Anulare act. Decizia nr. 282/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 282/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-11-2013 în dosarul nr. 282/2013
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.282 A
Ședința publică de la 11 noiembrie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - D. A. B.
JUDECĂTOR - I. B.
GREFIER - L. C.
Pe rol se află pronunțarea asupra cererii de apel (după casare) formulată de apelanții-reclamanți C. I. și C. F., împotriva încheierilor de ședință din data de 09.11.2011 și 16.12.2011, precum și împotriva sentinței civile nr. 241 din 08.02.2012, pronunțate de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă, în dosarul nr._/3/2010, în contradictoriu cu intimatele pârâte S.C. J. R. S.R.L. și L. O. M. J. – prin reprezentant legal LISAVENCU M. MELODI.
P. are ca obiect – anulare act.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 28 octombrie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la această dată, care face parte integrantă din prezenta decizie; în vederea deliberării și pentru a da posibilitate părților să depună note scrise, Curtea a amânat pronunțarea cauzei la data de 4 noiembrie 2013 și apoi la 11 noiembrie 2013, când a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București sub nr._, reclamanții C. I. și C. F. au chemat în judecată pe pârâții L. BRUNO și ., solicitând instanței constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 942/16.10.2008, pentru fraudă la lege.
Prin sentința civilă nr. 4041/13.04.2010, Judecătoria Sectorului 2 București a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, iar prin sentința civilă nr. 198/09.02.2011, Tribunalul a admis excepția necompetenței materiale a tribunalului, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București, și constatându-se ivit conflictul negativ de competență a înaintat dosarul la Curtea de Apel București pentru soluționarea conflictului negativ pe calea regulatorului de competență.
Prin sentința civilă nr. 13F/27.04.2011, Curtea de Apel București – Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, cauza fiind înregistrată sub nr._/3/2010.
Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 9.11.2011 tribunalul a respins cererea reclamanților de ajutor public judiciar, ca neîntemeiată, împotriva acesteia, reclamanții formulând cerere de reexaminare, care a fost respinsă ca neîntemeiată, prin încheierea de ședință din data de 16.12.2011.
Prin sentința civilă nr. 241/08.02.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a fost anulată cererea formulată de reclamanții C. I. și C. F., în contradictoriu cu pârâții L. O. M. J. prin reprezentant legal Lisavencu M.-Melodi și ., ca insuficient timbrată, luându-se act că pârâții nu solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut că reclamanții nu au achitat taxa judiciară de timbru în cuantum de 31.524,29 lei și timbrele judiciare în sumă de 5 lei, nedepunând la dosarul cauzei dovada achitării acestor taxe, deși au fost citați cu această mențiune și că, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 20 alin. 1-3 din Legea nr. 146/1997 și ale art. 9 din OG nr. 32/1995.
Împotriva sentinței civile nr. 241/08.02.2012 și a încheierilor din datele de 9.11.2011 și 16.12.2011 au formulat apel reclamanții C. I. și C. F., prin care au solicitat anularea sentinței, ca fiind greșit soluționată, fără a se intra în judecata fondului și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului București, potrivit art. 297 Cod de procedură civilă.
Curtea de Apel București – Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, prin decizia civilă nr. 297 A din 6 septembrie 2012 a respins ca inadmisibil apelul formulat de reclamanții C. I. și C. F., împotriva încheierilor din 9.11.2011 și 16.12.2011, precum și apelul formulat de aceeași apelanți împotriva sentinței civile nr.241/08.02.2012, pronunțate de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a constatat că, prin încheierea din 9.11.2011, tribunalul a reținut că reclamanții au mai beneficiat de ajutor public judiciar în cursul anului 2011, constând în scutirea acestora de la plata taxei de timbru în cuantum de 7000 lei, în dosarul nr._ al Judecătoriei Cornetu, așa cum rezultă din încheierea din 12.08.2011 a acestei instanțe și că, norma înscrisă în art. 7 din OUG nr. 51/2008, are caracter imperativ, considerente pentru care a respins cererea de ajutor public judiciar cu care a fost sesizat.
Curtea de Apel a reținut că, apelanții au uzat de calea de atac specială prevăzută de lege, împotriva încheierii prin care le-a fost respinsă cererea de acordare a ajutorului public judiciar - cea a cererii de reexaminare și față de împrejurarea că pentru soluționarea unor astfel de cereri, a fost adoptată o lege specială, care prevede atât condițiile necesare pentru acordarea ajutorului public judiciar, cât și competența de soluționare a unor astfel de cereri, dar și căile de atac care pot fi exercitate împotriva hotărârilor adoptate în această materie, nu se poate susține că legea specială, derogatorie de la dreptul comun, reprezentat de Codul de procedură civilă, s-ar putea aplica în concurs cu acesta.
Prin raportare la aceste considerente, având în vedere și principiul de drept procesual al unicității căilor de atac, dar și faptul că apelanții au uzat deja de calea de atac prevăzută de legea specială, formulând cererea de reexaminare s-a apreciat că se impune respingerea apelului declarat împotriva încheierii pronunțate la 9.11.2011, ca inadmisibil.
Față de dispozițiile art. 377 Cod procedură civilă și față de faptul că încheierea irevocabilă pronunțată de tribunal nu mai este susceptibilă de a fi atacată cu apel la Curtea de Apel București s-a considerat că, apelul formulat de apelanții-reclamanții împotriva încheierii din data de 16.12.2011 a Tribunalului București Secția a IV-a Civilă, este inadmisibil.
În ceea ce privește apelul declarat împotriva sentinței civile nr.241/2012, pronunțată de Tribunalul București, s-a reținut că, în cererea de apel nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa argumentelor folosite de prima instanță în fundamentarea soluției adoptate prin sentința apelată, în sensul indicării punctuale a motivelor de nelegalitate sau netemeinicie, prin raportare la soluția pronunțată și prin urmare, s-a apreciat că această critică nu are legătură cu considerentele care au justificat soluția adoptată de tribunal la momentul admiterii excepției insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată.
Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat recurs reclamanții C. I. și C. F., întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei cu trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere că procesul a fost soluționat fără a se intra în cercetarea fondului.
Criticile aduse deciziei atacate se referă în esență la faptul că, soluționarea litigiului s-a realizat cu aplicarea greșită a legii și încălcarea dispozițiilor art. 129 Cod procedură civilă, apreciindu-se în mod greșit că singura critică adusă hotărârii de fond este cea referitoare la modalitatea de soluționare a cererii de ajutor public judiciar și a cererii de reexaminare, întrucât, ceea ce s-a contestat nu a fost caracterul irevocabil al încheierii prin care s-a soluționat cererea de reexaminare, ci modalitatea în care prima instanță a procedat fără a respecta principiul accesului la justiție și al dreptului la un proces echitabil, fără a mai da posibilitatea achitării taxelor judiciare.
În acest sens, recurenții arată că în jurisprudența CEDO s-a stabilit că o limitare a accesului la o instanță nu este conformă cu art. 6 decât dacă are un scop legitim și dacă există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit.
Prin decizia civilă nr.2315/11.06.2013, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția a II-a Civilă a admis recursul declarat de reclamanții C. I. și C. F. împotriva deciziei civile nr. 297 A din 6 septembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, a casat hotărârea recurată și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Pentru a decide astfel, Înalta Curte a reținut că modificarea sau casarea unei hotărâri poate fi solicitată, potrivit art. 304 (9) Cod procedură civilă atunci „când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”.
Din perspectiva acestui motiv de recurs, recurenta a pus în discuție aplicarea greșită, de către instanța de apel a dispozițiilor art.129 Cod procedură civilă, în sensul că, Curtea de Apel București nu a dat dovadă de rol activ, întrucât nu a examinat modalitatea în care instanța de fond a respins cererea fără a da eficacitate respectării principiului accesului la justiție, principiu garantat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
În ceea ce privește limitările financiare pe care le poate avea accesul unei persoane la instanță, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că acestea pot constitui obiectul încălcării dispozițiilor art. 6 din Convenție, în acest context fiind analizate de către Curtea Europeană taxe judiciare impuse la momentul introducerii acțiunii și a căror neplată împiedică accesul la prima instanță sau într-o etapă ulterioară a procesului, apel sau recurs, inclusiv în faza de executare a unei hotărâri.
În acest sens, Curtea Europeană admite că, potrivit jurisprudenței sale constante, „dreptul la o instanță” nu este absolut, el se pretează unor limitări deoarece, prin însăși natura sa, pune o reglementare din partea statului care poate să aleagă mijloacele pe care să le utilizeze în acest scop.
În acest context, s-a apreciat ca fondată critica recurenților, întrucât în considerentele deciziei nu se regăsesc argumentele în baza cărora s-a apreciat că, dispozițiile Legii nr.146/1997 au fost corect aplicate, deși prin motivele de apel s-a criticat soluția tribunalului și din perspectiva art.24 din Constituția României și art. 6 din Convenție, raportat la art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă.
Toate aceste aspecte care nu au fost analizate urmează să fie lămurite de instanța de apel, întrucât aceasta a avut în vedere exclusiv incidența dispozițiilor OG nr. 51/2008, în considerarea cărora s-a pronunțat decizia.
Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie sub nr._ .
Rejudecând apelul, instanța va analiza critica apelanților formulată în temeiul art.24 din Constituția României și a art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, constatând că în mai multe cauze Statul român a fost condamnat de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în temeiul art.6 din Convenție, respectiv în cauzele Weissman, I., R. și alții.
În aceste cauze s-a reținut că sunt excesive taxele care reprezintă veniturile integrale ale familiei sau dublul acestor venituri, iar raportat la prezenta cauză, Curtea constată că veniturile reclamanților sunt insuficiente pentru a putea achita taxa de timbru stabilită.
Cu toate acestea, cererea de ajutor public judiciar a fost respinsă ca neîntemeiată, potrivit art.7 din O.U.G. nr.51/2008, iar cererea de reexaminare împotriva încheierii din 9.11.2011 a fost respinsă irevocabil prin încheierea Camerei de consiliu din 16.12.2011, apreciindu-se neîntemeiată, în raport de dispoz.art.7 din același act normativ.
Aceste soluții date cererii de ajutor public judiciar prin care se putea scuti sau acorda o eșalonare de plată reclamanților, sunt irevocabile și nu mai pot fi contestate prin nici o modalitate prevăzută de legea română.
Astfel, deși în raport cu jurisprudența europeană în materie, se constată că apelanții reclamanți nu pot în mod obiectiv să achite taxa de timbru, aceasta depășind cu mult veniturile lor, obligația de plată a taxei de timbru, astfel cum aceasta a fost stabilită în temeiul Legii nr.146/1997, nu mai poate fi modificată.
Așa cum C.E.D.O. a arătat în Cauza R. împotriva României, art. 13 din Convenția europeană garantează existența în dreptul intern a unui recurs ce permite invocarea, în substanță, a drepturilor și libertăților consacrate de Convenție. El are ca o consecință directă existența unui "recurs intern", care să permită persoanei remedierea în plan național a oricărei încălcări a unui drept consacrat în Convenție. Această dispoziție solicită deci o cale internă de atac în fața unei "autorități naționale competente" care să examineze orice cerere întemeiată pe dispozițiile Convenției, dar care să ofere și reparația adecvată, chiar dacă statele contractante se bucură de o anume marjă de apreciere în ceea ce privește modalitatea de a se conforma obligațiilor impuse de această dispoziție.
Prin urmare, posibilitatea analizei pe fond a cererii reclamanților și oferirea unui remediu adecvat constituie ceea ce, în jurisprudența C.E.D.O., se numește a fi "recursul efectiv", în sensul art. 13 din Convenție (cauzele Kudla împotriva Poloniei, Rysovskyy împotriva Ucrainei, Kacmar împotriva Slovaciei etc.).
Cu privire la natura acestui "recurs intern", atât jurisprudența C.E.D.O, cât și doctrina au stabilit că garanțiile prevăzute de art. 13 din Convenție nu pot merge atât de departe încât să asigure o cale care să permită combaterea unei legi, pe motiv că este contrară Convenției, sau să atace conținutul unei anumite reglementări în fața unei autorități naționale (cauzele James și alții împotriva Regatului Unit, Roche împotriva Regatului Unit, Murray împotriva Regatului Unit etc.).
Prin urmare, art. 13, astfel cum a fost interpretat de organele cu atribuții jurisdicționale ale Convenției, nu deschide calea unui recurs național în convenționalitate, care ar putea avea ca obiect încălcarea de către o lege națională, oricare ar fi ea, a unui drept ocrotit de Convenție sau de protocoalele sale adiționale, ci garantează o cale de atac care să pună în discuție modul de aplicare a legii interne în conformitate cu exigențele Convenției.
Cu alte cuvinte, în baza acestui articol, judecătorul național nu poate înlătura o lege sub pretextul că nu corespunde Convenției europene, ci este obligat să aplice legea existentă în lumina principiilor degajate din blocul de convenționalitate.
Din această perspectivă, Curtea are în vedere și considerentele C.E.D.O. din cauza R. c.României, pct.38, unde se arată „Curtea remarcă faptul că la data de 24.04.2008 au intrat în vigoare noi prevederi referitoare la ajutorul judiciar în materie civile. În prezent, există o limită minimă a veniturilor sub care se acordă scutire de taxă judiciară și există posibilitatea de a contesta soluția dată cu privire la cererea de ajutor judiciar, la instanța superioară”.
Având în vedere aceste considerente, Curtea va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanții reclamanți C. I. și C. F., domiciliați în București, ..77, sector 2 și cu domiciliul ales la C..Av.”M. R.-C., în București, ..5, ., ., ., împotriva încheierilor din 09.11.2011 și 16.12.2011, precum și împotriva sentinței civile nr.241/8.02.2012, pronunțate de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimatele – pârâte L. O. M. J. prin reprezentant legal Lisavencu M. Melodi, domiciliată în București, ., ., ., sector 4 și ., cu sediul în București, .-70, sector 3.
Cu recurs.
Pronunțată în ședința publică din 11.11.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
D. A. B. I. B.
GREFIER
L. C.
Red.D.A.B.
Tehnored.DAB/B.I
8 ex/11.12.2013
T.B.-Secția a IV-a – L.I.C.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 1817/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 1800/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
