de apelanta reclamanta, anume al lipsei dreptului concedentului asupra terenului sau al neindividualizatii terenului obiect al contractului de concesiune.
Lipsa dreptului concedentului asupra terenului obiect al contractului vizeaza o cu totul alta cauza de nulitate, referitoare la calitatile pe care trebuie sa le intruneasca persoana dispunatorului si care atrage nulitatea pentru lipsa cauzei juridice a contractului din perspectiva celeilalte parti, iar nedeterminarea (suficienta ) a obiectului material al contractului vizeaza de asemenea o alta cauza de nulitate decat lipsa obiectului, si anume caracterul nedeterminat al acestui obiect. Vor fi analizate asadar aceste sustineri ale apelantei in contextul corect.
Curtea constată nefondate susținerile apelantei reclamante referitoare la cauza de nulitate constând în lipsa în patrimoniul concedentului ADS a dreptului asupra bunului cedat, respectiv suprafața de 113 ha luciu de apă.
Apelanta – reclamantă susține în esență că, deși concedentul ADS avea o vocatie la dreptul de administrare asupra obiectului concesiunii, ca efect al OUG nr. 198/1999, atâta timp cât totuși nu se afla în stăpânirea efectivă, în posesia efectivă, materială a terenului, cat timp acest teren nu ii fusese predat de . baza de proces verbal de predare primire si cu individualizarea terenului astfel predat, nu avea totuși dreptul efectiv de administrare, întrucât art. 7 alin. 4 din OUG nr. 198/1999 prevedea că preluarea terenurilor și trecerea lor în patrimoniul ADS se face pe bază de protocol între ADS și societățile comerciale care le dețineau la acel moment.
Curtea constata ca OUG nr. 198/1999 a avut ca obiect stabilirea ”cadrului juridic privind privatizarea societăților comerciale agricole, care dețin în exploatare terenuri agricole sau terenuri aflate permanent sub luciu de apă, constituite în conformitate cu prevederile Legii nr. 15/1990, precum și regimul concesionării terenurilor proprietate publică și privată a statului, aflate în exploatarea acestor societăți.”
In acest context, actul normativ prevedea ca terenurile agricole și terenurile aflate permanent sub luciu de apă aparțin domeniului privat al statului, ale carui prerogative sunt exercitate de ADS, iar acestea nu fac parte din capitalul social al societăților comerciale in discutie.
Se reglementa mai departe modalitatea de privatizare a acestor societati si modalitatea de preluare de catre ADS de la aceste societati a terenurilor agricole si a terenurilor aflate permanent sub luciu de apă care aparțin domeniului privat al statului.
Curtea apreciaza ca in contextul disp. art. 3, 4 si 7 din OUG nr. 198/ 1999 dreptul de proprietate al statului asupra terenurilor agricole si terenurilor aflate permanent sub luciu de apa era preexistent acestui act normativ, societatile vizate de acest act normativ avand aceste terenuri doar in exploatare, in discutie fiind dreptul de administrare asupra acestora, care trecea, efect al acestui act normativ, catre ADS, organism nou infiintat tocmai cu scopul administrarii acestor terenuri.
Curtea apreciaza, mai departe, ca dreptul de administrare, ca atare, se dobandea de catre ADS prin efectul direct al legii, de indata ce era vorba de astfel de terenuri, nominalizarea societatilor agricole vizate de acest act normativ, prin anexele la ordonanta, producand efectul direct si imediat de preluare de catre ADS a dreptului de administrare asupra terenurilor (agricole si aflate permanent sub luciu de apa ) aflate in exploatarea acestor societati.
Iar in anexa 1 la acest act normativ, la pozitia 210, este mentionata . societate care ”deținătoare de terenuri agricole și terenuri de sub luciu de apă”.
In ce priveste dispozitiile art. 7 din OUG nr. 198/1999, Curtea constata ca acesta prevede: ” (1) În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență Agenția D. Statului va inventaria terenul agricol și terenul aflat permanent sub luciu de apă, aflate în exploatarea societăților comerciale prevăzute la art. 1 și 2, și terenurile deținute în administrare de institutele și stațiunile de cercetări științifice, de universități și unități de învățământ cu profil agricol și silvic, prevăzute în anexa nr. 2. (…) (4) Predarea-preluarea terenurilor prevăzute la alin. (1) și trecerea lor în patrimoniul Agenției D. Statului se fac pe bază de protocol încheiat între societățile comerciale, institutele și stațiunile de cercetări științifice, universitățile și unitățile de învățământ cu profil agricol și silvic, pe de o parte, și Agenția D. Statului, pe de altă parte, în termen de 15 zile de la data inventarierii lor.”
Curtea apreciaza ca aceste dispozitii care prevad o procedura de preluare pe baza de proces verbal de la societatile care exploateaza terenul la ADS, nu vizeaza dobandirea de catre ADS a dreptului insusi de administrare, drept care a decurs direct din actul normativ, ci doar preluarea faptica, efectiva a terenurilor, preluare faptica ce nu conditiona dobandirea de catre ADS a dreptului de administrare.
O asemenea interpretare este in acord cu natura dreptului in discutie, un drept de administrare corespunzator dreptului de proprietate privata al statului, ceea ce atrage consecinta ca acest drept de administrare se dobadeste si transmite, eventual, printr-un act de autoritate al statului proprietar, iar nu printr-un act de natura unui proces verbal de predare primire incheiat de ADS cu un subiect de drept privat.
NU este de conceput ca dobandirea de catre ADS a dreptului de administrare ar fi putut fi conditionata de catre un asemenea proces verbal de predare primire si, in ultima instanta, de manifestarea de vointa a detinatorului . ca in lipsa acestei manifestari de vointa dreptul de administrare sa nu poata fi dobandit de catre ADS, sine die, pana la incheierea acestui proces verbal, cata vreme din actul normativ in discutie reiese vointa neta a legiuitorului de a acorda acest drept de administrare catre ADS, neconditionat, fara exceptii sau circumstantieri, dispozitii care nu reprezinta numai o manifestare a competentei legislative a organului emitent, dar si actul emanat de la insusi proprietarul terenului ( prin organul sau reprezentativ ).
Asadar, dispozitiile referitoare la inventariere si predare continute in art. 7 din OUG nr. 198/ 1999 nu pot fi interpretate decat ca dispozitii care vizau evidenta si predarea efectiva a terenurilor, in materialitatea lor.
Pe de alta parte, chiar si daca s-ar interpreta ca pana la predarea efectiva pe baza de proces verbal a terenului dreptul de administrare nu exista in patrimoniul ADS, deci ca dreptul de administrare al ADS nu s-a nascut ca efect direct al OUG nr. 198/1999, ci era condiționată și se producea prin predarea efectivă a terenului de societatea care îl deținea către ADS, Curtea constata ca, oricum, terenul in discutie in prezenta cauza trebuie considerat predat de la . ADS prin procesul verbal de predare primire incheiat sub nr. 292/ 22.04.2000, încheiat așadar anterior contractului de concesiune în discuție în cauză nr. 35/7.11.2000.
Astfel, prin acest protocol depus la fila 50 dosarul prezent se consemnează că în temeiul art. 4 pct. 1 lit. a și b și art. 7 pct. 4 din OUG nr. 198/1999 . în calitate de predător predă către ADS în calitate de primitor terenurile menționate în cuprinsul protocolului în care se include și terenul în discuție în prezenta cauză.
Așadar, a fost îndeplinită și această condiție de preluare de către ADS în patrimoniul său a terenului, ceea ce conduce la concluzia că la momentul încheierii contractului de concesiune nr. 35/7.11.2000 concedentul ADS era titular al dreptului de administrare cedat către reclamantă.
In ce priveste pretinsa neindividualizare si nedeterminare a terenului care a facut obiectul predarii de catre ., care ar fi tras doua categorii de consecinte, prima ca ADS nu ar fi dobandit dreptul de administrare, iar a doua ca, mai departe, in contractul de concesiune, terenul obiect al contractului de conseciune nu era la randul sau individualizat si determinat, Curtea constata urmatoarele:
Curtea constata ca prin cererea de chemare in judecata nu s-a invocat ca lipsa dreptului de administrare al ADS ar fi decurs din faptul ca terenul ce i-a fost predat in anul 2000 de catre . ar fi fost determinat, ci in mod direct ca terenul nu a fost predat catre ADS de catre . in anul 2009, pentru ca pana la acel moment era folosit de . SRL.
Depasind aceasta chestiune, Curtea constată că oricum sunt nefondate susținerile apelantei – reclamante.
Trebuie facuta distinctie intre posesie si detentie, intre starea de drept si starea de fapt.
Astfel, protocolul nr. 292/ 2000 trebuie considerat ca reprezentand procesul verbal care a transmis posesia, care a avut valentele predarii terenului ”in drept”.
In ce priveste starea de fapt, care poate fi diferita decat situatia de drept, aceasta este necontestata de ADS, anume ca . SRL era in detinerea terenului la data incheierii contractului de concesiune si anterior, chiar in anul 2000, la momentul incheierii protocolului nr. 292/ 2000 (in baza contractului de inchiriere nr. 784/ 1999 si ulterior a contractului de asociere in patricipatiune nr. 62/ 2002 ).
Dar aceasta stare de fapt si detentia exercitata de . SRL asupra terenului nu reprezinta si nu poate reprezenta o chestiune cu consecinte asupra starii de drept in sensul ca ADS nu ar fi dobandit dreptul de administrare si posesia ca stare de drept, acestea fiind dobandite indubitabil de catre ADS efect al OUG nr. 198/ 1999 si al protocolului nr. 292/ 2000.
De altfel, faptul că terenul a fost predat efectiv de către PISCICOLA SA Călărași prin protocolul nr. 292/2000 și a intrat în administrarea ADS, a fost reținut cu putere de lucru judecat între părți prin mai multe hotărâri judecătorești pronunțate în alte cauze.
Astfel, reclamanta din prezenta cauză a chemat în judecată pe ., societate care a închiriat în anul 1999 de la Piscicola Călărași printr-o actiune posesorie si de evacuare a acelei pârâte, iar prin hotărârile judecătorești pronunțate în acel dosar nr. 2329/2002 (sentința civilă nr. 1306/2002 pronunțată de Tribunalul Călărași - f. 42 dosar fond) s-a reținut, inclusiv pe baza susținerilor reclamantei ,că aceasta a deținut acest teren încă din anul 1982, că la data de 7.11.2000 terenul a fost preluat de ADS de la ., că reclamanta deține cu titlu terenul respectiv, în baza contractului de concesiune nr. 35/2000, acesta fiind temeiul pentru care a fost obligată . să respecte acest drept al reclamantei și să evacueze amenajarea piscicolă în discuție. S-a retinut in mod expres in aceasta hotarare ca reclamanta a fost pusa in posesie asupra terenului in discutie la data de 13.11.2000 si ca a fost tulburata in posesia sa de catre . SRL, ca terenul a fost preluat in anul 2000 de catre ADS de la . predat reclamantei in 13.11.2000
În același fel s-au tranșat lucrurile și prin sentința civilă nr. 2536/2003 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 în dosarul nr. 185/2001 (f.45 dosar fond), reținându-se de asemenea că prin protocolul nr. 292/2000 ADS a preluat terenul de la . acest teren a fost transmis prin contractul de concesiune către reclamanta din prezenta cauză, cu această motivare a fost respinsă cererea reclamantei din acel dosar . de declarare a nulității contractului de concesiune nr. 35/2000.
Iar prin sentinta nr._/ 2004 a TB ( f. 57 si urm. dosar fond ), la cererea ADS si a reclamantei din prezenta cauza s-a dispus solutia de anulare a contractului de asociere in participatiune incheiat intre . aceasta societate sub nr. 62/ 2002, solutie care s-a fundamentat, printre altele, tot pe aceste statuari referitoare la predarea terenului catre ADS prin protocolul nr. 292/ 2000 si pe dobandirea de catre ADS a dreptului de administrare in baza OUG nr. 198/ 1999.
În această situație, reclamanta nu poate veni la acest moment, la 10 ani după aceste procese, să susțină că de fapt terenul nu ar fi fost predat prin protocolul nr. 292/2000 către ADS sau că terenul în discuție în prezenta cauză nu ar fi fost individualizat și determinat la momentul încheierii contractului de concesiune, în condițiile în care acele procese s-au grefat tocmai pe ideea cunoașterii exacte a delimitării terenului în discuție și pe transmiterea valabilă de către ADS către reclamantă a drepturilor prin contractul de concesiune, chiar dacă aceste hotărâri judecătorești anterioare nu se impun cu autoritate de lucru judecat pentru a bloca formularea cererii prezente ( fata de lipsa triplei identitati de elemente ), cele dezlegate de instanțe în acele dosare făcând probă împotriva reclamantei și impunându-se acesteia, căci a contrazice acele dezlegări ar semnifica în ultimă instanță a aduce atingere puterii de lucru judecat a acestor hotărâri judecătorești.
Iar în cauză nu se pune în discuție o alta situatie de fapt decât cea existentă la momentul acelor judecăți, ci se discută aceleași procese verbale de predare primire încheiate între . și mai departe între ADS și reclamantă.
Or, la momentul acelor judecăți reclamanta și-a apărat drepturile din contractul de concesiune bazându-se pe o anumită determinare și individualizare a terenului obiect al litigiului, fără a contesta localizarea acestui teren și individualizarea sa în patrimoniul său sau în patrimoniul ADS.
Susține apelanta în cererea de apel că era firesc ca în relația cu terții cu care s-a judecat în acele dosare să invoce dreptul conferit de contractul de concesiune pentru a intra în posesia terenului respectiv, insa Curtea constata ca pozitia asumata de reclamanta in acele procese semnifică faptul că reclamanta cunoștea amplasamentul terenului și fusese determinat ca atare atunci când a preluat concesiunea.
Iar in ce priveste determinarea obiectului contractului de concesiune, Curtea constata ca acest obiect a fost individualizat prin art. 2.1.1 din contract și prin procesul verbal de predare primire încheiat în 13.11.2000 (f. 29 dosar fond).
Nu poate fi primită susținerea reclamantei că acest proces-verbal de predare-primire a fost fictiv, încheiat din „birou”, prin semnarea lui reclamanta asumându-și conținutul acestui proces-verbal care atestă o predarea unui teren individualizat ca atare. De altfel, reclamanta se afla in folosinta terenului in discutie inca din anul 1956, astfel cum s-a retinut si in procesele anterioare si cum nu a contestat reclamanta in prezenta cauza.
În ce privește tulburările în exploatarea suprafeței concesionate, suportate de reclamantă din partea altor societăți si faptul ca reclamanta nu a putut intra in stapanirea efectiva, de fapt, a terenului, Curtea constată că în mod corect a reținut tribunalul că aceste tulburări nu pot atrage nulitatea contractului de concesiune, ci puteau pune în discuție garanția pentru evicțiune din partea ADS și eventuala reziliere a contractului de concesiune, pretenții care însă nu au fost formulate în cauză.
Împrejurarea invocată de către apelantă că totuși ”posesia” ( in realitatea stapanirea in fapt ) terenului nu a fost preluată niciodată în fapt nu are semnificație asadar cu privire la cauza de nulitate în discuție în cauză, ci putea justifica o cerere în rezilierea contractului, caci, asa cum am aratat, este vorba de situatia de fapt, iar nu de catre cea in drept, iar din punctul de vedere al situatiei juridice ADS predase catre reclamanta terenul..
Nu are niciun fel de importanță în economia cauzei neînscrierea dreptului de administrare al ADS în Cartea Funciară, evidența funciară având rol doar de opozabilitate.
În ce privește susținerile făcute în finalul cererii de apel referitoare la faptul că ADS ar fi ascuns situația de fapt cu rea-credință și că ADS ar fi folosit mijloace dolozive în lipsa cărora reclamanta nu ar fi contractat, Curtea constată că acestea nu pot căpăta niciun fel de relevanță, întrucât vizează cauză de nulitate care nu a făcut obiectul cererii de chemare în judecată și care în mod evident în raport de dispozițiile art. 292 Cod procedură civilă nu pot fi invocate pentru prima dată în apel.
Apelanta a sustinut in fata instantei de apel la termenul din data de 20.01.2005 faptul ca ar fi investit instanta prin cererea de chemare in judecata si cu acest motiv de nulitate, insa lecturarea cererii de chemare in judecata releva ca aceasta afirmatie nu este corecta, singurele motive de nulitate invocate fiind cele referitoare la lipsa dreptului de administrare al ADS, ceea ce viza lipsa de cauza juridica, si lipsa obiectului contractului, tot din perspectiva lipsei dreptului de administrare asupra unei suprafete determinata.
În concluzia celor expuse, Curtea constata corecta solutia tribunalului, in cauza neverificandu-se cauzele de nulitate a contractului de concesiune invocate de reclamanta prin cererea de chemare in judecata, astfel ca, în baza art. 296 Cod procedură civilă, va fi respins apelul ca nefondat .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta-reclamantă Asociația G. a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din România cu sediul ales la C.I. Av. D. A. S. în București, . la B. nr. 5, ., sector 1 împotriva sentinței civile nr. 968/28.10.2014 pronunțată de Tribunalul Călărași – Secția Civilă, în contradictoriu cu intimatele pârâte Agenția D. Statului cu sediul în București, .. 43, sector 1 și Agenția Națională de Pescuit și Acvacultură cu sediul în București, .-4, sector 3 și în ., sector 1.
Cu recurs in 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21.04.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
D. F. G. D. L. M.
GREFIER
S. V.
Red. DFG
Tehnored. GC 6 ex
24.04.2015
Jud. fond G. C.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 215/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 219/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
