Actiune in raspundere contractuala. Decizia nr. 306/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 306/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-12-2013 în dosarul nr. 306/2013
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ nr.306 A
Ședința publică de la 03.12.2013
Curtea constituită din :
PREȘEDINTE - C. G.
JUDECĂTOR - G. S.
GREFIER - S. R.
Pe rol fiind soluționarea apelului promovat de apelantul – pârât V. P. G., împotriva sentinței civile nr. 20 din data de 09.01.2013, pronunțate de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – reclamant D. P..
P. are ca obiect – acțiune în răspundere contractuală.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat V. S., în calitate de reprezentant apelantului – pârât V. P. G., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2013, emisă de Baroul București (fila 5) și avocat S. Ș., în calitate de reprezentant al intimatului – reclamant D. P., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2013, emisă de Baroul București (fila 15).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea procedează la legitimarea apelantului – pârât, acesta prezentând CI . nr._ – CNP_.
Intimatul – reclamant, prin apărător, depune răspunsul la interogatoriu al părții pe care o reprezintă în baza unei procuri speciale.
Curtea procedează la administrarea interogatoriului apelantului – pârât, răspunsurile fiind consemnate, interogatoriul semnat și atașat la dosarul cauzei.
Apelantul – pârât, prin apărător, depune adeverință eliberată de Asociația de proprietari situată în București, ., . 2, spre a dovedi faptul că în apartamentul nr. 76 nu a locuit efectiv niciodată pârâtul.
Intimatul – reclamant, prin apărător, având cuvântul, solicită instanței a pune în vedere apelantului - pârât să indice persoana responsabilă cu primirea corespondenței la domiciliul ales, având în vedere că au existat anterior impedimente în ceea ce privește primirea corespondenței. Apelantul – pârât, prin apărător, având cuvântul, precizează că prin cererea de apel a solicitat ca toate actele de procedură să fie comunicate la cabinetul său de avocatură, situat în .. 20, ., etj.3, ., iar persoana însărcinată cu primirea corespondenței este apărătorul S. V..
Curtea ia act de precizarea astfel formulată oral și în scris prin cererea de apel de către apărătorul apelantului – pârât.
Curtea procedează la audierea martorului propus de intimatul - reclamant, în persoana numitei L. D., depoziția fiind consemnată, semnată și atașată la dosarul cauzei.
Apelantul – pârât V. P. G., prin apărător, având cuvântul, solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, anularea hotărârii apelate, conform art.297 din Codul de procedură civilă, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța competentă de la locul de domiciliu al pârâtului.
Apreciază că se impune, în principal, a se avea în vedere faptul că apelantul nu a avut cunoștință de cauza de fond pentru formularea apărărilor, astfel că sentința fondului este nulă, sens în care a solicitat trimiterea dosarului la instanța de fond competentă; apelantul are adresa de domiciliu în București, . fost citat, însă din adeverința depusă astăzi rezultă că acesta nu a locuit efectiv niciodată la acea adresă, iar partea intimată avea cunoștință de adresa reală a apelantului – ., județ Dâmbovița; în acest sens consideră că intimatul trebuia să formuleze o cerere.
Față de probatoriul administrat solicită a se avea în vedere că s-a stabilit o întâlnire, la solicitarea apelantului, în urma e-mail transmis reclamantului din anul 2009, însă întâlnirea a avut loc în anul 2012. Apelantul a solicitat o întâlnire cu intimatul pentru a reglementa întreaga situație existentă în urma raporturilor încheiate cu acesta.
Invocă dispozițiile art. 90 din Codul de procedură civilă, care fac trimitere la împrejurarea că partea poate fi citată la domiciliu dar și la reședință. În speță, deși apelantul are domiciliul în București, . de identitate, niciodată nu a locuit la această adresă.
Mai solicită a se avea în vedere și raporturile martorei audiată astăzi cu intimatul – reclamant, aceasta aflându-se într-un grad de subordonare cu această parte și în prezent, motiv pentru care apreciază că depoziția este subiectivă.
Precizează că va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Intimatul – reclamant D. P., prin apărător, având cuvântul, solicită respingerea apelului, ca nefondat, având în vedere următoarele argumente:
Față de primul motiv cu privire la citarea apelantului la un alt domiciliu, învederează că intimatul – reclamant nu avea cunoștință de un alt domiciliu și, mai mult, pârâtul a recunoscut că domiciliu său este în București, ., nefiind credibil că, deși bunica apelantului locuia la acea adresă, nu i-a comunicat acestuia primirea actelor de procedură; citațiile au fost primite de către instanța de fond cu mențiunea factorului poștal „destinatar necunoscut la adresă”; instanța de fond avea doar posibilitatea emiterii unei adrese la Biroul de Evidență Informatizată a Persoanelor pentru a solicita comunicarea actualului domiciliu actual al pârâtului, iar acets domiciliu este cel din . nu a existat stabilită legal adresa de reședință, și nu se face nici o dovadă în acest sens. Cu ocazia întâlnirii, apelantul a arătat că, deocamdată, imobilul situat în ., nu era finalizat, nu era înscris în cartea funciară, astfel încât nu putea să îl ipotecheze, motiv pentru care la acea adresă nu putea fi citat.
Din punctul său de vedere, apelantul – pârât a fost citat la domiciliul corect situat în București, ., domiciliu la care locuiește și în prezent bunica sa.
Consideră că apelantul – pârât a avut cunoștință de existența acestui litigiu încă de la instanța de fond și cu mult timp față de prima zi de înfățișare.
Pe fondul cauzei, solicită a se constata că apelul nu este fondat, solicită a se avea în vedere înscrisul depus astăzi și împrejurarea față de care pârâtul a recunoscut și a solicitat restituirea sumei respective; apelantul – pârât a recunoscut că, chitanța este scrisă și semnată de acesta.
Precizează că va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
CURTEA
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a V-a Civilă sub nr._ /22.12.2011, reclamantul D. P., a chemat în judecată pe pârâtul V. P. G., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestuia la restituirea sumei de 150.000 euro (652.500 lei, la cursul de 4,35 lei pentru 1 euro), pe care i-a acordat cu titlu de împrumut; obligarea pârâtului la plata de daune – interese moratorii, în cuantumul dobânzii legale, de la data introducerii cererii de chemare în judecată și până la pronunțarea hotărârii, și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare s-a arătat că reclamantul i-a împrumutat pârâtului suma de 150.000 euro, pe care acesta s-a obligat irevocabil să i-o înapoieze cel mai târziu la data de 01.05.2011.
Imediat după momentul la care pârâtul avea obligația să-i restituie suma împrumutată, acesta a încercat să obțină amânarea obligației, rugându-l să-l mai aștepte câteva luni, iar ulterior, după luna septembrie 2011, nici măcar nu i-a mai răspuns la telefon și nici la domiciliu nu l-a mai găsit.
S-a mai arătat că actul juridic al împrumutului a fost încheiat cu respectarea condițiilor de formă cerute de legea civilă ad probationem (art.1180 Cod civil), respectiv printr-un înscris sub semnătură privată, scris integral de mâna pârâtului.
În ceea ce privește daunele moratorii, se arată că acestea sunt echivalente cu dobânda legală, iar paguba suferită (ce se tinde a fi reparată) nu trebuie dovedită sub nici un aspect, daunele moratorii fiind datorate în materia împrumutului de consumație, independent de existența sau întinderea pagubei.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 969, 970, 1180, 1586, 1584, 1576- 1583, 1191 și 1192 cod civil și art. 109 Cod de procedură civilă.
Prin sentința civilă nr.20/09.01.2013, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis acțiunea formulată de reclamantul D. P., împotriva pârâtului V. P. G., a obligat pârâtul la plata sumei de 150.000 euro, în echivalent lei la data plății, reprezentând împrumut nerestituit, la plata dobânzii legale aferente debitului principal, pentru perioada 21.12.2011 – 09.01.2013 și la plata sumei de 10.641 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut în esență că:
Prin înscrisul sub semnătură privată intitulat chitanță, pârâtul V. P. G. a declarat că a primit suma de 150.000 euro, cu titlu de împrumut de la reclamant. În cuprinsul acestui înscris se mai specifică faptul că împrumutul este fără dobândă, și cu obligația împrumutatului de a restitui suma de bani până la data de 01.05.2011.
Întrucât contractul are ca obiect o sumă de bani și este unilateral, înscrisul doveditor pentru a avea deplină forță probantă ca înscris sub semnătură privată, trebuie să fie înscris în întregime de către împrumutat.
Având în vedere înscrisul depus la dosar, coroborat și cu dispozițiile art.225 Cod de procedură civilă (în situația în care pârâtul, deși legal citat cu mențiunea de a se prezenta în instanță pentru luarea interogatoriului, nu s-a prezentat), instanța a apreciat că în cauză s-a făcut dovada îndeplinirii acestei condiții, respectiv a faptului că înscrisul sub semnătură privată a fost scris în întregime de către împrumutat.
Principala obligație a împrumutatului este de a restitui la scadență lucruri de același gen, în aceeași cantitate și de aceeași calitate, în speță suma de bani împrumutată.
Din cuprinsul înscrisului sub semnătură privată rezultă că pârâtul s-a obligat să restituie suma împrumutată de 150.000 euro reclamantului la data de 01.05.2011.
Având în vedere că în cauză nu s-a făcut dovada faptului că obligația a fost executată, instanța a apreciat că cererea este întemeiată.
Potrivit art. 1586 Cod civil, dacă împrumutatul nu întoarce la timpul stipulat lucrurile împrumutate sau valoare lor, trebuie să plătească și dobânzi (daune moratorii), de la ziua cererii prin judecată a împrumutului.
Având în vedere soluția adoptată în privința primului capăt de cerere, precum și dispozițiile legale de mai sus, instanța a apreciat și al doilea capăt de cerere ca fiind întemeiat și, pe cale de consecință, a dispus obligarea la plata dobânzii legale aferente debitului principal, pentru perioada 21.12.2011 – 09.01.2013.
În temeiul art. 274 alin. 1 Cod de procedură civilă, constatând culpa procesuală a pârâtului, a dispus obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 10.641 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar .
Împotriva hotărârii primei instanțe a formulat apel pârâtul V. P. G..
În motivarea apelului se susține în esență că:
În urmă cu foarte scurt timp, apelantul - pârât fost contactat de bunica sa în vârstă de 88 ani care locuiește în București, ., ., ., înștiințându-l de faptul că a primit prin intermediul poștei, pe adresa acesteia, sentința civilă apelată.
Apelantul – pârât menționează faptul că el nu a locuit niciodată la adresa bunicii sale, iar faptul că a fost citat la această adresă vine doar să confirme că nu a avut în niciun fel cunoștință de cauza de față pentru a-și putea formula apărările necesare.
Astfel în principal solicită, față de considerentele ce expuse în cele ce urmează, desființarea hotărârii atacate urmând ca pe fondul cauzei să se dispună rejudecarea dosarului la aceiași instanță de fond.
În perioada 1998-2009, apelantul – pârât a activat, la început în funcția de economist urmând ca ulterior să dețină funcția de Director economic și cea de administrator, la . SRL - al cărei patron este reclamantul D. P..
În toată această perioadă, între apelantul - pârât și familia sa, pe de o parte, reclamantul și familia acestuia pe de altă parte, s-au născut relații foarte bune de prietenie, iar ulterior reclamantul împreună cu soția sa au botezau cele două fiice ale apelantului pârât.
Presupune apelantul – pârât că la baza foarte bunelor relații dintre părți a stat și faptul că reclamantul era mulțumit de serviciile sale, motiv pentru care era recompensat corespunzător prin salarii, prime, bonusuri anuale etc.
Se mai arată că familia apelantului – pârât a beneficiat din partea reclamantului de foarte multe cadouri în bani, fără ca reclamantul să le solicite în vreun fel sau să aibă pretenția ca acestea să-i fie restituite.
O mare parte a timpului liber părțile și-l petreceau împreună prin vizite aproape zilnice, week-end-uri în comun iar concediile le efectuau în G., acolo de unde provine reclamantul.
Susține apelantul – pârât că, urmare acestor foarte bune relații dintre părți, fără a cunoaște cu exactitate data, a fost rugat de reclamant să-i întocmească o chitanță de mână, așa cum se pricepea el, prin care să arate că a primit cu titlu de împrumut de la acesta suma de 150.000 Euro; i-a spus că această chitanță îi este necesară în fața unei alte persoane.
Apelantul – pârât a întocmit chitanța de mână singur, în biroul său de la firmă, într-un singur exemplar, a semnat-o fără să primească suma de bani trecută în cuprinsul acesteia, după care i-a înmânat-o reclamantului, fără să o semneze în prezența sa nici el și nici vreo altă persoană.
Susține apelantul că este evident faptul că nu l-a putut refuza, având în vedere relațiile dintre ei și beneficiile aduse de acesta familiei sale.
La momentul întocmirii chitanței de mână de către apelant, acesta nu a primit enorma sumă de bani trecută în cuprinsul acesteia, 150.000 Euro, și de altfel o astfel de sumă nici nu cred că era posibil să se găsească în cash la sediul firmei.
Pentru aceste considerente, apelantul – pârât solicită admiterea apelului formulat, desființarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond pentru a-și putea formula apărările de cuviință.
În drept apelul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 282-298 Cod de procedură civilă.
Apel legal timbrat.
Intimatul – reclamant D. P. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului.
Arată intimatul că apelantul cu rea credință afirmă că a aflat cu puțin timp în urmă despre existența litigiului de la bunica sa; acesta, la momentul înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanței de fond, avea domiciliul la adresa indicată de reclamant în cuprinsul cererii, dovedită chiar cu o copie de pe cartea de identitate a apelantului - pârât.
În cazul în care, pe parcursul judecații, pârâtul V. P. G. și-ar fi schimbat domiciliul, acesta avea obligația clară, conform dispozițiilor art. 98 C.proc.civ., să aducă acest aspect atât la cunoștința instanței de judecată cât și la cunoștința părții adverse, ori în speța de față acest lucru nu s-a întâmplat.
Se mai arată că apelantul – pârât, parcursul derulării litigiului, s-a întâlnit cu avocatul reclamantului, în prezența martorei D. L., pentru a discuta eventuala soluționare amiabilă a cauzei, ocazie cu care pârâtul V. P. G. a recunoscut în mod clar obligația de a restitui suma împrumutată, susținând însă că nu are posibilitatea de a o restitui într-o singură tranșă, oferindu-se să aducă drept garanție și chiar să dea intimatului – reclamant, în locul unei părți din datorie, mai multe terenuri de valoare redusă.
În privința apărărilor pe fondul cauzei, intimatul – reclamant arătă că și acestea au fost concepute pro causa, neavând nicio legătură cu realitatea, împrumutul fiindu-i acordat recurentului - pârât V. P. G. pentru a putea finaliza construcția din localitatea Tărtașești, .. De altfel, prin motivele de apel, recurentul – pârât V. P. G. recunoaște foarte clar faptul că înscrisul doveditor al împrumutului a fost scris integral de către el. Oricum față de aspectele de fapt invocate, solicită ca apelantul - reclamant să arate și să dovedească de unde a avut bani pentru edificarea casei din Tărtașești, Dâmbovița.
În apel, au fost administrate: interogatoriul apelantului declarația martorei L. D. (pe teza probatorie privind derularea întâlnirii pe care apelantul pârât a avut-o cu reprezentanți ai reclamantului intimat în timpul derulării procesului pendinte).
Analizând apelul în raport de actele și lucrările dosarului, de criticle formulate și de limitele stabilite prin art. 295 alin. 1 C.pr.civ., Curtea reține următoarele:
Prin primul motiv de apel, susține apelantul că acesta nu a fost legal citat la judecata în fond a cauzei și, pentru aceasta, se impune anularea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.
Verificând actele dosarului de fond, Curtea reține că citarea pârâtului apelant s-a realizat la adresa din București, .. 14, ., ..
Din răspunsurile formulate de apelant la interogatoriul propus de intimat (întrebarea nr. 5) reiese că domiciliul legal al celui dintâi era, la data promovării acțiunii pendinte, cel din .> Curtea notează că nu a fost făcută dovada intervenirii vreunei schimbări a domiciliului legal al apelantului nici ulterior datei la care a fost înregistrată cererea de chemare în judecată soluționată prin sentința apelată.
În aceste condiții, apare ca fiind cert că apelantul pârât a avut domiciliul legal, pe durata procedurii derulate în fața primei instanțe, la adresa la care a fost citat, valențele și efectele legale ale acestui domiciliu declarat în condițiile legii nefiind înlăturate de împrejurarea că partea deține o altă locuință.
Domiciliul este un atribut de identificare a persoanei fizice, care o individualizează in spațiu prin indicarea unui loc având aceasta semnificație juridica .
C. normativ privind atributul domiciliului era reprezentat, în perioada în care s-a derulat judecata cauzei în primă instanță, de prevederile 86-91 din Noul C.civ.
Potrivit art. 91 din N.C.civ. „(1)Dovada domiciliului și a reședinței se face cu mențiunile cuprinse în cartea de identitate. (2) În lipsa acestor mențiuni ori atunci când acestea nu corespund realității, stabilirea sau schimbarea domiciliului ori a reședinței nu va putea fi opusă altor persoane. (3) Dispozițiile alin. 2 nu se aplică în cazul în care domiciliul sau reședința a fost cunoscută prin alte mijloace de cel căruia i se opune”.
Deși apelantul a susținut că intimatul reclamant cunoștea, la data sesizării instanței, împrejurarea de fapt că el are un alt domiciliu/reședință – în . – această susținere nu a fost dovedită, astfel cum se impunea în puterea principiului de drept onus probandi icumbit actori.
Pe de altă parte, Curtea reține că regula instituită prin art. 90 alin. 1 din C.pr.civ. este aceea că „înmânarea citației și a tuturor actelor de procedură se face la domiciliul sau reședința celui citat”.
Având în vedere că, la judecata cauzei în primă instanță, citarea apelantului s-a realizat la domiciliul declarat de acesta în fața autorităților competente (cel legal), Curtea reține că procedura de citare astfel îndeplinită este conformă rigorilor legale menționate și, astfel, nu se poate reține din această perspectivă vreun viciu de legalitate de natură a afecta sentința apelată.
În ce privește existența obligației de plată a sumei de 150.000 euro, asumată de apelantul pârât față de intimatul pârât, aceasta reiese cu certitudine din cuprinsul înscrisului sub semnătură privată ce a fost scris chiar de către apelant.
Însuși apelantul confirmă, prin motivele de apel, că el a conceput textul respectivului înscris, iar acest text relevă fără nici un echivoc asumarea obligației de a plăti respectiva sumă, cât și confirmarea primirii aceleiași sume de bani, cu titlu de împrumut, de la reclamant.
Aspectele expuse în cererea de apel, care tind a înfățișa o relație de prietenie între familiile părților, chiar dacă ar fi dovedite nu ar putea conduce la lipsirea de eficacitate a actului juridic menționat pentru că astfel de relații, pe de o parte, nu sunt de natură a exclude, prin ele însele, stabilirea unor raporturi juridice obligaționale între persoanele implicate, iar pe de altă parte nu sunt de natură a conduce la concluzia că prietenia are ca și componentă necesară încrederea absolută/necondiționată și abținerea de la orice diligențe rezonabile în a accepta propuneri care sunt de natură a expune patrimoniul unuia dintre parteneri unor prejudicii grave.
Astfel, Curtea apreciază că are caracter pur teoretic, speculativ susținerea apelantului în sensul că a întocmit și semnat înscrisul sub semnătură privată intitulat „chitanță” - fără a primi banii -, doar pentru că a fost rugat de reclamantul intimat să procedeze altfel, și că nu l-a putut refuza datorită contextului relațiilor dintre părți și a beneficiilor pe care acesta din urmă le-a procurat în timp familiei apelantului.
Având în vedere cuprinsul „chitanței” scrisă în întregime de apelantul pârât și semnată în calitate de „împrumutat” de acesta (actul fiind semnat și de de reclamant, în calitate de împrumutător), chitanță prin care acesta se obligă să plătească reclamantului intimat suma suma de 150.000 euro, Curtea reține că actul astfel întocmit satisface cerința instituită prin art. 1180 C.civ., și astfel constituie o dovada concludentă a asumării obligației de plată consemnate.
Cum, potrivit art. 969 C.civ., respectiva obligație se impune cu forță obligatorie față de semnatarii ei, Curtea reține ca fiind corectă soluția primei instanțe de obligare a pârâtului la plata sumei datorate potrivit actului juridic menționat.
Față de considerentele expuse și de dispozițiile legale menționate, Curtea constată caracterul nefondat al criticilor aduse de apelant sentinței atacate, urmând a dispune, în conformitate cu prevederile art. 296 C.pr.civ., respingerea apelului astfel susținut.
Se va lua act de precizarea părților în sensul că vor solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelantul – pârât V. P. G., cu domiciliul ales la C..Av. „V. S.”, în București, ..20, ., ., sector 2, împotriva sentinței civile nr.20/09.01.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul – reclamant D. P., cu domiciliul ales în Chitila, ., județ I..
Ia act că părțile și-au rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 03.12.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
C. G. G. S.
GREFIER
S. R.
Red.G.S.
Tehdact.R.L./G.S.
2 ex./
TB-S.5 – M.B.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 1986/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 1979/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
