Acţiune în constatare. Decizia nr. 240/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 240/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-02-2015 în dosarul nr. 240/2015
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 240
Ședința publică de la 27.02.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - D. A.
JUDECĂTOR - F. P.
JUDECĂTOR - C. M. T.
GREFIER - RĂDIȚA I.
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursurilor formulate de recurenta-reclamantă, R. NAȚIONALĂ A PĂDURILOR ROMSILVA PRIN DIRECȚIA SILVICĂ N., precum și de recurentul-intervenient, S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - mandatar- al ADMINISTRAȚIEI JUDEȚEANE A FINANȚELOR PUBLICE G., împotriva deciziei civile nr.164/18.11.2013, pronunțată de Tribunalul G., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă, M. N. PRIN S.-BENEDICT S..
P. are ca obiect – acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă, consilier juridic, R. C., în calitate de reprezentant al recurentei-interveniente, R. Națională a Pădurilor-Romsilva, în baza delegației de la dosar, consilier juridic, O. V. V. (P.), în calitate de reprezentant al recurentului intervenient, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice-mandatar al Administrației Județene a Finanțelor Publice G., în baza delegației de la dosar, lipsește intimata-pârâtă, M. N. prin stareț-Benedict S..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Reprezentantul recurentei-interveniente, R. Națională a Pădurilor-Romsilva, având cuvântul, arată că a depus la cel de al doilea termen din dosar, deciziile din celelalte doare care au legătură strânsă cu cauza de față.
Cu privire la dosarul aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, arată că a depus un extras din sistemul ECRIS cu soluția pronunțată, dar că până la acest moment nu s-a redactat hotărârea.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea, în temeiul dispozițiilor art.150 C.p.civ. constată închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea și combaterea celor două recursuri.
Consilierul juridic al recurentei-interveniente, R. Națională a Pădurilor-Romsilva, solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii, în sensul admiterii acțiunii principale; constatarea dreptului de proprietate al statului asupra construcției, sediul Ocolului Silvic Tg-N., situat în orașul Tg-N., . nr. 6, în temeiul dispozițiilor art. 492 V.cod civil.
În subsidiar, solicită admiterea acțiunii în despăgubiri, în sensul obligării Mănăstirii N., la plata despăgubirilor, reprezentând contravaloarea construcției, sediul Ocolului Silvic Tg-N., care prin expertiza efectuată la fond, este în sumă de 459.662 lei și contravaloarea terenului pe care este edificată această construcție, în suprafață de 222 mp, evaluat la 30.432 lei.
Instanța de apel nu a luat în considerare toată documentația depusă de ei și că a interpretat greșit invocarea prevederilor art. 492 C.civil. Mai mult, a motivat faptul că ei au invocat un drept de superficie al statului asupra acestui teren. Or, ei au invocat prezumția prevăzută de art. 492 C.civil, în sensul că se prezumă că este și proprietarul construcției edificate pe acesta. La acest moment, acest teren de 222 mp, în realitate nu este intabulat, chiar dacă se înțelege că ar fi predat Mănăstirii Tg-N. și că pentru această parcelă nu există un titlu de proprietate.
În procesul verbal de punere în posesie este vorba despre suprafața de teren de 4478 ha pădure, situată în zona comunei Vânători N., iar aici este vorba despre o suprafață de 222 mp din centrul orașului Tg-N., care nu are legătură cu vechiul amplasament.
La această dată, acea suprafață de teren, nu face parte din proprietatea Mănăstirii Tg-N., este intabulată în continuare, pe numele statului, făcând parte dintr-o suprafață mai mare de teren de 3302 mp, unde sunt mai multe clădiri care nu aparțin Mănăstirii N..
Astfel,a ceastă construcție, este a Mănăstirii N., dar terenul pe care este edificată, figurează în continuare în proprietatea statului.
Instanța de apel a motivat în sensul, neretroactivității legii și a autorității de lucru judecat a sentinței civile nr.23/2007. Însă, tocmai prin deciziile date în dosarul_, unde au obținut despăgubiri, s-au soluționat irevocabil, întrucât nu operează în această cauză, nici neretroactivitatea legii și nici autoritatea de lucru judecat, mai ales cu privire la despăgubiri.
Instanța de apel nu a luat în considerare documentele depuse de ei la dosar, pentru a dovedi că sunt constructori de bună credință a acestui imobil, ridicată în anul 1910, însă în acea perioadă nu au găsit o autorizație de construire.
De la Arhivele Naționale au identificat procese verbale ale inspectorilor trimiși de Casa Pădurilor în inspecție la Ocolul Silvic Tg-N., unde se menționează că acea construcție a fost edificată de aceasta, după un plan elaborat de Casa Pădurilor, construcție care a fost gata în anul 2011, predată șefului ocolului.
Există o întreagă documentație în acest sens și că toate procesele verbale au fost întocmite de recensământul din anul 1948, care atestă faptul că au calitatea de constructori de bună credință a acestui imobil și că sunt îndreptățiți să obțină despăgubiri.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
Cu privire la recursul formulat de intervenientul, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice-mandatar al Administrației Județene a Finanțelor Publice G., solicită să fie admis.
Consilierul juridic al recurentului intervenient, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice-mandatar al Administrației Județene a Finanțelor Publice G., solicită admiterea recursului lor, astfel cum a fost formulat, precum și admiterea recursului recurentei-reclamante, R. Națională a Pădurilor-Romsilva .
Nu solicită cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr._/12.12.2012 Judecătoria G. a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei-pârâte R. Națională a Pădurilor ROMSILVA prin Direcția Silvică N. invocată de pârâta-reclamantă M. N. prin S. Benedict S., unită cu fondul cauzei, ca neîntemeiată.
A respins acțiunea formulată de reclamanta-pârâtă R. Națională a Pădurilor ROMSILVA prin Direcția Silvică N. și de intervenientul forțat Statul Român prin Ministerul Finanțelor cu sediul ales la Direcția Generală a Finanțelor Publice G. în contradictoriu cu pârâta – reclamantă M. N. prin S. Benedict S. cu privire la ambele capete de cerere, ca neîntemeiată.
A respins cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă M. N. ca neîntemeiată.
A respins cererea formulată de reclamanta-pârâtă R. Națională a Pădurilor ROMSILVA prin Direcția Silvică N. privind obligarea pârâtei reclamante la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
În temeiul art. 23 alin. 1 lit. a coroborat cu art. 17 din Legea nr.146/1997 – privind taxele judiciare de timbru a dispus restituirea taxei judiciare de timbru în cuantum de 4.659,24 lei către Direcția Silvică N., urmând a-i fi remisă reclamantei chitanța cu reținerea unei copii la dosarul cauzei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că:
În privința legii aplicabile litigiului de față prin prisma dispozițiilor de drept material cuprinse în Codul Civil din 2009 modificat prin Legea nr.71/2011 instanța a reținut că o lege ulterioară nu putea să aducă atingere constituirii, modificării sau stingerii situațiilor juridice anterioare, indiferent dacă legea nouă ar suprima un mod de formare, modificare sau stingere ori ar schimba condițiile necesare; faptele care nu au putut determina constituirea sau stingerea unei situații juridice potrivit legii în vigoare la data când ele s-au realizat nu pot să fie socotite de o lege ulterioară că au produs aceste efecte, ceea ce înseamnă că legea nouă nu poate atribui unui fapt trecut efecte pe care acest fapt nu le putea produce sub imperiul legii în vigoare în momentul realizării faptului; dacă legea creează o situație juridică nouă, ea nu ar putea să prevadă că noua situație juridică s-a născut din fapte anterioare intrării sale în vigoare sau, după caz, organul de jurisdicție nu ar putea decide că situația juridică reglementată doar de legea nouă s-a născut din fapte întâmplate în întregime înainte de ..
Pe de altă parte art. 6 C.civ. din 2009 conține dispoziții privind aplicarea în timp a legii civile, însă textul a stabilit reguli generale în materie, deci reguli care au vocația să se aplice și în cazul unor acte normative viitoare, în măsura în care acestea nu vor conține dispoziții exprese privind succesiunea legilor în timp.
Cât privește aplicarea în timp a Codului civil din 2009 în raport de reglementările anterioare, trebuia avute în vedere și dispozițiile corespunzătoare din Legea nr.71/2011, respectiv art. 223 din Legea nr.71/2011, potrivit căruia procesele și cererile în materie civilă sau comercială în curs de soluționare la data intrării în vigoare a Codului civil din 2009 s-a soluționat de către instanțele legal învestite, în conformitate cu dispozițiile legale, materiale și procedurale în vigoare la data când aceste procese au fost porniteafară de cazul în care în Legea nr.71/2011 există dispoziții care prevăd altfel.
În privința accesiunii, Legea nr.71/2011 conținea două norme juridice tranzitorii (art. 57 și art. 58), anume: în toate cazurile în care accesiunea imobiliară artificială presupune exercitarea unui drept de opțiune de către proprietarul imobilului, efectele accesiunii sunt guvernate de legea în vigoare la data începerii lucrării.
Ținând cont și de art.6 alin. (2) C.civ., accesiunea este supusă legii în vigoare la data producerii sau săvârșirii împrejurării sau faptei care atrage incidența accesiunii, iar, pentru ipoteza unor fapte continue, interesează legea în vigoare la data începerii, prin urmare toate aspectele ce formează obiect de analiză în cauza de față sunt guvernate de legea anterioară noului cod civil urmând a fi analizate ca atare.
În ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei R. Națională a Pădurilor Romsilva prin Direcția Silvică N., instanța în baza dispozițiilor art. 137 C.pr.civ. s-a pronunțat cu prioritate.
Din interpretarea sistematică a dispozițiilor legale a rezultat că R. Națională a Pădurilor - Romsilva, în calitate de titular al dreptului de administrare a fondului forestier proprietate publică a statului și a atribuțiilor conferite în exercitarea acestui drept, poate promova, în nume propriu, acțiuni în justiție pentru apărarea și asigurarea integrității fondului forestier proprietate publică a statului, ori acțiunea ce a făcut obiectul cauzei de față s-a putut circumscrie acestui scop recunoscut de lege reclamantei.
În consecință, s-a reținut pentru identitate de raționament și dispozițiile Deciziei pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii nr. 15/2001 precum și faptul că în cauză S. R. a arătat expres în calitate de titular al dreptului că a înțeles să își însușească acțiunea formulată de reclamantă în beneficiul său instanța a respins excepția lipsei calității procesuale active invocată în cauză de pârâtă ca neîntemeiată, reținând că reclamanta are calitate procesuală activă în formularea acțiunii ce face obiectul cauze de față în calitate de titular al dreptului de administrare a fondului forestier proprietate publică a statului și a atribuțiilor conferite în exercitarea acestui drept.
În ce privește fondul cauzei s-a reținut sub un prim aspect că între părți s-au mai derulat litigii având ca obiect accesiune și acordare de despăgubiri pentru construcțiile aflate pe terenul ce au format obiectul sentinței civile nr. 23/09.01.2007 pronunțată de Judecătoria Târgu N. în dosarul nr._ de exemplu cauza ce a format obiectul Dosarului nr._, totuși clădirea Ocolul Silvic Târgu N. nu a formulat obiectul solicitării în cadrul acestui dosar astfel încât în raport de cele două dosare nu se poate reține incidența identității de obiect.
Privitor la fondul cauzei deduse judecății, instanța a reținut că prin sentința civilă nr. 23/09.01.2007 pronunțată de Judecătoria Târgu N. în dosarul nr._ definitivă și irevocabilă a fost reconstituit dreptul de proprietate în favoarea pârâtei reclamante M. N. asupra terenului în suprafață de 4.478,74 ha cu vegetație forestieră și clădirilor de pe teren între care și sediul Ocolului Silvic N., în temeiul dispozițiilor art. 31 din Legea nr.1/2000, fiind admisă plângerea formulată de M. N. împotriva Hotărârii nr. 5217/2006 a Comisiei Județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor N., a fost obligată Direcția Silvică N. să delimiteze și să pună al dispoziție terenul și clădirile iar Comisia Locală N. să preia terenul și clădirile și să o pună în posesie pe reclamantă și să întocmească documentația în vederea emiterii titlului de proprietate iar Comisia Județeană N. a fost obligată la emiterea titlului de proprietate.
Din sentința civilă nr. 23/09.01.2007 pronunțată de Judecătoria Târgu N. în dosarul nr._, definitivă și irevocabilă la data de 29.05.2007, precum și din dispozițiile legale citate a rezultat faptul că transferul dreptului de proprietate asupra construcțiilor operează prin efectul legii art. 31 alin.1 și 7 din Legea nr. 1/2000, și cu privire la construcțiile aflate pe teren, de altfel aspectul trecerii cu titlu gratuit sau prin acordarea de despăgubiri nu a fost invocat în cauza ce a făcut obiectul dosarului nr._ și nici analizat de instanță astfel cum a rezultat din hotărârea aflată la dosar.
Decizia Curții Constituționale a fost pronunțată ulterior rămânerii irevocabile a sentinței civile nr. 23/09.01.2007 pronunțată de Judecătoria Târgu N. în dosarul nr._, definitivă și irevocabilă la data de 29.05.2007, fiind obligatorie numai pentru viitor în condițiile art. 147 alin. (4) din Constituție potrivit căruia Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.
În cauza de față obiect de analiză privitor la acțiunea principală l-a constituit cererea formulată de reclamanta R. Națională a Pădurilor ROMSILVA prin Direcția Silvică N., prin care s-a solicitat să se constate dreptul de proprietate al statului asupra imobilului sediu Ocol Silvic Târgu N., în temeiul dispozițiilor art. 492 Cod Civil cu privire la care în motivarea acțiunii s-a arătat faptul că a făcut obiectul trecerii în proprietatea pârâtei-reclamante M. N. prin sentința civilă nr.23/09.01.2007 pronunțată de Judecătoria Târgu N. în dosarul nr._, definitivă și irevocabilă.
În ce privește capătul subsidiar de cerere constând în obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei ce a reprezentat contravaloarea imobilului construcție sediu Ocol Silvic Târgu N. și terenul pe care este edificată aceasta, cu titlu de despăgubiri, instanța a constatat că în cauza de față – pe cale separată și nu în căile legale de atac - nu s-a putut face aprecieri privind legalitatea și temeinicia hotărârii judecătorești prin care s-a reconstituit în favoarea pârâtei reclamante dreptul de proprietate asupra terenului forestier de 4.478,87 ha care a trecut în proprietatea pârâtei reclamante împreună cu clădirile existente pe acest teren nici în raport cu Decizia Curții Constituționale invocată în cauză – care are efect numai pentru viitor neputând retroactiva – potrivit art. 147 alin. 4 din Constituție și nici în raport de dispozițiile de art. 44 alin. 1, 2, 3 și 6 din Constituție privind Dreptul de proprietate privată.
Prin decizia civilă nr.164/18.11.2013, Tribunalul G. a respins apelurile formulate de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și R. Națională a Pădurilor RomSilva, în contradictoriu cu intimata M. N. prin S. Benedict S., împotriva sentinței civile nr._/12.12.2012 a Judecătoriei G. ca nefondate.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că din considerentele sentinței nr.23/2007 că retrocedarea construcțiilor aflate pe teren s-a făcut în baza art.31, citat fiind alin.1 care prevede că „revin foștilor proprietari persoane fizice sau juridice” precum și dispozițiile similare ale art.66, 67 și 68 (rămas în vigoare) din Regulamentul privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor, aprobat prin HG nr.890/2005.
Chiar acceptând raționamentul apelantelor, este evident că potrivit dispozițiilor art.147 alin.4 teza a II-a din Constituție, de la data publicării, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.
În ceea ce privește cererea reclamantei de constatare sau mai degrabă constituire a unui drept de superficie al Statului asupra imobilului –sediu Ocol Silvic Târgu N., în temeiul art.492 C.civil, Tribunalul a constatat că aceste dispoziții legale nu sunt aplicabile datorită situației speciale a construcției intrată în proprietatea intimatei ca efect al unei hotărâri judecătorești irevocabile.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta R. Națională a Pădurilor Romsilva prin Direcția Silvică N., criticând-o pe motive de nelegalitate, respectiv instanțele au ignorat împrejurarea că nu au solicitat dreptul de superficie pentru imobil, dreptul la despăgubire fiind recunoscut irevocabil prin decizia nr.2709/2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în dosarul nr._ * și intervenienta Administrația Județeană a Finanțelor Publice G., apreciind că cele două soluții au fost pronunțate prin raportare exclusivă a sentința civilă irevocabilă nr.23/09.01.2007 pronunțată de Judecătoria Târgu N..
Pentru termenul din 22.09.2014 recurenta R. Națională a Pădurilor Romsilva prin Direcția Silvică N. a intitulat înscrisul depus la dosar „precizări” și a depus copie după decizia nr.104/2014 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr._, decizia nr.32/27.11.2013 pronunțată de Curtea de Apel Bacău – Secția I Civilă în dosarul nr._, arătând că în cauze similare ce au la bază aceeași sentință nr.23/2007 a Judecătoriei Târgu N. a fost cercetat fondul pricinii.
Verificând legalitatea deciziei recurate, Curtea a constatat că recursurile sunt nefondate și în baza art.312 alin.1 Cod de procedură civilă le-a respins, pentru următoarele considerente:
În principal, se impune precizarea aspectelor legate de cadrul procesual de învestire din perspectiva cauzei cererii de recurs, deoarece recurentele prin cererea lor de recurs fac o descriere a situației de fapt.
În reglementarea procedurală actuală, conform art. 304 C.pr.civ., „Modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situații, numai pentru motive de nelegalitate."
Recursul este reglementat ca fiind o cale de atac extraordinară care nu are caracter devolutiv pentru ca instanța astfel investită să treacă la examinarea fondului litigiului, reanalizând probatoriul administrat și reapreciindu-l, lucru care este firesc câtă vreme cauza a beneficiat de o astfel de cale de atac, în speță, apelul.
Pentru prezentele recursuri, instanța a reținut drept cauză a cererilor formulate prevederile art.304 pct.8 și 9 Cod de procedură civilă – ceea ce înseamnă că hotărârea atacată ar fi lipsită de temei legal sau a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Față de caracterul nondevolutiv al căii de atac a recursului, Curtea în prezenta cauză, va răspunde punctual motivelor de recurs ce pot fi susținute și analizate din perspectiva dispozițiilor art.304 pct.8 și 9 Cod de procedură civilă. Părțile au beneficiat de o judecată în primă instanță și una în apel, ambele judecăți de fond, situația de fapt fiind configurată prin pronunțarea unei hotărâri definitive în privința pretențiilor concrete formulate. Pentru că părțile au beneficiat concret de sistemul dublului grad de jurisdicție, situația de fapt fiind pe deplin stabilită în fața instanțelor anterioare, în prezenta cauză nu pot fi aduse spre analiză decât exclusiv aspecte de nelegalitate, nu de netemeinicie.
Ori, având în vedere că litigiul a fost supus controlului instanței de apel, cauza fiind analizată sub toate aspectele, recurenta nu mai poate beneficia de acest lucru prin promovarea recursului, această instanță de control judiciar fiind chemată să cenzureze doar aspectele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de lege.
Curtea constată că recurentele prin motivele de recurs fac o reproducere a evoluției istoricului cauzei, a stării de fapt, a probațiunii administrate în cauză.
Ca urmare a abrogării punctului 10 al art. 304 C.pr.civ., prin art. I pct. 1111 din OUG nr. 138/2000, punct introdus ulterior prin art. I punctul 49 din Legea nr. 219/2005, respectiv, ca urmare a abrogării punctului 11 al art. 304 prin art. I pct. 112 din OUG nr. 138/2000, normă invocată de recurenta – reclamantă R. Națională a Pădurilor Romsilva prin Direcția Silvică N. în recurs nu mai pot fi invocate niciun fel de aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, ci doar chestiuni de strictă nelegalitate, dintre cele care se circumscriu art. 304 pct. 1-9 C.pr.civ..
În consecință, în recurs nu mai pot fi invocate motive care să vizeze modalitatea în care primele două instanțe au administrat ori au interpretat probele din dosar, care să se refere la reproduceri ale stării de fapt, ale istoricului cauzei, a raporturilor dintre părți, ori care să tindă la o reapreciere a probațiunii administrate, ori la o schimbare a stării de fapt, instanța de recurs fiind ținută să se raporteze strict la starea de fapt stabilită de primele două instanțe și fiind obligată de a se abține de la orice reanalizare a probelor deja administrate.
Curtea nu a putut reține critica întemeiată pe prevederile art.304 pct.8 Cod de procedură civilă, deoarece recurenta R. NAȚIONALĂ A PĂDURILOR ROMSILVA nu a indicat actul juridic folosit în proces pe care instanța l-a interpretat greșit și nu a precizat în ce constă denaturarea lui. Textul menționat vizează ipoteza în care actului juridic, în înțelesul său material, de negotium iuris, care sprijină pretențiile părții, i-ar fi fost denaturate clauzele clare, neechivoce, dându-i-se un alt sens, străin intenției, voinței părților.
Recurenta s-a rezumat la a reitera motivul neretroactivității legii și greșita aplicare de instanță a principiului autorității de lucru judecat, fără a respecta cerințele punctului 8 al art.304 Cod de procedură civilă. Cum recursul este reglementat ca fiind o cale de atac extraordinară care nu are caracter devolutiv pentru ca instanța astfel investită să treacă la examinarea fondului litigiului, reanalizând probatoriul administrat și reapreciindu-l, lucru care este firesc câtă vreme cauza a beneficiat de o astfel de cale de atac, în speță, apelul, Curtea nu a putut analiza această critică.
Părțile au beneficiat de o judecată în primă instanță și una în apel, ambele judecăți de fond, situația de fapt fiind configurată prin pronunțarea unei hotărâri definitive în privința pretențiilor concrete formulate. Pentru că părțile au beneficiat concret de sistemul dublului grad de jurisdicție, situația de fapt fiind pe deplin stabilită în fața instanțelor anterioare, în prezenta cauză nu pot fi aduse spre analiză decât exclusiv aspecte de nelegalitate, nu de netemeinicie.
Curtea nu a reținut nici critica întemeiată pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod de procedură civilă, care vizează esențialmente nelegalitatea deciziei recurate, respectiv greșita aplicare a acesteia, constatând că tribunalul a făcut o corectă interpretare și aplicare a prevederilor art.492 Cod civil, respectiv a prevederilor art.147 alin.4 din Constituția României.
Astfel, prin sentința civilă nr.23/09.01.2007 pronunțată de Judecătoria Târgu N., irevocabilă la 29.05.2007, a fost admisă plângerea reclamantei M. N. și a fost obligată Direcția Silvică N. să delimiteze și să pună la dispoziția Comisiei Comunale Vânători suprafața de 4.478,74 ha teren cu vegetație forestieră și clădirile aflate pe teren, conform Listei întocmite de Ocolul Silvic Târgu N.: șase depozite intermediare de exploatare, casă protocol oaspeți, sediul Ocolului Silvic Târgu N., cinci cantoane, canton S., cabana Huma, cabana Icoana, mangalarie, sediul brigadă silvică, drumurile forestiere, teren recoltat fân, două heleștee.
Totodată, a obligat Comisia Comunală Vânători să preia terenul și clădirile și să pună în posesie pe reclamantă, să întocmească documentația pentru titlu de proprietate și a obligat Comisia Județeană N. să întocmească și să elibereze titlul de proprietate pentru 4.478,74 ha teren forestier și a clădirilor.
Instanța și-a întemeiat soluția privitoare la construcțiile aflate pe teren pe dispozițiile art.31 din Legea nr.1/2000, care prevedeau „construcțiile de pe terenurile forestiere (…), sediile de cantoane silvice, cabanele de vânătoare (…), amplasate în suprafețele care fac obiectul retrocedării, trec în proprietatea foștilor proprietari persoane fizice sau juridice cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenurilor”.
Este adevărat că ulterior pronunțării acestei sentințe, Curtea Constituțională prin decizia nr.602 din 20.05.2008 a constatat neconstituționalitatea prevederilor art.31 alin.3, 4, 7, 8 și 9 din Legea nr.1/2000. Ambele instanțe, în aplicarea prevederilor art.147 alin.4 din Constituție, au constatat că decizia Curții Constituționale, fiind pronunțată ulterior rămânerii irevocabile a sentinței civile nr.23/2007, este obligatorie numai pentru viitor. Dar, împotriva sentinței civile nr.23/2007 a Judecătoriei Târgu N. nu s-a formulat de către S. R. ori de către R. NAȚIONALĂ A PĂDURILOR ROMSILVA, prin Direcția Silvică N., recurentele din prezenta cauză vreo cerere de stabilire a unei juste despăgubiri, în condițiile art.44 alin.3 din Constituție, care statuează că nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire. Trebuie menționat că Direcția Silvică N. a fost parte în dosarul civil nr._ al Judecătoriei Târgu N., așa cum rezultă din fila 15 din dosarul de fond.
Curtea a constatat că ambele instanțe au stabilit corect obiectul cererii cu respectarea principiului disponibilității, așa cum este el statornicit în art.129 Cod de procedură civilă, soluționând cererea în limitele învestirii, așa cum a fost stabilit de reclamanta R. NAȚIONALĂ A PĂDURILOR ROMSILVA prin cererea formulată la 08.01.2010. La promovarea acțiunii reclamanta a precizat atât obiectul cauzei – constatarea dreptului de proprietate al statului asupra imobilului – sediul Ocol Silvic Târgu N., . nr.6 – și în subsidiar, contravaloarea imobilului – construcție și terenul pe care este edificată aceasta, cu titlu de despăgubiri, cât și temeiul juridic – art.492 Cod civil.
Trebuie subliniat că cererea recurentei de a se constata intervenită accesiunea ca modalitate de constituire a dreptului de proprietate în favoarea statului asupra sediului Ocolului Silvic Târgu N. a fost respinsă corect de instanțele de fond, deoarece acest imobil, împreună cu terenul pe care este edificat, face obiect al sentinței civile nr.23/2007. Prin această hotărâre judecătorească a operat transferul de proprietate în patrimoniul pârâtei atât asupra terenului cât și asupra construcției, astfel că ambele instanțe au apreciat corect că în cauză este aplicabil principiul securității circuitului civil și este necesar a fi respectat dreptul de proprietate al pârâtei.
Cu privire la capătul de cerere prin care reclamanta a solicitat contravaloarea imobilului, Curtea a constatat că între părți se derulează mai multe litigii, în fața instanței de recurs fiind depusă decizia civilă nr.104/27.01.2014, prin care Curtea de Apel Bacău – Secția I Civilă, pronunțată în dosarul nr._ și decizia nr.32/2013 a Curții de Apel Bacău – Secția I Civilă, pronunțată în dosarul nr._ . Contrar susținerilor recurentei, Curtea nu a reținut că prin decizia civilă nr.2709/2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a recunoscut dreptul la despăgubire al REGIEI NAȚIONALE A PĂDURILOR ROMSILVA, aceasta fiind o decizie de speță. Ea a fost pronunțată în dosarul nr._, într-o acțiune promovată în anul 2010, având un alt obiect și alte părți, astfel că nu sunt întrunite cerințele art.1201 Cod civil coroborate cu art.166 Cod de procedură civilă pentru a se reține existența autorității de lucru judecat.
Curtea a constatat că în soluționarea capătului de cerere subsidiar al obligării pârâtei la contravaloarea imobilului construcție și al terenului pe care este edificată aceasta, ambele instanțe au aplicat corect normele legale în vigoare la data la care prin hotărâre judecătorească irevocabilă imobilul a trecut în patrimoniul pârâtei – reclamante prin reconstituirea dreptului de proprietate. Decizia Curții Constituționale nr.602/2008, prin care s-a constatat neconstituționalitatea prevederilor art.31 alin.3, 4, 7, 8 și 9 din Legea nr.10/2000, în baza căruia a fost reconstituit dreptul de proprietate al pârâtei, nu poate fi aplicată prezentei cauze, dat fiind faptul că raportul juridic dintre părți s-a consolidat odată cu rămânerea irevocabilă a sentinței civile nr.23/2007 pronunțată de Judecătoria Târgu N..
Având în vedere că recurenta R. NAȚIONALĂ A PĂDURILOR ROMSILVA a fost parte în dosarul civil nr._, așa cum rezultă din dispozitivul sentinței nr.23/2007, prin DIRECȚIA SILVICĂ N. și că nu a formulat recurs împotriva acestei sentințe și constatând că au fost respectate prevederile art.31 din Legea nr.1/2000, respectiv ale art.147 alin.4 din Constituție și art.492 Cod civil, Curtea a respins recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile formulate de recurenta – reclamantă R. NAȚIONALĂ A PĂDURILOR ROMSILVA prin DIRECȚIA SILVICĂ N. și recurenta – intervenientă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE G., împotriva deciziei civile nr.164/18.11.2013, pronunțată de Tribunalul G., în contradictoriu cu intimata – pârâtă M. N. prin S. Benedict S. și intimatul – intervenient S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 27.02.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. A. F. P. C. M. T.
GREFIER
RĂDIȚA I.
Red.D.A.
Tehdact.R.L.
2 ex./25.03.2015
Trib.G. – I.C.-M.; Gh.T.
Jud.G. – D.A.R.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 1536/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 228/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
