Anulare act. Decizia nr. 159/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 159/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 02-02-2015 în dosarul nr. 159/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A-IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.159R
Ședința publică de la 2 februarie 2015
Curtea compusă din
PREȘEDINTE - D. F. B.
JUDECĂTOR - I. P.
JUDECĂTOR - B. A. S.
GREFIER - V. Ș.
Pe rol pronunțarea asupra cererii de recurs formulată de recurenta reclamantă C. I. împotriva deciziei civile nr. 416A/19.04.2013 pronunțate de Tribunalul București Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți P. E., ȚIPU M., A. R. E., I. A., S. C., MÂRȘOVINĂ A., V. C., B. I., B. C., O. A. M. S. și intimata intervenientă B. S., având ca obiect: anulare act – constatare nulitate absolută.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică de la 26.01.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise și având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea la data de 2.02.2015.
CURTEA
În deliberare asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 24.02.2010, sub număr de dosar_, reclamanta C. I. a chemat în judecată pe pârâții P. E., Țipu M., A. R. E. și I. A. solicitând să se constate nulitatea următoarelor înscrisuri: declarația notarială dată la Biroul Notarial „Legitimus” la data de 4.10.2002 de către pârâta P. E.; declarația notarială dată la Biroul Notarial „Legitimus” la data de 3.10.2002 de către pârâta Țipu M.; declarația dată la data de 15.03.2000 de către pârâtul A. R. E.; declarația notarială dată la BNPA P. M. T. și K. M., la data de 01.06.2004 de către pârâtul I. A..
La solicitarea instanței, reclamanta a arătat că solicită constatarea nulității acestor declarații, depuse în mai multe dosare civile înregistrate pe rolul instanțelor judecătorești, întrucât obiectul lor nu este real și legal, iar cauza este imorală – urmărind susținerea căsătoriei fictive a tatălui său.
În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 948 și următoarele C.Civ.
La termenul din data de 03.11.2010, reclamanta a depus o cerere completatoare prin care a solicitat și chemarea în judecată a pârâților S. C., Mârșovină A., V. C., B. I., B. C. și O. A.-M. S. pentru a se constata nulitatea următoarelor declarații: declarația notarială dată la Biroul Notarial „Legitimus”, la data de 16.09.2003 de către pârâta S. C.; declarația notarială dată la Biroul Notarial „Legitimus”, la data de 27.09.2002 de către pârâta Mârșovină A.; declarația notarială dată la Biroul Notarial „Legitimus”, la data de 17.06.2003 de către pârâta V. C.; declarația notarială dată la Biroul Notarului Public P. S., la data de 14.01.2003 de către pârâtul B. I.; declarația notarială dată la Biroul Notarial „Legitimus”, la data de 19.11.2002 de către pârâta B. C.; declarația dată la data de 17.03.2003 de către pârâta O. A.-M. S..
În motivarea cererii completatoare, reclamanta a arătat că pârâții au dat declarațiile enumerate, cu rea-credință, pentru un scop imoral, respectiv pentru menținerea unei căsătorii fictive.
Reclamanta a depus o nouă cerere completatoare prin serviciul de registratură al instanței, prin care a solicitat introducerea în cauză a pârâtului Dalotă M.. Prin încheierea din ședința publică de la data de 12.01.2011, s-a constatat că această cerere a fost depusă tardiv, motiv pentru care nu s-a dispus introducerea în cauză a acestui pârât.
La termenul din data de 12.01.2011, B. S. a depus cerere de intervenție în interesul pârâților, arătând în motivare că declarațiile ce fac obiectul dosarului o privesc direct, că nu sunt aplicabile prevederile art. 948 C.Civ, întrucât declarațiile extrajudiciare cuprind relatări ale unor situații de fapt și că 6 dintre acestea au fost supuse cercetării penale.
Prin încheierea de ședință de la data de 04.05.2011, s-au respins ca fiind neîntemeiate, excepțiile inadmisibilității acțiunii, lipsei calității procesuale active a reclamantei și a lipsei calității procesuale pasive a pârâtei O. A. M. S..
La același termen de judecată s-a pus în discuție și s-a admis în principiu cererea de intervenție accesorie a intervenientei B. S..
Prin sentința civilă nr._/25.05.2011, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția lipsei de interes în formularea acțiunii, invocată din oficiu; a respins cererea de chemare în judecată formulată și completată de reclamanta C. I. ca fiind lipsită de interes; a respins cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta B. S., în favoarea pârâților, ca fiind rămasă fără obiect; a obligat reclamanta să ramburseze pârâtei O. A.-M. S. suma de 1500 lei - reprezentând onorariu avocațial și intervenientei B. S. - suma de 620 lei, reprezentând onorariu avocațial.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că declarațiile a căror nulitate se solicită conțin relatări ale unor întâmplări din viața privată a pârâților, cunoștințelor și rudelor. Niciunul dintre înscrisuri nu conține vreo manifestare de voință care să dea naștere unui raport juridic civil concret. În speța de față, se observă că reclamanta a solicitat constatarea nulității absolute a mai multor „acte juridice” ce reprezintă doar suportul material în care sunt consemnate relatări din viața părților, aprecieri, discuții etc., precum și că pârâții nu au consemnat în declarațiile date nicio operațiune juridică care să nască raporturi juridice civile concrete. Prin urmare, „declarațiile” a căror anulare se solicită nu reprezintă acte juridice unilaterale (negotium iuris), ce trebuie să îndeplinească anumite condiții de fond și de formă pentru nașterea valabilă și care, în caz de eludare, se sancționează cu nulitatea operațiunii juridice. Pentru aceste motive, instanța a admis excepției lipsei de interes a reclamantei în formularea acțiunii și a respins cererea de chemare în judecată formulată și completată de reclamanta C. I., ca fiind lipsită de interes. Față de această soluție, instanța a respins cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta B. S., în favoarea pârâților, ca fiind rămasă fără obiect.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta C. I..
În ședința publică din 21.09.2012 Tribunalul a calificat calea de atac declarată în cauză ca fiind apelul.
Prin decizia civilă nr.416 A/19.04.2013, Tribunalul București, Secția a V-a Civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta C. I..
Pentru a decide astfel, Tribunalul București a reținut că interesul este o condiție de exercitare a acțiunii civile ce reprezintă însuși folosul practic pe care o parte îl urmărește prin punerea în mișcare a unui mijloc procesual ce intră în conținutul acțiunii. Altfel spus, procedura judiciară nu poate fi pusă în mișcare dacă nu aduce părții nici un avantaj legal.
Tribunalul a reținut că, promovând acțiunea de față, reclamanta urmărește să dovedească faptul că declarațiile menționate nu corespund adevărului, interesul său, ca și condiție de exercițiu a acțiunii civile fiind însă unul teoretic, având în vedere că respectivele declarații nu constituie acte juridice în accepțiunea legii, nu generează, modifică sau sting raporturi juridice și nu produc efecte și consecințe juridice, nici prin conținut, nici prin legalizarea și certificarea semnăturilor intimaților de către notarul public. Chiar dacă suportul material ce conține relatările intimaților cu privire la unele împrejurări de fapt pe care aceștia le-au perceput personal a fost depus în procesele civile și penale derulate între părți (reclamanta și intervenienta din cauza de față), numai acele instanțe de judecată aveau posibilitatea să aprecieze asupra forței probante pe care o prezintă, în contextul întregului ansamblu probator, ținând cont de principiul nemijlocirii în ce privește administrarea dovezilor, respectivele declarații nefiind în niciun caz apte, prin ele însele, să conducă la formarea convingerii instanței și pronunțarea unor soluții defavorabile apelantei reclamante.
Tribunalul a considerat că, întrucât declarațiile în cauză nu reprezintă acte juridice, de natură să producă efecte juridice, pretinsa neconcordanță cu realitatea a celor declarate nu atrage nulitatea absolută, în sens de sancțiune aplicabilă actului juridic civil pentru vicii de fond sau formă, în mod corect prima instanță apreciind că reclamanta nu justifică interesul, înțeles ca și folos practic urmărit, necesar promovării acțiunii civile.
Pe de altă parte, Tribunalul a reținut că finalitatea urmărită de reclamantă în toate demersurile judiciare întreprinse, și indirect și prin promovarea prezentei acțiuni, aceea de a obține nulitatea absolută a căsătoriei dintre tatăl său, C. N. (decedat) și B. S., a fost atinsă, prin decizia civilă nr. 1011/31.05.2012 a Curții de Apel București, Secția a III-a civilă, irevocabilă, constatându-se nulitatea absolută a acestei căsătorii, ca sancțiune pentru nerespectarea dispozițiilor art. 131 din Codul familiei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei civile nr. 416 A/19.04.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a V a Civilă în dosarul nr._, admiterea apelului, schimbarea sentinței civile nr. 1007/25.05.2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._ și casarea cu trimitere spre rejudecare la Judecătoria Sectorului 1 București pentru soluționarea pe fond a cauzei, iar în subsidiar reținerea cauzei spre judecare.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că hotărârile pronunțate sunt lipsite de temei legal ori au fost date cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul procedură civilă.
Recurenta a arătat că interesul acestei acțiuni a fost și este născut, actual, legitim, personal și determinat atât teoretic cât și concret având în vedere că, prin utilizarea acestor declarații cu un conținut contrar adevărului, B. S. a obținut foloase materiale necuvenite în dosarele civile nr. 6997/2000 de la Tribunalul București Secția a IV-a Civilă, atacat în prezent prin revizuire, în dosarul nr. 2344/2002 de la Curtea de Apel București, Secția a III-a Civilă, atacat prin revizuire, B. S. luând în recurs în dosarul nr. 23/_ de la Curtea de Apel București, Secția a III-a Civilă, peste 4000 RON pe care i-a pus în executare în 2011. Recurenta a arătat că a formulat contestație la executare în dosarul nr._ la Judecătoria Sectorului 1 București iar pârâtei i s-au dat 9042 lei, pe baza falsurilor, în recurs. Recurenta a arătat că, pe baza acestor falsuri, B. S. a câștigat aproape 4000 lei în dosarul nr._ la Curtea de Apel București Secția a III-a Civilă. Recurenta a arătat că aceste declarații au contribuit la înșelarea instanțelor, la îmbogățirea lui B. S. fără o justă cauză, la spolierea sa în forma continuată.
Recurenta a susținut că aceste declarații vin în contradictoriu cu sentința civilă nr. 2102/19.11.2012 din dosarul nr._/3/2010 al Tribunalului București, Secția a V-a Civilă, definitivă și irevocabilă prin nerecurare, prin care s-a omologat raportul de expertiză făcut de C. F., unde s-a arătat că toate lucrările apărute pe numele N.N.C. între 1998 – 2000 sunt lucrări vechi ale acestuia. Deci, el nu mai scria între 1998 -2000 în spital după multiple accidente cerebrale vasculare. Această hotărâre judecătorească și Raportul de expertiză contrazic cu putere de lucru judecat declarațiile date de intimații pârâți.
Recurenta a susținut că declarațiile în cauză reprezintă acte juridice care au produs și produc efecte juridice fără precedent, la care se adaugă și dosarul penal nr._ de la Judecătoria Sectorului 1 București, unde, pe baza unor multiple falsuri, au câștigat I. A. și instigatoarea la fals, B. S., care a pus hotărârea în executare luând, pentru toate falsurile administrate, bani, ca și în celelalte cazuri.
Recurenta a arătat că finalitatea urmărită de ea pe lângă motivele învederate în cererea de chemare în judecată, cererile completatoare, motivele de apel și recurs este și aceea ca aceste declarații care formează obiectul judecății să fie constatate nule absolut pentru ca niciodată să nu mai poată fi folosite în fața unei instanțe judecătorești, Poliție, P. ori altă autoritate pentru ca instanțele judecătorești și celelalte autorității ale statului să nu mai poată să fie induse în eroare și să pronunțe hotărâri sau alte soluții nelegale și netemeinice.
Analizând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea reține următoarele:
Pentru a declanșa procesul civil, reclamantul trebuie să îndeplinească anumite condiții: să fie titularul unui drept subiectiv sau al unui interes legal încălcat sau contestat, să aibă interes să acționeze în justiție, calitate procesuală și capacitatea de a sta în judecată, aceste condiții fiind necesare pentru pornirea acțiunii civile.
În speță, respingerea de către instanțele de fond a acțiunii reclamantei s-a datorat lipsei interesului acesteia de a formula acțiunea.
Interesul reprezintă folosul practic, imediat pe care îl are o parte pentru a justifica punerea în mișcare a procedurii judiciare, pentru a se evita litigiile lipsite de orice utilitate pentru reclamant.
Interesul, înțeles ca o condiție de exercițiu a acțiunii civile, nu are în vedere interesul material sau moral care formează substanța dreptului subiectiv, ci justificarea de a invoca și a urmări pe calea demersului judiciar promovat un anumit folos practic. Pentru a stabili dacă o parte are interes în exercitarea acțiunii civile, instanța trebuie să prefigureze folosul efectiv pe care aceasta l-ar obține în ipoteza admiterii formei procedurale exercitate.
În speță, reclamanta a solicitat constatarea nulității absolute a unor declarații notariale în care s-au consemnat aspecte din viața privată a celor care au făcut respectivele declarații, justificând interesul său prin aceea că împrejurările menționate în respectivele declarații nu corespund adevărului, că, în baza acestora, pârâta B. S. a obținut față de materiale necuvenite în dosare soluționate de instanțele de judecată, că aspectele consemnate în declarații sunt în contradicție cu o hotărâre judecătorească, și, pentru viitor, să nu mai poată fi folosite în fața unei instanțe judecătorești sau altor autorități.
Curtea constată că este corectă aprecierea instanțelor de fond în sensul că sancțiunea nulității se aplică unui act juridic civil, act care trebuie să îndeplinească anumite condiții de fond și de formă pentru nașterea sa valabilă, iar neîndeplinirea acestor condiții se sancționează cu nulitatea operațiunii juridice. Astfel, actul juridic civil presupune o manifestare de voință, care să fie exprimată cu intența de a produce efecte juridice civile, în sensul de a naște, modifica sau stinge un raport juridic civil concret, or, în cauză, declarațiile respective nu conțin manifestări de voință, ci relatări asupra unor împrejurări de fapt. În această situație, nu se pune problema neîndeplinirii condițiilor de fond și de formă pentru nașterea valabilă a unui act juridic, care să fie sancționată cu nulitatea.
În consecință, astfel cum corect au apreciat instanțele de fond în aprecierea folosului efectiv pe care reclamanta l-ar avea în ipoteza admiterii acțiunii, împrejurarea că declarațiile ar conține elemente necorespunzătoare adevărului și că, în baza acestora, pârâta B. S. ar fi obținut pronunțarea unor hotărâri judecătorești favorabile, nu este de natură să justifice interesul în promovarea prezentei acțiuni. Câtă vreme respectivele declarații au fost folosite ca mijloace de probă, numai instanțele învestite cu judecarea acelor procese au abilitarea legală de a aprecia valoarea probatorie a respectivelor declarații, și dacă este cazul, de a dispune măsurile legale în cazul în care se considera că aspectele consemnate în declarații nu corespund adevărului. În același sens, nu este relevantă dorința reclamantei ca acele declarații să nu mai poată fi folosite în fața unei instanțe judecătorești sau altor autorități întrucât autoritățile învestite cu soluționarea unor cereri apreciază temeinicia pretențiilor care urmare a coroborării tuturor probelor administrate în acele cauze, eficacitatea, din punct de vedere probatoriu, a unor declarații notariale, urmând a fi apreciată de respectivele autorități.
De asemenea, susținerea că aspectele consemnate în declarații sunt în contradicție cu o hotărâre judecătorească nu este de natură să justifice interesul reclamantei în cauză, având în vedere că hotărârea judecătorească se bucură de putere de lucru judecat, fiind prezumată a exprima adevărul, împrejurare în care declarațiile unor persoane fizice prin care se susțin aspecte contrarii celor reținute în hotărârea judecătorească sunt lipsite de eficacitate juridică.
Mai mult, susținerea reclamantei din acțiune în sensul că prin acele declarații, se urmărea menținerea căsătoriei dintre tatăl său, C. N. (decedat) și B. S. nu justifică interesul în formularea prezentei acțiuni, având în vedere că, prin decizia civilă nr. 1011/31.05.2012, irevocabilă, Curtea de Apel București, Secția a III-a civilă, a constat nulitatea absolută a acestei căsătorii.
Reținând că motivele de recurs invocate de recurentă, prevăzute de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, nu sunt întemeiate, văzând dispozițiile art. 312 alin. 1 din același cod, Curtea va respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta reclamantă C. I. împotriva deciziei civile nr. 416A/19.04.2013 pronunțate de Tribunalul București, Secția a V-a Civilă.
În ceea ce privește cererea intimatei B. S. de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată, Curtea constată că, pentru a se face aplicarea art. 274 din Codul de procedură civilă, partea care a câștigat procesul, adică intimata, era obligată să facă dovada că a efectuat aceste cheltuieli în vederea dovedirii apărărilor invocate în cauză. Curtea constată că aceasta a depus la dosar bonuri și facturi fiscale, care atestă plata unor servicii de fotocopiere, fără însă a face dovada că înscrisurile fotocopiate reprezintă probe depuse în prezentul proces. În consecință, Curtea va respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata B. S..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta reclamantă C. I. împotriva deciziei civile nr. 416A/19.04.2013 pronunțate de Tribunalul București Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți P. E., ȚIPU M., A. R. E., I. A., S. C., MÂRȘOVINĂ A., V. C., B. I., B. C., O. A. M. S. și intimata intervenientă B. S., ca nefondat.
Respinge cererea intimatei B. S. privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 februarie 2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. F. B. I. P. B. A. S.
GREFIER
V. Ș.
RED.DFB
Tehnored.MȘ/ 2 ex.
2.02.2015
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 55/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 1517/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
