Pretenţii. Decizia nr. 196/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 196/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 07-04-2015 în dosarul nr. 196/2015
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 196 A
Ședința publică de la 07.04.2015
Curtea constituită din :
PREȘEDINTE – D. L. M.
JUDECĂTOR – D. Z.
GREFIER – S. V.
……………….
Pe rol pronunțarea asupra cererii de apel formulată de apelanții reclamanți C. M. S., domiciliat în București, .. 9, ..1, ., sector 3 și D. V., domiciliată în București, ., ., sector 2 și cu domiciliul ales la C. M. S. în București, .. 9, ., ., împotriva sentinței civile nr. 1043/24.09.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în București, ., sector 5, A. Națională pentru Restituirea Proprietăților – Comisia de Compensare a Imobilelor, cu sediul în București, Calea Floreasca nr. 202, sector 1 și M. București prin Primarul General, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 291-293, sector 6, având ca obiect „pretenții”.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 31.03.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea – pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării – a amânat pronunțarea la data de 07.04.2015, hotărând următoarele:
CURTEA
Soluționând apelul civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr._ pe rolul Tribunalului București – Secția a IV a Civilă, la data de 13.03.2014, reclamanții D. V. și C. M. S. în contradictoriu cu pârâții Primăria M. București prin Primar General, S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, A. Națională pentru Restituirea Proprietăților – Comisia de Compensare a Imobilelor și M. București prin Primar General, au solicitat: plata despăgubirilor actualizate cu rata inflației, echivalente valorii de circulație a terenului în suprafață de 190 mp, aferent imobilului situat în București, ., corp clădire A), trecut în proprietatea statului în anul 1977, în baza Legii nr. 4/1973 și nr. 58/1974; - plata despăgubirilor echivalente valorii de circulație a terenului în suprafață de 190 mp, aferent imobilului situat în București, ., corp clădire A), trecut în proprietatea statului în anul 1984, în baza Legii nr. 4/1973 și nr. 58/1974; - plata despăgubirilor actualizate cu rata inflației, echivalente valorii de circulație pentru imobilul construcție în suprafață de 95,55 mp, aferentă imobilului situat ., corp clădire B, intrată în patrimoniul statului în anul 1989; - plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că sunt proprietarii imobilului, Cabliaglia M.-S. prin moștenire de la mama sa Cabliaglia A., potrivit certificatului de moștenitor nr. 124/19.10.1983, iar asupra celui de al doilea imobil prin creditare, imobil pe care a fost obligat să îl doneze reclamantei D. V..
Mama sa Cabliaglia A. a dobândit proprietatea asupra imobilului situat în București, ., corp clădire A în urma partajului, potrivit sentinței civile nr. 2698/12.05.1976, având ca obiect partaj succesoral.
Reclamanta D. V. a dobândit proprietatea asupra imobilului situat în București, ., corp clădire B prin donație, astfel cum s-a arătat.
Ulterior, întregul imobil a intrat în proprietatea statului, în baza unor acte normative emise succesiv.
Reclamanții au formulat notificarea nr. 791/2001, în baza Legii nr. 10/2001, notificare care a fost respinsă prin Dispoziția nr. 2111/16.12.2003.
Împotriva acestei dispoziții a fost formulată contestație, admisă prin sentința civilă nr. 838/23.06.2006, irevocabilă prin respingerea căilor de atac, instanța anulând dispoziția și obligând unitatea deținătoare să se pronunțe prin dispoziție motivată.
Primăria era obligată să se conformeze în termen de 60 zile potrivit Legii nr. 10/2001, cu toate acestea, nici până în prezent nu și-a îndeplinit obligația, astfel că s-au adresat instanței cu această acțiune.
În drept au indicat art. 555-556, art. 30, art. 94 alin. 1 lit. j, art. 107, art. 148 și urm., art. 411 alin. 1 pct. 1 NCPC.
Reclamanții au solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Odată cu acțiunea au depus în dovedire un set de înscrisuri.
La solicitarea tribunalului, acțiunea a fost precizată, reclamanții arătând că solicită chemarea în judecată în calitate de pârât a Agenției Naționale de Administrare Fiscală în baza art. 7 lit. a pct. 33 din HG nr. 520/2013 ca reprezentant al Statului Român.
De asemenea, au arătat că: în ceea ce privește Primăria M. București, prin Primarul General se raportează la obligația stabilită de art. 2 lit. h din Legea nr. 10/2001 privind emiterea dispozițiilor; - în ceea ce privește pârâtul S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Agenția de Administrare Fiscală, raportat la art. 6 din Legea nr. 18/1991 și art. 4 din Legea nr. 213/1998 și Legea nr. 215/2001.
Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a formulat întâmpinare la data de 02.06.2014, solicitând lămurirea asupra pârâților Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, care sunt două entități diferite, iar A. Națională pentru Restituirea Proprietăților nu are competențe pentru emiterea titlurilor de despăgubire în baza Legii nr. 165/2013.
Ca urmare a restrângerii cadrului procesual de către reclamanți, a solicitat scoaterea sa din prezenta cauză, subliniind că sumele prevăzute de art. 31 alin. 2 și art. 41 alin. 4 din Legea nr. 165/2013 se plătesc de către Ministerul Finanțelor Publice în cel mult 180 zile de la emitere.
Pârâtul M. București a formulat întâmpinare la data de 10.06.2014 și a solicitat, pe cale de excepție, admiterea excepției lipsei capacității de folosință a Primăriei M. București și pe cale de consecință, respingerea acțiunii ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate de folosință, iar în subsidiar, respingerea acțiunii ca nefondată și obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.
În ceea ce privește excepția lipsei capacității de folosință, a arătat că potrivit art. 20 și 21 din legea nr. 215/2001, unitățile administrativ teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină, în timp ce primăria, potrivit art. 77 din aceeași lege, este doar o structură funcțională cu activitate permanentă.
Pe fond, pârâta a arătat că, sub un prim aspect, arată că a soluționat notificarea în limita actelor depuse, iar faptul că ulterior pronunțării sentinței civile nr. 838/23.06.2006 reclamanții nu au depus toate actele solicitate, nu îi este imputabil pârâtei, ci reclamanților, cărora le aparține culpa exclusivă.
Sub un al doilea aspect, a arătat că solicitarea reclamanților privind obligarea la plata unor despăgubiri bănești este nefondată, întrucât plata acestor despăgubiri potrivit legii speciale revine statului, iar nu pârâtei, care are competențe reduse la analiza dosarului și emiterea dispoziției.
În apărare, s-a solicitat proba cu înscrisuri.
La data de 07.07.2014 reclamanții au formulat răspuns la întâmpinare și cerere modificatoare.
În răspuns, au solicitat respingerea apărărilor invocate prin întâmpinări de Primăria M. București și Comisia de compensare a imobilelor.
Prin cererea modificatoare au solicitat introducerea în cauză a pârâtului M. București prin Primarul General.
S-a mai arătat că angajarea de către pârâta Primăria M. București a unor avocați, externalizând astfel un serviciu, reprezintă o risipă a banului public și că ar trebui să își îndeplinească mai bine cu bună credință obligațiile care îi revin.
Mai arată reclamanții, alături de susținerile care se regăsesc și în acțiunea introductivă, că nu este reală susținerea că nu au depus toate actele necesare.
Astfel, că sub aspectul daunelor solicitate, acțiunea este admisibilă și întemeiată.
La termenul de judecată din data de 18.06.2014 tribunalul a pus în discuție excepția prematurității formulării acțiunii în raport cu dispozițiile Legii nr. 165/2013 și a rămas în pronunțare asupra acestei excepții, amânând totodată pronunțarea pentru a-i da posibilitatea reclamantului să formuleze concluzii scrise în apărare.
Prin sentința civilă nr. 1043 din 24.09.2014, Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă a admis excepția prematurității și a respins acțiunea, ca fiind prematur formulată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, potrivit art. 248 alin. (1) NCPC „ Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.”, iar potrivit alin. (2) „În cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepții, instanța va determina ordinea de soluționare în funcție de efectele pe care acestea le produc.”
Tribunalul a reținut că prin prezenta acțiune reclamantul a solicitat soluționarea pe fond a notificării nr. 329/2001, prin care a solicitat restituirea în natură a imobilului amintit mai sus, în baza căreia s-a format dosarul nr. 2617, dosar care însă nu a fost soluționat nici până în prezent, indicând și decizia nr. XX/2007 pronunțată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Pe situația de fapt, tribunalul a reținut că notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001 a fost soluționată prin dispoziția nr. 2111/16.12.2003 (fila 18). Această dispoziție a fost însă anulată prin sentința civilă nr. 838/23.06.2006 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă în dosarul nr. 23.06.2005. Prin această sentință, tribunalul a dispus obligarea pârâtei Primăria M. București de a emite o nouă dispoziție, privind restituirea prin echivalent a imobilului situat în București, . (filele 16, 17).
Ulterior, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, respectiv raportul de expertiză tehnică, rezultă că reclamanții s-au adresat instanțelor solicitând stabilirea despăgubirilor datorate pentru imobilul arătat, formându-se dosarul nr._/3/2008 pe rolul Tribunalului București – Secția a III a Civilă, iar după casarea cu trimitere spre rejudecare dosarul nr._, soluționat în mod irevocabil prin respingerea acțiunii ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
La data de 20 mai 2013 a intrat în vigoare Legea nr. 165/2013. La data intrării în vigoare, notificarea se afla în procedura prevăzută de art. 26 din Legea nr. 10/2001, care prevede că „(1) Dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului sau, după caz, entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, în termenul prevăzut la art. 25 alin. (1), să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea măsurilor compensatorii în condițiile legii privind unele măsuri pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv, în perioada regimului comunist în România, în situațiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită.”
Potrivit art. 4 din Legea nr. 165/2013: „Dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi.”
De asemenea, tribunalul a avut în vedere decizia nr. XX/2007 pronunțată de ÎCCJ în recurs în interesul legi, invocată de către reclamant pentru justificarea demersului său judiciar.
Or, potrivit deciziei nr. XX(20)/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii și pe care și-a fondat reclamantul prezentul demers, Înalta Curte a dispus că: „Instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate.”
Potrivit art. 33 alin. 1 din Legea nr. 165/2013: „(1) Entitățile învestite de lege au obligația de a soluționa cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi și de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează:
a) în termen de 12 luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de până la 2.500 de cereri;
b) în termen de 24 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr cuprins între 2.500 și 5.000 de cereri;
c) în termen de 36 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de peste 5.000 de cereri.
(2) Termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data de 1 ianuarie 2014.”
Potrivit art. 34 din Legea nr. 165/2013: „(1) Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni.
(2) Dosarele care vor fi transmise Secretariatului Comisiei Naționale ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data înregistrării lor, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni.”
Mai mult, potrivit art. 21 alin. 3 din Legea nr. 165/2013 „(3) Dispozițiile autorităților administrației publice locale emise potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se transmit Secretariatului Comisiei Naționale după exercitarea controlului de legalitate de către prefect. Dispozițiile art. 11 alin. (1) și (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, rămân aplicabile.”, rezultând că dosarul administrativ constituit la pârât va fi transmis Comisiei numai după ce trece de controlul de legalitate dat de lege în competența prefectului.
Rezultă că legiuitorul a înțeles să acorde termene de grație pentru soluționarea notificărilor și cererilor formulate în baza Legii nr. 10/2001, încă nesoluționate, termene care însă încep să curgă de la data de o1 ianuarie 2014.
Numai după expirarea acestor termene, reclamanții pot sesiza direct instanța solicitând aplicarea prin analogie a raționamentului avut în vedere de ÎCCJ la pronunțarea deciziei nr. 20/2007 și soluționarea cererii sale de restituire a imobilului direct de către instanțe, indiferent de natura juridică pe care înțelege reclamantul să o acorde acestor despăgubiri.
Tribunalul a mai reținut că, atât Legea nr. 10/2001 cât și Legea nr. 165/2013 sunt legi speciale care derogă de la dreptul comun, iar cererea reclamantului nu poate fi nici calificată și nici soluționată în afara cadrului legislativ amintit.
Întrucât sesizarea tribunalului cu soluționarea cererii de restituire în natură a imobilului, notificat în baza Legii nr. 10/2001 (la data de 13.03.2014), a fost făcută după . Legii nr. 165/2013 ( 20.05.2013) și înainte de expirarea noilor termene de soluționare stabilite de această lege, precum și înainte de trecerea termenelor puse la dispoziția pârâtului de legiuitor și înainte de controlul de legalitate a dosarului administrat care este de competența prefectului, tribunalul a apreciat sesizarea tribunalului ca fiind prematur formulată, astfel că, pe cale de consecință, a admis excepția prematurității și a respins acțiunea ca fiind prematur formulată.
În termenul legal de 30 de zile prevăzut de dispozițiile art.468 Noul Cod procedură civilă, împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții D. V. și C. M. S..
În dezvoltarea motivelor de apel s-a arătat în legătura cu invocarea din oficiu de către instanța de judecata a excepției prematurității cererii reclamanților de chemare în judecată în raport de dispozițiile Legii nr. 165/2013, că instanța s-a raportat în mod nefondat la aceste dispoziții.
Prin acțiunea de fond, apelanții reclamanții au arătat că nu au solicitat obligarea paratului M. București prin Primarul General la emiterea unei decizii in legătură cu notificarea reclamanților de despăgubire, în baza Legii nr. 10/2001.
Apelanții reclamanți au precizat că au solicitat instanței, în condițiile Codului civil si al jurisprudenței comunitare, ca aceasta să soluționeze cererea lor de revendicare, ca proprietar neposesor, împotriva paraților, posesori neproprietari.
Or, instanța de judecata, prin greșita calificare a acțiunii apelanților, a înțeles să facă aplicabilitatea unor dispoziții care privesc regimul special a restituirii si despăgubirilor din materia proprietății, în condițiile în care le este deschisă calea acțiunii în revendicare, imprescriptibila.
Ca atare, instanța a înțeles să respingă acțiunea apelanților reclamanți în baza unei excepții, fără a mai putea ajunge in analiza pe fond a cauzei, pentru a putea demonstra admisibilitatea si temeinicia pretențiilor noastre, inclusiv prin compararea titlurilor pârtilor.
În opinia apelanților reclamanți, o astfel de soluție, contravine inclusiv jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, care, în cauza Faimblat împotriva României, pronunțată la 13.01.2009, a stabilit cu titlu general obligatoriu pentru instanțele romanești, ca declararea ca inadmisibila a unei acțiuni în revendicare formulată în baza Codului Civil, după apariția Legii nr. 10/2001, contravine art. 6 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului si că formularea unei acțiuni în revendicare întemeiata pe dispozițiile art. 480, 481 Cod Civil, după . Legii nr. 10/2001, este admisibilă.
Or, în cazul de față, instanța a înțeles să respingă ca prematur introdusă o astfel de acțiune în revendicare, în condițiile în care, din punct de vedere legal, nu sunt incidente nici un fel de condiții suspensive care să-i fi reținut pe reclamanți în a promova o astfel de acțiune.
Or, în cauza de față există o acțiune în revendicare fundamentată pe dispozițiile Codului Civil.
Analizând actele și lucrările dosarului sub aspectul motivelor de apel invocate, Curtea constată că apelul este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Facta praeterita, adică faptele constitutive, modificatoare sau extinctive de situații juridice, realizate în întregime înainte de . legii noi, cât și efectele produse de acea situație juridică înainte de acest moment sunt supuse numai legii vechi, orice intervenție a legii noi asupra acestora reprezentând o încălcare a principiului neretroactivității.
În consecință, o lege ulterioară nu poate să aducă atingere unor situații juridice anterioare, constituite sau stinse sub imperiul vechii legi, indiferent dacă legea nouă ar suprima un mod de formare, modificare sau stingere ori ar schimba condițiile necesare. De asemenea, legea nouă nu poate atribui unui fapt trecut efecte pe care acest fapt nu le putea produce sub imperiul legii în vigoare în momentul realizării faptului, iar dacă legea creează o situație juridică nouă, organul de jurisdicție nu ar putea decide că situația juridică reglementată doar de legea nouă s-a născut din fapte întâmplate în întregime înainte de ..
În speță, notificarea nr. 791/2001 formulată de apelanta reclamantă D. V. în temeiul Legii nr. 10/2001 a fost inițial soluționată de intimatul M. București prin Primarul General prin Dispoziția nr. 2111/16.12.2003, prin care a fost respinsă cererea de restituire a imobilului în temeiul legii speciale.
Această dispoziție a fost anulată prin sentința civilă nr. 838 din 23.06.2006 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, hotărâre definitivă și irevocabilă prin respingerea căilor de atac, instanțele dispunând obligarea unității deținătoare să se pronunțe prin dispoziție motivată asupra notificării nr. 791/2001, privind restituirea în echivalent a imobilului în litigiu compus din teren și construcție.
De asemenea, prin decizia civilă nr. 84 A din 02.02.2010 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IV-a Civilă s-a reținut cu putere de lucru judecat că M. București prin Primarul General nu a respectat termenul legal de 60 de zile pentru soluționarea notificării.
Prin urmare, la data introducerii prezentei cereri de chemare în judecată, apelanții reclamanți erau beneficiarii unor hotărâri judecătorești care stabileau, pe de o parte, obligația intimatului pârât M. București prin Primarul General de a soluționa fondul pretențiilor solicitate prin notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001, iar pe de altă parte, încălcarea termenului legal pentru soluționarea notificării formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, astfel că ne aflăm în situația unui trecut juridic care scapă acțiunii legii noi, neputându-se refuza persoanei îndreptatite dreptul de a se adresa instantei competente pe motiv ca plângerea este prematura, temporizarea solutionarii notificarilor adresate persoanelor detinatoare ale imobilelor conducând la prelungirea nejustificată a procedurii de restituire.
Cererea formulată în contradictoriu cu intimatul M. București prin Primarul General nu poate primi dezlegare prin prisma normelor de drept comun, care reglementează acțiunea în revendicare, întrucât dispozițiile art. 555 Noul cod civil reglementează conținutul dreptului de proprietate, iar indicarea acestui temei nu atrage consecințe sub aspectul regimului juridic aplicabil cererii, căci acest text nu reglementează în sine un anumit regim juridic al unei cereri de revendicare. Regimul juridic aplicabil unui litigiu, oricare ar fi el, inclusiv o cerere în revendicare, este cel legal existent la un moment dat, în raport de natura litigiului. Reclamantul, atunci când indică un anumit text de lege drept temei al pretențiilor sale, nu poate înlătura desigur aplicarea altor texte legale care devin incidente în cauză în raport de situația de fapt și pretenția dedusă judecății.
Un anumit cadru legislativ se aplică persoanelor și litigiilor dintre ele în mod inevitabil și obligatoriu, nefiind lăsat la dispoziția părții să i se aplice o dispoziție legală sau nu, în funcție de invocarea sa sau nu, raportat la interesele sale particulare. Ceea ce este lăsat la dispoziția părții este fixarea limitelor judecății sub aspectul obiectului și cauzei juridice (desigur și sub aspectul cadrului procesual subiectiv). Cauza juridică însă nu este echivalentă cu un anumit text legal, ci se definește ca situația de fapt încadrată juridic în anumite instituții juridice și reglementări legale aplicabile în raport de mijlocul procedural ales de parte.
Prin urmare, în speță, față de faptul că apelanții reclamanți au formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, care nu a fost soluționată pe fondul său, până în prezent, pretențiile apelanților reclamanți urmează a fi analizate în conditiile deciziei nr. XX pronuntata la data de 19 martie 2007 de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie, Sectiile Unite, in recursul in interesul legii, prin care s-a statuat ca instantele sunt competente sa solutioneze notificarea pe fond in cazul refuzului nejustificat al unitatii detinatoare de a solutiona notificarea.
De altfel, chiar prin cererea precizatoare (fila 65 – dosar fond) apelanții reclamanți au indicat că cererea formulată în contradictoriu cu intimatul pârât M. București prin Primarul General vizează obligația acestuia de a se conforma hotărârilor judecătorești irevocabile referitoare la emiterea dispoziției în temeiul Legii nr. 10/2001, iar susținerile din apel, potrivit cărora au învestit instanța cu o acțiune în revendicare întemeiată pe normele de drept comun, vin să modifice cadrul procesual inițial, ceea ce este inadmisibil în faza apelului, potrivit dispozițiilor art. 468 alin. 1 Noul C.proc.civ.
În ceea ce o privește pe intimata A. Națională pentru Restituire Proprietăților – Comisia de Compensare a Imobilelor, Curtea reține ca fiind corectă soluția de respingere a acțiunii ca prematur introdusă în contradictoriu cu aceasta, întrucât apelanții reclamanți nu sunt titularii unei decizii de compensare, deoarece fondul notificării nu a fost încă soluționat, iar procedura administrativă, prevăzută în prezent de Legea nr. 165/2013, nu a fost inițiată prin transmiterea dosarului aferent notificării formulată de apelanta reclamantă către Comisia N. pentru Compensarea Imobilelor.
În aceste condiții nu poate fi parcursă nici procedura referitoare la valorificarea titlurilor de despăgubire, conform prevederilor Cap. III din acest act normativ, întrucât procedura administrativă de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură presupune parcurgerea mai multor etape în următoarea ordine: etapa transmiterii și înregistrării dosarelor, etapa analizării dosarelor și etapa evaluării, procedura finalizându-se prin emiterea de către Comisia Centrală a deciziei de compensare și, ulterior, a titlului de despăgubire.
Toate aceste proceduri nu au fost parcurse până în prezent motiv pentru care, prezenta acțiune apare ca prematur introdusă față de intimata pârâtă A. Națională pentru Restituire Proprietăților – Comisia de Compensare a Imobilelor.
Față de cele reținute, în baza art. 480 alin. (3) Noul C.proc.civ., Curtea urmează să admită apelul declarat de apelanții reclamanți, să anuleze, în parte, sentința apelantă în sensul că va trimite cauza spre rejudecarea capetelor de cerere formulate în contradictoriu cu pârâții M. București prin Primarul General și S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
În ceea ce îl privește pe intimatul pârât S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, decizia de trimitere spre rejudecare are în vedere necesitatea punerii în discuție a incidenței Deciziei în interesul legii nr. 27/2011, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că actiunile în acordarea de despagubiri banesti pentru imobilele preluate abuziv, imposibil de restituit în natura si pentru care se prevad masuri reparatorii prin titlul VII al Legii nr. 247/2005 îndreptate direct împotriva statului român, întemeiate pe dispozitiile dreptului comun, ale art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale si ale art. 13 din aceasta conventie, sunt inadmisibile.
Chiar dacă în prezent despăgubirile pentru imobilele preluate abuziv sunt reglementate de noul act normativ constituit de Legea nr. 165/2013, raționamentul juridic avut în vedere pentru soluționarea recursului în interesul legii este pe deplin aplicabil.
Va fi păstrată soluția de respingere a acțiunii ca prematură pronunțată în contradictoriu cu pârâta ANRP – Comisia de Compensare a Imobilelor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelanții reclamanți C. M. S., domiciliat în București, .. 9, ..1, . și D. V., domiciliată în București, ., ., sector 2 și cu domiciliul ales la C. M. S. în București, .. 9, ..1, ., împotriva sentinței civile nr. 1043/24.09.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în București, ., sector 5, A. Națională pentru Restituirea Proprietăților – Comisia de Compensare a Imobilelor, cu sediul în București, Calea Floreasca nr. 202, sector 1 și M. București prin Primarul General, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 291-293, sector 6,
Anulează, în parte, sentința apelantă în sensul că:
Trimite cauza spre rejudecarea capetelor de cerere formulate în contradictoriu cu pârâții M. București prin Primarul General și S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Păstrează soluția de respingere a acțiunii ca prematură pronunțată în contradictoriu cu pârâta ANRP – Comisia de Compensare a Imobilelor.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 07.04.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
D. L. M. D. Z.
GREFIER
S. V.
Red. DLM
Tehnored. CG 7 ex
22.06.2015
Jud. fond E. R.,
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 470/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 168/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
