Legea 10/2001. Decizia nr. 228/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 228/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 24-02-2015 în dosarul nr. 228/2015
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ nr.228
Ședința publică de la 24.02.2015
Curtea constituită din :
PREȘEDINTE - M. H.
JUDECĂTOR - G. S.
JUDECĂTOR - C. G.
GREFIER - S. R.
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulate de recurenta – reclamantă B. R. – L. – SOLANGE, împotriva sentinței civile nr.663 din data de 21.05.2014, pronunțate de către Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – pârât P. G. AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI.
Obiectul pricinii – Legea nr.10/2001.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă consilier juridic M. I., în calitate de reprezentant al intimatului – pârât P. G. AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, în baza delegației depuse la fila 15, lipsind recurenta – reclamantă B. R. – L. – SOLANGE.
Procedura de citare nu este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință ce învederează că prin serviciul registratură, s-au depus în cursul acestei zile, două cereri de amânare (prin fax și e-mail) pentru imposibilitatea de prezentare a celor doi avocați în reprezentarea recurentei – reclamante, respectiv doamna avocat C. L. și P. E.; cererea formulată de doamna avocat P. E. este însoțită de act medical (adeverință medicală din care rezultă că aceasta se află în repaus medical în perioada 22 – 25.02.2015).
Curtea acordă cuvântul asupra cererilor pentru lipsă apărare formulate domnii avocați E. P. și de R. C., în calitate de reprezentanți ai recurentei – reclamante, în condițiile în care nu există depuse împuterniciri avocațiale.
Intimatul – pârât, prin consilier juridic, având cuvântul, arată că în principiu, nu se opune acestor cereri, însă nu sunt depuse la dosarul cauzei delegațiile de reprezentare pentru partea recurentă, apreciind că, în opinia sa, la acest termen de judecată trebuia pusă în discuție, conform principiului contradictorialității părților, chestiunea vizând repunerea în termen a exercitării căii de atac.
Curtea, în urma deliberării, va respinge cererile de amânare, având în vedere faptul că nu există împuterniciri avocațiale depuse pentru această fază procesuală din partea avocaților ce au solicitat amânarea, delegația de avocat de la fila 92 dosar fond vol. II, fiind exclusiv pentru Tribunalul București.
În continuare, acordă cuvântul asupra cererii de repunere în termen a declarării căii de atac.
Intimatul – pârât, prin consilier juridic, având cuvântul, solicită respingerea cererii de repunere în termen, reținându-se că reclamanta a făcut vorbire de un sediu procesual ales, situat în București, ..7, ., sector 1, însă în dispozitivul hotărârii atacate acest domiciliu este menționat, astfel că sentința a fost comunicată la respectivul sediu și calea de atac trebuia exercitată în termen de 15 zile.
Curtea, în urma deliberării, va respinge cererea de repunere în termen, ca nefondată, constatând că termenul de declarare a recursului nu a expirat, întrucât nici până în prezent hotărârea recurată nu a fost comunicată părții la ultimul domiciliu procesual indicat (fila 77 dosarul de fond vol. II), respectiv la adresa din Bulevardul M. E., astfel încât partea formulând recurs, acesta este în termenul legal ce nu a fost epuizat, nefiind așadar, necesară formularea unei cereri de repunere în termenul de declarare a recursului.
Reprezentantul intimatului – pârât, având cuvântul, susține că nu mai are alte cereri de formulat, probe de propus și administrat ori excepții de invocat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de propus și administrat ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Intimatul – pârât P. G. AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, prin consilier juridic, având cuvântul, solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței de fond, apreciind că în mod corect Tribunalul București a reținut caracterul tardiv al contestației împotriva Dispoziției nr._/2009 emise de P. Municipiului București.
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul București-Secția a V-a Civilă sub număr_, la data de 30.01.2013, reclamanta B. R. L.-Solange a chemat în judecată pe pârâtul P. G. al Municipiului București, solicitând instanței ca prin sentința care se va pronunța, să se dispună anularea dispoziției nr._/28.07.2009 emise de pârât, comunicate reclamantei la data de 11.01.2013.
În fapt, reclamanta și-a motivat cererea arătând că în baza Legii nr. 10/2001, a formulat prin executor judecătoresc, în termen legal, notificarea nr. 703/2001, înregistrată la Primăria Municipiului București sub număr 7428/2001, completată ulterior cu notificările nr._/12.03.2003 și nr.2212/29.10.2005, prin care a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în mun.București, ..
Imobilul care a făcut obiectul notificării a fost cumpărat prin actul de vânzare-cumpărare nr._/31.05.1922 de către fostul Guvernator al Băncii naționale a României, M. Oromolu, fiind compus din casă și teren, situate în ., fostă Bvd. Stalin), actualmente Bvd. Aviatorilor.
Proprietarul M. Oromolu a fost căsătorit cu Oromolu M. ce l-a moștenit în calitate de soț supraviețuitor. Oromolu M. a decedat la data de 01.05.1965 și a lăsat ca unică moștenitoare legală acceptantă a succesiunii, pe J. M. E., astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor nr.94/1966.
J. M. E. a decedat la data de 18.01.1996, având ca unic moștenitor legal pe G. M. T. C., conform certificatului nr.162/1996, care la rândul său, a fost moștenit de reclamantă, conform certificatului nr.54/2000.
Prin dispoziția nr._/28.07.2009 emisă de pârât, ridicată de reprezentanții convenționali ai reclamantei de la sediul Primăriei Municipiului București - Serviciul registratură la data de 11.01.2013, s-a dispus în mod eronat respingerea notificării reclamantei, ca lipsită de obiect. În acest sens, s-a reținut de autoritatea administrativă că imobilul care a făcut obiectul notificării reclamantei a fost restituit altor persoane, conform sentinței civile nr.3198/30.03.1994 a Judecătoriei Sectorului 1 București, fără a fi indicate date despre acele persoane.
Prin respingerea notificării, reclamanta a fost privată de dreptul său de a redobândi proprietatea în baza legii de reparație.
Au fost depuse la dosar înscrisuri.
La solicitarea instanței, Primăria Municipiului București a comunicat copia dosarului administrativ nr.2244 conexat cu dosarele nr.2324, 7428 și_, toate fiind soluționate prin dispoziția atacată nr._/2009, a Primarului Municipiului București.
Deși legal citat, pârâtul nu a depus întâmpinare, dar cu adresa comunicată la termenul de judecată din data de 21 mai 2014 ( fila 101 volum 2), a învederat următoarele:
Potrivit art. 25 alin.3) din Legea nr. 10/2001 republicată cu modificări, decizia sau după caz, dispoziția motivată se comunică persoanei îndreptățite în termen de cel mult 10 zile de la data adoptării.
În speță, Dispoziția Primarului G. al Municipiului București nr._/28.07.2009 a fost transmisă în original, prin poștă, doamnei B. R. L. - Solange, cu adresa nr._/03.08.2009, care a fost returnată Primăriei Municipiului București pe motiv „destinatar lipsă de la domiciliu”. Urmare petițiilor formulate de reclamantă, dispoziția primarului a fost retransmisă în original, prin poștă, cu adresa nr._/16.10.2012, fiind returnată cu motivul „destinatar lipsă domiciliu”. Ulterior, la data de 11.01.2013, dispoziția a fost ridicată în original de împuternicitul reclamantei, av. R. Cantar.
La termenul de judecată din data de 21.05.2014, tribunalul a pus în discuția părților excepția de tardivitate a contestației.
Prin sentința civilă nr.663/21.05.2014, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis excepția de tardivitate invocată din oficiu, a respins contestația formulată de contestatoarea B. R. L.-Solange, în contradictoriu cu P. G. al Municipiului București, ca tardiv formulată.
Analizând cu prioritate excepția de tardivitate, tribunalul a apreciat că este întemeiată și a admis-o, pentru următoarele considerente:
Prin Dispoziția nr._/28.07.2009 emisă de P. G. al Municipiului București, a fost respinsă ca fiind lipsită de obiect, notificarea formulată de reclamanta B. R. L.-Solange, în temeiul Legii nr. 10/2001, pentru restituirea în natură a imobilului situat în mun. București, Bvd. Aviatorilor nr. 8.
Potrivit art. 26 alin.3) din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data emiterii Dispoziției, aceasta putea fi atacată de reclamantă, în calitate de persoană care se pretinde îndreptățită, la secția civilă a tribunalului în raza căruia se află sediul entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 zile de la notificare.
În cuprinsul notificării (f.130 vol.1), reclamanta a precizat că reprezentantul său la care autoritatea administrativă se poate adresa este doamna avocat C. R., cu sediul profesional în mun. București, Splaiul Independenței nr.1, ., etaj 6, ., dar la dosarul administrativ nu a fost depusă o împuternicire avocațială sau o procură pentru a dovedi calitatea de reprezentant.
Ulterior depunerii notificării susmenționate, reclamanta a formulat mai multe cereri, prin care solicita să fie informată asupra stadiului de soluționare a acestei notificări (f.54, f.67 volum 1, f.3 volum 2, f. 295 vol.1), iar în toate aceste cereri și-a indicat domiciliul din cartea de identitate eliberată la data de 16.05.2001 și valabilă până la data de 17.01.2051 (f.208 vol.1), respectiv mun. București, .. 41 sector 2, care este domiciliul indicat în alte solicitări de informații (f. 1, f. 8, f.9 vol.2) și totodată, este domiciliul indicat și în prezenta cerere de chemare în judecată.
În consecință, tribunalul a reținut că pe tot parcursul procedurii administrative prealabile, finalizate prin emiterea dispoziției nr._/2009, și după această dată, reclamanta nu și-a schimbat domiciliul din mun. București, .. 41, sector 2, unde dispoziția i-a fost comunicată cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, la începutul lunii august 2009 ( f. 71 vol.2).
Aspectele susmenționate, coroborate cu împrejurarea că reclamanta nu a înștiințat autoritatea administrative despre schimbarea domiciliului său, duc la concluzia că prima comunicare a dispoziției, în august 2009, a fost valabilă, că nu poate fi imputată autorității administrative, lipsa destinatarei de la domiciliu, astfel că nu se impunea recomunicarea.
În consecință, tribunalul a reținut că recomunicările dispoziției atacate nu au produs efecte legale, respectiv nu au fost de natură să prelungească data de la care reclamanta putea ataca dispoziția.
În concluzie, constatând că prezenta contestație a fost promovată după împlinirea termenului de 30 zile de la comunicarea dispoziției, în temeiul art. 26 alin.3) din Legea nr. 10/2001, tribunalul a admis excepția de tardivitate invocată din oficiu și a respins prezenta contestație ca tardiv formulată.
Împotriva sentinței primei instanțe a declarat recurs reclamanta B. R. L.-Solange, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei instanței de fond pentru rejudecare.
Apreciază că sentința atacată este nelegală și netemeinică, fiind dată cu încălcarea normelor de procedură prevăzute la art.105 Cod de procedură civilă.
Tribunalul a constatat faptul că pe parcursul procedurii administrative, reclamanta a formulat mai multe cereri prin care a solicitat stadiul de soluționare aacestei notificări, în cererile formulate indicând adresa din cartea de identitate.
Deși instanța reține faptul că la fila 130 din dosar, se află notificarea prin care reclamanta indica reprezentantul său la care autoritatea administrativă se poate adresa, în mod nelegal apreciază faptul că era necesar ca acest reprezentant să depună o împuternicire avocațială sau o procură pentru a dovedi calitatea de reprezentant. Recurenta – reclamantă menționează că a solicitat comunicarea actelor la adresa reprezentantului, întrucât nu se afla permanent la locuința unde are domiciliul, iar împuternicitul era chiar fiica acesteia.
De asemenea, susține recurenta – reclamantă că nu este de acord cu motivația instanței, potrivit căreia reclamanta trebuia să înainteze la dosarul administrativ, împuternicirea avocațială sau mandatul reprezentantului, întrucât niciunde în Legea nr.10/2001 sau în normele de aplicare a acesteia, nu există această obligativitate. Pe de altă parte, dacă pârâta nu era convinsă că acestea precizate de reclamantă, reprezintă voința acesteia, îi punea în vedere să atașeze această împuternicire despre care se face vorbire, însă aceasta nu s-a întâmplat.
Recurenta – reclamantă solicită să se observe faptul că dispoziția nr._ este emisă la data de 28.07.2009 și a fost comunicată reclamantei prin poștă la data de 03.08.2009 și recomunicată Ia data de 16.10.2012, ambele recomandate fiind returnate cu mențiunea: "destinatar lipsă de Ia domiciliu". Ulterior, la data de 13.01.2013, recurenta – reclamantă a împuternicit un avocat pentru a face demersurile necesare în vederea comunicării acestei decizii, iar acesta a mers personal la sediul pârâtei și a ridicat exemplarul original al dispoziției atacate.
Invocarea și admiterea de către instanța de fond a excepției tardivității nu este legală, aceasta fiind de natură a produce un prejudiciu imens proprietarului, care a efectuat demersuri suficiente în privința soluționării dosarului și mai mult, a comunicării dispoziției. Nu se poate aprecia faptul că dispoziția a fost comunicată potrivit prevederilor legale, din moment ce la dosarul administrativ era indicată și o altă adresă la care trebuiau comunicate actele de către pârâta intimată. De asemenea, nu poate fi imputat recurentei reclamante faptul că aceasta nu a fost la domiciliu, din moment ce indicase și o alta adresa la care să-i fie comunicate actele din dosarul de restituire.
Potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, „decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingerea notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită (...) în termen de 30 de zile de la comunicare."
Prin urmare, legea aplicabilă în cauză - Legea nr.10/2001- nu cuprinde nici o derogare în stabilirea momentului de la care începe să curgă termenul de 30 de zile pentru declanșarea fazei judiciare a procedurii pe care o reglementează, stabilind, în acord cu norma generală incidentă, că acest termen curge de la comunicarea actului contestat. Ca regulă generală, art. 102 Cod procedură civilă prevede faptul că „termenele încep să curgă de la data comunicării actelor de procedură, dacă legea nu dispune altfel."
În cauză, s-a constatat faptul că această comunicare nu a fost efectuată, confirmarea de primire a deciziei contestate nu a fost vreodată semnată de parte, documentele fiind returnate pârâtului, iar aceasta împrejurare echivalează cu o necomunicare a actului contestat.
Legea nr. 10/2001 nu cuprinde norme prin care să reglementeze modalitatea de comunicare a deciziilor/dispozițiilor emise în procedura pe care o instituie, modalitatea de a le comunica prin scrisoare recomandată, fiind recunoscută la nivelul tuturor entităților administrative. Această comunicare a actului emis în faza administrativă dispusă de legea de reparație, trebuie să fie însă certă și nu dedusă din înscrisuri care atestă expedierea unei corespondențe către reclamanta recurentă și care rezultă în mod evident că nu a fost primită, fiind returnată după ce termenul de păstrare a expirat. Așa cum s-a arătat, înscrisurile comunicate au fost expediate în regim de recomandată și, ca atare, singura dovadă a comunicării se poate face doar prin semnătura de primire a reclamantei recurente sau a împuternicitului acesteia. Totodată, înscrisurile înaintate de pârâtă atestă expedierea unei corespondențe către reclamanta recurentă, însă nu se cunoaște dacă prin această corespondență a fost comunicată și dispoziția atacată.
Prin urmare, cu încălcarea dispozițiilor art.86 alin.(3) Cod procedură civilă, instanța a considerat greșit faptul că dispoziția atacată a fost legal comunicată încă de la data de 03.08.2009, nefiind necesară recomunicarea, în realitate această dispoziție a fost comunicată așa cum s-a arătat, la data de 13.01.2013, prin mandatar, acesta fiind momentul de la care începe să curgă termenul de 30 de zile prevăzut pentru atacarea dispoziției nr._.
Totodată, se ridică întrebarea de ce oare a recomunicat pârâta și la data de 16.10.2012, dispoziția, această recomunicare însemnând de fapt, o recunoaștere a faptului că dispoziția nu a fost comunicată legal nici la data 03.08.2009, așa cum nu a fost comunicată legal nici în data de 16.19.2012.
Pentru toate motivele arătate, recurenta – reclamantă solicită admiterea recursului, casarea sentinței civile și trimiterea cauzei la instanța de fond pentru rejudecare.
Intimatul – pârât nu a depus întâmpinare, deși potrivit art.308 alin.2 Cod procedură civilă, avea această obligație.
În recurs, nu au fost administrate probe noi, potrivit art. 305 Cod de procedură civilă.
Curtea de Apel București s-a constatat legal sesizată și competentă material să soluționeze prezentul recurs, date fiind prevederile art. 3 Cod de procedură civilă și art. 299 și urm. Cod de procedură civilă.
Verificând sentința apelată, prin prisma criticilor invocate, în limitele cererii de recurs, conform prevederilor art. 316 în referire la art. 295 Cod de procedură civilă, Curtea apreciază că recursul prezent este fondat, pentru următoarele considerente:
1.Sub un prim aspect, Curtea reține că potrivit prevederilor art. 26 al.3 din Legea nr. 10/2001, „Decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare”.
Termenul de contestare a dispoziției emise în temeiul Legii 10/2001, de 30 zile de la comunicare, reprezintă un termen procedural imperativ, a cărui nerespectare constă în decăderea din dreptul de a mai formula contestație, potrivit normei juridice a art. 103 Cod procedură civilă, conform căreia: „Neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei. În acest din urmă caz, actul de procedură se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării; în același termen vor fi arătate și motivele împiedicării”.
Decăderea reprezintă o sancțiune stipulată pentru nerespectarea condițiilor privitoare la termenele procedurale. Așadar, de esența acestei sancțiuni procedurale, este depășirea culpabilă a termenului edictat de legiuitor.
Din interpretarea teleologică și sistematică a prevederii art. 26 al.3 din Legea nr. 10/2001, rezultă intenția legiuitorului de a sancționa astfel, prin această reglementare, pasivitatea persoanei notificatoare, pasivitate concretizată în lipsa unei contestații împotriva deciziei/dispoziției administrative.
Existența unei asemenea contestații formulate în termenul legal, va determina pe de altă parte, aprecierea rolului activ, ieșirea din pasivitate a notificatorului, cu efectul juridic al procedării la cercetarea jurisdicțională a dispoziției administrative emise.
2. Aplicând toate aceste considerente, cauzei prezente, Curtea observă că în cauză, prin notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, reclamanta recurentă a precizat: „Reprezentantul meu la care vă puteți adresa este doamna avocat C. R., cu sediul profesional în București, Splaiul Independenței, nr. 1, ., ., sector 5, telefon nr. (…)” (notificare – fila 130 dosar fond vol. I).
Verificând actele și lucrările dosarului, se observă că reclamantei recurente nu i-a fost comunicată dispoziția administrativă, la adresa menționată, indicată pentru corespondență, de către notificatoare, în cadrul cererii sale întemeiate pe Legea nr. 10/2001.
Deși această adresă, distinctă de domiciliul notificatoarei, a fost indicată ca reprezentând și sediul profesional al reprezentantului părții, Curtea observă că valența sa juridică de adresă de corespondență, deci implicit de loc al comunicării dispoziției administrative, nu este afectată de lipsa unei delegații avocațiale sau a unui mandat comun pentru reprezentantul indicat, cele două mențiuni (existența unui mandatar și locul unde entitatea notificată se poate adresa notificatoarei în cadrul procedurii administrative a Legii nr.10/2001) nefiind interdependente, indisolubil legate. Determinantă din punct de vedere juridic este manifestarea de voință inechivocă a părții, de a își primi corespondența provenind de la autoritatea publică, la adresa menționată.
Pe de altă parte, împrejurarea că ulterior, notificatoarea a formulat în cadrul procedurii respective, cereri de informare asupra stadiului de soluționare a notificării, de urgentare a rezolvării sau ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, în cadrul cărora și-a menționat domiciliul său, nu este relevantă în algoritmul juridic impus de art. 26 al. 3 din Legea nr. 10/2001, deoarece prin nici una din aceste petiții, recurenta nu a precizat că dorește să își schimbe adresa de corespondență, neputându-se admite în materie, că modificarea acestui element procedural ar putea fi realizată și pe cale implicită, tacită, apreciere fundamentată pe importanța sa concretă.
Pentru aceste considerente, Curtea apreciază că toate comunicările dispoziției administrative, realizate la domiciliul notificantei, nu au fost realizate în mod procedural.
Întrucât de-abia la data de 11.01.2013, domnul R. Canțăr, reprezentantul recurentei reclamante nou indicat prin delegația din aceeași dată, a primit personal sub semnătură, dispoziția administrativă, rezultă că de-abia la acest moment, dispoziția a fost comunicată în mod legal, către notificantă (împuternicire avocațială, declarație – filele 49, 50 dosar fond vol. I).
Întrucât contestația împotriva deciziei a fost depusă la data de 30.01.2013 (fila 2 dosar fond), dată care se află în interiorul intervalului de 30 zile de la data comunicării, 11.01.2013 (fila 50 dosar fond vol. I), rezultă că aceasta a fost formulată în termen legal.
Așadar, în temeiul tuturor acestor argumente, Curtea apreciază că în mod greșit prima instanță de judecată, a admis excepția tardivității, impunându-se pentru ansamblul acestor considerente, în temeiul art.312 al.3 și 5 Cod procedură civilă, admiterea ca fondat, a recursului promovat, casarea sentinței civile recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta - reclamantă B. R. L.-SOLANGE, împotriva sentinței civile nr.663/21.05.2014, pronunțate de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul – pârât P. G. AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI.
Casează sentința civilă recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 24.02.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. H. G. S. C. G.
GREFIER
S. R.
Red.M.H.
Tehdact.R.L./M.H.
2 ex./TB-S.5 – C.D.C.
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 240/2015. Curtea de Apel... | Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 38/2015. Curtea... → |
|---|
