Anulare act. Decizia nr. 326/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 326/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-03-2015 în dosarul nr. 481/2/2015
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 326 R
Ședința publică de la 10.03.2015
Curtea constituită din :
PREȘEDINTE – DORINA ZECA
JUDECĂTOR – D. F. G.
JUDECĂTOR – DANIELA LAURA MORARU
GREFIER – S. V.
……………………
Pe rol soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorul G. I., împotriva deciziei civile nr. 1468R/09.10.2014, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IV a Civilă, în dosarul nr._/300/2011, în contradictoriu cu intimatul S. F..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă contestatorul G. I. reprezentat de avocat L. G. și intimatul S. F. personal și asistat de avocat H. G., cu împuternicire avocațială la dosar.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul contestatorului G. I. face dovada achitării taxei de timbru în sumă de 100 lei.
Apărătorul intimatului S. F. solicită a i se comunica o copie a motivelor contestației în anulare.
Apărătorul contestatorului G. I. comunică apărătorului intimatului o copie a motivelor contestației în anulare.
Apărătorul intimatului Ș. F. precizează că nu solicită acordarea unui termen pentru a lua la cunoștință de conținutul acestora.
Având în vedere că dosarul a fost strigat pe lista cauzelor la amânări fără discuții, Curtea dispune reluarea dosarului la ordine.
La a doua strigare a cauzei se prezintă contestatorul G. I., reprezentat de avocat L. G. și intimatul S. F., personal și asistat de avocat H. G., cu împuternicire avocațială la dosar.
Apărătorii părților arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor contestației în anulare.
Apărătorul contestatorului G. I. solicită a se avea în vedere că instanța de recurs a fost într-o greșeală materială, acesta neluând în calcul cele mai importante din documentele de la dosar și anume certificatul de moștenitor nr. 23/2001 și testamentul_/1995. Pentru că instanța de recurs nu a avut în vedere faptul că imobilele nu existau în patrimoniul defunctei, astfel încât a statuat calitatea de moștenitor legatar a intimatului și consideră că, din acest punct de vedere se afla într-o greșeală materială gravă, având în vedere că intimatul nu a acceptat moștenirea ca și moștenitor legatar.
Având în vedere că nu s-au luat aceste documente, care prin coroborare putea să demonstreze clar că nu există calitatea de moștenitor legatar a intimatului, motiv pentru care consideră că este o greșeală materială a instanței.
Cu privire la cel de-al doilea motiv al contestației în anulare arată că lasă la aprecierea instanței.
Își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Apărătorul intimatului S. F. solicită respingerea contestației în anulare fie ca inadmisibilă, fie ca neîntemeiată. Cu privire la al doilea motiv al contestației în anulare, deoarece nu este precizat și se lasă la latitudinea instanței, nu se încadrează într-unul din motivele prevăzute de art. 318 C.pr.civ., ca atare se cuvine respingerea contestației în anulare, ca inadmisibilă.
Pe de altă parte, dacă nu ai precizat, dar susții că nu s-a judecat pe fond recursul înseamnă că se dorește a se judeca pe calea contestației în anulare un recurs la recurs, ceea ce este inadmisibil. În cazul în care nu se va admite acest punct de vedere solicită respingerea contestației în anulare, ca neîntemeiată deoarece aspectele precizate nu se încadrează în dispozițiile art. 318 C.pr.civ.
Cu privire la motiv al contestației în anulare întemeiat pe considerentul că s-ar fi săvârșit o greșeală materială, solicită respingerea contestației în anulare deoarece greșelile materiale la care se referă textul sunt greșeli de procedură și nu de fondul procesului.
Își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
CURTEA
P. sentința civilă nr._/27.06.2012, Judecătoria Sectorului 2 București a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității de reprezentant al reclamantului; a admis în parte cererea completată și precizată formulată de reclamantul pârât G. I., prin mandatar E. V., în contradictoriu cu pârâtul reclamant Ș. F.; a anulat ca insuficient timbrat capătul de cerere din cererea principală prin care se solicită constatarea nulității absolute a testamentului autentificat sub nr._/13.04.1995 de notar I. Sapsa din cadrul notariatului de Stat Local al Sectorului 3 București; a admis cererea reconvențională precizată formulată de pârâtul reclamant Ș. F. în contradictoriu cu reclamantul pârât G. I.; a constatat caducitatea testamentului doamnei G. C. autentificat sub nr._/13.04.1995 de N. I. Sapsa din cadrul Notariatului de Stat Local al Sectorului 3 București; a constatat nulitatea absolută a certificatului de moștenitor nr. 23/15.05.2001 emis de BNP M. R. de pe urma defunctei G. C.; a constatat că atât reclamantul pârât G. I. cât și pârâtul reclamant Ș. F. sunt străini de succesiunea acesteia prin neacceptarea în termenul legal.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că mama reclamantului G. C., a donat fiului reclamantului, G. R.-E., dreptul de proprietate asupra imobilului situat în București, .. 23, sector 2, rezervându-și dreptul de uzufruct viager, prin contractele de donație autentificate sub nr. 7159/25.02.1994 de Notariatul de Stat Local al Sectorului 3 București și nr. 6216/14.03.1994 de Notariatul de Stat Local al Sectorului 2 București. Donatarul G. R.-E. a înstrăinat dreptul numitului B. V. prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 28.286/16.11.1994.
Instanța a reținut că, ulterior, G. C. a întocmit testamentul autentificat sub nr._/13.04.1995 de Notariatul de Stat Local al Sectorului 3 București prin care a lăsat pârâtului reclamant Ș. F. toate bunurile sale mobile și imobile ce se vor afla în patrimoniul său la data decesului, instituindu-l pe acesta legatar universal conform art. 888 cod civil Pârâtul-reclamant Ș. F. nu a acceptat succesiunea numitei G. C. înăuntrul termenului legal, nefăcând dovada în acest sens.
Instanța a reținut că, prin sentința civilă nr. 2949/18.02.1998 pronunțată în dosarul nr. 1752/1998, Judecătoria Sectorului 2 București a admis acțiunea formulată de Ștefanescu F. și Ș. A. în contradictoriu cu G. C. și a constatat valabilitatea convenției încheiată între părți asupra imobilului din București, .. 23, sector 2, compus din teren în suprafață de 300 mp și construcție, hotărârea ținând loc de act autentic de vânzare-cumpărare iar pârâta G. C. a renunțat la apel, astfel că hotărârea nu a fost motivată potrivit prevederilor legale în vigoare la data respectivă.
Instanța a constatat că, deși G. C. a formulat cerere de revocare a donației și cerere de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de donatar pentru încălcarea dreptului său de uzufruct viager, acestea fiind conexate în stadiul rejudecării după casarea cu trimitere la Judecătoria Sectorului 2 București, reclamanta a decedat pe timpul judecății, respectiv la data de 10.01.1999, astfel cum rezultă din considerentele decizia civilă nr. 1670R/19.09.2008 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă.
Instanța a reținut că, prin încheierea de ședință din 11.03.1999, Judecătoria Sectorului 2 București a luat act de renunțarea reclamantului la cele două acțiuni ca urmare a constatării că pârâtul G. R.-E. este unicul moștenitor al reclamantei defuncte G. C., astfel cum rezultă tot din considerentele deciziei civile nr. 1670R/19.09.2008 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă. Recursul formulat de Ș. F. împotriva acestei încheieri de renunțare la judecată a fost admis cu opinie majoritară prin decizia civilă nr. 1670R/19.09.2008 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, motivat de faptul că renunțarea s-a făcut fără a fi indicați toți moștenitorii și de către avocat fără ca acesta să aibă o procură specială. De asemenea, s-a reținut faptul că Ș. F. are calitate procesuală activă în calitate de succesor în drepturi al defunctei, respectiv legatar cu titlu universal, pe fondul cauzei urmând a se stabili dacă mai există și alți moștenitori îndreptățiți.
Judecătoria a reținut că, la acest moment, cererile formulate de defunctă, de revocare a donației și de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de donatar, se află pe rolul instanței de judecată – dosar nr._ .
Instanța a reținut că, între timp, reclamantul pârât G. I., prin mandatar cu procură specială, a dezbătut succesiunea mamei sale la notar, fiind emis certificatul de moștenitor nr. 23/15.05.2001 de BNP M. R. prin care s-a stabilit faptul că acesta este unicul moștenitor legal care a acceptat tacit succesiunea, nefiind renunțători la succesiune, iar masa succesorală este compusă din cota de 5/8 din dreptul de concesiune asupra unui loc de veci, notarul stabilind că reclamantul a acceptat succesiunea în termenul legal exclusiv în baza declarației mandatarului acestuia, fără ca la dosarul succesoral să existe vreo dovadă a acceptării exprese ori tacite a succesiunii de către reclamant înăuntrul termenului legal.
Instanța a reținut că reclamantul-pârât, conform propriilor afirmații din cuprinsul procurii speciale dată în scopul dezbaterii succesiunii a aflat de decesul mamei sale la 15.11.2000, adică la aproape 2 ani de la data morții acesteia – 10.01.1999. P. urmare, reiese cu claritate că, până la 15.11.2000, reclamantul-pârât nu a făcut acte de acceptare, expresă sau tacită, a succesiunii defunctului. Deși reclamantul-pârât a susținut că a plătit sumele datorate pentru concesiunea și întreținerea locurilor de veci moștenite, acesta nu a făcut dovada potrivit art. 1169 Cod civil și art. 129 alin.1 teza finală Cod procedură civilă, iar dacă ar fi plătit pentru întreținerea locului de veci, aceasta s-ar fi putut întâmpla numai după data la care acesta a susținut că a aflat de deces, respectiv după 05.11.2000, deci, la aproape 2 ani de la deces.
Instanța a considerat că, prin neacceptarea expresă sau tacită a succesiunii defunctei înăuntrul termenului prevăzut de art. 700 alin. 1 Cod civil, legatul universal a devenit caduc potrivit art. 928 Cod civil coroborat cu art. 686 Cod civil, iar pârâtul-reclamant a devenit străin de succesiune prin neacceptare.
Instanța a reținut că, în speță, certificatul a fost emis în favoarea reclamantului-pârât fără ca notarul public să facă verificări la Camera Notarilor Publici privind existența unui testament autentificat lăsat de defunctă, această minimă diligență impunând respectarea dispozițiilor art. 75 alin. 1 și 2 din Legea nr. 36/1995 privind obligativitatea citării legatarului în cadrul dezbaterii succesorale notariale.
P. decizia civilă nr. 609A/11.06.2013, Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă a respins ca nefondat apelul reclamantului, a admis apelul pârâtului, a schimbat în parte sentința civilă atacată în sensul că a respins ca neîntemeiată cererea având ca obiect constatarea caducității testamentului nr._/13.04.1995 autentificat de notar public I. S., a constatat că reclamantul-pârât G. I. este străin de succesiune prin neacceptarea acesteia în termenul legal și a păstrat celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că împrejurările invocate de apelantul-reclamant – părăsirea țării în anul 1971 și neaducerea la cunoștința sa a decesului mamei sale – nu constituie motive de suspendare a cursului prescripției, în condițiile în care decesul a intervenit în anul 1999, dată la care faptul că o persoană a emigrat anterior anului 1989 nu producea consecințe juridice de nicio natură, iar apelantului în calitate de fiu al persoanei decedate, îi revenea obligația morală de a se interesa de soarta acesteia.
Pe cale de consecință, fiind făcută dovada că reclamantul nu a acceptat succesiunea în termenul legal, că nu a intervenit nicio cauză de întrerupere sau de suspendare a termenului de prescripție, în mod corect prima instanță a dispus anularea certificatului de moștenitor nr. 23 emis la 15.01.2001 de notarul public M. R., în baza temeiului juridic reținut corect art. 88 din Legea nr. 136/1995.
Tribunalul a considerat că susținerile apelantului relative la calitatea sa de moștenitor sezinar, sunt reale, însă sezina are efecte doar cu privire la deținerea în fapt a bunurilor ce fac obiectul moștenirii fără a avea vreo influență asupra situației juridice de acceptare a acesteia în termenul legal. P. urmare, până la această dată pot interveni diverse schimbări – vânzări, cumpărări, donații, pieirea unor bunuri – care să determine mărirea sau micșorarea patrimoniului testatorului, fără ca acestea să modifice, însă vocația legatarului la întreaga succesiune în componența ei concretă de la data decesului testatorului, astfel că susținerile apelantului din motivele de apel în sensul că din succesiune nu a mai rămas nimic, toate bunurile existente în patrimoniul defunctei sunt nerelevate cu privire la calitatea pârâtului Ș. F. de legatar universal.
În ceea ce privește acceptarea succesiunii de către legatarul Ș. F., tribunalul a constatat în baza probelor administrate în apel, că acesta a făcut dovada acceptării tacite în condițiile art. 689 alin. 2 Cod civil. Martora P. S. L., audiată în apel a declarat că după decesul defunctei legatarul universal a ocupat imobilul ce a constituit proprietatea acesteia, a efectuat renovări și a achitat taxele și impozitele, acte ce implică în mod neechivoc intenția de a accepta succesiunea defunctei ce a instituit legatul. P. urmare, și sub acest aspect a fost schimbată sentința atacată în sensul că s-a constatat că, doar reclamantul-pârât G. I. este străin de succesiune prin neacceptarea acesteia în termenul legal.
Tribunalul a considerat că susținerile apelantului-reclamant în sensul că prin decizia civilă nr. 1670R/19.09.2008 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, s-a făcut dovada calității de moștenitor, nu pot fi primite în condițiile în care instanța nu a fost învestită cu o cerere în dezbaterea succesiunii și a stabilirii calității de moștenitor, statuările instanței în acel litigiu fiind relative doar la părțile ce pot continua un litigiu, respectiv pot renunța la judecarea unuia, în condițiile în care partea decedase anterior finalizării sale.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul G. I. solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 7 și 9 din Codul de procedură civilă, să se constate caducitatea testamentului autentificat la data de 13.04.1995 prin care S. F. care a fost desemnat legatar universal, să se constate lipsa calității de moștenitor testamentar al intimatului Ș. F.. Totodată, a solicitat respingerea cererii reconvenționale depusă de Ș. F., prin care a solicitat constatarea nulității absolute a certificatului de moștenitor a recurentului-reclamant G. loan. Alternativ, recurentul-reclamant a mai solicitat casarea hotărârii pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 1 și 3 din Codul de procedură civilă, în cazul în care se constată că instanța de apel a soluționat cauza fără a intra în cercetarea fondului, iar modificarea hotărârii nu este posibilă, astfel, în baza art. 312 alin. 1 și 3 Cod procedură civilă a solicitat admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru soluționarea pe fond a acțiunii așa cum a fost precizată, fiind necesară administrarea de probe noi, pentru a se asigura o judecată unitară.
Recurentul-reclamant a arătat că, în susținerea cererii sale, invocă excepția lipsei calității de moștenitor acceptant al succesiunii mamei sale conform art. 700 Cod civil.
P. decizia civilă nr. 1468 din 09.10.2014 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._/300/2011, s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant G. I. împotriva deciziei civile nr. 609/11.06.2013 pronunțate de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._/300/2011, în contradictoriu cu intimatul-pârât Ș. F..
Pentru a decide astfel, Curtea a reținut următoarele:
Deși recurentul a invocat în cererea de recurs motivele prevăzute de art. 304 pct. 1 și 3 din Codul de procedură civilă, acesta nu a dezvoltat critici care să se circumscrie acestor motive de recurs. Astfel, conform textelor legale indicate, casarea hotărârii se poate cere când instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale și, respectiv, când hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii. În motivarea recursului, recurentul nu a invocat aspecte privind alcătuirea instanței sau referitoare la competența de soluționare a cauzei, situație în care respectivele motive de recurs nu sunt incidente în cauză.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 din codul de procedură civilă a fost apreciat neîntemeiat. Conform acestui text legal, hotărârea recurată poate fi modificată dacă instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut. Motivul de recurs invocat este incident atunci când, depășind limitele învestirii, instanța a încălcat principiul disponibilității și obligația sa de a se pronunța asupra cererilor deduse judecății și a acordat mai mult decât s-a solicitat prin cererile cu care a fost învestită. Recurentul-reclamant a susținut în mod neîntemeiat că instanța de apel ar fi acordat mai mult decât s-a cerut stabilind calitatea pârâtului de moștenitor acceptant al mamei reclamantului. Calitatea părților de moștenitori ai defunctei G. C. a format obiectul dezbaterii în cadrul procesului deoarece, prin acțiunea formulată, reclamantul a solicitat constatarea caducității testamentului și, pe cale de consecință, înlăturarea calității pârâtului de moștenitor testamentar, iar prin cererea reconvențională pârâtul-reclamant a solicitat anularea certificatului de moștenitor al reclamantului, și, pe cale de consecință, înlăturarea calității acestuia de moștenitor legal al mamei sale. Astfel, contrar susținerilor recurentului-reclamant, calitatea sa de moștenitor a fost contestată în cauză, solicitându-se nulitatea certificatului său de moștenitor. De asemenea, calitatea pârâtului de moștenitor a fost contestată de reclamant. În această situație, pronunțându-se cu privire la aspectele menționate, instanța nu a depășit limitele învestirii.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 din Codul de procedură civilă a fost apreciat neîntemeiat. Examinând decizia recurată, Curtea a constatat că aceasta cuprinde argumentele de fapt și de drept pentru care tribunalul a pronunțat soluția. Împrejurarea că, în urma raționamentului juridic, tribunalul a ajuns la o altă concluzie decât cea dorită de parte, nu reprezintă o motivare contradictorie sau străină pricinii iar modul în care tribunalul a interpretat și aplicat prevederile legale incidente la speța dedusă judecății a fost cercetat prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.
Susținerile recurentului referitoare la greșita interpretare a probelor de către instanța de apel nu au fost reținute întrucât acestea vizează netemeinicia deciziei, respectiv modul de interpretare a probelor, care este atributul exclusiv al instanțelor de fond. Potrivit art. 304 Cod procedură civilă, modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate în situațiile limitativ prevăzute de lege astfel încât vor fi avute în vedere numai criticile privind încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor legale invocate de recurent, întrucât criticile vizând motivele de netemeinicie exced controlului de nelegalitate specific acestei căi de atac.
P. testamentul autentificat de Notariatul de Stat al Sectorului 3 București, prin încheierea nr. 19.643/13.04.1995, G. C. l-a instituit pe Ș. F. legatar universal.
P. sentința civilă nr. 2949/18 februarie 1998, Judecătoria Sectorului 2 București a constatat valabilitatea convenției încheiate între G. C. și Ș. F. și Ș. A. asupra imobilului din București, .. 23 sectorul; 2, hotărârea ținând loc de act autentic de vânzare-cumpărare. G. C. a renunțat la dreptul de a formula apel.
Curtea a constatat că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a art. 689 alin. 2 din Codul civil, reținând calitatea pârâtului de moștenitor testamentar al defunctei G. C.. Potrivit art. 689 Cod civil, acceptarea poate fi sau expresă sau tacită; este tacită printre altele când eredele face un act pe care n-ar putea să-l facă decât în calitatea sa de erede și care lasă a se presupune neapărat intenția sa de acceptare.
Susținerile recurentului-reclamant în sensul că pârâtul nu a acceptat succesiunea în termenul prevăzut de art. 700 alin. 1 din Codul civil, astfel încât nu are calitatea de moștenitor nu pot fi reținute. După decesul testatoarei moștenirea a fost acceptată tacit de pârât, care a preluat pur și simplu moștenirea, atât bunul imobil cât și bunurile mobile aflate în acesta. Chiar dacă s-ar considera că preluarea bunului imobil nu ar reprezenta un act neechivoc de acceptare, dată fiind obținerea hotărârii judecătorești de constatare a valabilității convenției de vânzare-cumpărare, preluarea tuturor bunurilor mobile ale defunctei are acest caracter, din acest fapt rezultând voința de a păstra calitatea de moștenitor.
Curtea a constatat că în mod corect a considerat tribunalul că în cauză nu se poate reține caducitatea legatului pentru motivele invocate de reclamant.
Astfel, caducitatea presupune o imposibilitate de executare, independentă de voința testatorului sau de faptele culpabile săvârșite de legatar și intervine în următoarele cazuri: predecesul legatarului, conform art. 924 din Codul civil, incapacitatea legatarului de a primi legatul, potrivit art. 928 din Codul civil, neîndeplinirea condiției suspensive, refuzul legatarului de a primi legatul, conform art. 928 din același cod, pieirea în întregime a bunului care alcătuiește obiectul legatului, art. 927 din Codul civil, în cazul legatului cu titlu particular. Cum, în speță, nu este îndeplinită nici una dintre aceste situații, fără justificare recurentul a susținut că legatul ar fi caduc.
Derularea unui proces având ca obiect constatarea valabilității antecontractului de vânzare-cumpărare în contradictoriu cu testatoarea nu reprezintă o cauză de caducitate a legatului. În cauză, legatul este universal, astfel încât, cum corect a reținut tribunalul, împrejurările care determină micșorarea sau mărirea patrimoniului testatorului nu reprezintă cauze de caducitate a legatului universal.
Susținerea recurentului referitoare la faptul că nu a fost anunțat de decesul mamei sale nu este relevantă în cauză. Astfel, G. C. a decedat la 10.01.1999 iar certificatul de moștenitor nr. 23 a fost eliberat recurentului-reclamant de Biroul Notarului Public M. R. la data de 15.05.2001, la mai mult de 2 ani de la data decesului. Recurentul nu își poate invoca propria culpă în sensul că nu a păstrat legătura cu mama sa, situație în care nu a aflat de decesul acesteia decât la doi ani de la producerea acestuia.
Susținerile recurentului referitoare la incidența art. 928 din Codul civil privind refuzul legatarului de a primi legatul nu pot fi reținute. Astfel, în lipsa unei manifestări de voință neechivoce a legatarului în acest sens, nu poate fi reținută o renunțare a sa la drepturile rezultând din legat. Formularea unei acțiuni în contradictoriu cu testatoarea pentru pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare reprezintă exercitarea unui drept rezultând din convenție astfel încât nu poate constitui un act neechivoc de renunțare la moștenire.
Recurentul-reclamant a invocat excepția prescripției dreptului material Ia acțiune al pârâtului Ș. F., întrucât cererea formulată de acesta ar fi o petiție în ereditate. Aceste susțineri nu pot fi reținute. Astfel, petiția de ereditate este o acțiune reală, prin care o persoană ce se pretinde chemată la moștenire cere instanței de judecată recunoașterea titlului său de moștenitor sau legatar și obligarea celui în posesia căruia se află bunurile succesorale la restituirea lor. Curtea a constatat că pârâtul contestă calitatea de moștenitor a reclamantului înscrisă în certificatul de moștenitor însă acțiunea în anularea certificatului de moștenitor se combină cu acțiunea în petiție de ereditate, dacă bunurile succesorale se afla în posesia moștenitorilor mentionați în certificat, ceea ce nu este cazul în speță.
Susținerile recurentului referitoare la lipsa calității procesuale active a pârâtului în cererea reconvențională și tardivitatea acestei cereri nu au fost reținute, întrucât acestea decurg din pretinsa lipsă a calității de moștenitor acceptant a acestuia, problemă rezolvată în sensul existenței acestei calități, conform celor arătate mai sus.
Reținând că motivele de recurs invocate nu sunt întemeiate, văzând prevederile art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea a respins ca nefondat recursul declarat de recurentul reclamant G. I. împotriva deciziei civile nr. 609/11.06.2013 pronunțate de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă.
Împotriva deciziei Curții de Apel București – Secția a IV-a Civilă recurentul-reclamant G. I. a formulat contestație în anulare, prin care a susținut următoarele critici:
Dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale, în acest sens solicitând a se avea în vedere faptul că instanța de recurs nu a avut în vedere actele depuse la dosar, aceasta pronunțându-se fără temei juridic. Pentru a sublinia greșeala materială a instanței învederează următorul aliniat din hotărârea de recurs: "Susținerile recurentului (....). După decesul testatoarei moștenirea a fost acceptată tacit de pârât, care a preluat pur și simplu moștenirea, atât bunul imobil cât și bunurile mobile aflate în acesta. Chiar dacă s-ar considera că preluarea bunului imobil nu ar reprezenta un act neechivoc de acceptare, dată fiind obținerea hotărârii judecătorești de constatare a valabilității convenției de vânzare-cumpărare ...".
Contestatorul învederează că instanța de recurs este într-o gravă confuzie, întrucât bunul imobil despre care face vorbire nu se mai afla demult în masa succesorală, în acest sens existând la dosarul cauzei documente justificative, care să ateste faptul că bunul imobil aparținea moștenitorului testamentar printr-o hotărâre judecătorească, iar simplu fapt că locuia în casa lui nu înseamnă că a acceptat și testamentul. Instanța reține în mod greșit că . mobile face ca acceptarea să fie una tacită. Având în vedere că defuncta locuia în casa domnului F. Ș. încă din anul 1998 se poate considera, în lipsa unei liste de inventar întocmite după moartea acesteia că aceasta nu avea bunuri mobile, singura moștenire testamentară fiind locurile de veci de care domnul F. Ș. s-a dezis. (A se vedea interogatoriul depus în apel).
Instanța a respins recursul fără ca el să fi fost judecat pe fond.
Instanța de recurs nu a studiat atent cererile de la dosar, atât întâmpinarea precum și cererea reconvențională, și nici nu s-a uitat pe materialul probator și s-a limitat la criticarea în mod superficial a deciziei pronunțate în apel, aceasta nemotivând în drept susținerile sale.
Contestatorul arată că instanța a respins recursul fără să cerceteze în mod temeinic motivele de modificare sau de casare.
Astfel cum se poate observa și din decizia contestată, deși el a invocat motive temeinice de casare și de modificare a deciziei pronunțate în apel, instanța de recurs a criticat în mod superficial, fără să intre pe fondul cauzei și fără să argumenteze în drept cele susținute.
Pentru toate aceste motive invocate mai sus, contestatorul solicită admiterea contestației în anulare astfel cum a fost formulată și rejudecarea în fond a cauzei.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 318 din Codul de procedură civilă.
În dovedirea susținerilor, nu a solicitat încuviințarea niciunui mijloc de probă.
Analizând contestația în anulare în raport de criticile formulate și de dispozițiile art. 318 din Codul de Procedură Civilă, Curtea constată că prezenta contestație în anulare este nefondată, în raport de dispozițiile art. 312 din Codul de Procedură Civilă, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 318 din Codul de Procedură Civilă, pentru admisibilitatea contestației în anulare este necesar ca dezlegarea dată de către instanța de recurs să fie rezultatul unei erori materiale sau atunci când instanța de recurs, respingând recursul a omis să cerceteze un motiv de casare sau de modificare.
Instanța învestită cu soluționarea contestației în anulare învederează că noțiunea de greșealã materialã nu vizeazã acele erori care pot fi îndreptate pe calea unei cereri de îndreptare a erorilor materiale, ci greșelile de fapt, involuntare, realizate prin confundarea unor elemente importante sau a unor date aflate la dosarul cauzei, cum ar fi respingerea greșitã a unui recurs, ca tardiv formulat, deși recursul s-a depus la oficiul poștal în termen legal, anularea greșitã a unui recurs ca netimbrat, deși la dosar exista depusã dovada achitãrii taxei judiciare de timbru, anularea recursului ca fãcut de un mandatar fãrã calitate ori ca nemotivat, deși motivele de recurs s-au depus la dosar în termenul legal, pronunțarea instanței de recurs asupra altei hotãrâri decât cea recuratã.
În cauza de față, în realitate, contestatorul susține că instanța de recurs a săvârșit o eroare materială în soluționarea recursului, deoarece nu a ținut cont de următoarele înscrisuri, respectiv certificatul de moștenitor nr. 23/2001 și testamentul_/1995
Curtea, în soluționarea căii de atac, constată că, în considerentele deciziei pronunțate de către instanța de recurs, au fost analizate, în mod detaliat, relevanța și consecințele juridice ale certificatului de moștenitor nr. 23/2001 și testamentului_/1995 și s-a apreciat, în mod argumentat, de către instanța de recurs care sunt consecințele juridice asupra existenței/inexistenței calității de moștenitor al legatarului Ș. F..
Având în vedere împrejurarea că instanța de recurs a analizat fiecare susținere a recurentului și a statuat asupra acceptării moștenirii de către legatar, avându-se în vedere atât testamentul, cât și certificatul de moștenitor nr. 23/2001, instanța, sesizată cu soluționarea contestației în anulare, constată că nemulțumirile părții nu se pot circumscrie noțiunii de greșeală materială, neîncadrându-se în dispozițiile art. 318 alin. (1) teza 1) din Codul de Procedură Civilă.
Pe cale de consecință, se constată că susținerile contestatorului reprezintă critici la soluția pronunțată de către instanța de recurs, iar scopul acestuia este ca, pe calea contestației în anulare, să se realizeze o rejudecare a recursului.
În ceea ce privește motivul de contestație în anulare prevăzut de dispozițiile art. 318 teza II din Codul de Procedură Civilă, Curtea învederează că nu este incident în cauză, deoarece instanța de recurs a analizat toate motivele de recurs invocate în cuprinsul memoriului formulat.
Având în vedere considerentele menționate, în conformitate cu dispozițiile art. 320 din Codul de Procedură Civilă va respinge contestația în anulare formulată de contestatorul G. I., împotriva deciziei civile nr. 1468R/09.10.2014, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IV a Civilă, în dosarul nr._/300/2011, în contradictoriu cu intimatul S. F..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de către contestatorul G. I., împotriva deciziei civile nr. 1468R/09.10.2014, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IV a Civilă, în dosarul nr._/300/2011, în contradictoriu cu intimatul S. F..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 10.03.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
D. Z. G. D. FlorelaMoraru D. L.
GREFIER,
S. V.
Red. DZ
Tehnored. DZ/PS 2 ex.
12.03.2015
Jud. recurs: I. P.
D. F. B.
C. M. S.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 310/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Acţiune în constatare. Decizia nr. 132/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
