Legea 10/2001. Decizia nr. 353/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 353/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-03-2014 în dosarul nr. 353/2014
DOSAR NR._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI SECTI A III A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILA NR.353
Ședința publică de la 05.03.2014
Curtea constituită din:
P. - E. V.
JUDECATOR - I. A. H. P.
JUDECATOR - M.-G. R.
GREFIER - S. P.
***** *****
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de recurenții – reclamanți D. N., D. J. și de către recurentul-pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, împotriva sentinței civile nr.1631 din 24.09.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – intervenientă . SA.
P. are ca obiect – Legea nr.10/2001.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat Toia P., în calitate de reprezentant al recurenților-reclamanți D. N., D. J., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/04.03.2014, eliberată de Baroul București - Cabinet Individual, pe care o depune la dosar, lipsind recurentul-pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL și intimata – intervenientă . SA.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează împrejurarea că recurentul-pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL a solicitat prin cererea de recurs aplicarea dispozițiilor art.242 al.2 din codul de procedură civilă privind judecata în lipsă.
Avocatul recurenților-reclamanți, având cuvântul, declară că nu mai are cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea și combaterea recursurilor.
Avocatul recurenților-reclamanți, având cuvântul, în ceea ce privește recursul promovat de recurentul-pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, solicită respingerea excepției prematurității cererii de chemare în judecată invocată prin motivele de recurs, apreciind că este neîntemeiată, în raport de dispozițiile constituționale, respectiv principiul neretroactivității legii civile art.15 al.2 din Constituția României, principiu care este cuprins și în dispozițiile Noului cod civil art.6 al.2, în sensul că situațiile de fapt și actele juridice sunt supuse dispozițiilor legale în vigoare la momentul când au fost încheiate.
În speța de față, sesizarea instanței judecătorești s-a produs în martie 2012, anterior intrării în vigoare a Legii nr.165/2013 și în raport de dispozițiile Legii nr.10/2001, sesizarea instanței era legală, fiind îndeplinite condițiile solicitate de lege pentru sesizarea instanței, în raport și de Decizia nr.20/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recursul în interesul legii care permitea dreptul persoanelor care formulau notificări și nu erau soluționate, urmare a unui refuz nejustificat de soluționare din partea unităților deținătoare de a sesiza instanța și de a soluționa notificarea pe fond.
Față de acest aspect precizează faptul că reprezintă și o neconstituționalitate a dispozițiilor legii noi art.33, în situația în care s-ar raporta la cauze aflate pe rolul instanțelor, având în vedere că s-a pronunțat deja Curtea Constituțională prin comunicatul din data de 27.02.2014. Analizând o sesizare cu o critică de neconstituționalitate pe art.33 raportat la art.4 privind cauze aflate pe rol la momentul intrării în vigoare a Legii nr.165/2013, a apreciat că art.33 care instituie termene noi de soluționare pentru etapa administrativă a notificărilor nesoluționate la momentul intrării în vigoare a acestei legi sunt constituționale.
D. urmare și Curtea Constituțională a reținut faptul că dispozițiile art.33 la care face trimitere prin excepția de prematuritate recurentul-pârât sunt neconstituționale dacă se aplică cauzelor aflate pe rolul instanțelor la momentul intrării în vigoare a legii, motiv pentru care solicită respingerea acestei excepții.
Pe fond, solicită respingerea recursului declarat de recurentul-pârât M. București, ca nefondat. Legea nouă trebuie aplicată în ceea ce privește măsurile reparatorii care urmează să fie acordate, având în vedere că instanța de fond a dispus ca măsurile reparatorii să fie acordare conform dispozițiilor Legii nr.165/2013.
De asemenea, solicită respingerea criticii privind cheltuielile de judecată, ca neîntemeiată, fiind corect aplicate dispozițiile art.274 din Codul de procedură civilă, întrucât partea adversă a căzut în pretenții.
În ceea ce privește recursul declarat de reclamanți solicită admiterea acestuia astfel cum a fost formulat, modificarea în parte a sentinței și admiterea capătului doi de cerere, prin care a solicitat ca dosarul administrativ aferent notificării formulată de reclamantul D. N. și de către autoarea D. R. să fie înaintat direct Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor.
Apreciază că motivele reținute de către instanța de fond pentru care a fost respins acest capăt de cerere sunt neîntemeiate, chiar dacă s-a reținut că nu poate să facă obiectul unui control de legalitate ceea ce ar dispune instanța pe fondul cauzei, și că Prefectul va analiza numai dacă M. București se conformează măsurilor dispuse în dispozitiv. Or, aceste dispoziții vizează executarea hotărârii și nu un control de legalitate, deși notificarea este soluționată pe cale judecătorească și nu pe cale administrativă, drept urmare nu se mai impune controlul de legalitate.
Depune la dosar note scrise, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a III-a Civilă la data de 10.07.2012, sub nr. de dosar_, reclamanții D. N. și D. J., au chemat în judecată pârâtul M. București prin Primarul General pe capătul 1 și 2 de cerere, precum și personal Primarul General pe capătul 3 de cerere, pentru:
1. soluționarea pe fond a notificării nr. 2035/12.11.2001, transmisă prin executor judecătoresc, privind imobilul situat în București, ., sector 5, format din teren in suprafața de 200 mp, în conformitate cu Legea nr. 10/2001, în sensul de a dispune fie restituirea acestuia în natură, fie acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, în condițiile legii speciale, al căror cuantum urmează a se stabili prin expertiză la valoarea de piață a imobilului de la momentul soluționării.
2. obligarea Municipiului București de a transmite imediat și direct către CCSD dosarul nr._ aferent notificării nr. 2035/2001, însoțit de hotărârea judecătorească ce se va pronunța în prezenta cauză.
In subsidiar, în situația în care se va aprecia că, față de soluționarea pe cale judecătorească a notificării, sunt totuși aplicabile disp. art. 16 alin 2 ind. 1 din Legea nr. 247/2005, se solicită obligarea Municipiului București de a transmite dosarul către Prefectura Municipiului București, în vederea centralizării și continuării procedurii administrative.
3. obligarea pârâtului M. București în solidar cu Primarul, la plata unei despăgubiri pentru repararea prejudiciului cert actual creat datorită refuzului nejustificat de a soluționa notificarea prin emiterea unei dispoziții, despăgubire care se va determina prin expertiză tehnică și care se compune din: a) diferența între valoarea de piață a imobilului la data la care trebuia soluționată notificarea nr. 2035/12.11.2001, respectiv 10.11.2011 și valoarea de piață actuală de la momentul soluționării, pentru imobilele imposibil de restituit în natură; b) câștigul nerealizat reprezentând dobânda legală aplicată la suma menționată la pct.a) calculată de la momentul soluționării prezentei cereri și până la momentul transmiterii dosarului către CCSD;
4. Obligarea la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul proces.
În motivarea cererii de chemare în judecată reclamanții arată că prin notificarea nr. 2035/12.11.2001 transmisă prin executor judecătoresc, înregistrată la Primăria Municipiului București, făcând obiectul dosarului nr._, s-au solicitat măsuri reparatorii pentru terenul situat în București, ., sector 5.
Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, prin sentința civilă nr.1631/24.09.2013, pronunțată în dosarul nr._, a admis în parte cererea și a obligat pârâtul să emită dispoziție motivată de acordare a măsurilor reparatorii în condițiile Legii nr.165/2013 în cotă de 70% pentru reclamanți în calitate de persoane îndreptățite și 30% pentru intervenientă în baza art.24 alin.2 din Legea nr.165/2013 pentru terenul în suprafață de 200 mp situat în București, sector 5, ., a respins în rest cererea și cererea de intervenție în interes propriu ca nefondate și a obligat pârâtul la plata către reclamanți și intervenientă a sumei de 1.700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că:
La data de 12.11.2001 D. N. și D. R. au formulat notificare în temeiul Legii nr.10/2001 pentru acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul în suprafață de 200 m. p. situat în București, sector 5, .. Notificarea a fost transmisă prin executor judecătoresc la Prefectura Municipiului București la data de 13.11.2001. Notificarea a fost transmisă Primăriei Municipiului București constituindu-se dosarul administrativ nr._.
Potrivit contractului de vânzare - cumpărare autentificat la data de 14.12.1964 la fostul notariat de Stat al Raionului V.I. Lenin D. N. și D. R., soți, au cumpărat imobilul situat în București, ., compus din teren în suprafață de 200 m.p. și casă compusă din 2 camere, hall și bucătărie construită din cărămidă și paiantă.
Potrivit Decretului nr.45/1986 imobilul a fost expropriat, iar construcția demolată, D. N. și D. R. fiind menționați în anexa decretului la poziția 99 cu teren în suprafață de 220 m.p. și construcție în suprafață de 97,79 m.p. și suprafață utilă de 81,23 m.p.
Potrivit adresei nr. 6523/10.12.2001 eliberată de . fost încasate despăgubiri în cuantum de 53.392 lei pentru construcție, reclamanții declarând că nu au primit despăgubiri pentru teren.
La data de 10.09.2006 a decedat D. R., moștenirea rămasă de pe urma acesteia nefiind dezbătută, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Potrivit actelor de stare civilă moștenitorii acesteia sunt reclamantul D. N. – soț și reclamantul D. J. - fiu și D. A. E. – fiică.
Având în vedere dispozițiile art. 2 alin 1 lit.i din Legea nr.10/2001 tribunalul a constatat că imobilul a fost preluat abuziv nefiind plătite despăgubiri pentru terenul expropriat ,ci numai pentru construcție.
Coroborând dispozițiile art.3 alin 1 lit.a cu cele ale art.4 alin 2 și 4 din Legea nr.10/2001 tribunalul a constatat că reclamanții sunt persoane îndreptățite la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr.10/2001.
Conform raportului de expertiză în specialitatea topografie întocmit în cauză terenul expropriat avea suprafața de 200 m.p., acesta fiind afectat în prezent de detalii de sistematizare, respectiv trotuare pietonale și carosabil auto al străzii S. P.. Expertul menționează că în subteran terenul este afectat de traseul unor rețele de interes public, apă, canal, electricitate, gaze. Concluziile raportului de expertiză se coroborează cu adresa nr._/13.04.1992 emisă de Primăria Municipiului București din care rezultă că . desființat pentru realizarea unor blocuri și a străpungerii S. – .>
Având în vedere aceste probe tribunalul a constatat că terenul nu poate fi restituit în natură.
Potrivit art.1 din Legea nr.10/2001 imobilele preluate abuziv se restituie în natură, iar când aceasta nu mai este posibil, în echivalent prin acordarea de măsuri reparatorii care, potrivit Legii nr.165/2013, respectiv art.1 alin 2, pot fi numai prin puncte.
Potrivit art.11 alin 4 din Legea nr.10/2001 ce se coroborează cu pct.11.6 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001 în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil.
Aceste dispoziții se coroborează cu prevederile art.1 din Legea nr.165/2013 care arată că:
(1) imobilele preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist se restituie în natură.
(2) În situația în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, singura măsură reparatorie în echivalent care se acordă este compensarea prin puncte, prevăzută în cap. III.
(3) În situația în care titularul a înstrăinat drepturile care i se cuvin potrivit legilor de restituire a proprietății, singura măsură reparatorie care se acordă este compensarea prin puncte potrivit art. 24 alin. (2), (3) și (4).
(4) Punctele prevăzute la alin. (2) și (3) se valorifică potrivit prezentei legi.
Prin urmare, în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă singura măsură reparatorie este aceea a compensării prin puncte, nefiind posibilă stabilirea în această fază a soluționării notificării a unei despăgubiri bănești.
Tribunalul a constatat că reclamanții au încheiat un contract de cesiune cu intervenienta în interes propriu . SA prin care au cesionat 30% din dreptul la măsuri reparatorii.
Prin urmare, reclamanții urmează a primi măsuri reparatorii pentru cota de 70%, iar intervenienta pentru 30% în condițiile prevăzute de art.24 alin 2 din Legea nr.165 /2013 care prevede că în dosarele în care se acordă măsuri compensatorii altor persoane decât titularul dreptului de proprietate, fostul proprietar sau moștenitorii legali ori testamentari ai acestuia, se acordă un număr de puncte egal cu suma dintre prețul plătit fostului proprietar sau moștenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacționarea dreptului de proprietate și un procent de 15% din diferența până la valoarea imobilului stabilită conform art. 21 alin. (6).
În consecință, tribunalul, în baza art.25 din Legea nr.10/2001 a obligat pârâtul să emită dispoziție motivată de acordare a măsurilor reparatorii în condițiile Legii nr.165/2013 în cotă de 70% pentru reclamanți în calitate de persoane îndreptățite și 30% pentru intervenientă în baza art.24 alin.2 din Legea nr.165/2013 pentru terenul în suprafață de 200 m.p. situat în București, sector 5, ..
În ceea ce privește cererea formulată de reclamanți și de intervenientă de obligare a pârâtului de a transmite dosarul la Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor tribunalul a constatat că aceasta nu mai funcționează, atribuțiile acesteia fiindu-i preluate de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor potrivit art. 17 și 18 alin 3 din Legea nr.165/2013.
Art.21 din Legea nr.165/2013 instituie o procedură de transmitere și înregistrare a dosarelor administrative în care au fost emise dispoziții de către entităților învestite cu soluționarea notificărilor, procedură ce concretizează cea de a doua fază a soluționării notificărilor formulate în baza Legii nr.10/2001.
Art.21 alin 3 din Legea nr.165/2013 prevede că dispozițiile autorităților administrației publice locale emise potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se transmit Secretariatului Comisiei Naționale după exercitarea controlului de legalitate de către prefect. Dispozițiile art. 11 alin. (1) și (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, rămân aplicabile.
Exercitarea controlului de legalitate de către prefect nu presupune cenzurarea hotărârilor judecătorești pronunțate, ceea ce, de altfel, nu ar fi posibil având în vedere principiul separației puterilor în stat, ci numai dacă la emiterea dispoziției sau deciziei de către autoritățile administrative au fost respectate dispozițiile legale de emitere a acestora și hotărârea judecătorească în situația în care a fost pronunțată.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs M. București prin Primar General și reclamanții D. N. și D. J..
Reclamanții și-au întemeiat recursul pe dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041 Cod de procedură civilă, criticând sentința în ceea ce privește modul de soluționare a capătului de cerere prin care au solicitat obligarea pârâtului M. București prin Primar General, să transmită dosarul aferent notificării nr. 2035/2001 direct la Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor. Susțin recurenții că instanța a pronunțat o hotărâre cu interpretarea si aplicarea greșită a dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 165/2013.
Art. 21 alin. 1 din Legea nr. 165/2013 dispune în sensul că după trecerea termenului de contestație stabilit de art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, dispozițiile/deciziile împreună cu dosarul aferent se înaintează Secretariatului Comisie Naționale pentru Compensarea Imobilelor, pentru derularea procedurii de stabilire a masurilor compensatorii pentru imobilul preluat abuziv si care nu este posibil să fie restituit in natură, iar alin. 3 al art. 21 stabilește că se menține controlul de legalitate al prefectului asupra dispoziției emise de primarul unității deținătoare a imobilului.
In speța prezentă însă, controlul de legalitate cu privire la calitatea recurenților - reclamanți de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în echivalent, pentru imobilul preluat abuziv, cât și la dreptul de proprietate asupra imobilului și faptul că acesta nu poate să fie restituit în natură, s-a realizat de instanța judecătorească competentă, în urma controlului de legalitate stabilindu-se că reclamanții au calitatea de persoane
îndreptățite la măsuri reparatorii, astfel că nu se mai impune ca Prefectul Municipiului București să efectueze un asemenea control de legalitate.
Recurenții – reclamanți solicită instanței de recurs să aibă în vedere că nu este încălcată nici o dispoziție imperativă a legii speciale privind stabilirea și plata despăgubirilor pentru imobilele preluate abuziv și care nu pot să fie restituite în natură, instanța de fond apreciind in mod greșit că se impune înaintarea dosarului administrativ către prefect, pentru efectuarea controlului de legalitate, având în vedere că instanța judecătorească a analizat cauza sub toate aspectele, iar o verificare a modului în care M. București se va conforma dispozitivului hotărârii instanței judecătorești, care a soluționat pe fond notificarea, nu se impune, o asemenea măsură nefiind de natură să scurteze termenul de soluționare a notificării reclamanților, având în vedere și faptul că termenul rezonabil de soluționare a notificării, prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, a fost de mult depășit, din culpa exclusivă a pârâtului M. București, care a refuzat să soluționeze notificarea formulată, chiar dacă dosarul administrativ aflat la acest recurent- pârât este complet de peste 3 ani de zile.
Oricum, conform dispozițiilor noii Legi nr. 165/2013, prin care au fost abrogate dispozițiile Titlului VII al Legii nr.247/2005 privind procedura desfășurată de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, dosarul administrativ aferent notificării va fi înaintat Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, in vederea stabilirii valorii in echivalent a imobilului solicitat prin notificare, pe baza grilei notariale valabile la data intrării in vigoare a noii legi speciale privind stabilirea de măsuri pentru finalizarea procedurii de restituire in natură sau prin echivalent a imobilelor preluate abuziv in perioada regimului comunist si emiterii deciziei de compensare.
In condițiile noii legi speciale nr. 165/2013, se impune ca dosarul administrativ aferent notificării formulate să fie transmis direct Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, fără a mai fi necesar controlul de legalitate din partea Prefectului Municipiului București, pentru aceleași argumente legale pentru care s-a solicitat, prin acțiunea introductivă, ca dosarul să fie transmis direct Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
În concluzie, recurenții – reclamanți solicită admiterea recursului declarat împotriva sentinței nr. 1631/ 24.09.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a lll-a Civilă, modificarea in parte a sentinței civile recurate, in sensul obligării pârâtului M. București să transmită dosarul administrativ aferent notificării nr. 2035/2001 direct Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, in vederea derulării procedurii stabilite de Legea nr. 165/2013.
M. București, prin Primarul General, la rândul său, arată că hotărârea este nelegală întrucât:
Legiuitorul a stabilit prin art.22 din Legea nr.10/2001 că unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie, sau după caz, dispoziție motivată, asupra cererii de restituire in natură sau de acordare de măsuri reparatorii.
Unitatea deținătoare este singura abilitată de legiuitor să emită decizie sau dispoziție de măsuri reparatorii prin echivalent sau de restituire in natură.
Potrivit Legii nr. 165/2013 nu mai sunt aplicabile dispozițiile Titlului VII din Legea nr.247/2007, deci unitatea deținătoare nu mai poate fi obligată să emită dispoziție cu propunere de acordare a măsurilor reparatorii.
Conform art.1 alin.1 și alin.2, art.4, art.16 și art.50 lit. b din Legea nr.165/2013 M. București urmează să fie obligat să emită dispoziția, în sensul art.1 alin.2, respectiv compensarea prin puncte pentru imobilul în litigiu.
Prin art. 4 al Legii nr. 165/2013 se arată in mod expres că această lege este aplicabilă si cauzelor in materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanțelor de judecată la data intrării in vigoare a prezentei legi, respectiv 16.05.2013.
Art. 50 lit. b menționează expres faptul că «orice dispoziție referitoare la evaluarea imobilelor potrivit standardelor internaționale de evaluare si măsura reparatorie a compensării cu alte bunuri sau servicii oferite in echivalent, prevăzute in Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările si completările ulterioare se abrogă.»
Față de . Legii nr. 165/2013 recurentul – pârât invocă excepția de prematuritate a cererii, întrucât pentru soluționarea notificării, s-a instituit un nou termen in sarcina unității deținătoare, altul decât cel stabilit prin art.25.1 din Legea nr. 10/2001 mai mult prin art.32.1 din Legea nr.165/2013 se instituie un termen de decădere in procedura administrativă de 90 zile in care persoanele care se considera îndreptățite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entitățile investite de lege.
In consecință, analiza notificărilor întemeiate pe Legea nr.10/2001 se face din perspectiva unui nou act normativ privind măsurile reparatorii pentru finalizarea procesului de restituire, in natură sau prin echivalent a imobilelor preluate in mod abuziv in perioada regimului comunist in România, respectiv Legea nr.165/2013 începând cu data de 1 ianuarie 2014.
Mai mult, potrivit art.4 din Legea nr.165/2013, dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate si depuse in termen legal, la entitățile investite de lege, nesoluționate până la data intrării in vigoare a prezentei legi, cauzelor in materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum si cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii pilot din 12 octombrie 2010 pronunțată in cauza M. A. împotriva României, la data intrării in vigoare a prezentei legi.
Astfel, recurentul – pârât apreciază că dreptul persoanelor care se consideră îndreptățite la măsuri reparatorii in soluționarea notificărilor nu s-a născut.
Prin raportare la dispozițiile art. 33 alin. 4 „cererile se analizează in ordinea înregistrării lor la entitățile prevăzute la alin. 1, respectiv entitățile investite cu soluționarea cererilor formulate potrivit Legii nr.10/2001.”
Față de textul de lege invocat, recurentul – pârât consideră că nu poate fi obligat la a soluționa dosarul reclamanților, câtă vreme legiuitorul a stabilit că rezolvarea cererilor formulate în temeiul Legii nr.10/2001 să se facă în ordinea depunerii acestora.
Referitor la obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, in cuantum de 1.700 lei constând în onorariu de expertiză, recurentul – pârât consideră că în mod greșit instanța a admis acest capăt de cerere, având în vedere că la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecata stă culpa procesuală a părții, or în cazul de față nu se poate reține culpa instituției recurente - pârâte, reclamanții având obligația de a depune la Serviciul de analiză a notificărilor toate actele prevăzute de art.22 din Legea nr. 10/2001 pentru soluționarea notificării.
Invocă jurisprudența C.E.D.O. care prevede că partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli, decât in măsura în care se constata realitatea, necesitatea si caracterul lor rezonabil.
In cazul onorariului de avocat nepotrivit de mare sancțiunea este reglementată de art.274 alin.3 Cod de procedură civilă, si constă in dreptul suveran al instanței de judecată de a micșora onorariul, dacă este nepotrivit de mare in raport de valoarea pricinii sau de munca îndeplinită de avocat.
Curtea, examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs formulate, reține că:
Recursul formulat de pârât este nefondat.
Printr-un prim motiv de recurs se critică sentința pentru că instanța nu era competentă să se pronunțe pe fondul notificării, singura abilitată fiind unitatea deținătoare.
Critica este neîntemeiată, întrucât această problemă a fost dezlegată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia în interesul legii nr.20/2007, prin care s-a statuat că instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate.
În ceea ce privește excepția prematurității raportată la Legea nr.165/2013, instanța constată că este neîntemeiată întrucât:
Cauza de față a fost înregistrată pe rolul instanței judecătorești, la data de 15.03.2012, anterior intrării în vigoare a Legii nr.165/2013 și a avut ca temei legal Legea nr. 10/2001, Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și nu în ultimul rând Decizia nr.XX/2007, pronunțată in interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, acte normative sub imperiul cărora s-a născut raportul juridic dedus judecății. Recurenții - reclamanți au procedat la învestirea instanței, în raport de dispozițiile legale în vigoare la acel moment și urmare refuzului de soluționare din partea autorităților, care au ignorat termenele legale înlăuntrul cărora trebuia soluționată notificarea, prevăzute de art. 25 alin. (1) din Legea nr.10/2001, termene ce au ca dată de început al curgerii lor, data depunerii notificării la autoritățile administrative învestite, sau după caz, data completării dosarului administrativ.
Astfel, deși recurenții – reclamanți au formulat notificarea în anul 2001 și dosarul aferent notificării este apt de soluționare, entitatea învestită a refuzat să soluționeze notificarea, fapt ce i-a determinat să introducă cererea de chemare în judecată, întemeindu-și cererea pe Decizia nr. XX/2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recursul în interesul legii declarat de Procurorul General, potrivit căreia, instanțele pot proceda la soluționarea pe fond a notificărilor, cererea de chemare în judecată fiind interpretată ca o contestație împotriva refuzului nejustificat de soluționare a notificării.
Pe cale de consecință, recurenții – reclamanți au contestat refuzul nejustificat de a soluționa notificarea depusa în termenul prevăzut de lege.
Contestația nu putea fi amânată sine die, recurenții – reclamanți exercitându-și acest drept recunoscut de lege, drept născut, legitim și actual în momentul declanșării procedurii judiciare.
Din această perspectivă, instanța supremă a statuat că într-o asemenea situație, sunt aplicabile disp. art. 25 din Legea nr.10/2001, raportat la obligația pe care o au entitățile învestite cu soluționarea notificării în conformitate cu disp. art. 26 din aceeași lege specială de reparație.
Deci, atât reglementările legale sub imperiul cărora s-a născut dreptul recurenților - reclamanți, cât și noile reglementări pe care le invoca recurentul - pârât prin excepția de prematuritate, prevăd fără putință de tăgadă instituția contestației împotriva refuzului de soluționare a notificării.
Așadar, la momentul înregistrării prezentei cereri de chemare în judecată, interesul reclamanților era născut, actual și legitim,
- Legea nr. 165/2013 stabilește prin art. 33-34, termene variabile în interiorul cărora se pot soluționa notificările formulate în baza Legii nr. 10/2001 și care sunt adresate
entităților învestite de lege. Aceste termene nu sunt termene imperative, ele au caracter
administrativ, iar nu judiciar, în interiorul cărora autoritățile administrative au
obligația să soluționeze toate dosarele, nefiind termene menite să instituie o atitudine
pasivă prelungită, la nivel global al autorităților administrative.
- Legea nr. 165/2013 este o lege specială care reglementează „măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv in perioada regimului comunist", altfel spus stabilește modalitățile de stabilire și acordare a măsurilor reparatorii ce se vor acorda persoanelor îndreptățite, al căror drept la reparație a fost recunoscut și analizat în conformitate cu disp. Legii nr. 10/2001.
Dispozițiile art. 4 din Legea nr. 165/2013 - privind aplicabilitatea dispozițiilor acestei legi și cauzelor aflate pe rolul instanțelor de judecată - trebuie interpretate corelat cu întregul act normativ, astfel încât rezultă cu evidență că, cererile aflate pe rolul instanțelor se vor soluționa în concordanță cu noua lege, atunci când se stabilește modalitatea de despăgubire.
Prin urmare, o interpretare corectă a dispozițiilor Legii nr. 165/2013 nu atrage si nu poate conduce la ideea unei prematurități a cererii de chemare în judecată, cu atât mai mult cu cât această excepție trebuie analizată în raport de legislația în vigoare la momentul introducerii cererii - respectiv Legea nr. 10/2001, neabrogată și Decizia XX/2007 a ICCJ, potrivit principiului neretroactivității legii.
Excepția prematurității unei cereri de chemare în judecată, trebuie analizată din perspectiva condițiilor prevăzute de lege, pe care trebuie să le îndeplinească exercitarea dreptului material la acțiune.
La momentul introducerii cererii de chemare în judecată, dreptul reclamanților de exercitare privind introducerea cererii de chemare în judecată, îndeplinea toate condițiile prevăzute de lege, prealabile cererii.
Apariția legii noi, pe parcursul exercitării dreptului legitim și actual, nu poate să schimbe condițiile pe care le îndeplineau reclamanții la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, pentru că in caz contrar, ar însemna o încălcare a dreptului privind accesul la justiție și mai mult decât atât, un abuz asupra dreptului procesual. De altfel, Curtea Constituțională, prin decizia nr.88/2014, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art.4 teza a II-a din Legea nr.165/2013, privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, sunt constituționale în măsura în care termenele prevăzute la art.33 din aceeași lege nu se aplicau și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii.
Or, prezenta acțiune a fost promovată pe rolul instanțelor judecătorești la data de 10.07.2012, iar Legea nr.165 a fost publicată în M.Of. al României, Partea I, nr.278/17.05.2013.
Nici ultimul motiv de recurs, privind aplicarea dispozițiilor art.274 Cod de procedură civilă nu este întemeiat, întrucât recurentul – pârât, ca parte căzută în pretenții datorează cheltuielile de judecată efectuate de reclamanți în fața instanței de fond, respectiv onorariu de expert și onorariu de avocat. Nu se justifică nici reducerea acestora, onorariile justificând munca avocatului și a expertului.
În ceea ce privește recursul formulat de reclamanți, Curtea reține că este întemeiat întrucât:
Potrivit art.16 alin.21 Titlul VII al Legii nr.247/2005, „Dispozițiile autorităților administrației publice locale vor fi centralizate pe județe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de referatul conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta”.
Analizând logic aceste dispoziții, Curtea constată că intenția evidentă a legiuitorului a fost aceea de a asigura executarea unui control de legalitate asupra dispozițiilor autorităților administrației publice locale, control care s-a apreciat imperios necesar în procedura administrativă de emitere a acestor decizii.
În cazul sesizării instanței însă, procedură finalizată prin emiterea unei hotărâri judecătorești pe fond, nu entitatea administrativă este cea care verifică temeinicia cererii de restituire și stabilește calitatea de persoană îndreptățită a notificatorului, respectiv natura măsurilor reparatorii la care acesta este îndreptățit, ci o instanță de judecată.
Or, singurul control de legalitate și temeinicie care poate viza o hotărâre judecătorească este cel deschis de căile de atac împotriva hotărârii judecătorești și prevăzute ca atare de lege.
Rezultatul acestei interpretări corespunde rațiunii legii care este accelerarea procedurii administrative și obținerea efectivă a despăgubirilor de către persoanele îndreptățite, Curtea apreciind așadar, că aceluiași scop îi este afectată și omisiunea voluntară a legiuitorului a reglementării trimiterii către prefect, a hotărârilor pe fond ale instanței, însoțite de documentația aferentă.
Pentru aceste considerente urmează a se admite recursul formulat de reclamanți, se va modifica în parte decizia, în sensul că se va admite și capătul de cerere privind obligarea Municipiului București prin Primarul General să înainteze dosarul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Se vor menține restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul – pârât M. BUCUREȘTI prin PRIMARUL GENERAL, împotriva sentinței civile nr.1631/24.09.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu recurenții – reclamanți D. N. și D. J. și cu intimata – intervenientă . SA.
Admite recursul formulat de recurenții – reclamanți D. N. și D. J., împotriva aceleiași sentințe.
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că obligă pârâtul M. BUCUREȘTI prin PRIMARUL GENERAL să înainteze dosarul administrativ și prezenta hotărâre către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 05.03.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
E. V. I.-A. H.-P. M. G. R.
GREFIER
Ș. P.
Red.E.V.
Tehdact.R.L.
2 ex./19.05.2014
TB-S.3 – L.C.
| ← Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 350/2014. Curtea de... | Reintegrare spaţiu locativ. Decizia nr. 368/2014. Curtea de... → |
|---|
