Anulare act. Decizia nr. 522/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 522/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 21-03-2013 în dosarul nr. 522/2013
Dosar nr._ (_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ și PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 522
Ședința publică de la 21.03.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - C. G.
JUDECĂTOR - M. H.
JUDECĂTOR - I. S.
GREFIER - I. A. G.
Pe rol se află soluționarea recursurilor formulate de recurenta reclamantă T. M. R. și de recurenta pârâta M. P. T. împotriva deciziei civile nr. 967 A din 31.10.2012, pronunțate de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._ .
P. are ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurenta reclamantă T. M. R., personal și asistată de avocat P. A. L., care depune la dosar împuternicirea avocațială nr. 9/2013 eliberată de Baroul Cluj și recurenta pârâta M. P. T., prin avocat Salvețiu L. C., cu împuternicire avocațială nr._/2011 eliberată de Baroul București (fila 17 dosar nr._ al Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că la dosarul cauzei, prin serviciul registratură, au fost depuse:
- la data de 12.03.2013, întâmpinare, de către intimata reclamantă, care a fost comunicată.
- la data de 14.03.2013, întâmpinare, de către intimata pârâtă, care a fost comunicată și la care este atașată dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 51,00 lei - chitanța nr._/7.02.2013 și timbru judiciar de 5,00 lei, chitanță și factură în valoare de 1.290 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
- la data de 20.03.2013, recurenta reclamantă a indicat valoarea imobilului în litigiu la suma de 110.000 lei.
Se mai învederează că recurenta reclamantă a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru de 4,00 lei și 0,30 lei, conform chitanțelor de la de la filele 16 și 17 dosar.
Curtea procedează la legitimarea recurentei reclamante T. M. R., care prezintă CI . nr._, CNP_, după care acordă părților cuvântul în dezbaterea probatoriului.
Apărătorul recurentei reclamante arată că nu are alte probe de solicitat.
Apărătorul recurentei pârâte solicită administrarea probei cu înscrisuri, respectiv cele atașate recursului.
Curte, după deliberare, în baza art. 305 Cod procedură civilă, încuviințează pentru recurenta pârâtă proba cu înscrisuri, respectiv cele sunt atașate recursului, și ia act că recurenta reclamantă nu solicită administrarea vreunei probe și, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului formulat de recurenta pârâtă.
Apărătorul recurentei pârâte arată că recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 4 și 5 Cod procedură civilă și solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului.
Arată că la judecarea apelului a solicitat, pentru egalitate de tratament și pentru a putea face apărările necesare, proba testimonială cu doi martori și interogatoriul reclamantei, probe care au fost respinse, cauza rămânând în pronunțare, ca apoi să fie repusă pe rol pentru administrarea unui supliment la raportul de expertiză medico - legală, moment la care a reiterat cererea de administrare a acestor probe. Arată că la efectuarea suplimentului la raportul de expertiză medico - legală s-a ținut cont de toate probele administrate, inclusiv de declarațiile de martori pe care instanța de fond le-a înlăturat ca fiind nesincere.
Mai arată că, la momentul depunerii completării raportului de expertiză, a formulat o cerere de acordare a unui termen de judecată, pentru a avea posibilitatea să se consulte cu o persoană de specialitate, mai ales că pârâta nu are domiciliul în țară, ci în Israel, pentru a putea comunica acesteia o copie de pe raport. Cererea de amânare i-a fost respinsă, motiv pentru care apreciază că pârâtei i-au fost încălcate dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare.
Un alt motiv de casare îl reprezintă cel prevăzut de art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă, respectiv faptul că decizia recurată nu este motivată. Toată motivarea, sumară, a deciziei, se subsumează doar concluziilor suplimentului raportului de expertiză medico - legală, motiv pentru care apreciază că nu există o garanție a imparțialității judecătorului. Instanța de control judiciar nu poate aprecia asupra motivelor pentru care instanța de apel a admis apelul, întrucât nu au fost arătate argumentele proprii de fapt și de drept, criteriile care au dus la desființarea hotărârii de la fond și pe ce considerente au fost înlăturate apărările formulate de pârâtă și respectiv au fost apreciate ca întemeiate apărările formulate de partea adversă.
În cazul în care se vor respinge motivele menționate mai sus, arată că ultimul motiv de recurs invocat este prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, respectiv cel care vizează o greșită aplicare a legii, deoarece la efectuarea raportul de expertiză medico – legal și a suplimentului la acesta au fost avute în vedere înscrisuri care aparțineau unei alte persoane, aspect ce reiese din adresa emisă de Direcția de Evidență a Populației Sector 1, adică faptul că numita C. E. născută, la 6.06.1921, nu figurează în registrul național de evidență a persoanelor.
Solicită să se aibă în vedere întâmpinarea formulată de mandatarul P. I., care o cunoștea bine pe C. E..
Având în vedere cele menționate, solicită, în principal, admiterea recursului, casarea deciziei recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea administrării probatoriului solicitat sau pentru nemotivarea deciziei, iar în subsidiar admiterea recursului, modificarea deciziei recurate și menținerea sentinței instanței de fond.
Solicită acordarea cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu avocat, care se găsește la dosarul de recurs, taxe judiciare și timbru judiciar.
Apărătorul recurentei reclamante solicită respingerea recursului recurentei pârâte ca nefondat și menținerea care legală și temeinică a deciziei recurate, deoarece a fost pronunțată pe baza probelor administrate și a dispozițiile legii.
Cu privire la primul motiv invocat de pârâtă, prin care s-a arătat că instanța de apel a respins în mod nelegal cererea de probatorii, arată că, raportat la art. 292 Cod procedură civilă, atâta timp cât aceasta a depus întâmpinare nemotivată în drept, prin care nu a solicitat administrarea de probe, cererea era ca tardivă, iar necesitatea administrării probei nu rezulta din dezbateri.
Referitor la cererea de probe reiterată de pârâtă după deschiderea dezbaterilor, se pot aplica tot dispozițiile art. 292 Cod procedură civilă, cu atât mai mult cu cât la judecata în primă instanță singurele „probe” au fost întâmpinarea formulată de mandatarul pârâtei și fotografii, iar concluziile raportului de expertiză nu au fost criticate.
În ce privește cea de a doua critică invocată de pârâtă, care vizează încălcarea dreptului la apărare, deoarece la termenul din 24.10.2012 nu a fost încuviințată amânarea cauzei pentru a putea lua cunoștință de raportul de expertiză, arată că raportul de expertiză a fost depus din data de 28.09.2012, în conformitate cu art. 209 Cod procedură civilă, așa încât apărătorul pârâtei putea să ia la cunoștință de acesta, cu minime diligențe, lucru pe care l-a făcut și reclamanta prin apărător. Ca atare, apreciază că pârâtei nu i-a fost încălcat dreptul la apărare.
Pârâta nu a formulat obiecțiuni la raport, iar completarea raportului de expertiză are aceleași concluzii ca și raportul inițial efectuat la instanța de fond, motiv pentru care apreciază că nici această critică nu poate fi primită de instanța de recurs.
Cu privire la cea de a treia critică invocată de pârâtă, prin care se formulează la acest moment obiecțiuni la raportul de expertiză, arată că nu poate fi primită, deoarece vizează o critică de netemeinicie a hotărârii pronunțate în apel și în plus nu sunt critici propriu zise ale sentinței, ci obiecțiuni aduse la raportul de expertiză.
Solicită să nu se aibă în vedere cele trei acte depuse la dosar, care nu pot fi avute în vedere de instanța de recurs, fiind declarații de martor date în fața unui notar.
Curtea acordă cuvântul asupra recursului formulat de către recurenta reclamantă.
Apărătorul recurentei reclamante solicită admiterea recursului formulat de către recurenta reclamantă. Arată că instanța de apel a admis apelul și a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 441 lei, dar din actele doveditoare rezultă că acestea au fost în cuantum de 10.224 lei, respectiv onorariu avocat, cheltuieli de transport și, în măsura în care nu a fost aplicate dispozițiile art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă, trebuiau admise în totalitate.
Nu solicită acordarea cheltuielilor de judecată la acest moment.
Apărătorul recurentei pârâte solicită respingerea recursul formulat de recurenta reclamantă ca nefondat și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
Arată că în apel acțiunea a fost admisă în parte și nu în totalitate, solicitându-se a se constata prescripția acceptării moșteniri de către pârâtă și obligarea la plata unui onorariu de succes de 50.000 lei, aspecte asupra cărora tribunalul nu s-a mai pronunțat deoarece reclamanta nu le-a mai susținut, deși au fost făcute apărări cu privire la aceste aspecte.
Cu privire la cheltuielile de judecată solicitate de partea adversă, le apreciază ca voluptorii, deoarece nu este obligată pârâta să plătească contravaloarea transportului apărătorului reclamantei, nici a parcării autoturismului acestuia, cheltuieli care nu sunt reale și necesare, solicitând aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă.
Apărătorul recurentei reclamante, în replică, arată că procesul s-a întins pe o perioadă de 6 ani, timp în care au fost efectuate multe deplasări între T. - Cluj și București.
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 18.12.2007 pe rolul judecătoriei Sectorului 1 București sub nr._, reclamanta T. M. R. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta M. P. T., anularea testamentului autentificat sub nr. 539/12.03.2007 la B.N.P. S. C. D., anularea declarației autentificate sub nr. 822/17.04.2007 la B.N.P. S. C. D., precum și predarea imobilului situat în București, . nr. 19, sector 1, reclamantei, în calitate de legatară universală a lui C. E., în temeiul testamentului autentificat sub nr. 1995/20.12.1999 la același birou notarial și a certificatului de moștenitor nr. 130 din 22.10.2007, emis de B.N.P. F. S., cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 4535/16.03.2010, Judecătoria Sectorului 1 București a respins cererea ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în fapt, că, așa cum rezultă din coroborarea întâmpinării cu planșele foto și cu răspunsul reclamantei la interogatoriu, pârâta M. P. T. este nepoata lui P. I. și fina defunctei, P. I. fiind de zeci de ani prieten apropriat al defunctei.
Referitor la validitatea testamentului autentificat sub nr. 539/12.03.2007, instanța a reținut că reclamanta l-a contestat sub două aspecte: lipsa discernământului testatoarei și vicierea consimțământului prin dol.
Una dintre condițiile de fond pentru validitatea testamentului este capacitatea. Deși existența discernământului este, riguros vorbind, o cerință a voinței juridice, a consimțământului valabil, în lucrările de specialitate consacrate dreptului succesoral este analizată drept o ipoteză de incapacitate a testatorului. Este necesar să se stabilească dacă testatorul a avut discernământ în momentul în care a întocmit acest act pentru cauză de moarte. Lipsa discernământului din cauza alienației sau debilității mintale sau din cauza unor cauze vremelnice, precum starea de boală, trebuie dovedită în mod neechivoc, prin probe concludente, deoarece ea determină o incapacitate naturală, ce nu rezultă din lege.
În prezentul dosar nu există asemenea probe concludente și neechivoce. În primul rând, instanța a reținut că testamentul a fost încheiat sub formă autentificată, ceea ce constituie o prezumție că notarul care l-a întocmit a discutat cu persoana în cauză, prezentându-i toate consecințele actului și dându-și seama dacă prezenta aparența discernământului. În întâmpinare se menționează că notarul a discutat aproximativ 12-15 minute cu defuncta, în birou.
Faptul că testamentul a fost încheiat la un birou notarial ce se afla foarte aproape de domiciliul testatoarei este un aspect firesc și nu poate reprezenta un motiv pentru a considera că au existat manopere dolosive.
Într-adevăr, lipsa discernământului poate fi dovedită prin orice mijloc de probă și nu trebuie confundată manifestarea de voință care, constatată de notar prin propriile simțuri, se bucură de forța probantă a actului autentic, făcând dovadă până la înscrierea în fals, cu a stabili dacă aceasta izvorăște dintr-o gândire sănătoasă sau nu, în realitate ori numai în aparență, aspect ce nu poate fi controlat de notar.
Discernământul constituie facultatea de a judeca, de a raționa, de a discerne, de a gândi, de a-și da seama de propriile fapte și de consecințele acestora.
Pierderile de memorie, în special a memoriei de scurtă durată, nu constituie lipsă de discernământ.
Reclamanta a susținut că defuncta suferea de hidrocefalie și că această boală i-a afectat discernământul.
Raportul de expertiză efectuat în cauză a fost întemeiat pe actele medicale din perioada 27 mai 2007 – 20 iunie 2007, când defuncta a fost internată la institutul de boli infecțioase Prof. Dr. M. B., diagnosticul clinic fiind „sindrom involutiv cerebral. Sindrom parkinsonian”. La data de 6 iunie 2007 a fost supusă unui examen CT – raport medical nr. 1269 din 6 iunie 2007 al centrului medical MIPET, stabilindu-se „importantă atrofie cortico subcorticală generalizată. Nu sunt modificări tomodensiometrice de proces expansiv intracerebral. Sistemul ventricular pe linia mediană simetric de dimensiuni normale. Fără colecții lichidiene la nivelul cavităților sinusale ale craniului facial”.
La data de 27 iunie 2007, acesta a fost supusă unui examen RMN, efectuat în cadrul clinicii Hiperdia .
La data de 29 iunie 2007 a fost externată și în aceeași zi a decedat.
Din acest raport rezultă că nu au fost puse la dispoziția Institutului Național de Medicină Legală copia certificatului constatator al decesului, copia fișei medicale a defunctei întocmită de medicul de familie, ancheta socială de la domiciliul acesteia.
Acestea au fost depuse la dosar.
Expertiza a fost efectuată în baza actelor depuse la dosarul cauzei, în care există o . neclarități, referitoare la numele pacientei examinate E./E. și la vârsta acesteia, menționându-se fie 86 de ani, fie 87 de ani, în condițiile în care defuncta C. E. era născută la data de 20 septembrie 1920, fiind la data tuturor examinărilor în vârstă de 86 de ani.
De asemenea, o parte din actele medicale depuse de reclamantă se referă la alte persoane - bilet de externare pentru I. M., din 25 iunie 2007, nerezultând motivul pentru care au fost depuse la acest dosar sau se referă posibil la alte persoane, examinarea care a stat la baza raportului nr. 1269 referindu-se la o C. E., născută la data de 6 iunie 1921 și examinată medical la data de 6 iunie 2007.
Instanța nu a putut considera raportul medical drept o dovadă concludentă pentru a admite lipsa discernământului defunctei, deoarece acesta a fost efectuat strict pe baza actelor aflate la dosar la acea dată, deci în mod incomplet, și deoarece există neconcordanțe, prezentate în paragraful de mai sus.
Instanța a înlătura declarațiile martorilor ca nesincere deoarece:
Martora N. L. era angajata reclamantei, ca menajeră, susținând că o ajuta și pe defunctă la cumpărături, fiind plătită de reclamantă, iar martora R. L. este contradictorie. Deși afirmă că era ca într-o familie cu defuncta, o ajuta din punct de vedere medical, recunoaște apoi că nu prea a mai fost în vizită, deoarece unei alte persoane, doamnei doctor Z., deci nu ei personal, i se interzisese pătrunderea în apartament, ceea ce pare absurd. Chiar dacă este credibilă afirmația conform căreia defuncta nu i-a vorbit niciodată despre P. I. și nu i-a prezentat vreo fotografie cu acesta, ca și faptul că pe acesta nu l-a văzut în casa defunctei, ci numai la înmormântare, mai greu credibilă este afirmația conform căreia o vedea pe reclamantă tot timpul.
Mai plauzibilă este ipoteza conform căreia reclamanta ar fi cadru medical activ sau pensionar și în relații de prietenie cu martora.
Referitor la presupusele manopere dolosive, instanța a reținut că, așa cum rezultă din coroborarea cuprinsului întâmpinării, apropiată ca și conținut unei declarații de martor a lui P. I., cu răspunsurile la interogatoriu ale pârâtei - întrebarea 6 -, ale reclamantei, cu planșele foto și scrisorile depuse, defuncta și P. I. au avut o relație îndelungată, de zeci de ani, foarte apropiată, deși platonică, având în vedere că, așa cum rezultă din sentința de divorț, defuncta avea anumite disfuncționalități organice.
Relația era cunoscută de reclamantă și poate de alți apropiați ai familiei, fiind posibil a nu fi fost cunoscută de vecini. În aceste condiții, P. I. petrecea o mare parte din timp în locuința defunctei.
Dolul presupune în primul rând utilizarea de manopere, de mijloace viclene, frauduloase, mai directe și mai brutale în cazul captației (îndepărtarea testatorului de rude și prieteni, interceptarea corespondenței, abuzul de influență și autoritate) și indirecte, mai subtile, mai ascunse, în cazul captației (șiretenii, afirmații mincinoase la adresa anumitor moștenitori legali, specularea anumitor sentimente sau concepții – inclusiv religioase – ale testatorului). Dacă nu s-au utilizat mijloace frauduloase, nu suntem în prezența dolului, de exemplu, dacă este vorba de simpla simulare a grijii și afecțiunii sau de prestarea interesată a unor servicii și îngrijiri.
În al doilea rând, presupune intenția de a induce în eroare cu rea credință pe testator să dispună în sensul în care nu ar fi făcut-o din proprie inițiativă, și ca manoperele frauduloase să fi avut un rol determinant, ducând la alterarea voinței testatorului.
În cauză nu rezultă existența manoperelor dolosive.
Mai mult, unul din înscrisurile principale invocate de reclamantă, scrisoare semnată „Nori”, datată 2.05.1999, menționează: „îți las testamentul alăturat”, testamentul alăturat fiind însă autentificat peste mai mult de 6 luni, la data de 20.12.1999. După anul 1999 nu a fost prezentată niciun fel de corespondență între reclamantă și defunctă.
La întrebarea 21 din interogatoriul luat pârâtei, reclamanta a afirmat că a aflat despre decesul lui C. E. de abia la înmormântarea unei alte mătuși, D. A.. Dacă într-adevăr s-ar fi ocupat de internarea defunctei, așa cum a declarat martora R. L., și ar fi fost în relații foarte bune cu aceasta în ultima perioadă a vieții, e imposibil să nu fi păstrat legătura cu personalul medical și să nu fi fost informată despre starea sănătății acesteia. De asemenea, dacă era atât de preocupată de starea bolnavei, nu se explică susținerile acesteia, din întrebările 22 și 23 ale aceluiași interogatoriu, că P. I. deține rezultatele investigațiilor medicale, în condițiile în care și reclamanta este pensionară și se putea ocupa de acestea.
De asemenea, faptul că nu a fost indicat ca martor vărul reclamantei, D. G., recunoscut drept o persoană obiectivă și de către pârâtă, ridică alte semne de întrebare.
În fapt, relațiile dintre reclamantă și defunctă nu erau atât de cordiale pe cât s-a încercat a se acredita, iar aceasta cunoștea relația apropiată cu P. I., așa cum rezultă din planșele foto.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești, la data de 16.07.2010 a declarat apel reclamanta Taras M. Rosete, care a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă la data de 31.08.2010.
Prin decizia civilă nr. 967/31.10.2012, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis apelul, a schimbat în tot sentința civilă apelată, în sensul că a admis acțiunea, a anulat testamentul autentificat sub nr. 539/12.03.2007 la B.N.P. C. D. S., pentru lipsa discernământului testatoarei, precum și declarația autentificată sub nr. 822/17.04.2007 la B.N.P C. D. S., pentru lipsa discernământului declarantei și a obligat pârâta să predea reclamantei imobilul situat în București, . nr. 19, sectorul 1, iar pe intimată la plata către apelantă a sumei de 411 lei, reprezentând cheltuieli de judecată parțiale.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că apelanta reclamantă T. M. R. a solicitat în contradictoriu cu M. P. T. anularea testamentului autentificat sub nr. 539/12.03.2007 la B.N.P. S. C. D. pentru lipsa discernământului testatoarei, anularea declarației autentificate sub nr. 822/17.04.2007 la B.N.P. S. C. D., pentru același motiv, precum și predarea imobilului situat în București, . nr. 19, sector 1, reclamantei, în calitate de legatară universală a lui C. E., în temeiul testamentului autentificat sub nr. 1995/20.12.1999 la același birou notarial și a certificatului de moștenitor nr. 130 din 22.10.2007, emis de B.N.P. F. S., cu cheltuieli de judecată.
Apelanta a mai invocat și existența unor manopere dolosive de natură a afecta manifestarea de voință a testatoarei, manopere dolosive care nu au fost reținute a exista la momentul încheierii actului juridic și anterior acestui moment de către instanța de fond și nu au fost probate nici în apel.
Cu privire la consimțământ, care este o condiție esențială pentru validitatea unui act juridic, tribunalul a constatat, conform probelor administrate în apel, că acesta era abolit la momentul încheierii actelor a căror nulitate se cere a fi constatate.
Prima condiție de valabilitate a consimțământului ca manifestare de voință este aceea de a emana de la o persoană cu discernământ, iar lipsa discernământului conduce la nulitatea actului juridic întrucât o persoană lipsită de discernământ, fie și temporar, nu-și poate manifesta în mod conștient voința, nu are reprezentarea urmărilor actelor și faptelor sale.
În lipsa acestei condiții esențiale și obligatorii, tribunalul a constatat că în raport de concluziile exprimate de Institutul Național de Medicină Legală M. Minovici în completarea la raportul de expertiză legală psihiatrică nr. A_, că testamentul autentificat sub nr. 539/12.05.2007 de B.N.P. C. D. S. și declarația autentificată sub nr. 822/17.04.2007 sunt lovite de nulitate.
Ca urmare a anulării acestor acte juridice, pârâta nu mai justifică niciun temei pentru care folosește imobilul situat în București . nr. 19, sector 1 și pe cale de consecință a admis și capătul de cerere privind obligarea pârâtei la predarea imobilului.
În temeiul dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă, tribunalul a admis cererea apelantei reclamante și a obligat pe intimată la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxele de expertiză și taxele judiciare de timbru la fond și în apel.
Împotriva acestei decizii, la data de 20.12.2012 a declarat recurs pârâta, iar la data de 27.12.2012 a declarat recurs reclamanta, cererile acestora fiind înregistrate pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie la data de 14.01.2013.
1. În motivarea cererii sale, recurenta pârâtă a arătat că, în apel, a solicitat audierea a doi martori pentru a dovedi lipsa de temeinicie a apelului declarat de apelanta reclamantă și totodată pentru egalitate de tratament. Instanța de apel a respins această solicitare și a rămas în pronunțare, iar ulterior a repus cauza pe rol, pentru a dispune efectuarea unei expertize medico - legale care să țină cont de toate actele de la dosar. În această situație, a solicitat instanței de apel ca, anterior trimiterii dosarului la Institutul Național de Medicină Legală M. Minovici, să îi permită audierea a doi martori în apărare, mai ales că în raportul de expertiză legală psihiatrică urma să se țină cont de depozițiile martorilor apelantei reclamante, depoziții ce fuseseră înlăturate de către judecătorul fondului deoarece le-a considerat nesincere. Instanța de apel a respins și această solicitare și a trimis dosarul în vederea efectuării expertizei medico-legale.
După cum era de așteptat, comisia care a efectuat atât raportul de expertiză, cât și completarea la raport a reținut și a luat în considerare depozițiile martorilor propuși de apelanta - reclamantă, martori a căror mărturie a fost înlăturată de instanța de fond ca nesincere.
Deși la termenul din 24.10.2012 a solicitat amânarea cauzei pentru a lua la cunoștință de concluziile completării la raportul de expertiză medico - legală, instanța a respins acest lucru, cu toate că la dosarul cauzei nu fusese cusută această completare decât cu câteva zile înainte de termen, când practic nu avea posibilitatea copierii acestui înscris. Nici recurenta și nici apărătorul său nu aveau cunoștințe de specialitate pentru a putea într-un timp foarte scurt să-și expună părerea asupra conținutului completării la raportul de expertiză medico - legală, astfel încât solicitarea de a amâna cauza în vederea consultării cu o persoană de specialitate apare ca fiind mai mult decât îndreptățită.
Față de cele de mai sus, a apreciat ca fiind incidente prevederile art. 304 pct. 4 și 5 Cod procedură civilă și a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului la Tribunalul București.
2. Din motivarea foarte sumară a instanței de apel se poate observa că singurul motiv al admiterii apelului îl reprezintă concluziile completării la raportul de expertiza medico - legală, precum și raportul inițial, fără ca instanța să se exprime în privința argumentelor pârâtei invocate prin întâmpinarea din apel sau cu privire la probele administrate la fond.
Instanța de apel nu a prezentat propriile sale argumente de fapt și de drept în susținerea hotărârii pe care a pronunțat-o, ceea ce echivalează cu nemotivarea deciziei recurate.
În consecință, pentru acest motiv, recurenta pârâtă a apreciat ca fiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă, fapt pentru care a solicitat casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei la instanța de apel pentru rejudecarea acestuia.
3. În privința raportului și completării la raportul de expertiză medico legală, precum și față de situația de fapt reală, a învederat următoarele:
a. Reclamanta a depus la dosarul de fond al cauzei, în sprijinul celor afirmate în cererea de chemare în judecată, o așa-zisă analiza tip RMN pentru defuncta C. E.; în realitate, la dosarul de fond se află răspunsul directorului instituției medicale Hipercardia unde se explică foarte clar că, analizând înscrisurile trimise de instanța Judecătoriei sector 1, examenul medical la care face referire apelanta-reclamantă nu este tip RMN, ci este un examen computer tomograf, ceea ce este cu totul și cu totul altceva.
Directorul acestei instituții medicale a arătat că defuncta C. E., născuta la 23.09.1920 și cu CNP_, a efectuat o examinare tip RMN/IRM la data de 27.06.2007, iar înscrisul de care înțelege să se folosească reclamanta, în afară că este pentru un alt tip de analiză, este pentru o altă pacientă, C. E., născută la 06.06.1921, iar examinarea a fost făcută la alta dată, respectiv 06.06.2007.
Un alt aspect, mult mai relevant, este acela că analiza prezentată de reclamantă se referă la o altă regiune examinată, adică la toracele pacientei C. E., în timp ce defuncta C. E. a efectuat un examen medical pentru zona capului.
Interesant este răspunsul Direcției Generale Publice de Evidență a Persoanelor Sector 1, unde se arată foarte clar că nu exista nicio persoană cu numele C. E., născută la 06.06.1921.
Mandatarul recurentei pârâte a arătat la fond, în observațiile sale la raportul Institutului Național de Medicină Legală, faptul că atâta timp cât reclamanta înțelege să uzeze de documente care nu aparțin defunctei C. E., cu atât mai ușor a fost să determine niște persoane să declare ca martori ceea ce le-a cerut aceasta.
Pe de altă parte, deși se afirmă că singura proba administrată după avizarea raportului Institutului Național de Medicină Legală, raport care a fost făcut pe baza unor analize care nu aparțin defunctei C. E., este raportul de anchetă socială, acesta nu conține aspecte spectaculoase pentru care raportul Institutului Național de Medicină Legală ar putea avea alte concluzii (alte probe nefiind administrate).
Acest raport de ancheta sociala reia în rezumat aspectele de viață ale defunctei C. E., aspecte ce reies chiar din înscrisurile depuse de părți, iar ca element suplimentar este opinia reclamantei, care oricum fusese expusă mult prea pe larg în cererea de chemare în judecată și în concluziile scrise depuse pe parcursul procesului și care este oricum interesată.
Totuși, urmărind datele de pe aceste înscrisuri, se observă că raportul Institutului Național de Medicină Legală a fost depus la 27.03.2009 și la data de 19.06.2009 acest raport a fost avizat, iar raportul de anchetă socială a fost efectuat la 11.11.2008.
Astfel, raportul medico - legal inițial a fost suplimentat cu un alt raport care ar ține cont doar de concluziile sterile ale Raportului de anchetă socială, în situația în care primul raport medico - legal a luat în considerare declarațiile unor martori propuși de reclamantă, declarații ce au fost înlăturate de instanța de fond ca fiind nesincere.
De aceea, suplimentul la raportul medico - legal ar trebui să aibă în vedere nu numai raportul de ancheta socială, ci și probele pe care recurenta pârâtă le-a propus în apel, respectiv interogatoriul apelantei - reclamante și depozițiile celor doi martori, aceasta în ideea egalității de tratament și în scopul aflării adevărului și pentru o judicioasă soluționare a cauzei.
b. Apelanta, prin avocat, a reluat în motivarea apelului său aceleași afirmații nedovedite și calomnioase din cererea de chemare în judecată și din concluziile scrise depuse în primul ciclu procesual.
La fond, mandatarul și unchiul său, P. I. (care între timp a decedat) a formulat o întâmpinare, prin care a demontat punct cu punct afirmațiile mincinoase și calomnioase ale apelantei care a dorit să își aproprie într-un mod incalificabil imobilul pe care defuncta C. E. a înțeles să i-l lase prin testament, atașând și o . înscrisuri doveditoare, față de care reclamanta nu a mai avut niciun argument.
Unchiul său, P. I., o cunoaște de zeci de ani pe defuncta C. E., fiind intimi, așa că acesta a cunoscut foarte bine și relația recurentei cu defuncta, care i-a fost nașă de cununie în anul 2004, astfel încât a putut să afirme și să dovedească împrejurarea că reclamanta a înțeles să se folosească de un așa-zis testament olograf, falsificat.
Astfel, deși testamentul în favoarea apelantei reclamante a fost autentificat în data de 20.05.1999, acesta a încercat să inducă instanța în eroare cu o așa-zisă scrisoare/testament olograf provenind de la defunctă din data de 02.05.1999, prin care se face vorbire de un testament alăturat, în situația în care la acea data nu există niciun testament, ci doar 8-9 luni mai târziu.
Cunoscând-o foarte bine pe defunctă, unchiul său a putut să își dea seama ca aceasta scrisoare - testament olograf este un fals, deoarece scrisul este total diferit de cel al defunctei; apelanta a găsit de cuviință în încercarea de a induce în eroare instanța să afirme faptul că defuncta în anul 2007 avea un scris deformat de vârstă și de boală, astfel încât ar trebui să se tragă concluzia că semnătura nu îi aparține sau că a semnat în lipsa discernământului.
Mai mult, apelanta reclamanta a înțeles să uzeze de martori interesați, care au mințit cu mâna pe Biblie în fața instanței, motiv pentru care judecătorul fondului a înlăturat cele două depoziții, dar fără a dispune măsuri cu privire la infracțiunile de audiență.
Și, mai mult, apelanta reclamanta a înțeles să uzeze de documente medicale ale unei alte persoane, cu alte date de stare civilă, în încercarea de a dovedi că defuncta suferea de demență, aceasta în contra actului autentificat de notarul public, care după ce a discutat minute bune cu defuncta a ajuns la concluzia că îl poate semna.
Este de menționat faptul că, până în prezent, apelanta reclamantă nu a făcut niciun demers împotriva notarului public care a autentificat testamentul și nici nu a răsturnat prezumția rezultată din legalitatea actului autentificat.
Defuncta C. a avut sentimente de afecțiune față de recurenta pârâtă, fiind nașa sa de cununie, și a fost în deplinătatea facultăților mintale la momentul încheierii testamentului autentic a cărui anulare se solicită, fără nicio influență din partea unchiului său, care a iubit-o chiar de când a cunoscut-o, acum mai multe zeci de ani.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate și menținerea sentinței primei instanțe.
În motivarea cererii sale, recurenta reclamantă a arătat că prin apelul formulat împotriva sentinței civile nr._, a solicitat obligarea intimatei pârâtei la plata cheltuielilor sale de judecată ocazionate de judecata în prima instanță și în apel, concluzii pe care le-a reiterat și cu ocazia dezbaterilor pe fond.
Prin decizia recurată, Tribunalul București a dispus obligarea intimatei să achite în favoarea sa suma de 411 lei, reprezentând cheltuieli de judecată parțiale.
În considerentele deciziei, tribunalul a reținut că în temeiul art. 274 Cod procedură civilă va admite cererea recurentei reclamante, urmând să oblige intimata la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxele de expertiză și taxele judiciare de timbru la fond și în apel, fără a motiva de ce nu s-au acordat în favoarea recurentei reclamante și cheltuielile de judecată reprezentate de onorariul avocațial și cheltuielile de transport, achitate pentru judecata în prima instanța și în apel.
În consecință, ca urmare a admiterii prezentului recurs, având în vedere că în urma admiterii apelului, acțiunea reclamantei a fost admisă în integralitate, a solicitat obligarea intimatei la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de judecata în prima instanță, în apel și în recurs.
Astfel, cheltuielile de judecată ocazionate de judecata în primă instanță se compun din: - onorariu avocațial forfetar pentru judecata în prima instanță, în sumă de 2380 lei, potrivit contractului de asistență juridică nr._ și bonurilor fiscale anexate, precum și onorariu de succes de 50.000 lei; - taxele achitate pentru efectuarea expertizelor medico - legale, dovada fiind depusă la dosar -120 lei; - taxă judiciară de timbru și timbre judiciare, chitanța de plată fiind depusă la dosar; - cheltuielile ocazionate de transportul avocatului său, A. L. P., la București, pentru a susține prezenta cauza. Cheltuielile de transport pentru 5 dintre termenele de judecată în fața primei instanțe sunt în cuantum total de 3836,98 RON, astfel: - pentru termenul din data de 09.02.2008 - 54,09 lei, contravaloare serviciu taxi potrivit chitanței MB_; - 55,16 lei, contravaloare serviciu taxi potrivit chitanței MB_; - 39,10 lei, contravaloare serviciu taxi potrivit chitanței MB_; - 25 lei, contravaloare parcare potrivit chitanței 4468/0601/_; - pentru termenul din data de 04.03.2008 - 566 lei contravaloare bilet avion potrivit facturii nr._.02.2008 și ordinului de plată nr. 8/25.02.2008; - 36,31 lei, contravaloare serviciu taxi potrivit bonului fiscal MO_ eliberat la data de 04.03.2008; - pentru termenul din data de 01.04.2008; - 572,33 lei, contravaloare bilet avion potrivit facturii nr. 1259/11.03.2008 și ordinului de plată nr. 19/14.03.2008; - 249,86 lei, contravaloare combustibil potrivit bonului fiscal CJ_ din 01.04.2008; - 109,36 lei, contravaloare serviciu taxi potrivit bonului fiscal MO_ eliberat la data de 01.04.2008; - 79,43 lei, contravaloare serviciu taxi potrivit chitanței MB_ eliberate la data de 01.04.2008; - pentru termenul din data de 13.05.2008 - 674 lei, contravaloare bilet avion potrivit facturii nr. 8893/12.05.2008 și chitanței nr._ din data de 12.05.2008; - pentru termenul din 23.06.2009 - 171,43 lei, contravaloare bilet avion potrivit facturii nr._/03.06.2009 și ordinului de plată din data de 04.06.2009.
Astfel, cheltuielile de judecată din prima instanța sunt în sumă de 6336,98 lei, la care se adăugă taxa judiciară de timbru și timbrele judiciare, precum și onorariul de succes de 50.000 lei.
Cheltuielile de judecată ocazionate de judecata în apel, în sumă de 3887,23 lei, se compun din: - onorariu avocațial forfetar 3.100 lei pentru apel, potrivit contractului de asistență juridică nr._ și bonului fiscal anexat; - taxa judiciară de timbru și timbre judiciare pentru apel, chitanța și timbrele judiciare fiind depuse la dosar - 102 lei + 0,3 lei; - contravaloarea expertizei medico - legale efectuate în apel, dovada achitării acesteia fiind depusă la dosar - 120 lei; - cheltuieli ocazionate de transportul avocatului său, A. L. P., la București, pentru două dintre termenele de judecată din apel, astfel: - pentru termenul de judecată din data de 23.11.2011 - 182,6 x 2 lei = 365,2 lei, reprezentând contravaloarea biletelor de tren de la Câmpia Turzii, jud. Cluj la București și retur; - pentru termenul de judecată de la data de 24.10.2012 - 200 lei, reprezentând contravaloarea combustibilului pentru autoturismul cu care s-a făcut deplasarea.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 274, 304 pct. 7, 9 Cod procedură civilă.
La data de 12.03.2013, intimata reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului formulat de recurenta pârâtă ca nefondat.
În motivare, a arătat că, pentru primul termen de judecată în apel, recurenta pârâta a formulat întâmpinare, omițând ca prin respectiva întâmpinare să formuleze și cererile în probațiune, potrivit art. 292 Cod procedură civilă.
Nu a fost încălcat dreptul pârâtei la un proces echitabil, atâta timp cât aceasta avea posibilitatea să propună administrarea probelor în termenul procedural, însă nu a înțeles să facă uz de această posibilitate.
Un alt motiv de recurs vizează împrejurarea că hotărârea pronunțată în apel ar fi nemotivată, recurenta susținând, în esență, faptul că instanța de apel a achiesat la concluziile raportului de expertiză medico - legale completat, fără a indica punctual, motivele pentru care a înlăturat apărările pârâtei.
Aceste susțineri sunt nefondate, căci în considerentele hotărârii instanței de apel s-a făcut referire la înscrisurile depuse la dosar, inclusiv la cele două declarații date de către R. C. și I. R., din care rezultă relațiile dintre defunctă și P. I., precum și la raportul de expertiza medico - legală.
Faptul că instanța de apel a considerat că sunt edificatoare concluziile raportului de expertiză medico - legală, făcând trimitere expresă la acestea, nu înseamnă ca hotărârea este nemotivată. Această probă de specialitate, care se coroborează și cu declarațiile martorilor propuși de către intimata reclamantă și audiați în fața primei instanțe, a confirmat întru totul susținerile sale și constituie suportul hotărârii atacate.
Criticile prezentate la punctul 3 din recursul formulat reprezintă critici de netemeinicie, iar nu de nelegalitate a hotărârii, care sunt inadmisibile în prezenta cale de atac a recursului. Având în vedere că în cauză a existat și calea de atac a apelului - singura în care puteau fi puse în discuție și considerentele de netemeinicie a hotărârii - consideră că în prezentul recurs nu pot fi puse în discuție considerentele ce țin de maniera de apreciere și administrare a probelor, astfel că aceste motive urmează a fi considerate ca inadmisibile.
După cum rezultă din conținutul raportului de expertiză, aceasta a fost efectuată având la bază patru acte medicale, cu privire la care nu există neconcordanțe care să nu fi fost lămurite: - F.O._ - bilet de transfer din spital, care atestă că defuncta C. E., în vârsta de 86 ani, a fost transferată de la Institutul de Boli Infecțioase M. B. (unde a fost internată în perioada 27.05._01) la Spitalul C. (internată în perioada 20.06._07, când a decedat), cu diagnosticul sindrom involutiv cerebral, sindrom parkinsonian; - în perioada în care se afla internată la Institutul de Boli Infecțioase M. B. M. B., pacientei i s-a făcut un examen CT cerebral, astfel cum rezultă din raportul medical nr. 1269/06.06.2007, întocmit de Centrul Medical MIPET, stabilindu-se că pacienta suferă de atrofie cortico-subcorticală generalizată. Într-adevăr, în raportul medical efectuat de către Centrul Medical MIPET nr. 1269/06.06.2007, s-a menționat numele pacientei ca fiind C. E., în vârstă de 86 ani, însă medicul care a efectuat investigațiile a corectat sub semnătură proprie eroarea privind prenumele pacientei, arătând că în realitate aceasta se numea E.. Această eroare de dactilografiere a medicului, scuzabilă de altfel, nu poate conduce la concluzia că expertiza medicală a vizat o altă persoană decât cea în cauză, având în vedere că această eroare a fost remediată; - F.O. nr._ întocmită Ia Spitalul C., din care rezultă că pacienta suferea de sindrom involutiv cerebral, sindrom Parkinsonian, herpes Zoster, septis, fiind internată aici în perioada 20.06._07, când a decedat: - rezultatul examenului RMN cerebral, efectuat la Centrul de Diagnostic Imagistic Hiperdia la data de 27.06.2007.
Restul criticilor formulate de către recurenta pârâtă, în sensul că scrisoarea depusă de către reclamantă în probațiune, care echivalează cu un veritabil testament olograf, ar fi falsă, sunt chestiuni care de asemenea nu pot fi avute în vedere de către instanța de recurs, căci acest înscris nu a fost contestat de către pârâtă în față instanțelor de fond. Astfel, aceste critici legate de faptul că respectiva scrisoare ar fi falsa nu pot fi analizate de către instanța de recurs, această susținere nefiind probată.
La data de 14.03.2013, a formulat întâmpinare și intimata pârâtă, prin care a solicitat solicit respingerea recursului formulat de recurenta reclamantă ca nefondat și obligarea acesteia.
În motivare, a arătat, în ceea ce privește onorariul de succes pe care îl solicită recurenta, că de multă vreme a fost tranșată această chestiune în jurisprudența română pe această temă. Partea care câștigă procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil. Onorariul de succes nu trebuie pus în sarcina părții care a pierdut procesul, deoarece o asemenea cheltuială, nefăcută până la data judecații, nu este imputabilă părții căzute în pretenții, constituind o recompensă suplimentară a muncii efectiv prestate de avocat, cu caracter voluntar și voluptoriu al părții promitente.
De asemenea, în privința celorlalte cheltuieli care nu au fost acordate de instanța de apel, se aplică același raționament al realității, necesitații și utilității acestor cheltuieli, precum și asupra caracterului lor rezonabil.
După cum însăși recurenta reclamantă a învederat instanței de recurs, nu a depus toate dovezile cu privire la existența acestor cheltuieli, astfel încât instanța de apel nici nu avea cum să se pronunțe asupra acestora.
Pe de altă parte, recurenta reclamantă și-a asumat cheltuieli voluptorii atunci când și-a angajat un aparator tocmai din județul Cluj, astfel încât cheltuielile de transport cu trenul, avionul, autoturismul personal și cu taxiul ale apărătorului de la Cluj (sau Câmpia Turzii) la București nu îi pot fi impuse, iar cheltuielile efectuate de apărătorul din Cluj cu parcarea mașinii personale, transportul cu taxiul prin București nu reprezintă cheltuieli necesare, utile și rezonabile pentru soluționarea dosarului. Acesta putea utiliza mijloacele de transport în comun în București, iar la aeroportul din Cluj se putea deplasa tot cu mijloacele de transport în comun.
În dovedirea cererii sale, recurenta pârâtă a depus la dosar, în fotocopie: declarația cu încheiere de legalizare de semnătură nr. 176/13.12.2012 dată de notar public A. A., declarația autentificată sub nr. 1689/19.12.2012 de notar public D. C., declarația autentificată sub nr. 3511/14.12.2012 de notar public G. D..
În dovedirea cererii sale, recurenta reclamantă a depus la dosar: - bon fiscal nr. 0003/06.02.2008 emis de R. M. Taxi, în valoare de 55,16 lei; taloane de îmbarcare Cluj N. – București și București – Cluj N. din 19 februarie, bon parcare chitanța_ /19.02.2008, bon fiscal ilizibil emis de R. M. Taxi, bon fiscal nr. 0011/19.02.2008 emis de S.C. Cristaxi Service Taxi, în valoare de 39,10 lei, bon fiscal nr. 0004/19.02.2008 emis de R. M. Taxi, în valoare de 54,09 lei; - factura nr. 1082/25.02.2008 emisă de S.C. Vola.ro Student Adventure S.R.L., în valoare de 566 lei, reprezentând contravaloare bilet avion în perioada 04.03.2008-04.03.2008, ordin de plată nr. 8/25.02.2008 emis de Banca Transilvania, în valoare de 566 lei, bilet electronic pentru zbor dus întors Cluj – București și București – Cluj, în 04 martie, taloane de îmbarcare Cluj N. – București și București – Cluj N. din 04 martie, bon fiscal nr. 0012/04.03.2008 emis de S.C. Mavi Taxi S.R.L., în valoare de 36,31 lei; - factura nr. 1259/11.03.2008 emisă de S.C. Vola.ro Student Adventure S.R.L., în valoare de 572,33 lei, reprezentând contravaloare bilet avion în perioada 01.04.2008-01.04.2008, ordin de plată nr. 19/14.03.2008 emis de Banca Transilvania, în valoare de 572,33 lei, bilet electronic pentru zbor dus întors Cluj – București și București – Cluj, în 01 aprilie, taloane de îmbarcare Cluj N. – București și București – Cluj N. din 01 aprilie, bon fiscal din 01.04.2008 emis de S.C. Petrom S.A., în valoare de 249,86 lei, bon fiscal nr. 0003/01.04.2008 emis de R. M. Taxi, în valoare de 109,36 lei, bon fiscal nr. 0003/01.04.2008 emis de S.C. Fly Taxi S.R.L., în valoare de 79,43 lei; - factura nr. 8893/12.05.2008 emisă de S.C. Air Express S.R.L., în valoare de 674 lei, reprezentând contravaloare bilet avion CLJ-OTP-CLJ în perioada 13.05.2008, chitanța nr._/12.05.2008 emisă de S.C Air Express S.R.L., în valoare de 674 lei, bilet electronic pentru zbor dus întors Cluj – București și București – Cluj, în 13.05.2008, taloane de îmbarcare Cluj N. – București și București – Cluj N. din 13 mai; - factura nr. 73/19.02.2009 emisă de S.C. Expres Center 2004 S.R.L., în valoare de 1.200 lei, reprezentând contravaloare bilet avion BUH-CLJ-BUH în 27.02.2009, ordin de plată nr. 6/19.02.2009 emis de Banca Transilvania, în valoare de 1.200 lei; - factura nr._/03.06.2009 emisă de .., în valoare de 171,43 lei, reprezentând contravaloare bilet avion în perioada 23.06.2009-23.06.2009, ordin de plată din 04.06.2009 emis de Banca Transilvania, în valoare de 171,43 lei, bilet electronic pentru zbor dus întors Cluj – București și București – Cluj, în 01 aprilie, taloane de îmbarcare Cluj N. – București și București – Cluj N. din 23 iunie; - bilete de îmbarcare Cluj N. – București și București – Cluj N. din 15 septembrie; - bon fiscal taxă parcare nr. 0803/19.09.2009 emis de R.A. Aeroportul Cluj N., în valoare de 34 lei; - bilete de tren Cîmpia Turzii – București Nord din 09.10.2009, în valoare de 58,50 lei (2), Cîmpia Turzii – București Nord din 09.10.2009, în valoare de 80,40 lei (2); - biletele de tren Cîmpia Turzii – București Nord din 22.11.2011, în valoare de 107,60 lei, Cîmpia Turzii – București Nord din 22.11.2011, în valoare de 75 lei, București Nord – Cîmpia Turzii din 23.11.2011, în valoare de 107,60 lei, București Nord – Cîmpia Turzii din 23.11.2011, în valoare de 75 lei; - bon fiscal nr. 30/25.10.2012 emis de S.C. Rompetrol Downstream S.R.L., în valoare de 200 lei; - contractul de asistență juridică nr. 141/12.12.2007, bonurile fiscale nr. 002/20.05.2009, în valoare de 1.785 lei și nr. 001/21.05.2009, în valoare de 595 lei, emise de Cabinet de avocat P. N. A.; - contractul de asistență juridică nr. 70/17.11.2011, împuternicirea avocațială nr. 70/17.11.2011, bonul fiscal nr. 0001/18.11.2011, în valoare de 3.100 lei, emis de Cabinet de avocat P. N. A..
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și în conformitate cu prevederile art. 304 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
I.1. Referitor la recursul declarat de recurenta pârâtă, Curtea reține, sub un prim aspect, că cel de-al patrulea motiv de recurs se referă la situația în care instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, adică a intrat în atribuțiile autorității legislative sau executive. În cauza de față criticile formulate de către recurenta pârâtă subsumate primului punct vizează însă încălcarea unor norme juridice de procedură, astfel încât ele vor fi încadrate, în temeiul art. 306 alin. 3 Cod procedură civilă, în cel de-al cincilea motiv de recurs, invocat de altfel și de către recurenta pârâtă, și analizate ca atare.
Cel de-al cincilea motiv de recurs vizează neregularități de ordin procedural și care sunt sancționate cu nulitatea de art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă; toate neregularitățile procedurale care nu sunt enunțate în alte motive de recurs au fost integrate astfel într-un singur motiv de casare, ce constituie dreptul comun în materia nulității actelor de procedură.
Referitor la înțelesul sintagmei „actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale”, folosită de art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă, trebuie să se țină seama și că există texte de lege care conferă judecătorului o putere de apreciere, dându-i posibilitatea de a lua sau de a nu lua o anumită măsură. În asemenea situații, măsurile nu pot fi însă dispuse în mod discreționar, ci trebuie să fie justificate de motive pertinente și suficiente. Depășirea acestei limite, întrucât nu realizează un bilanț rezonabil al elementelor pertinente ale cauzei în procesul decizional, care este impus întotdeauna, expres sau implicit, de normele juridice incidente, constituie o încălcare a legii și, ca atare, este supusă controlului instanței de recurs. Aceasta înseamnă că, în realitate, instanțele de fond beneficiază în aceste cazuri numai de o anumită marjă de apreciere.
Din această perspectivă, Curtea reține că în categoria textelor de lege ce implică o apreciere a judecătorului în cadrul demersului de aplicare a lor în concret se include și art. 167 alin. 1 Cod procedură civilă, potrivit căruia: „Dovezile se pot încuviința numai dacă instanța socotește că ele pot să ducă la dezlegarea pricinii”, conferindu-i o marjă de apreciere a pertinenței, concludenței și utilității lor.
Prin urmare, trebuie stabilit dacă instanța de apel a făcut o greșită aplicare a acestui text de lege atunci când, la termenele din 28.03.2012 și respectiv 25.04.2012, a respins cererile apelantului reclamant de încuviințare a probelor cu doi martori și interogatoriu.
Tribunalul a respins probele solicitate la termenul din 28.03.2012 având în vedere soluția instanței de fond, poziția procesuală a intimatei și motivele de apel, iar la termenul din 25.04.2012 cu motivarea că repunerea pe rol s-a dispus doar pentru administrarea probei cu expertiză medico - legală.
Sub acest aspect, Curtea constată că instanța de apel nu și-a folosit corect puterea de apreciere în legătură cu admiterea acestor probe, în condițiile în care raportul de expertiză inițial, administrat în fața primei instanțe, s-a întemeiat și pe declarațiile martorilor audiați la solicitarea reclamantei, astfel că pârâtei, care avea dreptul de a administra probe noi, în concret dovada contrară, chiar și direct în apel, conform art. 292 Cod procedură civilă, trebuia să i se acorde această posibilitate. Cu toate acestea, soluția instanței nu a produs părții nicio vătămare, cerință impusă expres de art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă, deoarece completarea expertizei, administrată în faza apelului, nu s-a mai bazat pe declarații de martori, ci numai pe acte medicale.
De asemenea, întrucât completarea expertizei a fost depusă la dosar la data de 03.10.2012, cu mai mult de 5 zile înainte de termenul din 24.10.2012, mai exact cu 20 de zile înainte, au fost respectate dispozițiile art. 209 Cod procedură civilă, astfel că nu era necesară amânarea judecării cauzei pentru a da posibilitatea recurentei pârâte să o studieze. Din contră, conform art. 129 alin. 1 Cod procedură civilă, părțile au îndatorirea ca, în condițiile legii, să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului, cum de altfel a procedat și partea adversă, care la data de 10.10.2012 a solicitat fotocopierea completării raportului de expertiză.
2. Cel de-al șaptelea motiv de recurs se referă la situația în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că: „Dreptul la un proces echitabil presupune, în principiu, motivarea hotărârilor. Justițiabilii trebuie să se convingă că s-a făcut dreptate și că judecătorul a examinat probele administrate. În plus, enunțarea problemelor de drept și de fapt pe care judecătorul s-a întemeiat trebuie să-i permită justițiabilului să aprecieze șansele de succes ale unui recurs”. (cauza Hadjianastassiou contra Greciei, hotărârea din 16.12.1992).
Contrar susținerilor recurentei pârâte, instanța a prezentat argumentul în susținerea soluției pe care a pronunțat-o, și anume concluziile exprimate de Institutul Național de Medicină Legală M. Minovici în completarea la raportul de expertiză legală psihiatrică nr. A_ . Potrivit acestui raport de expertiză, pacienta, respectiv defuncta care a întocmit actele a căror anulare s-a solicitat prin cererea de chemare în judecată, era în vârstă de 86 de ani la datele semnării lor, la interval de circa o lună. După 40 de zile de la semnarea celui de-al doilea act notarial a fost internată în regim de urgență la Institutul de Boli Infecțioase „Prof. Dr. M. B.” pentru o stare septică acută cu punct de plecare respirator, cu alterarea marcată a stării generale. A fost spitalizată aproximativ o lună, iar după amendarea simptomatologiei infecțioase a fost transferată la secția de neurologie a Spitalului C., cu diagnostic ul de sindrom involutiv cerebral, sindrom parkinsonian. S-a apreciat că acest diagnostic a fost stabilit atât clinic (observație în spital, consult neurologic), cât și prin metode imagistice (chiar dacă examinarea CT nr. 1269 efectuată la data de 06.06.2007 și care se referă la C. E. ar aparține altei persoane și nu este vorba de o eroare de dactilografiere, examinarea RMN efectuată la internarea la Spitalul C. relevă concluzii similare). Pacienta a fost externată din Spitalul C. cu diagnosticul: „Sindrom extrapiramidal. Atrofie cortico – subcorticală marcată. Hidrocefalie. Demență. Herpes Zoster cervico toracic stg. Hipopotasemie”. Gradul avansat al deteriorării cognitive descris la cele două internări indică faptul că declinul cognitiv debutase în urmă cu mai mult timp. De asemenea, în epicriza de la Spitalul C. este notat faptul că nepotul afirmă instalarea deficitului cognitiv de circa trei luni. Din cele expuse se poate aprecia un declin cognitiv debutat cu mai mult de trei luni în urmă (cunoscut fiind faptul că declinul cognitiv este observat de nespecialiști la un interval de timp după debut). Astfel, la datele semnării actelor în litigiu pacienta a prezentat deteriorare cognitivă ce a antrenat tulburări ale funcției volitive de natură a modifica posibilitatea de manifestare cu libera voință în ceea ce privește încheierea actelor menționate.
Concluziile experților, care lucrează în calitate de delegați ai instanței, prezentând garanții de obiectivitate și imparțialitate, bazate pe constatările de fapt cuprinse în documente medicale emise de persoane având pregătire și competență în materie, cu valoare de acte autentice, care fac dovada până la înscrierea în fals, și pe date și raționamente precise și științifice, au o forță probantă superioară oricăror alte mijloace de probă administrate, sunt de natură să înlăture toate argumentele susținute de pârâtă de-a lungul procesului. În acest fel, Curtea suplinește motivarea instanței de apel, care nu s-a referit în mod expres la apărarea formulată de această parte prin întâmpinare (concluziile scrise vizând numai motivul suplimentar de apel, nereținut de tribunal), legate de relația dintre defunctă și P. I. (unchiul recurentei pârâte), respectiv dintre defunctă și recurenta pârâtă, de suspiciunile referitoare la scrisoarea/testamentul olograf din 02.05.1999 de care s-a folosit intimata reclamantă, de nesinceritatea martorilor audiați și de constatările notarului la momentul autentificării actelor cu privire la sănătatea semnatarei lor, toate acestea nedovedind prin ele însele discernământul defunctei C. E. la încheierea celor două acte juridice contestate și cu atât mai mult contra celor constatate direct de personalul medical de specialitate. În plus, completarea expertizei nu s-a bazat pe documentele medicale în legătură cu care există dubii că s-ar referi la defunctă.
3. În legătură cu criticile aduse completării expertizei, care a fundamentat soluția pronunțată de tribunal, Curtea are în vedere că aceasta nu s-a întemeiat pe examinarea de tip RMN/IRM din data de 27.06.2007 întocmită de Centrul de Diagnostic Imagistic Hiperdia, ci pe examinarea RMN efectuată la internarea în Spitalul C., menționată în foaia de observație nr._, și nici pe ancheta socială. De asemenea, date fiind informațiile medicale suficiente pentru a susține concluzia lipsei discernământului defunctei la semnarea celor două acte juridice, suplimentarea probatoriului cu declarațiile a doi martori și interogatoriu, solicitată de recurenta pârâtă, pentru ca și acestea să fie avută în vedere de Comisia de expertiză medico – legală psihiatrică, nu apare ca fiind necesară.
Celelalte argumente, care reiau aspectele susținute prin întâmpinarea depusă în apel, au fost deja analizate de instanța de recurs (pct. I.2).
Pe cale de consecință, Curtea urmează să respingă acest recurs ca nefondat.
II.1. În ceea ce privește recursul formulat de recurenta reclamantă, Curtea are în vedere că potrivit art. 274 Cod procedură civilă, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Așadar, partea care a pierdut procesul suportă atât cheltuielile făcute de ea, cât și cheltuielile făcute de partea care a câștigat procesul. Fundamentul acestei obligații, care constituie un caz particular de răspundere civilă, îl constituie culpa procesuală, adică împrejurarea că partea, prin atitudinea sa în proces, a determinat aceste cheltuieli, fie solicitând recunoașterea unui drept pe care nu îl are, fie neexecutându-și o obligație care îi incumbă.
Potrivit interpretării consfințite de o jurisprudență constantă și de literatura de specialitate, cheltuielile de judecată se compun din taxele de timbru, onorariile avocaților și cheltuielile făcute de aceștia în interesul clienților, sumele cheltuite pentru administrarea probelor, pentru transportul și cazarea părților, deci din toate cheltuielile ocazionate de desfășurarea procesului.
De asemenea, se admite în mod constant că partea nu poate fi obligată să-și angajeze avocatul numai din localitatea în care se dezbate procesul și că, așa fiind, ea este îndreptățită la cheltuieli de judecată care să reprezinte și cheltuielile ocazionate de deplasarea apărătorului său la sediul instanței.
În fine, întrucât „a cheltui” înseamnă potrivit Dicționarului Explicativ al Limbii Române „a da o sumă de bani”, prin concept noțiunea de „cheltuieli” presupune sume plătite de partea care a câștigat procesul și, ca atare, pot fi recuperate numai onorariile achitate apărătorului la data solicitării lor, iar nu doar stabilite prin contractul de asistență juridică.
2. Aplicând aceste considerații teoretice la cauza de față, Curtea va obliga intimata pârâtă să plătească recurentei reclamante, din sumele solicitate prin cererea de recurs, pentru judecata în primă instanță: - onorariul stabilit prin contractul de asistență juridică nr. 141/12.12.2007, achitat conform celor două bonuri fiscale atașate, în valoare totală de 2.380 lei, nu și onorariul de succes neachitat; - partea solicitată din taxa achitată pentru efectuarea expertizei medico - legale (achitată cu chitanța nr._/26.05.2008), respectiv 120 lei; - taxa judiciară de timbru (achitată cu chitanța nr._/1/15.01.2008), în valoare de 32 lei și timbrul judiciar în valoare de 0,3 lei); - cheltuielile de transport și parcare ale apărătorului pentru termenele din 19.02.2008, 04.03.2008, 01.04.2008, 13.05.2008 și 23.06.2009, în valoare totală de 2.632,07 lei, respectiv pentru judecata în apel: - onorariul stabilit prin contractul de asistență juridică nr. 70/17.11.2011, achitat conform bonului fiscal atașat, în valoare de 3.100 lei; - partea din taxa achitată pentru efectuarea expertizei medico - legale (achitată cu chitanța nr._/31.05.2012), respectiv 120 lei; - taxa judiciară de timbru (achitată cu chitanța nr._/07.11.2011), în valoare de 102 lei și timbrul judiciar în valoare de 0.3 lei); - cheltuielile de transport ale apărătorului pentru termenele din 23.11.2011 și 24.10.2012, în valoare totală de 565,2 lei, deci în total suma de 9.051,6 lei, una rezonabilă în raport de valoarea imobilului în litigiu, de 110.000 lei.
Față de aceste considerente, reținând că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a legii obligând intimata pârâtă la plata cheltuielilor de judecată constând numai în taxe de expertiză și taxe judiciare de timbru la fond și în apel, Curtea urmează ca, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, să admită acest recurs și să modifice parțial decizia, cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată, care va fi de 9.051,6 lei, menținând totodată celelalte dispoziții.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta pârâtă M. P. T. împotriva deciziei civile nr. 967 A din 31.10.2012, pronunțate de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._, ca nefondat.
Admite recursul formulat de recurenta reclamantă T. M. R. împotriva aceleiași decizii.
Modifică parțial decizia, cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată, care va fi de 9.051,6 lei.
Menține celelalte dispoziții.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21.03.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
C. G. M. H. I. S.
GREFIER
I. A. G.
Red. C.G.
Tehnored. C.S./C.G.
Ex. 2/22.04.2013
T.B. Secția a IV-a Civilă – C.Segărcianu
- E.R.
Jud.sector 1 București - C.N.G.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 1979/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Acţiune în constatare. Decizia nr. 1536/2012. Curtea de Apel... → |
|---|
