Anulare act. Decizia nr. 447/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 447/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 28-02-2014 în dosarul nr. 447/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.447R
Ședința publică de la 28 februarie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - F. C.
JUDECĂTOR - A. V.
JUDECĂTOR - R. P.
GREFIER - G.-M. V.
***********
Pe rol pronunțarea asupra recursurilor declarate de recurenții-pârâți P. C. N., P. D., P. L. I., P. M. și V. R. G. și de recurentul-pârât M. București prin Primarul General, împotriva deciziei civile nr.641A/13.06.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă B. E. (de Confesiune Augustană) și intimatul-pârât . având ca obiect „anulare act – constatare nulitate act juridic, acțiune în constatare, alte cereri”.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică de la 21 februarie 2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când, Curtea având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 28 februarie 2014.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București sub nr._/2004, nr. nou_, reclamanta B. E. (DE CONFESIUNE AUGUSTANĂ) a solicitat în contradictoriu cu pârâții M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, . B. I. să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare nr. 1164/29.07.1999, încheiat între B. I. în calitate de cumpărător și Primăria Municipiului București în calitate de vânzător, cu cheltuieli de judecată.
În motivare a susținut că întregul ansamblu imobiliar din . nr. 6-8 a fost preluat de stat fără titlu, astfel: în baza Convenției generale încheiate la 11.08.1942, B. E. CA din România a fost silită să predea o . imobile, printre care și cel situat în . nr. 6-8, sector 1, București. Prin legea nr. 485/08.10.1944, a fost desființat Grupul Etnic german, care era o organizație fascistă, iar statul român a preluat toate bunurile care se aflau în patrimoniul acestuia. Deși B. evanghelică a formulat o opoziție puternică împotriva acestui lucru, deoarece imobilele care au format obiectul Convenției din 11.08.1942, intervenită între B. evanghelică CA și Grupul etnic german, nu au fost niciodată transmise din proprietatea fiecărei parohii în parte în patrimoniul Grupului.
A susținut că, cu certificatul nr. 5451 din 09.04.1945, eliberat de grefa Tribunalului I., Secția notariat, reclamanta face dovada că nu a fost transmis nici dreptul de proprietate, și nici vreun alt drept real din patrimoniul Bisericii Evanghelice CA din București,
În patrimoniul Grupului etnic german; prin adresa din 24.10.1946 a avocatului public, avocatul poporului se cere un aviz privind situația juridică a imobilelor proprietate bisericii, cu propunerea restituirii acestora proprietarului de drept; prin avizul nr. 286 al Consiliului de Avocați ai ministerului Agriculturii și Domeniilor din 1947 se recunoaște lipsa de efect a Convenției din 11.08.1942, încheiată între Grupul etnic german și B. E. CA din România; prin avizul nr. 614 din 26.09.1947 al Consiliului Juridic Superior al statului de pe lângă Ministerul justiției se menține ca valabil avizul dat de Consiliului de Avocați ai Ministerului Agriculturii și domeniilor, nr. 286/16.05.1947, precum și adresa avocatului poporului,.
A susținut reclamanta că statul român, la acea vreme, prin organele sale abilitate, a recunoscut ineficacitatea convenției din 1942, conchizând, de fapt, că dreptul de proprietate al Bisericii evanghelice CA din București nu a fost niciodată transmis. După 31.12.1947, când în urma abdicării forțate a MS Regele M. I, a fost instaurat regimul comunist, s-a menținut starea de fapt nelegală în acel moment.
A mai susținut nelegalitatea vânzării, deoarece legea nr. 112/1995 se aplică numai imobilelor trecute cu titlu în patrimoniul statului, ceea ce nu s-a întâmplat în speță.
De asemenea, a arătat că la data de 29 iulie 1999, când s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare, B. E. avea pe rol dosarul nr. 7380/1998, înregistrat la judecătoria sectorului 1, având ca obiect revendicarea ansamblului imobiliar din . nr. 6-8.
În drept a invocat legea nr. 66/2004, legea nr. 48/2004, legea nr. 501/2002, art. VI din OUG nr. 184/2002, OUG nr. 94/2000, OUG nr. 83/1999, legea nr. 112/1995, Hg. nr. 11/1997, HG nr. 20/1996, legea nr. 10/2001, legea nr. 213/1998, Art. 1 din Protocolul CEDO nr. 1.
Prin întâmpinare (f. 48), . solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, deoarece imobilul din . a fost preluat cu titlu - Decizia nr. 409/1955, pârâta persoană fizică era titulara unui contract de închiriere valabil încheiat, iar reclamanta nu a formulat notificare,.
Prin cererea înregistrată la data de 22.10.2004, reclamanta și-a precizat acțiunea, completând motivarea cererii de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare, învederând că încheierea acestuia s-a făcut cu fraudarea legii, ambele părți ale contractului au fost de rea credință, cunoscând existența unui litigiu cu privire la imobil.
În drept a invocat art. 2403 li urm cod civil, art. 36 pct. 1 și art. 38 din legea nr. 7/1996.
Prin sentință civilă nr.9628 din 10.12.2004, Judecătoria sectorului 1 București a respins ca neîntemeiate ambele capete de cerere, referitoare la constatarea nevalabilității titlului statului asupra întregului ansamblu imobiliar din . nr. 6-8, și privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare nr. 1164 din 29 iulie 1999.
În al doilea ciclu procesual dosarul a fost înregistrat pe rolul judecătoriei sectorului 1 București sub nr._.l/299/
Prin sentința civilă nr.9854/23.05.2011 pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Sector 1 București a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta B. E. (DE CONFESIUNE AUGUSTANĂ), în contradictoriu cu pârâții M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL,. C. N., P. D., P. L. I., V. R. G. și P. M.; a constatat nevalabilitatea titlului statului privind imobilul situat în București, . nr.6, . și a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr.1164/29.07.1999, încheiat între Barzescu I., în calitate de cumpărător și Primăria Municipiului București prin . calitate de vânzător.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut cu privire la primul capăt de cerere privind constatarea nevalabilității titlului statului asupra imobilului din București, . nr. 6, sector 1. nulitatea absolută a Convenției din 1942, și faptul că nu există nici un act legal, ulterior, prin care statul să fi devenit proprietar al bunurilor.
Referitor la al doilea capă de cere, instanța a reținut că vânzătoarea a fost de rea credință la vânzarea imobilului, deoarece cunoștea inexistența vreunui temei juridic de transmitere a dreptului de proprietate în favoarea statului sau a unității administrativ teritoriale. Astfel, în referatul întocmit înaintea vânzării (f. 76 dosar 2004) se menționează la rubrica „Temei de preluare în proprietatea statului” - Decizia nr. 288 din 15.05.1958 și Decretul Lege nr. 409 din 1955.
Acest Decret Lege, Nr. 409 din 8 septembrie 1955, deși intitulat „Decret privind reglementarea transmiterii bunurilor in proprietatea statului”, nu se referă la trecerea în proprietatea statului a unor bunuri, ci la transferul dreptului de administrare, așa cum rezultă din art. 1: „ Transmiterea in administrare a bunurilor proprietatea statului intre instituțiile centrale de stat, sfaturile populare si unitățile tutelate de acestea, se face fara plata si in conformitate cu următoarele prevederi:”. Domeniul de aplicare al acestui decret se referă la bunuri deja intrate în patrimoniul statului, în temeiul altor acte normative. Era obligația Vânzătoarei să verifice valabilitatea titlului său, inclusiv prin raportare la titlul autorului său.
De asemenea, ținând seama de faptul că, așa cum reiese din adresa nr. 3554 din 04.10.2004 (f. 66 dosar 2004), apartamentul a fost vândut în temeiul legii nr. 85/1992, instanța a reținut că nu sunt întrunite cerințe de aplicare ale acestui act normativ. Astfel, imobilul a fost construit de reclamantă, în 1912 (f. 25,26 dosar 2004), astfel încât nu sunt respectate condițiile de aplicare a Legii nr. 85/1992 – locuința să fi fost construită din fondurile statului și din fondurile unităților economice sau bugetare de stat.
Pentru aceste motive, reținând că vânzătorul a fost de rea credință la încheierea actului, instanța a admis în totalitate al doilea capăt de cerere.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel M. București, prin Primar General și pârâții P. L. I., P. D., P. C.-N., P. M. si V. R. .
La termenul din data de 30.04.2012, instanta a admis exceptia tardivitatii apelului formulat de paratii P. L. I., P. D., P. C.-N., P. M. si V. R. G., pentru considerentele retinute în respectiva încheiere de sedinta.
Prin decizia civilă nr.641A/13.06.2012 pronunțată de Tribunalul București Secția a V a Civilă a respins apelul formulat de apelantul M. Bucuresti,;a respins ca inadmisibilă cererea de aderare la apel formulată de apelantii P. L. I., P. D., P. C.-N., P. M. si V. R. G. ; a respins cererea de apel formulata de apelantii P. L. I., P. D., P. C.-N., P. M. si V. R. G. ca tardiv formulată; a obligat apelantii la plata către intimata a sumei de 3836,76 lei cu titlu de cheltuieli de judecat.
Împotriva deciziei tribunalului a declarat recurs pârâții persoane fizice și M. București, susținând următoarele.
În motivarea recursului pârâții persoane fizice au susținut următoarele:
Astfel, s-a solicitat sa se arate Instantei în actualul regim democratic se doreste a se îndrepta nedreptatile savarsite în timpul regimului comunist, motiv pentru care domeniul de aplicare al OUG nr.94/2000 se refera la imobilele preluate în intervalul 6 martie 1945-22 decembrie 1989. In prezenta cauza s-a înteles sa se prevaleze de prevederile Legii nr.485/1944 care totusi a produs efectele înainte de data de 6 martie 1945, motiv pentru care intimata reclamanta a fost efectiv deposedata de bunurile sale. Si autoarei i-a fost comunicata de catre PMB Monitorul Oficial din 1945-1947 în care figurau aceste bunuri. ln acest context a aratat Curții faptul ca reluarea imobilului dobandit de autoarea subsemnatilor excede perioadei în care actul normativ OUG 94/2000 face reparația nedreptăților din timpul regimului comunist, motiv pentru care a solicitat admiterea excepției.
In ceea ce priveste actul normativ, domeniul de aplicare este clar determinat, perioada fiind 6 martie 1945-22 decembrie 1989, iar acolo unde legea nu distinge nici recurenții nu trebuie sa facă distincție.
Pe fond, a apreciat ca sentinta 9854/23.05.2011, pronuntata de Judecatoria Sectorului 1 si decizia civila nr. 641A/13.06.2012 sunt netemeinice si nelegale, fiind pronuntate cu aplicarea gresita a legii, precum si cu aplicarea gresita a principiilor Conventiei Europene a Drepturilor Omului astfel cum se va arata în continuare.
Atat instanta de fond, dar mai instanta de apel a retinut în cuprinsul motivelor de apel (fila 10 primul paragraf) faptul ca vanzatoarea este de rea credinta. Nu acelasi lucru se poate afirma si cumparatoare. Aceasta, a depus diligentele necesare efectuarii vanzarii. Din rezoluția ce i-a fost comunicată (rezoluția se află la fila 61 verso,din primul dosar de fond),rezulta: "Apartamentul din cerere nu figurează cu notificare sau litigiu. Nu figurează cu cerere la comisia pt. Aplicarea legii nr.112/1995.
Nu a fost comunicată o dispozitie (semnătură și data: 14.07.1999)". Tot în data de 14.09.1999, i-a fost comunicat istoricul situației juridice, din care rezultă fostul proprietar "Bis. Evangheliilor Luterană", dar care nu figura nici cu notificare și nici cu litigiu pe rol (fila 51 dosar temeiul preluării constituindu-I DL. 409/1955 și Deciz. 288/15.05.1958.
Mai mult, în completarea situației juridice comunicate de către M. București, autoarea a obținut și o copie a deciziei 674/28.04.1947, publicată în Monitorul Oficial nr. 106/12.05.1947, din care rezultă faptul că statul român nu a dobândit abuziv, ci ca succesor al Grupului Etnic G. imobilul din . nr. 6.
- Având în vedere că în anul 1999 termenul de formulare a cererilor de restituire în baza legii nr.112/1995 era de mult prescris și luând act că nu este nici litigiu pe rolul vreunei instanțe și că imobilul nu fusese nici retrocedat anterior, autoarea a procedat la 28.07.1999 la cumpărarea imobilului, de bună credință fiind, că îI dobândește de la adevăratul proprietar, respectiv M. București prin mandatar .>
Instanțele de fond și de apel au ignorat principiile de drept „error communis facit jus” și „resolutio jure dantis”. Datorita diligențelor pe care autoarea le-a efectuat, aceasta este pe deplin de bună credință având „credința” ca achiziționează un bun de la „verus dominus”. Într-o atare situație, se aplica o excepție de la principiul „resolutio jure dantis resolvitur jus accipientis” în ceea ce-l privește pe terțul dobânditor de bună credință prin act cu titlu oneros.
Un alt aspect deosebit de important pe care instantele de fond si apel I-au omis este faptul ca OUG nr.94/2000, respectiv actul normativ (legea speciala) care reglementeaza restituirea bunurilor institutia de cult B. Evanghelica este ulterior momentului cumpararii. In aceasta situatie ar fi proportionat si excesiv ca cineva sa retina în sarcina cumparatoarei reaua-credinta si în acelasi aceasta sa suporte efectele negative ale inconsecventei legislative, întrucat de principiu OUG nr.94/2000nu poate retroactiva ci doar nulitatea pe care o invoca intimate-reaclamanta B. produce efecte retroactive.
În raportul juridic dedus judecății, M. București este un subdobânditor cu titlu gratuit al acestui imobil, în temeiul decretului lege nr.409/1955. Nu pârâtul apelant M. București este cel care ar fi făcut preluarea imobilului în mod abuziv de la reclamanta - intimată B. E. C.A. București, ci cel care a dobândit la rândul său acest imobil cu titlu gratuit, astfel cum e din decizia 2652/10.10.1958, coroborată cu Ordinul Ministerului Învățământului nr.1915/20.09.1958,de trecere a imobilului în administrarea fostului Sfat Popular al Capitalei.
Acest aspect este deosebit de important din două puncte de vedere. În primul rând, M. București, ca și continuator al fostului Sfat Popular al Capitalei este un subdobânditor al ui imobil și nu cel care l-a preluat, motiv pentru care încadrarea înstrăinării pe temeiul prevăzut Legea 85/1992 este legal. În al doilea rând, atât vânzătorul, cât și cumpărătorul din contractul nr.1164/1999 sunt de bună - credință, comportându-se ca niște adevărați proprietari.
În ceea ce privește regimul juridic aplicabil imobilului cumpărat de autoarea B. a învederat instanței de judecată faptul că efectuarea vânzării în temeiul legii 85/1992 modificată și completată este pe deplin justificată, deoarece imobilul este considerat ca aparținând instituții reorganizată înainte de data de 06.03.1945 (art.7 alin. 3), ceea ce corespunde realității, deoarece Grupul Etnic G. și-a Încetat existența prin efectul legii 485/1944.
Reclamanta intimată nu a făcut dovada faptului că imobilul în cauză nu poate face obiectul legii 85/1992, deoarece acesta făcea parte din fondul statului înainte de 06.03.1945, nefiind preluat printr-un act de naționalizare, confiscare sau expropriere ulterioară datei amintite.
A apreciat că OUG 94/2000 nu poate reprezenta în speța de față un act normativ aplicabil reclamantei - intimate, interesul acesteia nefiind născut ori actual la momentul introducerii prezentei cereri de chemare în judecată.
În cel de-al doilea recurs formulat de M. București prin Primarul General privește următoarele motive:
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.: .Hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii".
Astfel, instanța de fond ar fi trebuit sa aibă în vedere dispozițiile Legii nr.24 7/2005 conform cărora: "la articolul 1, alineatele 1 si 2 vor avea următorul cuprins:
Art.1 - (1) Imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite, se restituie, în natura, în condițiile prezentei legi.
(2) În cazurile în care restituirea în natura nu este posibila se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent. Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea investită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv”.
Or, atata timp cat printr-o lege s-a statuat ca toate imobile din perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 au fost preluate în mod abuziv, instanta nu mai poate sa constate altceva decat cea ce prevede legea. Reclamanta nu a justificat interesul în vederea promovarii unei astfel de capat de cerere, deoarece Legea nr.24 7/2005 arata în mod clar modalitatea preluarii de catre stat a imobilului în litigiu.
Analizând actele și lucrările dosarului cu privire la motivele de recurs Curtea a constatat următoarele :
Prin decizia civilă nr. 641 din 13.06.2012 pronunțată de Tribunalul București a fost respins apelul formulat de apelanții P. C. N., P. D., P. L. I., P. M. și V. R. G. împotriva sentinței civile nr.9854/23.05.2011 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București ca tardiv formulat.
Prin urmare, împotriva acestei decizii ,recurenții sus menționați nu puteau formula în recurs critici decât sub aspectul reținerii tardivității apelului de către instanța de apel. În cazul în care, instanța ar fi găsit întemeiată critica sub aspectul greșitei rețineri a tardivității soluția ar fi fost casarea hotărârii cu trimiterea sau reținere cu consecința rejudecării fondului cauzei.
Întrucât instanța de apel nu a analizat pe fond criticile aduse de apelanți, aceștia nu pot veni direct în recurs să formuleze critici pe fondul cauzei. Neformularea de către recurenți a criticilor privind soluția dată în apel echivalează cu lipsa motivelor de recurs, sancționată de art .306 alin 1 c pr civ cu nulitatea.
În ceea ce privește recursul formulat de M. București prin Primarul General Curtea constată că singurul aspect criticat privește lipsa interesului privind constatarea nevalabilității titlului statului.
Reclamanta B. Evanghelica CA are interes în solicitarea de a se constata lipsa/nevalabilitatea titlului statului având în vedere ca reclamanta a cerut si constatarea nulității absolute a contractului de vanzare-cumparare nr. 1164/29.07.1999, una dintre cauzele de nulitate invocate fiind cauza ilicita, respectiv împrejurarea ca ambele parti au actionat cu rea-credinta la incheierea contractului, cunoscand ca vanzatorul nu era titularul dreptului de proprietate asupra bunului înstrăinat, deoarece acesta a intrat in patrimoniu statului fără titlu.
Pentru considerentele de mai sus, Curtea a constatat nulitatea recursului declarat de recurenții-pârâți și a respins ca nefondat recursul declarat de M. București prin Primarul General împotriva aceleași decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată nulitatea recursului declarat de recurenții-pârâți P. C. N., P. D., P. L. I., P. M. și V. R. G. împotriva deciziei civile nr.641A/13.06.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă B. E. (de Confesiune Augustană) și intimatul-pârât .>
Respinge ca nefondat recursul declarat de M. București prin Primarul General împotriva aceleași decizii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 28 februarie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
F. C. A. V. R. P.
GREFIER
G. – M. V.
RED.FC/17.03.2014
Tehnored.MȘ/ 2 ex.
10.03.2014
| ← Actiune in raspundere contractuala. Decizia nr. 66/2014. Curtea... | Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 350/2014. Curtea de... → |
|---|
