Anulare act. Decizia nr. 1510/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1510/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 20-10-2014 în dosarul nr. 1510/2014
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1510
Ședința publică de la 20.10. 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - D. A. B.
JUDECĂTOR - I. B.
JUDECĂTOR - DOINIȚA M.
GREFIER - L. C.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul-reclamant S. D. M., împotriva deciziei civile nr. 1202 A din 02.12.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți NEMEȚEANU I. și S. A..
Cauza are ca obiect – anulare act.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocat N. I., în calitate de reprezentant al recurentului-reclamant S. D. M., în baza împuternicirii avocațiale nr._ din 30.06.2014, emisă de Baroul București, aflată la fila 30 din dosar și intimații-pârâți S. A., personal și asistat de avocat Solacolu G., în baza împuternicirii avocațiale nr._ din 15.05.2014, emisă de Baroul București, aflată la fila 31 din dosar, același avocat reprezentând și interesele intimatei pârâte Nemețeanu I..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
La solicitarea instanței, intimatul pârât S. A. se legitimează cu CI . nr._ eliberat de SPCEP S2 birou nr.4 la 26.05.2008.
Părțile, prin reprezentanți, având pe rând cuvântul arată că nu mai au cereri de formulat și probe de solicitat.
Curtea având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat și probe de solicitat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea și combaterea motivelor de recurs.
Apărătorul recurentului-reclamant solicită admiterea recursului, în principal, casarea în totalitate a deciziei recurate în temeiul dispozițiilor art.304 pct. 5 din codul de procedură civilă și trimiterea cauzei spre rejudecare, soluția casării cu trimitere spre rejudecare se impune și în considerarea dispozițiilor art.312 alin.3 din Codul de procedură civilă.
În subsidiar, solicită admiterea recursului și, reținând cauza spre rejudecare, să se dispună admiterea apelului, desființarea în tot a sentinței civile pronunțată de instanța de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a se elucida toate chestiunile de fapt și de drept deduse judecății.
Solicită a se avea în vedere că hotărârea pronunțată de instanța de apel nu este motivată, întrucât nu explică în mod concret, în cuprinsul considerentelor, care sunt argumentele pentru care a fost respins fiecare motiv de apel în parte. Această împrejurare este de natură a atrage incidența motivului de recurs prevăzut de art.304 pct.5 din Codul de procedură civilă, întrucât instanța de control judiciar a încălcat normele imperative de procedură prevăzute de art.295 și de art.298 raportat la art.261 pct. 5 din Codul de procedură civilă, texte de lege care instituie în sarcina instanțelor de judecată să se pronunțe motivat asupra tuturor criticilor, mijloacelor de apărare, împrejurărilor de fapt și de drept invocate de părți. Vătămarea procesuală produsă reclamantului prin încălcarea normelor imperative de procedură, de natură a antrena sancțiunea prevăzută de art.105 alin.2 din Codul de procedură civilă și de a determina incidența motivului de recurs prevăzut de art.304 pct.5 din Codul de procedură civilă, constă în aceea că reclamantul a fost privat de dreptul său procesual de a fi analizată calea de atac prin raportare concretă la criticile formulate în apel, de a analiza situația de fapt prin prisma aspectelor ce rezultă din mijloace de probă precum și de dreptul reclamantului de a analiza toate apărările formulate în cauză.
Menționează că prin cererea introductivă a invocat două cauze de nulitate relativă a testamentului contestat de natură a afecta valabilitatea consimțământului testatoarei, iar instanța s-a pronunțat asupra unei singure cauze, respectiv, existența unui discernământ neviciat, fără să analizeze și să se pronunțe motivat asupra celui de-al doilea motiv de nulitate relativă invocat. Reclamantul a solicitat instanței de apel să constate că sentința apelată este, sub acest aspect, nemotivată în condițiile în care instanța de fond, într-o singură frază statuează că, în ceea ce privește pretinsa existență a dolului declarațiile celor 2 martori audiați sub acest aspect nu se coroborează cu celelalte mijloace de probă.
Mai arată că a solicitat în mod expres instanței de control judiciar să constate o astfel de motivare lacunară, vagă și imprecisă echivalează cu o nemotivare a hotărârii primei instanțe pe capătul de cerere având ca obiect constatarea dolului, deoarece instanța de fond nu a arătat, în concret, care sunt aspectele de fapt din cele două depoziții care se referă la dol pe care l-a avut în vedere și despre care a considerat că nu s-ar corobora cu celelalte mijloace de probă. A solicitat instanței de apel, în lumina efectului devolutiv al acestei căi de atac să analizeze problema incidenței dolului și prin prisma stării fizice și mentale a testatorului la momentul întocmirii actului, în considerarea faptului că se pune problema unei boli terminale a testatorului. Prin urmare, analizarea manoperelor dolosive ar fi trebuit să se realizeze în mod nuanțat de către instanța de fond, ținându-se cont și de modalitatea în care îndepărtarea rudelor, prietenilor, în contextul unei dependențe totale a testatorului este de natură a afecta libertatea de voință a acestuia. În speță, incidența dolului trebuia analizată de instanțele anterioare și prin prisma faptului că la data de 29.01.2009 S. V. a fost internată la Spitalul Universitar de Urgență București cu diagnosticul neoplasm pulmonar stâng, diagnostic confirmat la data de 09.02.2009 când pacienta a fost luată în evidența cabinetului de oncologie, iar testamentul contestat a fost încheiat în data de 10.02.2009, în ziua imediat următoare începerii tratamentului.
Solicită a se avea în vedere că instanțele de fond și apel nu se referă la aceste aspecte în considerentele hotărârilor pronunțate, încălcând astfel norma imperativă prevăzute de lege.
Interpelat de instanță, cu privire la aprecierea criticilor, apărătorul recurentului reclamant învederează că toate criticile invocate prin motivele de recurs de încadrează în dispozițiile art.304 pct. 5,7 din Codul de procedură civilă și art.261 pct.5 din Codul de procedură civilă.
Totodată, a arătat și faptul că, semnătura defunctei de pe testament nu este aceiași cu semnătura de pe contractul de vânzare cumpărare a apartamentului din . pe încheierea de autentificare este menționat, cu pixul ora 17.05, mențiune ce nu este prevăzută de dispozițiile art.49 din Legea nr.36/1995. Or, aceste împrejurări coroborate cu mențiunea din încheierea de autentificare în care se arată că notarul public s-a deplasat la o altă adresă decât cea a domiciliului defunctei la acea dată sunt de natură a crea o prezumție, în sensul art.1199 și 1203 din Codul civil, că actul nu a fost, de fapt, semnat în prezența notarului public. Dispozițiile art.52 din acest act normativ prevăd sancțiunea anulării actului pentru încălcarea cerințelor prevăzute de art. 49, în speță neregăsindu-se situația de excepție prevăzută de textul de lege care înlătură sancțiunea nulității.
Pe de altă parte, solicită a se avea în vedere că încheierea de autentificare, în materialitatea sa reprezintă un act autentic, în sensul art.1171 și urm. din Codul civil, mențiunile din cuprinsul acesteia făcând dovada deplină până la înscrierea în fals, așa cum se stipulează în cuprinsul dispozițiilor art.1173 cod civil din 1864.
În ceea ce privește încheierea din 07.10.2013, solicită să se constate că și aceasta este nelegală, deoarece instanța nu a motivat corespunzător decizia sa de la acel termen de judecată de respingere a cererii formulate de reclamant cu privire la refacerea probei cu expertiză în apel, în condițiile art.295 alin.2 din Codul de procedură civilă, întrucât raportul de expertiză nu a analizat coincidența între data încheierii testamentului în formă autentică și data la care i se inițiază pacientei terapia complexă citostatică și analgezică. În privința cheltuielilor de judecată, le va solicita pe cale separată.
Apărătorul intimaților-pârâți solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei civile atacate ca temeinică și legală, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, conform chitanțelor pe care le depune la dosar.
Menționează că ambele instanțe au analizat toate înscrisurile cu privire la lipsa de discernământ și au pronunțat soluții legale ce se bazează pe înscrisurile depuse în probațiune și depozițiile martorilor, apreciind nu erau în măsură să analizeze alte aspecte în afara celor invocate de reclamant.
De asemenea, arată că, astfel cum rezultă din întreg probatoriu administrat în cauză și din lucrările actului, notarul public s-a deplasat la locul unde se afla testatoarea a luat consimțământul acesteia și, prin urmare, cât timp notarul nu și-a depășit limitele circumscripției teritoriale, acesta era competent să instrumenteze actul oriunde pe raza Municipiului București.
Concluzionând, apreciază că instanțele anterioare au analizat în mod corect motivele invocate de reclamant din toate punctele de vedere și au pronunțat hotărâri legale și temeinice.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3179 din 23 februarie 2012 Judecătoria Sectorului 1 a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul S. D. M. împotriva pârâților N. I. și S. A., a dispus obligarea reclamantului la 600 lei cheltuieli de judecată către pârâți și a respins cererea acestuia de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
De menționat că prin acțiunea formulată reclamantul a solicitat instanței să dispună anularea testamentului autentificat sub nr. 312/10 februarie 2009 lăsat de defuncta S. V., să declare deschisă succesiunea acesteia, să constate că este singurul moștenitor al defunctei – în calitate de nepot de frate precedat și să se constate componența masei partajabile.
Anularea testamentului mai sus menționat a fost solicitată pentru motivul existenței unui discernământ alterat al testatoarei la data întocmirii lui, cauzat de boala de care aceasta suferea precum și ca urmare a dolului – ca viciu de consimțământ exercitat de către pârâți asupra mătușii sale în scopul de a influența să testeze în favoarea lor întreaga avere.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că prin testamentul autentificat sub nr. 321/1o februarie 2009 – numita S. V. a lăsat întreaga sa avere celor 2 pârâți, instituindu-se legatari universali.
Urmare administrării probelor încuviințate în cauză, cu referire specială la expertiza medico legală psihiatrică efectuată, instanța a reținut că motivul de nulitate privind lipsa discernământului testatoarei la data întocmirii actului nu a fost dovedit în cauză, concluziile expertizei sub acest aspect fiind edificatoare, la fel cum de altfel nu s-a dovedit nici existența dolului ca viciu de consimțământ – susținerile reclamantului fiind infirmate de depozițiile martorilor audiați în cauză dar și de conținutul sentinței civile nr._/5 nov.2008 din care rezultă existența între reclamant și defunctă a unei stări conflictuale mai vechi.
Totodată prima instanță a apreciat ca neîntemeiat și motivul de nulitate absolută invocat de reclamant la termenul din 16 februarie 2012 referitor la neexprimarea de către defunctă a consimțământului în fața notarului public .
Împotriva acestei sentințe, în termen legal reclamantul a declarat apel, criticând-o în esență pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul nemotivării suficiente a hotărârii de către instanță cu privire la cele două cauze de nulitate invocate, a greșitei respingeri de către aceasta a cererii sale de constatare a nulității absolute a testamentului pentru neexprimarea de către defunctă a consimțământului în fața notarului public precum și sub aspectul faptului că expertiza efectuată în cauză nu a răspuns pe deplin obiectivelor fixate de instanță, împrejurare ce impune refacerea ei în faza de apel.
Cu privire la acest in urmă aspect, tribunalul a respins cererea reclamantului pentru considerentele menționate în încheierea de ședință din 7 oct.2013.
Prin decizia civilă nr.1202/A/2.12.2013, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a respins apelul ca nefondat și a obligat apelantul reclamant la 2000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a decide astfel, tribunalul a constatat că în privința criticii referitoare la nemotivarea hotărârii pe aspectele invocate de reclamant, aceasta este nefondată, instanța arătând în considerentele sentinței motivele pentru care solicitările reclamantului nu au fost primite.
Astfel existența unui discernământ alterat al defunctei la momentul întocmirii testamentului a fost informată în mod clar de concluziile expertizei medico-legale psihiatrice efectuate în cauză, iar manoperele dolosive exercitate de pârâți sub forma captației sau sugestiei – manopere care ar fi fost de natură a vicia consimțământul testatoarei nu au fost probate în cauză.
Sub acest aspect în cauză au fost apreciate ca fiind concludente depozițiile martorilor audiați la propunerea pârâților, depoziții care au fost coroborate atât cu referatul de anchetă socială depus la dosar cât și cu sentința civilă nr._/5nov.2008 ce atestă existența unei stări conflictuale între reclamant și defunctă.
În ce privește greșita respingere de către instanță a cererii de constatare a nulității absolute a testamentului pentru fraudă la lege constând în neexprimarea consimțământului în fața notarului public, tribunalul a apreciat că și sub acest aspect soluția instanței este temeinică, mențiunile făcute în acest sens prin actul autentic întocmit făcând dovada deplină până la înscrierea în fals, iar actele depuse la dosar în acest sens neputând proba faptul că notarul și-a depășit limitele circumscripției teritoriale în care actul s-a făcut.
De altfel în privința acestei din urmă cereri tribunalul a apreciat că în raport de conținutul său și data la care a fost formulată (16 febr.2012) cu prilejul dezbaterilor în fond se poate pune și problema tardivității formulării ei în raport de disp. art. 132 C.pr.civ..
Pentru toate aceste considerente, tribunalul văzând și disp. art. 296 C.pr.ci., și apreciind că sentința pronunțată în cauză este temeinică și legală, a respins apelul declarat împotriva acesteia, ca nefondat.
Văzând și disp. art. 274 C.pr.civ.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul S. D. M..
În motivarea recursului sunt invocate dispoz.art.304 pct.5 C.proc.civ., cu referire la art.295, 298 și 261 pct.5 C.proc.civ., apreciind, în esență, că decizia pronunțată în apel nu este motivată și nu răspunde tuturor criticilor, mijloacelor de apărare, împrejurărilor de fapt și de drept invocate de părți.
Prin nesocotirea acestor norme s-a încălcat dreptul procesual de a-i fi analizată calea de atac, prin raportare concretă la criticile formulate în apel și a situației de fapt, prin raportare la probe.
Apreciază că, examinând considerentele hotărârii recurate, acestea au o motivare sumară în fapt și în drept, nu realizează o analiză exhaustivă a temeiurilor invocate de recurent prin motivele de apel și nici nu le înlătură motivat, motiv pentru care nu se poate exercita controlul judiciar.
În acest sens, se invocă jurisprudența C.E.D.O. în materia art.6, precum cauza Helle, Foucher. Astfel, apreciază că nu au fost analizate și nu s-a pronunțat în mod concret în ceea ce privește primul motiv de apel.
Astfel, prin cererea de chemare în judecată s-au invocat două cauze de nulitate relativă a testamentului contestat, respectiv alterarea discernământului testatoarei, datorită bolii de care suferea și a medicației, și existența dolului. Instanța de fond nu s-a pronunțat decât asupra discernământului, apreciind că acesta este neviciat, fără a se pronunța asupra celuilalt motiv de nulitate relativă, existența unor manopere dolosive ale pârâților sub forma captației sau sugestiei.
În consecință, a solicitat instanței de apel să constate că sentința este, sub acest aspect, la limita nemotivării, imprecisă, echivalând practic cu o nemotivare a hotărârii.
Deși a invocat acest motiv în apel, prin raportare la art.261 pct.5 C.proc.civ., instanța de apel a motivat sumar, apreciind că nu este un motiv întemeiat și nu se referă în mod concret la această critică și la referirile pe care le-a făcut cu privire la captație și sugestie.
În continuare, recurentul prezintă argumentele menționate în motivele de apel prin referire la martorii audiați în cauză, B. A. și Vlejoaga B. M., apreciind că din aceste declarații rezultă faptul că pârâții l-au pus în imposibilitatea de a mai lua legătura cu defuncta.
De asemenea, s-a mai solicitat instanței de apel să analizeze problema incidenței dolului și prin prisma stării fizice și mentale a testatorului, care implica imobilizarea la pat și o stare de totală dependență.
Astfel, analizarea manoperelor dolosive ar fi trebuit să se realizeze în mod nuanțat de prima instanță, ținându-se cont și de modalitatea în care îndepărtarea rudelor prietenilor ar afecta libertatea de voință a testatoarei.
Se mai susține că vicierea voinței testatorului prin dol trebuie să fie apreciată și în raport de capacitatea persoanei asupra căreia se exercită manoperele dolosive de a fi sugestionată, știut fiind faptul că persoanele aflate în stare de nevoie și ale căror capacități intelective și volitive sunt alterate pe fondul unei maladii grave în stare terminală și pe fondul unei medicații cu un impact profund asupra stării psihice.
Sub acest aspect, a solicitat instanței de apel să valorifice răspunsurile părților la interogatoriu, însă aceasta a omis să analizeze și să se pronunțe asupra acestor aspecte, fiind încălcate dispoz.art.261 pct.5 C.proc.civ.
De asemenea, s-a solicitat instanței de apel să analizeze și sugestionarea testatoarei, prin raportare la folosirea unor mijloace tendențioase și oculte, cu scopul de a sădi în mintea dispunătorului ideea de a face o liberalitate, prin raportare la dispoz.art.960 C.civ. și la practica C.S.J.
Apreciază că în cauză s-a dovedit prin declarațiile martorilor audiați că defuncta nu a avut decât o relație superficială cu pârâții, înaintea bolii, astfel încât incidența dolului trebuia analizată de ambele instanțe și prin prisma faptului că la 29.01.2009 testatoarea a fost internată în spital, fiind bolnavă de cancer și tratată cu oxycontin.
Testamentul contestat a fost încheiat în data de 10.02.2009, adică în ziua imediat următoare începerii tratamentului cu acest medicament, iar aceasta a și decedat 6 zile mai târziu.
Apreciază că hotărârea instanței de apel se află la limita nemotivării și în ceea ce privește înlăturarea criticilor în ceea ce privește al doilea motiv de apel, respectiv că în mod greșit prima instanță a soluționat cererea de constatare a nulității testamentului, ce a fost formulat în ședința publică de la 16.02.2012, în considerarea unor chestiuni de fapt ce au rezultat din materialul probator administrat în dosar.
Astfel, în încheierea de autentificare a testamentului nr.321/10.02.2009, notarul public a menționat că a luat consimțământul defunctei la adresa din București, . nr.4-12 Bis, ., ., sector 1, însă această mențiune nu corespunde realității, deoarece acel apartament fusese înstrăinat încă din 2004.
În acest sens, nu se putea stabili cu certitudine dacă notarul public s-a deplasat sau nu la ultimul domiciliu al testatoarei.
De asemenea, s-a mai arătat că nici semnătura de pe testament nu seamănă cu semnătura de pe contractul de vânzare-cumpărare, ceea ce creează suspiciuni.
Toate aceste împrejurări coroborate cu mențiunea din încheierea de autentificare, în care se arată că notarul public s-a deplasat la o altă adresă decât cea a defunctei, sunt de natură a crea o prezumție în sensul art.1199 și 1203 C.civ., că actul nu a fost semnat în prezența notarului public, ceea ce ar atrage sancțiunea anulării actului în condițiile art.52 și 49 din legea notarilor publici.
Prin urmare, nefiind valabil ca un testament autentic nu poate apreciat nici ca un testament olograf, nefiind redactat în întregime de mâna testatoarei, față de dispozițiile art.1172 C.civ., 1171 și 1173 C.civ.
De asemenea, s-a mai solicitat instanței de apel, în temeiul art.261 pct.5 C.proc.civ., să analizeze faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra problemelor de drept expuse anterior, deși acestea fuseseră invocate expres pe parcursul judecății, însă nici instanța de apel nu s-a pronunțat asupra acestei critici.
Instanța de control judiciar a distorsionat însă sensul criticilor, afirmând că s-ar fi susținut că notarul public și-ar fi depășit limitele circumscripției teritoriale în care s-a făcut actul, alegații care sunt străine de natura cauzei, astfel încât sunt incidente dispoz.art.304 pct.7 C.proc.civ.
În ceea ce privește susținerea tribunalului că s-ar putea pune și problema tardivității formulării unei cauze de nulitate în raport cu dispoz.art.132 C.proc.civ., aceasta nu își găsește aplicabilitate, câtă vreme nici instanța de fond și nici pârâții nu au invocat o astfel de chestiune și în contextul în care art.132 C.proc.civ. nu are un caracter imperativ.
Sub acest aspect, apreciază că sunt incidente dispoz.art.304 pct.9 C.proc.civ.
Consideră că și încheierea din 7.02.2013 este nelegală, întrucât instanța nu a motivat corespunzător decizia de la acel termen de judecată, prin care a respins cererea de refacere a probei cu expertiză în apel.
În cadrul celui de-al treilea motiv de apel, s-a criticat raportul de expertiză medico-legal sub mai multe aspecte, acestea reprezentând lacune și deficiențe ale raportului de expertiză ce nu au fost remediate nici prin răspunsul la obiecțiuni, situație în care era pe deplin justificat a se dispune refacerea acestei probe.
Și acest motiv este întemeiat pe nerespectarea dispoz.art.261 pct.5 C.proc.civ.
Apreciază că motivarea hotărârii din apel este și contradictorie atunci când a reținut „astfel existența unui discernământ alterat al defunctei în momentul întocmirii testamentului a fost infirmată în mod clar de concluziile expertizei medico-legal psihiatrice. Or, dacă s-a reținut alterarea discernământului, ar fi trebuit să se dispună anularea testamentului.
Intimații au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea va respinge recursul ca nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Motivele de recurs formulate de reclamant, deși subsumate mai multor dispoziții ale art.304 C.proc.civ., se încadrează în dispozițiile art.304 pct.7 cu referire la dispozițiile art.261 pct.5 C.proc.civ.
De asemenea, criticile referitoare la greșita interpretare a dispoz.art.132 C.proc.civ. și la respingerea cererii de refacere a probelor în condițiile art.295 alin.2 C.proc.civ., se încadrează în dispozițiile art.304 pct.9 C.proc.civ.
Curtea constată că fiecărui motiv de recurs invocat i se dă o dezvoltare care trimite la interpretarea probatoriului administrat în cauză ori la greșita interpretare a acestuia, aspecte pe care instanța de recurs nu le poate analiza față de caracterul căii de atac care este limitat doar la motive de nelegalitate și nu de netemeinicie.
În acest context, Curtea apreciază, din perspectiva dispoz.art.304 pct.7 cu referire la art.261 pct.5 C.proc.civ., că hotărârea instanței de apel ce face obiectul prezentului recurs îndeplinește cerințele de legalitate impuse de art.261 pct.5 C.proc.civ.
Atât în jurisprudență, cât și în doctrină s-a apreciat că în considerentele unei hotărâri, instanța nu este obligată să răspundă tuturor argumentelor și punctelor de vedere susținute de către părți, fiind însă necesar să răspundă criticilor în mod grupat, atât prin raportare la situația de fapt, cât și la probele administrate, ceea ce considerentele deciziei pronunțate în apel a și realizat.
De altfel, tribunalul a sintetizat motivele de apel și a răspuns grupat acestora, menționând fără echivoc starea de fapt conflictuală existentă între părți, situație rezultată din referatul de anchetă socială, sentința civilă nr._/5.11.2008 și depozițiile martorilor audiați în cauză la propunerea pârâților, precum și concluziile expertizei medico-legale psihiatrice.
De asemenea, s-a pronunțat atât în ceea ce privește lipsa discernământului prin referire la concluziile expertizei medico-legal psihiatrice, cât și în ceea ce privește cauza de nulitate a dolului prin referire la celelalte probe administrate în cauză.
Tribunalul a analizat susținerea întemeiată pe dispoz.art.261 pct.5 C.proc.civ., în ceea ce privește nemotivarea hotărârii instanței de fond pe aspectul dolului, iar din acest punct de vedere, rezultă că această dezlegare este legală, întrucât instanța de fond a analizat în raport cu martorii audiați în cauză acest capăt de cerere, făcându-se referire inclusiv la medicația pe care aceasta a avut-o în decursul bolii.
În ceea ce privește încălcarea dispoz.art.132 C.proc.civ. sub aspectul incidenței dispoz.art.304 pct.9 C.proc.civ., Curtea constată că tribunalul nu a tranșat chestiunea tardivității, ci doar a amintit-o în condițiile în care, anterior, a răspuns și motivului de apel referitor la cealaltă cauză de nulitate absolută legată de deplasarea notarului public.
Sub acest aspect, Curtea precizează suplimentar, față de tribunal, că recurentul avea posibilitatea înscrierii în fals asupra mențiunilor personale făcute de notarul public, însă nu a înțeles să uzeze de această cale.
Pe de altă parte, Curtea observă că din înscrisurile existente la filele 60-72 din dosarul de fond, adeverințe medicale, bilet de ieșire din spital, precum și din procura de la fila 90-113 rezultă că defuncta testatoare, după înstrăinarea imobilului din . nr.4-12 Bis, ., ., sector 1, în anul 2004, nu și-a schimbat domiciliul la noua adresă, iar această situație nu poate atrage nulitatea testamentului, ci rectificarea sa în ceea ce privește adresa.
Tot sub aspectul dispoz.art.304 pct.9 C.proc.civ., Curtea apreciază că nu au fost încălcate dispoz.art.295 alin.2 C.proc.civ., soluția instanței pronunțate prin încheierea din 7.10.2013 fiind corectă.
Pe parcursul soluționării cauzei în primă instanță, Curtea a încuviințat efectuarea unei expertize medico-legale, expertiză desfășurată în temeiul actelor medicale prezentate de părți, iar instanța de fond a încuviințat obiecțiunile formulate de către recurentul reclamant, obiecțiuni la care s-a răspuns de către personalul de specialitate al I.M.L. care a efectuat expertiza.
Faptul că, concluziile acestuia nu l-au mulțumit pe recurent, nu presupune refacerea probei decât în condițiile în care s-ar fi încălcat anumite dispoziții procedurale cu ocazia efectuării ei.
Singura rațiune pentru care s-a solicitat efectuarea unui nou raport de expertiză medico-legală invocat de către recurent, a fost aceea că răspunsul la obiecțiuni reprezintă doar o copie a raportului inițial, însă din înscrisul aflat la fila 240-241 din dosarul de fond, rezultă că s-a realizat în fapt o completare a raportului de expertiză, menționându-se în mod expres că testatoarea avea capacitate psihică de apreciere, critică a conținutului și a consecințelor ce decurgeau din respectivul testament, întrucât nu s-au reconstituit elemente psiho-patologice care să-i afecteze capacitatea de dispoziție, având discernământul păstrat.
Cu ocazia întocmirii acestei completări a raportului de expertiză, judecătoria a atașat adresei de înaintare a obiecțiunilor formulate de recurent și ancheta socială realizată între timp de Judecătoria Sectorului 1 București.
De asemenea, Curtea apreciază că hotărârea instanței de apel nu este nici contradictorie, dispoz.art.304 pct.7 C.proc.civ. nefiind incidente în prezenta cauză.
Astfel fiind, în temeiul art.312 alin.1 C.proc.civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat.
Văzând și dispoz.art.274 C.proc.civ., va obliga recurentul la 1.500 lei cheltuieli de judecată către intimați.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant S. D. M., împotriva deciziei civile nr. 1202 A din 02.12.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți NEMEȚEANU I. și S. A..
Obligă recurentul la 1.500 lei cheltuieli de judecată către intimați.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 20.10.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. A. B. I. B. DOINIȚA M.
GREFIER
L. C.
Red.D.A.B.
Tehnored.B.I
2 ex/03.12.2014
---------------------------------------------
T.B.-Secția a III-a – C.T.
- M.P.
Jud.Sector 1 – I.H.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 1517/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 1536/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
