Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 901/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 901/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-09-2015 în dosarul nr. 2049/740/2013
Dosar nr._
(1009/2015)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.901
Ședința publică din 16.09.2015
Curtea constituită din:
Președinte - MĂDĂLINA GABRIELA RĂDULESCU
Judecător - A. D. T.
Judecător - C. B. T.
Grefier - E. C.
Pe rol se află soluționarea recursurilor formulate de recurenta reclamantă V. B.-C. și de recurentul pârât B. S. împotriva deciziei civile nr.395 A din 02.04.2015 pronunțate de Tribunalul Teleorman - Secția Civilă.
Cauza are ca obiect acțiune civilă pentru partaj bunuri comune.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, se prezintă recurenta reclamantă V. B.-C. asistată de avocatul L. M. în baza împuternicirii avocațiale eliberate de Baroul Teleorman, pe care o depune la dosar și recurentul pârât B. S. asistat de avocatul I. C. în baza împuternicirii avocațiale eliberate de Baroul Teleorman, pe care o depune, la rândul său, la dosar.
Se face referatul cauzei de către grefier, care învederează faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, că recurentul pârât a depus la dosar dovada timbrării cererii sale.
Avocatul recurentei reclamante depune chitanța reprezentând plata sumei de 1443,50 lei cu titlu de taxa judiciară de timbru și timbre judiciare în cuantum de 5 lei.
Curtea anulează dovezile de plată a taxelor judiciare de timbru, constatând că ambele cereri sunt legal timbrate.
Părțile arată că nu mai au cereri prealabile de formulat și nu solicită administrarea de noi probe, iar Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Avocatul recurentei reclamante V. B.-C. solicită admiterea recursului acesteia.
Prima critică pe care înțelege să o susțină este cea întemeiată pe dispozițiile art.304 pct.9 din codul de procedură civilă și este motivată de faptul că instanța de apel a respins cererea de administrare a probei cu expertiza pentru evaluarea bunurilor ce nu sunt cuprinse în încheierea interlocutorie. Ca urmare, deși s-a făcut dovada caracterului acestora de bun comun, instanța a pronunțat o hotărâre nelegală, motiv pentru care solicită casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, urmând a se administra probe.
Ce-a de-a doua critică, ce se încadrează în prevederile art.304 pct.6 din Codul de procedură civilă, se referă la împrejurarea că, deși nu au fost învestite expres cu o cerere reconvențională prin care pârâtul să fi solicitat să se constate caracterul de bun propriu al autoturismului, instanțele de fond au ajuns la această concluzie, motiv pentru care apreciază că hotărârea atacată este nulă.
O altă critică pe care înțelege să o susțină este cea referitoare la lipsa motivării hotărârii pronunțate în apel, solicitând a se reține că tribunalul nu a avut în vedere dovezile privitoare la darul manual, respectiv suma primită de reclamantă de la sora sa, bani din care a fost achiziționat autoturismul supus acum partajului.
Pentru toate aceste aspecte, prezentate pe larg în motivarea recursului depusă la dosar, solicită admiterea recursului declarat de reclamantă și obligarea recurentului pârât la plata cheltuielilor de judecată, constând în taxele de timbru și onorariu avocat, potrivit chitanței în sumă de 500 lei, reprezentând onorariu avocat, pe care o depune la dosar.
Avocatul recurentului pârât B. S. solicită admiterea recursului acestuia, considerând că instanța de apela pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a dispozițiilor art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997.
Apelul pârâtului a fost respins, deși partea a arătat că nu a avut posibilitatea să achite taxele de timbru calculate în raport de valoarea obiectului cererii. Solicită a se observa că la nici un termen de judecată recurentul pârât nu a fost citat cu mențiunea timbrării, iar la termenul din 17.09.2013, instanța nu a amânat judecata, ci a dispus strigarea cauzei la ordine pentru achitarea taxelor de timbru, deși avocatul său a arătat că nu are această posibilitate.
Solicită, în concluzie, admiterea recursului, astfel cum a fost motivat în scris la dosar, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Solicită și obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 500 lei, reprezentând onorariu avocat, conform chitanței pe care o depune la dosar, precum și a taxelor de timbru.
Cu privire la recursul reclamantei, susține că toate aspectele invocate de aceasta vizează netemeinicia hotărârii, făcându-se referire la aprecierea greșită a probelor, situație în care consideră că motivele de recurs nu pot fi încadrate în cazurile prevăzute de art.304 din Codul de procedură civilă. Prin urmare, solicită respingerea recursului reclamantei și depune la dosar note scrise.
Având cuvântul asupra recursului declarat de pârâtul B. S., avocatul recurentei reclamante solicită respingerea acestei căi de atac, având în vedere că situația invocată nu se încadrează în dispozițiile art.20 din Legea nr.146/1997, întrucât acesta a solicitat acordarea ajutorului public judiciar, iar cererea sa a fost respinsă, ca și cererea de reexaminare formulată ulterior.
Apreciază că motivul de recurs invocat de către pârât nu poate fi analizat pe această cale, întrucât nu a făcut obiect al cererii de apel.
Invocă decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.7 din 8 decembrie 2014 pronunțată în recurs în interesul legii, care a statuat că împotriva modului de stabilire a obligației de timbrare se pot formula obiecțiuni doar pe calea cererii de reexaminare.
Depune la dosar concluzii scrise.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei A. sub nr._ la data de 09 aprilie 2013, ca urmare a disjungerii capătului de cerere din privind partajarea bunurilor (dosar nr._ având ca obiect divorț cu minori – sentința civilă nr.1920 din 09.04.2013) reclamanta B. B.-C. a chemat în judecată pe pârâtul B. S., solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să constate: că autoturismul marca BMW 320 (an de fabricație 1999) având număr de înmatriculare_, deși a fost achiziționat în timpul căsătoriei, acesta are statutul juridic de bun propriu, ca efect al gratificării reclamantei de sora sa R. M., cu suma de 2200 euro, folosită la plata prețului bunului mobil; că, deși următoarele bunuri mobile au fost dobândite în timpul căsătoriei, acestea au statutul juridic de bunuri proprii, ca efect al gratificării reclamantei de către sora sa R. M. și mama sa V. G.: dormitor cameră mare, mobilă bucătărie (corpuri suspendate), frigider Zanussi, TV LG, aragaz Zanussi (bunuri mobile cumpărate de mama reclamantei prin contractarea unui împrumut la BCR), mobilă cameră copii (dormitor, pat, 2 dulapuri, masă TV, 2 noptiere) a fost cumpărată de către sora reclamantei R. M.. S-a solicitat și să se dispună ieșirea din indiviziune asupra apartamentului cu nr.89, situat în mun. A., ., . părți, în cote indivize de ½ pentru fiecare, înainte de încheierea căsătoriei, dar în vederea derulării căsătoriei și atribuirea acestui imobil, în natură, reclamantei; să se dispună partajarea în cote egale a celorlalte bunuri dobândite în timpul căsătoriei, constând în: bibliotecă, canapea, masă, mașină de spălat, TV sufragerie, centrală termică nemontată, mașină de spălat, teren intravilan (loc de casă) în suprafață de 1200 mp situat în ., autoturism marca BMW 320 (an de fabricație 2008), culoare neagră, având număr de înmatriculare_ .
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a muncit împreună cu pârâtul o lungă perioadă de timp în Spania, iar în anul 2004 au achiziționând apartamentul nr.89 situat în mun. A., ., ..C, . indivize de ½, întrucât nu erau căsătoriți la acea dată.
După încheierea căsătoriei în anul 2007, reclamanta și pârâtul au achiziționat: un teren în suprafață de 1200 mp situat în ., un autoturism marca BMW 320 (an de fabricație 2008) cu număr de înmatriculare_ .
În drept au fost invocate dispozițiile art. 373 lit. b, art. 400, art. 529 și următoarele art. 340 lit. a și g și art. 357 din Codul civil.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosarul cauzei înscrisuri, respectiv: cartea sa de identitate, certificatul de căsătorie, certificat de atestare fiscală, contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1658 din 18 iunie 2004.
La data de 21.01.2013 reclamanta a formulat cerere de întregire a acțiunii de partaj, prin care a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 8800 lei reprezentând valoarea de înlocuire a autoturismul marca BMW 320, având număr de înmatriculare_ .
La termenul din 26.02.2013, pârâtul a depus întâmpinare și cerere reconvențională prin care a contestat calitatea de bun comun al apartamentului nr.89 situat în mun. A., ., ..C, . este bun propriu, cumpărat exclusiv cu banii săi, iar reclamanta fiind doar mandatarul său în ceea ce privește cumpărarea și semnarea actului de proprietate, înaintea căsătoriei. Pârâtul a mai arătat că a renovat apartamentul cu suma de 8000 euro obținuți din vânzarea unei garsoniere achiziționată tot din surse proprii. De asemenea, terenul în suprafață de 1200 mp situat în . de pârât, cu banii obținuți din vânzarea unui teren situat în A., ., achiziționat înaintea căsătoriei. Tot cu acești bani, pârâtul a achiziționat și autoturismul marca BMW 320, având număr de înmatriculare_ .
Prin cererea reconvențională, pârâtul a arătat că bunuri comune sunt: autoturismul marca BMW 320 cu număr de înmatriculare_, dormitor cameră mare, mobilă bucătărie-corpuri suspendate, frigider Zanussi, canapea, bibliotecă, masă, mașină de spălat, iar bunuri proprii mai sunt televizorul marca Ecron și centrala termică.
La termenul din 28 mai 2013, reclamanta a depus întâmpinare la cererea reconvențională formulată de pârât prin care a solicitat respingerea acesteia, ca nefondată.
În motivare, a arătat că regimul imobilul situat în A., ., ., . părți este cel al proprietății pe cote părți. Cu privire la garsoniera cumpărată în anul 2005, care a fost cumpărată din banii câștigați împreună în Spania. Aceasta a fost vândută în anul 2006, iar din prețul obținut s-a renovat apartamentul și a cumpărat un autoturism Volskwagen Passat, pe care pârâtul l-a vândut ulterior și a cheltuit banii.
În luna decembrie 2006, pârâtul a achiziționat o casă, situată în A., ., cu banii câștigați de părți în Spania, la care s-a adăugat suma de 1500 Euro, bani care au fost dați de sora reclamantei, R. M., pe care pârâtul fiind în aparență titular unic, a vândut-o fără a discuta cu reclamanta, încasând suma de_ lei, pe care a depus-o într-un cont la Raiffeisen Bank, fiind singurul titular al acestuia. O parte din bani au fost folosiți la achiziționarea terenului de 1200 m.p. în ., pentru care a plătit suma de 4000 lei, iar suma de 8000 lei a fost folosită la achiziționarea unui schelet de fier, pe care pârâtul l-a vândut chiar în timpul procesului de divorț.
În ceea ce privește autoturismul marca BMW 320, cu nr. de înmatriculare_, arată că acesta a fost cumpărat cu suma de 2200 Euro, cu care a fost gratificată de sora sa și, deși era bun propriu, pârâtul l-a vândut în timpul procesului de divorț.
A mai precizat că din banii obținuți din vânzarea casei din A., ., pârâtul a cumpărat în timpul căsătoriei, autoturismul marca BMW 320 cu nr. de înmatriculare_, în valoare de 11 000 Euro, aproximativ_ lei, iar restul banilor au rămas în contul său de card, fără ca reclamanta să primească vreo sumă de bani.
În susținere, reclamanta a depus la dosar în copie următoarele înscrisuri (f.50-91): adeverințele nr. 1919/19.09.2013 și nr. 1920/19.09.2013 emise de Școala M. Viteazul, adeverința nr. 1082/19.09.2013, fișă abonat Apa Serv din 19.09.2013, adeverința nr. 422/27.05.2013 emisă de Școala Gimnazială Furculești, contract de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1685/18.06.2004, dovada înscriere mențiuni Arhiva Electronică de Garanții Reali Mobiliare din 26.06.2012, privind autoturismele, an fabricație 1999, cu nr. de înmatriculare_ și BMW, an fabricație 2008, cu nr. de înmatriculare_, adeverința nr. 506/12.09.2012, certificat constatator ORC Teleorman, privind ANDALEX MARKET SRL, certificate de naștere ale minorilor, sentința civilă nr. 1920/09.04.2013, adeverința de domiciliu eliberată de Primăria Torrejon de Ardoz, adeverința de primire a solicitării pentru ajutor de maternitate, adeverința eliberată de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale din Spania privind asumarea întreținerii de reclamanta V. B. C. față de minorul A. Marco B., adeverința eliberată de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale din Spania privind înregistrarea reclamantei în sistemul de asigurări sociale, contract nr._ privind utilitățile imobilului din Torrejon de Ardoz, ., .. 141/16.10.2012 emisă de Asociația de proprietari nr.94, extras de cont din 01.08.2013, certificat medico-legal nr. 901/C/1792/13.09.2012, declarație poliție B. B. C. din 11.09.2012, declarație poliție V. G. din 11.09.2012, certificat medico-legal nr._/13.09.2012, declarații autentice B. D. și Căruța I. S.. La data de 07.01.2014, reclamanta a depus cerere precizatoare prin care a identificat amplasamentul și vecinătățile suprafeței de 1200 mp. teren extravilan situat în comuna Furculești, ., ca fiind amplasat în tarlaua 63/1, . la Rasarit – Duluta F., la Apus- L. I., la Miazăzi – DE, la Miazănoapte –DN.
La data de 18.11.2013, pârâtul a depus la dosar în copie următoarele înscrisuri (f.94-122): contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2499/21 iulie 2005, contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 975/03.05.2007, fișe extras de cont, contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3136/07.12.2006, contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3136/07.12.2006, contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2509/21.12.2011, contract de vânzare-cumpărare privind achiziționarea autoturismului marca BMW cu nr. de înmatriculare_, contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 409/20.03.2012, înscrisuri privind transferul unor sume de bani de la pârât sau fratele său (M. B.) către reclamantă/sora acesteia, în vederea achiziționării apartamentului în litigiu, contract de vânzare-cumpărare prin care autoturismul cu nr. de înmatriculare_ a fost vândut, înscrisuri privind dovada cheltuielii din banii obținuți din vânzarea autoturismului.
Prin încheierea din 17 septembrie 2013, instanța a anulat cererea reconvențională formulată de pârât ca netimbrată.
Prin încheierea de ședință din 19 noiembrie 2013, instanța a dispus rectificarea citativului privind numele reclamantei, urmând ca în loc de B. B.-C. să se treacă V. B. – C..
Cu ocazia cercetării judecătorești au fost administrate probele cu înscrisuri, interogatoriul părților și expertiză tehnică judiciară, iar în ședința publică din 07.01.2014, au fost ascultați martorii propuși de părți, P. L. C., M. L. C., S. R. I. și S. I., declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosar, după semnare (f. 134, 135, 136, 137). Proba cu interogatoriile reciproce ale părților a fost administrată în ședința publică din 19.11.2013, răspunsurile fiind trecute pe foaia de interogatoriu și atașate la dosar, după semnare (f. 123-130).
Prin sentința civilă nr. 2088/_ Judecătoria A. a admis în parte acțiunea; a dispus ieșirea din indiviziune cu privire la bunurile comune conform variantei I de lotizare din raportul de expertiză tehnică judiciară Roncis N..; a atribuit reclamantei lotul nr. 1 în valoare de 143.697 lei, compus din apartamentul cu nr. 89 situat în municipiul A., ., ., .; masa; mașina de spălat.; a atribuit pârâtului lotul nr. 2 în valoare de 7100 lei, compus din bibliotecă, canapea, TV color și valoarea de înlocuire a autoturismului marca BMW 320 cu nr. de înmatriculare_ .; a obligat reclamanta la plata către pârât a sumei de 68.298 lei cu titlu de sultă.; a obligat reclamanta la plata către stat a sumei de 3.406,5 lei, reprezentând restituire ajutor public judiciar.; a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 4 657 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, după compensare.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, prin încheierea de admitere în principiu din data de 21 ianuarie 2014, care face parte integrantă din prezenta, a fost admisă în principiu și în parte acțiunea având ca obiect partaj bunuri comune formulat de reclamanta V. B. – C..
S-a constatat că sunt bunuri proprii ale reclamantei următoarele bunuri mobile: mobila dormitor, mobila cameră copii, mobila de bucătărie, aragaz Zanussi, frigider Zanussi, T.V. LG, iar părțile se află în stare de indiviziune, în cote de 1/2 fiecare, cu privire la imobilul apartament cu nr. 89 situat în municipiul A., ., ..
De asemenea, s-a constatat că masa bunurilor comune, dobândite în timpul căsătoriei cu contribuție egală de 1/2, este compusă din: bibliotecă, canapea, masă, mașină de spălat, T.V., precum și suma de 4600 lei reprezentând valoarea de înlocuire a autoturismului marca BMW 320 cu nr. de înmatriculare_ .
Potrivit art. 6736 Cod procedură civilă, s-a dispus efectuarea unor expertize tehnice judiciare în vederea evaluării și lotizării bunurilor supuse partajării, expertiza specialitatea construcții fiind efectuată de exp. D. T. – fila 182, iar cea evaluatorie de către exp. Ronciș N. – fila 198.
Având în vedere că ambele părți au solicitat omologarea raport de expertiză în varianta I de lotizare din raportul de expertiză tehnică judiciară Roncis N., cu plata sultei către pârât, acesta fiind de acord ca reclamanta să locuiască cu minorii în apartament, instanța a dispus ieșirea din indiviziune prin atribuirea reclamantei a lotului nr. 1 în valoare de 143.697 lei, compus din apartamentul cu nr. 89 situat în municipiul A., ., ., .; masa; mașina de spălat.
A atribuit pârâtului lotul nr. 2 în valoare de 7100 lei, compus din bibliotecă, canapea, TV color și valoarea de înlocuire a autoturismului marca BMW 320 cu nr. de înmatriculare_ .
Cu privire la suma de 4600 lei, reprezentând valoarea de înlocuire a autoturismului marca BMW 320 cu nr. de înmatriculare_, prin încheierea de admitere în principiu s-a reținut că aceasta face parte din masa bunurilor comune, întrucât pârâtul a înstrăinat bunul la data de 26 iulie 2012 (a doua zi după introducerea de către reclamantă a cererii privind desfacerea căsătoriei). Având în vedere că din probatoriul administrat nu rezultă că din această sumă o parte ar fi parvenit reclamantei, instanța a reținut în lotul atribuit pârâtului întreaga contravaloare a autoturismului.
De asemenea, având în vedere că loturile în natură nu sunt echilibrate valoric, această echilibrare urmează a se face prin plata unei sulte valorice proporționale de către cel care a primit mai mult, către cel care a primit mai puțin, conform art. 67310 alin. 4 C.proc.civ., a fost obligată reclamanta la plata către pârât a sumei de 68.298 lei cu titlu de sultă.
Potrivit art. 522 din O.U.G. nr. 51 din 21 aprilie 2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, în situația în care, prin hotărâre judecătorească beneficiarul ajutorului public dobândește bunuri sau drepturi de creanță a căror valoare, respectiv cuantum, depășește de 10 ori cuantumul ajutorului public acordat, acesta este obligat să restituie ajutorul public.
În cauza de față, instanța a reținut incidența textului normativ menționat, pe cale de consecință a obligat reclamanta la plata către stat a sumei de 3.406,5 lei, reprezentând restituire ajutor public judiciar.
Cu privire la cheltuielile de judecată, instanța a constatat că reclamanta a achitat taxă judiciară de timbru în cuantum de 3407 lei – fila 69 din dosarul atașat, totodată fiind obligată la restituirea către stat a sumei de 3.406,5 lei, reprezentând ajutor public judiciar, iar onorariul avocațial achitat de către aceasta este în cuantum de 2500 lei, conform chitanțelor nr. 163/25.07.2012 și 165/24.08.2012. Onorariul cuvenit experților tehnici judiciari a fost achitat de către ambele părți în mod egal, astfel, după compensarea cheltuielilor de judecată raportat la cota de ½ a fiecăruia din masa bunurilor de împărțit, instanța va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 4 657 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva încheierii interlocutorii din_ și a sentinței civile nr. 2088/_ a declarat apel, apelanta reclamantă V. B. C. solicitând schimbarea în parte a hotărârilor apelate astfel: includerea în masa partajabilă a suprafeței de 1200mp teren extravilan situat în comuna Furculești, . și a autoturismului marca BMW cu nr. de înmatriculare_ și constatarea ca bun propriu a autoturismului marca BMW cu nr. de înmatriculare_ ; atribuirea către intimatul pârât a variantei a doua din raportul de expertiză în sensul obligării acestuia la plata sumei de 73.449 lei.
Criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie a arătat că în mod greșit instanța de fond, pe baza probatoriilor administrate, nu a inclus în masa partajabilă suprafața de 1200mp teren extravilan situat în comuna Furculești, . și autoturismul marca BMW cu nr. de înmatriculare_ nesocotind regimul comunității de bunuri.
Din probatoriile administrate nu a rezultat că aceste bunuri ar avea caracter de bunuri proprii ale intimatului pârât, circuitul juridic al bunurilor achiziționate în timpul relației consensuale începută în anul 2000 și ulterior în timpul căsătoriei, fiind determinat de contribuția egală a părților la dobândirea acestora.
Privitor la autoturismul marca BMW cu nr. de înmatriculare_, în mod greșit instanța de fond a reținut calitatea de bun comun al acestuia aplicând o valoare de înlocuire de 4600 lei rezultată din contractul de vânzare cumpărare din_ . Deși a fost achiziționat în timpul căsătoriei acest bun are calitatea de bun propriu ca efect al gratificării de către sora sa R. M. cu suma de 2200euro folosită la plata prețului.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 466 C..
Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs pârâtul B. S. solicitând casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie a arătat că prima instanță în mod greșit a anulat ca netimbrată cererea reconvențională formulată în cauză, în condițiile în care nu a fost citat cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru, fiind astfel încălcate dispozițiile privitoare la taxele judiciare de timbru.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C..
La termenul de judecată din_, în raport de dispozițiile art. 287 și art. 152 C., tribunalul a calificat drept apel calea de atac promovată de pârât.
În cursul cercetării judecătorești a apelului nu au fost administrate probe noi.
Prin decizia civilă nr.395/02.04.2015, Tribunalul Teleorman a respins ca nefondate apelurile.
Privitor la apelul declarat de apelanta reclamantă V. B. C. tribunalul a reținut că motivul de apel prin care se critică soluția instanței de fond pe considerentul că în mod greșit prima instanță nu a inclus în masa partajabilă suprafața de 1200 mp teren extravilan situat în comuna Furculești, . și autoturismul marca BMW cu nr. de înmatriculare_ este nefondat.
Potrivit art. 340 lit. g) Cod civil, sunt bunuri proprii ale fiecărui soț „bunurile, sumele de bani sau orice valori care înlocuiesc un bun propriu, precum și bunul dobândit în schimbul acestora”.
S-a reținut că din probatoriile administrate, în mod corect a reținut prima instanță că, raportat la valoarea bunului propriu înstrăinat - 110.000 lei, anume imobilul-casă de locuit în suprafață de 97,96 m.p. și terenul aferent de 263,33 m.p. situate în A., ., județul Teleorman, bunuri proprietatea exclusivă a pârâtului dobândite anterior căsătoriei - și valoarea bunurilor cumpărate - 2000 lei și 39.000 lei, anume suprafața de 1200 m.p., teren extravilan situat în ., amplasat în tarlaua 63/1, .: la Răsărit – D. F., la Apus- L. I., la Miazăzi – D.E., la Miazănoapte –D.N. conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat la B.N.P. E. I. sub nr. 409/20 martie 2012 (fila 103 dosar fond ), prețul stipulat fiind de 2000 lei, iar autoturismul BMW la data de 22 martie 2012 în schimbul sumei de 39.000 lei conform contractului de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit aflat la fila 102 dosar fond - precum și perioada scurtă de timp de numai trei luni de zile dintre contractele de vânzare-cumpărare încheiate, respectivele bunuri sunt proprii ale apelantului pârât, înlocuind un alt bun propriu.
Chiar apelanta reclamantă în cadrul probei cu interogatoriu administrată de către prima instanță fila 124 dosar fond a recunoscut faptul că atât terenul extravilan situat în . autoturismul BMW cu nr. de înmatriculare_ au fost achiziționate din banii obținuți în urma vânzării imobilul-casă de locuit în suprafață de 97,96 m.p. și terenul aferent de 263,33 m.p. situate în A., ., județul Teleorman.
Cu referire la apelul declarat de apelantul pârât B. S., tribunalul a constatat că la termenul de judecată din_, apărătorul apelantului pârât a arătat că acesta nu are posibilitatea de a achita taxa judiciară de timbru în cuantumul stabilit de instanță urmare respingerii cererii de reexaminare formulată împotriva încheierii de respingere a cererii de ajutor public judiciar, astfel că prima instanță, în mod corect, a admis excepția netimbrării cererii reconvenționale invocată de reclamantă, și în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 a dispus sancțiunea anulării cererii reconvenționale pentru neîndeplinirea obligației de plată a taxei judiciare de timbru. Din această perspectivă criticile apelantului pârât au fost găsite nefondate, așa încât nu se poate aprecia asupra interpretării greșite de către prima instanță a dispozițiilor textului de lege menționat.
Împotriva deciziei instanței de apel au declarat recurs ambele părți.
Recurenta – reclamantă V. B.-C. arată că este incident motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ., care atrage casarea hotărârii față de art. 312 alin. 5 C.pr.civ. Instanța de apel a respins în mod netemeinic probatoriul solicitat de recurenta - reclamantă în ceea ce privește proba cu expertiza pentru evaluarea și lotizarea bunurilor supuse împărțelii, conform an. 673 ind. 6 C.pr.civ. Deși recurenta – reclamantă a solicitat evaluarea bunurilor ce nu au fost incluse prin încheierea interlocutorie din 21.01.2014, bunurile fiind:
-suprafața de 1.200 mp teren extravilan situat în com. Furculesti, ., amplasat în tarlaua 63/1, . la Răsărit - Duluta F., la Apus - L. I., la Miazăzi DE, la Miazănoapte DN;
-autoturism marca BMW 320 (an fabricație 2008), culoare neagra, având nr. înmatriculare_ ; instanța de apel, a apreciat ca fiind inutila proba, ceea ce echivalează cu refuzul administrării acesteia față de caracterul devolutiv al apelului, precum și față de lipsa unei pronunțări, la data discutării probei, asupra bunurilor ce rămân în mod definitiv în masa partajabila.
De aceea, consideră recurenta - reclamantă că se impune casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea efectuării expertizei, față de inadmisibilitatea administrării acestei probe în recurs.
Mai mult decât atât, instanța de apel nu s-a pronunțat asupra probei solicitate în mod expres prin cererea de apel, respectiv stenograma ședinței de judecată din data de 03.06.2014 și a copiei de pe caietul grefierului, pentru a verifica susținerile părților prin raportare la încheierea de ședință pronunțată în favoarea intimatului pârât, încheiere de ședință prin care s-au inversat/alterat susținerile părților din ședința publică în privința variantelor de lotizare.
În al doilea rând, recurenta – reclamantă invocă motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 6 C.pr.civ. Arată că, deși intimatul B. S. nu a învestit instanța în mod legal cu o cerere proprie de partaj, instanța de apel reține bunurile enumerate mai sus (suprafața de 1200 mp și auto marca BMW 320 (an fabricație 2008) ca fiind bunuri proprii ale acestuia, motivând în mod lapidar că aceste bunuri provin din vânzarea unui alt bun dobândit înainte de căsătorie. Din nota scrisă și semnată de către intimatul B. S. (fila 101 dosar Judecătorie_ ), rezultă concluzia că bunurile menționate mai sus sunt supuse regimului comunității de bunuri, fiind dobândite în timpul căsătoriei.
Solicită, de asemenea, recurenta să se rețină incidența în cauză a motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 C.pr.civ., deoarece hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, instanța de apel nu s-a pronunțat asupra criticilor aduse încheierii interlocutorii din 21.04.2014 și a sentinței nr. 2088/2014 a Judecătoriei A.. Se poate observa că practicaua deciziei are 7 pagini, iar motivarea deciziei privind soluționarea celor două apeluri declarate în cauză, se regăsește în cuprinsul unei (1) pagini.
Apreciază recurenta că nu există temei de drept care să îndreptățească instanța, în lipsa unei cereri reconvenționale din partea intimatului pârât, să înlăture bunuri partajabile și principiul contribuției comune a soților la dobândirea bunurilor în timpul căsătoriei, bunuri solicitate expres de către reclamant.
Deși dispozițiile art. 30 Codul familiei instituie o prezumție relativă a comunității de bunuri dobândite în timpul căsătoriei, în cadrul partajului dintre foștii soți, oricare dintre aceștia poate răsturna, prin orice mijloc de probă permis de lege, prezumția relativă a comunității de bunuri.
Art.5 alin.1 din Decretul nr.32/1954 deroga de la dreptul comun în materie de probe, așa încât oricare dintre soți poate dovedi, prin orice mijloc de proba, chiar împotriva sau peste conținutul unui act scris ca anumite bunuri nu sunt comune, ci "proprii". Astfel, în literatura de specialitate s-a statuat ca, este posibil a se dovedi cu martori, în cadrul unui litigiu ca, în realitate prețul nu a fost plătit de către soții care au încheiat actul de dobândire a bunului, ci de către părinții (mama reclamantei) unuia din soți ori sora (în cazul autoturismului menționat mai sus), care au înțeles să gratifice pe fiica, respective sora... "
Recurenta – reclamantă arătă că darul manual este o varietate a contractului de donație, ce se caracterizează prin inexistența formei scrise, poartă asupra bunurilor mobile corporale (în cazul sumelor de bani nefiind limitat cuantumul sumei dăruite), iar transferul dreptului de proprietate operează în momentul remiterii (tradițiunii) bunului. Tradițiunea fiind o situație de fapt poate fi dovedită prin orice mijloc de proba, implicit proba testimonială.
Suma de 2.200 Euro, cu care recurenta – reclamantă a fost gratificată de către sora sa, R. M., pentru achiziționarea unui autoturism necesar efectuării navetei din A. către Spatarei (unde desfășura activitate didactică), are natura juridică a unui bun propriu și a servit la achitarea integrală a prețului vânzării cumpărării autoturismului BMW cu nr. înmatriculare_, sens în care operează subrogația reală cu titlu universal (art.31 lit. f, Cod. Fam), și are drept scop evitarea confuziei între grupa bunurilor proprii și a bunurilor comune.
Referitor la acest fapt dovedit cu declarațiile martorilor Segareanu I. și S. R. lonuț (declarații la filele 136-137 dosar fond), intimatul pârât B. S. susține în mod nesincer că "a înstrăinat autoturismul în iulie 2012, banii fiind folosiți în timpul căsătoriei" (răspuns întrebarea 3 la interogatoriul administrat de apelanta reclamanta-fila 126 dosar fond).
Față de principiul disponibilității, având în vederea subrogația reală cu titlu particular, recurenta – reclamantă a solicitat obligarea intimatului pârât B. S., la plata către aceasta a sumei de 8.800 lei, reprezentând valoarea de înlocuire a autoturismului marca BMW 320, având număr înmatriculare_ în detrimentul unei acțiuni în anulare act de vânzare cumpărare, prin atragerea de terțe persoane în procesul de față, în care nici o parte contractantă nu poate invoca buna credința față de mențiunile existente la Arhiva Electronica de Garanții Reale Mobiliare.
Recurentul – pârât B. S. critică decizia pentru nelegalitate, pentru motivul prevăzut de art.304 pct.9C.pr.civ.
Arată recurentul că a formulat cerere reconvențională pentru termenul din data de 26.02.2013 în dosarul nr._, având ca obiect divorț și partaj, pe care ulterior a precizat-o și prin care a contestat calitatea de bun comun a apartamentului în litigiu arătând ca imobilul-apartament situat în A., ., ., . propriu.
Recurentul – pârât a apreciat valoarea masei partajabile la suma de 200.000 lei fără ca instanța să stabilească obligația de a timbra cu suma de 5.611 lei, suma calculată de acesta conform art. 3 pct.c raportat la art. 2 alin.1 lit. f) din Legea nr.146/1997 și fără ca instanța să verifice corectitudinea aprecierii valorice și a calculelor efectuate. În cauză, pârâtul a formulat cerere de ajutor public judiciar care a fost respinsă în mod nelegal, instanța soluționând cererea în camera de consiliu necomunicând înscrisurile depuse de către apărătorul reclamantei avocat L. pentru a putea fi combătute, ulterior cererea de reexaminare fiind respinsă în mod nelegal ca tardiv introdusă.
Potrivit art. 20 alin. 1 din Legea nr. 146/1997 republicată, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, alin. 2 al aceluiași articol prevăzând că în situația în care în momentul înregistrării acțiunii sau cererii taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal instanța va pune în vedere petentului sa achite suma datorată până la primul termen de judecată.
În conformitate cu dispozițiile art. 20 alin. 3 din aceeași lege. neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii – fiind vorba evident despre cererea reconvențională.
Din interpretarea acestor dispoziții legale se desprinde ideea conform căreia cel care datorează taxa de timbru trebuie să fie încunoștințat cu privire la obligația sa de timbrare pentru fiecare din termenele de judecată stabilite în cauză, argumentul în acest sens fiind chiar textul legal (art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 republicată și art. 35 alin. 5 din OMJ nr. 760/C/1999). care arata ca se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii „neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit".
Prin urmare, ori de câte ori se dispune amânarea judecării cauzei, pentru anumite motive independente de voința părților ori a instanței, este necesar ca cel care datorează taxa de timbru să fie citat, pentru fiecare din termenele de judecată fixate, cu mențiunea de a timbra cu o anume taxă de timbru, care trebuie să fie expres menționată în citație, sub sancțiunea anulării cererii sau acțiunii. Rezultă că dacă partea nu a fost citată cu aceste mențiuni, la termenul de judecată stabilit nu se va putea dispune anularea cererii.
Recurentul – pârât solicită să se observe că a fost citat niciodată cu mențiunea de a achita suma datorata cu titlu de taxă judiciară de timbru și nici cu mențiunea anulării cererii reconvenționale până la termenul stabilit.
În plus, apreciază că în mod greșit s-a respins cererea de reexaminare ca tardiv formulată cu motivarea că din consemnările agentului procedural din dovada de primire și procesul-verbal de predare - înscris aflat la fila 95 (dosar nr._ ) rezultă ca încheierea din camera de consiliu din data de 09.04.2013 prin care i s-a respins cererea de ajutor public judiciar a fost comunicată odată cu sentința civila nr. 1920/2013; or, așa cum reiese din acest înscris aflat la fila 95: mențiunea cu privire la comunicarea încheierii din 09.04.13 este făcută olograf, fără a purta parafa instanței sau o semnătură autorizată, astfel încât nu rezultă cu certitudine că a fost comunicată și încheierea prin care i s-a respins cererea privind acordarea ajutorului public judiciar.
În fapt, recurentul – pârât a criticat sentința civilă nr.2088/10 iunie 2014, întrucât consideră că sentința pronunțata a fost dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a legii taxelor de timbru, încălcându-i-se totodată dreptul la un proces echitabil reglementat de art. 6 pct. 1 din CEDO.
Instanța de apel, prin decizia criticată a respins apelul formulat și a reținut ca apărătorul recurentului - pârâtului a arătat la termenul din data de 17.09.2014 ca nu are posibilitatea de a achita suma datorată cu titlu de taxă judiciară de timbru.
Este adevărat că la termenul din data de 17 septembrie 2013, recurentul – pârât a solicitat prin apărător acordarea unui termen în vederea timbrării pentru nu avea posibilitatea să achite în câteva ore o sumă considerabilă, nu era pregătit nefiind citat cu mențiunea achitării taxei de timbru așa cum prevăd dispozițiile legale în materie, nu că nu ar fi avut posibilitatea să achite taxa până la termenul următor, dar instanța a înțeles să lase dosarul la a doua strigare pentru a timbra cererea reconvențională în aceeași zi.
Astfel, apreciază recurentul - pârât că argumentul instanței care a condus la respingerea apelului nu poate fi primit, afirmațiile reținute fiind desprinse din context, fiind interpretate minimal și eronat.
În concluzie, întrucât sentința criticată a fost pronunțată cu încălcarea legii în materia taxelor judiciare de timbru, respectiv a nesocotit prevederile art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, recurentul – pârât solicită reținerea incidenței art. 304 pct. 9 din C.pr.civ., cu consecința admiterii recursului, a casării în tot a sentinței criticate în sensul trimiterii cauzei spre rejudecare.
Examinând actele dosarului, în raport de criticile formulate, Curtea constată următoarele:
Prin recursul declarat de recurentul pârât împotriva hotărârii pronunțate în apel, acesta critică soluția tribunalului exclusiv sub aspectul soluției adoptate de tribunal cât privește apelul formulat de acesta, apel ce viza soluția primei instanțe de anulare ca netimbrată a cererii sale reconvenționale.
Curtea constată critica fondată. Astfel, pe baza actelor din dosar, trebuie observat că prin încheierea pronunțată de Judecătoria A. la data de 28.05.2013 a fost respinsă ca tardivă cererea de reexaminare formulată de recurentul pârât reclamant împotriva încheierii pronunțate la data de 09.04.2013 de aceeași instanță, prin care se apreciase că cererea de ajutor public constând în scutirea de la plata taxei de timbru formulată de recurent este nefondată.
Încheierea pronunțată la data de 28.05.2013 de Judecătoria A. nu a fost comunicată recurentului B. S., iar pentru termenul de judecată de la 17.09.2013, acordat în cauză pentru judecată, acesta nu a fost citat cu mențiunea privind obligația pe care o are, în continuare, de a achita taxa de timbru aferentă cererii reconvenționale.
De altfel, Curtea constată că pentru niciunul din termenele anterioare, recurentului nu i s-a adus la cunoștință că are obligația de a achita taxa de timbru într-un anumit cuantum, ci acesta a făcut mențiunea în cuprinsul cererii de ajutor public judiciar formulată la data de 09.04.2013 că potrivit propriei evaluări a pretențiilor din cererea reconvențională, consideră că trebuie să achite o taxă de timbru de 5611 lei de la plata căreia solicită să fie scutit, fiind îndeplinite cerințele OUG nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar.
În aceste condiții, Curtea constată că soluția anulării cererii reconvenționale pentru neîndeplinirea obligației de a achita taxa de timbru a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 20 alin. 2 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, potrivit cu care dacă la momentul înregistrării acțiunii sau cererii taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată.
Așadar, câtă vreme recurentului i s-a adus la cunoștință pentru prima dată la termenul de la 17.09.2013 că are obligația de a achita o taxă de timbru aferentă cererii reconvenționale (de asemenea fără precizarea de către instanță a cuantumului acestei taxe), iar la același termen s-a dispus anularea cererii ca netimbrată, soluția este nelegală în raport de dispozițiile legale menționate.
Nu poate constitui un argument în combaterea acestei concluzii mențiunea din cuprinsul încheierii de ședință de la termenul arătat, potrivit cu care apărătoarea recurentului a susținut că acesta nu are posibilitatea de a achita taxa de timbru. Aceasta, întrucât, pe de o parte, în prezența obligației de a se aduce la cunoștința părții că trebuie să achite taxa de cuantum, cu precizarea exactă a cuantumului taxei, anterior termenului de judecată, obligație încălcată de prima instanță, nu i se poate pretinde părții să achite o sumă considerabilă la același termen la care i se spune în vedere această obligație.
Mai mult, Curtea constată că anterior termenului la care prima instanță a dispus măsura anulării ca netimbrată a cererii reconvenționale, recurentul formulase o nouă cerere de acordare a ajutorului public judiciar, solicitând în temeiul art. 6 lit. d din OUG nr. 51/2008 eșalonarea taxei de timbru (filele 20-21 din dosarul judecătoriei). Este fără relevanță că această cerere a fost formulată în cuprinsul aceluiași înscris prin care recurentul a formulat note scrise la cererea de reexaminare, solicitarea de reeșalonare fiind indicată chiar în titlul cererii și explicitată ulterior, fiind indicat și temeiul de drept al acesteia. Cererea nu a primit nicio soluție din partea Judecătoriei A..
În raport de cele arătate, apreciază Curtea că soluția pronunțată de instanța de apel cu privire la singura critică formulată în această cale de atac de către pârâtul reclamant este nelegală, pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 146/1997. Ca atare, constatând că este fondat recursul declarat de recurentul pârât reclamant, îl va admite și, în temeiul art. 312 alin. 2 C.pr.civ., va modifica decizia civilă recurată, în sensul că va admite apelul declarat de apelantul pârât reclamant împotriva sentinței civile nr. 2088 din 10.06.2014 pronunțată de Judecătoria A. și, întrucât în mod greșit cauza a fost soluționată fără a fi cercetat fondul pretențiilor acestuia din cererea reconvențională, va desființa sentința civilă apelată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.
Constatând, de asemenea, că față de obiectul cererii principale prin care s-a solicitat partajarea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei de către cei doi soți, Curtea observă că necesitatea soluționării unitare a pretențiilor pe care cele două părți le-au formulat în cauză, impune ca și recursul formulat de recurenta reclamantă pârâtă să fie admis, în temeiul art. 312 alin. 1 C.pr.civ., fără însă ca o analiză a criticilor acesteia să fie necesară. Aceasta, întrucât judecata se va relua în fața primei instanțe cu examinarea și a pretențiilor formulate de pârâtul reclamant prin cererea reconvențională, cu condiția îndeplinirii obligației legale privind timbrajul în raport de soluția ce va fi pronunțată asupra cererii de ajutor public judiciar în forma eșalonării.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile formulate de recurenta – reclamantă V. B.-C. și de către recurentul – pârât B. S., împotriva deciziei civile nr.395 A/02.04.2015, pronunțată de Tribunalul Teleorman.
Modifică decizia civilă recurată, în sensul că:
Admite apelurile formulate de apelanta – reclamantă V. B.-C., împotriva încheierii interlocutorii din data de 21.01.2014 și a sentinței civile nr. 2088 din 10.06.2014 pronunțate de Judecătoria A. și de către apelantul-pârât B. S., împotriva sentinței civile nr. 2088 din 10.06.2014 pronunțată de Judecătoria A..
Desființează sentința civilă apelată și trimite cauza spre rejudecare la prima instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 16.09.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. G. R. A.-D. T. C. B. T.
GREFIER
E. C.
Red.M.G.R.
Tehdact.R.L./M.G.R.
2 ex./24.09.2015
Trib.Teleorman – M.V.; L.N.A.
Jud.A. – S.E.P.
| ← Ordin de protecţie. Decizia nr. 232/2015. Curtea de Apel... | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
|---|
