Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 843/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 843/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 08-09-2015 în dosarul nr. 3088/329/2012
Dosar nr._
(930/2015)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ nr. 843
Ședința publică de la 08.09.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - MARIANA HORTOLOMEI
JUDECĂTOR – GEORGETA SÎRBU
JUDECĂTOR - C. G.
GREFIER - S. R.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurentul-reclamant-pârât P. F. împotriva deciziei civile nr.106 din data de 28.01.2015, pronunțate de Tribunalul Teleorman - Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata- pârâtă-reclamantă D. L. C. și cu intimatul-intervenient în nume propriu D. R..
Obiectul pricinii – partaj bunuri comune.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă avocat E. F. S., în calitate de reprezentant al recurentul-reclamant-pârât P. F., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2015 emise de Baroul București (pe care o depune), lipsind intimata-pârâtă-reclamantă D. L. C. și intimatul-intervenient în nume propriu D. R..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că prin serviciul registratură s-au depus, la data de 08.09.2015, ora 08.15, întâmpinări, de către intimata-pârâtă-reclamantă D. L. C. și intimatul-intervenient în nume propriu D. R. în câte două exemplare.
Recurentul-reclamant, prin apărător, având cuvântul, solicită amânarea cauzei pentru studiul întâmpinărilor depuse la acest termen de judecată.
Curtea, în raport de data depunerii întâmpinărilor și în vederea calificării juridice a acestor acte procedurale, dispune lăsarea cauzei la ordine, la a doua strigare.
La a doua strigare a cauzei, se prezintă avocat E. F. S., în calitate de reprezentant al recurentul-reclamant-pârât P. F., lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea procedează la legitimarea recurentului-reclamant, acesta prezentând carte de identitate . nr._ – CNP_.
Recurentul-reclamant, prin apărător, depune taxa judiciară de timbru, în cuantum de 1400 lei, potrivit chitanței nr._ din data de 04.09.2015 și timbru judiciar de 6 lei, aferente recursului promovat, precum s-a dispus prin rezoluția administrativă. În continuare, susține că a luat cunoștință de conținutul acestor acte și reiterează cererea de amânare a cauzei pentru studiul întâmpinărilor ce au fost formulate la acest termen de judecată, depuse în cursul acestei zile.
Curtea, în raport de data depunerii înscrisurilor, pune în discuție calificarea de întâmpinare a acestor acte.
Recurentul-reclamant, prin apărător, apreciază că, potrivit practicii, instanța de judecată poate reține și califica astfel de înscrisuri.
Curtea, în urma deliberării, constată că actele procedurale depuse la dosar nu reprezintă întâmpinări, nefiind respectat termenului prevăzut de art. 308 alin. 2 Cod procedură civilă, astfel că le va avea în vedere ca note scrise. În consecință, respinge cererea de amânare a judecății formulate de recurentul-reclamant, având în vedere că dispozițiile procesual civile nu permit amânarea cauzei pentru studiul notelor de ședință, precum și susținerea apărătorului în sensul că au fost studiate aceste înscrisuri până la al doilea apel în cauză.
Reprezentantul recurentului-pârât, având cuvântul, arată că nu mai are alte cereri de formulat, probe de administrat ori excepții de invocat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Recurentul-reclamant-pârât P. F., prin apărător, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, față de următoarele argumente:
Instanța de apel nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere privind restituirea bunurilor comune, iar celelalte capete de cerere au fost respinse fără motivare, fiind astfel încălcate prevederile legale.
Pe de altă parte, nu au fost avute în vedere probatoriile administrate în fața instanței de fond. Nu a fost avută în vedere cota majoră de contribuție a recurentului la dobândirea bunurilor, motiv pentru care a formulat cerere prin care și-a prezentat pârâtul nemulțumirea împotriva încheierii de admitere în principiu, având în vedere situația de fapt. Recurentul-pârât a făcut dovada că, lucrând în străinătate, a trimis acasă suma de 15.000 euro, sumă în baza căreia a fost edificată construcția, în condițiile în care instanța a reținut că la momentul respectiv, 2002, moneda euro nu era în circuit. Într-adevăr, la nivelul anului 2002, moneda euro nu era în circuit, însă a făcut conversia în moneda actuală.
Solicită cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 13.11.2012 pe rolul Judecătoriei T. M. sub nr._, reclamantul P. F. a chemat în judecată pe pârâta D. L. C., solicitând obligarea pârâtei să-i restituie anumite bunuri personale, precum și partajarea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei, în cote de 90% pentru reclamant și 10% pentru pârâtă. În timpul căsătoriei au realizat următoarele bunuri comune: A. bunuri imobile: o casă de locuit din chirpici, construcție începută în anul 1997 și terminată în anul 2002; terenul pe care este construită casa de locuit aparține tatălui pârâtei, numitul D. R.; pătul metalic. B. o . bunuri mobile.
La data de 16.01.2013, reclamantul a depus o cerere precizatoare, prin care a indicat bunurile mobile pe care le solicită a fi incluse în masa partajabilă (parțial diferite de cererea inițială) și bunurile proprii, precum și valorile fiecărui bun în parte.
La data de 16.01.2013, pârâta a formulat întâmpinare și cerere reconvențională, prin care a invocat, în principal, lipsa de calitate procesuală activă a reclamantului față de bunurile imobile ce le solicită a fi partajate și a solicitat ca, în situația în care instanța va respinge excepția, partajarea bunurilor comune să se facă în cotă de 80 % pentru pârâtă și 20 % pentru reclamant.
La data de 30.01.2013, pârâta a depus o cerere precizatoare, prin care a indicat bunurile mobile supuse partajării și valorile acestora.
În conformitate cu dispozițiile art. 6735 și 6736 Cod procedură civilă, prin încheierea din 03.04.2013 instanța a stabilit masa bunurilor comune și cotele ce le revin părților, pronunțând încheierea prevăzută de aceste texte de lege.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, instanța a constatat că din susținerile ambelor părți și din depozițiile martorilor a rezultat că imobilul casă de locuit și anexele gospodărești au fost edificate de către ambele părți în timpul căsătoriei, iar faptul că titularul dreptului de proprietate al terenului pe care au fost edificate construcțiile este tatăl pârâtei-reclamante nu înlătură caracterul de bun comun al imobilelor edificate în timpul căsătoriei de cei doi soți.
În ce privește bunurile mobile comune dobândite în timpul căsătoriei pretinse de către reclamant, instanța a constatat că în afară de cele recunoscute de către pârâta-reclamantă în cererea precizatoare nu s-au făcut alte dovezi.
Din depozițiile martorilor D. N., O. M. și M. M. a rezultat că și cazanul de fabricat țuică este tot bun comun, martorii declarând că acest bun s-a aflat tot timpul în posesia părților. Numai martorul D. M. a declarat că acel cazan ar fi al părinților reclamantului, precizând că această situație o cunoaște de la reclamant, care a refuzat să i-l împrumute pe motivul că nu-i aparține. Această afirmație a martorului nu creează dubii cu privire la cele declarate de martorii mai sus menționați.
În ce privește cota de contribuție contestată în mod substanțial de către fiecare parte, instanța, atât din actele depuse de către părți, cât și din depozițiile tuturor martorilor, a reținut că în timpul căsătoriei ambii soți au avut o contribuție egală la dobândirea bunurilor comune.
Astfel, toți martorii audiați în cauză au declarat că imobilul casa de locuit a fost edificat de către părți din economiile realizate din salarii și din munca în gospodărie.
Chiar dacă reclamantul-pârât a lucrat în străinătate și a folosit o parte din economiile realizate la ridicarea și finalizarea casei de locuit, și pârâta-reclamantă realiza venituri salariale, întreținea gospodăria pe perioada cât reclamantul-pârât se afla în străinătate, realizând venituri și din cultivarea terenului din curte, ea fiind aceea care cultiva și comercializa legumele și fructele obținute.
Toți martorii au menționat că ambele părți erau gospodari, se ocupau, după serviciu, de treburile gospodărești și atât părinții reclamantului, cât și cei ai pârâtei i-au ajutat cu muncă fizică la edificarea construcțiilor.
Martorii au subliniat contribuția egală a familiilor din care proveneau cei doi soți și faptul că aceștia înțelegeau să sprijine tânăra familie în realizarea locuinței.
Din actele privind veniturile și contractele de împrumut depuse la dosar nu s-a putut reține o contribuție majoră a unuia din soți la dobândirea bunurilor comune.
La data de 10.12.2013, D. R. a formulat o cerere de intervenție principală, prin care a solicitat să se constate dreptul său de proprietate în baza accesiunii imobiliare artificiale asupra imobilului casă de locuit situat în ., construită pe terenul al cărui proprietar este în baza titlului de proprietate nr._/17.05.2013.
Prin sentința civilă nr. 400/20.06.2014, Judecătoria T. M. a admis în parte acțiunea; a admis cererea de intervenție; a omologat raportul de expertiză întocmit de expertul Bățăuș M. pentru construcții; a atribuit intervenientului D. R., în deplină proprietate, imobilul casă de locuit construită din chirpici, cu 4 camere, hol, bucătărie, pivniță, acoperită cu Lindab, pătul metalic, șofru, jgheab ciment, gard de beton, fântână, construcții în valoare de 38.513 lei, edificate în cote egale, în timpul căsătoriei, cu bună credință de reclamantul-pârât și pârâta-reclamantă, pe terenul intravilan proprietatea intervenientului, teren situat în ., cu vecinătățile: N - C. V., S și E - drum comunal, V - C. M.; a obligat pe intervenientul D. R. să plătească reclamantului-pârât suma de 19.257 lei, reprezentând 1/2 din valoarea construcțiilor, iar pârâtei-reclamante suma de 19.257 lei, reprezentând 1/2 din valoarea construcțiilor; a omologat raportul de expertiză întocmit de expertul Ronciș Lucreția pentru bunuri mobile; a atribuit reclamantului-pârât și pârâtei-reclamante bunurile mobile în loturile propuse în varianta I a raportului de expertiză întocmit de expertul Ronciș Lucreția; reclamantul-pârât a primit în deplină proprietate următoarele bunuri mobile: șifonier cu două uși în valoare de 80 lei, TV color Toschiba în valoare de 250 lei, butelie aragaz în valoare de 100 lei, butelie aragaz rusească în valoare de 100 Iei, țiglă roșie 575 bucăți în valoare de 172 lei, covor de 3/2 în valoare de 50 lei, clocitoare în valoare de 30 lei, găini - 10 bucăți în valoare de 150 lei, gâște - 4 bucăți în valoare de 1470 lei, grâu 150 kg în valoare de 100 lei, lanț de aur 25 grame în valoare de 3875 lei, brățară de aur 15 grame în valoare de 2325 Iei, inel de aur 15 grame în valoare de 2325 lei, 10 litri țuică în valoare de 200 Iei, bidon plastic în valoare de 15 lei, rucsac pentru pescuit în valoare de 30 lei, pietre de polizor în valoare de 14 lei, placă îndoit fier cu rolă în valoare de 20 lei, ac de trasat și compas în valoare de 5 lei, pelerină ploaie în valoare de 5 lei, motor electric 500W în valoare de 100 lei, masă circulară plus menghină în valoare de 200 lei, butoi plastic în valoare de 40 Iei, lansete de pescuit în valoare de 30 Iei, amplificator Ihkyo TX 100 în valoare de 20 lei, două boxe EL-KOL-60w- 2 bucăți în valoare de 50 lei, radiocasetofon marca AIWA în valoare de 50 lei, TSA 3 compus din dulap metalic pentru scule și accesorii (chei inelare, chei tubulare, șurubelnițe, burghie, șublere) în valoare de 100 lei, foarfecă tablă în valoare de 20 Iei, ciocan în valoare de 10 lei, matrițe pentru turnat plumb în valoare de 7 lei, ansamblu mufa - cot-flanșă-mufă PEE în valoare de 10 lei, două aparate din lemn în valoare de 10 lei, cazan țuică 220 l în valoare de 4000 lei, bormașină l în valoare de 50 lei, două bucăți flexuri l în valoare de 60 Iei, atomizor Kika l în valoare de 250 Iei, aparat sudură+cIește+ condensatori în valoare de 150 lei, moară uruială mică, motor 1/2 kw+pompă apă în valoare de 350 lei, pompă de apă manuală în valoare de 10 Iei, butoi de lemn de 220 litri în valoare de 150 lei, arzător +furtun 10 m în valoare de 80 lei, mașina bătut porumb în valoare de 300 lei, o secure în valoare de 7 lei, aparat DVD în valoare de 140 Iei, cameră video Sony în valoare de 400 lei, autofiletantă în valoare de 60 lei, total bunuri în valoare de 16.590 lei; având un drept în valoare de 13.279 lei și primind bunuri mobile în valoare de 16.590 lei, reclamantul-pârât a fost obligat să plătească sultă pârâtei-reclamante în sumă de 3.311 lei; pârâta-reclamantă a primit în deplină proprietate următoarele bunuri mobile: lemne de foc 3-4 mc în valoare de 300 lei, arzător cu suport în valoare de 50 Iei, cuptor electric Kumtel în valoare de 80 lei, râșniță cafea în valoare de 10 lei, mașină de spălat automată Samsung în valoare de 500 lei, canapea sufragerie în valoare de 50 lei, șifonier cu două uși în valoare de 80 lei, cuier hol în valoare de 50 lei, pat cu saltea în valoare de 200 Iei, frigider în valoare de 60 lei, 20 cărți beletristică în valoare de 30 lei, butelie aragaz în valoare de 100 lei, raft în pivniță în valoare de 50 lei, butelie aragaz rusească în valoare de 100 lei, țiglă roșie (575 buc) în valoare de 172 lei, covor 4/3 în valoare de 70 lei, covor 0.5/0.8 în valoare de 6 lei, clocitoare (achiziționată) în valoare de 70 lei, găini - 10 bucăți în valoare de 150 lei, gâște - 4 bucăți în valoare de 140 lei, grâu 150 kg în valoare de 100 lei, suport din lemn pentru televizor în valoare de 30 Iei, două lănțișoare de aur în valoare de 3100 lei (de 12 grame în valoare de 1860 lei, de 8 grame în valoare de 1240 lei), brățară de aur 10 grame în valoare de 1550 lei, medalion aur în valoare de 400 lei, 15 litri țuică în valoare de 300 Iei, bidon plastic în valoare de 15 lei, sârmă galvanizată pentru vie în valoare de 53 lei, 10 mp tablă Lindab roșie în valoare de 120 lei, 10 mp tablă Lindab maron în valoare de 120 lei, ceaun de aluminiu (tuci) în valoare de 15 Iei, un tablou în valoare de 25 lei, burghiu de vie în valoare de 10 Iei, butelie voiaj în valoare de 60 lei, clește în valoare de 7 lei, cazan țuică în valoare de 800 Iei, moară uruială în valoare de 250 lei, flex mic în valoare de 50 lei, ferăstrău pendular în valoare de 50 lei, o bicicletă Ucraina în valoare de 100 lei, motor electric 500W în valoare de 100 lei, pompă de apă în valoare de 100 lei, butoi plastic în valoare de 40 lei, butoi de lemn de 440 litri în valoare de 200 lei, baros oțel de 15 kg în valoare de 30 lei, butoi tablă în valoare de 50 lei, suport moară în valoare de 15 lei, covor iută în valoare de 10 lei, total 9.968 lei; a respins ca nefondat capătul de cerere pentru restituire bunuri proprii formulat de reclamantul- pârât, a obligat pe pârâta-reclamantă să plătească reclamantului-pârât suma de 1.600 lei, cheltuieli de judecată, după compensare și conform cotelor de 1/2 reținute de instanță la dobândirea bunurilor comune; a stabilit că ajutorul public judiciar acordat pârâtei-reclamante pentru taxa judiciară de timbru în valoare de 1986,50 lei va rămâne în sarcina statului și a respins ca nefondată cererea intervenientului pentru acordarea cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță, având în vedere că proprietarul terenului pe care cei doi foști soți au edificat construcția este intervenientul D. R., intervenient care, ca părinte al pârâtei-reclamante D. L. C., le-a cedat folosința terenului și a fost de acord ca cei doi soți să-și edifice casa de locuit, iar în fața instanței reclamantul-pârât și pârâta-reclamantă au fost de acord ca proprietarul terenului să dobândească și proprietatea asupra casei de locuit și să-i despăgubească cu contravaloarea cotelor de contribuție, în conformitate cu dispozițiile art. 61 și următoarele Cod procedură civilă a admis cererea de intervenție.
Bunurile mobile reținute prin încheierea de admitere în principiu ca fiind dobândite de ambii soți au fost evaluate de către expertul Ronciș Lucreția, iar părțile au fost de acord cu atribuirea lor în varianta propusă de către expert, astfel încât instanța a admis în parte acțiunea și cererea reconvențională, așa cum s-a stabilit prin încheierea de admitere în principiu și a atribuit bunurile mobile în varianta I propusă de către expert.
Constatând că în afara bunurilor reținute ca bunuri comune, dobândite în timpul căsătoriei, nu s-a făcut dovada celorlalte bunuri indicate ca fiind bunuri proprii, instanța a respins capătul de cerere prin care s-a solicitat de către reclamantul-pârât restituirea bunurilor personale ca nefondat.
Împotriva acestei sentințe, la data de 24.07.2014 a declarat apel reclamantul-pârât P. F., care a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Teleorman la data de 14.08.2014.
Prin decizia civilă nr. 106/28.01.2015, Tribunalul Teleorman a respins apelul ca nefondat.
Pentru a decide astfel, Tribunalul a reținut, în ceea ce privește cotele de contribuție ale părților la dobândirea bunurilor comune, că instanța de fond, atât din actele depuse de către părți, cât și din depozițiile tuturor martorilor, a reținut corect că în timpul căsătoriei ambii soți au avut o contribuție egală la dobândirea bunurilor comune.
Astfel, martorii audiați în cauză au declarat că imobilul casa de locuit a fost edificat de către părți din economiile realizate din salarii și din munca în gospodărie.
Chiar dacă apelantul a lucrat în străinătate și a folosit o parte din economiile realizate la ridicarea și finalizarea casei de locuit, și intimata realiza venituri salariale, întreținea gospodăria pe perioada cât apelantul se afla în străinătate, realizând venituri și din cultivarea terenului din curte, ea fiind aceea care cultiva și comercializa legumele și fructele obținute.
Martorii au mai menționat că ambele părți erau gospodare, se ocupau, după serviciu, de treburile gospodărești și părinții ambelor părți i-au ajutat cu muncă fizică la edificarea construcțiilor.
Martorii au subliniat contribuția egală a familiilor din care proveneau cei doi soți și faptul că aceștia înțelegeau să sprijine tânăra familie în realizarea locuinței.
Din actele privind veniturile și contractele de împrumut depuse la dosar nu se poate reține o contribuție majoritară a unuia din soți la dobândirea bunurilor comune.
Contribuția soților la realizarea bunurilor comune trebuie analizată ca un întreg și nu fracționat, funcție de perioada când o parte a realizat venituri mai mari.
Cât privește critica privind modul de soluționare a cererii privind bunurile proprii și anume că instanța a respins cererea fără a o motiva în cuprinsul hotărârii, aceasta este nefondată.
În considerente s-a arătat că: „în afara bunurilor reținute ca bunuri comune, dobândite în timpul căsătoriei, nu s-a făcut dovada celorlalte bunuri indicate ca fiind bunuri proprii”. Este adevărat că este o motivare, dar din analiza dosarului reiese că nu s-a administrat nicio probă care să dovedească existența unor asemenea bunuri, motivarea instanței fiind reflectarea efortului depus de apelant în administrarea probatoriului propriei cereri, obligație impusă de art. 1169 vechiul Cod Civil.
În ceea ce privește achitarea cu întârziere a taxei de timbru pentru cererea de intervenție, aceasta nu constituie un motiv de nelegalitate a hotărârii. De altfel, întârzierea s-a datorat faptului că la 12.02.2014 i s-a pus în vedere intervenientului să timbreze, acesta a formulat la 21.02.2014 cerere de acordare a ajutorului public judiciar, cerere respinsă la 5.03.2014, iar la 19.03.2014, termenul următor soluționării cereri de acordare a ajutorului public judiciar taxa a fost achitată. Singura dată când s-a solicitat anularea ca netimbrată a cererii a fost la termenul din 12.02.2014, consecință a faptului că la aceeași dată instanța i-a pus în vedere să timbreze, termen la care nu putea fi anulată cererea întrucât anterior nu-i fusese pus în vedere să timbreze, conform art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013.
Împotriva acestei decizii, la data de 04.06.2016 a declarat recurs reclamantul-pârât P. F., care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie la data de 10.06.2015.
În motivarea cererii sale, recurentul-reclamant a arătat că nu este de acord cu cotele de contribuție reținute de instanță, deoarece în timpul căsătoriei cu intimata-pârâtă a fost cel care a realizat venituri, acesteia neplăcându-i sa muncească. Mai mult, a lucrat câțiva ani în Israel, de unde a trimis acasă mai mult de_ euro, bani din care a ridicat casa de locuit și a cumpărat majoritatea bunurilor comune. În perioada când a ridicat casa de locuit, precum și anterior, intimata-pârâtă nu a avut niciun fel de venituri. Acest fapt este reliefat de depozițiile martorilor audiați în cauză, care au scos în evidență ca recurentul-reclamant a fost cel care a avut o contribuție covârșitoare la realizarea bunurilor comune. Reținerea instanței ca pârâta-reclamantă a contribuit cu muncă, alături de părinții săi, nu are corespondent în realitate și nici în depozițiile martorilor audiați. Instanța de apel a reținut că în anul 2002 nu era introdusă pe piață moneda euro, dar el nu a susținut acest fapt, ci doar și-a convertit câștigurile realizate în această monedă. A solicitat cota de 90% deoarece, și după întoarcerea din Israel, a fost singurul aducător de venituri în familie, intimata-pârâtă nelucrând niciodată. Mai mult, a arătat și, în opinia sa, a făcut dovada celor susținute, că pe lângă faptul că nu a adus venituri în gospodărie, intimata-pârâtă nu se îngrijea de gospodărie, având mai multe relații extraconjugale, din care s-a născut și minora despre care în timpul procesului de divorț a aflat că nu este fiica sa.
Pe lângă bunurile comune, a solicitat ca pârâta-reclamantă să-i restituie bunurile proprii. Prin sentința apelată, instanța a respins capătul de cerere privind restituirea bunurilor proprii, dar nu și-a motivat în niciun fel decizia, din cuprinsul hotărârii nerezultând aceasta. Față de faptul că sentința civilă apelată în motivare nu amintește în niciun fel de acest capăt de cerere, consideră ca soluția instanței este nelegală, nefiind motivată respingerea acestui capăt de cerere, motiv de casare.
Cu privire la admiterea cererii de intervenție, a arătat instanței de apel că instanța de fond trebuia să anuleze ca netimbrată cererea de intervenție, așa cum a solicitat la mai multe termene consecutive. Recurentul-reclamant a solicitat instanței de apel să constate că cererea de intervenție a fost depusă la data de 10.12.2013, iar taxa de timbru aferentă a fost depusă la termenul din data de 07.05.2014. În acest interval de timp, a invocat de mai multe ori excepția netimbrarii cererii de intervenție, dar instanța de fond nu a luat în calcul această excepție absolută. Motivarea instanței, cum că de abia la termenul din data de 12.02.2014 i s-a pus intervenientului în vedere să timbreze cererea, este în contradicție cu prevederile O.U.G. nr. 80/2013, chiar cu art. 33 reținut de către instanța de apel, deoarece orice cerere adresată instanței se timbrează anticipat.
În drept, au fost invocate prevederile art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă.
Examinând decizia civilă recurată prin prisma criticilor formulate și în conformitate cu prevederile art. 304 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
I. Cel de-al șaptelea motiv de recurs se referă la situația în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Întrucât probarea afirmațiilor referitoare la o anumită situație de fapt făcute de o parte constituie prima etapă, obligatorie (sine qua non) conform art. 1169 cod civil 1864 și art. 129 alin. 1 Cod procedură civilă, pentru admiterea unei cereri, statuarea primei instanțe că nu s-a făcut dovada bunurilor indicate de reclamant ca fiind bunuri proprii constituie un argument suficient pentru respingerea capătului de cerere cu acest obiect, nemaifiind necesare alte considerații privind aplicarea în speță a dispozițiilor legale.
De asemenea, în cadrul raționamentului privind analiza probelor, este suficientă din punct de vedere logico-juridic constatarea că nu există nicio dovadă tinzând a dovedi un anumit aspect. Numai dacă se administrează probe care să susțină direct sau indirect afirmațiile părții ce le-a propus instanța este obligată să prezinte un raționament mai amplu, cuprinzând argumentele pentru care nu au putut fi luate în considerare.
Or, în cauză, prin cererea de apel recurentul-reclamant nu a indicat care ar fi probele administrate în primă instanță în susținerea capătului de cerere având ca obiect restituirea bunurilor proprii, neimpunându-se astfel un răspuns mai dezvoltat din partea Tribunalului.
II. Cel de-al nouălea motiv de recurs se referă la pronunțarea unei hotărâri lipsite de temei legal sau date cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Ipoteza a doua - încălcarea sau aplicarea greșită a legii - are în vedere situațiile în care instanța recurge la textele de lege aplicabile speței, dar fie le încalcă, în litera sau spiritul lor, fie le aplică greșit, interpretarea pe care le-o dă fiind prea întinsă sau prea restrânsă, ori cu totul eronată. Întrucât textul de lege nu face nicio distincție, motivul de recurs vizează atât încălcarea legii de drept substanțial, cât și a celei de drept procesual, însă pentru acele situații care nu pot fi încadrate în celelalte motive de recurs.
Prin concept, motivul de recurs nu include deci și cazurile în care greșeala de raționament a instanței ar fi săvârșită în legătură cu premisa minoră a silogismului judiciar, și anume reținerea situației de fapt, ca urmare a aprecierii probelor administrate în cauză. Textul de lege are în vedere numai cea de-a doua etapă a activității jurisdicționale care conduce la pronunțarea soluției, respectiv confruntarea faptelor la condițiile de aplicare a regulii de drept.
Raportând aceste considerații teoretice la criticile invocate în prezenta cauză, Curtea constată că una din critici vizează faptul că, prin hotărârea pronunțată, instanțele de fond ar fi reținut în mod greșit cotele de contribuție la dobândirea bunurilor comune. Motivul de recurs se referă astfel la situația de fapt reținută de către instanțe, considerată de acesta o consecință a interpretării greșite a probelor administrate în cauză (depozițiile martorilor, hotărârea judecătorească din care rezultă că minora născută în timpul căsătoriei nu este fiica sa) sau a afirmațiilor sale (privind câștigurile în euro), iar nu la încadrarea în drept a situației respective, ceea ce excede conform celor expuse anterior controlului instanței de recurs.
ii. În legătură cu faptul că prima instanță nu s-a pronunțat asupra excepției de netimbrare a cererii de intervenție, excepție invocată de recurentul-reclamant, decât după ce i-a pus în vedere intimatului-intervenient cuantumul taxei judiciare de timbru, Curtea are în vedere că deși într-adevăr art. 20 alin. 1 din Legea nr. 146/1997 (act normativ aplicabil în raport cu data introducerii acțiunii, conform art. 55 O.U.G. nr. 80/2013) prevede că: „Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat.”, alineatul al doilea al aceluiași text de lege dispune și că: „Dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, ori dacă, în cursul procesului, apar elemente care determină o valoare mai mare, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată”.
Prin urmare, plata taxei judiciare de timbru este anticipată judecării cererii, iar nu oricărei analize din partea instanței, cum este cea privind respectarea acestei obligații legale de către titularul ei, astfel că tribunalul în mod corect a înlăturat și acest motiv de apel.
Față de aceste considerente, constatând că motivele invocate în cuprinsul cererii de recurs fie nu se circumscriu ipotezei normei legale invocate, fie sunt neîntemeiate, Curtea urmează ca, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, să respingă recursul ca nefondat.
De asemenea, în baza art. 316, 198 și 274 Cod procedură civilă, reținând culpa procesuală a acestuia, Curtea va respinge, ca neîntemeiată, cererea recurentului de acordare a cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurentul-reclamant-pârât P. F. împotriva deciziei civile nr. 106 A/28.01.2015 pronunțate de Tribunalul Teleorman în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă-reclamantă D. L. C. și cu intimatul-intervenient D. R., ca nefondat.
Respinge, ca neîntemeiată, cererea recurentului de acordare a cheltuielilor de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 08.09.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. H. G. S. C. G.
GREFIER
S. R.
Red. C.G.
Tehnored. C.S/C.G.
Ex. 2/01.10.2015
Tribunalul Teleorman - G. R.
- P. G.
Jud. T. M. - F. N.
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
|---|
